Start in meseria de… parinte

Start in meseria de… parinte

S-au spus multe despre „meseria de părinte”, s-au scris nenumărate articole şi cărti, continuă să apară mereu noi curente de idei în încercarea de a răspunde eternei întrebări a oricărui părinte: „Ce trebuie să fac?… “
Această rubrică a bisericii on-line nu-şi propune să realizeze imposibilul, cu atât mai mult cu cât este foarte greu să găseşti un răspuns adecvat acestei întrebări. Fiecare copil este unic, iar „sfaturile” trebuie adaptate unor situaţii specifice, singulare.

S-ar putea ca, în locul lui „Ce trebuie să fac?”, să fie mai înţelept să ne întrebăm „Cum trebuie să fiu?”.
Intenţia noastră este aceea de a vă prezenta câteva repere, care ne par esenţiale pentru reuşita în cea mai importantă lucrare a vieţii: aceea de a ne creşte copiii astfel încât să devină adulţi fericiţi, experimentând încă din „pântecele mamei” sentimentul că sunt acceptaţi şi iubiţi.

Răspunsurile pe care le veţi găsi în acest loc virtual sunt doar câteva deschideri menite să vă ajute să trăiţi cu încredere şi mai puţină îngrijorare experienţa unică a vieţii de părinte.

A AŞTEPTA ÎN DOI

„Aştept un copil…” Există puţine cuvinte care să aibă atâta rezonanţă în mintea unei femei. Din momentul în care află că este însărcinată, sentimente numeroase şi contradictorii îi invadează sufletul.

Ea nu poate spune niciodată: „Sunt foarte fericită” sau „Nu este deloc momentul”. Bucuria se amestecă cu teama de necunoscut, o eventuală decepţie se amestecă totuşi cu mândria de a fi capabilă să dea naştere unui copil. Şi acestor sentimente li se adaugă, amestecate, bucuria de a avea un copil cu bărbatul iubit, emoţia de a ne găsi în faţa unui eveniment plin de consecinţe, sentimentul de neputinţă în faţa unei situaţii necunoscute dacă este vorba de primul copil, dar şi curiozitatea de a trăi aventura aceasta a maternitatii, îngrijorarea în faţa propriului corp în continuă transformare, teama ca soţul să nu se îndepărteze datorită acestei transformări etc.

Dar, în toate cazurile, domină o certitudine: nimic nu va mai fi ca înainte.
Chiar dacă bărbatul nu poate spune într-un sens propriu „Aştept un copil” (el va spune mai degrabă: „Voi fi tata” sau „Voi avea un copil”), chiar dacă femeia poartă copilul în corpul ei, mama şi tatăl îşi aşteaptă amândoi copilul în mintea lor.

Psihologic, afectiv, intelectual, un copil se aşteapta în doi, astăzi mai mult decât în trecut. Dar, pentru ca această aşteptare în doi să nu rămână numai o formula, trebuie ca fiecare să înţeleagă reacţiile celuilalt, ceea ce nu este întotdeauna uşor: viitoarea mămică are adeseori temeri, ezitări pe care nu le dezvăluie, iar viitorul tată, de multe ori, atitudini care derutează.

Despre mame
Unele femei se schimbă complet atunci când sunt însărcinate. La altele, maternitatea nu schimbă nimic: nici caracterul şi nici comportamentul. Fiecare femeie are maniera sa de a deveni mamă, manieră care depinde de educaţia sa, de natura şi caracterul ei. Dar, în afara câtorva extreme, viitoarea mama are o psihologie particulară care evoluează cu timpul.

Această evoluţie este atât de intim legată de evoluţia fizică, încât ne face să divizăm sarcina, din punct de vedere psihologic, în trei trimestre, la fel cum o divizam din punct de vedere fiziologic.

