Poezii de Danut Jercan Alexandru

Betelul nostru

Betelul s-a nascut de mii de ani
In Canaan istoric si-n Cuvant;
Exemplu de traire printre oameni
A unui Dumnezeu de trei ori Sfant.
Dar inca Dumnezeu ne mai uimeste
Asa cum stie-a face numai El,
Facand sa creasca-n fiecare tara
Si-n fiecare suflet un Betel.

In mila Lui suntem cuprinsi si noi
Acesti pribegi, pe drum de implinire,
Ca ne-a creat si noua un Betel,
De doua ori, spre cant si fericire:
Acum un veac, cand a-ncoltit samanta,
Ce a cazut in noi din vesnicie
Si-acum vreo zece ani cand Neemia
A asezat aici o temelie.

E vreme de popas si amintire,
E vreme pentru cant si rugaciune,
E vreme de zidit Eben-Ezerul…
Sa spunem adevarului pe nume!

Sa recunoastem: nu puterea noastra
Ne-a ancorat Betelul nostru-n piatra
Ci Dumnezeu prin hotarare sfanta!
Puterea Lui, iubirea Lui de Tata!
Cu ani in urma nici n-am fi-ndraznit
Sa desenam o schita, un proiect,
Azi nu avem o schita ci un Templu
In care-L preamarim pe Arhitect.

Si au trecut doar zece ani de-atunci…
Nu e aceasta o minune pura?
Nu e Betelul nostru o minune
Ca cele amintite de Scriptura?

Prieteni! Daca azi avem o casa
Doar Dumnezeu sa fie laudat!
El ne-a facut… istoria ne scrie
Si ne sustine, inca, ne-ncetat.
El e izbanda noastra, e puterea
Pe care altii inca n-au aflat-o
Sau poate ca, manati de pofta firii,
Au rastignit-o si-au abandonat-o.
Noi sa ramanem totdeauna treji
Pazind Betelul ca pe o comoara
Pana cand Domnul, ce-a creat Betelul,
Va reveni pe nori, a doua oara.

Azi, stand in umbra crucii lui Hristos,
Sa facem legamantul inc-o data,
Sa facem juruinte de dreptate,
De dragoste si inima curata,
Si sa dorim ca viata de credinta
Sa arda-n rasarit, nu in apus,
Ca viitoarea noastra sarbatoare
Sa fie in Betelul lui Isus!

Jercan Danut Alex. 05 Octombrie 2005

Sacrificiu din dragoste

A plecat…

Dar mi-a lăsat o scrisoare

Prin  care,

Și-a anunțat planurile

Și intenția viitoare…

Mi-a spus că mă iubește,

Și că dragostea L-a determinat să plece…

N-am putut înțelege dragostea din a Lui plecare

Dar am înțeles că despărțirea Îl doare…

A plecat…

Dar mi-a lăsat un lucru util,

Un mobil,

Pe care să-L sun

Dacă apare ceva urgent și important…

N-am înțeles plecarea Lui

Dar I-am înțeles dragostea din grija enormă

Și mi-am propus să fiu creștin adevărat,

Nu doar de formă…

A plecat…

Dar mi-a lăsat o carte la despărțire,

Prin care,

Mă anunța că dragostea Lui,

Cea foarte mare,

Îl va readuce în curând, pe pământ,

Pe aripi de lumină și vânt…

Durerea plecării Lui mi-a frânt inima, dar sufăr și-aștept

Crezând că motivul plecării e just și e drept.

A plecat…

Dar a lăsat în urmă un Prieten care

Să-mi fie sfetnic

Și sprijin la greu…

De curând, Prietenul Lui, m-a făcut să-nțeleg despărțirea…

Pe cifrul tainei scrie: IUBIREA…

A plecat doar ca să revină

După ce îmi va dura, sus în ceruri,

Un castel de lumină,

Ca dragostea Lui, cât vecia să-mi țină!…

Alb

Ploua peste noi cu alb…
Alb peste albastrul apelor;
Alb sub albastrul infinit al cerului
Si chiar si in blanita catifelata a mielului…

Si voalul padurii este voal de mireasa;
Tot albe sunt si pasarile de pe casa,
Caciulile stalpilor, imparatia florilor Gerarului
Si iglul polarului.

Alb peste tot…
Niciodata, fluturii norilor, nu au alta culoare;
Nici firele care cresc din lutul tamplelor,
Nici rugaciunile nascute la usa, uneori incuiata,
a Templelor.

Doamne, in fiecare an ne trimiti albe ploi,
Doar ca …, ne iarta…,
Mai putin alb creste in noi!
Crinii gandului nu infloresc intotdeauna
Iar nufarul intelepciunii isi pierde uneori cununa.

Si, Doamne…, iarta- ne
Pentru putinul alb adunat in cuvinte,
Si pentru ca avem mult negru pe “incaltaminte”…
Pentru ca adunam bani albi pentru banca lumii
Si investim enorm in casa humii.

Si… cand ne gandim,
Ca visam la acea intalnire cu Marele Bine!
Da, Doamne!… La intalnirea cu Tine!…
Cand ne gandim ca vei arunca mult alb peste vina,
Si atata lumina,

Cand ne gandim ca pregatesti pentru noi
Haine moi,
De culoarea zapezii, a laptelui, a crinilor,
Ne vine sa intram in pamant -
Doamne sfant!…

Dragostea Ta, alba, este prea minunata!
Si pentru ca nu o meritam, Te rugam,
Iarta-ne Tata!…

Singurătate în doi

Departe tu, departe eu şi niciodată amândoi,

Ne legănăm în zbor frenetic, ca două păsări pe sub ploi…

Doar că pornirea noastră încă, nu are numitor prea bun…

Imparul încă ne desparte şi-avem doar lacrimi în comun.

Avem şi mâini, avem şi ochi dar mâinile cuprind himere

Iar ochii, ce scrutează cerul, ce să găsească… numai stele?

Am învăţat legea iubirii, Îl ştim chiar şi pe Dumnezeu…

Dar unde-i rodul împlinirii?… Departe tu, departe eu…

Ieri am visat că suntem frunze… Tu frunză verde de stejar,

Eu frunzuliţă de mesteacăn cu tremuratul în zadar…

Şi m-am înfiorat la gândul că două frunze diferite

Pot face front comun în luptă, când sunt pe jos îngălbenite…

Departe tu, departe eu… nu-i soarta vântului stingher,

Nu-i soarta păsării ce-şi plânge iubitul dispărut în ger?

Nu-i soarta mânăstirii puse pe vârf de munte-n sihăstrie,

Şi-a omului fără busolă ce-aleargă spre un „nu se ştie?”

Îţi aminteşti un adevăr, desprins din cea mai tare Carte

Despre o vreme ce uneşte şi-o vreme rea, care  desparte?

Aş vrea să fiu întotdeauna un cântec pentru vreme bună…

Şi-n vers să te întreb, iubite: pe când, pe când iar împreună?

Zilnic mă rog să treacă timpul avid de grea singurătate…

Şi voia Domnului s-aducă un drum în doi, dacă se poate…

Ce zici… chiar nu te întristează suspinul din adâncul meu?

Spune-mi, te rog… când o s-apună: „departe tu, departe eu?…

O mie de lei

.
Se-ntorcea de la serviciu, cu lanterna-n buzunar…
Era noapte, iar lumina se-aprindea la felinar…
Pasea-ngandurat pe-alee meditand la vremea rece
Care vine-n goana mare si, ca o parere, trece.

Cand, in fata, deodata apare ciudat tablou:
Un om pe genunchi, in bezna, cu o lanterna stilou…
Se apropie cu grija si intreba cu temei:
- Omule, ce faci acolo?
- Caut o mie de lei!…

Isi aminti de urgenta ca in buzunarul sau
E o lanterna cu lupa si-o aprinse… ca nu-i rau,
Sa vi-n ajutor la vreme, sa nu-i lasi pe abatuti
Sa lupte cu disperarea ci e bine sa-i ajuti!

Cei doi cautau de-o ora… Cand un alt strain apare
Si intreba ce se-ntampla, demonstrand ingrijorare…
-          Cautam!… veni raspunsul… pe jos, o mie de lei!
-          Sa cautam impreuna, poate o gasim, in trei!…

Al treilea venit, si dansul, om cu grija pentru altii,
Aprinse-n grab o lumina ca sa isi ajute fratii…
Si au cautat o vreme… Cand, al treilea patimas,
A gandit cu voce tare si-antrebat pe pagubas:
-          Omule, esti asa sigur -nu te superi ca-ntrebam-
C-ai pierdut in locul asta suma ce o cautam?

-          Care suma? A, ce gluma!… Eu asa obisnuiesc!
Eu n-am pierdut nici o suma… caut ca poate gasesc!

Ti s-a intamplat si tie sa cauti, crezand ca… „poate?”
Ai visat la tronul lumii calcand peste libertate?
Cu lanterna ta ce cauti pe poteca prafuita?
Cauti Biblia pierduta sau „O MIE” ratacita?

Jdalex 2008-03-15

Psalm  de cercetare

Dacă îți vei opri piciorul și …

gândul plecat la cumpărături în piața lumii,

Vei putea auzi cum cântă fluturii imnul efemeridelor…

Vei putea auzi cântecele ploilor

alergând sub flamura norilor…

Vei înțelege, abia atunci,

cum evadează limpezirea dintre stânci…

Și poate pentru prima oară te vei întreba

de ce a răsărit un mușuroi chiar lângă casa ta !!??…

Dacă la acestea mai adaugi un gram de rugăciune,

Tot ce-i în jurul tău,

îți va vorbi despre înțelepciune…

Apele mari te vor ajuta să legi furtuna de credință…

Lipsa apelor

îți va vorbi despre făgăduința izvorului arestat în stâncă,

Și despre golul îmbrățișat în conștiință…

Bobul de muștar te va radiografia

Și îți va spune ce fel de creștin ești

Și ce înseamnă în Scriptură „cinci pâini și doi pești!”

Sunt multe comori presărate în jurul tău

Dar… îmi pare rău…

Vei putea înțelege rostul lucrurilor

Așezate în cartea naturii

Dacă vei alunga prezența uzurii,

Dacă îți vei opri piciorul și gândul

Care vor să înconjoare, fără rost, pământul…

Te-aș întreba:

Ce simți… Ce gândești?

Ce zici? Nu vrei să te oprești?

Cele rele

Cele rele să se spele-n dată…
Spune un proverb adevărat…
Nu mai sta cu buza tot umflată…
Frate, uită ce e de uitat!

Iar când vine vorba de credinţă
Schema să se-aplice după Lege…
Nu uita, se cere biruinţă,
Şi uitare la fărădelege.

Un copil de Dumnezeu nu minte,
Nu se ceartă şi nici nu jigneşte…
Este plin de dragoste fierbinte
Până şi pe Iuda îl iubeşte.

Doamne-ascultă-mi  ruga, dă-mi putere,
Ca să am al veşniciei ţel,
Să mă-ndepărtez de cele rele
Şi să fiu un ucenic model!

