Temele abordate de Ellen White

Temele abordate de Ellen White

 

[Extras din lucrarea lui George R. Knight, Meeting Ellen White (Hagerstown, Md.: Review and Herald Publishing Association, 1996), pag. 109-127. Pentru o legenda a abrevierilor folosite ca referinta, vezi lista de la finalul acestui document.]

Capitolul Sase
O examinare a principalelor teme abordate de Ellen White

Am strabatut, cu ajutorul acestei carti, un lung drum din calatoria pe care o facem alaturi Ellen White. Mai intai am examinat lunga ei viata. Apoi am aruncat o privire asupra lucrarii Fundatiei Ellen G. White de la moartea ei, dupa care am examinat diferitele ei scrieri.

Acum suntem gata, pentru faza finala, sa o prezentam inaintea dumneavoastra pe Doamna White. In acest capitol vom examina sapte teme majore care se desprind din scrierile ei. Ele reprezinta acele idei care ne ajuta sa intelegem teologia si povara pe care ea o simtea atat pentru indivizi cat si pentru biserica. De asemenea ele integreaza diferitele standarde de gandire intr-o retea unificata de concepte, retea ce pune la dispozitie un cadru de interpretare, nu doar pentru documente izolate ci chiar pentru un sector intreg din scrierile ei (de pilda, sanatatea, educatia, viata de familie).

Urmatoarele sapte teme nu sunt singurele pe care le-am putea alege, ci acelea care par a fi cele mai fundamentale dintre temele abordate de ea si care sunt, cu siguranta, proeminente de-a lungul lucrarilor ei. Prin urmare, aceste sapte teme ofera sinteza integrala si interpretativa a scrierilor lui Ellen White care  ne vor ajuta sa le citim cu o intelegere mai clara.

IUBIREA LUI DUMNEZEU

Probabil ca cea mai centrala si mai cuprinzatoare tema din [p. 110] scrierile lui Ellen White este tema iubirii lui Dumnezeu. De ce incepem cu aceasta tema? Raspunsul este ca aceasta tema are intaietate intre cele mai repetate si mai prevalente teme abordate de principalele ei carti. Cateva ilustratii referitoare la acest aspect ne vor ajuta sa remarcam locul crucial pe care-l ocupa aceasta tema in gandirea ei.

Una dintre cele mai puternice ilustratii, ce definesc locul central pe care-l ocupa iubirea lui Dumnezeu in scrierile lui Ellen White, este fraza: “Dumnezeu este dragoste“, fraza care reprezinta primele trei cuvinte din primul volum al ciclului Tragedia Veacurilor (lucrarea Patriarchs and Prophets) dar totodata si ultimele cuvinte ale volumului care incheie aceasta serie (lucrarea The Great Controversy).

De ce? Pentru ca, asa cum vom putea vedea in cele ce urmeaza, iubirea lui Dumnezeu este punctul central al marii confruntari intre bine si rau, asa cum este aceasta portretizata de Doamna White. Prin urmare, ea accentueaza iubirea lui Dumnezeu in orice ocazie. “Dumnezeu este dragoste” este fraza care ofera contextul in care ea ne relateaza povestea impresionant de lunga a acestei controverse.

O alta ilustratie a locului central pe care-l ocupa dragostea lui Dumnezeu in scrierile lui Ellen White este data de discursul asupra subiectului ce are o importanta de prim rang si care este continuta in primul capitol din lucrarea Steps to Christ. Cuvintele de inceput ale cartii sunt: “Natura si revelatia dau deopotriva marturie dspre iubirea lui Dumnezeu” (SC 9).

Doamna White isi continua dizertatia aratand in ce fel lumea naturala “ne vorbeste despre iubirea Domnului Hristos” si ne arata faptul ca solia iubirii lui Dumnezeu mai strabate inca chiar si prin lumea pacatului. La urma urmei, “deasupra ciulinilor sunt flori, iar ghimpii sunt acoperiti cu trandafiri. Deasupra fiecarui mugur care se deschide si deasupra fiecarui fir de iarba care rasare, este scris: ‘Dumnezeu este iubire‘” (SC 9, 10).

Cu toate acestea, arata ea mai departe, lucrurile din natura, in lumea pacatului “reprezinta in mod imperfect iubirea Sa.” Cea mai clara si mai suprema ilustrare a dragostei lui Dumnezeu pentru noi, accentueaza ea, este aceea ca Dumnezeu l-a trimis pe Isus pentru a ne mantui din pacatele noastre (SC 10-13).

Capitolul se incheie cu urmatoarele cuvinte care au darul sa puna in lumina tema centrala a cartii: “O astfel de dragoste [ca cea pe care Dumnezeu a avut-o pentru noi atunci cand n-a dat mantuire in Isus] este fara egal. Copii ai Regelui ceresc! Pretioasa fagaduinta! Tema pentru cea mai adanca meditatie! Iubirea fara pereche a lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a [p. 111] iubit! Gandul acesta are putere asupra sufletului si face mintea captiva vointei lui Dumnezeu. Cu cant studiem mai mult caracterul divin in lumina crucii, cu atat mai mult vedem mila, tandretea si iertarea amestecata cu echitate si justete, discernand cu atat mai clar nenumaratele dovezi ale iubirii infinite, mai duioasa si cu mult deasupra simpatiei plina de pasiune a unei mame fata de copilul ei neastamparat” (SC 15).

O a treia ilustratie puternica a iubirii lui Dumnezeu, ca tema centrala abordata de Ellen White, apare in paginile care deschid lucrarea The Desire of Ages. Isus, arata ea in primul paragraf al cartii, “a venit sa descopere lumina dragostei lui Dumnezeu” (DA 19). Pe urmatoarea pagina ea scrie faptul ca viata lui Isus a demonstrat “ca legea iubirii care renunta la sine este legea vietii atat pe pamant cat si in cer; ca iubirea care ‘nu cauta la ale sale’ isi are izvorul in inima lui Dumnezeu” (DA 20). Concluzia care se gaseste pe pagina finala este aceea ca prin Domnul Hristos “iubirea a biruit” (DA 835).

Iubirea lui Dumnezeu este cea dintai, cea de pe urma si este prezenta in toate scrierile lui Ellen White. Ea o enunta in mod repetat la inceputul si la sfarsitul celor mai importante dintre cartile ei, constituind asfel cuvintele de inceput si de sfarsit al istoriei Conflictului Veacurilor, relatare ce cuprinde mai mult de 3 500 de pagini. Pare a fi tema care infasoara si ofera cadrul contextual pentru toate celelalte teme din scrierile ei.

