Poezii de Daniel Chrileanu

Poezii de Daniel Chrileanu

Presupunere

Dacă-ntr-o zi, pe ne-aşteptate, S-ar opri Isus la tine,
Nu-i aşa că L-ai cinsti servindu-L cu de toate?
Şi te-ai strădui să fie totul foarte bine,
Oferindu-I şi tacâmuri, şi prosoapele curate?

 

Dacă L-ai vedea chiar lângă uşă, ce te-ai face?
L-ai primi cu braţele deschise, de uimire pline?
Ai vorbi la fel de aspru cu ai tăi sau doar în şoapte,
Dacă El în casa ta ar găzdui atunci mai mult?

Cum ar fi să te trezeşti cu El la prânz ori cină?
Şi să nu poţi mânca oricum, oricât sau orişicând?
I-ai permite să-ţi cunoască dormitorul sau grădina,
L-ai lua cu tine peste tot, pe unde-avei de gând?

Ori în clipa ceea de surpriză ţi-ai schimba traseul?
Poate ţi-ai dori să nu vă fi-ntâlnit?!?
Uneori, ne place Dumnezeu fiindcă ne poartă greul,
Alteori, Îl transformăm în musafirul nedorit.

Dacă-ar vrea să şadă-n casa ta mai multă vreme, cu chirie,
Nu cumva te-ar bate gândul să-L transferi la vreun hotel?
Ţi-ar fi greu să-L ştii mereu aproape sau ai vrea să ştie
Că te simţi în largul tău abia atunci când pleacă El?
………………….
Nu-i o minune să te pomeneşti cu El la uşa ta,
De fapt, un Dumnezeu adevărat îţi stă aproape.
Îl poţi primi frumos, dar poţi să nu-L primeşti şi va pleca,
Aş vrea să ştii că-n lume, fără Dumnezeu, nu prea se poate.

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la a doua venire”, pag. 107

In drum spre Betleem

Poate că-n viaţa ta ai colindat atâtea zări,
Că drumurile tale prăfuite
Ţi-ar fi de-ajuns să despleteşti cărări
Până departe, peste vremile cernite.

Poate ai fost deja la Betleem, un pelerin.
Şi amintiri sau mâna goală
E tot ce ai cules ca un turist străin,
O clipă de cultură generală.

Poate Îl cauţi pe Hristos de ani şi ani,
Să-ţi fie Dumnezeu în orice clipă,
Ori poate în echipa de duşmani
Eşti un Irod, cu temeri de „Antipă”.

Dar chiar Îl cauţi în vreun fel pe Dumnezeu?
Te mistuie vreun dor în iarna lumii?
Poate că-n suflet viscoleşte mai mereu,
Poate că paşii tăi au rătăcit cărările minunii?!!

În seara asta, când colindul curge liniştit,
Când Dumnezeu mai caută o iesle primitoare,
Îl poţi primi, chiar dacă eşti grăbit;
E poate cea mai potrivită înserare.

Iar dacă ai acasă o colibă sau palat,
El va veni, nu-I mofturos din fire.
Dacă-L inviţi, fă-o acum, neapărat,
Şi viaţa ta va înflori de fericire.

Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 117

Reconsiderare

În inima mea,
Departe,
Peste trecutul bântuit de furtuni,
Acolo unde, pe dealuri, stau lupii la pândă,
Să-mi sfâşie turma;
Departe de tot, spre unde şi eu am uitat cărarea,
Văd printre nori Betleemul… un fir de lumini.

Doar pâlpâirea unei stele-aproape stinse
Mai vede rătăcirea turmelor pe dealuri,
Doar ea mai ştie dacă-n staul mai este smirnă sau tămâie,
Dacă-n lădiţa din ungher mai este aur,
Dacă Un Prunc mai e
Ori
Răzbunarea mea L-a alungat.

Mi-au spus din cărţi că El e rege
Şi nu oricum,
Ci peste tot,
În locul meu,
În viaţa mea…
Armatele de pofte le-am pus atunci să-L piardă
Şi tot ce-a-nmugurit, ori semăna cu El,
Am sfâşiat, am rupt, crezând că voi scăpa.

Dar El era plecat de mult,
Nu mai era.

Acum, târziu, sătul de căutări şi de păcat,
Lipsit de tron şi de regat,
Îl caut încă şi întreb:
Vreau să-L cunosc,
Nu ştiţi unde-a plecat?

Tămâie, aur şi balsam nu am,
Decât genunchiul meu trudit,
Plecat din zurgălăi de mult
În pocăinţa ce m-a detronat,
În pocăinţa ce I-o datoram.

Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 121

Dor de Betleem

Aprinde iar planeta pân’ la stele.
Emanuel e încă-o dată prunc,
De dragul omului;
E om umil în toată slava Lui.

Ascultă,
Peste tot bunevestiri,
Amestec de minune şi de şoapte
În clipa veşnicei iubiri,
E peste visuri
Cea mai sfântă noapte.