Primul trimestru – incertitudine şi ambivalenţă
Chiar dacă e fericită că e însărcinată, femeia ezită între bucurie şi teamă. Nu este încă vorba de teama de naştere, ci despre o teamă difuză, la care contribuie mai multe elemente: teama de necunoscut (mai ales la primul copil), ignoranţa în legătură cu ceea ce se întâmplă, nelinişte cu privire la viitor (cum vor face faţă problemelor materiale pe care le aduce sosirea copilului), îndoieli în ceea ce priveşte capacităţile ei de fi mamă, mai ales dacă propria sa mamă a fost neglijentă, sau din contră, prea perfecţionistă, teama ca soţul să nu se îndepărteze în timpul celor nouă luni, teama de un accident (căci majoritatea avorturilor au loc în primele luni) etc. În toate domeniile, acest prim trimestru este marcat de ambivalenţa sentimentelor.

Acest amestec de bucurie, refuz, teamă, caracterizează primul trimestru. Dacă la început refuzul domină, în general totul se schimbă când viitoarea mamă simte copilul mişcând.

Teama de necunoscut creează în femeie un fel de regresie; ea se simte lipsită de apărare şi mai dependentă. Este mai emotivă, mai fragilă, fizic şi psihologic; de asemenea, aşteaptă ca ceilalţi să se ocupe mai mult de ea, să o protejeze. În general, ea simte dorinţa de a se apropia de mama sa, dar şi de alte femei care au avut copii. Are nevoie ca mama să-i povestească despre copilăria ei, să-i dea sfaturi (până la o anumită limită însă dacă aceasta din urmă devine agasantă, relaţia riscă să se tensioneze), uneori chiar să mănânce mâncărurile preferate din copilărie.

Ambivalenţa aceasta de sentimente, combinată cu neplăcerile pe care le poate provoca, reprezintă unul din motivele schimbărilor care intervin în starea emoţională, adeseori de neînţeles pentru anturaj.

2. Al doilea trimestru – o perioadă de echilibru
Este posibil să încerci să-i explici unui bărbat starea de spirit a unei viitoare mămici, dar este cu neputinţă să descrii sentimentele unei femei care simte pentru prima dată copilul mişcând în ea.

Emoţia este atât de puternică, atât de profundă, încât femeia nu vorbeşte uşor despre aceasta, ca şi cum pudoarea ar împiedica-o. Odată cu aceste prime mişcări, începe între ea şi copilul ei un dialog unic, misterios, care va înceta odată cu naşterea, dar care, în realitate, va continua toată viaţa.

Pentru femeile care la început acceptă cu greu ideea că vor avea un copil, această perioadă a primelor mişcări este capitală. Adeseori, acest semnal, venit din partea copilului, alungă orice ezitare.

Prezenţa copilului acţionează asupra gândurilor şi asupra imaginaţiei, dar şi asupra corpului: greţurile dispar, insomniile la fel, pofta de mâncare revine.

3. Trimestrul al treilea
În primul trimestru, copilul era mai întâi o speranţă, apoi o certitudine; în al doilea, a devenit prezenţă; în al treilea trimestru, copilul este centrul exclusiv al gândurilor, intereselor şi preocupărilor mamei.

Acest interes centrat pe copil este trăsătura specifică a acestui ultim trimestru. Este important ca tatăl să fie informat despre aceasta, altfel riscă să sa se simtă agasat, gelos, chiar exclus. În întregime preocupată de copilul care se va naşte curând, viitoarea mama are tendinţa să se izoleze de anturaj, chiar şi de cei pe care-i iubeşte cel mai mult.

Copiii simt acest lucru şi caută prin toate mijloacele să atragă atenţia mamei: refuză să se îmbrace şi să mănânce singuri, nu vor să adoarmă dacă mama lor nu este lângă ei, se trezesc noaptea, încep să facă pipi în pat. Tatăl este chemat să restabilească echilibrul, explicându-le copiilor că mama e obosită pentru că bebeluşul se va naşte în curând, fără însă să insiste prea mult pentru a nu le stârni prea devreme gelozia faţă de noul venit.