 

În calea vântului

 

În Iliada, Homer îşi prezintă conceptul despre soarta nemiloasă…

Nimic şi nimeni n-ar putea să-ncurce întoarcerea din luptă către casă,

Doar soarta… ea înalţă şi coboară… predestinează omul spre destine:

Ori rege în palate minunate, ori cerşetor bătând la porţi străine.

E ca şi când nu poţi schimba nimic… Ce-ţi este scris în zodii şi în stele

Aceea vei purta pe drumul vieţii… ai destinatii fixe si rebele…

E ca şi când nu poţi roti volanul la stânga ori la dreapta, după caz

Ci mergi blocat, ochind frontal jalonul:  direct spre tron sau moarte şi necaz.

E trist când te gândeşti că n-ai ieşire… că totul se întâmplă programat…

E şi mai trist de crezi că nu se poate să joci un rol de păcătos iertat…

Iar dacă inventezi că nu ai voie să poţi visa o mare de cristal

Nu e doar trist că n-ai nici o speranţă, nu e doar tragic, este chiar fatal!

Isus, ducându-Şi crucea, către moarte, a vrut să demonstreze alt concept…

Anume, că se poate schimba drumul… nebunul poate-ajunge înţelept!

Nu suntem leşuri, victime precise, sub soartă stând la mâna unor zei!…

Noi suntem rodul crucii Celui care ne vrea creştini întregi şi nu atei!

Noi suntem rodul Celui care plânge chiar azi în Sanctuar, mai sus de nori…

Mai plânge şi ne poartă-n rugăciune ca să putem ieşi biruitori.

El ne vorbeşte blând ca să-nţelegem: Nu!… soarta nu-i succes şi nici osândă!…

Iubirea Lui oferă mântuirea, har după har şi sorţi pentru izbândă!…

Nu sta în calea unui vânt vremelnic… Nu eşti o frunză tremurând sub soare,

Nici trestie mişcându-se tot timpul sub orice adiere trecătoare…

Eşti om!… Nu pentru iarbă a  deschis, Isus, la ceruri, larg, braţele porţii

Ci pentru tine… să-ţi ofere şansa de a uita filosofia morţii!

Cu mama în gând

De mama mea, îmi amintesc, când seara
Se-ntoarce peste măguri  şi izlaz
Şi inima se-nmoaie ca şi ceara
Când lacrima se-adună în talaz.

E greu când nu e mama lângă tine…
Aş prefera nuiaua de castan…
Dar asta este… ca să-mi fie bine,
Ea stă departe, să câştige-un ban.

O, Doamne, nu e simplu, dar eu sper
Că cerul pe pământ din nou coboară,
Şi că va trece iarna cu-al ei ger
Şi o să vină mama Primăvară.

UITĂ

Uită de rele,
De vorbe dure,
De praf de stele
Şi de secure.

Uită de fumuri
Şi de mândrie,
Fii treaz pe drumuri
La datorie.

Uită de frică,
Uită de moarte…
Sfântul ridică
Steagul, prin Carte!

Lasă în urmă
Grija de ban…
Rămâi în turmă
Spre Canaan.

Dar, când popasuri,
Faci de-oboseşti,
De Domnul vieţii
Să-ţi aminteşti!

ACROSTIH DE GALATIA

Biciul iernii care bate cu furie şi putere
Uscând iarba, frunza, floarea care poartă-ntrânsa miere,
Ca orice, în lumea asta va ajunge-ntr-un final
Un obiect-amintire aşezat într-un jurnal…
Rămâne doar una-n lume, să ne-anime pe pământ
Iar numele-i stă în fructul, viu, al Duhului cel Sfânt…
Află despre ce e vorba privind la-nceput de rând.

Poţi uita copilăria sau rănile vindecate
Atâtea lucruri mărunte de la fire-mprumutate…
Câte nu se uită-n viaţă… e normal, doar trec cu toate…
E util să nu uiţi scopul, ţinta, şi ceva în plus,
Aşezat în partea stângă, ca un dar de la Isus.

Razele de soare, luna, stelele din univers
Au un aer de legendă şi o aură de vers…
Briza atingându-ţi fruntea ţi-aminteşte că trăieşti
Du-ţi până la capăt crezul, demonstrează că iubeşti!
Atârnănd de creanga crucii stai în suflet cu-ntrebare?
Rugăciunea să te-alinte, în credinţă fii o floare…
Elixirul tinereţii se află dar cu…

Bate vânt de-apocalipsă peste toate câte sunt…
Un înger căzut ia notă chiar de orice amănunt…
Nu renunţă şi nu iartă înjurând şi blestemând,
Agitând mulţimi de demoni, veşnic dur, veşnic flămând…
Ti-aminteşti? Isus promite că, oricând, te ocroteşte
Atunci când loveşte răul, când speranţa se-ofileşte…
Tu alungă-ţi disperarea, priveşte  spre ceruri, sus…
E mai bine să-ţi duci crucea ca un ucenic supus
Alegând ca răzbunare… bunătatea lui Isus.

Lacrimile bat la poarta inimilor credincioase
Obosite şi-asaltate de idei periculoase…
Ienicerii umplu drumul care duce spre altar
Atacând căutătorii de iubire şi de har…
Lupta e tot mai fierbinte, mulţi cedează pentru linte,
Ispitiţi de Afrodita, muza celor fără minte…
Tari, rămân numai stegarii care au un crez real
Agăţat de sfânta cruce şi de marea de cristal…
Tari, rămân cei care luptă să obţină biruinţă,
Etalând emblema jertfei obţinută prin credinţă.

Sabia în cui atârnă, obiect de-artizanat…
Altă dată sfida lumea operând în lung şi-n lat…

Fapte rele, fără număr, strânse-n cufăr de-amintire
Au trecut, prin jertfa crucii, de la crimă la iubire…
Cartea Sfântă a dat startul  către viaţă şi schimbare
Indicând porunca Legii şi-aducând eliberare…

Buze sfinte ce-au stins jarul pe-al Golgotei univers
Izbind firea, mi-au dat harul să îmi văd păcatul şters…
Nu am să mai strig osânda către fraţii mei de sânge…
Evident… când dai in alţii, chiar Dumnezeirea plânge!

Biblia ne povesteşte despre ape în pustie,
Lanuri aurii ce-aşteaptă seceriş pe veşnicie;
Aroganţa egipteană, idoli babilonieni,
Neghine şi oi şi capre, profeţii şi cai troieni…
Dumnezeu ne cercetează, ne somează cu durere,
El ne vrea în cer, acasă, noi zâmbim către plăcere…
Tot ce vrea, iubitul Tată, e un caracter curat,
Este caracterul jertfei chiar de Domnul arătat…
Acesta e adevărul scris cu har… Nu-i minunat?

Ingerii ştiu să mărească prin cântări pe Dumnezeu…
Numai ţie ţi se pare că ar fi puţin cam greu…
Fără zel şi stăruinţă, fără dublă-ascensiune
Raza crucii nu te-atinge, şi rămâi pe veci tăciune…
Ai succes doar când în luptă ţi-aminteşti de Cel ce-ţi scrie
Numele în cartea vieţii ca să-l ai o veşnicie.
Asigurarea e dată prin Isus, mort şi-nviat…
Roagă-te să ai izbândă în războiul declarat…
Elementele iubirii, de le ceri, plouă de sus…
Alege să zbori spre stele, nu prin tine, prin Isus!

TE întrebi de ce mă rog când ploaia de lacrimi vine?
IUBESC cerul, iubesc crucea, te iubesc  chiar şi pe tine!
CU o dragoste fierbinte, nu cu una trecătoare…
O de-ai înţelege darul dat de Cel ce nu mai moare!…
IUBIRE ţi-a dat prin jertfă… Vin-o, prinde mâna Lui!
VEŞNICĂ va fi răsplata pe meleagul cerului!…

 

AMIGO SANTO…

 

Războiul a pornit… prea multă ploaie

Sau prea mult soare, nimicind natura…

Prea mulţi genunchi ce nu vor să se-ndoaie,

Prea mult Cuvânt ce sprijină Scriptura!…

Apă din stâncă seacă nu prea iese…

De-atâta cald nici râuri nu mai sunt

Dar sunt principii clare, ne-nţelese

Şi-aşteptători de veci, cu pas mărunt…

Toţi obosiţii de atâta trudă,

Neputincioşi, sorb agonia firii…

Nădejdea lor stă ca o paparudă

Sau ca un steag supus nelegiuirii.

Războiul a-nceput… Apocalipsa

Îşi răsuceşte filele bătrâne…

Tornada, focul, valul şi eclipsa

Au început Golgota să răzbune.

Cine mai poate vindeca natura?

E cineva având soluţii clare?

Acum, în vremea când domneşte ura,

Cine să dea iubirii-acreditare?

Ne-am înrobit de tot… păcat de noi!…

Ar trebui să implorăm iertare,

Să scoatem viaţa noastră din noroi

Şi să o cercetăm prin buzunare!…

Ce e de aruncat… de ce să porţi?

Avem statut de purtători de vină,

Poate de adormiţi… dar nu de morţi!…

Cereţi iertare, ploaie şi lumină!

Cine să facă solul să nu crape?

Ne-am săturat privind false exemple?

Doar Unul mai rămâne să ne scape:

Jesus, amigo santo para siempre!…

( Isus, prieten sfânt pentru totdeauna.)

 


Întrebări minunate

Minunea s-a născut în urma ploii…

Din scoarța întărită de mult soare,

Trei ghiocei ieșiră ca eroii

Să pună lumii câte-o întrebare:

Primul a zis: “Dragi cetățeni ai țării,

Vă rog să-mi spuneți sincer, ce-nvățați

Din taina morții și a întrupării

A unor ghiocei imaculați?”

Al doilea a rostit: “Sunt curios

Și aș dori să știu, în primul rând,

Ce spuneți când vedeți ca sunt frumos,

În palma primăverii tremurând?”

Al treilea luă cuvântul, diplomat:

“Avem și alb și verde în veșminte

Iar ieri am fost și ne-am asigurat

În caz că cineva, din voi, ne minte…

Ne rupeți și ne vindeți pe la piață,

La margine de drum sau de alee

Și se scurtează, scurta noastră viață,

De am ajuns simbol pentru scânteie!

Pe rugul nostru încă ținem steagul,

Noi nu cedăm ispitei de-a ne plânge,

Dar voi, ce va doriți să treceți pragul

În veșnicie, spuneți, ce n-ajunge?

De ce vă plângeți tot mereu cu jale,

Că viața voastră zilnic e strivită…

Vă comparați cu floarea noastră moale

Ce stă o zi în glastră priponită?

Ce n-aveți haine? Nu v-a dat Iisus

Prin jertfa Lui intrare în Cetate?

Cu ceva timp în urmă, El v-a spus

Că aveți nume-n ceruri sigilate!

Vă tot certați pe albul de aici,

Un alb creat cu detergenți străini?

