Porno-civilizaţia – întoarcerea spre păgânism!

Porno-civilizaţia – întoarcerea spre păgânism!

 

Între 6 şi 9 august 1998, la Universitatea de stat din California (Northridge – Los Angeles), a avut loc prima Conferinţă Mondială a Pornografiei[2]. Era pentru prima oară când, alături de porn-staruri şi producători de filme porno, activişti homosexuali şi prostituate, compărea o ceată de academicieni scorţoşi. Scopul conferinţei era să dea, în sfârşit, o faţă academică civilizaţiei porno. Pe parcursul celor patru zile fierbinţi, domnii academicieni au avut ocazia să încerce, într-o manieră foarte personală, o „nouă cale epistemologică de a-şi explora propria sexualitate”.

Plenarele şi cele 58 de ateliere ale Conferinţei au abordat cele mai îndrăzneţe subiecte, dintre care: „Prostituata – victimă sau vizionară”; „Pornografia – Catharsis pentru mase”; „Libertinismul francez din sec. XVIII”; „Subteranele sexului New Age”; „Pornografia antică: vasele erotice”[3]… Au evoluat celebrităţi ca dr.Anabel Chong, vedeta celui mai lung metraj porno (10 ore) sau porn-actorul John Stagliano – recent depistat HIV.

Conferinţa proclama o nouă evanghelie: „Industria porno e singurul mijloc în stare să ajute oamenii în problemele lor”; „Pornografia – un ameliorator de gust ca cel din hamburgeri”; “Curând toţi vor fi atât de sătui sexual, încât nu va mai fi violenţă sau război…” La închiderea conferinţei, producătorul de filme porno, Mike Horner, s-a adresat academicienilor: „Vă mulţumesc din suflet că ne-aţi ajutat să devenim mai populari şi dominanţi”. Maliţios, Luke Ford, fiul faimosului teolog Desmond Ford şi campionul porno-jurnaliştilor, a prins concluzia celebrei prostituate, dr.[4] Annie Sprinkle:  “Conferinţa a semănat cu o întâlnire de liceu, care a-nnebunit o grămadă de profesori şi doctoraşi, culcându-i la pământ…”

 

Libertate de-a valma

La ştirea aceasta, opinia publică a fostei „Americi morale” n-a reacţionat mai mult ca la o nostimadă. Evenimentele ultimilor 50 de ani au transformat SUA în „ţara libertăţilor fără frontiere”. Zona obscură a promiscuităţii are statut demn de „liberă exprimare”. În această prelungită revoluţie culturală, sexul a devenit simbolul modernităţii şi secretul universal de marketing pentru toate ofertele: de la filme şi maşini, la îmbrăcămite de copii şi program politic. Pas cu pas, valorile naţiunii au fost restructurate după o nouă axă care reînvie păgânismul antic.

 

Pornografia în Antichitate

Cunoştinţele pe care le avem despre lumea antică, în cea mai mare parte le-am adunat din şcoală – motiv pentru care ştim doar cele câteva lucruri nevinovate ce se puteau spune copiilor. Când însă descoperim viaţa reală a civilizaţiilor păgâne, ne cutremurăm.

Toate civilizaţiile antice erau religioase. Dar religiile respective n-aveau nici o legătură cu moralitatea. În religiile naturii se adorau puterile creatoare, cu precădere cele procreatoare ale bărbatului şi ale femeii, prin cultul falic şi ritualuri sexuale. Herodot raportează că în Babilon, miresele trebuia să se prostitueze la templu, timp de 7 zile înaintea nunţii, pentru potolirea mâniei zeiţei care ura monogamia. În Grecia antică, „curtezanele” aveau un statut social superior nevestelor care erau reduse la o condiţie inferioară.

Întreaga Asia Mică şi coasta Mediteranei erau împânzite de prostituţia sacră[5]. În Corint, Templul Afroditei adăpostea peste 1.000 hierodule. În Canaanul dinaintea cuceririi de către Israel, peste 50% din bărbaţi practicau sodomia sacră. Obiceiurile locului includeau incestul în cadrul religiei de familie. Bărbaţii care deveneau preoţi ai zeiţelor Venus, Militta sau Astarteea, se castrau în orgii frenetice, continuând apoi să slujească în prostituţie sodomită şi dresând câini pentru servicii de bestialitate. Acte sexuale cu cadavre erau o practică păgână veche.

În India de sud, practica „devadasi”, în vigoare până acum 19 ani[6] (!) consacra adolescente într-un ritual nupţial zeilor, după care fetele slujeau de prostituate castelor superioare.

Bernal Diaz del Castillo (sec. XVI) relatează în cartea sa „Cucerirea Noii Spanii” că în Mexic se practica pederastia[7] în public, fapt care i-a îngrozit pe conchistadori. Obiceiul a dispărut odată cu stingerea civilizaţiei Aztece.

