Starea omului în moarte

Starea omului în moarte

Cu cât te aventurezi în studiu culturilor diferitelor popoare de pe glob, cu atât constaţi că acest subiect este atât de complex, diferit tratat şi înţeles. e la … pâna la … sunt tot atâtea crezuri, idei, concepţii şi credinţe despre starea omului în moarte.

Îmi propun ca în cele ce urmează să invit pe cititorii interesaţi şi dornici să facem împreuna o incursiune pe mapamond pentru a afla  “câte ceva” despre ideea nemuririi sufletului, îndumnezeirea omului şi starea morţilor la diferite popoare ale lumii şi nu numai. Să studiem împreuna ce spune Dumnezeu, care este punctul de vedere al Bibliei cu privire la acest subiect; în final care este adevarul şi cum ne vom raporta la el.

“Intrebari tulburatoare”

  • Ce se află de cealaltă parte a vieţii, pe celălat tărâm?

Toţi ar dorii să afle răspunsul. Să pătrundă acest mister. Pe planeta noastră toţi oamenii au murit şi vor continua să moară. Întrebarile vor continua, vor fii chiar presante cu atât mai greu cu cât fenomenul este universal.

  • Ce se întamplă cu omul dupa moarte?Care este starea lui?Există alte sfere de existenţă? Este el conştient? Sufletul este o entitate separată? Al cui este? Cine îl dirijează?

Tera cunoaşte “n” teorii, concepte şi credinţe cu privire la starea omului ( sufletului dupa moarte). Prejudecăţile şi un fals răspuns la această problemă se nasc din lipsă de cunoaştere. Unii nu pot trece peste anumite limite şi îşi formeaza un crez pe baza la ce e până în limită. Alţii avansează intrând într-un labirint greu de străbătut. Alţii recurg la tot felul de explicaţii, mai mult sau mai puţin stiinţifice şi juste ( adevarate) doar pentru motivul manipulării maselor de neştiutori, care se încred în ce li se spune despre acest subiect. Ei nici nu au interes ca publicul să afle adevarul. Omenirea a cunoscut şi va continua să cunoască diverse doctrine cu privire la subiectul în discuţie, şi aceasta este o dovadă că problema capătă importanţă, că nu s-a epuizat şi răspunsul nu este satisfăcător.

  • Cine este în spatele vechiculării ideii de suflet nemuritor separat de trup? Ce se urmăreşte?
  • Adevărul se poate afla? Dacă da – unde?

 Credinţele oamenilor se polarizează în jurul a două idei opuse:

  • Mulţi cred că după moarte omul ( sufletul) continuă să existe într-o formă superioară, o stare apropiată de divinitate.
  • Alţii acceptă moartea ca fiind momentul încetării orcărei  forme de viaţă şi activitate;
    omul este dus în pământ până în ziua învierii.
    Deci omul odată mort, ori este iremediabil mort, ori este încă viu.Răspunsurile sunt  ireconciliabile. Amândouă nu pot să fie adevărate.

 A)  Credinţa şi argumentele lor
Conform credinţei strămoşeşti, la moartea omului, trupul este predat pământului  dar există ceva care supravieţuieşte şi anume sufletul care poate să trăiască independent de corp. Prin aceasta individul ramâne viu. Sufletul omului este parte din Dumnezeu. Şi pentru ca Dumenzeu este nemuritor, sufletul nu poate fii altfel decât nemuritor. Insăşi Biblia conţine dovezi în favoarea nemuririi sufletului: 1.Samuel 28:7-20.

După moartea profetului Samuel, sufletul lui a putut fii chemat şi consultat. El a putut fii recunoscut şi a dat răspuns întrebarii lui Saul. Nu este aceasta o dovada că cei morţi supravieţuiesc într-o stare mai puţin înţeleasa de noi?

Luca 16:19-31. Bogatul şi săracul Lazăr.După moarte au mers unul în rai, altul în iad. Acolo sufletul comunica şi negocia cu Avraam. Domnul a spus această întâmplare şi e clar că sufletul este nemuritor.