Noi suntem flori, suntem așa de mici,

Dar suntem albi și printre mărăcini!

Ce-aveți de zis?….” Și ghioceii-apoi

S-au aplecat spre tină în tăcere

Și așteptau răspunsuri de la noi,

Noi, cei cu ghiocei la butoniere…

Și înțelepții noștrii, plini de ei,

Tot arcuind sprâncenele-a mirare

Priveau buimaci la blânzii ghiocei

Și nu găseau răspuns la întrebare…

Știau de taina morții și-anvierii,

Știau despre-anotimpuri trecătoare,

Și despre albul/verde-al primăverii

Și despre haine noi strălucitoare.

Și-au amintit de steagul lor, simbol,

Cu rost de-a fi pe vârful de catarg…

Doar că zăcea în bernă la subsol

Iar barca lor nu mai ieșea în larg.

Ce să răspundă înțelepții care

Păzeau la ușa care dă la stradă

Ca nu cumva un ins, un oarecare,

Să vadă ce… nu trebuia să vadă…

…………………………………………….

Și între timp, plăpânzii ghiocei

Mureau spre-a răsări în primăvară…

Tu, ghiocel, cu haină de ardei,

Știai că Domnul vine-a doua oară?

SĂ-ŢI AMINTEŞTI

Să-ţi aminteşti când lupta e în toi
Că nu eşti singur… Cineva veghează
Ca tu, dintre durutele nevoi
Să ieşi zâmbind ca soarele-n amiază.

Să-ţi aminteşti, când lacrimile vin,
Că dincolo de-albastru şi de stele
E Cineva cu ,,DA,, şi cu ,,AMIN,,…
Doar El îţi şterge lacrimile grele.

Să-ţi aminteşti când chinul te atacă
Şi cerne peste tine ploi ciudate
Că peste lumea ta, profund săracă,
Este un cer de-albastră libertate.

Atunci când supărarea sau amarul
Te va-nţepa cu colţi de fariseu
Nu-ţi contura revanşele cu parul..
Să-ţi aminteşti de Bunul Dumnezeu!

Intrare in… UE

.

De multa vreme spunem: „Sa intram!…”

Da, vrem si noi sa fim in rand cu lumea,

S-avem prilejul sa ne etalam

Religia, cultura, natiunea…

 

„Sa intri”, chiar se poate… nu-i in  van…

E ca si cand ajungi la porti de rai,

Iar tu, urmas de dac si de roman,

Patrunzi, ducand cu tine, tot ce ai.

 

Dar te intreb… Ce ai? Ti-ai pus problema

Mai inainte de-ati goni intrarea?

Nu ai valoare numai tu si stema…

In urma ta ce e? Este splendoarea?

 

Doresti „sa intri”, azi în Canaan…

Dorinta ai… Dar rumega sincopa:

Cu apa minerala si… Logan

Ai vrea sa pui pe ganduri Europa?

 

Cand dincolo de poza e-ntuneric,

Cand in culise, saracia geme…

Chiar nu observi sindromul luciferic?

Cu ce te duci „sa intri?”… cu probleme?

 

Familia cea mare te asteapta

Sa pui un umar, carul sa urnesti…

Crezi ca-i o strategie inteleapta

„Sa intri” doar sa ceri si sa jelesti?

 

Cu ce s-ajuti, cu vorbe?… Se cer fapte

Si caracter, economie pura…

Este o exigenta „ca la carte!”

Exemplul este luat tot din Scriptura!

 

Asa ca… vrei sa intri… Intra, hai!

Dar eu ma tem ca iti va fi rusine…

Tu nu esti pregatit, esti in standby…

Revino-ti… Pregateste-te mai bine!

………………………………………………..

Poate intrarea noastra-n Europa

Este o pilda spre-a veghea trairea…

Nu te ajuta lumea si nici popa,

Ci numai CEL CE-ADUCE MANTUIREA!

 

Bine ar fi sa ne dorim intrare

Dar nu in UE, ci-n Ierusalim,

In vesnicia soarelui-rasare!

Sa ne ajute Dumnezeu!… Amin!…

 

 

PASTEL DE PRIMĂVARĂ


Mor razele pe rând… Asaltul serii,

Cu tabere de măguri ascuțite

Și singuratici munți, cu șei cernite,

Grăbește revărsatul înnoptării.

Din văile adânci și-așa de reci

Ies cerbii către cetini renăscute,

Merg pe poteci numai de ei știute

Departe de-adormirea cea de veci.

În neagra noapte-n care ziua piere

Ies mierle negre, căutând lumina…

În stup, popor de-albine și regina,

Se pregătesc de lupta pentru miere.

Sub adierea cu miros de ploi

Stau ghioceii-n sfat și trimit soli:

Zăpada, să se ducă iar la poli…

E  vremea primăverii celei noi!

Tăcuți, analizând drumul robiei,

Te întrebăm, prin ruga ce suspină:

Mai e mult timp până când o să vină,

Din ceruri, primăvara veșniciei?

Îți amintești? ( meditație la psalmul 90)

Îți amintești? Când te-am găsit plângeai…

Scriai un psalm despre final de viață…

Prin amintiri, nostalgic, răsfoiai

Și erai trist, întunecat la față…

Luminile din suflet, rând pe rând,

Se ascundeau de flacăra iubire…

Cuprins de disperare, tremurând,

Te pregăteai să pleci în amintire.

Acolo, în pustie, lângă turmă,

Privind la munții falnici, la poteci,

Făcusei rugăciunea cea din urmă,

Cu mult regret, că totul lași și pleci.

Pe pergamentul din nisip fierbinte

Lăsai ca moștenire un eseu,

Cu iarbă și flori albe, în cuvinte,

Și-un alleluia pentru Dumnezeu.

Aflat între dorință și-acceptare

Eu ți-am aprins  o flacără-n pustie

Ca semn-miracol de redeșteptare

Și strop curat de har și apă vie.

Iți amintești? La anii de credință

Am așezat un bonus, de îndată…

Câți ani ai suferit în umilință

Atâția ai primit ca drept răsplată.

Când alții se plecau sub barda morții

Tu alergai să întrerupi robia…

Pictând cu sânge tânăr, stâlpii porții,

Ca un viteaz dezamorsai urgia.

Ca un viteaz prin mare și pe munte

Purtând toiagu-n semn de biruință,

Tânăr la suflet dar cu alb pe frunte

Ți-ai dus poporul spre făgăduință.

Vezi? Eu ofer bătrânului putere

Și când e de plecat, propun tot Eu…

Pribeagule cu teamă de durere,

La cârma vieții este Dumnezeu!

Ma-ntreb…

.
Ma-ntreb… ce s-a’ntamplat la cruce, daca pamantul s-a’ngrozit
Si daca stancile din munte, cu zgomot trist, s-au prabusit?
De ce luminatorul mare a renuntat la lanci si spada
Si sub o mantie de doliu si-ascuns fata, sa nu vada?

Ma straduiesc sa inteleg de ce prietenii tradeaza,
De ce nevinovatul plange si dimineata si-n amiaza,
Cum e sa simti durerea lumii pe umerii care nu mai pot
Si cum se poate ca pe cruce sa moara Domnul Sabaot?

Cat L-a durut, cat L-a patruns amarul fierii lumii mele,
De S-a rugat asa dramatic privind la lut si-apoi la stele?
Ce gen de chin si-a pus amprenta pe Fiul Ce adanc ofteaza
De striga incoltit de groaza:”Tata din ceruri,… departeaza!…”

Cat de taios a fost pironul si cat a cantarit povara
Cat de adanca-a fost tradarea si de nesuportat, ocara?
Sa cat L-a framantat tot drumul din ultima Lui saptamana
De L-a strigat, murind, pe Tatal si-a tremurat paharu-n mana?

Ma-ntreb, dar cat m-as stradui, nu, n-am sa pot sa inteleg…
Dar am sa fac ceva anume:de inima am sa mi-L leg
Si maine, cand dispare noaptea, si-o sa ma strige la apel,
Sa imi rasara stea in suflet… Ce nu-nteleg, sa-mi spuna El!

 

OSTILITATE

 

Ostilă-i lumea la iubire

Și reticentă la chemare…

Fuge cât poate de-mblânzire

Și de frumos, habar nu are.

Nu vrea să știe de salvare,

Soluții pentru “foarte bine”,

Ci mai degrabă, trage-n Soare

Cu proiectile de rușine.

Lumea nu vrea Cuvântul sacru

Și profeții despre sfârșit,

Mai mult iubește vinul acru

Și contul, bine burdușit.

De ce să vină la lumină

Când n-are candelă în mână?

Nu e prea mult să se rețină

În fiecare săptămână?

Lumea nu are timp s-asculte

Ce vrea să spună Dumnezeu,

Mai repede idei oculte

Și teorii de cimpanzeu,

Mai repede ceva cu muzici,

Cu aer de fieste mari,

Cu evadări pe caii nudici

Și-adulți cu minți de preșcolari…

Când văd atâta răutate

Și-mpotrivire la Cuvânt,

Și-atâtea capete pătrate

Ce investesc în somn și vânt

Îmi vine să m-așez în piață

Și să răcnesc din răsputeri…

Poate că s-or trezi la viață

Cei ce se-nchină la plăceri!…

O, Doamne, în ce lume tristă

Mi-ai dat să fiu biet mesager!…

Păstrează-mi mintea optimistă

Și du pământul tot în cer!…

CHEMAREA MAMEI

Când mama stă în poartă şi suspină,

Cu lacrimi care ard, ca jarul, lemnul,

E  semn că fiii duşi către departe

Ar trebui să înţeleagă semnul…

Să înţeleagă că, la stâlpul porţii,

Aşteaptă încă cineva şi plânge,

Sperând ca fiul, fiica, duşi în lume,

În timp util, acasă vor ajunge.

Când va fi prea târziu, ce mai contează?

La cine să te-ntorci… la amintiri?

La poze vechi, la cărţi îngălbenite,

La umbrele cernitelor iubiri?

Nu!… Azi e vremea să te-ntorci, o clipă,

Şi alergând, cu irişi în privire,

S-aduci de grabă, la bătrâna vatră,

O vorbă, botezată în iubire…

Un cântec, poate vechi dar îndrăgit,

Pe care l-ai cântat întâia oară

Pe vremea când abia păşeai prin curte

Şi-ai tăi te preţuiau ca pe-o comoară…

Îţi aminteşti? Cum se-ntâmpla pe-atunci

Şi câţi erau şi poate nu mai sunt?

Ce dragoste, ce zel, ce sărbătoare

Gustată până-n miez de amănunt?

Reeditează astăzi fericirea

Sau poate ce-a rămas din tot ce-a fost

Şi înţelege că chemarea mamei

E totdeauna sfântă şi cu rost!…

Mulţi nu mai sunt şi nu mai pot să cânte

Dar cântă tu cu inimă şi gură

Şi pleacă-te în rugă de apostol

Şi-adu o jertfă sfîntă ca-n Scriptură!…

Gândeşte la prezent!… Ajunge zilei

Necazul ei sau poate bucuria

Şi crede că mult mai de preţ ca banul

Sunt fraţii tăi, părinţii, omenia…

Biserica în care ai  crescut,

Mamă spirituală ce te-aşteaptă

Să-i demonstrezi că n-ai trădat Golgota

Şi-aştepţi finalul în credinţa dreaptă!

