Poezii de Viorel Dascalu

Poezii de Viorel Dascalu

Ilie

Un om, la palat, cere iute intrare;
Nu stă pe la poartă… nu-i timp de-aşteptare;
El are de spus de la Domnul solie
Căci este profet. Se numeşte Ilie.

În faţă la rege el vrea să ajungă;
E clară solia… şi nici nu e lungă:
„Se-nchide în cer robinetul de apă!”…
Atâta îi spune, şi-n grabă-apoi pleacă.

Se duce pe dealuri, şi merge chiar unde
A Domnului voce îl duce. Se-ascunde.
La apa Cherit stă, el setea i-o stinge
Şi corbii i-aduc de mâncare;… nu plânge.

Dar seacă pârâul şi trebui să meargă
Căci Domnul-trimite Sarepta s-aleagă.
Acolo-n cetate, o văduva-ascultă
Deşi nu-i făină… îi face o turtă.

Şi curge-n continuu ulei, tot se-adună,
Făina nu scade, mai este… şi-i bună
Să facă mâncare. Ilie îi spune
Că fi-va de unde. Iar ea… se supune.

Dar ce se întâmplă? Cumplită-ncercare!
Se-abate o boală… deşi e mâncare.
Iar fiul femeii răpus e de boală
Se culcă în pat şi nu se mai scoală.

„De ce toate astea?”…se-ntreabă străina
Şi care-i răspunsul? „Ilie… e vina!”
Femeia îl cheamă atunci pe Ilie
Iar Domnul l-ascultă. Copilul învie.

Minunea e mare şi văduva vede
Ilie-i profet… Adevărul îl crede.
Cunoaşte pe Domnul de El se-alipeşte
Şi-n astă credinţă copilul şi-l creşte.

© Viorel Dascalu 2012

 

Samson

La Ţorea-ntr-o casă se-aude o veste
De sus e trimisă şi-i mult aşteptată:
Se naşte un fiu; Manoah va fi tată
Dar el nu o crede; îi pare-o poveste.

Din nou se coboară ştafeta cerească.
Femeia aleargă să-şi cheme bărbatul,
Întreabă din nou ce va fi cu băiatul
Şi ce au a face ca bine să-l crească.

Iar îngeru-i spune că Domnul îl cheamă
Să scape poporul de mâna cea tare.
Să fie atent la băut, la mâncare
Şi de filisteni să nu aibă vre-o teamă.

Copilul se naşte şi creşte în bine
Dar vine şi vremea să plece de-acasă,
De ce i s-a spus parcă nu îi mai pasă
La fete se duce şi-acasă revine…

„Să-mi luaţi filisteanca căci mult prea îmi place!”
Nici leul din drum nu se poate opune;
Samson stăpânit e de gânduri … nebune
Şi parcă părinţii nu au ce-i mai face.

Din leul cel mort a cules toată mierea
Şi face din asta chiar şi-o ghicitoare.
De-acum e convins că el e cel mai tare.
Dar asta ne spune: …urmează căderea.

Nevasta-i e luată, Samson se răzbună
Şi vulpile prinde, le leagă de coadă
Trei sute de torţe, ca grâul să-l ardă.
Duşmanii păgâni, chiar atunci se adună.

Si-l leagă evreii, aşa vor duşmanii;
Samson se dezleagă, pe loc se mânie
Cu falcă de-asin el omoară o mie
La mulţi filisteni le scurtează şi anii.

La Gaza el pleacă, şi-acolo se-ncurcă.
Desfrâul e mare… Samson iar greşeşte
Şi chiar de-i păcat, desfrânate iubeşte
Şi-n noapte pe munte cu porţile urcă.

E tare viteazul, cu mâini oţelite,
Iar muşchii l-ajută la orice-ncercare
De parcă puterea e-n părul cel mare;
Dar nu-i înţelept… şi nu are nici minte.

© Viorel Dascalu 2012

Samson si Dalila

(continuare la poezia Samson):

În valea Sorec el găseşte-o păgână
Ce n-are de gând să-l iubească vreodată
Primeşte parale şi-l vinde pe dată;
Spunând că-l iubeşte îl leagă de mână.

La trei încercări le rezistă viteazul
Şi scapă din mâna femeii uşoare;
De ce se întâmplă, nici capul nu-l doare.
Nu vede ispita, nu simte necazul.

Samson se încrede în muşchii puternici
Doar până-ntr-o clipă când joaca se curmă.
Şi râd mult mai tare aceia din urmă:
În cazul de faţă păgânii netrebnici.

Sărmanul Samson… cum îşi pierde vederea
Şi-nvârte la moară să pape duşmanii.
Regretă trecutul şi-şi numără anii
Sperând să-i revină din ceruri puterea.

Şi vine o zi când Dagon e serbatul
Poporul se-adună şi intră în casă
Jertfesc, se îmbată şi stau şi la masă
Cam trei mii de oameni aşteaptă dansantul.

Şi vine „morarul”… E-n centrul clădirii.
Se roagă la Domnul să-i dea ascultare
Să prindă putere din nou – una mare.
Căci vrea să se scape din ghearele firii.

Se roagă fierbinte şi Domnul l-ascultă
Căci planu-I e mare şi vrea să ofere
O lecţie dură la cel cu putere:
Că trebuie minte să aibă… mai multă!

Şi mor filistenii… dar moare şi orbul
Când stâlpii din mijloc sunt rupţi cu putere.
În urmă rămâne un of de durere.
La ce-i semănat… vei culege şi rodul!

© Viorel Dascalu 2012

Copilul Samuel

Un tată creştin îşi împarte iubirea
La două neveste… le vrea fericirea.
Şi una-i Penina. Ea-i plină de ură,
Pe Ana cea sfântă, o-nţeapă, o-njură.

Dar Ana se roagă şi Domnului cere
Să-i dea bucurie, să-i dea mângâiere
Să-i dea o speranţă, să vadă-o lumină.
Iar prunc de va naşte, la Silo-l închină

Şi Domnul ascultă a inimii rugă,
Nu are Penina motiv să împungă.
Se naşte copilul şi mama îl creşte
S-asculte pe Domnul când glasu-i vorbeşte.

Cam trei anişori a stat pruncul acasă
Apoi merg la Silo şi-acolo îl lasă
În grija lui Eli, un preot ce-şi scapă
Din mână copiii, ş-ii lasă în groapă.

Şi Domnul din ceruri ar vrea să vorbească
Cu micul slujbaş, să-l ajute să crească
Un vas al iubirii, un ghid spre credinţă,
Să ducă poporul doar spre biruinţă.

Auzi tu pe Domnul, când vrea să vorbească?
Accepţi să te strige ca să te trezească
Din somnul cel greu, ce-i numit nepăsare,
Şi-n care cădem prea-ades fiecare?

Nu-i timp de dormit când Isus te îmbie
Să ai o credinţă mai trează, mai vie,
Aleargă spre El şi ascultă ce-ţi spune
Căci Domnul va face cu tine minune.

© Viorel Dascalu 2012

Încă puţin… rece

E albă plapumă întinsă
Din pene de zăpadă ninsă
Şi-i preacurată… neatinsă.

E-o apă rece, îngheţată,
Cernută-n nori, evaporată
Şi-n orice iarnă aşteptată.

Şi-i frig şi totul e de gheaţă;
De-a iernii rece, aspră ceaţă
Se-ascund şi degete şi faţă.

E rece-n suflet… ca afară
Când greu e de cărat povară
Şi-a grijilor oftat doboară.

Durerea te închide-n casă
Încătuşat de-a vremii plasă
Şi-ai vrea pe undeva să iasă.

Dar timpul îngheţat va trece
Silit de soare ca să plece
Lăsând în urmă ce-a fost rece.

Da. Vine-o zi de primăvară
Când cald pe rece-l împresoară
Şi inima n-o să mai doară.

Şi rece mai e doar o clipă
A fost destul, ba chiar risipă,
Căci fericirea se-nfiripă.

Isus, curând pe nor coboară
Să fie cald, frumos pe-afară,
Şi-n suflet… iz de primăvară.

© Viorel Dascalu 2011

Fratele mai bun

Pe drumul către cruce,
Ce-i rezervat oricui,
Un om, zdrobit, îşi duce
Povara, ce-i a lui.

Doar ochii îşi ridică;
Se uită şi pe jos,
Se-mpiedică şi pică…
Dar, parcă-i bucuros.

Nu plânge, nu suspină,
Nici supărare nu-i.
Se-apucă şi se-nchină
La Cel străpuns de cui.

Nu critică pe alţii,
Nu comentează-n plus.
Iubeşte pe toţi fraţii,
Privind doar la Isus.

Vorbeşte cu credinţă
Şi dragostea e-n glas.
E plin de umilinţă
Şi cântă-n orice pas.

Şi bine ştie-a face
La toţi cei amărâţi.
Doreşte să împace
Pe cei ciorovăiţi.

El se implică-n toate
Ce-s bune pe pământ.
De pace are parte
Citind din sfânt Cuvânt.

El ştie să vorbească,
E plin şi de respect.
Nu vrea să te-amăgească
Sau să te tragă-n piept.

Te-ndeamnă şi te-ajută
Să mergi cu el, pe jos.
Şi tot cei rău, el uită,
Aşa, ca şi Hristos.

Se-mbracă creştineşte,
Respectă locul sfânt.
Şi zi de zi priveşte
Spre cer, Noul Pământ.

El merge către casă,
Nu-l poţi opri de fel.
De cer dacă îţi pasă,
Să fii şi tu ca el!

© Viorel Dascalu 2010

Se-ntoarce Isus!

Când timpul se scurge-n noian de vecii
Şi-ţi cauţi un rost cercetând prin hârtii
Adună speranţe spunându-ţi în gând:
Isus se va-ntoarce la noi în curând!

Când eşti disperat, eşti flămând, chiar lipsit
Şi nu mai poţi merge, căci eşti obosit,
Alungă-ţi durerea, un imn intonând:
Isus se va-ntoarce la noi în curând!

Când vezi că e greu să trăieşti pe pământ
Şi nu poţi la toate să le mai dai rând,
Ascultă pe Domnul, … crezând şi răbdând:
Isus se va-ntoarce la noi în curând!

Când cerul îţi pare a fi de granit
Şi parcă n-ai fi chiar deloc ocrotit,
Priveşte spre munţi, norişorul cătând,
Isus se va-ntoarce la noi în curând!

Când te tot întrebi ce-ar fi bine să faci
Şi-ai vrea ca păcatul să nu îl mai placi:
Te pleacă-n genunchi si să ceri, chiar plângând:
Isus se se-ntoarcă la noi în curând!

Când vezi, lângă tine, mulţi oameni ce mor
Nu poţi ca să stai şi să fii spectator;
Iar Cerul ar vrea să te vadă lucrând
Căci Domnul se-ntoarce la noi în curând!

Când sunt mult prea mulţi ce nu-L vor pe Isus,
Aşteaptă-L chiar tu, ca să vină de sus!
Şi fi-va mai bine, căci tu aşteptând,
Isus se va-ntoarce la noi în curând!

Când zilele trec şi tu eşti mai blazat
Părând că ai fi chiar de Domnul uitat,
Priveşte la îngeri! … Ţi-or spune cântând:
Isus se va-ntoarce la voi în curând!

Când chiar mântuirea-i aici, lângă noi
Avem misiune, … s-o facem vioi!
Să spunem, acum, mult mai mult ca oricând:
Isus se va-ntoarce la noi în curând!