Cu o singură menţiune: dacă în antichitate, pornografia avea o dimensiune sacră, la început de secol XXI pornografia este un simplu dezmăţ. Un studiu recent efectuat în SUA de Kaiser Family Foundation a scos la iveală faptul că 67% din toate programele TV în ore de vârf includ manifestări sexuale, cu o rată de aprox. 5 scene pe oră. Într-o singură săptămână, programele TV au prezentat în orele de vârf 88 de scene explicite.

Compania Adult Video News decernează anual 90 de distincţii cunoscute ca „Oscar of porn”. Biografiile starurilor porno sunt bestseller-uri. Talk-show-urile cu divele canalelor XXX fac ratingul marilor posturi de TV. Obscenul e parte integrantă din „pop culture” – preferinţa favorită a maselor.

 

Porno-dolarul

Revista Forbes (2001) estima că Industria pornografiei (doar cea legală) a ajuns o afacere anuală de 56 miliarde dolari. Comparată cu Hollywood, care scoate cca. 400 filme anual, industria porno produce peste 10.000 filme.

Într-o vreme când marile reviste supravieţuiesc doar din publicitate, revista Playboy are, numai în America, peste 3 milioane de abonaţi, iar site-ul cu acelaşi nume este accesat de 5 milioane de ori pe zi[8].

Miza profitului industriei porno a făcut ca producerea şi distribuiţia pornografiei pe cablu TV să fie patronată de marile companii, ca General Motors (8.7 milioane abonaţi americani, plătitorii a 200 milioane dolari pentru canalul DirecTV); AT&T (cu canalul Hot Network); MCI şi Sprint – cu peste 250 de linii telefonice fierbinţi. Companiile de telefonie mobilă au anunţat recent decizia epocală de a produce aparate cu ecran mare pentru accesări de filme porno şi cu „modificatori de voce” pentru deghizarea identităţii.[9]

Peste 40% din lanţurile hoteliere, incluzând Marriott International, Hilton, Hyatt, Holiday Inn., Sheraton, îşi trag 70% din venitul de consum din apartamente din circuitul video.[10]

 „L’enfant terrible” – Internetul

Istoricii apreciază că fără descoperirea dinamitei lui Alfred Nobel n-ar fi putut avea loc Primul război mondial. În mod similar, pornografia n-ar fi cotropit lumea fără născocirea Internetului. Dacă cineva, în urmă cu 20 ani, voia pornografie, trebuia să învingă ruşinea şi să meargă la o prăvălie specializată pentru o revistă sau casetă video. Miraculoasul web a aruncat însă  în aer orice obstacol. Avantajul lui stă în cei patru „A magici”: – Acasă; Accesibil; Abundent; şi Anonim. Pentru curiozitatea neastâmpărată a adolescentului, Internetul este mult mai comod decât revistele ascunse sub saltea…

Internetul are meritul de-a fi făcut ca pornografia să fie pretutindeni, oricând şi oricât ! The Financial Times[11] a publicat recent un sondaj conform căruia 20% din adulţii americani şi 70% din adolescenţi şi tineri vizitează site-uri porno lunar. Conform unui studiu efectuat de Focus on the Family, vârsta medie a primului contact cu pornografia a coborât, de la 11 ani, la 5 ani, graţie web-ului.[12]

The Washington Times numeşte pornografia „dependenţa noului mileniu”, iar internetul „cocaina porno-dependenţei”. În numai cinci ani, numărul de site-uri pornografice a crescut cu 1.800 %. Studiul arată că mai mult de 60% din toate paginile de internet (fişiere, imagini şi filme) sunt legate de pornografie. Acum calculează: Web-ul are peste un trilion de adrese! O simplă accesare pe Google îţi aduce subit 200 milioane de adrese porno gratuite, unele deghizate sub cele mai nevinovate nume.[13] Un studiu condus de Google, în 2005, arată că termenul porno este accesat de aproximativ 68 de milioane de ori pe zi, iar poşta electronică trafichează săptămânal cca. 3 miliarde de emailuri cu conţinut pornografic.

Pornografia este realitate. Dar care-i mecanismul care a făcut-o să existe ca atare?

 

Hoitul şi vulturii [14]

În 1800, America încă era naţiunea morală prin excelenţă. Modelul hristic din Evanghelii[15] înălţa pudoarea şi castitatea. După 200 ani, în 2003, cercetările lui George Barna arăta o situaţie răsturnată: 40% din adulţii Statelor Unite consideră că pornografia e moral acceptabilă; că, utilizată în mod privat, nu afectează morala publică; şi mai ales că pornografia nu este se încadrează în domeniul moralei, ci în cel al libertăţii de expresie, conform Amendamentului I al constituţiei SUA[16]. În cartea Ciocnirea Ortodoxiilor, Robert George, profesor de drept la Univ. Princeton, scria:  „O prohibiţie legală funcţionează doar atunci când este susţinută de recunoaşterea de către majoritatea populaţiei că obiectul interdicţiei este rău.” Ori, tocmai aici este problema pornografiei: conştiinţa naţiunilor de sorginte creştină a suferit mutaţii aberante, sub acţiunea unei serii de vectori devianţi.

