Solia celor trei ingeri

Solia celor trei ingeri

Apoc.14:6-12 „6 Si am vãzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vesnicã, pentru ca s-o vesteascã locuitorilor pãmântului, oricãrui neam, oricãrei semintii, oricãrei limbi si oricãrui norod.
7 El zicea cu glas tare: „Temeti-vã de Dumnezeu, si dati-I slavã, cãci a venit ceasul judecãtii Lui; si închinati-vã Celui ce a fãcut cerul si pãmântul, marea si izvoarele apelor!”
8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea si a zis: „A cãzut, a cãzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adãpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”
9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea si a zis cu glas tare: „Dacã se închinã cineva fiarei si icoanei ei, si primeste semnul ei pe frunte sau pe mânã,
10 va bea si el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; si va fi chinuit în foc si în pucioasã, înaintea sfintilor îngeri si înaintea Mielului.
11 Si fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea n-au odihnã cei ce se închinã fiarei si icoanei ei, si oricine primeste semnul numelui ei!
12 Aici este rãbdarea sfintilor, care pãzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus”.

Primul înger are misiunea de a vesti Evanghelia vesnicã oricãrui locuitor al planetei. El zboarã prin mijlocul cerului pentru a fi vãzut de toti oamenii, oriunde s-ar afla. Nimeni nu va putea astfel spune în ziua judecãtii cã nu a auzit Evanghelia cea vesnicã, adicã vestea cea bunã care spune tuturor locuitorilor pãmântului cã au dreptul la viata vesnicã prin credinta în Iisus Hristos. Primul înger face referire la ceasul judecãtii lui Dumnezeu, ceea ce accentueazã importanta soliei sale. Nu mai este vorba doar despre chemarea la viatã, în Hristos, ci este readus în prim-plan mometul judecãtii, momnetul când fiecare trebuie sã dea socotealã de viata sa.

În text apare folosit termenul generic de înger pentru a desemna slujitorul devotat acestei lucrãri. Oameni consacrati vor face aceastã lucrare cerând locuitorilor pãmântului sã se închine Celui ce a fãcut cerurile si pãmântul, marea si izvoarele apelor. Avertizarea este datã în special celor care se închinã la idoli si celor care nesocotesc porunca a patra serbând o altã zi de odihnã în afara zilei a saptea, care este sâmbãta. Porunca a patra este singura în care Dumnezeu se prezintã pe sine ca si creator al cerului, pãmântului, mãrii si izvoarelor apelor. Ea face parte din cele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai. Pentru o privire de ansamblu trebuie citit Exodul 20:1-17. Nimeni nu are voie sã nesocoteascã ceea ce Dumnezeu cere imperativ.

Motivul pentru care ne porunceste este acela cã El ne-a creat si are dreptul la închinare în calitate de creator, în limitele si în conditiile impuse de El si nu prin alte forme inventate de om. Oamenii au schimbat porunca a patra prin serbarea zilei de duminicã în locul sâmbetei, declarând cã, de fapt, tot lui Dumnezeu se închinã. Acest lucru nu este permis de Dumnezeu si va fi considerat o nelegiuire.

În jurul anului 135 d. Ch. Papa de la Roma a schimbat ziua de odihnã tinutã pânã atunci sâmbãta, cu duminica, în asa fel încât sã nu mai existe o asociere între evrei si crestini iar acestia din urmã sã nu mai fie persecutati. Pânã azi nu s-a revenit asupra acestor practici dar noi stim cã Dumnezeu cere sã fie respectatã legea Sa, nu legea papei. Sâmbãta va trebui repusã în drepturi si crestinii vor trebui sã aleagã între Dumnezeu, care a sfintit sâmbãta si papã, care a sfintit duminica. Cine alege duminica va rãmâne alãturi de fiarã în iazul cu foc. A schimba ziua de odihnã prin autoritatea unui om înseamnã sã-l ridici pe omul acesta la rang de creator, de dumnezeu.

Atribuirea de prerogative, care apartin doar lui Dumnezeu, unui om muritor este interzisã cu desãvârsire de porunca întâi din decalog. Închinarea la idoli, chipuri cioplite sau la o fiintã creatã este un pãcat la fel de mare.

Exodul 20:3-6 „ 3 Sã nu ai alti dumnezei în afarã de Mine

4 Sã nu-ti faci chip cioplit, nici vreo înfãtisare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pãmânt sau în apele mai de jos decât pãmântul.