© Viorel Dascalu 2010

Mulţumesc pentru pâine

În bobul plin al paiului de grâu,
Ce unduieşte-n valuri ca un râu,
Ai pus belşugul zilnic necesar
Ce umple tot mereu al meu pahar.

În fiecare zi pe masă-mi dai…
Şi fie că o frâng, sau de o tai,
Pâiniţa-i caldă, bună de mâncat
Iar eu să-Ţi mulţumesc n-am apucat.

Când nu e moale şi s-a învechit
Cu ochii trişti, cu glas nemulţumit
Cerşesc din nou, aşa… ca apucat
O pâine caldă, bună de mâncat.

De mană încă lipsă nu am dus,
S-a coborât, venind din cer, de sus
De îngerii cei sfinţi cernută-n mori
Şi revărsată-n ploaie, printre nori.

O, Tată drag, doar bucurii de Rai
Mereu, cu mână largă vrei să-mi dai
Să împărţesc şi eu cu cei lipsiţi
De lupta vieţii mult prea chinuiţi.

Când şi eu dau, la mine e belşug
Şi nu degeaba ară al meu plug
Căci tot ce-ofer revine înapoi
Dar nu atât, ci… înmulţit cu doi.

De teama mă cuprinde într-o zi,
Şi mă-ndoiesc că hrana va mai fi,
Tu ai promis că pâine voi avea
Până când Domnul vine să mă ia.

© Viorel Dascalu 2010

Lansat la apă

E astăzi ziua cea din urmă
Când staţi pe ţărm privind spre mare.
Acum vă îndreptaţi spre cârmă!
Se dă semnalul de plecare.

Să nu plecaţi cuprinşi de frică
Ci cu nădejde şi speranţă.
Când prima velă se ridică
Priviţi în faţă prin credinţă

„Dar cine este căpitanul?”
Se-ntreabă mire şi mireasă…
Doar Unul este Comandantul
Ce va domni la voi în casă.

Isus e Comandant pe navă
Şi El cunoaşte apa vieţii.
Cu El n-ajungeţi o epavă
Când sunteţi prinşi în mreaja ceţii.

Să staţi pe vas… şi-n îndoială
Să nu vă aruncaţi în valuri,
Când lumea-n jur e cu momeală
Ţintiţi spre ale păcii maluri.

În Sabate aveţi o oprire
La porturi unde-i adunare.
Din Cartea Sfântă, prin citire,
S-aveţi cu voi belşug pe mare.

De luaţi cu voi copii pe mare
Să-i învăţaţi din cele sfinte.
Vorbiţi de Domnul la culcare
Şi ziua daţi învăţăminte.

Sunt mulţi ce fac acum din mână
Dorind s-aveţi o mare calmă,
În noapte… fie lună plină
Şi dimineaţa sfântă mană.

Acum porniţi!… Pe-a vieţii valuri
Vaporul astăzi se lansează.
Să nu uitaţi cumva pe maluri
IUBIREA… Căci doar ea durează!

© Viorel Dascalu 2010

Mama

Din tot ce e mai scump pe lume
Şi bine-n toate ţi-au făcut
Doar una are un renume:
E mama care te-a născut.

Ea a vegheat la capu-ţi somnul
Să-ţi fie dulce, liniştit.
În tot ce-i bine a dat tonul
Căci mult, prea mult ea te-a iubit.

De egoism nu-ncape vorbă
Căci pentru tine s-a zbătut
Să ai pâiniţă, să ai ciorbă,
Să fii pe drum neabătut.

Ea a dorit să ai şi carte
Să poţi fi învăţat, deştept,
De muncă bună să ai parte
Să nu pierzi timpul în deşert.

Te-a alintat cu vorba-i dulce
Şi ţi-a vorbit frumos mereu,
Mergând pe drumul către cruce
Ţi-a prezentat pe Dumnezeu.

Ţi-a spus că cerul este ţinta
Ce-ţi stă în faţă, neclintit.
Să-ţi fie-uşoară biruinţa
Ea pentru tine a dorit.

Cum poţi acum copile dragă
Să n-o ajuţi, să n-o iubeşti?
Ar trebui ca viaţa-ntreagă
Pe mama ta s-o preţuieşti.

Chiar de e-n vârstă şi n-aude,
Chiar de nu face paşi perfecţi,
Chiar de nu ştie şi nu vede
Pe mama ta să o respecţi!

© Viorel Dascalu 2010

Bârfitorul

Un credincios, crezând că-i „sfântul”
Se pripăşeşte printre „răi”.
Iar arma lui este cuvântul
Alimentat de ochii săi.

Priveşte-n jur cu ochii critici
Cătând să vadă tot ce-i rău
Îşi suspectează toţi „amicii”
Şi îi bârfeşte tot mereu.

Orice s-ar face, nu e bine
Şi nu-i poţi face lui pe plac.
Iar când se-aşează lângă tine
Nu ai cum să îi mai vii de hac.

Învinuieşte fără preget
Şi comentează ne-ncetat
La el nu mai există cuget
Ci gură bună …la-nţepat.

„Nu-i nimeni bun aşa ca mine”!
Îşi zice plin de fanatism
Dar nu se-ndreaptă către bine
Ci e mânat de egoism.

Cum stai cu bârfa frăţioare?
Ce spui când pe-alţii întâlneşti?
Ce subiect de informare
Te face gura să-ţi răceşti?

Nu te uni cu bârfitorul
Evită-l, nu-l mai asculta
De îi auzi pornit „motorul”
Nu te opri, nu te-aşeza

Să nu mai crezi că-n toate cele
Ai fost doar tu înaintaş
Mai este cineva, în ceruri
El s-a făcut cu mulţi Vrăjmaş.

De eşti muşcat de-al bârfei şarpe
Priveşte sus spre Golgota
Ascultă calde şi dulci şoapte
Ce vor pe veci a te-ndrepta!

E timp acum de îndreptare
E timpul pocăinţelor.
Să nu mai fie-n adunare
Vre-unul care-i bârfitor.

© Viorel Dascalu 2010

Între prieteni

Nu ţi-am mai scris demult vreo vorbă
De parcă iarna m-a’ngheţat!
Aş vrea să stăm pe lângă sobă
Să mai vorbim… de ce-am uitat.

Să depănăm, din amintire
Ce-a fost frumos, plăcut şi bun,
Să treacă timpul în neştire
Când multe lucruri noi îţi spun.

Aş vrea pământul să se-oprească
Când ne-ntâlnim să discutăm,
Relaţia mereu să crească,
Cunoaşterea s-o avansăm.

Să ne-nţelegem din privire
Având mereu acelaşi vis,
Să demonstrăm că în iubire
E de făcut, nu doar de zis.

Tot scrisul meu nu poate-aţi spune
Ce mult şi cât te preţuiesc,
Doresc ca, dintre cele bune,
Ce e mai sfânt să-ţi dăruiesc.

Să ştii că-n gândul meu întruna
Te port şi vreau să îţi vorbesc
Din multe zile, vreau doar una…
În care să te întâlnesc.

© Viorel Dascalu 2011

Start în doi

La nunta voastră ce-a-nceput
E chiar şi Domnul invitat
Şi cred că voi, pe El l-aţi vrut
Ca Marele Oficiant.

Suntem şi noi, ceilalţi, pe-aici
Uniţi cu voi în gând:
Părinţi şi fraţi, chiar şi bunici
Râzând dar şi plângând.

E început de drum în doi
Pe drumuri şi pe mări,
Îl veţi străbate-acum şi voi
În lacrimi sau cântări.

Să nu uitaţi că drumu-i greu,
Să cereţi ajutor.
Căci mare este Dumnezeu
Şi e un Bun Păstor.

Dorim doar bine să aveţi
Şi pace din belşug.
Spre rău s-apară nalţi pereţi
Făcuţi de-ai rugii rug.

Amabili, buni şi iertători
Să fiţi de-acum mereu.
Nu vă certaţi, fiţi iubitori
La bine şi la greu.

Nu vă bârfiţi, nu-mprăştiaţi
Secrete despre voi.
Nu spuneţi toate pe la fraţi
Ce se petrec în doi.

În viaţă multe veţi avea
De veţi vorbi frumos.
Când piedici vă vor încurca
Răbdaţi ca şi Hristos!

Părinţii să vi-i respectaţi
Şi când vor fi bătrâni.
Să-i vizitaţi, şi să-i nu-i daţi
În grijă altor mâini.

Biserica s-o frecventaţi
De-i soare sau e ger,
Să fiţi de fraţi apropiaţi
Aşa cum vreţi în cer.

V-ajute Domnul, ca plecaţi,
De la altar porniţi,
Să fiţi prea binecuvântaţi,
Mereu doar fericiţi!

© Viorel Dascalu 2010

Bănuitorul

Tot cătând mereu să aflu
Ce mai face fratele
Deschid un proces mai amplu
Cercetându-i faptele.

Mi se pare că-i cam mândru
Şi nu vrea ca să asculte
Iar când sfaturi îi dau, tandru,
Neglijează foarte multe.

Sunt convins că mă urăşte,
Că n-ar vrea să mă mai vadă
Şi constat că vrajba creşte
Căci m-a ocolit pe stradă.

Ochii lui îmi par prea acri,
Ba se-ntorc şi fug de mine
Eu îi cred că-s tot mai negri
Vrând tot rău şi nicicând bine.

În biserică se-aşază
La opt scaune de mine
Şi privind, mă studiază
De sus până jos, dar bine.

Nu vreau ca să stau de vorbă,
Căci nu vrea să m-asculte,
Doar îl urmăresc, din umbră,
Şi-am să mai descopăr multe.

Liniştindu-mi conştiinţa,
Că nimic nu mai pot face,
Publicându-mi umilinţa,
Gura nicicând nu-mi mai tace.

Sunt convins că am dreptate
E greşit, nu-ncape vorbă
Şi condamn ale lui fapte
Judecându-l fără normă.

Sunt mai bun decât e dânsul
E mai păcătos ca mine!
Dar o să m-apuce plânsul
Căci Isus se-ntoarce, vine!

© Viorel Dascalu 2010

Rămâi la noi!
(ruga mirilor)

Rămâi la noi în zi de nuntă
Când căsnicia a-nceput
Şi rugăciunea ne-o ascultă
Ca jertfă cu miros plăcut.

Rămâi cu noi Părinte Mare,
Cel veşnic, darnic şi prea Bun
Şi toarnă binecuvântare…
Din plin s-avem pe-al vieţii drum.

Rămâi la noi în munca noastră
S-avem şi spor… şi rod bogat,
Să fie plin de flori în glastră
Şi bucurie neîncetat.

Rămâi cu noi în timp de boală,
În vremea crizei sau la greu;
Iar de bucatele din oală
Te îngrijeşte Tu mereu.

Rămâi în casa noastră nouă
Ca Tată, Domn şi Împărat
Şi-aşterne a-fericirii rouă
Să ne-adăpăm pe săturat.

Rămâi în viaţa noastră toată
Ce o începem azi în doi
Şi-n ziua slavei, minunată,
Ne du în Cerul Tău, ‘napoi.

© Viorel Dascalu – 8 august 2010

La timpul lor!

La tot ce este pe sub soare
Le este dat un timp al lor.
E timp destul ca să fii mare
Dar e şi vremea pruncilor!

Suntem copii şi ştim prea bine
Că nu suntem ca voi cei mari.
Noi ne jucăm, oricând cu-oricine,
Iar la uitare suntem tari.

