Să adaug sau să scot din Scripturi?

Să adaug sau să scot din Scripturi?


Sunt diverse credinţe care pun alte scrieri sau tradiţii orale mai presus decât Cuvântul inspirat al Sfintei Scripturi. Este corect acest lucru? Sunt Biblii mai “bogate” şi Biblii care nu au toate scrierile Sfinte. Ce spune Biblia despre adăugarea sau scoaterea din Cuvântul lui Dumnezeu?

Bibliile, indiferent de culoarea coperţilor, grosimea paginilor şi aşezarea în pagină, ar trebui să fie, în esenţă, identice. Chiar dacă diferă limbajul sau modul de exprimare, mesajul trebuie să rămână acelaşi.

Dacă Biblia “a crescut”, prin adăugare de pasaje (mai mici sau mai mari)  în textul iniţial, sau a scăzut, prin eliminarea unor pasaje din textul inspirat, atunci e o mare problemă. Dumnezeu a avut grijă ca să fie păstrată Biblia în aceeaşi formă în decursul timpului.

Canonul Vechiului Testament a fost stabilit la Sinodul de la Iamnia (100 d.Hr.), fiind alcătuit din 39 de carţi, grupate în trei categorii: Legea (Torah), Profeţii (Nebiim) şi Scrierile (Ketubim).

Cea mai veche recunoastere canonică a celor 23 de cărti din Noul Testament este Canonul Muratori (180 d. Hr.). Prin comparaţie cu canonul actual, din el lipsesc Epistola catre Evrei, primele două epistole ale lui Ioan şi a doua epistolă a lui Petru. În lista lui Athanasius din Alexandria ( 367 d.Hr. ) figurează deja toate cele 27 de carţi ale Noului Testament.

Recunoaşterea oficială a canonului Noului Testament, în forma lui actuală, s-a facut la sinoadele din Roma ( 382 d.Hr. ), Hippo ( 393 d. Hr. ) şi Cartagina ( 397 d. Hr. ). Deci, putem spune că din secolul IV d. Hr. avem (sau ar trebui să avem) o Scriptură unitară.

Despre adăugarea sau scoaterea de pasaje din Cuvântul scris al lui Dumnezeu putem să amintim trei versete cheie. Unul este la începutul Bibliei, unul la mijloc şi unul la sfârşitul ei:

1. Deuteronomul 4:2 “Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.”

Versetul este reluat în Deuteronomul 12:32 “Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu, să n-adăugaţi nimic la ele, şi să nu scoateţi nimic din ele.”

2. Proverbele 30.5-6 “Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, şi să fii găsit mincinos.

3. Apocalipsa 22:18-19 “Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Pastor Viorel Dascalu

Sursa: www.intrebariimportante.ro

This entry was posted in Biblia. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>