Luca 23:43. Promisiunea Domnului făcută tâlharului pocăit. “Adevărat îţi spun că astăzi vei fii cu Mine în rai.” Concluzia este că imediat după momentul morţii în aceeaşi zi, sufletele lor s-au regăsit în rai. Corpurile lor au murit, dar sufletele lor nemuritoare şi-au continuat existenţa în alte forme.

DOVEZI EXTRA-BIBLICE

* În cartea sa “Viaţă după viaţă”, Dr. Raimond A. Moody Jr. aminteşte de persoane ajunse în
apropriere de moarte clinică, dar recuperate, care au trait fenomenul “desprinderii” sufletului de corp. Au simţit cum trăiesc în afara propriului corp; se simţeau bine în noua stare, şi comunicau cu    spiritele prietenilor şi rudelor deja decedate. Se întâlneau cu o fiinţă de lumină, care comunica ceva non-verbal.

* Suflete pe nave cosmice. Fenomenul OZN, corpuri străine, comportări ciudate care nu s-au lăsat studiate. În acest caz, sunt implicate sufletele morţilor care îşi continuă activitatea pe alte planuri si care pilotează acele ciudate nave astrale.
În loc de concluzie: Sufletul este o entitate separabilă de corp şi nemuritoare.

B)  Credinţa şi argumentele lor
Grupa de oameni sinceri, bine informaţi ( cine este bine informat este cel mai tare). Iubesc şi respectă Cuvântul Scripturii – cea mai puternică autoritate. Ei cred că odată survenită moartea, nu mai rămine nimic conştient din toată fiinţa. Acceptă ca mediu de informare terenul Bibliei, unde Dumnezeu vorbeşte oamenilor,dar şi alte scrieri conforme cu Biblia.

Ecls.9:5,6: “Cei vii ştiu… dar cei morţi nu ştiu nimic. Până şi pomenirea li se uită.” Inspiraţia biblică are argumentul forte: Dumenzeu ştie mai bine ca oricine ( teologi, oameni de ştiinţă, cercetatători, filozofi, savanţi, etc.) Moartea înseamnă inconştienţă totală. Anumite fapte făcute de cei vii pentru cei morţi cum ar fii: pomenile, aprinderea lumânărilor ( pentru ca lumina să alunge întunericul din calea pe care defunctul va merge), anumite slujbe cum ar fii bocitul ( pentru a-i cere acestuia să ducă veşti noi morţilor despre cei vii pe care tocmai i-a părăsit), sunt inutile. Cazul lor nu se mai poate schimba
Ecls. 9:10: “…În locuinţa morţilor nu este nici lucrare nici chibzuială…”
Iov 7:9 u.p. 14:21: “Morţii nu participă la nimic.”

Concluzie:

Moartea este bariera inexistenţei. Când moare, omul iese din circuitul valorilor familiare şi sociale. Relaţiile sund rupte  brusc pentru că el nu mai poate participa la nimic ce se petrece sub soare.
Cuvântul lui Dumnezeu este demn de încredere, comparativ cu sofismele oamenilor. Îl credem pe Dumnezeu pentru că El este sursa de adevăr.

După analiza ambelor grupe, ceea ce complică mai mult situaţia, este că aceste opinii îşi găsesc suport în Biblie.

Stimate cititor, oare să fie Biblia confuză? A intenţionat Dumnezeu ca acest Cuvânt inspirat de El să fie neclar tocmai în această problemă de viaţă şi de moarte? S-a schimbat oare Dumnezeu? Vrea El să avem două răspunsuri din acelaşi izvor? Dar dacă Biblia are răspuns şi numai prejudecăţile ne împiedică să-l acceptăm ca adevăr? Dacă afirmaţile Bibliei sunt făcute într-un anumit context care, dacă este ignorat, conduce la eroare? Dacă Dumnezeu are un răspuns unic şi irevocabil, iar noi îl adaptăm unor idei venite din alte surse cum vom răspunde când El va venii ca Suveran al universului?

În căutarea răspunsului este necesar să ne despovărăm de orice parere inventată sau dobândită, să supunem orice pretenţie ( chiar de la liderii religioşi) autorităţii şi vocii lui Dumnezeu revelată pe paginile Sfintei Scripturi – singura în măsură să decidă. Să acordăm Cuvântului inspirat de Duhul Sfânt maxima credibilitate, titlu de tezaur al adevărului, autoritate supremă.