Colindă pe la inimi, trecătorule târziu,
Poate găseşti o plecăciune…
În faţa Celui Sfânt
Te poţi pleca doar fiu
Şi doar în sfânta inimii închinăciune

Daniel Chirileanu, „Corigenţi la…a doua venire”, pag.113

E o vreme

E o vreme
când soarele oricât de ascuns printre nori
ţi-e lumină şi viaţă,
când luna oricând de mereu palidă
deşi arareori e plină
întotdeauna îţi picură visuri pe pleoape
ca un mănunchi înflorit de lumină,
şi somnul te cuprinde uşor,
dar… întotdeauna această vreme a trecut.

Se întâmplă uneori o vreme nemăsurată de nimeni
nimeni nu ştie când vine,
o recunoaştem târziu, când îşi adună minunile,
când strânge cântecele de iubire
şi pleacă cu visele noastre cu tot
în urmă lăsându-ne doar zâmbetul bătrân şi fals.
În această vreme nu se opreşte deloc.

Vine vremea
când îngenunchează gândul peste inimă
şi inima bătută de-atâtea emoţii
bătută de bătăile ei mai iuţi ori mai rari,
se va opri ca de popas într-o sclipire de bucurie
sau mai curând
la umbra unui întunecat de necaz
şi când această vreme a trecut
e-ntotdeauna prea târziu,
e prea târziu pentru vreun bine
şi fericit de prea târziu pentru vreun rău.
E-un timp rămas de aşteptare doar,
atât de scurt cât zori să curgă din luceferi
cât somnul celor buni să iasă din ţărână
şi-această vreme vine,
e singura ce poate să rămână.

Daniel Chirileanu,”Corigenţi la… a doua venire”, pag. 232

Zodia preturilor

Plătim.
În fiecare zi plătim,
Pentru păcat, pentru iubiri şi pentru vise.
Plătim mereu, la toţi, la orişicâţi
Pretind despăgubiri pentru speranţele ucise.

Cât costă plânsul unei mame,
În nopţile târzii cu pulberi de tăciune?
Mai mult, sau mai puţin, decât privirile bolnave,
De cât comorile pământului, deşertăciune?
Cât costă azi prin târguri untdelemnul?
-    E scump, dar mult mai scump va fi de mâine.
Şi totu-i rar; şi laptele şi mierea,
Iar undeva, prin cărţi, citim
Că cel mai mult vom da pe pâine.

Cât costă apa dintr-o singură fântână?
Să ştim dacă mai vrem şi altceva
În ceas de târguială.
Ce mult ni s-a scumpit salutul!
Şi zâmbetul ce mult ni s-a zgârcit!
Suntem înşelători ca lutul
Suflat cu neiubire şi spoială

Şi vine El, din târguri de lumină
Să vândă pământenilor balsam de har
Şi untdelemn din floarea cerului cea mai senină
Să nu mai plângă muritorii
În revărsatul zoilor peste hotar.

Cât costă? – întrebăm,
Un dram curat de mântuire?
-    Nimic, şopteşte Cineva,
Şi-acest nimic aşa ciudat ne pare,
De ne-nţeles când peste tot plătim,
Să ai pentru nimic, da, chiar nimic,
Atâta limpezime de scăpare.

Îl refuzăm…
-    Nu. Ori plătim, ori pleacă de la noi!
Ce dacă Untdelemnul este sfânt şi apa vie,
Pentru nimic, nu vrem, avem cu ce plăti;
Dacă nu vrei aşa, întoarce-Te mai bine înapoi

………..
Şi plânge Domnul Vieţii peste lume:
N-am vrut decât sub aripi să vă strâng, ca o găină
S-aveţi căldură, viaţă şi iubire.
Doar nu veţi fi ştiind vreun pui
Plătind la mama lui păzire…

De ce?
De ce rămâneţi muritori?
Cu inima de piatră şi străină?

Daniel Chirileanu,  „Un vuiet pe ‘nălţimi”, pag. 48

Ramai ce esti

Încă de mult
Te-a făcut Creatorul un complement.
Nici atribut al unui şef,
Nici predicat,
Deci nu eşti slugă,
Nici subiect,
Ca să devii multiplu ori defect,
Tu eşti făcută
Din sânge nobil şi din os perfect
La modul optativ, neîntrecută.

Se vede că dai sens oricărui verb,
Tu eşti culoarea declinării
Şi poţi înmuguri la omul tău pe braţ
Ori la copii pe uitătură,
Deci fii aşa cum Dumnezeu ţi-a scris:
Minune,
Clipă de lumină
Şi căldură.

Rămâi fără egal, ca la-nceput,
La fel numai cu tine.
Şi doar atât să faci:
Primeşte-ţi lauda –
Fără să ştii – iubirea
Şi preţuirea ce ţi se cuvin.

Daniel Chirileanu,  “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 215

Pledoarie pentru mama

Mama este mai frumoasă ca-n icoană,
Este toată numai o sclipire,
Nici nu ştiu dacă mai e zidire
Să trăiască mai frumos a vieţii dramă.

Nu se poate fiindcă mama e persoana
Ce trăieşte pentru alţii clipa,
Orişicât de grea i-ar fi risipa,
Ea nu vrea să fie nici măcar icoana.

Eu nu cred că voi puteţi avea dreptate
Fiindcă nimeni nu mi-a stat aproape,
Nimeni n-ar fi gata să mă scape,
Cum e mama, pe lumină ori pe noapte.