Primul vector a fost mişcarea „Noua moralitate”, apărută imediat după Primul război mondial, în 1918, sub influenţa psihanalizei lui Sigmund Freud şi ca reacţie la rigiditatea „vechii moralităţi”[17]. Până atunci, pornografia, deşi existentă, era ilegală în SUA. Filosofia „noii moralităţi”, deschisă şi eliberată de ruşine, a făcut din sexualitate un subiect de liberă dezbatere.

Al doilea şi decisivul vector a fost un zoolog curios, Alfred Kinsey. Intrigat de diversitatea modurilor de fecundare din lumea necuvântătoarelor, Kinsey şi-a propus să inventarieze varietatea practicii sexuale umane. Motivat de o curiozitate nestăpânită, Kinsey pătrunde prin lupanare, în lumea interlopă, în sufletul drojdiei societăţii. În 1935, el creează „Scala orientării sexuale”, teorie care sparge toate tiparele. Ea susţine că orice om poartă în sine, mai mult sau mai puţin, toate înclinaţiile sexuale. Scala are un ambitus de la 0 la 6, „0” însemnând exclusiv heterosexual, iar „6” – exclusiv homosexual. Subtil, „scala Kinsey” induce ideea că homosexualitatea face parte din condiţia naturală, deci legitimă, a naturii umane.

Cercetările lui Kinsey atrag atenţia fundaţiei Rockefeller, care-i acordă o bursă. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în „Raportul Kinsey”, în două volume: „Comportamentul sexual al masculului uman” (1948), şi „Comportamentul sexual al femelei umane” (1953). Contextul politic tulbure al anilor ’50 a găsit în noutatea Raportului ocazia de aur de a distrage atenţia populară de la criza „războiului rece” a lui Truman. Presa a vânturat concluziile zoologului pe prima pagină. Ca rezultat, raportul a avut efectul unui cataclism. Cele două volume au devenit imediat „best-seller”-uri. Iar Kinsey şi-a câştigat faima de „părinte al sexologiei”. Transferarea definitivă a sexului, din zona moravurilor în cea a „naturalului” precum mâncatul, a fost scânteia revoluţiei sexuale a anilor ’60.

Ce spunea de fapt zoologul în „Raportul Kinsey”? El pretindea că între 10% – 47% (!) din americani au predispoziţii homosexuale. Prinzând din zbor argumentul „academic”, Harry Hay – părintele mişcării gay – publică în acelaşi an (1948) Manifestul homosexual, susţinând „pe temeiuri ştiinţifice” că gay-ii reprezintă 10% din populaţia lumii!

Alte „descoperiri” ale lui Kinsey sunt: că 98% din bărbaţii americani şi 50% din femei au avut sex premarital; că 95% (!) din americani, populaţia cvasi-totală, au comis „infracţiuni sexuale”; că amânarea experienţei sexuale după adolescenţă este dăunătoare psihic… Dar cea mai oripilantă afirmaţie este că pruncii sunt apţi sexuali chiar de la naştere şi că se pot angaja în relaţii sexuale cu adulţii, fără urmări nocive! Teza lui e cea care a determinat introducerea educaţiei sexuale în şcolile elementare!

 

Marea înşelăciune

Poate vă întrebaţi: Cum a ajuns zoologul la asemenea concluzii? Kinsey a comunicat că informaţiile le-a cules din teste efectuate asupra 1.400 adulţi şi 317 copii. Dar Kinsey n-a spus că subiecţii care îi furnizau datele erau peste 25% puşcăriaşi condamnaţi pentru crime sexuale, apoi proxeneţi, bărbaţi prostituaţi, activişti homosexuali, vagabonzi, pungaşi, drogaţi… Kinsey, de asemenea, n-a mai spus că cei 314 copii testaţi d.p.d.v. sexual cu vârste de 2 luni, 5 luni, 1 an… până la 11 ani, au fost „cercetaţi” doar de 9 bărbaţi, denumiţi „observatori instruţi”, a căror specializare era „violator de minori”!

În 2004, dr. James Jones, biograful lui Kinsey[18] scoate la iveală o mulţime de informaţii care-l prezintă pe Kinsey în posturi de perversiune sexuală, sado-masochism şi relaţii homosexuale cu adolescenţi şi chiar cu membrii echipei de cercetare. Pe bună dreptate, prestigioasa revistă The Lancet[19] notează: “Criticile serioase din perspectivă ştiinţifică privind imperfecţiunile în alegerea mostrei de populaţie, ca şi observaţiile ne-etice, sau chiar criminale, făcute asupra copiilor, cer colegilor lui Kinsey o seamă de explicaţii !”

Dar, până când colegii lui să vorbească, lumea întreagă s-a bucurat să-l creadă pe Kinsey şi să adopte teoria lui, că „diversitatea” – inclusiv perversiunile – constituie un fenomen de masă, şi încă unul implacabil, împotriva căruia n-ai ce-i face, decât să te conformezi ca atare… În plin avânt al anilor ’60, recent apărută revistă Playboy ajunge la o vânzare de 5 milioane exemplare pe lună. Lumea intră în rezonanţă!

 

Cade frontul !