Aşa zice Domnul : Psalm 103:14: “ Căci El ştie din ce suntem făcuţi. Işi aduce aminte că suntem ţărână”

Creaţiunea şi scopul ei
            Inspiraţia nu ne spune cum  a lucrat Dumenzeu; ci raportează efectul,… ce a făcut Dumnezeu;- omul, fiinţa vie, având ca atribut suflarea de viaţă(respiraţia).

Geneza 2:7: “Dumnezeu a facut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut un suflet viu”.

Când Dumnezeu a modelat fiinţa umană din ţărâna (pământ), erau prezente acolo toate organele: inima, plămânii, rinichii, etc. Perfecte, dar fără viaţă. Prin suflare de viaţă, omul a devenit un suflet viu. Ecuaţia Scripturii este foarte simplă: ţărână pământului (materia) + suflarea de viaţă = o fiinţă sau un suflet viu. Iubirea lui Dumnezeu ( “…pentru că Dumnezeu este dragoste”- 1. Ioan 4:8) L-a animat ca în lucrarea creaţiunii să împartă cu noi unul din cele mai mari daruri ale Sale: existenţa. Oamenii sunt tentaţi să ignore doctrina creaţiunii. Cui îi pasă, spun ei, cum a creat Dumenzeu?

Ceea ce trebuie să ştim este cum să ajungem în ceruri. Doctrina unei creaţiuni Divine, formează baza unei teologii corecte bazată pe : aşa zice Domnul; este un antidot împotriva idolatriei. Evoluţionismul se bazează pe o <cascadă> de presupuneri.

S-a recurs la multă fantezie şi speculaţie şi de aici la o serie de erori, în ce priveşte expresia: duhul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat. Nu poate fi vorba aici de o entitate separata de trup, care să migreze fie chiar la Dumnezeu. Cititorul interesat va afla în cursul acestui material, dacă va persevera, cine este autorul şi ce se urmăreşte prin enunţarea teoriei separării sufletului de trup

Ce este de fapt acest “  duh “?
Ebraicul “ruach” apare de 379 ori în Vechiul Testament.
Gesenius lexicon admite urmatoarele sensuri:
- suflarea gurii    – spirit vital
- suflarea nărilor – aspiraţie, sforăit, mânie
- suflare de aer    – vânt
- aer                    – furtună

Grecescul “pneuma” din Noul Testament, tradus în limbile moderne de 381 ori prin cuvintele:  vânt, suflare, principiul vieţii, minte, dispoziţie, atitudini care conduc omul, baza caracterului omului. Acest principiu de viaţă, nu poate avea mai multă conştienţă sau personalitate decât a avut înainte de a fi transmis. La moarte practic, Dumnezeu retrage viaţa ( suflarea) fiinţa încetând să ma existe sub orice formă. “Toate aceste vieţuitoare te aşteaptă, ca să le dai hrană la vreme. Le-o dai tu:  ele o primesc. Îţi deschizi tu mâna: ele se satură de bunătăţile Tale. Îţi ascunzi tu faţa:  ele tremură. Le iei tu suflarea: ele mor şi se întorc în ţărâna lor. Îţi trimţi tu suflarea:ele sunt zidite şi înnoieşti astfel faţa pământului.” Psalm 104:27-30. Ecl. 3:19.

Nimeni nu poate rezolva problemele omului după ce a intervenit moartea. De aceea … “adu-ţi aminte de Făcătorul tău”. Aşadarcuvintele moderne prin care a fost redat cuvântul “duh” , din originalele “ruach” şi “pneuma” sunt interschimbabile şi au ca scop să îndrepte atenţia cititoului către principiul vieţii dat de Dumnezeu ; care este cauza respiraţiei ( suflării)  şi în nici un caz nu înzestrează cu personalitate sau conştientă respiraţia care înceteaza la moarte. Acesta este mesajul Bibliei – descoperirea pe care Creatorul o face omului despre coroana creaţiunii Sale.