MAREA CONTROVERSA

Cea de-a doua tema de sinteza ce strabate lucrarea ei este cea a marii controverse, sau a marii lupte, intre Hristos si Satana. Aceasta tema este construita pe tema iubirii lui Dumnezeu.

Doamna White accentueaza in repetate randuri faptul ca punctul in care se focalizeaza marea controversa este tinta pe care o are Satana de a da o gresita interpretare caracterului iubitor a lui Dumnezeu. Astfel ca, in primul capitol al lucrarii Steps to Christ citim faptul ca Satana a lucrat in asa fel incat sa sadeasca spaima de Dumnezeu in oameni ca si cand El ar fi “sever si neiertator. Satana a condus pe oameni sa si-L reprezinte pe Dumnezeu ca pe o Fiinta a carui atribut principal este justitia napraznica Cineva care este un judecator sever, un camatar crud si tipicar. El L-a infatisat pe Creator ca pe o fiinta a carui ochi priveste cu gelozie pentru a gasi erori si greseli la oameni, ca mai apoi sa-Si aduca judecatile asupra lor” (SC 11).

[pag. 112] Conform celor spuse de Ellen White, miezul controversei este in jurul incercarii lui Satana de a face caracterul lui Dumnezeu sa fie gresit interpretat si al incercarii lui de a distorsiona in mod deliberat legea Sa. Astfel, putem citi in primele pagini ale lucrarii The Desire of Ages, faptul ca “Satana infatisaza legea lui Dumnezeu ca pe o lege a egoismului. El declara ca pentru noi este imposibil sa ascultam de preceptele ei” (DA 24). Ca mai apoi sa scrie in lucrarea The Great Controversy: “Inca de la inceputul marii controverse din cer scopul lui Satana a fost acela de a incalca legea lui Dumnezeu” (GC 582).

Desigur ca, in conceptia lui Ellen White, caracterul lui Dumnezeu si principiului cuprins in legea lui Dumnezeu nu sunt doua elemente distincte ci unul singur. Caracterul lui Dumnezeu este dragostea, asa cum dragostea este si principiul din inima legii Sale. Astfel ca intentia lui Satana in marea controversa este aceea de a discredita iubirea lui Dumnezeu in diferitele ei manifestari.

Dumnezeu a fost nevoit sa lupte impotriva acestei incercari de a produce o intelegere gresita. Ellen White defineste cadrul in care este expusa reactia lui Dumnezeu fata de Satan in pagina de inceput a lucrarii Patriarchs and Prophets, acolo unde ea scrie faptul ca “istoria marelui conflict dintre bine si rau, inca de cand a inceput acesta in cer si pana la infrangerea rebeliunii si eradicarea totala a pacatului, este de asemenea o demonstratie iubirii neschimbatoare a lui Dumnezeu” (PP 33).

Demonstratia lui Dumnezeu de iubire, in conflictul care se deruleaza intre El si Satan, formeaza punctul de focalizare, asa cum am vazut mai sus, al seriei de cinci volume intitulata Conflictul Veacurilor. Pe langa respectivele volume, aceasta tema formeaza un cadru teologic, dand o directie si un context tuturor celorlalte scrieri ale ei.

Cea mai puternica dovada a iubirii lui Dumnezeu a fost tirmiterea Domnului Isus. Ellen White argumenteaza faptul ca Dumnezeu si-a demonstrat dragostea Sa in contextul acuzatiilor primite din partea lui Satana pe masura ce se derula planul de mantuire, atunci cand Isus urma sa moara pentru rasa umana. In orice caz, Isus nu a venit doar ca sa moara pentru umanitate ci, a facut lucrul acesta si pentru a portretiza iubirea lui Dumnezeu in fata acuzatiilor aduse de Satana. Vorbind de acest fapt, Doamna White ne spune ca “trebuia ca aceasta umbra intunecata sa fie indepartata, dezvaluind inaintea lumii iubirea infinita a lui Dumnezeu, prin faptul ca Isus a venit ca sa locuiasca printre oameni” (SC 11). In felul acesta, ca raspuns la ceea ce pretindea Satana, Isus a venit spre a demonstra faptul ca Legea era cu adevarat dragoste si ca putea fi respectata (DA 24).

Prin viata si moartea Sa, afirma Ellen White, Isus a adus victoria [pag. 113] Dumnezeirii. “Prin lucrarea de rascumparare a Domnului Hristos,” scria ea, “guvernarea lui Dumnezeu a fost indreptatita. Cel Omnipotent este facut cunoscut tuturor drept Dumnezeul iubirii. Acuzele aduse de Satana sunt respinse, iar caracterul sau este demascat ” (DA 26).

Paragraful final al lucrarii The Great Controversy leaga intr-o maniera incantatoare iubirea lui Dumnezeu si conflictul cosmic. Putem citi faptul ca: “marea controversa s-a incheiat. Pacatul si pacatosii nu mai sunt. Intregul univers este curat. Un singur ritm pulseaza armonia si fericirea prin vasta creatie. De la Cel care a creat tot ce exista, prin toate intinderile fara sfarsit ale spatiului, curge viata, lumina si fericire. De la cel mai mic atom si pana la cele mai gigantice lumi, toate lucrurile, animate sau neanimate, in frumusetea lor neumbrita si in bucuria lor perfecta, declara faptul ca Dumnezeu este dragoste” (GC 678).

Cele doua conceptii, iubirea lui Dumnezeu si marea lupta, conduc la cea de-a treia tema care razbate din scrierile lui Ellen White si care leaga impreuna toate celelalte temele atat de diferite pe care ea le abordeaza. Aceasta a treia tema se focalizeaza asupra lui Isus, asupra crucii Sale si asupra mantuirii prin harul Sau.

ISUS, CRUCEA SI MANTUIREA SA

Ellen White nu L-a infatisat pe Isus doar ca pe Cel care poarta batalia cu Satana pe taramul controversei cosmice ci, in mod constant, l-a proclamat intr-o maniera foarte personala. Inca din momentul convertirii, ea L-a prezentat pe Isus ca fiind Acela care este singura speranta a fiecarei persoane in parte. Din acel moment al vietii ei, a realizat ca totul este posibil “doar prin legatura cu Isus si doar prin acea credinta in care pacatosul devine un copil al lui Dumnezeu plin de speranta si de credinta.” Toata vibratia inimii ei, asa cum ne relateaza chiar ea insasi, era: “Ajutor, Doamne Isuse! scapa-ma, caci altfel voi pierii” (LS 23).

