Postul

Postul

Fundament teoretic al postului
Ce este unic la post? Pot fi obţinute efectele lui bune şi pe altă cale?
Omul are tendinţa de a-şi satisface setea sufletului prin satisfacerii unor dorinţe superficiale. Postul înseamnă în primul rând refuzarea satisfacerii unor dorinţe superficiale (hrană cu gust plăcut), pentru a intensifica setea sufletului după satisfacerea unor dorinţe profunde (relaţii bune cu semenii, relaţie bună cu Dumnezeu), care au o capacitate mai mare de a ne împlini.

Cum să posteşti corect
Prin post, în sens biblic,  se înţelege abţinerea de la mâncare pentru o anumită perioadă de timp (ceea ce în ortodoxism se numeşte post negru). Cel mai frecvent tip de post este postul total de o zi. Acesta presupune renunţarea la toate cele trei mese ale unei zile. Cel mai bine ar fi ca în perioada postului să consumaţi multă apă, chiar dacă nu simţiţi nevoia de a bea. Necesarul de apă întro zi de post este mai mare decât întro zi obişnuită, deoarece alimentele conţin apă şi o parte din necesarul zilnic de apă este asigurat de mâncare.

Pentru cei care nu au experienţă cu postul se recomandă să înceapă prin posturi parţiale. Acestea presupun renunţarea la o masă sau două. Când se renunţă la o singură masă aceasta va fi cea de seară, iar când se renunţă la două mese, acestea vor fi cele de prânz şi de seară.

Este greşit să posteşti mâncând o masă consistentă seara (ca să-ţi faci rezerve), renunţând la masa de dimineaţă şi de prânz de a doua zi, apoi mâncând din nou a doua zi seara târziu (după 24 de ore de la ultima masă). O lege importantă a sănătăţii spune că (în zilele obişnuite) masa de seară trebui să fie o masă uşoară (fructe, pesmet, floricele, covrigi) luată devreme (înainte de 19) sau chiar absentă (planul de două mese). Prin urmare, este greşit ca atunci când postim să o facem cu preţul violării acestei legi a sănătăţii, deoarece aceasta va duce la dezechilibrarea organismului şi va reduce efectele favorabile ale postului.

Mesele dinaintea zilei de post şi de după aceasta nu trebuie să fie mai consistente decât de obicei, ci normale (sau chiar ceva mai uşoare).

Se poate posti, desigur, mai multe zile la rând. Posturile lungi pot fi benefice pe plan spiritual în anumite situaţii (a se vedea postul Esterei, postul Domnului Isus, etc.). Deşi mulţi “specialişti” recomandă posturi lungi pentru recăpătarea sau întărirea sănătăţii, în realitate acestea nu sunt mai benefice decât postul de o zi, ci dimpotrivă, cu cât sunt mai lungi, cu atât beneficiile în plan fizic sunt mai mici.

Există şi posibilitatea de a posti mâncând mai puţin şi mai simplu decât de obicei (vezi postul lui Daniel), mai ales când postul se întinde pe mai multe zile. Există, de asemenea, persoane care postesc regulat (de exemplu o zi pe săptămână).

În timpul postului pot apărea manifestări neplăcute (hipoglicemie, ameţeli, slăbiciune, chiar leşin). Acestea nu trebuie să vă îngrijoreze – viaţa nu vă este pusă în pericol atunci când postiţi. Pe măsură ce experimentaţi de mai multe ori postul, veţi vedea că aceste simptome se reduc, deoarece apar adaptări ale metabolismului

Domenii în care postul te poate ajuta (extrase din scrierile lui Ellen White şi din Biblie)

pentru a învinge apetitul stricat

Răscumpărătorul lumii ştia că îngăduirea apetitului avea să aducă debilitate fizică şi să insensibilizeze în aşa măsură organele simţurilor, încât lucrurile sfinte şi veşnice nu aveau să mai fie deosebite. Hristos ştia că lumea era robită lăcomiei şi că această slăbiciune avea să slăbească puterile morale. Dacă îngăduirea apetitului avea o asemenea înrâurire asupra neamului omenesc încât, pentru a-i zdrobi puterea, a fost nevoie ca, în locul omului, Fiul lui Dumnezeu să postească aproape şase săptămâni, ce lucrare stă înaintea creştinului pentru a birui întocmai cum a biruit Hristos! Tăria ispitei de îngăduire a apetitului stricat nu poate fi măsurată decât prin chinurile de nespus ale lui Hristos în acel post lung în pustie.(1875) 3T 486, 487

