Scrierile lui Ellen G. White

Scrierile lui Ellen G. White


Ellen G. White si principiul “Biblia si numai Biblia”

Cred adventistii de ziua a saptea ca scrierile lui Ellen G. White sunt egale sau ca sunt o adaugire la Scripturi? Daca Biblia este a-tot-suficienta, de ce mai avem nevoie de scrierile lui Ellen White?

Adventistii de ziua a saptea nu considera scrierile lui Ellen White ca fiind pe aceeasi treapta cu Scriptura. “Sfintele Scripturi sunt singurul si unicul standard prin care trebuie sa fie judecate si fata de care trebuie sa se supuna ea si toate scrierile ei ” (Adventistii de ziua a sapte cred . . . , pag. 227  ed. engl.). O alta maniera de a cuprinde aceasta problema este de a intreba de ce ar avea nevoie bieserica de vreunul din darurile fagaduite de Duhul Sfant. Ellen White a raspuns la aceasta intrebare in introducerea facuta la cartea Tragedia Veacurilor:

“In Cuvantul Sau, Dumnezeu a incredintat oamenilor cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi trebuiesc acceptate ca fiind revelatia infailibila si plina de autoritate a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului, sunt instrumentul care descopera doctrinele, si testul experientei crestine. “Toata Scriptura este inspirata de Dumnezeu si de folos sa invete, sa mustre, sa dea intelepciune in neprihanire; asa incat omul lui Dumnezeu sa poata fi desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna ” (2 Tim 3:16, 17).

“Cu toate ca Dumnezeu a descoperit vointa Sa oamenilor prin Cuvantul Sau, El nu a considerat ca ar fi lipsit de folos ca Duhul Sau sa fie o prezenta continua si indrumatoare. Dimpotriva, Duhul a fost promis de catre Mantuitorul nostru, ca Cel ce descopera servilor Sai Cuvantul, ca Cel ce ilumineaza si cu ajutorul caruia sunt aplicate invataturile Sale. Si cum Duhul lui Dumnezeu este Cel care a inspirat Biblia, este imposibil ca invatatura Duhului sa fie vre-odata in contradictie cu Cuvantul Sau”.

“Duhul nu a fost dat pentru a sta deasupra Bibliei sau pentru a o inlocui; pentru ca Scripturile afirma explicit faptul ca, Cuvantul lui Dumnezeu, este standardul cu care se testeaza toate invataturile si experienta crestina…”

“In armonie cu Cuvantul lui Dumnezeu, Duhul Sfant a continuat, intr-adevar, lucrarea de-a lungul perioadei dispensatiunii Evangheliei. In toata perioada in care au existat laolalta Vechiul si Noul Testament, Duhul Sfant nu a incetat sa comunice, pe langa invataturile incorporate in Canonul Sacru, lumina, in mod individual, mintilor omenesti. Biblia insasi relateaza cum, cu ajutorul Duhului Sfant, oamenii au primit avertizari, mustrari, sfaturi, si invatatura in chestiuni care nu sunt in nici un fel consemnate pe paginile Scripturii. In Scriptura exista mentionati profeti din diferite perioade, ale caror afirmatii nu sunt redate in paginile ei. In acelasi fel, dupa incheierea canonului Scripturii, Duhul Sfant si-a continuat lucrarea de educare, avertizare si mangaiere a copiilor lui Dumnezeu ”
(The Great Controversy, pag. vii, viii).

Literatura scrisa de Ellen G. White

Cate carti si cate articole a scris Ellen White?

In momentul decesului, totalitatea scrierilor lui Ellen White insumeaza aproximativ 100 000 pagini : 24 carti de uz curent; doua carti la stadiul de manuscris gata de publicare; 5,000 de articole pentru periodicele bisericii; mai mult de 200 brosuri si pamflete; aproximativ 35,000 de pagini tiparite din documente sub forma de manuscris si sub forma de scrisori; 2,000 pagini de scrisori scrise de mana si materiale de jurnal scrise in forma comprimata in momentul cand au fost copiate; alte 15,000 de pagini dactilografiate. Compilatiile facute dupa moartea sa ridica totalul cartilor de intrebuintare curenta la mai mult de 130.