Ellen White nu a uitat niciodata eforturile pe care le facea la inceput pentru a-si castiga mantuirea, pe vremea cand credea ca trebuia sa fie buna inainte ca Dumnezeu sa o poata accepta. Descoperirea lui Isus si a mantuirii prin credinta in meritele Sale a devenit una din temele centrale prezente in lucrarea de scriere si predicare, inca de la prima viziune in care a vazut ca mileritii erau in siguranta numai daca isi “tineau ochii fixati asupra lui Isus” (EW 14), si pana la moartea ei in anul 1915.

Un simtamant de profunda neajutorare a umanitatii strabate intreaga ei teologie a mantuirii prin Isus. Ea a aratat ca “rezultatul [pag. 114] mancarii din pomul cunostintei binelui si raului se manifesta in experienta fiecarui om. Este in natura omului ca acesta sa incline spre rau, este o forta fata de care, daca nu primeste ajutor, acesta nu-i poate rezista. Pentru a rezista acestei forte, pentru a atinge idealul cel mai profund acceptat de sufletului sau, el nu poate gasi forta necesara decat de la o singura putere. Acea putere este Hristos” (Ed 29).

Dar in ciuda credintei ei in nevrednicia umana, conceptia Doamnei White cu privire la Isus era una de speranta nelimitata pentru lumea pierduta. “In orice fiinta umana, oricat de cazuta ar fi, El vede un fiu al lui Dumnezeu, unul caruia El i poate reda privilegiul relatiei cu divinitatea. . . . Privind catre oamenii aflati in suferinta si in degradare, Hristos a vazut ca exista o speranta acolo unde nu pare sa fie decat disperare si ruina. Ori unde exista un simtamant al nevoii, El vede acolo o oportunitate pentru mai bine. Sufletului ispitit, infrant, care se simte pierdut, gata sa piara, El ii iese in intampinare, nu cu denunturi, ci cu binecuvantarea Sa” (Ed 79).

Pentru Ellen White, Isus nu este doar un bun prieten la vreme de nevoie; El a fost Mantuitorul care a murit pe cruce pentru fiecare persoana in parte. Intr-un pasaj indragit din lucrarea The Desire of Ages putem citi faptul ca “Domnul Hristos a fost tratat asa cum meritam noi sa fim tratati, pentru ca noi sa fim tratati asa cum merita El sa fie tratat. El a fost condamnat pentru pacatele noastre, la care El nu a contribuit la nimic, pentru ca noi sa putem fi indreptatiti prin neprihanirea Sa, la care noi nu am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastra, pentru ca noi sa putem primi viata care era a Lui” (DA 25).

Faptul ca Isus a murit pentru pacatele noastre, ca a platit pe cruce vina pacatelor noastre, a fost una din temele pe care ea nu a obosit niciodata sa o repete. “Faptul ca Hristos a fost crucificat pentru pacatele noastre, ca Hristos s-a ridicat din intunericul mortii si ca Hristos s-a inaltat la cer, este acea stiinta mantuirii pe care trebuie sa o invatam si pe care trebuie sa o predam” (8T 287).

Credinta in mantuirea oferita de Hristos (sau neprihanirea prin credinta) este o invatatura care razbate din toate scrierile lui Ellen White. Prin credinta, fiecare in parte isi poate asigura acele binecuvantari ale mantuirii care au fost castigate pe cruce. Ea a inaltat acea “credinta in capacitatea lui Hristos de a ne mantui in mod amplu, in mod deplin si pe de-a intregul” (Materiale 1888, 217). Aceasta credinta este legata de lucrare Domnului Hristos in favoarea copiilor Sai, in Sanctuarul ceresc.

Pentru Ellen White, moartea lui Hristos pe Calvar a facut posibila nu doar mantuirea fiecarui om in parte, ci a facut posibila dezvaluirea [pag. 115] adevaratului caracter al lui Dumnezeu in marea controversa. “Moartea Domnului Hristos,” spunea ea, “dovedeste ca administrarea si guvernarea lui Dumnezeu este fara nici un cusur. Acuzatia lui Satana referitoare la atributele Sale aflate in conflict, anume dreptatea si mila, a fost pentru totdeauna scoasa in afara oricarei discutii. Fiecare voce din cer si din afara acestuia va marturisi intr-o zi despre dreptatea, mila si despre atributele extraordinare ale lui Dumnezeu” (MS 128, 1897).

In mintea lui Ellen White, viata lui Isus, moartea Sa pe cruce, lucrarea Sa de aplicare a meritelor mortii Sale in Sanctuarul ceresc si acceptarea de catre cel credincios, prin credinta, a lucrarii lui Hristos, este tematica ce formeaza punctul culminant si central al intelegerii crestinismului de catre Ellen White. Pentru ea nimic nu a fost mai important decat acest complex de idei atat de intim legate unele de altele. “Inaltati-L pe Domnul Isus,” scria ea pastorilor, “inaltati-L in predica, in cantec, in rugaciune. . . . Fie ca stiinta mantuirii sa fie subiectul fiecarei predici si tema fiecarui cantec. . . . Tine-ti cu putere la Cuvantul vietii, prezentandu-L pe Domnul Isus ca pe speranta celui pocait si refugiul fiecarui credincios” (GW 160).

Ea a scris in alta ocazie: “Sacrificiul Domnului Hristos ca ispasire pentru pacat este marele adevar in jurul caruia sunt inmanuncheate toate adevarurile. Pentru a fi inteles si apreciat in mod corect, fiecare adevar din Cuvantul lui Dumnezeu, de la Geneza si pana la Apocalipsa, trebuie sa fie studiata in lumina care izvoraste din crucea Calvarului. Prezint inaintea voastra marele si grandiosul monument al iubirii si regenerarii, al mantuirii si rascumpararii Fiul lui Dumnezeu inaltat pe cruce. Aceasta trebuie sa fie temelia fiecarui discurs al pastorilor nostrii” (GW 315).

LOCUL CENTRAL OCUPAT DE BIBLIE

Paralel cu accentul pus de Ellen White pe persoana Domnului Hristos, Cuvantul cel Viu al lui Dumnezeu, a existat in ceea ce o priveste pe ea, o preocuparea pentru Cuvantul Scris al lui Dumnezeu. Ea scria in prima sa carte (1851): “Iti recomand, draga cititorule, Cuvantul lui Dumnezeu ca regula pentru credinta si practica ta” (EW 78). Iar dupa 58 de ani ea statea in fata Conferintei Generale aflata in sesiune cu o Biblie in mana, spunand: “Frati si surori, va recomand aceasta Carte.” Acestea au fost ultimele ei cuvinte adresate bisericii aflate intr-o sesiune a Conferintei Generale.