Şi nu uita: fă-ţi timp s-asculţi chemarea

Şi vin-o-acasă azi neapărat!…

Poate că e apelul cel din urmă…

Dac-ai venit… fii binecuvântat!..

ÎŢI AMINTEŞTI?

Retrospectivă la copilărie

-Îţi aminteşti?… În al genezei prag
Nici nu puteai rămâne în picioare…
De fusta mamei, ca de un toiag,
Te agăţai, s-arăţi ca un om mare.

-Te ridicai… dar de păşit… ce chin!
Că aşa e la început de viaţă…
De încercai un pas, măcar puţin,
Te răsturnai ca un boboc de raţă.

-Şi-n lumea de cuvinte… ce podoabe!…
Îţi aminteşti?… ce har nestăvilit!
Zi după zi am tot cules silabe
Până când, într-o zi, am reuşit!

-Apoi, de biberon… ce tragedie!…
Cu greu ne-am despărţit, pe-al vieţii drum,
Văitându-ne: O, Doamne, ce prostie,
Să iei unui copil ce-are mai bun…

-Da, şi-ar mai fi ceva… de degeţel…
Îţi aminteşti? Aşa-l iubeam de tare!
Ce, ai uitat? A, te jenezi niţel
Că râde cineva din adunare…

-A, nu deloc… nu-i o nenorocire…
Toţi am făcut la fel, nu-i ruşinos…
Eu te întreb  cu drag de amintire:
Iţi aminteşti când ne-ncălţam pe dos?

-Îţi aminteşti de prima ta păpuşă,
Pe care-o coafai, folosind clama?
De vremea când, şireţi, pe după uşă,
Ne ascundeam s-o speriem pe mama?

-De prima cană spartă, primul ţel
Şi câte ar mai fi de amintit!…
Dar timpul trece şi ne ia cu el
Şi ne trezim că am încărunţi!…

Opriţi-vă! Acum este momentul
Să ne unim la bine şi la greu!
Da, totul trece… dar avem prezentul!
Slăvit să fie Bunul Dumnezeu!

Os(t)ea si Gomer

Si a iubit-o… a iubit-o tare, cum iubesc unii turta cu stafide,
Chiar daca ea se intorcea acasa cu aripi de virtuti efemeride…
Da, a iubit-o chiar daca placerea i-ntuneca vederea, ratiunea,
Incat isi lasa puii-n cuib sa planga si se-ndeletnicea cu stricaciunea.

A asteptat-o chiar daca durerea ii propunea solutii patimase,
A asteptat-o’n fiecare seara cu rochii noi si moi pe umerase…
Dar ea intarzia la porti straine si cochetand cu idolii ce mint
Isi calcula plecarile de-acasa in lotiuni, si aur, si argint.

Si-a zis nervos ca ii astupa drumul, sa nu mai poata parasi-ncaperea
Dar ea sarea adesea pe fereastra… Biata Gomer!.. o chinuia placerea!…
Apoi si-a zis ca nu-i mai da pe mana salariul, nici mancare si nici vin…
Dar planul n-a tinut… incontinuare ea se oprea in brate de strain.

Si pe cand se gandea s-o dea uitarii, ca nici nu merita sa fie mama,
I-a strigat cerul sa isi schimbe planul, s-o ia din zdrente si s-o puna-n rama!
A mers la targul cel de sclavi, in care mai ramasese-n urma numai ea,
Si a platit un prêt, pe jumatate, pentru ca nici atat nu valora.

De-acum, batrana si ridata jalnic – vezi urmele de viata pacatoasa-
Nu merita nimic, poate dispretul… insa Profetul a adus-o’acasa…
A asezat-o iar cu el la masa si i-a dat haina cea de sarbatoare…
De-acum nu-i mai ardea de aventura si de-ntalniri de-amor, ametitoare!

Poate ca se-ntreba ce-nseamna asta… De unde-atatea valuri de iertare?
Ce vor sa-nsemne bratele de Inger ce ii ofera vesta de salvare?…
E poate clipa cand, privind finalul, la OSEA si Gomer, plin de uimire,
Sa te intrebi: Cine e ”desfranata” si… cine-I “Cel ce iarta”, din iubire?

PE PICIOARE

Praf din drum spre Bet-Saida,

Praf din drum spre Ierihon

Strâns pe haine, pe picioare,

Din năvalnic maraton…

Solzi de praf depus cu trudă

Când sandalele sunt zob…

Însă cine să-l mai spele

Când în jur nu-i nici un rob?

Pete negre cerșind apa

Pe tendonul lui Achile,

Așteptând remanierea

În decursul altei zile…

Iz de ore fără baie

Și sudoare ce înțeapă,

Fiecare strop de aer,

Implorând lighean și apă!…

Însă cine? Ucenicii

Obosiți, nevoie mare,

Așteptau să vină robul

Și să-i spele pe picioare…

Însă robul nu prea vine…

Nu plecase la Emaus

Doar că șeful lui, stăpânul,

Îi dăduse zi repaus…

Și cum vice-nvățătorii,

Pe o scară socială,

Nu erau cei mai nevolnici,

Slugi umile care spală…

Așteptau… și-n așteptare

N-au gândit că-n joia mare

Vor da teza de licență

La spălatul pe picioare!…

Abia când o mână caldă

I-a atins talpa cea goală

Petru s-a uitat să vadă

Cine este Cel ce spală…

Și atunci ca ars pe suflet

Petru s-a retras în grabă:

„Doamne, Doamne, nu se poate

Să faci Tu această treabă!”

De rușine, ucenicii,

Stingheriți au amuțit…

Chiar și Iuda trădătorul

A rămas profund uimit…

Cum, Isus, Lumina Lumii

Singurul ce merita

Să I se slujească astfel,

El să spele talpa mea?

Colb din plaja Galileii,

Din Samaria cea mare,

Se spăla cu apa vieții

Pentru viața viitoare!

Colb din haine și cuvinte

Din tainiță de gândire

Se spăla-n lumina crucii

Pentru rai și mântuire!

Lecții mari, ca sfinte taine,

Cercetau pe fiecare

Și toți regretau amarnic

Că n-au luat o notă mare!

Totul aprindea mustrarea,

Adevărul absolut

Conturând același lucru:

„Doamne, dac-am fi știut!”

„Dac-ați fi știut, prieteni,

Slujeați, iertați cu prestanță

Și în predica trăirii

N-aveați de dat o restanță!

Însă vă promit… Nu plângeți…

Când veți trece prin nevoi,

Chiar de voi pleca departe,

Mă voi ruga pentru voi!”

PSALM de cercetare

.

Daca iti vei opri piciorul si …
gandul plecat la cumparaturi in piata lumii,
Vei putea auzi cum canta fluturii imnul efemeridelor…
Vei putea auzi cantecele ploilor
alergand sub flamura norilor…

Vei intelege, abia atunci,
cum evadeaza limpezirea dintre stanci…
Si poate pentru prima oara te vei intreba
de ce a rasarit un musuroi chiar langa casa ta !!??…
Daca la acestea mai adaugi un gram de rugaciune,
Tot ce-i in jurul tau,
iti va vorbi despre intelepciune…

Apele mari te vor ajuta sa legi furtuna de credinta…
Lipsa apelor
iti va vorbi despre fagaduinta izvorului arestat in stanca,
Si despre golul imbratisat in constiinta…
Bobul de mustar te va radiografia
Si iti va spune ce fel de crestin esti
Si ce inseamna in Scriptura „cinci paini si doi pesti!”

Sunt multe comori presarate in jurul tau
Dar… imi pare rau…
Vei putea intelege rostul lucrurilor
Asezate in cartea naturii
Daca vei alunga prezenta uzurii,
Daca iti vei opri piciorul si gandul
Care vor sa inconjoare, fara rost, pamantul…

Te-as intreba:
Ce simti… Ce gandesti?
Ce zici? Nu vrei sa te opresti?

Pentru ce lauzi pe Domnul

1. PENTRU CE LAUZI PE DOMNUL?

- Pentru soare, pentru stele,
Pentru lacrimile mele
Care cad cand bucuria
Imi arata vesnicia…
Pentru fiecare floare
Ce-mi rasare in carare,
Pentru frunza ce fosneste
Despre Cel ce ma iubeste.
Pentru iarba-n fir subtire
Ce-mi spune de fericire,
Pentru arbori seculari
Si livezi cu fructe mari…
Toate spun de vesnicie…
Doamne sfinte, slava Tie!..


2. PENTRU CE LAUZI PE DOMNUL?

- Pentru mari, pentru oceane,
Impartite in raioane,
In care multimi de stele
Ard nisipurile grele…
Pentru-adancul, neumblat,
Nici de lup, nici de pirat,
Nici de submarine care
Merg cu arderi nucleare…
Laud pentru unda lina
Ce sclipeste in lumina
Si-aduce miros de alge
Si speranta de catarge…
Laud pentru pesti, meduze
Cu privirile obtuze,
Pentru calutii de mare
Care merg fara picioare…
Pentru stropul ce ma-mbie,
Doamne Sfinte, slava Tie!…

3. PENTRU CE LAUZI PE DOMNUL?

- Pentru pasari care zboara
Tarziu, toamna-n alta tara…
Pentru vulturul cel mare
Care zboara pe sub soare,
Pentru barza cu pas rar
Care-si pune cuibu-n par…
Pentru randunica mica
Ce zideste fara frica,
Cuibusor cu patru oua
Si il apara cand ploua…
Pentru strutul care sare
Si uita oul la soare,
Pentru mica ciocarlie…
Doamne Sfinte, Slava Tie!…
4. PENTRU CE LAUZI PE DOMNUL?

- Pentru ca ne-a lasat somnul
Ca dupa ce, mult, trudim
Sa putem sa ne-odihnim…
Pentru ca, zambind, ne-a dat
Sfanta ziua de Sabat
Si Poruncile morale
Ca-ndreptar spre zari stelare;
Laud pentru o minune
Obtinuta-n rugaciune,
Pentru ziua-n care ploua
Cu flori, doua cate doua,
De se strange pe maidan
Mult vestitul alb troian…
Pentru harul milenar
Si-Adevarul vertical…
Pentru alb de iasomie,
Doamne Sfinte, slava Tie!…
5. PENTRU CE LAUZI PE DOMNUL?

- Pentru jertfa care poate
Din osanda sa ne scape,
Pentru crucea ridicata
Sa ne faca, la cer, poarta,
Pentru sangele iubirii
Curs din Golgota jertfirii,
Pentru legaminte sfinte
Oferite de Parinte,
Pentru ochiul lacrimand,
Dupa fii pierduti oftand…
Laud pentru maini sub soare
Ce indica o carare
Catre porti de vesnicie,
Doamne Sfinte, slava Tie!…
6. PENTRU CE LAUZI PE DOMNUL?