Este sufletul nemuritor?
“A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu să fie cinstea…” – 1. Tim. 1:17.
Singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu l-a văzut…” – 1. Tim. 6:16

Divinitatea singură posedă nemurirea. Este un prerogativ al Creatorului, nu al creaturilor. Rolul Cuvântului Scripturii este să cureţe minţile oamenilor de tradiţiile şi erorile dăunatoare, şi să pună în loc adevărul lui Isus Hristos. “Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înalţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” – 2. Cor. 10:5.

“Sufletul care păcătuieşte, acela va murii…” – Ezech. 18:20. Sufletul este muritor – poate muri.
“Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul. Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheena” -  Matei 10:28. Domnul Hristos ştia că sufletul poate fii nimicit.
“Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei murii negreşit”  – Gen. 2:17. Marele adevăr.
“Atunci şarpele a zis femeii: hotărât că nu veţi muri” – Gen. 3:4. Marea minciună.
“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că  a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”  – Ioan 3:16.

Dacă noi am fii fost făcuţi în realitate nemuritori, a fost jertfa Domnului Hristos un act inutil? O dramă fără sens? Nu ştia Dumnezeu că noi, prin esenţa noastră, suntem nemuritori? Hotărât lucrurile stau altfel: Golgota are la bază un adevar, pe care Dumnezeu îl ştie mai bine decât noi toţi. Domnul Hristos a fost dat ca oricine crede în El să nu piară

Variante semantice

În Vechiul Testament cuvântul moarte se referă aproape exclusiv la moarte fizică. Noul Testament nuanţeaza termenul atrebuindu-i şi sensuri figurate,acoperind aria de la moartea fizică la indiferenţa faţă de cele spirituale. Astfel că cei dedaţi la plăceri, deşi trăiesc, ei sunt morţi. “Dar cea dedată la placeri, măcar că trăieşte, este moartă” – 1. Tim. 5:6.

“Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre”  – Efeseni 2:1. Cei fără Hristos, sunt declaraţi morţi în păcate şi greşeli. Oamenii sensibili la apelurile Duhului Sfânt ( care răspund invitaţiei) Biblia îi numeşte “morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu în Isus Hristos, Domnul nostru”  -  Romani 6:11. Cei ce devin copii ai lui Dumnezeu prin ascultarea de adevăr “ în veac nu vor gusta moartea” – Ioan 8:51.

Aici Domnul Hristos nu se referă la moartea naturală de care au parte toţi oamenii ( ea este surpanumită somn), ci la moartea definitivă fără şansa învierii – a doua moarte ca pedeapsă pentru păcat. Acesta a fost şi este elementul ignorat de  strămoşii noştri spirituali, atunci când au acceptat credinţa că după moarte sufletul omului este trimis în rai, iad sau altundeva. Concepţia biblică susţine că între moarte şi răsplată ( inviere) exista o judecată viitoare.

Somnul morţii
Profeţii Vechiului Testament, Domnul Hristos şi apostolii au supranumit starea reală în care se află morţii un somn.“…Dă lumină ochilor mei ca să n-adorm somnul morţii” – Psalm 13:3.
“ …Să adoarmă somnul cel de veci…Vor adormii somnul cel de veci şi nu se vor mai trezii, zice Împaratul al cărui nume este Domnul oştirilor” – Ieremia 51:39.57.
“…Lazăr prietenul nostru doarme…Lazăr a murit.”  – Ioan 11:11-14
“…Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.”  – Luca 8:52
“…Noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.”  – 1. Tes. 4:15
“Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere…”  – Apoc. 20:6

Denumirea de somnul morţii apare în Scriptură mai bine de 50 ori.
Referinţe la starea omului în moarte: “Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de tine. Şi cine te va lăuda în locuinţa morţilor?” -  Psalm 6:5.
“Nu morţii lauă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii”. – Psalm 115:17
“Suflarea lor trece. Se întorc în pământ şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor” – Psalm 146:4
“Cei vii în adevăr măcar ştiu că vor murii. Dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată fiindcă până şi pomenirea li se uită”. -  Ecl. 9:5
“ Cine poate să spună omului ce va fii după el sub soare?” -   Ecl.6:12 u.p.