Ellen White a inaltat Biblia pe parcursul intregii ei vieti. Aceasta a fost [pag. 116] pentru ea, vointa revelata a lui Dumnezeu si cea care punea la dispozitie cunostinta ce conduce la relatia mantuitoare cu Isus. “In Cuvantul Sau,” declara ea, “Dumnezeu a oferit oamenilor cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi trebuie acceptate ca o revelatie plina de autoritate si infailibila a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului, revelatorul doctrinelor si testul experientei” (GC vii).

Ea a accenutat in mod special locul central ocupat de Biblie in momente de conflict teologic. De exemplu, in timp ce biserica se afla in acea sesiune plina de controverse a Conferintei Generale din 1888 de la Minneapolis si cand unii cautau sa foloseasca alta autoritate pentru doctrina si pentru interpretarea Bibliei, ea a aratat in repetate randuri colegilor ei, lideri ai bisericii, catre Scriptura. “Noi vrem dovezi biblice pentru orice punct in care avansam,” le spunea ea in luna aprilie 1887 (Materiale 1888, 36). In luna iulie 1888 ea scria ca “Biblia este singura regula de credinta si doctrina” (RH, 17 iulie 1888).

“Cautati in Scripturi cu atentie ce este adevarat,” a sfatuit ea o luna mai tarziu pe pastorii care conduceau lucrarea adventa. “Adevarul nu are nimic de pierdut daca este investigat indeaproape. Lasati Cuvantul lui Dumnezeu sa vorbeasca pentru sine, lasati-l sa fie propriul sau interpret.”

“Poporul nostru,” a continuat ea, “trebuie sa inteleaga adevarul Bibliei mai in profunzime si in mod individual, intrucat, in mod cert, ei vor fi chemati inaintea autoritatilor; vor fi criticati de catre minti deosebite, ce au un ascutit spirit critic. Una este a se da asentimentul fata de adevar si alta este ca, printr-o examinare atenta, cercetatorii Bibliei sa ajunga a cunoaste adevarul. . . . Multi, foarte multi vor fi pierduti datorita faptului ca ei nu au studiat pe genunchi Biblia, in mod personal, cu rugaciune serioasa la Dumnezeu pentru ca asimilarea Cuvantului lui Dumnezeu sa ofere lumina intelegerii lor. . . .”

“Cuvantul lui Dumnezeu este marele detector al erorii; noi credem ca totul trebuie adus inaintea lui. Biblia trebuie sa fie standardul nostru pentru orice doctrina si practica. . . . Noi nu trebuie sa acceptam opinia nimanui fara a o compara cu Scripturile. Aici se gaseste autoritatea divina care este suprema in materie de credinta. Cuvantul lui Dumnezeu este acela care trebuie sa decida in toate controversele” (Materiale 1888; 38-40, 44, 45).

Ea a afirmat: “Cuvantul lui Dumnezeu este suficient pentru a ilumina [pag. 117] cea mai incetosata minte si poate fi inteles de oricine are dorinta de a-l intelege.” Ea se refera la propriile scrieri ca la un instrument care aduce pe oameni “inapoi la Cuvantul pe care au neglijat sa-l urmeze” (5T 663).

Ultimul aspect este important. Ellen White a sustinut intotdeauna faptul ca rolul ei a fost acela de a arata oamenilor Biblia. “Duhul nu a fost dat,” scria ea, “si nici nu poate fi dat vreodata pentru a inlocui Biblia; pentru ca Scripturile afirma explicit: Cuvantul lui Dumnezeu este standardul prin care trebuie testate toate invataturile si toata experienta” (GC vii). Astfel, ea sustine ca, propria ei lucrare profetica trebuie testata cu ajutorul Bibliei. Ea nu a considerat propriile scrieri ca pe un substitut al Bibliei ci ca pe “o lumina mai mica care-i conduce pe oameni la lumina mai mare” (CM 125).

Pentru Ellen White, studiul personal al Bibliei era de cea mai mare importanta pentru fiecare crestin. Si in timp ce acesta este un aspect adevarat si general valabil, el va fi de o importanta cruciala in special in partea de final a istoriei. La sfarsitul timpului, afirma ea: “Satana va aduce orice inselaciune posibila pentru a-l impiedica pe om sa ajunga la cunoasterea Bibliei” astfel incat fiintele omenesti sa nu fie in stare a discerne inselaciunile cu care sunt invaluite (GC 593). In consecinta, studiul Bibliei devine o parte luptei de la sfarsitul timpului. Si “nimeni,” afirma ea, “afara numai aceia care si-au fortificat mintea cu adevarurile Bibliei, nu va putea sa ramana in picioare in marele conflict final” (GC 593, 594).

Acest gand ne aduce in fata celei de-a cincia teme de sinteza a scrierilor lui Ellen White cea de-a doua venire a lui Isus.

CEA DE-A DOUA VENIRE

Cea de-a doua venire a avut, pentru Ellen White, o importanta centrala inca de la inceputul experientei ei milerite din decada anilor 1840. Realitatea apropriatei veniri a dominat viata ei si i-a modelat cariera de scriitoare. Astfel ca, aceasta tema se afla in stransa legatura cu fiecare dinte celelalte sase teme despre care discutam. Cea de-a doua venire este un punct central al adevarului biblic, este punctul culminant al mantuirii date de Domnul Hristos, marcheaza inceputul sfarsitului marii controverse dintre bine si rau, este expresia suprema a dragostei lui Dumnezeu, este obiectul celor trei solii ingeresti si furnizeaza [pag. 118] un stimulent pentru vietuirea crestina. Cea de-a doua venire nu lasa nici o parte a gandirii lui Ellen White neafectata.

Ea considera faptul ca Cea de-a Doua Venire trebuie sa fie in centru invataturilor si activitatilor adventistilor de ziua a saptea. “Toate discursurile pe care noi le sustinem,” spunea ea, “trebuie sa dezvaluie cu claritate faptul ca noi asteptam, lucram si ne rugam pentru revenirea Fiului lui Dumnezeu. Speranta noastra este revenirea Sa. Aceasta speranta trebuie sa se impleteasca in toate cuvintele si lucrarile noastre, in toate asocierile si relatiile noastre” (Ev 220).

Pentru Ellen White revenirea lui Hristos nu era doar o realitate viitoare, ci ea avea un acut simtamant al iminentei, simtamant care avea darul de a urgenta predicarea acestei solii, intregii lumi, in cel mai scurt timp posibil. “Sunati alarma prin tara,” scria ea. “Spuneti oamenilor faptul ca Ziua Domnului este aproape si ca se grabeste foarte tare. Sa nu fie nimeni neanuntat. . . . Nu avem timp de pierdut. . . . Revenirea Domnului este mai aproape decat am crezut noi prima data. Marea controversa este aproape de finalul ei. Fiecare raport al calamitatilor ce au loc pe apa sau pe uscat este o marturie a faptului ca finalul tuturor lucrurilor este la un pas de noi. Razboaiele si vestile de razboaie declara lucrul acesta. . . . Domnul revine. Auzim pasii apropierii lui Dumnezeu. . . . Noi trebuie sa pregatim calea pentru El printr-o participare activa la pregatirea unui popor pentru acea mareata zi” (Ev 218, 219). Este vorba de adevarul Revenirii si de iminenta acestui eveniment care a montat in scena misiunea adventa externa.