Pentru ca mi-a dat si mie
Din izvor de apa vie,
Ca sete sa nu-mi mai fie…

Pentru ca mi-a dat ca hrana
Sfanta ingerilor mana,
Si mi-a pus ulei pe rana…

Pentru ca mi-a dat salvare
Din catusi ucigatoare
Si nimic nu ma mai doare…

Pentru ca imi da putere
Sa recit celui ce-mi cere
Psalmi frumosi de revedere…

Laudat, pe veci sa fie,
Cel ce-aseaza-mparatie
Pe izvor de Apa Vie…
Doamne Sfinte, slava Tie!…

 

 

Amintire pusa de-o parte

 Conceput inca din vesnicii

Pentru a fi a saptea zi,

A ramas in timp si in istorie

Un sfant popas de-amintiri si de glorie…

In vremea in care a fost arestata Scriptura,

El nu si-a inchis, timid, gura…

Dimpotriva!…

A facut recidiva…

A revenit, mereu, ca al saptelea calaret din saptamana

Cu steag de odihna in mana,

Strigand catre lume, doar doua cuvinte:

ADU-TI AMINTE!…

 

Creat inca de la inceputul zidirii,

Cu rost de suvenir al iubirii,

A cucerit prin speranta si pace

Inimi plapande, in mandrie sarace…

Cu gand de mantuire

Le-a trecut dincolo de a lumii zidire

Si le-a dat drum spre Salemul cel sfant

Spre Noul Pamant…

Conditie sfanta sa fie,

Ca pe drumul ce duce spre Imparatie,

Sa strige spre cei din pierduta sorginte

Doar doua cuvinte:

ADU-TI AMINTE!…

 

Astazi, in vremuri-minune

Care cer pregatiri, rugaciune,

Pornita din cer, o-ntrebare

Se-arunca spre lume, spre mare,

Spre mine, spre tine,

Dorind o testare:

Cand lutul danseaza

Cu grade in sol nu in raze de-amiaza,

Cand marea se-agita cu val si oftat

Sub ghiontul tectonic, ciudat,

Un inger te striga pe nume … Apel!…

Ia aminte la el!…

Te-ntreaba de cruce, de sange de Miel…

Jura azi pe drapel…

Daca zici ca-L iubesti,

De vorba a patra, din zece, ceresti…

Iti mai amintesti?

 

 

POPAS SUB CRUCE

Rănit, după lupte cu sorţ de izbândă,
Scăpat de a răului pândă,
Cu inima strânsă-n drapel
Mă-ndrept către dealul ce-a plâns pentru El…

O, cum aş uita cât amar şi durere
A strâns ca să-mi facă plăcere…
O haină a morţii umane-ambrăcat
Să mă vadă în ceruri, salvat…

Privesc şi mă frângui şi plâng…
Amintiri cu trădări, în  cămara inimii strâng…
Aş vrea, în agendă să-mi trec, o zi fără muncă şi bani …
Ziua Lui, să-L felicit, să-I spun: La mulţi ani!

Să-I spun că n-am vrut să greşesc,
Că regret, că-L iubesc…
Că dragostea Lui, cât cuprinsul de mare
M-a legat de Calvar… de splendoare…
Si chiar de-a durut şi mai doare,
Îmi ridic crucea mea către soare…
Aşteaptă-mă Doamne…
Primeşte inima mea ca pe-o floare!…

 

CE ESTE VIAȚA? 

Viața e ca firul ierbii ce răsare dimineața,

Verde crud cu roua-n gene și țărâna sub picioare,

Dar spre seară se întâmplă să-și piardă pe drum verdeața

Și cosită de urgență, cade-n pulbere și moare…

Viața este ca o roată ce se-nvârte tot mereu…

Urcă greu, coboară iute, nu contează că e mică,

Mersul ei, e mers continu, propus chiar de Dumnezeu,

Până într-o zi în care face pană și se strică…

Viața-i abur ce apare după fierbere încinsă,

Se agită, se mărește, și apoi spre cer se suie,

Nu-i loial, nu lasă urme, e o lumânare stinsă,

Inconsistență absurdă cu final de “uite-o nu e…”

Viața e o țesătură… spun bătrânii înțelepți…

Fire multe se încurcă să propună stofe noi…

Nu cunoști din timp finalul, dimpotrivă, stai și-aștepți

S-ănțelegi ce o să iasă din suveica de război…

Viața e un lat de mână… prea puțin, să îți propui

Planuri vaste, seculare, sau proiecte aladine…

Cât trăiești privește-ți mâna, ai grijă pe ce o pui

Și-amintește-ți de-altă mână: cea străpunsă pentru tine.

Viața-i umbră… te-ai gândit ce simbol oferă umbra?

Nu-i poți oferi bezele, n-o poți prinde niciodată…

N-o poți lua la tine-n casă, n-o poți duce în Alhambra

Nu te ocupa cu umbra, dacă vrei lumina toată…

Viața-i sunet… DO, SI, LA… scurt, fără reverberații…

Sunet așezat în gamă, țipăt de pian bătrân…

Zero, rezultat prin trudă, la final de ecuații…

Te intrebi: dacă e zero, atunci eu cu ce rămân?

Lampă albă așezată în grădină primăvara,

Crescută din păpădia, până ieri, galben aprins…

Recunoști acum că viața apune ca ziua, seara?

Crezi ce spune Creatorul? Recunoști că ești învins?

De aceea-ți scriu… Vezi, mâine, e incert, nu-ți aparține…

Astăzi însă mai ai harul… Fii atent, de Mă iubești,

Ia aminte și-nțelege, miezul tainelor divine:

Pregătește-te de moarte, dacă vrei ca să trăiești!

FĂGĂDUINŢE

Făgăduinţe, pline de speranţă,
Cu chip profetic şi contur angelic
Vin către noi ca act de siguranţă,
Bodyguard, la pândă-n întuneric.

Să nu uiţi acest lucru niciodată…
Chiar dacă vin duşmanii să lovească
Ai mâna-ntinsă, dinspre cer lăsată,
Iar de o prinzi, faci răul s-amuţească.

Nu dispera… păstrează-n amintire
Promisiuni spre ziua care vine:
Dacă ceilalţi te scapă din privire,
Eu nu te las… voi fi mereu cu tine!

DA şi AMIN

Din valul rece,
Ce-n iureş trece,
Din albii sece
Te urmăresc…

Cântec de strună,
Prin nopţi cu lună,
Vrea să Îţi spună
Cât Te iubesc.

O, Doamne Mare,
Din depărtare,
Pe lănci de soare,
Vin-o, Te-aştept!

Vin-o cu viaţă
Şi dimineaţă,
Râu şi verdeaţă
Şi umăr drept.

Să-mi fi iubire
Şi mântuire,
Nemărginire
Şi Har divin.

Nimic în plus
Nu vreau de sus,
Doar pe Isus…
DA şi AMIN!

 

STRATEGIE ( fabulă)

Un câine pierdut în junglă

Cu un tigru s-a’ntâlnit

Și ca să n-ajungă hrană

Un plan bun a folosit:

A văzut un os în față

Și s-a apucat să-l roadă

Și-apoi a strigat ca tigrul

Să-l audă și să-l creadă:

Ce bun a fost tigrul ăsta

Pe care l-am devorat!

Ce bun a fost, ce deliciu!

Uite, m-am și săturat!

Tigrul auzind acestea

Sări după un copac

Și își zise plin de spaimă:

-Mamă, ce era să fac!

Bine că am auzit

Chiar la timp de așa treabă

Altfel aș fi fost desigur

Masă bună pentru javră!

Maimuța de pe liană

Văzând întreaga poveste

Își zise că ar fi bine,

Tigrului, să-i dea de veste…

Tigrul cum auzi știrea

Puse labele pe frunte:

-Urcă-te la mine-n spate

Și-o să vezi ce-o să se-ntâmple!…

Și veneau în iureș mare

Căutându-l pe cățel

Iar acesta ce să facă?

Tremura, bietul de el…

Dar altă idée-i vine

Și rapid își făcu planul

Și strigă s-audă tigrul

Ce venea ca uraganul:

-Unde-o fi maimuța aia?

De ce-ntârzie, ce face?

De o oră am trimis-o

Să aducă tigru-ncoace!…

Nu cumva un zâmbet simplu

Vine și te-analizează?

Ia vezi, doamnă strategie…

Mintea îți functionează?

ASA A FOST…

1. Asa a fost… a coborat cand ceasul
A anuntat o vreme de-mplinire,
Cand profetia si-a rotit compasul
Si-a conturat un cerc pentru iubire.

Un cerc de viata care sa cuprinda
Si magii, si parintii, si pastori
Si-o stea in Iacov care sa se-aprinda,
Sa lumineze peste muritori.

2. Asa a fost… un inger a dat veste
Spunand Mariei despre ce-o sa fie…
Cand valul urii lumii dadea „peste”…,
A aparut un Val de Apa Vie.

3. Asa a fost…a coborat in paie
In ieslea mica si neinsemnata,
Ca sa invete lumea „fara straie”,
Ce-nseamna o iubire-adevarata…

4. Asa a fost… o tanara fecioara
A primit harul de la Duhul Sfant
Sa nasca prunc pentru intaia oara,
Un prunc promis sub semn de legamant.

5. Asa a fost… In hanuri de trei stele
Nu s-a gasit un loc pentru Maria…
Umilul grajd cu ieslea din nuiele
A fost maternitatea lui Mesia.

6. Asa a fost… Patut n-a existat…
Nici jucarii, nici ursuleti pufosi…
In grajdul cu faclie luminat
Doar boii rumegand erau frumosi…

7. Asa a fost… N-a existat fiesta
Pentru o implinire minunata…
N-a existat nici costumas cu vesta
Nici plapamita alba si brodata.

Si daca El nu si-a dorit renume,
Si daca El nu s-a nascut in Templu,
Era indiciul c-a venit in lume,
Spre a sluji, spre a ne fi exemplu.



ÎNCEPUT DE… SFÂRȘIT

V-am spus că anul trece ca părerea dar n-ați crezut… și nu m-ați luat în seamă

Ci mai degrabă, secerând furtună, v-ați înarmat cu patimă și teamă…

Gonind spre viitor ca o săgeată dar fără țintă clară și precisă

Nu va fost gândul dus spre mântuire și nici spre țara cea de mult promisă.

Râvnind la mult și la frumos terestru, la lucruri ce-au părut mai importante,

La țări străine, străzi mai asfaltate, la paradisiace și infante,

Ați refuzat oferta mea  de pace, și vorbele ce am sculptat în piatră,

Și ați jertfit pe-altarul nepăsării, și anu-acesta ca și altă dată.