Aţi vrea să fim cuminţi într-una
Şi să-mplinim ce voi ne-aţi spus;
Iar, când ne sperie furtuna
Ne spuneţi să privim în sus.

Priviţi spre noi, dorind să facem
Din studiu lucrul cel dintâi
Când ne certaţi, aţi vrea să tacem
Şi să vă stăm la căpătâi.

Voi cereţi că să ştim în toate
S-alegem bine şi nu rău;
Dar, oare asta cine poate
N-afar’ de Bunul Dumnezeu?

Nu aşteptaţi să fim ca sfinţii
Nu cereţi primii să fim noi
Avem modele: sunt părinţii
Şi ne-am deprins să fim ca voi.

Am vrea să ne-nvăţaţi din vreme
Că nu-i doar bine, dar nici rău;
Că şcoală nu e fără teme,
Şi important e Dumnezeu!

© Viorel Dascalu 2010

Rugaciunea laodiceanului

De ce, Doamne, vrei să facem lucrare,
De ce vrei tot buni să fim cu oricare,
De ce-ai vrea Tu de părinţi s-ascultăm
Şi chiar la tot pasul să ne mai rugăm?

De ce să mă rog, când pot să nu o fac,
De ce să fac lucruri ce nu-mi sunt pe plac,
De ce să Te-ascult când Tu tot mă mai ierţi,
De ce să Te-aştept, fiindcă Tu mă aştepţi?

De ce nu mă laşi să fac ce-mi convine,
De ce să vorbesc, să cânt despre Tine,
De ce să fac bine, s-ajut tot mereu
Când asta e treaba şi e rolul Tău?

De ce să iubesc oricând, pe oricine,
De ce mă pisezi spunându-mi ce-i bine,
De ce nu am voie să fac ce vreau eu,
De ce-s urmărit permanent de-ochiul Tău?

De ce mă tot mustri şi tot mă înveţi,
De ce nu m-alinţi şi nu mă mai răsfeţi,
De ce nu mă lauzi şi nu mă înalţi:
Eu sunt doar al Tău şi-s mai bun decât alţi?

Acum să ştii c-am o rugă să-Ţi spun:
Să nu Îţi mai pese cât sunt eu de bun;
Să-mi dai tot ce-mi place, căci Tu eşti dator
Să îmi porţi de grijă de-acu’ până mor!

A, să nu uit, vreau ceva a-Ţi promite
Şi ce-ţi spun acum, Te rog, ţine minte:
Am şi eu o ţintă, vreau a mă schimba,
De-aceea anunţă-mi întoarcerea Ta!

Atunci mă întorc cu totul la Tine,
Renunţ la ce-i rău, voi face doar bine,
Voi spune la toţi cât de mult poţi ierta
Iar Tu, ca răsplată în cer mă vei lua

© Viorel Dascalu 2010

Dilema asteptarii

Te-am aşteptat Isus să vii
Să iei acas’ ai Tăi copii
Dar timpul s-a tot strecurat;
Isuse, Doamne, ne-ai uitat?

Zilele trec pe lângă noi
Nu-naintăm, dăm tot’napoi,
Ca să trăim, n-avem dorinţi,
Isuse, Doamne, ne dai minţi?

Să înţelegem, ne’nţeles
Noi am fugit, Tu ne-ai ales,
Noi Te-am respins, dar Tu ne-ai vrut;
Isuse, Doamne, … ce-nceput!?

Suntem chemaţi şi-apoi trimişi,
Suntem bătuţi, dar nu învinşi,
Avem dureri… în bucurii;
Isuse, Doamne, când revii?

Suntem miloşi şi egoişti,
Ne veselim, dar suntem trişti
Ne credem marii „vai de ei”;
Isuse, Doamne, ne mai iei?

Ne pregătim făcând nimic
Iar graba nu ne e amic,
Te aşteptăm, dar nu acum;
Isuse, Doamne, mai eşti bun?

Am face mult, dar nu acum,
Am face foc, dar iese fum,
Ne-am încălzi, dar stăm afar’;
Isuse, Doamne, ne dai har?

Vrem să plecăm, dar vrem să stăm,
Suntem atei, dar ne-nchinăm,
Ne pocăim, dar stăm aşa;
Isuse, Doamne, vom mai sta?

Vrem sus în cer, dar pe pământ,
Ne ridicăm, dar tot căzând,
Vrem bucurii, dar vrem dureri;
Isuse, Doamne, ce mai ceri?

Avem Scripturi, nu le citim,
Căci nu vrem tot mai mult să ştim.
Suntem creştini, cu idolaşi;
Isuse, Doamne, ne mai laşi?

Avem bănuţi, suntem calici,
Ne tot nălţăm, dar suntem mici,
Stăm pe uscat, dar tot în bărci;
Isuse, Doamne, când Te-ntorci?

Eşti bun să vii când vrem şi noi,
Chiar de nu vrem să vii’ napoi,
Ne mai rugăm, dar tot mai rar:
Isuse, Doamne, vin-o iar!

© Viorel Dascalu 2010

Anul I – ucenic

Să fiu UCENIC eu sunt primul chemat;
Să fiu credincios şi atent la-nvăţat,
Maestrul din Ceruri cu grijă mi-a spus
S-arăt printre oameni o viaţă de sus.

Normal e să ştiu de ce clubu-i Andrei
Şi am constatat că e pus cu temei.
A fost ucenic credincios… şi-a lucrat
Solia a dus pe tărâm depărtat.

Şi sunt nişte reguli ce-s scrise prea clar
Şi de le respect nu rămân pe afar:
Să fiu într-a cincia, la EXPLO să vin
S-ascult pe instructori şi glasul divin.

Să-mi placă natura, din ea să învăţ,
Să-L caut pe Domnul, pe El să pun preţ.
Şi noduri să ştiu, să ajut când e greu
Aşa cum o face mereu Dumnezeu.

În Cartea cea Sfântă, din ce e-n fiinţă
Am luat animalul ce-ajută-n credinţă
O lecţie-n viaţă mi-a dat de gândit:
Să fiu ucenicul cel bun şi iubit.

De e vre-un rănit şi eu sunt lângă el
Un prim ajutor, chiar de-o fi mititel
Îi dau cât mai iute şi-l poate salva,
Iar sprijinul meu mult prea mult n-ar costa.

Să merg să ajut un bătrân ce-i la pat
Sau să ocrotesc un copil neglijat…
Sunt lucruri ce spun dacă sunt eu creştin
Sau nu-s adventist, ci mai bine păgân

Să-nvăţ să trăiesc cât mai mult, sănătos,
Să fiu optimist şi mereu bucuros.
Privind multe lucruri să ştiu să aleg
Şi doar cele bune să vreau să culeg.

Să fiu un exemplu, să fiu ordonat
La mine în casă să fie curat;
Să fac binefaceri, din cărţi să citesc
Şi Sfânta Scriptură să o preţuiesc.

Găsesc în Scriptură şi oameni cuminţi
Şi asta m-ajută să-nalţ rugi fierbinţi.
Iar ordinea-n Carte în Nou Testament
O ştiu bine-acum; deci sunt mai atent.

© Viorel Dascalu 2010

Patimile lui Isus

E seară de Joi,
Ba-i Vineri deja,
Aşa spunem noi
De noaptea cea rea.

Isus a lăsat
Odaia de sus
Discipolii-a luat
Şi-n noapte s-a dus

Pe ei i-a rugat
Un ceas să stea treji
Dar ei n-au vegheat
Să fie viteji.

În somn au căzut
Şi mare… şi mic
Şi nu au putut
Să lupte vreun pic.

Isus a venit
Să vadă ce fac.
Deşi i-a trezit
Ei dorm… şi tot tac.

Dar timpul s-a dus
S-a scurs în trecut
Isus chiar le-a spus
Că-i dus… e pierdut!

În noapte-i cătat
De Iuda vândut,
Deşi-a fost legat,
Mereu a tăcut.

Ai Săi au plecat
De frică răpuşi
Şi-I singur lăsat
De cei „preasupuşi”

A fost judecat
Mesia, Cel Uns,
A fost condamnat
Dar nu a răspuns.

N-a dat înapoi,
De chin n-a fugit,
Păstorul de oi
Pe toţi i-a iubit.

La Golgota dus
Purtând cucea Sa
El cade răpus
Povara-i e grea.

Şi-i Simon silit
Să poarte cu greu
Ce-ar fi trebuit
Să porţi tu şi eu.

Ajuns pe deal, sus,
Pe cruce-i ţintit
Şi nu S-a opus
Deşi-i istovit.

În cuie bătut
Şi sus atârnat
Stătea răstignit
Cel fără păcat.

Uitându-se jos
La cei dimprejur
Vorbşte frumos
Nu-i rău şi nici dur.

De sete-i răpus
Şi apă ar vrea
Oţet i-au adus
Dar El nu îl bea.

Se roagă. În cer
E Tatăl plăcut.
Şi plin de dureri
El moare tăcut.

© Viorel Dascalu 2010

A doua sansa

Am aşteptat Isus să vii la mine
Şi Te-am cătat privind în depărtări.
Am vrut ca să-mi aduci ceva cu Tine
Ce să-mi ajute-n grele disperări.

Am vrut ca să-mi ajuţi în toate cele,
Să-mi fii aproape şi să mă iubeşti.
Te-am căutat în clipele prea grele
Să-mi dai un sfat şi să mă sprijineşti.

Te-am tot strigat când nu aveam ieşire
Să-mi dai soluţii şi să mă descurci,
Să mă salvezi din groapă de pieire
Şi pe cărare iarăşi să m-aduci.

Aş fi dorit să-mi vindeci suferinţa
Căci Tu eşti Medic Bun şi Priceput
Şi ce conta că-n mine-i necredinţa,
Doar ştii c-aşa a fost de la-nceput.

Voiam Isuse multe de la Tine
Căci Tu eşti Bun şi mult prea iertător
Eu nu Te-am vrut când îmi era mai bine
Căci şi aşa Ţi-aş fi rămas dator.

Da, eu am vrut să-nving cu-a mea putere
Să nu Te deranjez la ce-i mărunt.
De-aş fi avut cu Tine-asociere
Aş fi putut pe toate să le-nfrunt.

Sunt păcătos şi vrednic de pedeapsă
Căci nu am vrut să fiu de partea Ta.
Mai dă-mi, Te rog, acum, a doua şansă
Şi vei vedea ce mult mă voi schimba.

Voi cere sfaturi numai de la Tine,
Am să ascult orice s-ar întâmpla,
De-acum voi face la toţi numai bine
Şi-o să-i iubesc, când nu-s de partea mea.

Mă pocăiesc în sac şi cu cenuşă,
Mă-ntorc la Tine-acum, de mă ajuţi;
Ba n-am să Te mai ţin deloc la uşă
Spunând iubirea Ta la cei mai mulţi….

…Aşa promitem noi, jucând cu harul,
Căci vrem să trecem bine de-ncercări.
Ne dă Isus şi şansa, dar şi darul
Iertării şi-a nespusei vindecări.

Să nu mai cerem înc-o zi de „mâine”
Căci astăzi este ziua de ajuns.
„Isuse, acum ne-ntoarcem către Tine”!
E singurul şi ultimul răspuns!

© Viorel Dascalu 2010

Asteptatorii

Aşteaptă oamenii de toate
Şi stau cu ochii prin ferestre
Când timpul trece ca pe roate
Iar privitorii … n-au prins veste.