Aşadar, în timpul morţii omul (sufletul) este incapabil de vreo acţiune sau comunicare. În plus, Biblia aminteşte de martori, oameni care au fost aduşi temporar la viaţă (fiul sunamitei, fiica lui Iair, Lazăr din Betania), nici unul nu a povestit ceva “de dincolo”. Nici Domnul Hristos.

Locuinţa morţilor – Ce ne învaţă Biblia
Personalităţi ca David, Daniel, Apostolii, Pavel, etc. , nu s-au suit la cer. “Căci David nu s-a suit în ceruri …” – Fapt. Ap. 2:34.
“ …Vom merge împreună să ne odihnim în ţărână” – Iov 17:13.16.  În momentul morţii, omul nu-şi primeşte răsplata, în rai sau în iad, ci se întoarce în ţărână. Această concepţie emană chiar de la Dumnezeu. “… Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” – Gen. 3:19.

Adam şi scriitori Bibliei au ştiut ce se întâmplă cu morţii. Numai teologii de mai târziu au pierdut sau ignorat concepţia biblică.  Locuinţa morţilor = mormântul, loc întunecos, liniştit; un loc de inconştienţă, de aşteptare(somn) şi inactivitate.

Caracterul lui Dumnezeu

Teologia populara sustine ca la moarte sufletele oamenilor buni sunt trimise in rai pentru bucurie vesnica, iar sufletele celor rai sunt trimise in iad, sa sufere vesnic. Cine este autorul acestei decizi? Evident, Dumnezeu. Dece trebuie sa se chinuiasca sufletele vesnic? Este vina lor asa de mare pentru ca sufletul este nemuritor si nu poate sa moara.  Se contureaza imaginea unui Dumnezeu crud  “mai ingrozitor, mai razbunator si sadic decat poate sa-si imagineze mintea omeneasca”.

Vedeti unde conduce nefericita teorie a nemuririi sufletului? Scopul urmarit prin lansarea la inceput a teoriei : “hotarat ca nu veti muri” a fost pentru ca imaginea lui Dumnezeu sa fie denaturata si gresit inteleasa, pentru ca oamenii sa se teama, sa se ingrozeasca, sa-L ocoleasca. Daca vom constata ca suferintele iadului vor fii vesnice, Dumnezeu va ramane sub acuzare si caracterul Sau pus la indoiala. Daca insa vom descoperi ca lucrurile stau altfel, cum defapt este, adevarul va triumfa.

 Demonstratia caracterului lui Dumnezeu

Biblia il recomanda pe Dumnezeu ca fiind sfant, drept, bun,vesnic, desavarsit, imutabil, iubitor.
1. Petru 1:15; Psalm 136:1; Iacob 1:17 u.p.; Maleahi 3:6; Matei 5:48; Ioan 3:16

Caracterul Sau este inscris in legea Sa morala care la randul ei este sfanta,dreapta si buna, vesnica, desavarsita, imutabila, promoveaza iubirea.
Rom. 7:12; Matei 22:37-40; Matei 5:17; 1. Petru 1:25; Psalm 119:89 ; 19:7

Legea morala este o lege a iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele ( Rom. 5:8). Golgota, momentul iubirii lui Dumnezeu pentru omenire pacatoasa.

Foc vesnic
Context si semnificatie

Iuda 7Vesnic in efecte si urmari si nu in realitate. Cand focul si-a sfarsit misiunea totul s-a incheiat. Efecte vesnice – nu ardere vesnica.  Luca 16


Intrebari care cer un raspuns

1. Talharul de pe cruce nu a mers cu Domnul in rai in ziua in care a murit?
Biblia raspunde: Nu – Pentru ca nici Mantuitorul nu a mers la cer in aceeasi zi. Ioan 20:17: “Nu ma tinea caci inca nu M-am suit la Tatal Meu!”

Semnele de punctuatie ale Bibliei au fost adaugate. In traducerea romaneasca de Cornilescu, a textului din Luca 23:43, virgula care in unele traduceri exista a fost inlocuita cu particula “CA”. Aceasta particula, precum si virgula, daca nu sunt asezate

corect, schimba intelesul.propozitiei. Astfel, asezand punctuatia in mod corect, obtinem: “Adevarat iti spun tie astazi, vei fii cu mine in rai.” Imparatia Domnului Hristos va fii intemeiata la revenirea Sa ( Matei 25:31) si toti dreptii din toate veacurile, vor intra in ea in momentul acela, si nici decum la moarte.