Naşterea unui tată
Unii bărbaţi se simt taţi chiar din ziua concepţiei. Pentru alţii, revelaţia se produce în ziua primei ecografii. Alţii îşi descoperă paternitatea în ziua când îşi ţin pentru prima dată copilul în braţe. Iar alţii, în fine, devin conştienţi de paternitatea lor doar la câteva luni după naşterea copilului. Paternitatea nu se naşte într-o singură zi; naşterea unui tată se face în etape.

Ideea că va avea un copil provoacă în bărbat numeroase sentimente, adeseori contradictorii. El poate resimţi bucurie, emoţie, mulţumire, mândrie, dar şi teamă, nelinişte, îngrijorare în legătură cu capacităţile sale de a fi tată, frustrare (nu va mai avea aceeaşi libertate), semne de întrebare în legătură cu posibilităţile materiale etc.

Faţă de soţia lui, el va simţi admiraţie, recunoştinţă, tandreţe, dar şi un sentiment de înstrăinare faţă de această femeie care e în continuă schimbare. Uneori, când ea se simte rău, el se simte vinovat, devine responsabil şi încearcă să o ajute. De multe ori, bărbaţii au tendinţa să-şi supraprotejeze soţiile, sufocându-le cu sfaturi, intervenind chiar pe lângă medici, sau insistând ca soţia să doarmă mai mult, să mănânce mai mult etc. Aceste comportamente sunt totuşi mai uşor de suportat decât aparenta nepăsare a altora, care se îndepărtează – poate din cauza temerilor -, închizându-se în carapacea egoismului şi lăsând-o pe femeie să se descurce singură într-o situaţie care consideră că o priveşte exclusiv. Alţii se simt excluşi, dezarmaţi în faţa labilităţii emoţionale a femeii, pe care nu mai reuşesc s-o înţeleagă.

Copilul – între vis şi realitate
Am dori să încheiem acest capitol destinat implicaţiilor psihologice ale aşteptării în doi cu câteva ganduri legate de felul cum ne imaginăm acest copil care urmează să vină şi care va fi implicaţia imaginaţiei noastre asupra modului în care îl vom primi, accepta şi iubi pe acest copil. Ambii părinţi au tendinţa să proiecteze în mintea lor imaginea unui copil, aşa cum îl văd ei, mergând chiar până la a-şi imagina cum va arăta, ce temperament va avea etc.
A visa nu este rău, dar poate fi dăunător atunci când investim copilul care va veni cu nişte trăsături şi calităţi precise, pe care poate acesta nu le are. Riscăm astfel să fim dezamăgiţi şi să acceptăm greu o realitate total diferită de aşteptările noastre.

De exemplu, un tată care îşi doreşte neapărat o fetiţă şi are dificultăţi în acceptarea faptului că va avea un băiat, va putea avea dificultăţi în a-l accepta şi iubi pe acest băiat. Sau, de exemplu, o mamă care-şi doreşte un băiat, pentru că are deja o fetiţă, va fi mirată să constate că a doua fetiţă se comportă ca un băiat. Fără să vrem, noi îi transmitem copilului decepţia pe care o trăim şi aceasta se va oglindi în comportamentul său. Este inutil deci să faceţi portretul copilului înainte de vreme: de cele mai multe ori, realitatea, darul pe care Dumnezeu ni-l face prin acest copilaş, este ceea ce ne lipsea pentru a ne întregi ca familie.

Nu uitaţi că fiecare copil este unic. El nu va fi niciodată copia unuia dintre părinţi. Mai mult decât atât, e posibil ca aparenţa fizică să fie total opusul a ceea ce ne-am fi aşteptat. Acordându-i acest drept de a fi unic, din punct de vedere fizic, intelectual, temperamental şi emoţional, îi veţi dărui paşaportul pentru o bună dezvoltare şi pentru o copilărie fericită.