Copiii-aşteaptă tinereţea
Şi anii cei frumoşi ca visul,
Dar se-ntâlnesc cu bătrâneţea
Când toate le-a-nghiţit abisul.

La pensie râvnesc adulţii
Gândind că fi-va mult mai bine
Şi n-au timp să mai vadă munţii
De unde ajutorul vine.

Aşteaptă unii ca să facă
Garajul la maşina nouă,
Şi se tot plimbă pe la bancă
Nevrând să-mpartă pâinea-n două.

Aşteaptă alţii vremi mai bune
De pace, linişte sau soare
Şi cred c-atunci or să adune
Comori… din cele pieritoare.

Cei mulţi ar vrea o casă nouă
Să locuiască viaţa toată
Şi-ncep c-o cameră sau două
Sfârşind în vilă-ntortocheată.

Aşteaptă mult… şi-aşteaptă multe
Deşi cei mulţi nu ştiu ce vine
Şi cei ce ştiu… primesc insulte
Când zic că nu va fi mai bine.

Tu, omule, ce-aştepţi în viaţă
Şi ce doreşti să se întâmple?
Priveşti spre Cer, îl ai în faţă?
Clepsidra-i gata să se umple.

Aştepţi pe Domnul; sau nu-ţi pasă;
Eşti preacurat; sau ai vreo vină?
Eşti pregătit să-L ai la masă
Că El e gata să revină.

© Viorel Dascalu 2010

Pribeag la cruce

Pe drumul de piatră ce cată spre cruce
Un om, obosit, o povară îşi duce.
Să urce îi cere un glas care pare
Nu ţine în seamă ce are-n spinare.

Iar calea e grea şi nu poate să urce
Deşi e marcată, tot poate s-o’ncurce.
E drumul cu piedici şi cu povârnişuri
Ce are prăpăstii, dar şi grohotişuri.

Şi piatra e dură cu talpa-i cea goală,
Mai cade pe jos, dar degrabă se scoală
Căci vrea sa ajungă mai iute la cruce
S-arunce povara şi-un jug să apuce.

E grea şi e dură povara din spate
Căci omu-a umplut-o cu grave păcate
Şi-ar vrea să le-arunce în valea uitării.
Dând astfel răspuns la solia chemării.

E greu de urcat povârnişul Golgotei
Căci e de luptat ca să faci faţă poftei
De-a merge cu alţii pe calea cea largă
Ce merg la pierzare. Ba chiar unii-aleargă.

Chiar de sunt ispite pe calea neblândă
Şi pofte-n răscruci, pe cărare, abundă
Se uită spre Domnul, căci El îl ajută
Să aibă puteri şi credinţă mai multă!

Da, … omul e tare-n a sa hotărâre
Şi nu se întoarce. Nu vrea coborâre.
Simţind că nu poate ca singur s-ajungă,
Plecat pe genunchi, disperarea-şi alungă.

El cere de sus o putere-ndoită:
Să aibă şi el firea sa răstignită,
Să nu mai cârtească nicicând pe cărare
Şi Domnul să-i dea mult dorita iertare.

De simţi chiar acum că eşti tu călătorul
Şi de al tău Domn te-a cuprins tare dorul,
De vrei ca Isus de povară s-apuce
Să mergi înainte pe drumul de cruce!

Mai stai doar o clipă, priveşte spre cruce
Căci Domnul iertare şi pace-ţi aduce
Te-ajută să mergi către cer, înainte
Te face mai bun, dar şi mult mai cuminte.

© Viorel Dascalu 2010

Priveste spre Domnul!

Când fug paşii tăi pe cărare la vale,
Când vârfu-i departe şi-l urci doar agale,
Când lumea te trage mereu înapoi
Priveşte spre Domnul, căci El e cu noi!

Când anii se duc şi timpul aleargă,
Când n-ai timp de studiu şi-o rugă întreagă,
Când ziua se scurge şi n-ai loc de-un bine
Priveşte spre Domnul, căci El e cu tine!

Când lupţi, dar nu poţi ca să ai biruinţă,
Când simţi că înfrânt eşti tot timpu-n credinţă,
Când vezi că şi viaţa-ţi se stinge în ape
Priveşte spre Domnul, căci El e aproape!

Când vrei bucurii dar necazul te-neacă,
Când toată durerea ai vrea ca să treacă,
Când de ochi în lacrimi n-ai vrea să ai parte
Priveşte spre Domnul, căci El nu-i departe!

Când vrei ca să vezi Paradisul în faţă,
Când drumu-i spinos şi ascuns e în ceaţă,
Când ochii nu-ţi văd şi-ai nevoie de tină
Priveşte spre Domnul ce-I gata să vină!

Când eşti părăsit, lăsat singur acasă,
Când vrei pe Isus lângă tine la masă,
Când vrei să participi, dar eşti tot pe tuşă
Priveşte spre Domnul, căci El e la uşă!

© Viorel Dascalu 2010

Isus

Isus ne-a iubit;
Din cer a venit,
Umil s-a născut,
Cuminte-a crescut.

A fost ispitit
Şi foame-a simţit,
Satan l-a’ncercat,
Dar nu a cedat.

Şi mult vindeca
Pe oameni iubea
De cer le spunea
De Tatăl vorbea.

Păcate-a iertat,
Pe prunci i-a luat
Şi I-a-mbrăţişat;
Mereu s-a rugat.

Cu oameni a stat
Şi le-a predicat
Ei n-au ascultat,
Şi L-au condamnat.

Pe-ai Săi i-a iubit,
Ei nu L-au primit,
Ba L-au chinuit
Şi L-au răstignit.

Apoi a-nviat,
Şi-n cer S-a’nălţat.
La Tată-a-urcat
Spre-a fi Împărat.

© Viorel Dascalu 2010

Crestinul peregrin

Pe drumuri troienite de planuri şi de vis
Porneşte-acum creştinul ţintind la Paradis.
El vrea să meargă iute căci drumul pare-uşor
Şi fiindcă e cu DOMNUL păşeşte-ncrezător.

Dar drumul nu-i cum pare privit din depărtări
Ci-i plin de mari surprize ascunse pe cărări.
Iar omul ce porneşte cu mult elan si-avânt
Nu se împotmoleşte că-i tare în CUVÂNT.

El nu se înspăimântă când drumu-i cam pustiu
Şi ştie din Scriptură că timpu-i prea târziu.
Se luptă cu Speranţă şi crede ne-ncetat
Că singur nu sporeşte de nu e AJUTAT

Pe calea către ceruri e trudă din belşug
Iar cei ce-s uşuratici se sperie şi… fug
Creştinul, pentru-odihnă, nu vrea oriunde-a sta
El trece pe la CRUCE pe dealul GOLGOTA.

Ispite-s la tot pasul şi piedici mari roiesc,
Iar cei pierduţi pe cale blestemăţii rostesc.
Când vor ca să-l întoarcă… şi vin cu plecăciuni
El sus la cer priveşte şi-nalţă RUGĂCIUNI

Când nu se vede ţinta căci noaptea de oţel
Şi-apare disperarea… ea-i ştearsă doar de ţel.
Iar când e drum nesigur şi ceaţă-i peste tot
Creştinu-înaintează căci LEGEA e pilot.

Când alţii cad în luptă şi se retrag din drum
Creştinul nu se-opreşte ci merge chiar prin fum
Deşi îl doare tare când alţii pe drum pier
El nu se împotmoleşte. CREDINŢA e de fier.

Dar timpu-i pe sfârşite şi pasu-i plumb, e greu
Şi multe, mari ispite… îl chinuie mai rău;
Când ţinta e aproape şi drumu-i tot mai sus
Creştinul se-ntăreşte trăind doar prin ISUS.

© Viorel Dascalu 2010

Ruga la botez

Doamne, suntem aici, lângă apă
Te-aşteptăm bucuroşi lângă noi.
Ziua asta-am dori să nu treacă
Că-i frumoasă, plăcută, e sacră
Am uitat acum de orice nevoi.

Vrem să Te uiţi la noi cu-ndurare;
Suntem răi, mofturoşi, răzvrătiţi,
Dar acum este ziua cea mare
Şi rostim către Tine-o chemare
Rugându-Te să fim mântuiţi.

Păcatul acum ni-l mărturisim
De el urât să ni se facă.
Cu omul cel vechi dorim să murim
Doar pentru Hristos de-acum să trăim,
Plăcerea să nu ne mai placă.

Avem surori şi fraţi ce ne iubesc
Citind mereu din Sfânta Carte
Nevoile altora ei slujesc,
Credinţa-n Isus o împărtăşesc
Dorind cu Tine a avea parte.

Ne vom naşte din Duh şi din apă
Dorim să trăim doar cu Tine
De păcat şi-amintirea să treacă
Isus mai curând să se-ntoarcă
Căci nu mai vrem rău, ci doar bine.

Încheiem această rugăciune
Dorind să răspunzi cu grăbire
Isus să vină ca să ne-adune
Trâmbiţa mult şi tare răsune
Să mergem cu Domnu-n mărire.

© Viorel Dascalu 2010

De ce?

De ce oare-a coborât,
Pentru ce S-a înjosit
Şi S-a lăsat omorât
Într-un mod de negândit?

De ce Tatăl L-a lăsat
Şi Duhul nu s-a opus
Ca să vină în păcat
Când era mai bine sus?

De ce îngeri au permis
Ca Eternul Împărat
Să ajungă în abis
De Satana încercat?

De ce-n iesle S-a născut
Într-o ţară cu duşmani
De ce-a vrut de la-nceput
Să rămână fără bani?

De ce-a suferit dureri
Între oamenii creaţi
Ce I-au făcut neplăceri
De n-ar merita iertaţi?

De ce-a acceptat ruşini
De ce crucea a purtat
De ce-a luat cununi de spini
De ce pe Sine s-a dat?

De ce? Iată un răspuns:
El pe tine te-a iubit,
Pe moment a fost răpus
Ca să poţi fi mântuit.

© Viorel Dascalu 2010

Oaza de speranta

Călător obosit pe cărarea spre cer,
De dureri năpădit şi-al nedragostei ger,
În cădere rănit, de ispite-ncercat,
Cu moral la pământ, de păcat ruinat,
Te întoarce spre Cel care viaţa ţi-a dat!

Luptător prea învins pe un front nevăzut,
Lucrător fără rost pe pământ decăzut,
Truditor disperat, cu-orizontul închis,
Gânditor prea adânc, fără dor, fără vis
Mai priveşte şi-n sus, nu privi în abis!

Angajat pe deplin în al vieţii tumult,
Criticat de ateu, înjurat de incult,
Asuprit de părinţi, chinuit de copii,
Fără timp şi-ocupat de prea multe hârtii,
Nu uita că mai e şi-un alt timp: veşnicii!

Însetat şi flămând, de-ale gurii lipsit,
Nesătul, dar de toate şi totul scârbit,
De nevoi cu un chip mult prea tare schimbat,
Vinovat şi mereu de mustrări apăsat,
Că e loc de mai bine, tu, oare-ai uitat?

Rătăcit pe pământ, fără ţintă şi scop,
Fără muşchi şi oprit chiar de cel mai mic hop,
Cu povara prea grea, de plăceri înfrânat,
Afundat tot mai mult în noroi de păcat,
Este timp chiar acum de întors şi iertat!

Dumnezeu ne-a lăsat în pustiul de foc
Un flacon de speranţă: e-al harului loc,
Să pornim deci spre el, nu e timp de-a mai sta:
Este oaza în care cu toţi vom afla
De Domnul cel Bun şi de dragostea Sa!