Nicăieri, foamea după „diversitate” este mai fără limite ca în materie de sex. După pornografie soft, se vrea „hardcore”. Apoi fanteziile erotice vor să exploreze relaţia cu minorii şi chiar cu drăguţele animale.

În 1973, Asociaţia Psihiatrică Americană (APA) a eliminat comportamentul homosexual din categoria „Deviaţii sexuale”. Faptul a dat aripi grupurilor activiste pro-sex cu copiii: dacă homosexualitatea este OK, de ce relaţiile sexuale dintre un bărbat şi un copil – o simplă prelungire a ceea ce-i acceptabil – sunt considerate deviante? Sub pretextul apărării unei cauze drepte, în 1974, ia naştere în Marea Britanie o asociaţie internaţională Pedophile Information Exchange, iar în 1978 se înfiinţează Asociaţia Nord Americană pentru Dragoste Bărbat-Băiat (NAMBLA).

Lobby-ul de tipul „picătură chinezească” conduce la o nouă reaşezare de poziţii: în 1994, pornind tot de la concluziile lui Kinsey (privind sexualitatea infantilă), APA înlătură „sexul cu copiii” din categoria comportamentelor deviante.  În 1999,  APA a publicat chiar un studiu[20] indicând că… “pedofilia poate avea o influenţă pozitivă asupra copilului”.  În studiu se arată că termenii acuzatori precum “copil abuzat”, “molestare” şi “victimă” trebuie eliminaţi. In locul lor se vor folosi termeni neutri ca “sex între adulţi şi copii”. Un pedofil nu va mai fi diagnosticat ca “anormal”, decât dacă psihiatrii depistează la el simţăminte de vinovăţie privind “relatia” sa cu copilul. Singurul aspect condamnabil în această relaţie ar putea rămâne violenţa. Concluziile de mai sus, în ciuda aspectului academic, nu sunt doar ignorante, ci chiar antisociale, dacă te gândeşti că 95%  din prostituatele adolescente au fost în prealabil abuzate sexual în copilărie[21].

În 2001, australianul Peter Singer, profesor laureat de bioetică la Univ. Princeton, dezincriminează zoofilia[22]. Pornind de la considerentul de „normalitate”, stipulat de acelaşi Kinsey (care susţinea că cca. 50% din adolescenţii Americii rurale întreţin în mod „normal” relaţii sexuale cu animalele), Singer vrea să înlăture tabu-ul tradiţiei iudeo-creştine. Nu suntem şi noi tot …animale? Bestialitatea, declară el, este în regulă câtă vreme nu răneşte animalul.

Şi Singer are destui suporteri vocali! În numele libertăţii şi al democraţiei, „Uniunea americană pentru libertăţi civile” (ACLU)[23] a intentat câteva sute de procese diverselor instanţe americane, pentru înlăturarea oricărei restricţii, sub pretextul obscenităţii, de a crea, a publica sau a distribui materiale de adulţi, inclusiv obscenităţi cu minori şi bestialitate.

În faţa mareei populare, Curtea supremă bate în retragere: în aprilie 2002, ea invalidează interdicţia Congresului („Actul Decenţei în Comunicaţii” – din 1996) cu privire la pornografia virtuală cu copii, păstrând deocamdată interdicţia în cazul copiilor reali.

Luând notă de „voinţa poporului”, în ianuarie 2007, Corporaţia Internet pentru Alocare de Nume şi Numere” (ICANN) a anunţat crearea unui domeniu explicit „XXX”, cu scopul controlării cybersex-ului, ca nu cumva utilizatorii să introducă altceva decât scene admise ca „perversiunile, sado-masochism, torturi, şocuri electrice, pornografie cu copii virtuali…”

 

Maladia porno

Fără discuţie, sexualitatea nu este ceva rău. Inventatorul ei este chiar Dumnezeu creatorul (Geneza 1, 27-28), şi a dat-o pentru împlinirea fiinţei umane în cadrul instituţiei sacre, familia. Ca oricare din instincte, apetitul ţinteşte spre un scop mai înalt decât plăcerea. Perversiunea se instalează atunci când, pierzând scopul din vedere, omul devine aservit plăcerii. Condiţia aceasta defineşte toate dependenţele, inclusiv porno-dependenţa. Ca orcie dependenţă, goana după plăceri noi şi mai intense descrie o cădere în spirală în puţul alienării.

Patrick Carnes, fondatorul Institutului de Recuperare Sexuală din Los Angeles explică [24] cauzele pentru care porno-dependenţa (sau parafilia) este cea mai neînţeleasă dar şi cea mai adictivă tulburare. Pe plan neuro-chimic, pornografia şi auto-stimularea care o succede, cauzează secreţia unui cocktail de testosteron, oxytocin, dopamină şi serotonină, cu efecte organice măsurabile asupra creierului[25] şi extrem de adictive. Datorită acestui efect, pornografia reuşeşte ceea ce nici heroina nu e în stare. Practic, porno-dependentul se dozează pe sine cu propria-i neuro-chimie, generând un cerc vicios repetitiv şi ruinător.

