Spiritualitate in familie

Spiritualitate in familie

 Între douã lumi
Care este perceptia pe care o avem cu privire la viata, la existentã? Trãim într-o lume vizibilã, obiectivã, materialã, observabilã cu mijloace științifice și guvernatã de legi ale naturii. Dar credem de asemenea în existența unei alte lumi, invizibile, avându-L în centru pe Dumnezeu, populatã de îngeri și alte ființe cerești care Îi sunt loiale. În același timp credem cã existã și o realitate invizibilã a rãului, care îl cuprinde pe Satan, sau diavolul, și multe alte ființe supuse lui. Toate acestea se manifestã într-un mod care, pentru noi, intrã în categoria supranaturalului.

Dar care este legãtura dintre cele douã lumi, cea naturalã și cea supranaturalã? Aici intrã termeni precum credința, rugãciunea, revelația, devoțiunea personalã și închinarea colectivã. Este vorba de un fel de a privi și interpreta realitatea vizibilã în lumina celei invizibile. Aceasta este, pe scurt, spiritualitatea – zona de legãturã între cele douã lumi care se suprapun și se influențeazã.

Este ușor de observat cã, în societatea actualã, acest teritoriu dintre cele douã lumi este tot mai sãrac, tot mai neglijat. Chiar cei care nu neagã existența lui Dumnezeu sunt sceptici cu privire la șansele reale de a avea o legãturã cu El. Printre noi sunt mulți care au dorit cândva sã aibã credințã, o relație apropiatã cu Dumnezeu, și convingerea cã El este implicat în via a lor. Dar, undeva, ceva s-a pierdut și acum ei penduleazã între speranțã și disperare, sau se refugiazã într-o indiferențã voitã.

Dumnezeu este, totuși, foarte interesat sã pãtrundã în viața noastrã. “Am zis: Iatã-Mã, iatã-Mã! cãtre un popor care nu chema Numele Meu.” (Isaia 65,1) În afarã de cãile oarecum obiective, impersonale, prin care vrea sã câștige atenția și sã stimuleze credința noastrã în El (natura, în complexitatea ei, de la tainele materiei submicroscopice la vastul univers, cu ordinea si frumusețea Lui, sau istoria, care dã mãrturie despre o direcție, o voințã supraomeneascã care conduce totul), El a rânduit un spațiu protejat, privilegiat, în care sã se nascã credința și iubirea fațã de El, în care spiritualitatea sã fie modelatã și corect orientatã. Acest spațiu este familia.

Familia – loc privilegiat pentru formarea spiritualã
Faptul cã sunt atâtea dificultãți, necazuri și chiar tragedii în familii nu trebuie sã eclipseze ideea de baza a lui Dumnezeu atunci când a creat familia: Divinitatea este unicã și totuși existã în relație, și cea mai bunã paralelã pe care o putem cunoaște a acestui mister este familia. În aceeași rãsuflare, Biblia ne spune atât cã “Dumnezeu a fãcut pe om dupã chipul Sãu”, cât și cã l-a fãcut bãrbat și femeie (Geneza 1,27). Iar la sfârșitul Vechiului Testament, ca o moștenire pentru veacul ce avea sã vinã, Dumnezeu ne inspirã respect sacru fațã de familie, descrie comunicarea spiritualã din familie și promite o intervenție supranaturalã pentru a reface armonia și forța familiei: “Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinerețea ta … cu care ai încheiat legãmânt” (Maleahi 2,14); “Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta” (cap. 3,16); și “Vã voi trimite pe proorocul Ilie … el va întoarce inima pãrinților spre copii, și inima copiilor spre pãrinții lor” (cap. 4,6).

În Noul Testament, Domnul Isus, apostolii Pavel și Petru, atunci când vorbesc despre familie, o îmbracã în aceeași luminã cereascã și spun cã totul trebuie sã fie “numai în Domnul” (1 Corinteni 7,39).