Care este cea mai cunoscuta carte a lui Ellen White?

Milioane de oameni considera ca volumul clasic al lui Ellen White despre viata Domnului Hristos Tragedia veacurilor  este cartea lor favorita. Insa cea mai indragita carte este Calea catre Hristos, care prezinta bazele fundamentale ale vietii crestine. Ultima mentionata a fost publicata in 1892 si de atunci a fost tradusa in mai mult de 135 de limbi, fiind in circulatie mai mult de zece milioane de exemplare.

A fost cenzurat ceva din scrierile lui Ellen White?

Toate lucrarile lui Ellen White care au fost publicate (inclusiv cele despre care s-a pretins a fi cenzurate) sunt incluse in CD-ROM-ul editat de Fundatia White si care poarta titlul: The Complete Published Writings of (Scrierile complete care au fost publicate de) Ellen G. White. Iar toate lucrarile sale nepublicate (scrisori si manuscrise) sunt disponibile pentru studiu la 14 centre Ellen G. White ce apartin Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din intreaga lume. Nici una din lucrarile ei nu este cenzurata.

Criticii acuza anumite modificari facute in publicatiile initiale ca o dovada a faptului ca James si Ellen White (sau liderii bisericii) au incercat sa cenzureze afirmatii care cuprindeau credinte eronate. Este adevarat ca anumite scrieri timpurii au fost retiparite de-a lungul anilor avand fraze si chiar paragrafe scoase, ori avand alte revizuiri facute de ei. Intrebarea care se ridica este dubla: a) Poate un profet adevarat sa-si revizuiasca sau sa stearga afirmatiile si totusi sa pastreze intacte mesajele date de Dumnezeu? b) Care au fost motivele pentru care Ellen White a operat modificari in scrierile sale?

Biblia descopera in experienta mesagerilor lui Dumnezeu ca a existat un anumit grad de libertate a acestora in a decide ce sa scrie si cum sa prezinte cel mai bine mesajul divin. Multi profeti au expus mesajele oral, iar ceea ce nu s-a consemnat in scris nu s-a mai pastrat sub nici o forma. In plus, Dumnezeu nu a considerat potrivit sa pastreze mesajele scrise ale unor profeti (vezi, spre examplu: 1 Cron. 29:29). Ieremia ne spune ca atunci cand si-a rescris mesajul catre regele Ioiachim a “adaugat multe ale cuvinte pe langa acestea” (Ier. 36:32), fapt care implica ideea ca profetul nu a fost limitat la folosirea cuvintelor originale pentru a-si exprima mesajul.

Pentru a raspunde acuzatiei de cenzurare a unor scrieri, Ellen White scria in 1883: “Departe de retine ceva din ceea ce am publicat, mi-ar face mare placere sa ofer publicului fiecare rand din scrierile care au fost tiparite vreodata de mine” (Selected Messages, 1:60). O astfel de afirmatie ar fi greu de facut de cineva care are motive sa-si schimbe ceva in scrieri ce au afirmatii jenante. In acelasi timp, orice autor are dreptul (unii ar spune, chiar datoria) sa fie sigur ca ideile exprimate sunt cat mai clare cu putinta  chiar daca aceasta inseamna stergerea si/sau revizuirea unor pasaje susceptiblie de a fi intelese gresit de catre cititori. O examinare a pretinselor cenzurari facute de Ellen White se gaseste in lucrarea lui F. D. Nichol: Ellen G. White and Her Critics, pag. 267-285 si 619-643.

Rolul asistentilor literari ai lui Ellen G. White

Cat li s-a permis secretarilor si asistentilor literali ai lui Ellen White sa contribuie la scrierile ei?