Ellen White s-a referit la Cea de-a Doua Venire si la misiunea externa, punand-o in legatura cu cartile Daniel si Apocalipsa. Aceste carti si imaginea timpului de pe urma pe care ele o zugravesc, isi gasesc un loc special in invatatura si in scrierile ei. “Este nevoie de un studiu mult mai atent al Cuvantului lui Dumnezeu,” scria ea in 1896; “ar trebui acordata o atentie speciala cartilor Daniel si Apocalipsa asa cum niciodata nu s-a facut lucrul acesta in istoria lucrarii noastre” (Ev 577). Dupa aceea, ea a indemnat: “trebuie sa aiba loc un studiu mai aprofundat si mai sarguincios al cartii Apocalipsa, si o prezentare mai serioasa a adevarurilor pe care aceasta le contine  caci sunt adevaruri care privesc pe toti cei care traiesc in aceste ultime zile” (Ev 197).

Scrierile lui Ellen White referitoare la Cea de-a Doua Venire demonstreaza faptul ca ea si-a urmat propriul indemn de a studia cartile Daniel si [pag. 119] Apocalipsa. Scrierile ei sunt imbibate cu referiri si aluzii la aceste doua carti apocaliptice.

Doamna White a scris una dintre cele mai inspirate proze care fac trimitere la punctul culminant al evenimentelor din preajma Celei de-a Doua Veniri. Descriind Cea de-a Doua Venire, ea scrie: “Poporul lui Dumnezeu aude o voce, clara si melodioasa, care spune, ‘Priviti in sus,’ iar ei, ridicandu-si ochii spre cer, pot vedea curcubeul fagaduintei. Norii negrii si amenintatori care acopereau firmamentul sunt dati la o parte si, asemenea lui Stefan, ei pot vedea direct in cer slava lui Dumnezeu si pe Fiul omului stand pe tronul Sau. . . .

“Cei rai privesc cu groaza si uimire la aceasta scena, dar cei neprihaniti contempla cu bucurie semnele eliberarii lor. Orice lucru din natura pare sa fi iesit din cursul lui normal. . . . In mijlocul cerurilor infuriate exista o portiune de o glorie indescriptibila, de unde se aude vocea lui Dumnezeu asemenea zgomotului multor ape, care spune: S-a sfarsit.’ Apocalipsa 16:17.

“Aceasta voce cutremura cerurile si pamantul. Are loc un puternic cutremur de pamant. . . . Firmamentul pare ca se deschide si se inchide. Slava de la tronul lui Dumnezeu pare ca izbugneste in raze. . . . Cele mai semete orase ale pamantului se prabusesc. . . . Peretii inchisorilor se sfarama in bucati, iar poporul lui Dumnezeu, care a fost inchis pentru credinta lui, este acum eliberat”(GC 636, 637).

Descrierea invierii celor neprihaniti de catre Ellen White este la fel de incurajatoare. “In mijlocul prapadului pamantului, al luminii fulgerului si al bubuitului tunetului, vocea Fiului omului cheama sfintii adormiti. . . . De-a lungul si de-a latul pamantului mortii au auzit acea voce, iar ce au auzit, vor trai.. . .

“Neprihanitii in viata sunt schimabati intr-o clipa, cat ar clipi un ochi.’ La porunca lui Dumnezeu ei sunt glorificati; acum ei sunt facuti nemuritori si impreuna cu sfintii inviati sunt ridicati pentru a-L intalni pe Domnul lor in vazduh. . . . Copiii mici sunt adusi de ingerii sfinti direct in bratele mamelor lor. Prietenii, despartiti de mult timp prin moarte, sunt adusi impreuna, spre a nu se mai desparti niciodata si, cu cantece de bucurie urca impreuna catre cetatea lui Dumnezeu”(GC 644, 645).

In toate descrierile facute de Ellen White referitoare la experientele [p. 120] Celei de-a Doua Veniri, probabil ca cele privind viata pe noul pamant sunt cele mai incurajatoare. “Acolo,” scrie ea, “mintile nemuritoare vor contempla cu o delectare fara sfarsit minunile puterii creatoare, misterele iubirii rascumparatoare. . . . Fiecare facultate va fi dezvoltata, fiecare capacitate va creste. . . . Acolo cele mai grandioase proiecte vor fi duse la indeplinire, cele mai nobile aspirati vor fi atinse, si cele mai inalte ambitii vor fi realizate; si vor mai apare noi si noi inaltimi de cucerit, noi minuni de admirat, noi adevaruri de inteles, noi subiecte care solicita puterile mintii, sufletului si ale trupului “ (GC 677).

Asa cum putem vedea din citatele de mai sus, in scrierile ei sufletul ii vibra nu doar fata de tematica ce se ocupa de evenimentele care culmineaza cu Cea de-a Doua Venire, ci si de simtamantul realitatii acelor evenimente. Aceasta tematica pune la dispozitie, intr-o maniera profunda, o directie pentru scrierile ei si o orientare pentru viata ei.

Legat intim de modul de intelegere al Doamnei White cu privire la Cea de-a Doua Venire este si cea de-a sasea tema care ne ajuta sa intelegem viata si scrierile ei. Aceasta tema este solia celor trei ingeri din Apocalipsa 14:6-12 si misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea.

CELE TREI SOLII INGESRESTI SI MISUNEA ADVENTA

Apocalipsa 14:6-12, care descrie soliile celor trei ingeri ocupa, asa cum a vazut Ellen White lucrul acesta, locul din inima identitatii adventismului de ziua a saptea. Ea a sustinut, inca de la inceputul misiunii ei si pana la finalul acesteia (dupa 71 de ani), faptul ca Dumnezeu a insarcinat in mod special adventismul sa predice solia ingerului al treilea.

Iata aceasta misiune asa cum este infatisata ea de cuvintele ei: “Intr-un sens special adventistii de ziua a saptea au fost desemnati a fi veghetorii si purtatorii de lumina pentru lumea aceasta. Lor li s-a incredintat ultima avertizare pentru o lume care piere. . . . Lor li s-a dat o lucrare de cea mai solemna importanta proclamarea primei, celei de-a doua si a celei de-a treia solii ingeresti. Nu exista o lucrare de o importanta mai mare decat aceasta. Ei nu trebuie sa permita ca atentia lor sa fie absorbita de nimic altceva”.