Spiritualitatea începe în spirit
Tendința noastrã, oridecâteori ni se prezintã un ideal de naturã spiritualã, este sã ne precipitãm spre soluții practice și sã întrebãm: Bine, bine, și ce trebuie sã fac? Nu ne simțim prea confortabil sã rãmânem mai mult pe un teritoriu pe care nu îl putem controla, unde realizãm mai bine profunda noastrã degradare în comparație cu perfecțiunea divinã, așa cã vrem sã evadãm cât mai repede, cu pretenția cã am dat lui Dumnezeu cel puțin o
satisfacție minimã și cã putem sã depãșim zona neconfortabilã. Facem la fel ca și israeliții la muntele Sinai: Tulburați de manifestãrile excepționale ale prezenței divine și nerãbãdãtori sã se întoarcã la viața lor curentã, “tot poporul a rãspuns într-un glas: ‘Vom face tot ce a zis Domnul.’” Nici nu este de mirare cã nu au reușit sã își ținã promisiunea.

De aceea Dumnezeu ne atenționeazã: “Nu ieșiți cu grabã, nu plecați în fugã; cãci Domnul vã va ieși înainte și Dumnezeul lui Israel vã va tãia calea.” (Isaia 52,12).

Spiritualitatea trebuie cultivatã în spirit, în gândire, în meditație personalã: “Spuneți lucrul acesta în inimile voastre când stați în pat, apoi tãceți” (Psalm 4,4). “În liniște și odihnã va fi mântuirea voastrã” (Isaia 30,15).
Aceasta este o practicã pe care soțul și soția trebuie sã o exerseze cu regularitate – luând distanțã de grijile și preocupãrile cotidiene, oprind asaltul nemilos al informațiilor de tot felul, sã învețe sã se stea singuri cu Dumnezeu. “Toți cei de sub conducerea lui Dumnezeu au nevoie de liniște, când sã comunice cu propria lor inimã, cu natura și cu Dumnezeu. În ei trebuie sã se dea pe fațã o viațã care nu se potrivește cu lumea, cu obiceiurile și cu faptele ei, iar credincioșii au nevoie de o experiențã personalã în cunoașterea voii lui Dumnezeu. Noi trebuie sã ajungem fiecare sã auzim vocea Lui vorbind inimii noastre. Când nu se mai aud alte voci, și în liniște așteptãm înaintea Lui, tãcerea din suflet face sã se audã și mai bine vocea lui Dumnezeu. De aceea El ne și zice: ‘Opriți-vã, și sã știți cã Eu sunt Dumnezeu!’” (Ellen White, Divina Vindecare, ed. veche, pag. 43).

O asemenea cãutare dupã timpul liniștit, în prezența lui Dumnezeu, poate sã cearã și unele renunțãri sau sacrificii, despre care apostolul Pavel vorbește în 1 Corinteni cap. 7,1-5. Este nevoie de o disciplina a gândirii, despre care Domnul Hristos a vorbit în Predica de pe Munte (Matei 6,25-33). Mare binecuvântare vine peste familia care este pregãtitã atunci când prezen a divinã dorește sã ne manifeste în familie, așa cum a spus Domnul: “Maria și-a ales partea cea bunã, care nu i se va lua” (Luca 10,42).

Atunci când pãrinții cultivã aceastã experiențã fericitã a meditației și se întorc la viața cotidianã tranformați și puternici spiritual, copiii vor dori sã cunoascã pentru ei înșiși bucuria meditației și a pãrtãșiei cu Dumnezeu. Aici începe spiritualitatea, fãrã de care toate practicile și datoriile religioase rãmân superficiale și chiar dãunãtoare. În loc sã le aruncãm copiilor mustrãri cã nu sunt credincioși, în loc sã le dãm porunci zadarnice, de genul: Mai ia și tu Biblia aia și mai citește, cã uite ce rãu te-ai fãcut! ar fi mult mai potrivit sã îi luãm cu noi în naturã, sã le împãrtãșim cu duioșie ce înseamnã Dumnezeu pentru noi și sã îi încurajãm cã și eă pot sã aibã experiența lor autenticã cu Dumnezeu.

Spiritualitate sãnãtoasã – ajutor, nu frânã în creștere
Este foarte ușor ca, apãsați de propriile nereușite și descurajați de rãspunsul spiritual slab al celorlalți membri ai familiei, sã acumulãm rușine, vinovãție, teamã și disperare tocmai cu privire la domeniul care ar trebui sã fie cea mai fericitã parte a vieții noastre – spiritualitatea. Dar cum nu este ușor sã suportãm prea mult asemenea simțãminte negative, destul de repede începem sã le proiectãm asupra celorlalți, mai ales asupra copiilor, care se încarcã cu o vinovãție nesãnãtoasã și cu care nu știu ce sã facã. Dar existã o cale mai bunã, un fel de a-i privi și trata pe copii și pe tineri care sã le transmitã curaj, încredere, optimism, motivație sã reziste rãului și sã creascã spre bine. Lucrul acesta îi vizeazã atât pe propriii noștri copii, cât și pe tinerii din jurul nostru.