Ba, vă spun că sigur, niciodată mama
n-ar lăsa iubirea să-i apună
dacă noaptea lumii fără lună
şi-ar desface peste mine nori sau teama.

Eu sunt sigur că iubirea mamei mele
Limpezeşte mai devreme cerul,
Ruga ei, mai tare decât fierul,
Schimbă-n sărbători şi ceasurile rele.

Cum să tac, dacă eu ştiu că numai mama
Este cea mai bună dintre toate?
Nu i-a oferit nimeni palate,
Dar ea trece înainte, nu ia seama.

Vreau să spun că până dincolo de zare
Şi pân’ la margini de minuni cereşti
Nu vei putea, oricine dacă eşti,
Să mă convingi că mama-i ca oricare.
………………………………………
Oricât ar vrea să ne convingă cineva
Că undeva în astă lume
Mai poate fi ceva anume
La fel de preţuit şi-asemenea
Cu mama fiecăruia pe nume,
Oricât s-ar strădui, tot n-ar putea,
Doar mama mea e unică pe lume.

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 217

Doar noi

A trecut vremea
şi trece
ca visele pe care dimineaţa le uităm
ca ploile anilor ce-au curs în trecut,
florile vieţii se ofilesc
sub a trecerii vremilor brumă,
iar noi rămânem nimic
poate că doar o trecere a vremii din urmă.

Că totu-i trecător
o ştie pomul, frunza, floarea,
o spun atâtea cruci peste morminte
şi amintirea celor mulţi care-au plecat
doar ni ne facem că trăim
şi c-am uitat.

Că tot ce s-a născut sub soare
e goană după vânt, deşertăciune,
o ştim şi noi,
o spune fiecare
când seara mulţumim Celui de sus
c-am mai trăit un timp,
un fir din orizontul curs în depărtare.

Că fiecare zi e împrumut ceresc
şi că dobânda lui e clipa unui bine,
o ştim chiar de atunci
când zorii se desfac
şi când visările sunt numai amintirea
clipelor ce vin
şi-n drumul lor nebănuit se duc şi tac.

Doar noi ne facem că trăim
ori c-am uitat…

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag.230

Horoscop

Oricât ne-am stădui, mereu suntem la început;
Începe şcoala, slujba, anul…
Parcă am fi datori cu asta prin statut,
Ne obsedează viitorul, reuşitele şi planul.
Plătim parcă incertitudinii tribut.

Ne facem grafic, schiţe, programări;
Analizăm statistici şi dosare încuiate,
Cu gândul câştigării de comori,
Cu visul izbăvirii de păcate.
Şi parcă tot mai mult ne pomenim datori.

De-am şti cum să începem totul bine,
Şi, Doamne, dacă-am şti sfârşitul la-nceput
Dacă-am putea să Te lăsăm numai pe Tine
Să plănuieşti, când planurile ne-au căzut;
Ce bine-ar fi, Doamne… Ce bine.

Dar uite, azi citeam în horoscop să fiu cuminte
Că timpul, cică, nu e bun noroc.
Şi-n dragoste spune că se mai poate minte
Iar eu nu pot mai aştepta pe loc
Sunt făr-astâmpăr şi mă simt fierbinte.

De ce-i laşi, Doamne, să ne mintă prin ziare?
Şi vrăjitorii de ce au voie să citească-n stele?
De ce se vând atât de bine profeţii bizare,
Când s-au uscat chiar şi gogoşile din ele?
De ce atât de iute ne-au convins şi le-am crezut?
…………………………………………………
Acum ne-am pomenit iar la-nceput,
Avem şi horoscoape, zodii, cititori în stele,
Dar chiar de adevărul Tău ne-a mai durut
Nu vrem să ne mai păcălească ele;
Oricât de colorate şi de bine s-au vândut.

Fiindcă azi nu-i timpul bun pentru noroc,
Fiindcă în dragoste încă se poate minte,
Noi fără Tine nu pornim din loc,
Oricât de neplăcut ar fi de stat cuminte
Tu nu eşti cititor în stele, Doamne…

Tu eşti Acum, şi Ieri, şi Mâine la un loc.

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 313

Rostire

Spui mamă
Şi printre miroase-a pâine caldă,
A nopţi albite şi a trudă.
Deodată, inima începe să vadă
Cum roua zorilor străluce mai udă.

Spui mamă
Şi simţi peste umăr un soi de căldură.
În mâinile aspre e-un soare,
Un izvor părăsit de cântar şi măsură,
Care curge tăcut chiar când doare.

Mamă… spui,
Şi ţi-i dor neoprit de acasă.
Ţi se umple cărarea subit,
Peste vise cuvinte de bine se lasă
Şi te simţi încă-o dată iubit.

Spui doar mamă
Şi te simţi iar şi iar jucător de şotron,
Clipe uitate se întorc la lumină,
Iar pruncia ţi se urcă pe tron
Ca şi-atunci când e calea senină.

Spune mamă,
Ca şi cum ai rosti un colind de iubire,
Ca şi cum ai trăi o minune.
Spune acum şi mereu, făr’ oprire;
Ea e darul divin pentru lume.