Lucrează, iubeşte şi fii bun pe pământ,
Te adapă acum din Cuvântul Său Sfânt;
Vei cunoaşte pe Domnul şi te va schimba;
Vei mai cere iertare iar El ţi-o va da
Şi îţi va promite că la cer te va lua!

© Viorel Dascalu 2010

La rugaciune

Când vine furtuna şi vântul cel rău,
Când am de-nfruntat un război foarte greu,
Când urlă Duşmanul şi vrea ca să pier
Mă plec pe genunchi şi iertare eu cer.

Când drumul e greu şi spinos pe pământ,
Când plouă mereu şi e ceaţă în gând,
Când vreau să mă rog eu acasă m-adun,
Mă plec pe genunchi şi durerea mi-o spun.

Când sunt plin de zel, dar şi lupta e grea,
Când doar neizbânda-i ca parte a mea,
Chiar când vrea Satana să cad pe cărări
Mă plec pe genunchi ca să cer îndurări.

Când trupul mi-e frânt de dureri şi de chin,
Când plâng lăcrimat sau în şoaptă suspin,
Chiar când nu aud ale păcii cântări
Mă plec pe genunchi ca să cer mângâieri.

Când visul ce-l am pare neîmplinit,
Când piedici prea multe pe cale-am găsit
Când vreau ca Isus să îmi dea ajutor
Mă plec pe genunchi, umilit, pe covor.

Când eu am pornit spre Locaşul ceresc
Şi când veşnicia nespus o doresc,
Când vreau să trăiesc permanent cu Isus
Mă plec pe genunchi aşteptându-L de sus.

© Viorel Dascalu 2010

Crestinul

Creştinul e omul ce-l vrei lângă tine,
La el rău-i rău şi binele bine.
E gata mereu să se uite pe sine,
De-i ceri ajutor, el imediat vine.

Creştinul e sarea ce toate le drege,
De drag se topeşte, la plâns te-nţelege
Şi ca să slujească-i grăbit să alerge,
De noaptea e grea, nedormirea alege.

Creştinul e luna ce ia de la Soare
Primind o Lumină ce nicicând nu moare.
El tot luminează aducând închinare
La Domnul, ce merită-oricând adorare.

Creştinul e pomul sădit lângă apă
Ce nu lasă timp degeaba să treacă.
De cele utile mereu tot întreabă,
Cătând noi comori adevărul îl sapă.

Creştinul e omul ce creşte întruna
De vremea e bună, sau bate furtuna.
Adună speranţe în suflet mereu
Şi urcă pe cale, chiar de-i drumul greu.

Creştinul e omul ce are credinţă,
Trăieşte frumos în curată-umilinţă
El cheia-ţi oferă: de vrei biruinţă,
Mergi şi te roagă, dar cu stăruinţă.

© Viorel Dascalu 2010

Asemeni celor diferiti

Mai suntem noi creştini pe pământ de atei,
Mai avem Dumnezeu prin noianul de zei,
Studiem din Scripturi chiar de ea e un mit
Pentru cel care stă de păcat alipit?

Mai iubim noi curat când cei mulţi se urăsc
Căutăm să zburăm când ceilalţi se târăsc,
Mai râvnim către cer când ne place’ăst pământ
Ce ne-mbie să stăm depărtaţi de Cuvânt?

Mai suntem noi cinstiţi printre mulţii mişei
Suntem noi naturali printre cei cu cercei
Oferim bucuroşi când ceilalţi strâng de zor
Disperaţi ca să aibă doar ei şi ai lor?

Mai avem noi elan când prea mulţi obosesc,
Ajutăm cum putem când ceilalţi tot cerşesc,
Mai cântăm despre Cer între cei ce nu vor
Să asculte solii despre-un Bun Salvator?

Mai avem calităţi între cei cu defect,
Vrem să fim mai curaţi pe pământul infect,
Încercăm s-arătăm că ne-am şi pocăit
Între cei ce îl vor pe Isus răstignit?

Mai suntem noi grăbiţi în mulţimea de melci
Suntem treji între cei care dorm somn de veci,
Mai avem timp de rugi între ci care spun
Că încrederea toată în bani doar şi-o pun?

Mai păstrăm pe Isus între-ascunşii de Iuzi,
Auzim noi vreun glas în puzderii de surzi,
Suntem noi diferiţi de acei ce-şi aleg
Drumul ce e mai larg şi pe-acesta tot merg?

Căutăm s-arătăm că suntem diferiţi,
Încercăm s-afirmăm că suntem prea smeriţi,
Dar prea mult ne-agăţăm de-ale lumii valori
Neglijând pe Isus ce se-apropie-n nori!

Nu-i nevoie să vrem ca să fim diferiţi
Ci să vrem cu Isus ca să fim contopiţi
Vom ajunge să fim aşa cum e Hristos
Şi avea-vom un trai fericit şi frumos!

© Viorel Dascalu 2010

Cheama-L pe Isus

Tu, om care eşti către ceruri pornit
Ce prea des te afli de chinuri zdrobit
Atunci când nu poţi să mai vezi ce e sus
Te pleacă-n genunchi şi să-L chemi pe Isus

Când drumul îţi pare că-i greu şi spinos,
Când vrei lângă tine pe Domnul Hristos,
De ştii că tu singur nu poţi birui
Să ai siguranţă că El va veni!

Nu sta disperat, şi nu te-ngrijora
Nu te mai opri, nu mai abandona
Priveşte spre Domnul şi fii bucuros
Căci chiar lângă tine e Fiul, Hristos.

De vrei ca Isus să se-ntoarcă-n curând
Şi dorul de casă te roade în gând
De vrei ca în cer să te ştii pe vecii
Te roagă acum: „Doamne Bun să revii!”

© Viorel Dascalu 2010

Multumesc

Când stau şi gândesc ce-ai făcut pentru mine:
Mi-ai dat sănătate, m-ai dus doar prin bine,
Aş vrea să-Ţi arăt cât de mult preţuiesc
Mulţimea de daruri spunând … „Mulţumesc!”.

Cernut-ai spre mine din ploaia cea sfântă,
Mi-ai dat de la soare căldura ce-ncântă,
Iar râuri, prin văi, către mări şerpuiesc
De-aceea, cu drag, eu îţi spun … „Mulţumesc!”.

Ai pus, sus pe boltă, să fie şi stele
Şi, chiar de e noapte, mă-ndrepţi către ele.
Lăsat-ai în jur frumuseţi să privesc
Şi-acuma aş vrea ca să-Ţi spun … „Mulţumesc!”.

Mi-ai dat zilnic pâinea pe care-am cerut-o
Şi oala cea mare mereu ai umplut-o
Cu-alese bucate la care gândesc
Că nu totdeauna Ţi-am spus … „Mulţumesc!”.

Mi-ai dat şi Scriptura, să-mi fie povaţă
Alături de fraţi ce de bine mă-nvaţă.
Şi Studii frumoase mi-ai dat să citesc
De-aceea, din nou vreau să-Ţi spun … „Mulţumesc!”.

Isus, Fiul Tău, s-a jertfit pe o cruce:
Ce multă speranţă şi pace mi-aduce!
Mi-a dat şi iertarea pe care-o doresc
Şi spun, Sfinte Tată, din nou … „Mulţumesc!”.

Mi-ai spus că în cer, pentru acei, faci o casă,
Ce în a lor inimi pe Domnul Îl lasă
Aş vrea pe pământ pe Isus să-L vestesc,
Şi sus, pentru veci, să îţi spun … „Mulţumesc!”.

© Viorel Dascalu 2010

Ramâi cu noi!

Rămâi cu noi, căci e spre seară
Şi ziua-aproape a trecut.
Rămâi la noi, nu sta afară,
Căci noaptea-abia a început.

Rămâi cu noi, căci nu e bine
De stat afară pe-nnoptat.
Rămâi cu noi, vom sta cu tine
Să ne mai spui ce s-a’ntâmplat.

Rămâi la noi şi-Ţi dăm mâncare,
Că eşti flămând şi obosit.
Îţi dăm din ce-avem fiecare
Iar patul este pregătit.

Rămâi cu noi, avem nevoie
De Tine şi al Tău Cuvânt,
Altfel vom fi distruşi de ploaie
De grindină, de foc sau vânt.

Rămâi cu noi şi ne păzeşte
De hoţi, de terorişti, de răi.
În jurul nostru Tu zideşte
Pereţi din îngeraşi de-ai Tăi!

Rămâi cu noi şi ne mângâie
La orice plâns, în suferinţi.
Iar rugăciunea să rămâie:
Ajută-ne să fim mai sfinţi!

Rămâi cu noi şi ne iubeşte
Când suntem răi, nu ne uita!
Ne fă mai buni şi ne primeşte
În ceruri sus, în slava Ta!

© Viorel Dascalu 2010

Pseudorugaciune

Priveşte, o Doamne acum spre a-L Tău
Obraznic copil, făcător de mult rău
Am mofturi, am pofte, păcate ce-mi plac;
O, Doamne, nu spune să nu le mai fac!

Trăiesc zi de zi printre fraţi şi surori
Dar nu mă simt bine, căci sunt rugători.
Iar vremea tot zboară şi nu mai am când
Ca în rugăciune să mă plec oricând.

Am casă, maşină, ţărână şi bani,
Iar firea îmi spune că vii peste ani
Că ai treabă-n ceruri cu noul Locaş.
Te rog, Doamne Bun, ce am eu să-mi laşi!

Aş vrea să asculţi ce acum îţi mai spun
Pe loc să răspunzi, căci Tu eşti tare Bun,
De voi cere bine sau voi cere rău
Tu nu mă forţa să ascult sfatul Tău!

Ai vrea să pornesc să vorbesc despre Cer.
De ce nu merg alţi’? Pentru mine-i mister.
Iar eu, să merg singur, doar ştii că nu pot,
Şi ce mai rămâne-i … să faci doar Tu tot!

Eu multe aş face, dar nu are rost.
Chiar m-aş mai ruga, ba aş ţine şi post
De-aş şti că mai vii pe pământ să ne iei;
Dar tu nu vrei fapte, nici jertfe nu vrei!

Aşa m-amăgesc şi-mi închipui că pot
S-ajung în vecii, să am chiar cerul tot,
Şi dorm … aşteptând izbăvirea de sus,
Dar nepocăit … nu îl văd pe Isus.

© Viorel Dascalu 2010

Promisiuni crezute

Pe drumuri asfaltate
Cu fals sau cu minciuni,
Merg astăzi către moarte
Ai lumii mari tribuni.

Sunt mândri, plini de sine,
Apar la orice pas
Şi îţi vorbesc de bine;
Doar asta le-a rămas.

Şi ei afirmă tare,
S-auzi şi tu şi eu,
Minciuna cea mai mare
Că ei sunt… Dumnezeu.

Şi lumea îi ascultă
Pe-aceia ce rostesc,
Cu îngâmfare multă,
Cuvânt aşa prostesc.

Dar, oare, cititorul
Cu Biblia în mâini,
Privindu-şi viitorul
Pe cine-i vrea stăpâni?

Pe cine vor în frunte?
Creştinii… ce doresc?
Ei ştiu de toate… multe;
Dar prea puţin trăiesc

Se-ncred oare în semeni
Ce fac promisiuni,
Sau nu se-ncred în nimeni?
Răspundeţi… oameni buni!