5 Sã nu te închini înaintea lor si sã nu le slujesti; cãci Eu, Domnul, Dumnezeul tãu, Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea pãrintilor în copii pânã la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Mã urãsc,

6 si Mã îndur pânã la al miilea neam de cei ce Mã iubesc si pãzesc poruncile Mele.”

Judecata diferentiazã evanghelia vestitã de primul înger de restul timpului cât a existat viatã pe pãmânt. Pânã în momentul acesta evanghelia prezenta viata vesnicã, în Hristos, mentionând ziua judecãtii ca o etapã ce urma sã vinã într-un viitor incert, nedefinit precis. Acum, îngerul actualizeazã întreaga evanghelie si o focalizeazã pe iminenta ceasului judecãtii, ceea ce presupune luarea unor mãsuri speciale de cãtre toti oamenii. La chemarea pentru viata vesnicã, în Iisus Hristos, se adaugã chemarea la desãvârsirea spiritualã, pentru a fi capabili de a se prezenta în fata scaunului de judecatã a lui Dumnezeu.

A doua solie confirmã faptul cã a cãzut Babilonul, cetatea cea mare. Despre Babilon si semnificatia lui a fost scris în capitolele anterioare, repet doar faptul cã se referã la toate bisericile care au refuzat solia primului înger si au cãutat sã se închine în continuare în altã zi de odihnã decât ziua a saptea, deci altor dumnezei.

Ecumenismul, care este atât de modern în ziua de azi, este de fapt o babilonie de religii care doresc sã se uneascã de ochii lumii, renuntând la credinta crestinã adevãratã, din motive economice si de imagine. Noua bisericã mondialã, care se doreste unicã pentru toti locuitorii pãmântului, va fi un Babilon în care oamenii nu vor mai întelege nimic. Mesajul ultim al lui Iisus pentru poporul Sãu este sã iasã din Babilon.

Apoc.18:1-4 „1 Dupã aceea am vãzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; si pãmântul s-a luminat de slava lui.

2 El a strigat cu glas tare si a zis: „A cãzut, a cãzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locas al dracilor, o închisoare a oricãrui duh necurat, o închisoare a oricãrei pãsãri necurate si urâte;

3 pentru cã toate neamurile au bãut din vinul mâniei curviei ei, si împãratii pãmântului au curvit cu ea, si negustorii pãmântului s-au îmbogãtit prin risipa desfãtãrii ei.”

4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca sã nu fiti pãrtasi la pãcatele ei, si sã nu fiti loviti cu urgiile ei! „

Al treilea înger îi reprezintã pe slujitorii lui Dumnezeu care strigã cu glas tare o solie durã, fãrã precedent în toatã Biblia. Dacã cineva nesocoteste Legea lui Dumnezeu si se închinã fiarei si icoanei ei, primind semnul ei, care este totuna cu semnul numelui ei, pe frunte sau pe mânã, va fi ars în foc si pucioasã. Nimeni nu poate sã spunã cã primeste semnul fiarei doar pe mânã, în sensul cã va face ce va fi poruncit de autoritãtile statului dar cu mintea se va gândi doar la Dumnezeu. Chiar si aceastã formã de închinare va fi consideratã o nelegiuire. Atentie deci la cei care toatã viata s-au strecurat printre compromisuri si au fãcut cum au zis altii, desi în mintea lor nu au fost de acord. În ceasul judecãtii lui Dumnezeu jumãtãtile de mãsurã nu mai sunt acceptate. Va trebui ca oamenii, nu doar sã se considere credinciosi, ci sã facã practic acest lucru, prin refuzarea categoricã a închinãrii la fiarã, la icoana ei, dar si sã respingã primirea semnului numelui ei pe frunte sau pe mânã.

Dacã un om crede cã poate sã se strecoare pe lângã legea Domnului, zicând cã doar gândeste cu mintea, sau numai zice din gurã cã se va închina fiarei si icoanei ei, primind semnul ei pe frunte sau pe mânã, neânfãptuind însã nici un act de închinare propriu-zisã si nelucrând cu mâna lui ceea ce a zis doar din gurã, se însealã amarnic, va fi condamnat la moarte de Dumnezeu. Mântuirea o vor pierde toti locuitorii acestui pãmânt pe care apostolul Ioan îi mentioneazã în Apocalipsa 21:8.