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 221

De vorba cu mama

Mamă,
Tu nu eşti zână şi nici zeu,
Nu eşti nici om, nici Dumnezeu.
Eşti şi prieten, şi stăpân,
Copil de şcoală şi bătrân;
Eşti alergând, răstimpul greu
Dar, de rămas, rămâi mereu
Ceva din om,
Ceva din Dumnezeu.

Să ştii,
Eşti ceasul bun ce-mi dă ocol
Când visele îşi spală ochii de nămol;
Tu-mi scuturi pleoapa în lumină,
Ca limpezimea zorilor, senină,
Iar când tristeţile îmi cer obol
Tu-mi despleteşti al vremii rotocol
Şi iarăşi
Totul mi-este mai uşor.

Ce dacă
Nu eşti idol, nici măcar erou?
Tu eşti al dragostei curat ecou.
Tu niciodată nu vei fi regină,
Iubeşti prea mult, ca să devii străină
Şi lacrimile tale, blând izvor
Petrec târziu în nopţile cu nor
O caldă strângere de mână.

Eşti, mamă, buna mea stăpână
Cu chip de Dumnezeu
Şi chip de om.

Daniel Chirileanu, „Corigenţi la… a doua venire”, pag. 326

Isus, colegul tau ironizat

Colegul meu de bancă
este de la ţară.
Nu prea-I umblat pe la oraş.

Nu-I unul din aceia cu relaţii,
e altfel;
Nu ştiu cum să spun…
nu-I arogant, nu-I nici flegmatic;
E-un tip de treabă, n-am ce spune,
dar nu prea-mi place că-I cinstit.

Am bănuit că poate-I pocăit,
Sau e călugăr.

Acasă n-au televizor,
Nu-I microbist…
Colegii mei râdeau de El;
Pe undeva am râs şi eu;
Era prea depăşit.

În noaptea asta am aflat c-ar fi plecat.

Am o scrisoare de la El,
Îmi spune:
Deşi Eu n-am fost pocăit
Şi n-am televizor, nici n-am trăit pe la oraş,
Am fost şi-ţi sunt prieten;
Te voi iubi pân’la sfârşit.

ISUS,
colegul tău ironizat…

Daniel Chirileanu

Ratacire

De multe ori
Uit că sunt al Tău, Dumnezeule;
Închei afaceri cu vânzătorii de zei,
Te vând, Te cumpăr înapoi
Şi iar Te vând…
De fiecare dată mai uşor, mai ieftin;
Dar Te răscumpăr din ce în ce mai greu…
Că Te scumpeşti mereu.

Nu ştiu când am învăţat joaca asta nebună,
Dar mă trezesc jucându-mă,
Oare de ce numai străinii Te adună,
Iar eu Te vând în fiecare lună?
…Poate pentru că Te-am moştenit de la tatăl meu?

Erai în moştenire,
Stăteai la mine, dar nu erai al meu.
Cu timpul m-am crezut stăpân pe Dumnezeu
Şi Te-am pierdut.

Acum, aş vrea să vii din nou acasă,
Sunt prea sărac să Te mai cumpăr înapoi.
Dar, dacă vii,
Ne-om aşeza la masă
Şi Tu vei frânge pâinea,
Iar eu Te voi sluji;
Să ştie vânzătorii de dincolo de gând
Că-s prea bogat să Te mai vând.

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 12

Cantec

În graba lumii tot mai spre ruină,
În alergarea omenirii înapoi
Doar mama e luptând să nu devină
Banalitate şi noroi.

Departe de-a fi sfânt sau eroină,
Străină de tratate şi război
Se luptă singură, să redevină
Minunea liniştii din noi.

E mult prea complicat de dat un nume
Acelor ce trăiesc frumos, murind mereu
Ca nişte constelaţii peste lume,
Tăcute, orişicât de greu.

E mult prea simplu să n-o iei în seamă
Şi-i poţi rosti adesea numele grăbit
De parcă nu-i nimic, e doar o mamă
Cu plânsul tot mai pustiit.

Doar ea cu inima de zână bună
Se-mparte tuturor, în mod egal
Ea nu va deveni nicicând maşină,
Cu dragoste de mercenar.

Din totdeauna mama este mamă;
Un mod frumos de-a-L învăţa pe Dumnezeu.
Ea niciodată n-are să se teamă,
Ea va iubi la fel mereu.

Daniel Chirileanu, “Corienţi la… a doua venire”, pag. 328

Ştiu doar atat

Nu ştiu cine te-a-nvăţat
Să trăieşti frumos pe lume;
Ştiu atât, că ai un nume
Mai domol şi mai curat
Decât soarele apune
Şi eşti bună ne-ncetat.

Nu ştiu cine ţi-a-nflorit
Zâmbetul din poarta gurii
Ştiu atât: că nu te-nfurii
Când vreodată obosit
Depăşesc pragul măsurii
Ori te critic răzvrătit.

Nu ştiu mamă, nu ştiu tot,
Cât s-ar cuveni să ştie
Blânda mea copilărie.
Ştiu atât: că n-am să pot
Nici acum, nici în vecie
Să te răsplătesc de tot.

Rog pe tata să îţi dea
Un alint şi-o preţuire
Pentru marea ta iubire
Pentru frumuseţea ta.
Şi te rog! Drept răsplătire
Ia şi mulţumirea mea!