Avem de Sus povaţă
Să nu-l credem pe om.
Iar Biblia ne-nvaţă:
Doar Domnul este Domn.

Ai vrea să fii tu omul
Condus pe drumul lui
De cel ce este Domnul
Şi stă cu Tatăl Lui?

De crezi promisiunea
Curată- a lui Isus
Vedea-vei tu minunea
Că vei ajunge sus.

© Viorel Dascalu 2010

In graba

Pe timpuri prăfuite
De anii ce s-a scurs
Trec suflete grăbite;
Vin iute… şi s-au dus.

Nu stau prea mult pe lume
Fac doar un scurt popas
Şi n-au nici zile bune
Căci moarte-i la un pas.

Şi-ncep copilăria
Dorind să fie mari
Pretind că au tăria
Să facă paşii rari.

Dar se grăbesc în toate
Şi timp nu au deloc
Mânaţi parcă din spate
Nu pot sta într-un loc

Şi-ajung să fie tineri
Grăbiţi chiar la iubit
Din Sabat până vineri
Nimic nu i-a oprit.

Ajung să-şi facă casă
Şi-apoi apar copii
Dar sunt grăbiţi la masă…
Au treabă cu hârtii.

Le trece tinereţea
Se duce ca un nor.
Dar, oare, bătrâneţea
O trec încetişor?

O, nu. Nici vârsta-treia
Nu-i timp de liniştit
Căci este datoria
Şi tot ce-i de-mplinit.

Aşa se scurge viaţa
Grăbită spre apus…
Dar… oare, dimineaţa,
Ceva frumos s-a spus?

Amiaza a fost timpul
Privitului frumos?
A radiat şi chipul
De zâmbet luminos?

Iar seara, la culcare,
Au curs vorbe de drag?
În timpul de plecare
S-a zăbovit pe prag?

O, tu… cel plin de grabă
O clipă te-ai gândit
Că pentru orice treabă
E timp prestabilit?

Isus aşa ne spune
Că timpu-i pe sfârşit;
În lucrurile bune
Să nu mai fii grăbit!

© Viorel Dascalu 2010

Cum sa…?

Cum să vorbeşti cu alţii despre Dumnezeu,
Cum să le spui la oameni despre Paradis
Când tu nici n-ai habar cine e Domnul tău
Şi către cer tu n-ai pornit, … măcar în vis?

Cum să-mplineşti nevoile la cei pierduţi,
Cum să le-ntinzi o mână celor care pier
Când tu nici n-ai urechi s-asculţi pe cei mai mulţi
Şi drumul tău nu duce nicicum către cer?

Cum să alini durerile la cei ce mor,
Cum să ridici din gropi pe cei ce au căderi
Când tu de veşnicii nu eşti cuprins de dor
Şi te tot plângi mereu că ai doar tu dureri?

Cum să ajuţi pe alţii care-s plini de rău,
Cum să aduci speranţă la cei disperaţi
Când tu te lupţi mereu, în avantajul tău,
Şi-n jur nu vrei să recunoşti că sunt doar fraţi?

Cum să oferi când eşti mereu tentat să strângi,
Cum să împarţi când vrei tot timpul să aduni?
E vremea să te-ntorci şi la Isus s-alergi
Căci numai astfel tu vei fi printre cei buni.

© Viorel Dascalu 2010

Contemporanul

Se-ocupă omul cu de toate
Făcând ce-i bine şi ce-i rău,
De-odihnă nu mai are parte
Şi uită-ades de Dumnezeu.

Nu a mai dat pe la Biserici
Să-nveţe despre Dumnezeu,
Şi a vorbit de rău pe clerici
Scuzând astfel păcatul său.

S-a tot luptat să fie-n frunte
Iubit de toţi şi respectat,
A şi făcut concesii multe
La Legea de nelepădat.

A neglijat pe cei de-aproape
Ce-aveau nevoie chiar de el,
Ba, a uitat să mai îngroape
Măscuţa … cea cu chip de miel.

A încercat să se descurce
Făr-ajutor venit de Sus
Şi L-a suit, prea des, pe cruce
Pe Bunul Domn, Hristos Isus.

S-a chinuit ca să împace
Credinţa şi plăcerile
Şi nu mai are pic de pace
De când îi cresc averile.

Se tot făleşte cu averea
Ce-a căpătat-o cu mult chin
Chiar neglijând, uitând durerea,
Mascând păcatul pe deplin.

Ar vrea să fie-n cer cu Domnul
Şi pe pământ cu-ai lui amici.
La rele nu-l apucă somnul
De-l chemi la bine, … nu-i aici.

Te-ntrebă acum şi tu, … creştine
De eşti spre cer, pe drum pornit:
Făcut-ai tu, în toate bine
Sau şi cu rău te-ai mulţumit?

De ai restanţă la credinţă,
La bine, sau la dragoste
Te-ntoarce acum, în umilinţă,
Cazi pe genunchi şi roagă-te!

© Viorel Dascalu 2010

Talantii

Când Domnul ne-a chemat la viaţă
În astă lume ce-a creat
A stat cu noi, ne-a dat povaţă
Şi mulţi talanţi ne-a-ncredinţat.

Şi orice om, în jurul nostru
Măcar un dar, tot a primit.
Să-l folosească, acesta-i rostul
De care nimeni nu-i scutit.

Să nu gândeşti că la-mpărţire
Pe tine Domnul te-a scăpat.
Şi daru-i dat spre înmulţire
Nu te-apuca de îngropat.

Când vrei s-ajuţi pe orişicine
De greutăţi a fost răpus,
Nu-i gând pornit doar de la tine:
Ţi-a spus-o chiar Domnul Isus.

Să poţi să cânţi; nu-i o-ntâmplare
Când te pricepi la dirijat.
E dar să-mpaci pe toţi cei care
De la nimicuri s-au certat.

Când poţi să-nveţi pe alţii bine
Ce, şi cum trebuie făcut,
E har ceresc, nu-i de la tine
Să spui ce trebuie ştiut.

Să poţi vorbi, ca mulţi s-asculte,
Nu e uşor, e dar de sus,
Să vindeci suflete rănite
Te-ajută doar Hristos Isus.

E una la toţi oferită
Şi-i dată-n dar de la-nceput
Ea, influenţa cea vestită,
Îşi face treaba-n mod tăcut.

Ţi-a dat Isus cât poţi a duce
Iar bani deloc nu ţi-a cerut
Căci preţul e plătit la cruce.
Răspunde-i dar în mod plăcut!

© Viorel Dascalu 2010

Martirii

În pagini de trecut
Sunt file cu-amintiri
De ceea ce-au făcut
Ai lumii mari martiri.

Ei au trecut prin foc
Prin ape şi furtuni
Dar n-au slăbit deloc
Credinţa din străbuni.

Şi-au pus şi viaţa-n joc,
Gândindu-se la noi,
Dar nu s-au plâns deloc
Şi n-au dat înapoi.

Cu sabia ucişi,
Cu ferăstrău tăiaţi,
Au fost din ură prinşi
Şi nu au fost iertaţi.

Şi-au ars unii pe rug,
Iar alţii daţi la lei
Sau cu picioare-n drug
Loviţi, ca vai de ei.

Cu fruntea sus au stat
Şi frică nu le-a fost.
Da… ei au rezistat
Căci Domnu-i adăpost.

Tu cum vei birui
În vreme de-ncercat?
Tot neclintit vei fi
Sau fi-vei disperat?

© Viorel Dascalu 2010

Fratii uniti

Iată-ne Doamne aici adunaţi,
Mare şi mic, în această clădire
Vrem să ajuţi la unire-ntre fraţi
Fă-ne activi, implicaţi în slujire!

Iartă-ne Doamne că suntem prea răi
Suntem conduşi de orgolii deşarte.
Fă să vedem că suntem toţi ai Tăi,
Rupe orice pe frăţie-ar desparte!

Vrem să vedem pe ceilalţi că-s mai sus
Fă să vorbim orişicând, cu orişicare.
Mult am dori ca să fim ca Isus,
Dă-ne un duh de cerească iertare!

Fă ca s-avem mai puţin egoism,
Dă-ne respect şi mai multă-umilinţă.
Pune în noi mult mai mult creştinism
Să ne-ajutăm cu mai multă credinţă!

Fă să dispară şi bârfa cea rea,
Pune pe cruce cumplita de fire;
Nimeni să nu mai asculte de ea,
Vrem să vorbim doar cu drag şi iubire!

Dă-ne Isuse un dor de-ntâlnit
Mult să dorim revederea cu fraţii.
Plini, fă să fim, de iertat şi iubit,
Asta s-o vadă în jur chiar şi alţii!

Dă-ne putere să trecem voioşi
Chiar peste tot ce ne face aparte
Plini de speranţă, trăind bucuroşi
Veşnic cu Tine, în Cer, s-avem parte.

Vrem să trăim între noi pe pământ
Cum am trăi în eterna Cetate
Toarnă în noi, din belşug, Duhul Sfânt
Căci, doar aşa vom avea unitate!

© Viorel Dascalu 2010

Pagina vietii

Pe pagina vietii se scrie frumos
Cu ganduri de pace ce suna duios.
Se scriu amintiri placute si bune
Ce pot fi cantate, frumos ca sa sune.

Pe pagina vietii se scrie plangand
Cu lacrimi amare si tristete in gand.
Se scrie necazul ce nu il poti spune
In valea durerii si-a lumii nebune.

Pe pagina vietii se scrie mereu
De toate ce facem, si tu, dar si eu.
Nu-i lucru sa scape, sa fie uitat
Caci Domnul vegheaza sa scrii ne-ncetat.

Pe pagina vietii nu scrii numai tu
Caci si-n naltul cer se mai scrie acu.
Sunt ingeri ce stiu sa scrie frumos
De tot ce se-ntampla aici la noi jos.

Pe pagina vietii nu se va mai scrie
Cand Domnul Isus se va-ntoarce la glie.
Si tot ce-a fost scris va ramane asa
Iar tu, un pierdut sau salvat, te-i afla.

Pe pagina vietii nu scrie oricum
Ca nu mai e timp de pierdut de acum.
De vrei ca salvat sa te stii pe vecii
Sa ai grija mereu la ceea ce scrii.

Viorel Dascalu

Vine Domnul!

Se-ntampla multe pe pamant
Si speriat e omul,
Dar nu asculta din Cuvant:
E semn ca vine Domnul!

Cutremure se inmultesc
Pamantu-i o ruina
Si molime se intetesc:
Da, Domnul vrea sa vina!

Pamantu-a devenit steril
Nu-si da verdeata rodul
Iar omul moare de copil
E semn ca vine Domnul!

Razboaie-apar pe continent
De-opreste sange-n vine
Si se produce armament:
E semn ca Domnul vine!

Iubirea toata s-a racit,
Prea multi ridica tonul.
Si crimele s-au inmultit:
E semn ca vine Domnul!

Copii n-asculta de parinti
Ce le vor numai bine,
Iar altii si-au iesit din minti:
E semn ca Domnul vine!

Chiar clima toata s-a schimbat
Se tulbura tot anul.
Si lunile s-au incurcat:
E semn ca vine Domnul!

Si ura este peste tot,
Nu mai auzi de bine,
Se naste oricand un complot:
E semn ca Domnul vine!

Mergand si pe la procuror
Se zbuciuma tot omul,
Durerea-i partea tuturor:
E semn ca vine Domnul!