„ Dar cât despre fricosi, necredinciosi, scârbosi, ucigasi, curvari, vrãjitori, închinãtorii la idoli, si toti mincinosii, partea lor este în iazul, care arde cu foc si cu pucioasã, adicã moartea a doua.”

Observãm cã în fruntea listei stau fricosii, nu pãcãtosii notorii, cum ar fi criminalii sau desfrânatii. Frica de ce va zice lumea, teama de a pierde pozitia socialã, sau prestigiul, îi va face pe acesti oameni sã ezite în a primi solia lui Dumnezeu, se vor teme sã facã ceea ce stiu cã este drept si vor pierde, astfel, împãrãtia cea vesnicã. Trebuie curaj ca sã poti asculta de Dumnezeu. Unora li se pare extrem de greu sã trãiascã dupã legea divinã, dar vai de ei! Nu stiu ce groaznic pret vor plãti în final, atunci când nu vor mai avea de ales.

Apostolul Ioan scrie mai departe cã pentru a reusi sã nu te închini fiarei trebuie sã ai rãbdarea sfintilor, care pãzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.

Sfintii pãzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus, în contradictie cu afirmatiile unora cã pentru mântuire trebuie sã ai doar credinta lui Iisus. Poruncile lui Dumnezeu sunt o obligatie pentru cei care vor sã fie sfinti si sã biruie fiara, icoana ei si numãrul numelui ei. Intrarea în patria cea nouã nu se obtine pãzind altceva decât cele zece porunci. Nu poti sã dai examen la matematicã cântând o arie muzicalã, dupã cum nici în cer nu poti intra pãzind alte porunci decât cele originale, scrise cu degetul lui Dumnezeu. Ultimii trei soli ai pãcii vor cere oamenilor sã se teamã de Dumnezeu si sã-I dea slavã pentru cã va veni ceasul judecãtii.

În textul de mai jos, omul primeste avertizarea solemnã si directã cã Dumnezeu nu va permite nimãnui sã fie salvat de la dezastrul final al omenirii dacã acceptã închinarea la fiarã. Omul trebuie sã aleagã între închinarea la fiarã, care înseamnã moartea vesnicã, si închinarea la Dumnezeu, care înseamnã viata vesnicã.

Apoc. 14:9.10 „9 Dacã se închinã cineva fiarei si icoanei ei, si primeste semnul ei pe frunte sau pe mânã,

10 va bea si el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; si va fi chinuit în foc si în pucioasã, înaintea sfintilor îngeri si înaintea Mielului.”

Alegerea corectã va putea fi fãcutã doar de cei care citesc, înteleg si respectã legea Domnului, scrisã în Biblie. Toti oamenii vor vedea ce se întâmplã, dar nu toti vor pricepe adevãrata semnificatie a acelor zile. Unii vor considera cã viata lor este bunã, asa cum este, si vor merge înainte, iar altii, în ultima clipã, vor face o întoarcere la viata vesnicã. Nimeni nu va fi fortat sã aleagã, fiecare va decide ce drum sã urmeze. La judecatã, nu vor exista însã oameni pãcãliti, ci doar oameni care nu au vrut sã asculte, sã vadã si sã înteleagã mesajul divin. Motivatia pentru o astfel de abordare a vietii o dã sansa omului de a se reântoarce în Paradisul pierdut, la prietenia cu Iisus Hristos, fratele nostru mai mare si la tot ce presupune cunoasterea universului, apropierea de îngeri si linistea unui nou pãmânt .

Cãminul nostru de pe pãmântul actual este ca o clãdire veche, cu mari fisuri, fiind încadratã într-o clasã seismicã de mare risc pentru locatari. Pãmântul nu mai este o locuintã sigurã pentru nimeni, datoritã marilor schimbãri climatice care pun viata oamenilor în pericol din ce în ce mai des, prin cutremure devastatoare, inundatii pe suprafete întinse, incendii pe mii de hectare de pãdure si furtuni cu intensitate nemaiîntâlnitã. Din cauza acestor dezastre naturale se vor dezvolta exagerat si haotic plante, insecte si animale sãlbatice, boli necunoscute, al cãror tratament nu se cunoaste.

Singurã solutie pentru a ne simti în sigurantã si a fi fericiti este sã ne mutãm în noua casã, cu adevãrat solidã, primitoare si luminoasã, pe care Domnul Dumnezeu ne-o oferã cu toatã dragostea Lui de Tatã.

Sursa: http://www.adventist.it

This entry was posted in Articole. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>