“Tineretul acesta are nevoie de o mânã întinsã cu simpatie. Cuvinte de bunãtate, vorbire cu simplitate, mici atenții fãcute cu simplitate, vor împrãștia norii de ispite care se adunã asupra sufletului lor. Cuvintele sincere de simpatie cu adevãrat nãscutã de sus din cer au puterea sã deschidã ușa inimii lor care are nevoie de mireasma cuvintelor creștinești si de atingerea simplã și delicatã a spiritului iubirii lui Hristos. Dacã am dovedi interes pentru tineret, dacã i-am invita în casa noastrã și i-am înconjura cu influențe înviorãtoare și ajutãtoare, mulți și-ar întoarce pașii bucuros și ar porni pe cãrarea care urcã.” (Divina Vindecare, ed. veche, pag. 258)

Spiritualitate în muncã
Dacã spiritualitatea, așa cum am arãtat la început, este legãtura dintre lumea vizibila, materialã, și cea cereascã, înseamnã cã totul este pãtruns și transformat. Nu este o linie groasã, o demarcașie între lucrurile sau activitãșile spirituale și cele obișnuite, ci totul este marcat de spiritualitate, totul este privit în lumina harului, iubirii, credinței și mântuirii. Mersul la școalã sau munca zilnicã devin un exercițiu al credinței, un prilej permanent de a-L descoperi pe Creator. Un mare savant spunea cã, atunci când cerceteazã, gândește gândurile lui Dumnezeu dupã El. Iar Arghezi, într-un vers vizionar, îl înfãțișeazã pe țãranul care muncește câmpul ca într-un act de întâlnire cu Divinitatea: Cãci Dumnezeu, pãșind apropiat Îi vezi umbra lãsatã-ntre boi. (Testament)

Spiritualitate la masã

Faptul cã rugãciunea la masã este încã una dintre practicile religioase cele mai rãspândite este plin de semnificație – este o recunoaștere a dependenței de Dumnezeu într-un domeniu pe care nu-l putem considera depãșit, în ciuda belșugului de hranã sau a progresului științific. De fapt, la masã se manifestã nu doar puterea lui Dumnezeu, ci tot la fel de mult jertfa Domnului Hristos.

“Noi datorãm chiar și viața aceasta pãmânteascã morții lui Hristos. Pâinea pe care o mâncãm este rãscumpãratã prin trupul Lui frânt. Apa pe care o bem este rãscumpãratã prin sângele lui sângele Lui vãrsat. Nimeni, sfânt sau pãcãtos, nu își mãnâncã hrana zilnicã, fãrã sã se hrãneascã cu trupul și sângele lui Hristos. Crucea de pe Calvar este pusã ca pecete pe fiecare pâine și se oglindește în fiecare izvor de apã. … Lumina care strãlucește de la serviciul de împãrtãșire din camera de sus sfințește hrana pentru masa noastrã zilnicã. Masa familiei ajunge ca masa Domnului și fiecare masã este un sacrament.” (Hristos, Lumina lumii, ed. 1981, p. 648)

Spiritualitate în crizã și în suferințã
Viața nici unuia dintre noi nu este scutitã de greutãți, nedreptãți și dureri. În familie aducem necazurile noastre personale și, adesea, ne producem unii altora necazuri în plus. Lumina care vine de la tronul lui Dumnezeu dã o perspectivã nouã pentru toate acestea. Înțelegem cã nu suntem dușmani unii altora, ci împreunã avem de luptat împotriva vrãjmașului comun. Credem cã “toate lucrurile lucreazã împreunã spre binele celor ce
iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8,28).
“Gândiți-vã la lucrurile de sus, nu la cele de pe pãmânt”, ne spune apostolul Pavel, trasând
calea spre spiritualitate vie și biruitoare.

Adrian Bocaneanu

Sursa: http://resursepredici.blogspot.ro

This entry was posted in Familie, educatie and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>