“Cele mai solemne adevaruri care au fost vreodata incredintate muritorilor ne-au fost date pentru a le proclama lumii. Lucrarea noastra trebuie sa fie proclamarea acestor adevaruri. Lumea trebuie sa fie avertizata, iar poporul lui Dumnezeu trebuie sa duca la indeplinire aceasta lucrare” (9T 19).

[pag. 121] Asemenea altor lideri adventisti de ziua a saptea, Ellen White a considerat soliile celor trei ingeri “un lant perfect al adevarului” (EW 256) care cuprinde decada anilor 1840 si care se intinde pana la finalul timpului. Prima solie (sosirea ceasului judecatii lui Dumnezeu), asa cum au concluzionat ei, a fost predicata de catre William Miller in perioada decadelor 1830 si 1840, iar cea de-a doua (caderea Babilonului) a inceput sa fie predicata in 1843 atunci cand credinciosii adventisti a fost exclusi din bisericile lor pentru ca au crezut in doctrina biblica premileniala a Celei de-a Doua Veniri.

Aceste doua mesaje au fost intr-adevar importante, insa ele au pavat calea pentru predicarea celei de-a treia solii ingeresti. In acest mesaj se gaseste insarcinarea si identitatea unica a adventismului de ziua a saptea. Ellen White si alti credinciosi sabatarieni sustineau ca “atunci cand Domnul Hristos a intrat in Sfanta Sfintelor din Sanctuarul ceresc [in luna octombrie a anului 1844] pentru a realiza lucrarea de incheiere a mijlocirii, el a incredintat servilor Sai ultima solie de har care trebuie data lumii. Aceasta este solia de avertizare a celui de-al treilea inger din Apocalipsa 14. Imediat dupa acesta proclamatie, Fiul omului este vazut de profet venind in glorie pentru a culege recolta pamantului” (SR 379).

In repetate ocazii Ellen White a afirmat ca “aceasta [solia celui de-al treilea inger] este ultima solie” data unei lumi gata sa fie distrusa. “Nu vor mai fi altele [solii] care sa o urmeze, nu vor mai fi alte invitatii ale harului care sa trebuiasca sa fie date dupa ce aceasta solie isi va fi incheiat lucrarea. Ce adevar solemn!” (5T 206, 207).

Doamna White a afirmat faptul ca predicarea celei de-a treia solii ingeresti (alaturi de celelate doua) va fi la nivel global. Este un concept sustinut cu fermitate de Apocalipsa 14:6-12, care arata Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea solia evanghelistica pe care trebuie sa o proclame pana la finalul istoriei.

Cea de-a treia solie ingereasca, a declarat Ellen White, nu trebuie sa fie doar globala, ci ea trebuie sa scoata afara si sa testeze fiinte umane. “Cea de-a treia solie ingereasca trebuie sa-si aduca la indeplinire lucrarea de separarea de biserici a oamenilor care vor sta pe platforma adevarului etern.” Acesta este o “solie de viata si de moarte” (6T 61). Din nou, ea a scris: “Domnului I-a facut placere sa incredinteze poporului Sau solia [pag. 122] ingerului al treilea care este un mesaj de testare ce trebuie dat intregii lumi. Ioan vede un popor distinct si separat de lume, care refuza sa se inchine fiarei si imaginii ei, care poarta semnul lui Dumnezeu, care tine sfantul Sabat al zilei a saptea. . . . Despre acest popor apostolul scrie: ‘Aici sunt cei care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus’ [Apoc. 14:12]” (Ev 233).

Gasim astfel in permanenta faptul ca legea lui Dumnezeu si restaurarea Sabatului biblic se afla in inima intelegerii adventiste a soliei ingerului al treilea. Primii adventisti de ziua a saptea nu au avut nici o problema in a vedea aceste elemente in cea de-a treia solie. De asemenea, ei erau gata sa accepte aspectul legat de marea controversa relatat in Apocalipsa 13 si 14 care creeaza o prapastie intre cei care au semnul fiarei si cei care tin poruncile lui Dumnezeu.

Insa ceea ce multi nu au reusit sa vada in cea de-a treia solie ingereasca a fost intelesul cuvantului “credinta lui Isus.” Acesta este punctul pe care Ellen White a trebuit sa-l clarifice membrilor bisericii in 1888 in cadrul sesiunii Conferintei Generale de la Minneapolis. Credinta lui Isus (care poate fi tradusa din greaca cu sensul de credinta in Isus), a accentuat ea, inseamna “Isus devine purtatorul pacatelor noastre si ca El poate deveni Mantuitorul nostru iertator. . . . El a venit in lumea noastra si a luat pacatele noastre pentru ca noi sa putem lua neprihanirea Sa. Credinta in capacitatea Domnului Hristos de a ne mantui in mod amplu, pe deplin si in intregime, este credinta lui Isus” (Materiale 1888, 217). Iar asa cum spunea ea in alta ocazie: “indreptatirea prin credinta. . . . este solia ingerului al treilea in toata autenticitatea sensului ei” (1SM 372).

Din perspectiva lui Ellen White, cea de-a treia solie ingereasca combina legea si Evanghelia. Intrucat adventistii de ziua a saptea au accentuat peste masura legea si Sabatul in detrimentul Evangheliei harului, ei nu au predicat pe deplin intreita solie ingereasca. Aceasta a fost slabiciunea denominatiunii inainte de anul 1888. Insa incepand cu anul 1888 si odata cu deplina intelegere, din sanul adventismului, a celei de-a treia solii ingeresti, Ellen White putea afirma faptul ca adventistii au de acum in intregime solia si ca “marele strigat al celui de-al treilea inger [a] inceput prin descoperirea neprihanirii lui Hristos, Rascumparatorul care iarta pacatul” (1SM 363).

Locul central al soliei ingerului al treilea cu imperativa lui misiune [p. 123] globala, ca tema cu caracter interpretativ de maxima importanta, se afla chiar in centrul conceptiei lui Ellen White. Si asemenea altor teme cu caracter interpretativ, aceasta tema creeaza o retea impreuna cu celelate sase teme.

Insa inainte de a trece mai departe de tema ingerului al treilea, mai trebuie aratat faptul ca, in vastele ei scrieri legate direct de cea de-a treia solie ingereasca, nu sunt abordate numai teme majore cum ar fi legea, Sabatul, neprihanirea prin credinta, marea lupta, si alte subiecte de felul acesta ci, de asemenea mai sunt si comentarii voluminoase cu privire la educatie, sanatate, lucrarea de publicare si slujuirea evanghelica-pastorala.