2. Vorbeste Biblia de suflet nemuritor sau de nemurirea sufletului?
Dumnezeu nu vorbeste – Satana insa da.

3. La moarte corpul este dus in tarina. Suflarea ( duhul) este dusa la Dumnezeu, dar sufletul unde merge?
Biblia raspunde: el inceteaza sa mai existe, deoarece este combinatia a doua elemente: Trupul + suflare de viata = o fiinta vie, un suflet. Ramine suflet atata timp cat schema de mai sus este viabila.

4. Expresia “nu va muri niciodata” (Ioan 11:26) are vreo aplicatie?
Da. Biblia numeste prima moarte un somn. Din acest somn ( moarte) exista sansa de inviere, si deci sansa de salvare. Dar din moartea a doua nu mai exista inviere.Apoc. 2:11; 21:8. Asadar textul are suna cam asa: “Cel ce crede in Mine, chiar daca va trece prin somnul mortii, totusi,are sansa de a nu muri de a doua moarte, nu va fii pierdut”.

5. In 1. Petru 4:6 se spune ca Evanghelia a fost vestita si celor morti. Cum?
Sensul acestui text este: Evanghelia a fost vestita celor ce acum sunt morti. In prezent ei sunt morti, dar evanghelia le-a fost predicata in timp ce erau inca in viata.

6.  Strigatele sufletelor de sub altar din Apoc. 6:9-10 nu arata ca sufletul este nemuritor?
Biblia raspunde: Nu. Acest strigat a fost simbolic, precum strigatul sangelui lui Abel – Gen. 4:10. Aici cuvantul “suflet” inseamna oameni sau fiinte vii, care au fost ucise pentru credinta lor. Nimeni nu poate crede, ca sufletele care mor, sunt asezate in sens literar sub altar, nimeni nu poate crede ca cei drepti cer ca Dumnezeu sa pedepseasca pe dusmanii lor. Ci din contra, nici Domnul Hristos n-a facut-o. Luca 23:34.

7. Domnul a predicat sufletelor pierdute din iad?
Pasajul din 1. Petru 3:18-20 cu expresia “ duhul din inchisoare”, se refera la oamenii a caror viata, suflet, sunt inca in sclavia diavolului si a pacatului. Psalm 142:7 ; Is. 42:6-7; 61:1; Luca 4:18.

8. Dar pilda saracului Lazar cu bogatul? Luca 16:19-31
Poate ca nici un pasaj biblic nu a fost atat de discutat ca aceasta istorisire pe care Domnul Hristos a adresat-o fariseilor. Trebuie totusi clarificat, daca Domnul S-a referit aici la un caz real sau a spus o parabola. Multi teologi considera ca istorisirea trebuie luata literar. Aceasta opinie genereaza mari dificultati de intelegere ( hermeneutice):

  • Sufletul dupa moarte ar fii inzestrat cu ochi, limba, degete – ceea ce nu sunt deloc inzestrari ale unui suflet descorporat, ci organe ale corpului uman.Ar avea (ar exista) capacitatea de negociere si mediere
  • In cazul unei intelegeri literare cerul si iadul ar fii destul de aproape unul de altul, astfel incat sufletele pot intretine convorbiri, pot sa se recunoasca. Oare asa arata mult promisa fericire vesnica. Din descriere, raiul apare ca un fel de etaj, la subsol aflandu-se iadul, caci Abraam si Lazar au fost vazuti numai cand “ bogatul si-a ridicat ochii in sus”.
  • Cat de mare ar putea fii prapastia intre rai si iad pentru niste suflete lipsite de corp, pentru a fii traversata, si cat de ingusta incat sa poata comunica prin viu grai? Insemana ca sufletele nu sunt inzestrate supranatural asa cum sustine teologia populara. Ele sunt extrem de limitate. Apoi, poate exista limite in rai?
  • Personajul principal in aceasta ilustratie este Abraam, nu Dumnezeu. Lazar nu a fost dus in prezenta  lui Dumnezeu  ci in sanul lui Abraam.
  • Dand valoare literara acestei istorisiri, cum ca oamenii ar primii rasplata imediat dupa moarte, am face ca Domnul sa se contrazica. Matei 25:31-41 – “Atunci imparatul va zice … La venirea Fiului omului in slava Sa”.