Eu v-am avertizat de-atâtea ori… din dragoste prea multă și prea mare

Dar ce păcat că nu Mă luați în seamă și încă duceți pietre-n buzunare…

Și ce păcat că inimile voastre sau încărcat  de egoism și ură,

Și nu aveți urechi pentru iubire și nu vă faceți timp pentru Scriptură!

Stă Adevarul jos în piața mare, ca un bătrân împovărat de ani,

Uimit de-atât dezmăț și nepăsare și-atâta tevatură pentru bani…

Stă Adevărul și nu-I vine-a crede… e prea de tot… minciuna-mpărățește,

În timp ce El, Cuvântul, Fiul slavei, stă părăsit și nimeni nu-l primește…

În loc să-L urmăriți, să dați un sunet, de-avertizare, cum fac trompetiștii,

V-ați urmărit mereu unii pe alții și v-ați invidiat ca anticriștii!

Ce-a îmbrăcat,  ce-a spus, spre  cine-arată, de unde vine, ce mașină-l poartă,

Este bogat, e demn de luat în seamă, sau e și-acesta tot un “praf în baltă…”

Și anul a trecut… v-am spus că trece… de fapt voi treceți, dragii mei copii,

Doar că prea mult, încorsetați în multe, rămâneți robii unei utopii…

Și tot trecând, ca apa peste pietre, vă veți trezi din somn, visând cununa,

Cu ochii plânși, cu fața la perete, simțind că se apropie furtuna…

În fiecare an am pus un țipăt, în fiecare zi ceva frumos,

Să vă decideți, părăsind robia, să treceți în lumina lui Hristos!..

Trăind din plin o viață de slujire să împliniți un plan desăvârșit,

Să spuneți lumii oarbe adevărul: “E începutul marelui sfârșit!…”

IROD

Un imparat mai mare decat mine?
Nu pot sa cred ca e adevarat!…
Mergeti si cautati-l foarte bine!
Urgent sa mi-l aduceti la palat!…

Nimeni nu il tradeaza pe Irod
Iar magii, daca-i prind, e vai de ei!…
Lovesc in paine, pace si norod
In fariseii lasi si-n saduchei!…

Eu voi domni!.. Doar eu! Ce-mi pasa mie
De Betleem, de Simeon şi Ana…
Pe tronul meu voi sta o vesnicie,
De-am sa ma lupt cu toti si cu Satana!

Hai! Sa-mi aduceti pruncul imediat
Si pe parintii Lui sa-i arestati!
Ca m-au tradat urat, m-au ignorat
Si cu arabii magi sunt aliati!…

Azi decretez urgent sub text de lege,
S-o stie tot poporul foarte bine:
Nu e pe tot pamantul un alt rege
Mai tare si mai mare decat mine!…

…………………………………………………..
Bietul Irod!… Era si el, desigur,
Un muritor neiubitor de bine,
Egocentrist, bolnav dupa putere,
Interesat profund doar pentru sine.

Un ucigas idumean sinistru
Ce nu iubea pe Domnul, pe Mesia…
Pacat de el… Ar fi putut atinge
Tronul iubirii, viata, vesnicia!

In ieslea umilintei

Coboara Doamne iarasi dintre stele
Dar nu in ieslea mica si saraca
Ci chiar in casa umilintei mele
Ca si in ea lumina sa se faca.

Vino!… Eu chiar astept cu nerabdare
Ca vocea Ta, mireasma de iubire,
Sa-mi duca pasul spre inviorare
Si idealul spre desavarsire.

Coboara sa-Ti pui mana salvatoare
Pe aripa ce imi atarna, franta,
Peste realitatea ce ma doare
Si peste tot ce inca ma-nspaimanta.

Lumina stelei ce calauzeste
Sa-mi contureze drumul cel dorit
Spre locuri unde totul inverzeste
Si apa vietii curge linistit.

Hai, vino, Doamne!… Usa e deschisa…
Te-astept infiorat de-atata dor…
Dupa fagaduinta cea promisa,
Te-astept cu gand de viata si de zbor.

Nu ma opresc din drum la vre-o taverna,
Pentru odihna buna, pentru baie…
Nu imi permit nici blanuri si nici perna
Cand Tu ai preferat sa dormi pe paie!

Te-astept ca un soldat la datorie!
Sa vii in noapte ca la Betleem
Si-apoi vorbindu-mi despre vesnicie
Sa-mi dai un pasaport pentru Salem!

Ma pregatesc privind catre Cetate
Cantand in lumea mare, fara frica,
Cantecul mantuirii minunate,
Iubirea mea nascuta-n ieslea mica!…

 

HANGIUL

Eu sunt un om cu han la strada,
Om de afaceri, om cu stare…
Eu nu am timp pentru sarada
Si nu-mi plac glume fara sare.

Apreciez toti arnautii
Ce-mi calca pragul, platind vama…
Nu ma incurc cu amaratii
Care vor totul de pomana.

Aseara au venit la mine
Un om si cu a lui sotie…
Ea chiar era insarcinata…
Dar ce sa-i fac? Ce-mi pasa mie?

Aveam facute rezervari
Pentru persoane importante…
Si-apoi mai este o problema:
La mine nu-i maternitate!

Dar stau ca martor sa va spun
Ca totul e adevarat…
De unde oare puteam sti
Ca se va naste-un Imparat?

Acum imi pare rau, desigur…
Regret zgarcenia, prostia…
Dar vezi, de unde sa stiu eu
Ca vine-n hanul meu Mesia?…

 

Simeon

Sita cerului așterne lacrimi albe peste dealuri…

Îngerii plâng împlinirea unor sfinte idealuri…

Bucuria curge pașnic de la tronul plin de slavă

Peste lumea rătăcită, răzvrătită și bolnavă.

Arborii pierduți prin ceață, pe sub gerul care doare,

Stau plecați cu fruntea-n tină, așteptând eliberare…

Și visând la primăvara ce de-atâtea ori se pierde,

Din genunchi, înalță rugă pentru altă haina verde.

Pe poteci bătătorite, lunecând sub raza lunii,

Trece-ngândurat profetul cărând vadra-nțelepciunii…

Numai el cunoaște bine slovele și profeția…

El e Simeon-profetul… El L-așteptă pe Mesia!…

Luminat de steaua blândă își urmează drumul greu,

Către Templul rugăciunii, închinat lui Dumnezeu…

Vrea să întâlnească Pruncul ce-a venit să ne salveze,

Să-L ia-n brațe, să-L sărute și să-L binecuvânteze.

Bătrânețea îl apasă… Calcă apăsat și rar

Rugând cerul să-l ajute să ajungă la altar:

-Doamne, dă-mi te rog putere, măcar până dimineață,

Să apuc să văd copilul… Este visul meu de-o viață!…

Ajungând la Templu, Ana, profeteasa înțeleaptă,

Îl întâmpină cu pace și-i întinde mâna dreaptă:

- Bine-ai venit Simeoane!… Ai văzut și tu minunea?

Dumnezeul nostru mare ne-a ascultat rugăciunea!…

Da, S-a născut Împăratul!… – spuse Ana tremurând -

Așteptăm să vină-n Templu!… Va veni cât de curând!…

Pân-atunci să facem grupă și să ținem focul viu…

Ne rugăm, aducem jertfe și Îl așteptăm pe Fiu!…

Și în timp ce marii preoți rosteau slujbe fără rost,

Numai Simeon și Ana se rugau și țineau post…

Domnul a grăbit minunea și i-a onorat pe sfinți…

Pruncul a sosit la Templu însoțit de-ai Săi părinți.

Luminile de la Templu păreau soare în apus

Pe lângă lumina slavei de pe chipul lui Isus…

Mielul, jertfa pe altar, era slabă licărire

Pe lângă originalul Miel, ce-aduce mântuire.

Și citind în timp profetic împlinirea cu succes,

Profeții rostesc cuvinte, cu tâlc, dar cu înțeles…

Simeon, cu Pruncu-n brațe, din fruntea soborului,

Scrie câteva cuvinte pe adresa cerului:

-Doamne, mă cunoști prea bine… Eu bătrân, neputincios

Așteptam în gara lumii momentul cel mai frumos…

Acum iată țin în brațe cel mai nobil și sfânt dar,

Coborât din cer, în iesle, să ne fie Sanctuar.

Am văzut și profeția, am văzut și împlinirea

Știu acum, că-n marea luptă, va învinge doar iubirea!

Poți de-acum să mă chemi, Doamne, către pacea Ta divină…

Știu!… La vremea potrivită mă vei trece în lumină!…

…………………………………………………………………………

Astăzi este vremea noastră… Suntem la final de luptă…

Betleemul ne privește din istoria trecută…

Chiar și Golgota ne face, de milenii, semn cu mâna…

Iar Domnul așteaptă-n ceruri să pună pe frunți cununa…

Întrebări de cercetare ne sunt puse la examen:

Noi avem credința vie ce îl anima pe famen?

Am putea striga ca sfinții, profeții de altă dată?

Așteptăm pe Domnul nostru având inima curată?

Iertare – parabola-

- Iarta-ma, maria ta, n-am de unde plati banii…
N-am avut unde muncii, si m-au furat sarlatanii!…
Eu nu cheltuiesc, din fire… sa nu crezi ca sunt calic…
Cauta-ma-n buzunare… sunt falit, nu am nimic…

Si lasand sub gene triste doua lacrimi ca dovada
Reusii a fi credibil cu povestea lui intreaga…

Cand ajuns in curtea mare, intalni pe Elisei,
Un prieten din comuna, ce-i datora zece lei,
A-nceput sa tipe tare, sa se-auda in multime,
Ca e inselat, sarmanul, de unul fara rusine…
I-a pus mana-n gat si tare, il strangea, mai sa-l omoare,
Si ameninta cu legea si ca-l baga la-nchisoare…
Lumea a sosit sa vada ce se-ntampla, cine zbiara,
Cine e nerusinatul cu comportament de fiara…
Slugile au dat la rege raportul cu ce se-ntampla
Iar acesta pus pe ganduri, scarpinandu-se sub tampla,
A gandit ca este bine sa se-arate-n piata mare
Si omului fara mila sa ii puna o-ntrebare:

-Omule, eu ti-am iertat datoria ta de-o viata,
Nu te-am dus la puscarie, nu te-am spanzurat in piata…
Nu crezi ca puteai ierta si tu, om neispravit,
Si sa faci o bucurie unui om sarac lipit?
Nu puteai ierta? Hai, spune… nu puteai sa faci un bine?
Pentru zece lei chemi legea? Legea-s eu!… Nu ti-e rusine!

Si s-a dat atunci porunca impotriva celui care
Nu a pretuit iertarea ce-aducea eliberare…
Ostenii l-au prins de brate, le-au pus in catuse reci,
Si-apoi l-au dus cu de-a sila si l-au aruncat in beci…
Sa invete in tacere, in celula-ntunecoasa,
Ce insemna sa fii liber pe drumul ce duce-acasa;
Ce inseamna sa ai minte si sa intelegi jertfirea
Si sa cauti totdeauna dragostea si mantuirea.