Canalul ABC News a transmis, la 4 aprilie 2006, o emisiune cu titlul „Pornografia cauzează leziuni ale creierului”. Ca orice obicei, voyeurismul sapă realmente noi trasee neuronale anormale şi adictive. Dr. Mary Anne Layden, directoarea Programului de Psihopatologie şi Traume Sexuale de la Universitatea Pennsylvania, a evidenţiat faptul că, în timpul vizionării pornografiei, tomograful (cu emisie de pozitroni) indică reacţii neuronale similare cu cele pe care toxicomanii le au atunci când privesc drogul. Fundaţia Americană pentru Cercetarea Dependenţei a intreprins un proiect amplu pe 5 ani, de investigare a 75.000 subiecţi, cu intenţia ca rezultatele să oblige Asociaţia Psihiatrică Americana (APA) să reintroducă dependenţa de pornografie pe lista toxico-dependenţelor în ediţia Manualului de diagnoză din 2008[26].

 

Simptomatologia

Pe plan psihologic, porno-dependenţa se defineşte prin cinci caracteristici majore:

-          aruncă pe consumator într-o lume virtuală. Trăirea fanteziei este întotdeauna mai puternică decât actul real. Faptul că pornografia angajează libidoul sexual în absenţa unei persoane reale, îl aruncă pe individ într-o viaţă ireală, paralelă – exact ca drogul standard. Viaţa începe să se centreze în jurul sexo-latriei, în timp ce lucrurile importante (studiile, familia, jobul) sunt pur şi simplu ignorate. Investigaţii profesionale au scos la iveală că 70% din traficul pornografic are loc în timpul orelor de serviciu, între 9 şi 17 !

-          dezvoltă aşteptări nerealiste. Un studiu arată că nici 5% din toate scenele sexuale nu înfăţişează acte heterosexuale normale. În schimb, o scenă din cinci include violenţa şi tortura. Modelul pornografic – care reduce femeia la nişte felii ale trupului, la un obiect erotic[27] – ucide dimensiunea sufletească şi reduce sexualitatea la impulsul reptilian violent. Statistica consemnează că 10% din porno-dependenţi încetează să mai aibă relaţii normale cu soţia. Dopaţi cu show-ul, pornofilii au simţământul că soţia lor s-a schimbat, că nu mai este atât de atrăgătoare, când de fapt deteriorarea s-a produs în ei. În raportul “Academiei americane a avocaţilor matrimoniali” din 2003, 68 % din jurişti au confirmat că Cybersex-ul a jucat un rol semnificativ în divorţurile ultimilor ani, ştiut fiind că în urmă cu 7-8 ani,  pornografia aproape că nu figura pe lista cauzelor de divorţ.

-          produce dificultăţi de relaţionare. Pornografia consumată individual exacerbează individualismul şi egocentrismul. „Cyberporn-ul”, scria Pamela Paul[28], „infirmizează tinerii în a-şi forma relaţii sănătoase. Scufundat într-un sex virtual pe care-l obţine fără nici un efort şi fără participare activă, tânărul îşi pierde capacitatea să lege o relaţie cu o fată, să cultive afecţiunea şi prietenia durabilă şi să întemeieze o familie.”[29].

-          naşte dedublare psihică. Pornofilul este urmărit de teama de a fi descoperit şi caută pe orice cale să-şi ascundă sevrajul, afişând o viaţă cât mai onorabilă. Gândul că va fi depistat îl terifiază. Micul său secret îl face să devină tot mai nesociabil. Dar continua stare de minciună îl epuizează. Sensul integrităţii se dezagregă. Ruşinea încălcării conştiinţei îl conduce la fragmentarea personalităţii. Şi pe măsură ce amplitudinea dependenţei creşte, viaţa dublă se năruie. Copleşit de simţământul nimicniciei, subiectul se îndreaptă şi mai mult spre abisul perversiunilor (viol, pedofilie), droguri[30] şi, adesea, spre suicid.

-          anihilează voinţa. Consumatorul constată că nu se mai poate detaşa de porno-dependenţă. Eliberarea pornofilului ridică probleme mai mari decât la un toxicoman, pentru că dezintoxicarea poate scoate cocaina din corp, dar nu şi imaginile porno, care rămân „arse” pe placa minţii pentru totdeauna. Fantezia a devenit obsesie.[31]

Iată motivele pentru care dr. Layden declara în faţa senatului SUA: „Pornografia este lucrul cel mai îngrijorător care există astăzi pentru sănătatea psihologică.”