Ellen White nu intotdeauna folosea in scrierile ei un limbaj gramatical corect, ortografie si punctuatie corecta, sau fraze ori paragrafe corect asezate. Recunostea fara nici o retinere lipsa ei de instruire. In 1873 dumneaei se plangea: “Nu sunt scolita. Nu pot sa-mi pregatesc propriile scrieri pentru tipar… Nu sunt gramatician” (Selected Messages, cartea 3, pag. 90). Simtea ca avea nevoie de ajutorul altora pentru pregatirea manuscriselor in vederea publicarii. W. C. White descrie limitele pe care mama sa le avea in lucrarile ei astfel:

“Manuscrisele mamei sunt incredintate lucrarii de corectura gramaticala, de eliminarea repetitiilor inutile si de grupare a paragrafelor ori a sectiunilor in cea mai buna ordine. . .

“Lucratorii experimetati care lucreaza impreuna cu mama, ca de pilda sora Davis, Burnham, Bolton, Peck, si Hare, si care sunt foarte familiarizati cu scrierile ei, sunt autorizati sa preia o fraza, un paragraf sau o sectiune dintr-un manuscris, si sa-l incorporeze intr-un alt manuscris unde, aceeasi idee a fost exprimata, insa nu atat de clar. Dar nici unul din lucratorii ei nu este autorizat sa adauge in manuscrise ei propriile idei”(W. C. White catre G. A. Irwin, 7 mai 1900).

In timp ce erau pregatite capitolele fiecarei carti, Ellen White era constant consultata, iar atunci cand lucrarea era completa, ii era incredintata pentru aprobarea finala.

La varsta de 75 dumneaei explica surorii sale Mary munca ei:

“Acum sora mea sa nu crezi ca te-am uitat, pentru ca nu este asa. Tu sti ca trebuie sa editez carti. In ultima vreme ma trudesc pentru o carte despre adevarata educatie. Scrierea acestei carti a fost foarte obositoare, insa lucrarea este aproape gata. Acum termin ultimul capitol. Aceasta carte nu are atat de multe subiecte abordate, pe cat au fost in unele din cele mai ample lucrari ale mele, insa instructiunile continute in ea sunt importante. Simt nevoia unui ajutor permanent din partea lui Dumnezeu.

“Sunt la fel de activa ca intotdeauna. Nu ma aflu catusi de putin in pragul neputintei. Sunt tot atat de capabila sa duc la bun sfarsit o multime de treburi, sa scriu si sa vorbesc, pe cat eram in stare cu ani in urma.

“Am citit tot ce a fost copiat, pentru a vedea daca totul era asa cum trebuia sa fie. Am citit manuscrisul cartii inainte de a fi trimis la tiparit. Asa ca poti sa-ti dai seama ca timpul meu este ocupat in intregime”(Scrisoarea 133, 1902).

Acuzatia de plagiat

A fost plagiatoare Ellen White?

Ellen White folosea in mod frecvent surse literare pentru a comunica mesajele sale. In introducerea facuta uneia dintre cele mai cunoscute carti, dumneaei scria:

“In unele cazuri, daca un istoric a grupat evenimentele laolalta pentru a permite, in sumar, o vedere cuprinzatoare a subiectului, sau a rezumat detaliile intr-o maniera convenabila, cuvintele lui au fost introduse drept citate. Insa, in alte cazuri, nu s-a tinut seama in mod special de aceasta, intrucat citarea respectivului scriitor nu a avut scopul de a da autoritate celor scrise, ci pentru ca afirmatiile sale permit o prezentare gata expusa sau chiar o prezentare plina de putere a subiectului. Au fost, de asemenea, folosite afirmatii care expun experiente si puncte de vedere din publicatile celor care duc mai departe lucrarea de reforma din timpurile noastre ” (The Great Controversy, pag. xii).