De bani, se-aude-n orice loc
Ca n-ar ajunge bine,
Chiar casele se pierd in foc:
E semn ca Domnul vine!

S-a dus respectul pentru sef
Nu mai conteaza rolul
Munceste cine are chef:
E semn ca vine Domnul!

Se-aduna toti si-o spun deschis:
Pamantul nu mai tine!
Dar nu vorbesc de Paradis:
E semn ca Domnul vine!

Despre Isus se va vesti
Sa fie marturie.
Si-un adevar se va rosti:
Ca Domnul o sa vie!

Cand asta s-o sfarsi de spus
Si fi-vom doar lumina,
Ca sa ne ia la Sine sus
Chiar Domnul o sa vina!

Viorel Dascalu

Lupi cu lână

Sunt acum în astă lume
Mulţi ce spun c-ar fi prooroci.
Zic că au solii mai bune
Către ei poate te-ntorci.

Vin şi-ţi spun, vorbind în şoaptă
Că, ce ştii, nu-i de crezut,
Că-s … şi ei pe calea dreaptă.
Au aflat-o, şi-au trecut.

Cred că au primit lumină
Chiar de sus, prin servi aleşi.
Spun că au doar alţii vină
Dacă ei sunt ne-nţeleşi.

Îşi prefac mieros şi glasul
Poate că te-or înşela
Depărtându-ţi astfel pasul
De la Cer şi calea Sa.

Ei arată prin Scriptură
Că sunt sigur ucenici
Oferind învăţătură
La cei mari, dar şi la mici.

Ştiu versete cu duiumul;
Nu le pasă de context,
Ei vor doar să-ţi schimbe drumul
Expunându-ţi vreun pretext.

Sunt smeriţi şi par de treabă
Când îi vezi în depărtări.
Cercetându-i, nu în grabă
Îţi vei pune întrebări.

De-i priveşti aşa, în parte
Zici că-s oi şi vrei să-i pupi.
Dar de-i cercetezi din Carte
Vei afla că sunt chiar …lupi.

© Viorel Dascalu 2010

Recunostinta

Suntem cersetori pe-o planeta saraca
Si-am vrea ca necazul mai iute sa treaca,
Si tu, dar si eu, prinsi de-a mrejelor ita
Uitaram cu totul de recunostinta.

Credeam ca, sa cer incontinuu, e bine
Ca asta vrea Domnul cel Bun de la mine.
Dar chiar am uitat ca-n a mea staruinta
Nu-i chiar nici o boaba de recunostinta.

Cand Domnul mi-a dat din belsug sanatate,
Si cand m-a scaldat in al harului lapte,
Ma-ntorc catre El, caci ma tine-n fiinta,
Macar cu un gest mic de recunostinta!

Imi place sa cer de la Domnul de toate
Ca El este Bun si mereu tot imparte,
Acum ma opresc si cu multa-umilinta
Rostesc catre El glas de recunostinta!

Sa nu ma gandesc ca voi cere intr-una
Si ca pentru asta primi-voi cununa.
Reteta imi cere ca in straduinta
Sa-mbrac ce doresc tot cu recunostinta!

As vrea sa nu uit … despre tot ce am parte
Ca vin de la Domnul, doar El le imparte,
M-arunc iar in bratu-I, cu multa credinta,
Si inima-i plina de recunostinta!

Candva voi ajunge in cerul de stele
Aceasta e tinta ce-o pun vietii mele,
Si vreau ca atunci, cu intreaga-mi fiinta
Sa cant lui Isus plin de recunostinta!

Viorel Dascalu

Minciuna

S-a constatat că din pruncie
Copiii nu mai au ca ţintă
De-a fi mai buni. Spun o prostie
Şi se învaţă ca să mintă.

La şcoală, din obişnuinţă,
Copii ce nu-şi fac din teme
Se mulţumesc că au portiţă:
Minciuna-i scapă de probleme.

Părinţi, profesori tac din gură
Şi-s conştienţi de păcăleală
Nu vor să ia nici o măsură
Ce-ar încurca vreo socoteală.

Şi uite-aşa, ajuns mai mare
Cel tânăr, sau adult, tot vede
Că minciunica… e scăpare
Iar cine-aude… parcă crede.

Şi iată omul, prins, în fine,
Că-n vreme rea a spus minciuna
Luptând să iasă, cât mai bine
Mai pune lângă prima… una.

Sau… vrând să scape de mustrare
Când trebuie ceva să spună,
Decât să ceară doar iertare
Se-nvăluie într-o minciună

Ce faci creştine cu minciuna?
Că e păcat o ştii prea bine.
Iar Domnul nu crede niciuna
Şi mincinoşi, la El, nu ţine.

© Viorel Dascalu 2010

Urare

Când timpu-şi cerne zilele,
Când varsă norii din zăpadă,
Când stau în stup albinele,
Şi gheaţă este peste stradă!

Când anul trece fără glas,
Când timpul fuge ca-n poveste
Când înspre nou e doar un pas
Aştept şi de la voi vreo veste

Când strigă urători la geam,
Când artificii vor să zboare,
Când chiciura-i groasă pe ram
Vreau să va fac şi eu urare!

Vă dea Isus cerescul har
Şi viaţă lungă, sănătate,
Vă dea şi fericire-n dar
Şi biruinţe multe-n toate!

În anul nou ce vine-acum
Să vă ajute în credinţă
Fie cu voi mereu pe drum
Şi să nu ştiţi de suferinţă!

© Viorel Dascalu 2010

Loc…de veci

Din locuri multe ce pământul ţine
Sunt unele ce dor, nu-ţi zic de bine,
Căci ţin în ele sufletele stinse
De bătrâneţi, sau boală grea, atinse.

Nici frigul iernii, nici răceala udă
Nu sunt mai reci decât trecuta rudă
Ce stă şi-aşteaptă în pământ închisă
O zi, cu mult mai caldă… şi promisă.

S-a dus ca gândul viaţa grea şi scurtă
Cu tensiune sau dureri de burtă…
A adormit în timp de neagră noapte
Şi-i dintre-ai tăi, un tată sau un frate.

De vrei să-l vezi şi vrei să-i spui o vorbă
Sau să mănânci cu el puţină ciorbă
Nu poţi s-o faci, căci nu mai e acasă
Iar locul lui… e gol acum la masă.

Durerea despărţirii inimi frânge;
Nici lacrimi nu-s, de-ai vrea mereu a plânge
Şi pe cel drag, e greu să pui pământul
Să nu-l mai ştii prezent; să-i uiţi cuvântul.

Nu-i greu prin vas să nu mai curgă sânge
Nici mâna nu e greu a nu mai strânge;
E greu să ştii că-i multă suferinţă
Şi că atât de mulţi nu au credinţă.

La cimitir e totu-n strai de neputinţă.
Şi cel ateu, şi cel cu năzuinţă
Aşteaptă ziua mare-a răsplătirii
A morţii reci… sau darul nemuririi.

Iar rugăciunea mea e-acum fierbinte
Către al meu Ceresc şi Bun Părinte
Să vină să ne ia curând cu Sine
În loc de veci, cu bucurii depline.

© Viorel Dascalu, martie 2011

Sapte biserici

Pe insula Patmos, solia divină
Trimisă-i de Domnul, prin Înger să vină;
Şi cel ce-o primeşte în carte o scrie
Să fie la toţi, spre ştiut,… mărturie.

Ioan o ascultă, căci e viziune
În care, din ceruri, spre lume se spune
Că şapte biserici vor fi înşirate
În Asia Mică… şi ele-s vizate.

Şi Domnul, ce este, ce-a fost şi ce vine,
El, Alfa şi-Omega, Puternic în bine,
Se-arată în slavă, în jur e lumină
Iar tot ce se vede e-n formă divină.

În haina ce albă, ce-i strânsă cu brâul,
Vorbeşte cu vuiet, mai tare ca râul.
Şi părul i-e alb şi privirea-i aprinsă
Iar sabia gurii mereu e încinsă.

Mesaju-i rostit într-o zi de-nchinare.
Ioan cade jos, ca un mort, la picioare.
Iar El, Începutul şi Cel de pe urmă
Se pleacă spre om să-i întindă o mână.

„Să scrii!”, e porunca. Solii sunt doar şapte
Ce trebuie spuse şi tare… şi-n şoapte.
Sunt vorbe cu sens, înţelesul e tainic
Dar vorba-i din Ceruri. Mesajul e trainic.

© Viorel Dascalu 2011

Efes

Biserica Efes. Ea-i prima pe listă.
Sunt vorbe de bine, dar şi una tristă.
Mesajul e clar şi e scris să rămână
Căci Domnul vorbeşte cu stele în mână:

„Cunosc, spune Domnul, că faci fapte bune
Că-ţi dai osteneala şi cauţi pe nume
Apostoli reali… şi îi pui la-ncercare.
Căci vremea de criză, lucrează răbdare.

Îţi faci grabnic treaba, nu eşti obosită
Deşi-ai suferit, tot nu eşti biruită;
Dar ai o meteahnă: tu nu mai rămâi
În zelul credinţei şi-iubirea dintâi.

Te-ntoarce la Domnul, acum te căieşte
De unde-ai căzut, să revii… hotărăşte.
Altfel vin la tine; pedeapsa e cruntă
A celui ce are urechi… dar n-ascultă.

La cei ce-mplinesc şi obţin biruinţă
Luptând pân’ la capăt cu multă credinţă
Le dau să mănânce din Pomul Vieţii
Şi astfel uita-vor durerile morţii.”

© Viorel Dascalu 2011

Smirna

Biserica Smirna, e-a doua vizată.
Se spune de bine şi nu-i prea mustrată.
Cuvântul profetic din ceruri răsună
L-a spus Cel Dintâi şi Cel de pe urmă:

„Cunosc sărăcia, dar… ştiu şi necazul
Din partea la cei ce-şi îngroaşă grumazul
Spunând că-s Iudei… dar nu sunt în credinţă.
Sunt solii Satanei. Cu el fac şedinţă.

Şi diavolul vrea dintre voi să arunce
În temniţi pe unii, credinţa s-o spurce.
Şi greu o să doară, dar tu nu te teme
Căci toată durerea îşi are o vreme.

Necazul va ţine, în zile, vreo zece,
Apoi va dispare. Durerea va trece.
De eşti credincios de acum pân’ la moarte
Cununa vieţii va fi a ta parte.

Căci de ai urechi şi asculţi cu credinţă
Voind să ajungi ca să ai biruinţă,
Când Domnul sentinţa rosti-va din Carte
Primi-vei viaţa. Scutit eşti de moarte.”

© Viorel Dascalu 2011

Pergam

Pergam e a treia ce are solie;
Mustrare-i mai multă, deşi încă-i vie.
Vorbeşte Acela ce sabie are
Cu două tăişuri… S-audă oricare:

„Ştiu unde ai casa… e rea-mpărăţie
A Şarpelui vechi ce vrea la domnie,
Şi-omoară creştinii. La voi pe Antipa.
Dar nu te-a răpus nici durerea, nici frica.

Tu ai însă-acolo pe băncile tale
Creştini ce se-ncurcă în mersul pe cale.
Ei, ca Balaam, sunt atraşi în iubire
De idoli, de bani, de dezmăţ şi curvie.

Mai ai printre-ai tăi de pe calea credinţii
Câţiva care cred ca şi nicolaiţii.
Întoarce-te dar; chiar acum te căieşte
Căci sabia Mea pe cei răi îi loveşte.