 

Putregai pedofil

  1. BBC-ul (7 febr. 2007) a anunţat descoperirea unei reţele internaţionale de consumatori de pornografie cu copiii, extinsă în 77 ţări şi implicând 2360 suspecţi, cu vârstele între 17 şi 69 ani.  În numai 24 ore s-au înregistrat mai mult de 8.000 accesări. Materialele prezentate ofereau cumplite abuzuri sexuale, violări de fetiţe şi copii, în care se auzeau ţipetele lor.
  1. The New York Times, (19 oct. 2006) publica o acţiune a FBI, de depistare a unei reţele de 125 indivizi care urmăreau un site cu imaginile unui copil de 6 luni violat sexual. Printre cei arestaţi se numără un consilier de tineret, un ofiţer de poliţie, un avocat, un instructor biblic pentru tabere de tineret şi alţi cetăţeni onorabili.
  1. 3.   The Independent din Marea Britanie (25 February 2007), dezvăluie: ”Copii sunt vânduţi de bande organizate, pentru prostituţie. Mai mult de 5000 copii în Anglia (unii doar de 5 ani) sunt constrânşi să lucreze ca sclavi sexuali…”
  1. Venitul mondial al traficanţilor de copii ajunge la 5 miliarde de lire sterline, pe când producţiile video cu pornografie infantilă, cu o creştere de 2.000 %, aduc un profit de 50 miliarde pe an.

 

Mărturii din „Parade Magazine”

 „Am fost folosit în pornografia cu copii. S-a petrecut cu 8 ani în urmă. Nu pot decât să mă rog ca siluirile şi torturile de-atunci să nu conducă la mai multe violuri şi torturi. Am fost norocos c-am putut să deschid acţiune contra tartorului meu, tatăl meu – instructor de tineret, mason cu grad de maestru, inginer atomic şi violator de copii.” (9 dec. 2006)

(24 ian. 2007): „Sunt supărat! Fiica mea de 7 ani mi-a spus că a fost molestată de vărul meu de 40 ani timp de 18 luni. În zilele când rămânea peste noapte la mătuşa mea, vărul meu a introdus-o în pornografia pe computer şi treptat în faza „atingerii unul pe altul”. Am raportat faptul autorităţilor… Fiica mea însă nu înţelege de ce toată lumea a devenit atât de agitată şi familia a ajuns brusc dezbinată, datorită acelor lucruri nevinovate…”.

„N-am fost un derbedeu, un pierde vară prin baruri. N-am fost un pervers. Am fost un om normal şi am avut un cerc de prieteni buni. Am dus o viaţă normală, cu excepţia unui singur obicei, mic dar teribil: pornografia, pe care în taină l-am ţinut lipit de sufletul meu.”  E mărturia ucigaşului în serie a 30 fete, Ted Bundy, făcută înaintea execuţiei sale în 2004. Şi a mai adăugat: „Nu cunosc nici un singur condamnat pentru sexualitate deviantă care să nu fi fost un porno-dependent.” (AFA Journal, Sept.2004).

New York Times, 26 febr. 2003: Rabinul Israel Kestenbaum din New Jersey, directorul Institutului Iudaic din New York, distins cu titlul de „capelan al anului” pentru contribuţia sa în recuperarea porno-dependenţilor, a fost arestat pentru corupere de minore în urma unei luni de chat explicit sexual cu un poliţist sub acoperire care juca rolul unei fetiţe de 13 ani.

Lovitură de teatru

În 1980, actriţa Linda Lovelace, cel mai mare porn-star al anilor ’70, îşi publica cea de-a treia autobiografie. Cartea a fost vândută ca pâinea caldă. Neobişnuitul nu stătea în faptul că era a treia autobiografie, ci în faptul că dezvăluia o cu totul altă istorie, şocantă. Dacă în primele două autobiotgrafii, Linda celebra sexul neinhibat ca forma de exprimare cea mai liberatoare, de data aceasta ea dezvăluia faţa ascunsă a prostituatei, viaţa ei disperat de nefericită, consumând atât extazul cât şi abjectul revoluţiei sexuale. În pornirea ei, Linda şi-a căpătat o a doua faimă, ca martoră de temut în procesele intentate industriei pornografiei. Experienţa ei superstar frustrat care se întoarce împotriva pornografiei a primit un nume tehnic: „sindromul Linda”. Acest sindrom l-au trăit şi alte celebrităţi, ca Angel Kelly şi Samantha Fox. Însăşi Annie Sprinkle, doctor în prostituţie şi moderatoarea Primei conferinţe mondiale despre pornografie, recunoştea că două din trei actriţe porno părăsesc scena în depresie şi frustrare tragică. Pornografia îşi dezvăluia faţa nevăzută.

În 1996, Hollywood-ul lansa filmul „Poporul contra lui Larry Flynt”, în care creatorul revistei pornografice Hustler, Larry Flynt, era celebrat ca un erou liberator al Americii faţă de tabu-ul sexului. În replică, fiica sa, Tonya Flynt, a publicat[32] o mărturie zguduitoare a tragediei vieţii ei. „Am fost crescută într-o casă inundată de pornografie. Am crescut în credinţa că femeia e un obiect de consumaţie. L-am văzut pe tatăl meu desensibilizat de pornografie. Apoi, timp de 9 ani, am trăit teroarea violării la nesfârşit de tatăl meu. Cea mai mare parte din copilărie am înecat-o în tristeţea de a fi folosită. Am crescut în credinţa că singura mea valoare consta în a produce plăcere bărbaţilor…”

În căutarea unei compensaţii, copila Tonya a început să fumeze, să bea şi să se lase prostituată. La 13 ani, tatăl a internat-o la un ospiciu de nebuni. Recăpătându-şi echilibrul mental, Tonya a înfiinţat Fundaţia Tonya Flynt Împotriva Pornografiei şi a Abuzului Sexual.