Rog pe Dumnezeul meu
Să-ţi lumine doru-n zare
Să rămâi netrecătoare
Şi să nu-ţi mai fie greu!
Mama mea, fermecătoare;
Te iubesc mereu, mereu!

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 324

Cusur

Fiecare zi
E-o trecere prin albia oprită,
Fiecare popas
Poate fi un succes ori blestem.
Înşiraţi de-a lungul cărării
Bolovani de tot soiul
Găzduiesc biruinţe sau blesteme.

Prea adesea
Observăm doar umbrele din drum
Şi nu vedem lumina ce le naşte.
Şi-atât de multe ori
Ne-mpiedicăm de bucurii,
Ca de ceva străin,
Fără să ştim a le mai recunoaşte.

Fiece răspuns
La o rugă tăcută ori strigată
E ca o piatră de pe drum
Poţi trece peste ea nepăsător,
Dar poţi să faci un monument
De fiecare dată.

Fiecare minune
Poate fi notată sau uitată
Şi fiecare bine poate fi nesocotit sau răsplătit.
Din fiecare clipă orişicine
Poate să facă mulţumită
Ori umbrit.

Prea adesea
Dumnezeul nostru e uitat, părăsit,
Şi totuşi,
De atâtea ori
El ne-a răspuns, ne-a căutat,
Ne-a iubit.

Daniel Chirileanu,  “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 137

Vreme

.
E vremea sa ne judecam,
Voi si cu Mine!
Eu inca stau pe cruce ca un semn:
Se schimba doar talharii
Si Ma condamna orisicine,
Dar Eu te-astept, bland ca un Miel si demn.

Eu stau la fel de rastignit,
Tot sub ocara,
Sub cruce tu joci zaruri pentru haina,
Desi te-am asteptat la Cina.
Tu n-ai venit, – a cata oara?
Si azi traiesti aceeasi neagra taina.

Va fi o zi de judecata,
Un ceas bate la porti
Cand Eu un voi mai fi nici Miel si nici Pastor,
Voi intreba, iar zarurile vor tace.
Te voi chema chiar dintre morti
Si vei veni ca orice muritor.

Voi fi candva judecator,
Poate chiar maine.
Nu pot muri mereu, la nesfarsit,
Am frant lumina pentru voi
V-am fost izvor si paine
Oare de ce atat de rar am fost primit?

De-aici din clipa de tacere,
Te strig pe nume
Esti sapat in palme, esti al Meu
Primeste-Ma in viata ta
Si poarta-Ma ca o podoaba catre lume,
Iar eu iti voi fi vesnic Dumnezeu.

Daniel Chirileanu

Rugaciune prin somn

Doamne, Te rog dă iarăşi ora înapoi!
Tu ştii că-n zori mi-e somn şi că mi-e bine
Sau dă o lege blândă pentru noi
Să nu mai fie lecţiuni
Şi nici altare prin cămine!

Ascultă-mă, Te rog,
Închide librării şi editurile creştine;
Scripturile confiscă-le şi du-le la chinezi!
Să ne putem distra în serile senine
Fără de teama multelor dovezi.

Prefă-Te că nu vii atât de peste-o clipă
Şi angajează numai pastori pacifişti,
Care să nu facă risipă
De profeţia împlinită…
Te rog, nu pune pastori alarmişti!

Transformă adunările în case de cultură,
Şi fă-ne la balcoane separeuri pentru noi,
Aşază-i pe bătrâni într-o adunătură
Că tot nu ne-nţeleg
Şi nu pricep mişcările mai noi.

Şi-apoi, Te rog, trezeşte parlamentul!
Să dea o lege aspră pentru prozeliţi,
Să nu mai fie voie de plecat cu invitaţii
Să nu mai fim trimişi cu cărţi
Din poartă-n poartă pe la răzvrătiţi.
…………………………………….
Şi totuşi, Doamne, voia Ta să fie;
Dacă Tu vrei, trezeşte-mă pe mine.
Şi fă-mă alarmist, bolnav de insomnie,
Te rog frumos, să treci printre ruine
Şi să trezeşti la viaţă tot ce-Ţi aparţine!

Daniel Chirileanu,  “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 265

Mai trece Isus

Trecea Isus demult sub cruce
Sortindu-ne pe noi la mantuire
Dar oamenii nu-L ajutau sa urce
Proverile pamantului de ratacire.

Murea atunci ca un strain intre talhari
Privind peste multimi spre noi prin vreme
Dar prea putini s-au hotarat sa-L vrea dintre cei mari
Dintre cei mici mult prea putini sa-L cheme.

Si azi sunt multi ce fac povesti si de moda veche
Din crucea Lui si din dureri si din piroane
Far’a gandi macar sau a pricepe
Ca sangereaza inca fruntea Lui sub spini coroana.

Si trece inca trist si obosit prin lume
Isus purtand pacatul meu si-al tau
Iar Numele – trecut din slavi spre soare-apune
Mai zaboveste inca-o zi pe drumul greu.

Si plange inca si mai asteapta-n taina
La portile spre ganduri si spre inimi grele
Din fire de lumini sa ne croiasca haina
Si-ar vrea sa fie dorul nostru implinit din stele.