TE CAUT

Ca pe-o comoara, de vecii, ascunsa
Te caut pe sub taine pamantesti…
Cu spini in suflet si cantare plansa
Strig spre departe… spune, unde esti?

Nici liniste nu am, ci numai patimi,
Ma doare despartirea nemiloasa
Si-n rugaciune stand, te cer cu lacrimi…
Cand vei veni din nou la tine-acasa?

De mii de ani terestrii, ani de jale,
Astept in poarta casei stramosesti
Implorand Domnul lumilor astrale
Sa te ajute iarasi sa iubesti…

Nu te intreb de ce-ai plecat pe mare
Sa te ascunzi sub valuri de povesti…
Iti iert plecarea,  chiar daca ma doare,
Dar spune-mi, de ce taci si… unde esti?

Ce cauti peste garduri de Eden?
Ce vrei sa stii, mai mult decat iubirea?
Nu iti ajunge-o stea in Betleem
De rascolesti, atata, omenirea?

Nu ti-e de-ajuns gradina luminata
De Insusi Dumnezeul Creator?
Ce cauti in gradina-ntunecata
Si-acoperita de un vesnic nor?

Intoarce-te sau da-mi un semn macar,
Sa stiu pe unde  cauti fericire,
Sa pot veni si cu minuni de har
Sa-ti intorc ochii catre mantuire.

Va fi nevoie

Va fi nevoie ca în rugăciune
Să țineți steagul izbăvirii sus
Ca multe inimi, tainic să se-adune,
În numele iubirii lui Isus.

Va fi nevoie să vă strângeți mâna
Și ancorați în pace și iertare
Să fiți uniți în Domnul totdeauna
S-aduceți bucurie-n adunare.

Să oferiți o mână, la nevoie,
Și-ncurajare pentru întristat,
Să nu cădeți trudiți sub apăsare
Și să nu obosiți de-atât iertat.

Să faceți cerc în jurul lui Isus…
Cântați cu El și plângeți, de se cere,
Dar țineți-vă tari, privind în sus,
Spre unicul izvor de mângâiere.

Să nu rămâneți surzi dacă vă cheamă
Și dacă pierdeți uneori elanul,
Nu vă-ngroziți și nu vă fie teamă
Dacă mai sare peste țărm oceanul.

Să nu luptați, cumva, pentru răsplată,
Ci ancorați în veșnică iubire!
Lucrați, luptați pentru jertfirea dată
Și Dumnezeu vă fie răsplătire!

Cândva ne vom vedea pe geana zării
În haine de lumină îmbrăcați…
O, fi-ne Doamne ancora salvării
Și să rămânem pe vecie frați!

Mai aproape

De departe nu se vede

Silueta crucii care

Se înalță în lumină

Ca o pasăre spre soare…

Imaginea nu e clară

Când privești de peste ape

Sau din măgurile firii

Dar… se vede de aproape.

De departe nu se vede

Cine-I pironit și-atârnă

Între ceruri și țărână

Ca să nu se vadă urmă…

Urma de păcat dramatic

Ce inundă ochii-n ape…

Nu-i prea clar din depărtare

Dar… SE VEDE DE APROAPE!

Dintre crengile ispitei,

Frivole, premeditate,

Nu se vede cine plânge

Pentru dor de libertate,

Nu se vede nici sudoarea

Care s-anfrățit cu Harul

Să-ți dea nume de OM LIBER

Ca să nu mai bei paharul.

De departe, doar se-aude

Plâns angelic pentru tine

Sau vreo rugăciune sfântă

Încheiată cu suspine…

Dar nu poți lăsa în pace

Sufletul să se adape

Dacă nu primești Cuvântul,

Dacă nu vii mai aproape.

Cântecul nu-ți este cântec,

Plânsul nu-i adevărat,

Bucuria nu-i întreagă

De ești un însingurat!

Vino, vino!… intră-n Templu!

Depărtarea nu-i de tine…

Brațul ei, e braț demonic,

Te lovește cu suspine!

Locul tău e lângă cruce,

La picioarele iubirii

Ce ți-a dat cadou emfatic

Testamentul mântuirii…

Dumnezeu încă așteaptă…

Îndrăznește!… nu e greu…

Vino, vino mai aproape

Și succesul e al tău!…

 

Iubind – Sperând …

De la iubire la speranță
E doar un pas… numai un pas…
Apropierea-i absolută,
Ca apa sărutând un vas;
Dacă iubirea este floarea
Care aduce prospețime,
Speranța e tulpina verde
Ce o înalță și-o susține.

Dac-ai găsit cumva iubirea
Privește bine împrejur…
Speranța-i umbra ce-o’nfășoară
Cu patos, ca un rug de mur…
Speranța e suportul sacru
Prin care dragostea trăiește;
Cel care știe-această taină
Speră și crede-n ce iubește!

Cum fără stâlpul, ce-o susține,
Nu poți să ai, la curte, poartă,
Fără speranța minunată
Iubirea poate fi doar moartă.
Iubirea nu trăiește-acolo
Unde curajul a pierit,
Se poate transforma în dramă,
În minte de nelegiuit.

Dacă ți-e greu, privește cerul…
Cunoaște vestea minunată
Că Dumnezeu este IUBIRE
Dar și SPERANȚĂ totodată!..
Refă altarul rugăciunii
Și fii o flacără arzând…
Te vei afla pe drumul vieții
Plângând-cântând, iubind-sperând.

Fără răsplată

N-a cerut nici o răsplată pentru că m-a dus în spate

De la locul tragediei într-un loc de carantină,

Din pustiul prăbușirii, nemilos și plin de moarte

La altarul vindecării, de păcate, prin lumină.

Nu s-a supărat că ziua, programată pentru muncă,

A-ntrerupt, ca să-mi aline rănile însângerate,

A plătit chiar pentru mine și apoi a dat poruncă

Să îmi fie numai bine, ca și când Îi eram frate.

A riscat, oprind la mine, tâlharii erau pe-aproape…

Însă am simțit iubirea în privirea Lui fierbinte…

Nu-I păsa că pustiirea ar putea să Îl îngroape,

Sacrificiul era țelul ce-L mâna spre înainte.

A promis că mai plătește, de va fi cumva nevoie,

Că va veni iar la mine să îmi vadă vindecarea,

Să-mi aducă suc de fructe și uleiuri din aloe

Și apoi, prin rugăciune, să-mi dea binecuvântare.

Ce-ntâmplare minunată: să fiu bătut de tâlhari,

Și să mă găsească Domnul cochetând discret cu moartea,

Să întindă mâna-I sfântă și să-mi pună ochelari

Ca să pot vedea mai bine ce ascunde-ntrânsa, Cartea!…

PORT CEVA… GHICI CE?

Port o haina… Haina mea e spalata-n multa soda?
E culoarea potrivita, e simbol de modestie?
Sau o port doar ca se poarta, e moderna e la moda,
Si gandesc ca nu conteaza, haina nu-i apostazie!…

Port un nume… Este el potrivit cu-a mea credinta?
Este scris in Cartea Vietii, il cinstesc, cum se cuvine?
Sau uitand de drumul crucii, imn etern de biruinta,
Il reneg si fug in noapte sufocandu-l in rusine?

Port un dar pentru jertfire… darul meu poarta sfintirea?
E adus doar din iubire ca mirul cel emblematic?
Sau dorind sa-mi „cumpar” haina, numele si mantuirea
Vin cu banii mei la Templu ca un fariseu apatic?

Port ceva… ghici ce port oare? Pentru ce si pentru cine?
Ma privesti? Ma vezi cum tremur, cum tot dau ocol rascrucii?
Daca ma iubesti, vorbeste-mi, spune-mi unde nu e bine…
Vreau sa stiu sa port IUBIREA, catre cer, pe drumul crucii!…

Il caut pe Isus

Il caut pe Isus… nu L-ati vazut?
De mult tot caut dar n-am dat de Dansul…
Si cautarea groaznic m-a durut
Si-adesea m-a cuprins in brate plansul…

Il caut pe Isus… nu m-ajutati?
Pe Domnul meu iubit, Isus Hristos!…
De ce sunteti asa de suparati
Si nu raspundeti cand va rog frumos?

Cum? Voi ce faceti cand va rataciti
Si noaptea este densa, fara stele?
Nu intrebati strainii intalniti
Pe drumul ce loveste cu nuiele?

Va rog, nu ma lasati in disperare…
El e Speranta, Steaua diminetii!
Oricat ar fi durerea mea de mare,
Eu caut pe Isus, Izvorul vietii!…

Dreptatea si strambatatea

Dreptatea si Strambatatea
Au plecat in drumetie…
Si-au mers mult, pe drum de tara,
Pe la munte, prin campie…

Cum meregeau, vazura-n cale
Un restaurant frumos
Unde se vindea mancare,
Ciorba, chiftelute-n sos…

Strambatatea, cam flamanda:
-“Sa intram, ne-om odihni,
Si-om manca pe saturate!”
- “Dar n-avem cu ce plati!…”

-“Nu-i nimica surioara,
Ma descurc eu, las pe mine!…”
Dar dreptatea ezitand:
-“Fara bani imi e rusine!”

“-Haide, vino, platesc eu!…
Ai curaj, ca ma descurc…
Si apoi, cunosc patronul…
Nu este roman… e turc!”

Si s-au asezat la masa…
Strambatatea a cerut
Fel de fel de lucruri bune
Fripturi, pepene, iaurt…
Chiar  prajituri cu stafide,
Caviar, naut, alune,
Bauturi, sucuri din fructe,
Inghetata de capsune…

Dreptatea se tot uita
Spre vecina ghiftuita
Stiin bine ca mancarea
Mai trebuie si platita…

In sfarsit, veni baiatul,
Chelnerul care servise,
Sa faca nota de plata
La persoanele distinse…

Suma era mult prea mare…
Strambatatea se gandi
La un truc mai vechi de-al dansei
Si catre baiat vorbi:

-“Domnule, nu ti-e rusine!
Eu te-as da acum afara!…
Nu-nteleg, cum e posibil
Sa ceri banii-a doua oara!”

Patronul, om cumsecade,
Urand mediul viciat ,
A sosit rapid sa vada
Cum si ce s-a intamplat…

Si privind la strambatate
Ca la un client stilat,
Spuse catre cel cu tava:
-“De azi, esti concediat!”

Omul si-a luat palaria,
A iesit urgent afara,
Si-ndreptand spre cer privirea
A strigat vorba amara:

-“Unde, unde esti dreptate
Cand imi e asa de greu?…”
-“Sunt aici, aici la masa,
Insa am mancat si eu!”

Sa te miri ca nedreptatea
Guverneaza-n lumea mare?
Nu e cazul… tu, du-ti crucea…
Nedreptatea-i o eroare…

Intr-o zi, Dreptatea Vie,
Te va duce la palat!…
Si va plati pentru tine,
Sigur, tot ce-ai consumat!…

Cand totul plange…

Cand nu vin stropi de ploaie, totul plange,
Sunt stropi sub gene si poate in gand…
Atunci cand apa nu se mai ajunge
E semn de tragedie pe pamant.