„Cum pot oamenii să spună că pornografia este lipsită de victime? Viaţa mea a fost aproape distrusă de pornografie. Sunt şocată cum pot pornografii să îmbrobodească lumea să creadă o asemenea minciună! Eu cred în Primul Amendament. Cred că libertatea de expresie este minunată. Dar împreună cu libertatea, vine şi responsabilitatea. În ceea ce face tata şi oameni ca el, nu există nici un fel de responsabilitate. Tatăl meu Larry Flynt şi pornografia constituie o teribilă ameninţare pentru America. Cel mai mare rău pe care-l produce este desensibilizarea noastră în privinţa răului. Este imposibil de evaluat cât putregai a băgat în inima naţiunii noastre.”

Mă întreb acum: Câtă credibilitate mai poate avea sloganul porno-expertei-dr. Anne Sprinkle: “Curând, toţi vor fi atât de sătui sexual, încât nu va mai fi violenţă sau război…” când peste 90% din violatori, după propria lor mărturisire, sunt îndopaţi cu pornografie[33]; când la fiecare 46 secunde o femeie este violată în SUA; şi când rata furtului de copii, în ţara tuturor libertăţilor, SUA, este de 85 copii pe oră[34]?

Drumul spre vindecare

Cazuistica confirmă că porno-dependenţa este o maladie complexă cu multe feţe. Mai rău este că boala se disimulează în secretomanie, anonimitate şi izolare. Recuperare cvasi-totală, experimentată de o lungă listă de pornofili, bărbaţi şi femei, demonstrează că există totuşi vindecare! Ca şi în cazul oricărei dependenţe, tratamentul este direct legat de motivaţie. Dacă cineva este cu adevărat motivat să se schimbe, este posibil, dar este un proces activ şi se derulează cel mai cu bine într-un grup de suport.

Orice boală are o cauză profundă. Dr. Jeff Seat, psiholog în Nashville, apreciază că primul pas spre vindecare constă în identificarea şi rezolvarea traumelor din trecut. Iar procesul nu este unul lin. Recăderea mai ales în primul an, spune psihologul, face parte din procesul de vindecare ce poate dura între 3 şi 5 ani.

Construind pe structura şi strategia Alcoolicilor Anonimi, în 1997 s-a înfiinţat reţeaua similară, Sexoholicii Anonimi. Programul lor urmează 12 paşi spre eliberare, bazaţi pe onestitate faţă de sine însuşi şi pe credinţa într-o putere mai mare şi de sus.  Un fost porno-dependent mărturisea pe web: „Există un Dumnezeu care mă poate ajuta să fiu cast, dacă mă îndrept spre El zi de zi. Lui mă rog zilnic: „Tată, sunt fără putere, nu pot fi cast. Dar te rog, prin harul Tău, fă-mă cast pentru azi. Nu-ţi cer mai mult, decât pentru azi.” Şi aşa am mers ultimii 10 ani, victorios, zi de zi!”


12 paşi de eliberare (extras din http://www.sa.org)

  1. Recunoaştem că suntem fără putere împotriva patimii cărnii, şi că viaţa noastră a devenit de nesuportat.
  2. Credem că doar o Putere mai mare decât a noastră poate să ne restaureze echilibrul psihic.
  3. Ne-am hotărât să ne predăm voinţa şi viaţa noastră intervenţiei lui Dumnezeu, în măsura în care-L înţelegem.
  4. Suntem gata să ne cercetăm fără teamă viaţa şi să ne facem un inventar moral.
  5. Recunoaştem înaintea lui Dumnezeu şi a semenilor noştri, natura exactă a răului comis.
  6. Vrem fără rezerve să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne înlăture toate aceste defecte de caracter.
  7. În umilinţă, Îl rugăm să ne elibereze de recidivă.
  8. Suntem gata să întocmim lista tuturor celor pe care i-am rănit prin practica noastră nelegiuită.
  9. Suntem hotărâţi să ne cerem iertare şi să îndeplinim reparaţia necesară, dacă este cu putinţă şi dacă acest lucru nu cauzează necazuri altora.
  10. Vom continua să ne cercetăm în mod sincer şi, ori de câte ori am greşi, să recunoaştem aceasta, fără rezervă.
  11. Prin rugăciune şi meditaţie, vom căuta să ne îmbunătăţim relaţia noastră cu Dumnezeu şi să cunoaştem voinţa Sa pentru noi şi puterea Sa care ne susţine.
  12. În urma redeşteptării spirituale experimentate prin parcurgerea acestor paşi, vom căuta să practicăm aceste principii în toate aspectele vieţii noastre şi să ducem mesajul acesta altor sexoholici ca noi. (Asociaţia Sexoholicilor Anonimi) 

 

Eiplog la răscruce

La capătul a 20 de secole de istorie şi civilizaţie creştină, societatea se întoarce înapoi spre păgânism. Odată cu înălţarea filosofiei hedoniste şi a cultului omului-zeu, morala iudeo-creştină se vrea abolită în favoarea libertinismului. Un nou elan liberaţionist cuprinde generaţiile, cu tot tacâmul orgiastic.