Parcă s-a rupt în el un vad care oprea mulţumirea deplină să năvălească printre simţuri şi gânduri. Faţa îi radia de o bucurie nouă şi nu mai ştia ce evenimente noi şi zilnice să picteze prinţesei lui care, hai s-o spunem, era insarcinată. Se şi imagina cum va merge cu băiatul lui pe stradă şi, cum în rolul lui de tată, avea să-i răspundă la un milion cincisute de întrebări pe zi.” Şi ce ! De-abia aştept !” îşi zicea el, mergând în vârful picioarelor, ca să nu o trezească pe scumpa lui domniţă .” O să fie surprinsă că am venit mai devreme de la serviciu. Dacă e trează îi dau buchetul de frezii şi costumaşul de bebeluş, albastru, că am eu intuiţia că e băiat. Dacă doarme mititica, o las să se odihnească că n-a putut toată noaptea să doarmă , că tot s-a foit cel mic, nerăbdător să vină mai repede la lumină. Dar stai aşa. Cine să fie la Aura în dormitor, căci se aude o discuţie amicală ?” se întrebă viitorul tată. Se opri atent în faţa uşi cu toate antenele ridicate pentru recepţie. „ Dragul meu, să ştii că te iubesc şi te aştep să vii în viaţa mea cât mai repede. S-ar putea ca soţiorul meu să fie gelos că împart dragostea şi cu tine, dar sunt sigur că va accepta.” se auzi acea caldă declaraţie de dragoste .

În faţa uşii, Andrei , soţul prinţesei lui, încremeni. Florile îi tremurau în mână şi nu-i venea să creadă ce aude. Cum ? Tânăra lui soţie să mai aibă un iubit ? Chiar aşa , însărcinată , să mai aibă un amant? Şi câtă încredere i-a arătat. A vrut să-i facă o surpriză atât de plăcută cu florile şi costumul de bebeluş şi ea să-l trădeze într-un mod atât de ruşinos? Strânse din maxilar şi intră furios, pregătit pentru cea mai amară despărţire..
Cum îţi permiţi să mă înşeli , tocmai acum când aveam cea mai mare încredere în tine? Unde este amantul căruia i-ai făcut acea penibilă declaraţie de dragoste?

Iubitule, ce e cu tine ? Ce-ţi trece prin minte? spuse ea nedumerită.
Pe mine mă întrebi ? Am auzit tot ce i-ai spus! Dacă nu este aici, atunci ai vorbit cu el la telefon. Unde este telefonul ? strigă el îmbătat de mânie.
Dragule, ce este cu tine ? Nu este nici un telefon în dormitor. Nu e felul tău să te comporţi aşa.
Nu-ţi dai seama că m-au ars cuvintele acelea care sunt doar pentru mine şi niciodată pentru un alt bărbat ? De ce vrei să mă distrugi! spuse el cu durere.

Deodată ea îşi dădu seama ce e în mintea lui şi începu să râdă. Se apropie de el şi-l îmbrăţişă cu tandreţe şi înţelegere.
Scumpul meu gelos. Sigur că am un amant! Cu cine crezi că discutam eu ? îl mângâie ea.
Spune-mi tu, zise el năucit şi confuz. Simţea că îi scapă ceva, şi mai simţea că misterul trădării avea să se împrăştie.

Ai intrat în dormitor şi nu l-ai văzut pe amicul meu de conversaţie ? Uite-l ! arătă ea spre casa unde cel micuţ stătea ghemuit,în culcuşul lui, dincolo de privirile viitorilor părinţi.
Ştiai că eu vreau fată, dar acum exersam şi pentru alternativa băiatului tău.
El închise ochii şi respiră adânc. Pricepuse.Tocmai băiatul lui să-i facă o aşa figură ? De aceea se şi apucă să râdă de nătăfleţenia lui. Ridică buchetul aruncat şi costumaşul de bebe, o îmbrăţişă şi i le dărui celei care merita toată dragostea. Apoi , ridică un deget ameninţător spre burta mămicii şi spuse cu o bucurie greu de descris:
Dacă de pe acum îmi creezi emoţii aşa de mari, dar când vei ieşi la soare, îţi dai seama câte o să păţesc din cauza ta ?

Sursa: http://www.bisericaonline.ro/Start-in-meseria-de–-parinte-copii-copil-nou-nascut-112.html

This entry was posted in Casnicie and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>