Puterea ispitei de a ne îngădui apetitul poate fi evaluată numai după chinul de nespus al Răscumpărătorului nostru în timpul acelui post lung din pustie. El ştia că satisfacerea unui apetit pervertit avea să amorţească într-atât receptivitatea omului, încât lucrurile sacre nu mai puteau fi deosebite. Adam a căzut prin îngăduirea apetitului; Hristos a biruit prin tăgăduirea apetitului. Şi singura noastră speranţă de a recâştiga Edenul este printr-un autocontrol ferm. – CD 167

Dintre toate lecţiile pe care trebuie să le învăţăm din ispita cea mare pe care a avut-o Domnul la început, nici una nu este mai mare ca aceea privind puterea de stăpânire asupra poftelor şi pasiunilor. În toate veacurile, ispitele care făceau apel la natura fizică au avut cel mai mare efect pentru a corupe şi a degrada omenirea. Prin necumpătare, Satana lucrează la distrugerea puterilor mintale şi morale pe care Dumnezeu le-a dat omului ca pe o înzestrare preţioasă. În felul acesta, omul nu mai este în stare să aprecieze lucrurile care au valoare veşnică. Printr-o afundare de bună voie în cele senzuale, Satana caută să şteargă din suflet orice asemănare cu Dumnezeu.

Nebuneasca dedare la plăceri împreună cu bolile şi decăderea aduse de aceste stări care au existat înainte de întâia venire a lui Hristos vor exista din nou cu o putere şi mai mare spre rău la a doua Sa venire. Hristos a spus că starea lumii va fi ca în zilele dinaintea potopului şi ca în Sodoma şi Gomora. Toate întocmirile gândurilor din inimă vor fi îndreptate în fiecare zi numai către rău. Noi trăim acum în pragul acestei vremi îngrozitoare şi trebuie să luăm la inimă învăţătura pe care ne-o dă postul Mântuitorului. Numai prin chinurile de nedescris pe care le-a suferit Hristos putem aprecia câte rele aduce după sine dedarea neînfrânată la poftă. Pilda Sa ne spune că singura noastră nădejde de viaţă veşnică este de a aduce poftele şi pasiunile sub conducerea voii lui Dumnezeu.{CD 152}

Pentru a autoriza intervenţia puterilor binelui în lupta împotriva puterilor răului; astfel se va înlătura dominaţia răului asupra minţii unei anumite persoane.

Daniel 10:2,3,12,13
În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin, şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.(…)
El mi-a zis: “Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotriva douăzeci şi una de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei.

[Cirus] monarhul [persan] se împotrivise impresiilor Duhului lui Dumnezeu în timpul celor trei săptămâni, cât Daniel a postit şi s-a rugat, însă Prinţul Cerului, arhanghelul Mihail, a fost trimis pentru a întoarce inima încăpăţânatului rege spre a întreprinde o acţiune hotărâtă la rugăciunea lui Daniel. – RH 8 februarie 1881

pentru a avea o părtăşie mai profundă cu Dumnezeu

Matei 9:15
Isus le-a răspuns: “Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile, când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti.

În timp ce se afla în pustie, Domnul Hristos a postit, însă El a fost insensibil la foame… El a petrecut timpul, în rugăciune fierbinte, doar cu Dumnezeu. Era ca şi cum era în prezenţa Tatălui Său… Gândul luptei care se afla în faţa Sa L-a făcut să uite de orice altceva şi sufletul Lui era hrănit cu pâinea vieţii… În cei căzuţi şi ispitiţi, El a văzut sfărâmarea puterii lui Satana. El Însuşi S-a văzut vindecând pe bolnavi, mângâind pe cei fără speranţă, înveselind pe cei deznădăjduiţi şi predicând Evanghelia celor săraci – făcând lucrarea pe care Dumnezeu a plănuit-o pentru El; şi El nu a simţit nici o senzaţie de foame până când nu au trecut cele patruzeci de zile de post.{TA 171}