Iar crucea Lui ce astazi pare demodata
Mai poarta inca’n ea iertare si iubire
Si glasul Lui prin noaptea-ntunecata
E tot ce poti sa crezi spre mantuire.

Daniel Chirileanu

La rascruce

Cine eşti tu, omule tânăr?
Cu visul mereu răzvrătit şi departe,
Cu dragostea şi ura ta de carte?

Cine eşti tu?
Mereu năzdrăvan şi cuminte
Cu privirea rebelă sau revoltat în cuvinte?

Poate că eşti erou
Ori simplu călător spre neştiut,
Surprins că viitorul încă-o dată a trecut!

Ai zâmbetul neastâmpărat,
Ai o lumină zi de zi pe faţă;
Îmi pare că te naşti în fiecare dimineaţă.

Şi totuşi… cine eşti?
Atât de hotărât şi schimbător,
Când prăbuşit, când preaputernic luptător?
Probabil eşti un început,
Un altfel de-nceput pe lume
Şi crezi că toate clipele se vor supune.

Da, asta eşti: un început,
Un început, un început de drum.
Aş vrea să nu te-mpotmoleşti în scrum.

Şi, dacă vrei,
Să nu pleci singur niciodată;
Îţi recomand pe Tatăl meu, ca tată!

Daniel Chirileanu,  “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 9

Acela sau actorul

De ce să Te-alegem pe Tine Isuse?
Tu nu ştii fotbal, nici tangou şi nici război.

De ce să te urmăm?
Când niciodată n-ai venit cu noi prin discoteci
Şi niciodată n-ai dansat.
n-am auzit că-ai fi cântat cândva măcar un singur rock adevărat.

Toţi fanii tăi cu chipuri de icoană
Sunt depăşiţi ca orice utopie.
Şi toţi, nişte martiri cu capu-n nori;
Nu ştiu de altceva decât să creadă.

Nu eşti patron sau lider militar separatist,
Nu eşti nici stea de film
N-ai tatuaje, nici pletele murdare şi porţi încă sandale,
Când sunt la modă cizmele cu pinteni,
Chitările şi aparatele cu căşti.

Ce semne, ce minuni mai ştii să faci?
În veacul nostru bântuit de alte ritmuri.
Noi, toţi, cu cizmele din piele, cu pinteni şi cu plete nespălate;
Cu rock pe buze şi în căşti,
Cu hainele doar zdrenţe şi dragostea murdară;
Avem nevoie de un star, ne trebuie un lider!
De asta întrebăm: „Eşti Tu Acela?”
Sau aşteptăm pe altul?
……………………………………………..
Da, …  Eu sunt.
Dar cântul Meu e mult mai lent,
Pentru că nu poţi purta crucea cântând rock.
Şi-aveţi dreptate, mai port încă sandale
Fiindcă la inima omului se ajunge numai pe jos.
Nu-s lider militar, pentru că nu poţi iubi şi ucide.
Nu sunt nici stea de cinema, Actorul nu sunt Eu,
Actorul este el – Înşelătorul –
El m-a rănit, deci tatuaje am; în piept, pe mâini, pe frunte şi picioare.

Actorul va juca un ultim episod.
Actorul nu sunt Eu, actorul este el – Înşelătorul.

Eu,… Sunt Acela… care-am murit pentru că v-am iubit.

Daniel Chirileanu, “Un vuiet pe ‘nălţimi”, pag. 46

Puterea Cuvantului

Puterea cuvantului tau
Ridica sau coboara pe visatorii trecatori;
Nu poate fi si zori si seara
Daca ranesti printr-un cuvant,
Ai scuturat nepretuitele culori. Puterea cuvantului tau
Rasare cand amurgul atipeste pe carari
Precum o oglindire in scapatat de vreme.
Nu lasa umbre nicaieri,
In urma ei,
Nici o faptura nu se teme. Cuvantul tau e ascutit,
Cuvantul Lui e cantarit ca o tacere.
De vorba ta,mai poti muri,
De vorba Lui,
Se risipesc in asfintit
Troiene de-ndoieli si de durere.
Traieste vorba Lui
Si uita vorba ta,
In vorba Lui sta viata si putere.

Daniel Chirileanu

Sfaturi cu talc

Fii vesel, tinere, în tinereţea ta,
Distrează-te până târziu, în noapte.
Poţi bâigui orice, te poţi şi desfăta,
Dar nu uita că mâine nu mai e departe.

Te poţi purta ca un barbar, aiurea,
Îţi poţi vopsi falangele şi gura,
Poţi fi un zdrenţăros şi un hoinar,
Dar vezi să nu-ţi îngropi măsura.

Adoptă orice ritm pentru vacarmul tău
Şi nu alege între blugii rupţi sau goliciune,
Supune-te nestingherit oricărui zeu,
Dar nu uita că toate sunt deşertăciune.

Te poţi juca de-a postul mare
Şi poţi mima chiar rugăciuni de pipirig,
Atâta doar că orice înscenare
Se va sfârşi cu bezna de afară şi cu frig.

Fii vesel tinere, în zbenguiala ta,
Şi nu lua în serios Apocalipsa,
Trăieşte-ţi rătăcirea, nu te mai lupta,
Dar fii atent că a-nceput eclipsa.