Cand nu e soare, toata lumea-i trista…
Cand norii tin lumina-ntemnitata,
Parca iti vine sa iti scoti batista
Sa plangi in rand cu lumea-ndoliata.

Cand nu mai ninge, plang  copiii-n strada…
Ca omul de zapada a murit,
Ca fluturii cei albi nu vor sa cada
Iar saniuta a cam ruginit.

Cand nu sunt grane si porumb si fructe,
Oamenii tristi, de griji, sunt disperati…
Cand apele nu curg pe viaducte
Puii de cerb sun dezorientati.

Cand vin tornade, semanand furtuna,
Si aducand in case nimicirea,
Tristetea mortii parca-si pune mana
Strangand de gat speranta si iubirea.

Si  te intrebi, punand mana la gura…
Cine-a furat tot miezul din lumina?,
Natura ne raspunde prin Scriptura:
Desigur, pacatosii sunt de vina!…

Cand totul plange…

Cand nu vin stropi de ploaie, totul plange,
Sunt stropi sub gene si poate in gand…
Atunci cand apa nu se mai ajunge
E semn de tragedie pe pamant.

Cand nu e soare, toata lumea-i trista…
Cand norii tin lumina-ntemnitata,
Parca iti vine sa iti scoti batista
Sa plangi in rand cu lumea-ndoliata.

Cand nu mai ninge, plang  copiii-n strada…
Ca omul de zapada a murit,
Ca fluturii cei albi nu vor sa cada
Iar saniuta a cam ruginit.

Cand nu sunt grane si porumb si fructe,
Oamenii tristi, de griji, sunt disperati…
Cand apele nu curg pe viaducte
Puii de cerb sun dezorientati.

Cand vin tornade, semanand furtuna,
Si aducand in case nimicirea,
Tristetea mortii parca-si pune mana
Strangand de gat speranta si iubirea.

Si  te intrebi, punand mana la gura…
Cine-a furat tot miezul din lumina?,
Natura ne raspunde prin Scriptura:
Desigur, pacatosii sunt de vina!…

Abia … “se taraste lacusta”

Abia mai respira pamantul… e fum peste tot, prea mult fum…
Prea multe tigari fara filtru, prea multa cenusa si scrum…
Campia se zbate-n arsita iar marea cu briza ei dulce
Impinge efectul de sera cu-n ultim efort catre cruce…

Pe munte, zapezile verii, raman ratacite in neguri…
Doritele raze de soare sunt prea arestate in treburi…
Cand ard, cand nu ard, cand e iarna sau norii sunt prea de arama,
De parca esenta luminii ca lampa de puf se destrama.

Cu gandul batut de uimire si umeri raniti de povara
Asculti cum profetice vorbe rostesc implinire amara…
Te tangui bolnav de rusine, si-ai vrea sa repari ce-ai stricat
Dar tot ce-ai pierdut nu revine, si nu poate fi reparat.

Edenul frumos a murit… ramane-o poveste in rama
Cu un inceput fericit si o incheiere in drama…
Minunea, de mult prizoniera, cu mainile stranse la spate,
Asteapta pe Hrist sa coboare, s-aduca din cer libertate.

Abia se taraste lacusta, ferestrele largi altadata,
Stau astazi doar intredeschise s-auda un ton de lopata…
Iar paznicii casei, satui, de-atata trudire la stana,
Asteapta deacum resemnati, ca plata, un pumn de tarana.

Abia se zareste afara… migdalu-nfloreste din vreme
Iar mersul spre maine e-o taina ce picura frica in vene…
La moara, abia ca se-aude miscarile rotilor vietii
Mai macina numai speranta visand la ivirea dreptatii.

Prea multe tigari fara filtru… prea multa cenusa si scrum
Abia mai respire pamantul… e fum peste tot, prea mult fum…
Efectul de sera ataca si moarte totala aduce…
Nadejdea de viata perfecta, o aflii, de cauti, la cruce.

Pastel de toamna timpurie

Frunzele,
Nu mai asteapta in gara timpului
Sa vina Toamna, cu alaiul ei,
Si sa le scuture ca de obicei,
Presarandu-le apoi
Cu nostalgie, pe alei…

Un glas strain
Continua sa le cheme
Si ele se despart de ram
Mult prea devreme…
Lasand in noi o rana de secure,
Desenand un tablou al mortii premature.

Ploile,
Nu mai au un regim ideal,
In care stropii mici de cristal,
Incarcati de safir si opal,
Se sparg in mod special
La tulpina unui migdal…

Un glas strain
Le tulbura mersul,
Intristand, prin furtuni,Universul,
Cineva le strica agenda, de Domnul dictata:
Cand potopesc lumea, toate deodata,
Cand nu vin niciodata!…

Candva,
In ierburi bogate, canta cineva…
Azi in ierburi sarace, marunte,
Cine sa vina sa cante?
Greierele si-a pierdut chitara… Pe cuvant!..
Iar pamantul si-a pierdut greierii… Nu mai sunt!…

E trista povestea mea,
Nu-i asa?
Are gustul amar… Nu va place?
Atunci, lasati pamantul in pace…
Ocrotiti o floare, o frunza, egreta…
Salvati de la moarte planeta!…

SOS!…

Se frang paduri sub ghilotina mortii,
Sub flacari, sub topoare, fierastraie
Si mila nu mai iese-n pragul portii
Iar muntele imbraca alte straie.

E ca si cand frizeru-ncepator
Sa tunda dupa moda nu prea stie
Si in pornirea lui de amator,
Tunde intreaga lume, pe chelie…

Dispar izvoare, vaile sunt seci,
Guri insetate striga dupa apa…
Prin cranguri, pe ingustele poteci
Nu sunt fantani asa ca altadata…

Pustiul, “Macedonul pus pe fapte”,
Inainteaza dur si cucereste…
Imperiul lui aducator de moarte
Zi dupa zi, vizibil, se largeste.

Tornade, valuri mari si inspumate
Se napustesc spre insule-nverzite
Si-n urma lor imagini blestemate
Stau marturii la vorbe profetite.

Cerul se sparge sub sageti acide
Si sulite din soare evadeaza
De vezi pe uliti roze invalide
Si chiparosi inalti ce lacrimeaza.

Fructele cad, necoapte, spre pamant
Si grindina loveste ce ramane…
Predica asta spune de-un mormant
Sapat de omul fara  ratiune.

Puii de cerb, din zori isi pierd parintii…
Sunt pusti si gloante ce tintesc, rebele…
Cuminti raman, doar pe perete, sfintii
Cei din ograda toti sunt pusi pe rele.

Toti inteleptii lumii scriu in ziare,
De intunerec si-ncalziri globale
Apocalipsul scoate-n scena fiare
Si multi privesc spre zonele astrale…

De unde sa mai vina ajutorul?
Resuscitare, cine sa mai faca?
Mai poate oare sa-si reface zborul
Planeta-mbatranita si saraca?

Daca asculti poti auzi chemarea
Sau strigatul morbid de disperare…
Pamantu-asteapta lesinat, salvarea,
Bocit fiind de semne de-ntrebare.

Nu stim cat timp mai are de trait,
Nu stim cand va veni Cel care poate
Sa ii ofere leacul gratuit
Si frumusete spre eternitate.

Dar nu putem sa stam indiferenti
Pamantu-I casa noastra, negresit!
Oameni de pe planeta, fiti atenti!
Cu ce se-ntampla, nu e de glumit!…

Opriti-va o clipa si-ascultati…
Sunt voci ce plang in flori si in izvoare,
In muntii, de topoare asaltati,
Chiar in ozon si-n pasari migratoare!

Opriti-va si ocrotiti natura:
O frunza, o insecta, o omida…
Se va-mplini foarte curand Scriptura
Si harul minunat o sa se-nchida.

Va fi tarziu… In constiinta noastra,
O sa ne doara, infinit refrenul:
Tu om, de pe planeta cea albastra,
Ai indraznit sa-Mi jefuiesti Edenul?

Relele lumii

Leul moare sub copita unui euro modern…
Piere etica, morala, sub injurii de infern…
Precum ploile acide, ce iau arbori in sclavie,
Asa cad relele lumii peste crucea inca vie…

Eminescu-i demodat, Tom si Jerry au fugit…
Diablo, zombie, rock metalic… lumea a inebunit!…
Veverite Chip si Dail, nu avem, ne cerem scuze,
Dar avem sinucigase si cu zimbetul pe buze.

Copilasii prind de veste, chiar din start, de rautate
Si-apoi, curiosi din fire, urmaresc noapte de noapte
Episodul plin de groaza si-ntuneric infernal…
Sa te miri ca multi cad prada perfuziei din spital?

Sa te miri ca vine dragul, de copil, de ziua mamei,
Cu alt gen de „dar” in palme, preludiu la sanul dramei?
Sa te miri ca ii ofera, sub un zambet ce vibreaza,
O bomba cu ceas mecanic sau un pix ce explodeaza?

Nu!… Nimic nu-i de mirare, totul este concertat!…
Ce au spus, de mult, profetii, e perfect adevarat!
Cineva, tot da tarcoale, ametind prada cu dintii…
Copiii sunt vulnerabili daca dorm, la post, parintii!

Ingerul avertizeaza… este ziua de pe urma!
Nu-i lasati singuri pe site-uri ca pierdeti meii din turma!
Fiti pe-aproape, aveti grija, nu-i de joaca, e pericol!
Nu fiti tren ramas in pana  intre drama si ridicol!…

Intr-o vreme a strigarii despre binele suprem
Sa stiti care-i diferenta intre cruce si blestem…
Intr-o vreme a durerii cand moare tot ce-i frumos,
„Voi parinti va luati copiii” si-aduceti-i la Hristos!

Puteti crede-n fericirea vesniciei celei noi
Fara soti, sotii, prieteni sau copii pe langa voi?
Puteti crede in tabloul, finisat prin rugaciune,
Fara glas de miei in turma, fara jocul lor, minune?

„Precum ploile acide, ce iau arbori in sclavie,
Asa cad relele lumii peste crucea inca vie…”
Nu e timp de analiza pentru… „a incremeni”…
Va treziti si stati de straja si minunea… va veni!

VINO LA EL

Vino la El!… Chiar astazi vino!…
Nu amana pe alte zile,
Ca vremea trece ca parerea
Si-o sa te franga sub senile…

Vino, uitand de rautate,
De agonie inutila,
De febra lumii ratacite
In zona fara clorofila.

Vino si varsa-ti tot amarul
In fata Celui care poate
Sa iti ofere caracterul
Celor lipsiti de rautate.

Vino si stai in rugaciune
Si-asculta glasul ce desfata
Si-aduce prin fagaduinte,
Pentru invingatori, rasplata!

Vino, ramai langa Golgota,
Sa vada cei umpluti cu har
Ca-n viata de strain in lume,
Ai cautat… dar nu-n zadar!…

This entry was posted in Dupa autor. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>