Semnificatia parabolei

Spre sfarsitul misiunii Sale pamantesti, Hristos a enuntat un grup special de parabole. La sfarsitul expunerii, Domnul a accentuat alt mare adevar, si anume nevoia de a fii pregatit pentru ceasul mortii. Pentru aceasta a spus parabola cu bogatul si saracul Lazar, aratand ca bogatia poate fii o bariera pentru mantuire iar pe dealta parte bogatia nu poate cumapra mantuirea. Omul bogat nu este descris ca facand fapte reprobabile ci doar ducea o viata de huzur.

Evreii credeau ca bogatia era un semn al binecuvantarii lui Dumnezeu, si deci, bogatul astepta sa intre in imparatia lui Dumnezeu. Saracia era un semn al disgratiei lui Dumnezeu. In parabola, bogatul sfarseste in iad, iar saracul in rai. Isus contrariaza asteptarile fariseilor.  Dupa cum se stie, si teologii admit aceasta: Nu se pot cladii doctrine pe parabole sau alegorii. Prapastia din parabola scoate in evidenta faptul ca moartea aduce o separare definitiva intre cei buni si cei rai, intre cei in viata si cei fara. Orice s-ar face ( pomeni, parastase) orice s-ar inventa (purgatoriu, penitentele), prapastia nu mai poate fii trecuta. Parabola demonstreaza ca timpul prielnic pregatirii  este cel inainte de moarte.

In parabola se face aluzie la Moise si prooroci. Aici Domnul exprima inestimabila valoare a Cuvantului Sau care sa calauzeasca viata celor vii. In literatura iudaica precum si in traditia curenta a poporului iudeu, sunt prezente concepte despre sanul lui Abraam ca fiind locul fericit unde merg sfintii la moarte precum si locul celor blestemati si chinuiti. Acum e clar ca, Mantuitorul la enuntarea acestei parabole, a intampinat pe ascultatori pe terenul credintei lor. El a conceput parabola incadrand-o in parerile lor preconcepute.  Concluzia reala a parabolei este ca daca fariseii respingeau invataturile Cuvantului lui Dumnezeu referitoare la mantuire, atunci ar fii respins chiar si o astfel de minune supranaturala precum invierea din morti ( Ghid de studii biblice – Doctrine comparate – Mark Finley pag. 65-66).

STAREA OMULUI IN MOARTE LA POPOARELE CRESTINE SI NECRESTINE

America precolumbiana

Aztecii (vechii mexicani) au fost cunoscuti prin cultul lor sângeros, in care se aduceau jertfe omenesti. La Incasii peruvieni, credinta in viata viitoare si in renastere era puternica. Practicau mumificarea cadavrelor. In morminte se puneau diferite obiecte pentru uzul decedatului. Pe morminte se asezau mancaruri si bauturi cu convingerea ca sufletele care stau in preajma mortilor vor veni sa-si astampere foamea.

Conceptia islamica

Contine dogme despre o viata viitoare certa. Arabii ofereau mortilor alimente, iar pe morminte sacrificau calul defunctului si ii rupeau armele. In conceptia islamica, sufletele merg la judecata particulara – celor buni aratandu-li-se raiul iar celor rai – iadul. Dupa aceea, sufletele raman in mormant intr-o stare de betie sau somn al mortii pana la judecata de apoi. Sufletele profetilor, ale martirilor si soldatilor morti in razboaiele sfinte cu necredinciosii pentru impunerea islamului merg direct in paradis fara a mai astepta judecata de apoi. In ce priveste raiul si iadul, fantezia araba a inventat tot felul de placeri senzuale si chinuri groaznice. Teologii musulmani cred ca treptat iadul va fi depopulat si va inceta sa mai existe, toata lumea ajungand la pocainta. Cred intr-o revenire la Dumnezeu a tuturor oamenilor, idee care a ademenit si pe unii teologi crestini.