Iar cine urechea şi-a pus spre-ascultare
Şi biruie-n luptă pe a vieţii cărare…
Primi-va o piatră… Şi nu vă pot spune
Ce are gravat… Ştiu doar că e un nume.”

© Viorel Dascalu 2011

Tiatira

Şi-acum Tiatira primeşte solie
Din partea Acelui cu ochii făclie.
El grabnic doreşte să fie trimisă
Căci are picioare de-aramă aprinsă.

„Ştiu faptele dragostei, puse în slujbă,
Credinţa, răbdarea… acum, mai la urmă.
Dar sunt împotrivă la-a ta prorociţă:
Ea e Izabela… şi n-are credinţă.

Ea-nvaţă pe alţii să cadă-n curvie
Să umble cu idoli şi jertfe – prostie!
I-am dat timp de har, dar nu vrea pocăinţă.
O voi pedepsi… Poate văd umilinţă.

Pedeapsa e moartea. Să ştie-n Biserici
Că Domnul îi cearcă pe slabi sau puternici
Şi-apoi dă răsplată la cel ce rămâne
Stabil în credinţă pân’ Domnul revine.

Iar biruitorul, ce bine păzeşte
Al Domnului lucru, stăpân se numeşte.
Şi dacă ascultă ce Duhu-i vorbeşte
Luceafăru-n dar, la sfârşit, el primeşte”.

© Viorel Dascalu 2011

Sardes

Solia a cincia spre Sardes porneşte
Rostită de Cel ce-n Biserici vorbeşte.
El are şi Duhuri; lucrează prin ele,
În număr de şapte… exact cât şi stele.

„Ştiu faptele tale şi ştiu despre tine
Că-ţi zici c-ai fi viu… dar eşti mort… nu e bine!
Veghează acum la ce-i viu… şi trăieşte
Salvat de la moarte… acum te căieşte!

Şi adu-ţi aminte; solia-i rostită:
Când tu nu veghezi şi nu eşti pregătită
Ca hoţul eu vin… chiar în ceas de tăcere;
Amar va fi plânsul… şi plin de durere.

Ai însă la tine persoane curate
Cu hainele albe, de in, nepătate.
Iar ca recompensă, de-a lor vrednicie,
Umbla-vor cu Mine de-a lung de vecie.

Da, Eu răsplătesc. Când un om biruieşte
Îi dau haine albe. Negreşit le primeşte!
În cartea vieţii voi scrie-al său nume
Şi Tatălui Meu şi la îngeri-l voi spune.

© Viorel Dascalu 2011

Filadelfia

La cea ce acum Filadelfia-i numită
Urmează solia a şasea…’I rostită
De Cel ce e Sfânt, Adevăr, Cel ce-ncuie…
Şi nimeni nu poate, deloc, să descuie.

„Ştiu faptele tale…; ai uşa deschisă,
De om ea nu poate să fie închisă,
Ai chiar şi putere; păzit-ai Cuvântul
Rostind al meu Nume, să-l ştie pământul.

Îţi dau pe iudeii ce mint… n-au onoare;
Şi ei vor veni la picioarele tale.
Pământul întreg va avea suferinţă
Să fie cercată a lumii credinţă.

Iar când va veni greul ceas de-ncercare
Eu te voi păzi, prin Cuvânt, cu răbdare.
Şi vin în curând; deci păstrează curată
Solia primită. Să n-aibă vreo pată.

Iar biruitorul, primit cu onoare,
În Templu va sta, ca un stâlp, în picioare;
Şi scris va avea, două nume citeţe
Al Domnului Sfânt… şi-al Cetăţii măreţe.

© Viorel Dascalu 2011

E nuntă!

„E nuntă!” …vocea se aude
Vestind în jur o bucurie
Ce, dinspre miri, pe toţi pătrunde
Iar cel ce vrea, …acum să vie!

E început de drum în viaţă
Şi primul pas spre fericire.
Suntem aici, le dăm povaţă
Ca să-i ajute-n mântuire.

Dorim să aibă pe cărare
Doar zile bune şi senine,
Pe orice spin să-l vadă floare
Iar răul fie-le spre bine!

Le dea Isus cu prisosinţă
Din harul dragostei divine
Să aibă tot spre trebuinţă
Şi candele mereu prea pline!

Privirea lor să stea spre Domnul,
De unde vine alinarea
Ce le oferă chiar şi tonul
Cu care vor porni cântarea.

Să nu se-oprească-n drum vreodată
Căci mult mai grea e repornirea,
Iar clipa grea fie uitată
Hrănind mereu doar fericirea!

Sunt la altar, căci la plecare
Pe calea-n doi, ce vor a merge,
O mare binecuvântare
I-ajută-n a se înţelege.

Să-şi amintească tot ce-acuma
Promit cu martori mulţi de faţă,
Şi-n dragoste să fie una
Oricât de greu va fi în viaţă!

Mult am dori ca el să ştie:
Din tot ce e pe lumea asta
Nimic nu ia în veşnicie
Decât copiii şi nevasta!

Iar ea, deşi e-acum mireasă
Să ne asculte bine sfatul
Că nu va lua nimic din casă
Decât copiii şi bărbatul!

Privind bărbatul şi nevasta
Ar fi de spus acuma multe
Dar ne rugăm la în clipa asta
La Tatăl nostru …să-i ajute!

© Viorel Dascalu 2010

Biblia

Din cărţi alăturate
O Carte se adună;
Mănunchi de-nvăţăminte
Cusute împreună.

Şi cărţi sunt „şaişase”
Unite de-o solie
Ce va pătrunde-n mase
Ca apa în hârtie.

Din Ceruri inspirată
Şi de folos în toate,
Deşi e criticată
Să schimbe viaţa… poate!

Şi scribii au fost oameni
Din vremurile-apuse.
Iar de-ai noştri semeni
Scripturile-au fost traduse.

De cauţi cu ardoare
Istoria deschisă…
A lui Isus lucrare
E-n amănunt descrisă.

Credinţă-adevărată
În ea găseşti creştine.
Ai grijă-n orice faptă
Căci Domnul iar revine.

E sfântă deci Scriptura
Şi ghid înspre Isus
Primeşte-nvăţătura
Şi vei ajunge sus!

© Viorel Dascalu 2011

Isaac

„Copile, te scoală!”… un tată vorbeşte
Cu glasu-i şoptit lângă pat ce-odihneşte
Pe fiul cel singur. Iar tata-l iubeşte
Şi vrea ca să-l vadă că mare va creşte.

Vom merge pe munte căci Domnul ne cheamă
O jertfă s-aducem. N-o luăm şi pe mamă.
Doar lemne luăm, căci măgarul le cară
Şi nu ne întoarcem nicicum până-n seară.

Trei zile au mers spre un munte din zare
Pe slugi le-au lăsat şi-au pornit pe cărare.
Avram a pus lemne la fiu în spinare
Luând-ul pe foc şi cuţitul cel mare.

„Dar unde e jertfa?” întreabă feciorul
Urcând foarte atent unde-şi pune piciorul.
„E sus Cineva care Miel ne promite,
Iar când e momentul la noi îl trimite”.

Altarul se face iar lemnele-s gata
Şi fiul ascultă de ce zice tata.
Se-aşează pe lemne cu mâna legată
Căci e poruncă ce trebuie-ascultată.

Cuţitul e gata să desăvârşească
Lucrarea cerută de vocea cerească
Şi-un glas se aude din cer. Îl opreşte
„Nu asta e jertfa! Tufişul priveşte!”

În tufe sta jertfa. Isaac nu mai moare
Căci tata cunoaşte pe Mielul cel Mare;
E Mielul ascuns şi nu-L vede-orcine
De vrei să-L găseşti caută-L cât mai bine!

© Viorel Dascalu 2011

Copilul Moise

Născut într-o vreme cu legi de robie,
Iubit şi de mamă dar şi de Marie,
E pus într-un coş ca să-l poarte pe ape
Şi viaţa prea crudă de răi să i-o scape.

Veghează cu drag surioara pe maluri,
Iar îngerii-l poartă pe Moise pe valuri
S-ajungă aproape de fata de rege
Ce-l vede, … şi fapta pe loc o-nţelege.

Şi Domnu-i vorbeşte, îi place copilul,
Nu-l lasă să piară navigând pe tot Nilul.
Îl vrea pentru ea ca s-ajungă pe tronul
Ce gol va rămâne de-i mort Faraonul.

Maria găseşte şi-o doică să-l crească,
Pe mama lui bună ce vrea să-l iubească,
Să toarne în inima-i mică dorinţa
S-asculte de Domnul, căci sfântă-i credinţa.

Şi Moise învaţă că Domnul e mare,
El pune pe regi şi urneşte popoare,
Le mută în locuri din vreme prezise
Ce la început ar părea că-s doar vise.

Dar vine şi vremea să meargă la curte
Credinţa păgână el are să-nfrunte,
Şi tot ce-a-nvăţat lângă mama acasă
Îl ţine-n credinţă, de zei nu îi pasă.

Eşti gata şi tu ca în vremi idolatre
Să fugi de păcat, cu Isus să ai parte?
Nu fi amăgit de a lumii orbire
De vrei să primeşti chiar în dar … Mântuire!

© Viorel Dascalu 2011

Acan

Poruncă de la Domnul primeşte tot poporul:
„De vrea să fie-n luptă doar el biruitorul…
Deloc să nu-şi poftească în faptă sau privire
Vreun lucru ce e pradă, sortit spre nimicire.”

Şi-n faţă este Ai-ul, cetatea-i foarte mică,
Iar toţi israeliţii nu au nici pic de frică
Că s-ar putea să fie învinşi în luptă dreaptă…
Dar altfel se întâmplă de cum ei se aşteaptă

Se văd înfrânţi în luptă… iar Iosua nu ştie
De ce-au căzut evreii, pe câmp, la datorie.
Se-ndreaptă către chivot, se pleacă-n rugăciune,
Iar Dumnezeu l-ascultă şi iată ce îi spune:

„Nu sta plecat degeaba… ci pe popor adună,
Sfinţeşte-i pentru mâine. Ei au păcat; să-l spună!
Când tu vei trage sorţul, vor fi descoperite
Acele lucruri rele ce-au fost pe-ascuns poftite.”

Începe cercetarea şi cercul se restrânge
Speranţa de scăpare încet, încet, se frânge
Iar hoţu-i scos în faţă şi Iosua vorbeşte:
„Pe Domnul să Îl lauzi… şi-apoi mărturiseşte!”

Acan se spovedeşte, dar rău deloc nu-i pare,
Motive pune-n faţă… să-i fie apărare
La fapta mişelească făcută fără minte…
Dar răul nu se scuză prin vorbe sau cuvinte.

El spune că, în pradă, vazut-a lucruri rare:
O haină valoroasă şi-o placă foarte mare
Din aur fabricată… Şi buni sunt şi arginţii,
De sunt mai mulţi grămadă, ei fură ochii minţii.

Şi toate sunt aduse, poporul să le vadă,
O lecţie să-nveţe: pe Dumnezeu să-L creadă,
S-asculte totdeauna poruncile primite
Iar lucrurile rele… să fie nimicite.

Decizia e cruntă şi-a fost pe loc luată,
S-acopere păcatul, ei sunt chemaţi pe dată
Şi-au luat toţi bolovanii, i-au aruncat grămadă
Acan şi-ai lui muriră… că au poftit din pradă.

© Viorel Dascalu 2012

Sursa: www.vioreldascalu.ro

This entry was posted in Dupa autor. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>