Poţi fi vitezoman, tâlhar sau pierde-vară,
Pensionat pe caz de bancuri şi bârfeli,
Dar ţine minte că-i târziu afară
Şi pe-ntuneric tare ţi se-ntâmplă să te-nşeli.

Poţi fi orice, oricând, oriunde,
Şi fiu de împărat, şi cerşetor,
Atâta doar că aşteptarea nu se-ascunde;
Tu eşti aşteptător, fiindcă ţi-e dor.

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 80

Invitatie

Tinere,
În seara asta te aştept la mine
Ţi-am pregătit ceva distrugător:
Un film îngrozitor
Cu răul travestit în bine.
Nu-ţi fă probleme, tu eşti numai slujitor!

Băiete,
De atâtea mii de ani te-am aşteptat,
Peţindu-te cu insistenţă,
Dar tu prea credincios
Te pleci, umil, cu reverenţă
Numai în crezul ce te ţine încurcat.

Încearcă
Să descoperi gustul unor clipe tari,
Nu fi sectar şi îndărătnic:
Păcatul nu mai este rar,
Aruncă-te-n blestem eroic
Şi spală-ţi gândul de chemări prea mari!

Pricepe,
Că sunt  mulţi de-ai tăi mai păcătoşi
Şi nu uita că mâine nu e sigur.
Nu aştepta prea mult;
Vor trece iute anii tăi frumoşi
Şi vei rămâne pentru totdeauna singur.
…………….

Oricine-ai fi
Tu voce insistentă şi vicleană
Răspunsul meu e Nu, fierbinte.
Mai bine temniţa
Întunecată şi duşmană
Decât păcat în viaţă şi-n cuvinte.

Daniel Chirileanu, “Un vuiet pe ‘nălţimi”, pag. 14

O  zi de plictiseala ?

Probabil când ţi-aduci şi tu din când în când, aminte
Sau dacă eşti surprins cumva în reflector,
Declari că-aştepţi şi nu mai poţi de-atâta dor
Convins că ziua de pe urmă stă cuminte

Dar Revenirea Lui, va fi aşa, neaşteptată,
N-acelaşi timp cu crime, droguri şi război;
Odată chiar cu răfuiala dintre noi
Şi cu iubirea noastră acră, prea formalizată.

Va fi o zi la fel de monotonă ca oricare.
Iar tu, erou, privind emisiunea
Te vei trezi mahmur, scurtând închinăciunea,
Pierzându-te din nou în târguială şi trişare.

Va fi o zi, poate de trudă, ori de plictiseală,
Când tu flămând nepotolit după mai nou
Vei pierde timpul cu reviste la birou
Sau colindând prin magazine-aşa la nimereală.

Vom fi şi-n ziua Lui la fel de „nimeni nu-i ca mine”?
La fel de buni afacerişti sau trădători
Şi toţi din jur vor fi la fel de muritori,
Va fi o zi când nimeni nu mai crede că El vine.

O zi de despărţire, cu minciună şi cu glume;
La fel cu cea de azi şi cea apusă ieri,
Cu schimburi de valută, rock şi târguieli
Şi cu atât de transparenta noastră rugăciune.
….
Nu-ţi fă iluzii, toate într-o zi se vor desface;
Şi târgul de maşini şi piaţa mare.
Să nu te-aştepţi să scrie în ziare,
Azi încă poţi alege; ori aştepţi, ori „dormi în pace”!

Daniel Chirileanu, “Un vuiet pe ’nălţimi”, pag. 5

Şansa

Oricine-ai fi, eşti doar un trecător,
De multe ori un înşelat,
De-atâtea ori înşelător…

Eşti uneori mult mai puţin decât nimic,
O brumă doar de existenţă;
Ca o insectă
Ce se naşte şi-i zdrobită în acelaşi ceas de seară,
Fără a şti măcar că sunt pe lume
Nopţi fără să doară,
Sau că există undeva şi zi, ori clipe de senin
Din abundenţă.

Eşti numai om,
Fărâmă de noroi,
Sătul de oboseală şi rutină.

Poţi fi pustiu şi singur zi lumină,
Dar poţi umbla cu Dumnezeu.
Chiar dacă azi eşti doar nămol
Problema e: să vrei
Să-ţi fie dor.

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, , pag. 308

Procesul

Esti martor in procesul Lui.
Din pridvorul inimii tale
Ti se striga:
Il vrei pe El ori pe Baraba?

Daca Il vrei pe El,
Te-ai stricat cu multimea,
Daca te vrei pe tine, va muri;
Dar vei muri si tu…

………………………………

Mormantul Lui va fi pe vesnicie gol,
Iar tu
Nici groapa n-ai;
Alege mai degraba vesnicia.

Daniel Chirileanu

Interes

Doamne, învaţă-ne să ne rugăm
Cum au învăţat Ioan, Socrate şi Platon
Pe ucenicii lor.
Dar nu ceva prea simplu,
Pe care toată lumea să îl ştie;
Învaţă-ne ceva… filozofie,
Nu-i nevoie să-nţelegem ce spunem,
Important e să fim ca şi ei.
Doar atât că noi credem în Tine,
Pe când ei încă cer de la zei.