Educatia adventista trebuia sa pregateasca un popor care sa raspandeasca solia ingerului al treilea. Solia reformei sanitare (bratul drept al ingerului al treilea; vezi 1T 486) trebuia sa puna la dispozitia poporului o sanatate mai buna pentru ca ei sa poata predica astfel mai adecvat solia adventa si sa-i conduca si pe altii la adevar prin intermediul institutiilor adventiste de sanatate. Programele de publicatii si cele pastorale trebuiau, de asemenea, sa raspandeasca in lume ultima solie inainte de recolta finala prezentata in Apocalipsa 14:14-20.

Cea de-a treia solie ingereasca este, de asemenea, in directa legatura de o alta tema abordata de Ellen White, pe care o vom investiga in finalul acestei scurte treceri in revista  vietuirea crestina zilnica si dezvoltarea caracterului.

CRESTINISMUL PRACTIC SI DEZVOLTAREA CARACTERULUI CRESTIN

Crestinismul, asa cum l-a vazut Ellen White, trebuie sa afecteze fiecare parte a vietii cotidiene a individului. Departe de a fi ceva care se intampla persoanelor doar atunci cand se afla in biserica, adevaratul crestinism transforma oamenii dinauntru – in afara. Acest crestinism schimba inimile, insa schimbarea interioara, daca este autentica, se manifesta in cadrul relatiilor de familie, la scoala, la locul de munca, si chiar in modul in care oamenii isi folosesc timpul liber. O mare parte a materialului scris de Ellen White se refera la recreatie, folosirea timpului si a abilitatilor, sanatate, casatorie si alte subiecte similare care vorbesc despre implicatiile practice ale crestinismului.

Credinta in acea experienta a convertirii care transforma inima razbate din multe sfaturi ale ei cu privire la crestinismul practic. Credinta aceasta este asociata cu intelegerea faptului ca actiunile exterioare izvorasc din motivatiile interioare. Astfel ca odata ce o persoana este convertita, este numai [p. 124] natural pentru el sau ea sa traiasca viata crestina prin puterea Duhului lui Dumnezeu.

Ellen White a descris esenta crestinismului practic prin aceea ca el se manifesta mai degraba prin a actiona ca Isus decat prin a trai in conformitate cu principiile imparatiei lui Satana. Ea a aratat calea lui Isus in contrast cu cea al lui Satana ca pe pe doua principii diametral opuse una alteia. “Pacatul,” spune ea, “provine din satisfacerea de sine,” din egoism. In contrast cu acesta, dragostea se daruieste pe sine si este “marele principiu ce sta la baza legii vietii din univers.” “Ingerii slavei isi gasesc placerea in a da. . . . Slava Dumnezeului nostru este daruirea” (DA 20, 2 1). Isus a ilustrat legea iubirii care se sacrifica pe sine in viata de zi cu zi. El nu a venit doar ca sa moara pentru noi, ci si “pentru a ne oferi un exemplu de ascultare.” Domnul Hristos “a facut sa se vada faptul ca El are un caracter opus caracterului lui Satana” (DA 24, 25).

Din perspectiva Doamnei White, oamenii vor trai fie in acord cu principiul imparatiei lui Satana (egoismul), fie dupa principiul imparatiei lui Dumnezeu (dragostea care se jertfeste pe sine). Nu exista alta optiune. Iar oamenii nu-si pot pastra principiile doar inauntru mintii si inimii lor. Principiile motiveaza actiunile de fiecare zi. Astfel, ea scrie faptul ca “dragostea nu poate exista fara a se revela pe sine in acte exterioare, tot asa cum focul nu poate fi intretinut fara combustibil” (1T 695). Asa cum suntem in interiorul nostru ne vom comporta si zilnic, in experienta practica.

Tranzitia de la o viata construita pe principiul lui Satana catre una fundamentata pe principiul lui Hristos are loc atunci cand o persoana isi preda viata lui Isus. “Atunci cand un om se intoarce la Dumnezeu,” gasim noi scris, “ii este oferit un nou apetit pentru moralitate, ii este data o noua putere motivatoare, iar el iubeste lucrurile pe care le iubeste Dumnezeu” (1SM 336). Tot odata, o noua putere motivatoare ii va conduce pe oameni sa doreasca a fi “la fel de sfinti in sfera noastra pe cat de sfant este Dumnezeu in sfera Sa. Pentru a ne largi deprinderea, noi trebuie sa facem sa se vada adevarul, dragostea si excelenta caracterului divin” (1SM 337).

Mai pe scurt, crestinii trebuie, prin harul plin de putere al lui Dumnezeu, sa tinteasca a fi asemenea lui Isus in cotidianul vietii. Ei trebuie sa radieze de caracterul Sau. Insa, ea este atenta sa adauge ca: “noi nu putem egala niciodata modelul” caracterului lui Hristos, cu toate ca “putem imita si ne putem asemana [p. 125] acestuia” (RH, 5 febr. 1895). Dumnezeu ofera harul Sau plin de putere atunci cand noi “esuam. . . . in eforturile noastre de a copia modelul divin” (1SM 337).

Si dupa cum iubirea este o caracteristica de baza a caracterului lui Dumnezeu si totodata subiectul in jurul caruia se poarta marea controversa, tot astfel, esenta a ceea ce inseamna a dezvolta un caracter asemanator cu cel al Domnului Hristos isi gaseste expresia in problemele practice din viata de zi cu zi. Ellen White arata faptul ca “oriunde exista o unire cu Domnul Hristos, acolo exista si iubire. Oricare alte roade am aduce, daca lipseste iubirea, ele nu ne vor fi de nici un folos. Iubirea de Dumnezeu si de aproapele este esenta religiei noastre. Nimeni nu-L poate iubi pe Domnul Hristos dar sa nu-i iubeasca totodata si copiii. Atunci cand sunt in unire cu Domnul Hristos, avem si gandirea lui Hristos. Puritatea si iubirea straluceste cu putere in caracterul umil iar adevarul controleaza viata.” Ea merge mai departe si spune ca “adevaratul simt al responsabilitatii se transforma. Domnul Hristos pune in sufletul care se straduieste o putere transformatoare, iar aspectul exterior da marturia pacii si a bucuriei care domneste in interior” (1SM 337).