Iudaismul

Invierea mortilor, doctrina fundamentala in credinta biblica, este considerata irationala de iudaismul modern (doctrina saducheilor). Saducheii erau politicienii tari. Ei nu aveau interes pentru dogmele religioase, respingeau credinta intr-o rasplata de dupa moarte, cum sustineau fariseii („Istoria universala a poprului evreu” – pag. 245). Cred in predestinatie. Conform credintei lor, cei circumcisi sunt asigurati de viata vesnica. Prin pronuntarea unei rugaciuni (kadis) de catre fiul sau vaduva mortului, scapa sufletul defunctului de condamnare.

Din succinta trecere in revista (necritica) am descoperit credinte, practici si ritualuri care corespund gandirii si practicii antice si moderne. Ideea care le strabate este ca sufletul omului este nemuritor. Lumea insa nu se opreste aici – doar la popoarele enumerate. Conceptia pagana a fost rasturnata si chiar desfiintata pe intinse regiuni ale pamantului si inlocuita cu o gandire moral-spirituala mai inalta, revolutionara.

E randul Crestinismului

Ce va face crestinismul cu nebiblica teorie a nemuririi sufletului? O va pune la arhiva erorilor umane, o va trata ca pe una dintre armele diavolului sau ii va da o mantie crestina? Ceea ce deosebeste crestinismul de celelalte culturi si conceptii este un mormant gol. Intemeietorul crestinismului, Domnul Hristos, a inviat din morti. Care este mesajul si conceptia teologilor crestini despre suflet si destinul omului? Crestinii sunt foarte diferiti unii de altii, separati in sute de biserici, confesiuni si credinte. Unele doctrine sunt comune. Crestinismul, in general, socoteste sufletul uman o substanta simpla, imateriala, invizibila, distincta de fiintele divinitatii, dar capabila sa se ridice prin virtute si cu ajutorul harului Divin pana la asemanarea cu Dumnezeu.

Conform doctrinei crestine, sufletul omului este nemuritor, si la moarte se desparte de corp devenind o entitate independenta care continua sa traiasca. Deoarece omul a fost creat dupa asemanarea lui Dumnezeu, sufletul este nemuritor  (este suflare divina). Eliberat de corp sufletul este constient de sine, poate intelege mai bine pe semenii ramasi pe Pamant, poate sa sufere, sa se pocaiasca, sa ispaseasca pacatele, sa se deplaseze cu usurinta cu viteze nebanuite. Escatologia crestina este diferita de a celorlalte culturi. Raiul reprezinta viata perfecta, plenitudinea, prezenta lui Dumnezeu, fericirea suprema si vesnica, iar iadul inseamna suferinta cumplita a indepartarii de Dumnezeu, a izolarii de vesnicie. Problema escatologica, destinul sufetului, conceptia despre viata viitoare este vazuta diferentiat.

  • Biserica Romano – Catolica  crede ca dupa moarte sufletul este trimis pentru rasplata in rai, purgatoriu sau iad. Raiul – este destinat fericirii vesnice a celor drepti, iadul –chinurilor vesnice, purgatoriul – locul unde sufletele se purifica prin suferintele la care sunt supuse, urmand ca apoi sa obtina deptul de a ajunge in rai. In purgatoriu oamenii nu au nevoie de sangele Mantuitorului pentru a se curati, suferintele proprii fiind de ajuns. Asadar oamenii se mantuiesc prin eforturi personale.
  • Biserica Ortodoxa crede numai in rai pentru cei buni si iad pentru cei rai. Sufletul care merge spre iad trebuie sa plateasca trecerea peste 24 de vami pazite de 24 de sfinti, ultima fiind poarta raiului – ale carei chei le detine Sfantul Petru. In iadul ortodox sunt chinuri vesnice. Cei nelegiuiti au fost victimele lui Satana pe Pamant, si acum au din nou parte de chinuri administrate de el si demonii lui -­ si toate acestea se petrec sub guvernarea lui Dumnezeu.
  • Bisericile Protestante si Neoprotestante (Evanghelica, Baptista, Penticostala, etc.)

Ioan Dinu

This entry was posted in Articole. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>