pentru a ne da seama de caracterul grav al păcatului

Ţinta postului pe care Dumnezeu ne îndeamnă să-l ţinem nu este de a ne chinui trupul pentru păcatul sufletului, ci de a ne ajuta să ne dăm seama de caracterul grav al păcatului, umilindu-ne inima înaintea lui Dumnezeu şi primind harul Său iertător. Porunca Sa către Israel era aceasta: “Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru.” (Ioel 2,13). – MB87

pregătire pentru studiul Scripturii

În Scripturi, există unele lucruri care sunt greu de înţeles şi pe care, după vorbirea lui Petru, cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc spre pierzarea lor. Noi nu putem explica, în această viaţă, însemnătatea fiecărui pasaj din Scriptură; dar nu există puncte vitale de adevăr practic, care să fie învelite în mister. Când, în providenţa lui Dumnezeu, va veni timpul ca lumea să fie pusă la probă privind adevărul pentru acel timp, minţi vor fi inspirate prin Duhul Său să cerceteze Scripturile, chiar cu post şi rugăciune, până când sunt descoperite verigă după verigă şi unite într-un lanţ perfect. Fiecare adevăr în legătură cu mântuirea sufletelor va fi făcut atât de clar, încât nimeni nu va fi nevoit să rătăcească sau să umble în întuneric. – (1870) 2T 692

tratament pentru boală

Mâncatul fără discernământ este adesea cauza îmbolnăvirii, iar lucrul de care organismul are cea mai mare nevoie este acela de a fi uşurat de povara nefirească ce a fost pusă asupra sa. În multe cazuri de boală, cel mai bun remediu este ca pacientul să postească preţ de o masă sau două, pentru ca organele digestive istovite să poată avea ocazia să se odihnească. O dietă compusă din fructe timp de câteva zile a adus adesea o mare uşurare celor care lucrează intelectual. De multe ori, o perioadă scurtă de abstinenţă alimentară totală, urmată de o alimentaţie simplă, moderată, a dus la însănătoşire prin propriul efort recuperativ al organismului. O alimentaţie simplă timp de o lună sau două ar convinge pe mulţi suferinzi că drumul îngust al tăgăduirii de sine este drumul către sănătate.
(1905) M.H. 235

pentru o intervenţie specială a lui Dumnezeu

În timp ce, din diferite motive, execuţia lui Petru a fost amânată până după Paşte, membrii bisericii au avut timp pentru o adâncă cercetare a inimii şi pentru rugăciuni stăruitoare. Ei s-au rugat fără încetare pentru Petru; căci simţeau că lucrarea nu s-ar putea lipsi de el. Ei şi-au dat seama că au ajuns la un punct unde, fără ajutorul deosebit al lui Dumnezeu, biserica lui Dumnezeu ar fi fost nimicită.{AA 145}

Vă doresc succes în practicarea acestei discipline spirituale!

Atenţionare: post înseamnă în primul rând să mănânci corect
Adevăratul post ce ar trebui recomandat tuturor este abţinerea de la orice fel de mâncare excitantă şi folosirea corectă a alimentelor simple, sănătoase, pe care le-a oferit Dumnezeu din abundenţă. Oamenii ar trebui să se gândească mai puţin la ceea ce vor mânca şi bea ca hrană vremelnică şi mai mult la hrana din cer, care va da sănătate şi vitalitate experienţei religioase.R.&H., 11 febr. 1904 306.

Acum şi de acum înainte până la încheierea timpului, cei din poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie mai hotărâţi, mai prudenţi, neîncrezându-se în propria lor înţelepciune, ci în înţelepciunea Conducătorului lor. Ei ar trebui să-şi pună deoparte zile de post şi rugăciune.Se poate ca abstinenţa totală de la mâncare să nu fie necesară, dar ei ar trebui să mănânce cu moderaţie din hrana cea mai simplă. {CD 189}

Sursa: http://cazasu.blogspot.ro/p/despre-post.html

This entry was posted in Nutritie and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>