Folosirea de catre Ellen White a citatelor din alti autori a fost limitata la materialul istoric ori geografic, insa a inclus si alte aspecte. Cercetarile au pus in evidenta faptul ca dumneaei si-a imbogatit scrierile, prin alegerea unor exprimari ce apartin altor autori, printr-o bibliografie mai extinsa decat se cunostea, desi cantitatea care a fost furnizata astfel contine un procentaj destul de mic (mai putin de 2%) daca se ia in considerare toata productia ei literara.

In 1980, dr. Fred Veltman, la acea data presedinte al Religion Department of Pacific Union College (Colegiul Departamentului Religie al Uniunii Pacificului), a intreprins o analiza detaliata a surselor literale folosite de Ellen White in cartea sa Tragedia Veacurilor, studiu care a luat opt ani pentru a fi realizat. Copiile raportului sau se ridica la  2 561 de pagini, ce au fost distribuite respectivului colegiu adventist de ziua a saptea si bibliotecilor universitatilor din intreaga lume. Raportul complet, ce include si un sumar de 100 de pagini, este, de asemenea, disponibil de pe web site-ul Conferintei Generale. Puteti sa mergeti la materialul “Life of Christ Research Project”, domeniul “Categories”, de la adresa http://archives.gc.adventist.org/ast/archives/.

Intrucat dumneaei a inclus anumite selectiuni din scrierile altor autori in lucrarile ei, criticii au acuzat-o pe Ellen White de plagiat. Insa, simpla folosire a limbajului cuiva, nu consituie un furt literar, dupa cum afirma avocatul Vincent L. Ramik, specialist in cazuri de patente, marci inregistrate si copyright. Dupa cercetarea a aproximativ 1 000 de cazuri de drepturi de autor din istoria legislativa americana, Ramik si-a expus in 17 de pagini opinia juridica prin care a concluzionat ca: “Ellen White nu a fost o plagiatoare, iar lucrarile ei nu pot fi acuzate de incalcarea drepturilor de autor / piraterie”. Ramik precizeaza anumiti factori de care criticii scrierilor lui Ellen White nu au tinut seama atunci cand au acuzat-o de furt literar sau de inselatorie. 1) Selectiunile ei “se afla in limitele legale ale unei folosiri corecte. 2) “Ellen White a folosit scrierile altor autori; insa maniera prin care ea s-a folosit de acestea, le-a facut unice odata introduse in scrierile ei”  prin adaptare selectiunilor la cadrul literar propriu. 3) Ellen White a stimulat pe cititorii sai sa faca rost de cartile pe care dumneaei le-a folosit  demonstrand prin aceasta ca nu a incercat sa ascunda faptul ca a folosit surse literare si ca nu avusese intentia sa delapideze (sau sa ocupe piata unui) alt autor.

Ellen White “nu a copiat en-gros sau fara nici o discriminare. Ceea ce a selectionat, sau nu a selectionat, si mai cu seama, cum a selectionat ” releva faptul ca folosind sursele literare ea “a amplificat, sau le-a facut mult mai viguroase, prin transpunerea acestora in propriile scrieri. Se poate spune ca ea a fost stapanul si nu sclavul propriilor ei surse” (Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord, pag. 461).

Sursa; www.adventist.ro

 

 

Scrierile lui Ellen White

 

Ellen White este consideratã ca fiind al treilea dintre cei mai traduşi scriitori din istorie şi cel mai tradus scriitor american, bãrbat sau femeie. Dupã câte ştim, ea a scris şi a publicat mai multe cãrţi şi în mai multe limbi, care circulã mai mult decât lucrãrile scrise de vreo altã femeie din istorie. La sfârşitul lucrãrii ei de 70 de ani, producţia ei literarã totaliza aproximativ 100.000 de pagini sau echivalentul a 25 de milioane de cuvinte care includ scrisori, jurnale, articole periodice, broşuri şi cãrţi.