În cele 12 volume de istorie a lumii, filosoful Arnold Toynbee a demonstrat că 23 de mari civilizaţii ale lumii n-au căzut prin sabie, ci prin sinucidere. Principala cauză fiind decadenţa moravurilor, promiscuitatea şi permisivitea sexuală.

Noi, ca beneficiari ai istoriei, oare n-am învăţat nimic din trecut?

Lucian Cristescu



[1] Din două motive, prezentul studiu investighează fenomenul porno în SUA. Întâi, pentru că SUA reprezintă ţara cu sursele cele mai generoase în domeniu; şi în al doilea rând, pentru că SUA a fost şi continuă să fie liderul revoluţiei sexuale, proces ce a ajuns să influenţeze întreaga lume, prin globalizare, alias americanizare, alias hollywood-izare.

[2] Carina Chocano, Academicieni ai obscenităţii,  în SALON, 5 oct. 1998.

[3] Am redat titlurile cele mai nevinovate.

[4] Anabel Chong şi Annie Sprinkle au obţinut doctorate în sexologie, în zona „cercetării pragmatice”.

[5] Vezi listele lungi ale lui Herodot (484 – 420 î.Hr.) şi Strabo (63 î.Hr. – 21 d.Hr.).

[6] Abia în 1988 guvernul indian a promulgat actul „Andhra Pradesh Devadasi”, care interzice aceste dedicări.

[7] Din greacă: paidos = copil; erastos = amorez. Pederastia semnifică relaţii sexuale între un bărbat adult şi un copil

[8] Eric Schlosser, “The Business of Pornography,” în US News and World Reports, 10 febr.1997.

[9] The New York Times (17 sept. 2005)

[10] Eric Schlosser, The Business of Pornography, în US News and World Reports, 10 febr. 1997

[11] „Not tonight draling, I’m online”, The Financial Times, 1 aprilie 2006.

[12] Focus on the Family, May 5, 2000.

[13] “Stanford/Duquesne Study,” publicat în The Washington Times, 26 ian.2000.

[14] Aluzie la versetul din Ev. după Matei 24, 28: „Oriunde va fi stîrvul, acolo se vor aduna vulturii”.

[15] Isus a spus: “Aţi auzit că s-a spus: să nu preacurveşti. Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” Matei 5, 27-28.

[16] E o gravă confuzie de a substitui categoriile morale (bine / rău) cu libertatea de a opta pentru una sau alta din aceste categorii. Este sinonim cu diferenţa dintre pom şi pasăre. Ele nu sunt echivalente, ci complementare (?)

[17] Moralitatea puritană considera că gleznele şi braţele goale sunt imorale.

[18] James Jones, Alfred C. Kinsey: Viaţa publică şi privată”, ed. Penguin Books, 2004

[19] The Lancet, 2 martie, 1991, p. 547

[20] APA, A Meta-Analytic Examination of Assumed Properties of Child Sexual Abuse Using College Samples, în Psychological Bulletin, februarie,1999.

[21] California Consortium to Prevent Child Abuse, Raportul din 1992.

[22] Peter Singer, Heavy Petting, în revista “Nerve”, Martie 2001.

[23] “American Civil Liberties Union” numără 500.000 membri. Printre altele, ACLU cere dezincriminarea drogurilor (heroina, cocaina, marijuana…) crotirea mişcărilor neo-naziste, şi liberalizarea oricărei manifestări sexuale.

 

[24] Patrick Carnes, Out of the Shaddows: Understanding Sexual Addiction, 2001.

[25] Judith Reisman, în The Science Behind Pornography Addiction, 18 nov. 2004

[26] Porno-dependenţa figura în Manualul de diagnoză din ediţia 1980, dar a fost scoasă din ediţia 1994.

[27] Revista Penthouse numeşte femeia “pet” – animăluţ de casă.

[28] Pamela Paul e jurnalistă la Time Magazine şi autoarea cărţii: “Pornificarea: cum transformă pornografia viaţa noastră”. Cartea a fost nominalizată de San Francisco Chronicle ca una din cele mai bune cărţi ale anului 2005.

[29] Pamela Paul, The Porn Factor, în “Time Magazine”, 19 ian. 2004

[30] 80% din porno-dependenţi sunt dependenţi şi de cocaină.

[31] Jennifer Schneider, Cybersex Exposed: Simple Fantasy or Obsession? (2001)

 

[32] Tonya Flynt, Hustled: My Journey from Fear to Faith, 1998.

[33] Rusty Benson, Vile Passions, în AFA Journal, August 2002.

[34] Victimizare Online, Raportul NCMEC despre tineretul naţiunii, 3 aprilie 2000.

 

This entry was posted in Moralitate. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>