A fi copil al lui Dumnezeu, a afirmat Ellen White in repetate ocazii si intr-o multitudine de contexte, presupune schimbarea fiecarui aspect al vietii zilnice. Aceasta inseamna renuntarea la obiceiurile vatamatoare si la caile care duc catre acestea. Insa viata crestina implica mai mult decat atat. De fapt, indepartarea unor activitati, a unor atitudinilor si a unor obiceiuri nu inseamna nimic in sine. Pentru adevaratul crestin, mai important decat abandonarea acestora sunt atitudinile si activitatile crestine, iar acestea nu sunt decat preludiul asimilarii caracteristicilor active si pozitive ale Domnului Hristos. Ceea ce are loc atunci cand se traieste asemenea lui Isus, este mai degraba a adauga ceva si nu doar a renunta pur si simplu la anumite lucruri.

Dar cum era Isus? Ellen White a aratat foarte frumos aceasta in cuvintele de la inceputul lucrarii The Ministry of Healing acolo unde ea scrie ca: “Domnul nostru Isus Hristos a venit in lumea noastra ca un neobosit serv al nevoilor omului” (MH 17). El a venit pentru a sluji altora, pentru a-i ajuta si pentru a le darui cuvintele adevarului. Prin aceasta El este exemplul nostru.

In repetate randuri ea ne-a indemnat sa fim asemenea lui Isus in slujire. A fi un crestin care din dragoste lucreaza pentru altii, arata ea, inseamna a lucra cu acea “responsabilitate individuala” ce “nu poate fi pusa in practica prin intermediul altuia” (MH 147). Prea multi crestini, adauga ea, nu reusesc sa devina implicati in impartasirea iubirii lui Dumnezeu. In schimb, ei lasa lucrarea prezenta de marturie [p. 126] si de ajutare a altora pe seama organizatiilor si a profesionistilor.

Nu este un simplu accident faptul ca in lucrarea Education, inceputul si sfarsitul ei contin o discutie cu privire lucrarea pentru altii. Mai degraba se poate spune ca vietile devotate slujirii, si nu vietile centrate pe sine, au trecut din imparatia lui Satana in cea a lui Hristos. De aceea, Ellen White scrie despre aceia care vor intra in final in imparatia cerurilor ca ei nu-si puteau gasi o “bucurie mai mare” decat in slujire, pe vremea cand erau pe pamant, iar “marea lor bucurie” de pe pamant va fi pusa din nou la lucru acolo, prin servirea altora, prin a fi asemenea lui Isus (Ed 309).

Doamna White leaga discutia referitoare la perfectiunea crestina de manifestarea in viata cotidiana a unui caracter la fel de iubitor ca cel al lui Dumnezeu. In lucrarea Christ’s Object Lessons ea consemneaza faptul ca “Domnul Hristos asteapta acum cu o dorinta nespusa sa se manifeste pe Sine in biserica Sa. Atunci cand caracterul Domnului Hristos va fi perfect reprodus in oamenii Sai, El va veni sa-i revendice ca fiind ai Sai” (COL 69).

Foarte multi oameni au citit aceasta afirmatie fara a mai citi cu atentie contextul in care aceasta apare. De aceea, ei i-au conferit acestui pasaj intelesuri ce nu-i pot fi atribuite. Cele doua pagini de mai inainte arata cu claritate intentia autoarei. Ea afirma foarte lamurit faptul ca Domnul Hristos cauta sa se reproduca pe Sine in inimile altora, si ca cei care L-au acceptat vor abandona modul de viata centrat pe sine, caracteristic imparatiei lui Satana. In schimb, ei vor sluji altora, le vor spune altora despre bunatatea lui Dumnezeu si vor face binele. Ei vor deveni tot mai mult asemenea Domnului Hristos pentru ca au primit “Duhul Domnului Hristos Duhul iubirii neegoiste si al lucrarii in favoarea altora.” De aceea, ea spune cititorilor sai urmatoarele: “iubirea voastra [va] fi facuta perfecta. Voi veti reflecta, tot mai mult si mai mult, asemanarea cu Domnul Hristos prin tot ceea ce este pur, nobil si demn de a fi iubit” (COL 67, 68). Iar a reproduce caracterul perfect al Domnului Hristos presupune a-L lasa sa-Si traiasca in vietile nostre, in fiecare zi, viata Lui plina de iubire.

Acestea fiind spuse, am incheiat turul complet al temelor de sinteza abordate in scrierile sale de Ellen White. Am inceput discutia cu iubirea lui Dumnezeu si confruntarea pe care a trebuit sa o indure aceasta iubire in marea controversa. Vom incheia cu acest gand: “faptul ca ultimele raze ale luminii harului, faptul ca ultimul mesaj al milei va fi dat lumii, este o dezvaluire a caracterului Sau plin [pag. 127] de iubire. Copiii lui Dumnezeu trebuie sa manifeste slava Lui. In propriile lor vieti si caractere ei trebuie sa descopere harul dat lor de Dumnezeu” (COL 415, 416). Ei vor fi o demonstratie a iubirii lui Dumnezeu si a harului Sau care le transforma atat caracterul cat si faptele.

Marea controversa, iubirea lui Dumnezeu si orice alta tema abordata in scrierile ei de Ellen White nu sunt subiecte de discutie abstracte. Departe de a fi asa ceva, ele afecteaza viata noastra zilnica. Fiecare din noi trebuie sa alegem sa traim in lumea reala acceptand sa traim fie dupa principiile lui Dumnezeu, fie dupa cele ale lui Satana. Dumnezeu ne-a pus la dispozitie scrierile lui Ellen White pentru a ne indruma in aceste alegeri zilnice. Scopul lor este acela de a ne ajuta sa luam pe pamant decizii care vor avea consecinte eterne.

LAUDATI PE DOMNUL PENTRU BINECUVANTARILE LUI!

Abrevieri folosite pentru referintele la scrierile lui Ellen G. White

Materiale

1888 Materials = The Ellen G. White 1888 Materials, 4 volume, paginare consecutiva
CM = Colporteur Ministry
COL = Christ’s Object Lessons (Parabolele Domnului Hristos  ed. rom.)
DA = The Desire of Ages (Tragedia Veacurilor – ed. rom.)
Ed = Education
Ev = Evangelism
EW = Early Writings
GC = The Great Controversy
GW = Gospel Workers
LS = Life Sketches of Ellen G. White
MH = The Ministry of Healing
MS = Manuscris, nu citeaza surse publicate
RH = The Review and Herald
SC = Steps to Christ (Calea catre Hristos  ed. rom.)
SR = The Story of Redemption (Istoria mantuirii  ed. rom.)
1SM = Selected Messages, cartea 1
1T, 5T, etc. = Testimonies for the Church (Marturii pentru comunitate  ed. rom.), noua volume.

Sursa: www.adventist.ro

This entry was posted in E. White - Viata si lucrarea. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>