La moartea ei (1915), se publicau în mod curent 24 de titluri ale lui Ellen White şi 2 erau în pregãtire pentru tipar. În anul 1990, se tipãreau 128 de titluri care purtau numele ei şi care cuprindeau compilaţii ale ideilor ei despre diferite subiecte… Ar fi greu de spus cã producţia literarã impresionantã de cãrţi ale lui Ellen White era doar un rezultat al geniului şi talentului omenesc. Contemporanii ei, care-i cunoşteau trecutul şi educaţia şcolarã minimã, ştiau, de asemenea, cã elocvenţa ei plinã de vioiciune şi de o forţã manifestatã atât în scris, cât şi în vorbirea publicã, era mai mult decât înţelepciune omeneascã.

Menţionãm în continuare câteva din scrierile principale ale lui Ellen G. White. Pânã în 1850, ea a publicat puţin. În afarã de câteva foi volante, a scris câteva articole în broşura lui James White, A Word To the Little Flock (Cuvânt cãtre turma cea micã), 1847, şi articole publicate în The Present Truth (Adevãrul prezent), 1849-1850. Urmeazã apoi cãrţile:

Experienţe şi viziuni (Early Writings) (1851) + Supliment (1854).

Daruri spirituale (Spiritual Gifts) – set de patru volume, scrise între 1858-1864.

Spiritul profeţiei (The Spirit of Prophecy) – set de patru volume, scrise între 1870-1884.

Mãrturii pentru bisericã (Testimonies to the Church) – set de nouã volume, scrise între anii 1855-1909, cu scrisori particulare, pentru biserici locale sau pentru bisericã în general.

Conflictul veacurilor – set de cinci lucrãri de mari dimensiuni, care cuprinde urmãtoarele volume: Patriarhi şi profeţi (1890), Profeţi şi regi (1917), Hristos, Lumina lumii (1898), Istoria faptelor apostolilor (1911) şi Tragedia veacurilor (1888).

Cele cinci cãrţi din seria Conflictul veacurilor, menţionate mai sus, constituie coloana vertebralã a scrierilor lui Ellen White. Ele dezvãluie filosofia istoriei în perspectiva marelui conflict dintre bine şi rãu, dintre Dumnezeu şi Satana, conflict care strãbate veacurile de la cãderea lui Lucifer pânã la încheierea controversei, cu victoria binelui asupra rãului, eradicarea pãcatului şi a pãcãtoşilor. Ideile cuprinse în aceastã serie sunt schiţate în setul Daruri spirituale, dezvoltate în Spiritul profeţiei şi amplificate în aceste cinci cãrţi. Pe mãsurã ce a înţeles mai bine elementele cuprinse în aceastã mare controversã, în care suntem implicaţi fiecare dintre noi, Ellen White a extins domeniul studiat şi l-a redat din ce în ce mai amplu. Printre cãrţile scrise de Ellen White se numãrã şi:

Parabolele Domnului Hristos (1900) – comentarii la aceste scrieri biblice; Cugetãri de pe Muntele Fericirilor (1896) – comentarii la Matei 5-7; Calea cãtre Hristos (1892) – tradusã în aproximativ 150 de limbi; Educaţie (1903) – care conţine principiile de bazã ale educaţiei creştine; Divina vindecare (1905) – cu sfaturi privitoare la sãnãtatea fizicã, mintalã şi spiritualã.

În afarã de cãrţile menţionate, Fundaţia White deţine multe manuscrise nepublicate şi materiale publicate în cãrţi compilate din scrierile ei, pe diferite teme: sãnãtate, educaţie, misiune, familie, tineret, activitate pastoralã, lucrarea îngerilor etc. Fundaţia White mai publicã încã din manuscrisele lui Ellen White broşuri şi cãrţi pe temele cerute de nevoile timpului.

Sursa: pcschop.3x.ro

This entry was posted in E. White - Viata si lucrarea. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>