Sunt deprimat!

Am momente în care sunt deprimat. De ce mi se întâmplă şi cum pot scăpa de deprimare?

 

Deprimarea afectează, într-o măsură mai mare sau mai mică, mii de oameni. Unele depresii sunt atât de severe încât, pentru a le birui, este nevoie de asistenţă medicală şi psihologică, precum şi de putere spirituală. Principiile biblice descrise mai jos vă vor învăţa să-i ajutaţi pe cei care sunt deprimaţi.

Definiţia depresiei: Depresia este un simţământ de mâhnire şi deznădejde în care prezentul nu oferă nicio bucurie, problemele par copleşitoare, iar viitorul nu oferă nicio speranţă.

Nu eşti singur în simţămintele tale. Marii bărbaţi ai credinţei, ” giganţii ” Bibliei, au căzut în descurajare.

1. Să privim, de exemplu, la descurajarea lui David (Ps. 6: 6,7; 40:12; 88). În momentele sale de descurajare, David a descoperit următoarele principii de biruire a deprimării:
a. Dumnezeu nu ne părăseşte în descurajarea noastră (Ps. 16:8; 139: 7-17).
b. Increderea şi / sau credinţa ne face să ne bucurăm chiar şi în momentele dificile (Ps. 5:11; 28:7,8).
c. Dumnezeu foloseşte necazurile şi încercările pentru a ne aduce mai aproape de El. In orice încercare prin care trecem, noi simţim îndemnul de a ne ruga (Ps. 119:67,71; 62:8).
d. In momentele de criză, de încercare, Dumnezeu preia complet controlul vieţii mele (Ps. 118:6,8,14,17).

2. Lauda şi mulţumirea în descurajare reprezintă cheia eliberării de deznădejde (Ps.118:1; 113:3; 71:1-3,8,24; 59:16).

3. Dumnezeu doreşte ca, în momentele de descurajare să ne întoarcem spre El. El se bucură să ne răspundă la rugăciuni (Ps. 61:2; Ps. 60:4; 56:3,8,11).

4. Păcatul nemărturisit aduce cu sine simţământul de vinovăţie care poate conduce la depresie. Dacă te simţi vinovat datorită unui păcat anume, urmează sfatul biblic (Ps. 38:17,18 ” mărturiseşte-ţi vina înaintea lui Dumnezeu “; 1 Ioan 1:9 ” mărturiseşte-ţi păcatul “).

5. Roagă-te rugăciunea din Psalmul 51 şi crede că Dumnezeu te iartă. Dacă ai un simţământ de vinovăţie, umple-ţi mintea cu gândul că ” Dumnezeu mă iartă, mă acceptă şi mă primeşte ca pe copil al Său ” (1 Tim. 2:3-6; 1 Pet. 3:9; Ecl. 1:3-7).

6. Descurajarea poate apare uneori din motive fizice. După răsunătoarea sa victorie asupra preoţilor lui Baal, pe muntele Carmel, Ilie a devenit atât de descurajat încât a dorit să moară. (Aminteşte-ţi că acesta este omul pe care Dumnezeu l-a luat la cer fără să-l lase să vadă moartea!) Obosit, flămând, complet epuizat de tensiunea unei zile stresante, sub ameninţările Izabelei, Ilie se lasă înfrânt de gânduri sumbre şi deprimante. Citeşte 1 Regi 19:1-4. Răspunsul lui Dumnezeu la deprimarea lui Ilie a constat într-un somn bun, o mâncare caldă şi cuvinte de încurajare. (vezi 1 Regi 19:5-13)

7. Aflat în închisoare la Roma, Pavel a descoperit următoarele principii ca antidot al descurajării:
a. Conştienţa suveranităţii lui Dumnezeu (Fil. 1:12).
b. Dorinţa de a-L proslăvi pe Hristos în toate lucrurile (Fil. 1:20).
c. Rugăciune şi recunoştinţă în încercare (Fil.4:6).
d. Bucurie în încercare ( Fil. 4:4 ).
e. Convingerea că Dumnezeu era mai mare decât încercările lui şi îi putea împlini toate nevoile (Fil. 4:13.19).

Pastor Viorel Dascalu

Sursa: www.intrebariimportante.ro

This entry was posted in Sanatate. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>