Învaţă-ne, Doamne,
O formulă,
Ceva de tip oriental,
Pe care s-o rostim când norii se adună,
La cimitir ori la spital…

Să nu ne-nveţi ceva cu „Tatăl nostru”
Şi nici cu Voia Ta,
… De fapt…
N-am vrea să fie nici cu „iartă-ne cum vom ierta”.

Învaţă-ne orice, nu mai contează,
E important să fim ca toată lumea;
Dă-ne un semn ori altceva,
Alege pentru noi o rugăciune,
Să aibă-n ea de toate, ca o frază.

… Dacă voi vreţi să ştiţi a vă ruga,
Atunci aflaţi că cel mai bine
Şi cel mai filozofic
E aşa:
Te rog
„Să-ţi aminteşti de mine”.

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 95

Mesaj

Despre întoarcerea Lui,
Am uitat să vorbim,
Ca nişte păgubaşi muşcaţi de somn,
Nu mai contează locul unde locuim
Nu ne mai doare gândul, şi nici dorul,
Noi suntem mulţumiţi că mai dormim.

Despre întoarcerea Lui
Ne place să tăcem
Ca nişte inculpaţi surprinşi de Lege
Şi e ciudat să predicăm oricui de ea
Când noi abia putem culege
Şi nu ne săturăm oricâte am avea.

Despre întoarcerea Lui,
Încă vorbim indiferent,
Ca şi un papagal în zi de sărbătoare
Numai atunci când urmărim câte-un „client”,
Când banii nu ne mai ajung
Sau dacă fulgeră prea tare.

Despre întoarcerea Lui
Ne pasă mereu mai puţin,
Ne-a mai rămas doar teoria aşteptării,
Ajunge că o stăpânim în mod deplin,
E bine că n-o dăm uitării
Şi că promitem să-o iubim

Dar întoarcerea Lui
Va fi la vremea hotărâtă,
Chiar dacă eu o spun ori n-o spun nimănui,
El va veni.
Chiar dacă inima e tot mai răzvrătită
Uitarea noastră nu v-a sta în calea Lui.

Despre întoarcerea Lui
Ar trebui să învăţăm a vorbi.
Ar merita să trăim despre ea
Şi-ar trebui să tăcem, să-ncepem a iubi,
Fiindcă-atunci
El ar putea veni.

Daniel Chirileanu, “Corigenţi la… a doua venire”, pag. 18

Kilo mega giga tera

Bunicii mei nici n-au visat vreun kilobyte
și n-au zâmbit în poze de trei  mega
când au plecat nu se născuse nici un site
și se vedea prin windows școala și bodega.

Dar de un timp  ne măsurăm în tera
Cu mega, giga, DD RAM
și crampele se cântăresc cu atmosfera
și-un giga de manele-i un bairam.

Am inventat măsuri și medii de stocare
Putem fi noi ori sosii virtuale
Te vezi pe internet la simplă căutare
Cu gânduri și negânduri vizuale.

Încape viața într-un server anonim
Cu index pentru studii și iubiri trecute
Cu antiviruși fără de sublim
Codificate bătălii neîncepute.

Noi credem că-am stocat și îngerii din cer
Pe Dumnezeu Îl faultăm cu skype-ul
Îi facem conturi pe hi5 și messenger
Și credem că tot noi îi ținem site-ul.

Dar nu vedem că lumea-i tot mai mică
Și oameni mici ascunși după nick name
Ucid cirezile de gânduri fără frică
și-ncap cu tot ce sunt în doar un frame.

E universul digital o-ntindere pustie?
Sunt rătăciți navigatorii neștiuți
Poate că nu, poate că da, cine mai știe?
Văd prin nisip și urme de eroi și pas de sluți.

Daniel Chirileanu

Sursa: http://www.danielchirileanu.ro

Adevăr

Unii spun că Dumnezeu ne-a-nchipuit și a plecat
Ne-a uitat în graba Lui spre alte galaxii
Iară noi din prima zi am tot crezut și L-am visat
Cum visează un orfan prin negrul serilor târzii.

Alții spun că Dumnezeu nu S-a născut
Și există doar în gândurile noastre prea flămânde
Spun că noi L-am fi  cioplit pe Cel fără-nceput
Și când vrem, tot noi în văi de gânduri L-om ascunde.

Demonii, se spune, că Îl știu, se tem de El
Uneori Îl cred și-adesea galsu-I înfioară
Dar ne mint să credem versul lor mișel
Vor să ni-l transforme necinstit într-o povară.

Slova Sfintei Cărți  cea fără de-ndoială
Spune că venim din frământarea mâinii Lui
Că avem asemănarea Lui ca umbră ideală
Și vom fi ai Săi, de nu vom fi ai nimănui.

Dumnezeu e tot, cu preadestul, aceluia ce crede
Este chiar credință celui ce nu poate ști
El aude când tăcem, și, când e negură, ne vede
Dumnezeu e singurul ce-a fost de dinainte de a fi.

Daniel Chirileanu

Sursa: http://www.danielchirileanu.ro

Nu primăverile

Nu primăverile sunt ziua ta
Nici  florile nu-s marea ta răsplată
Nu poate nimeni steaua ta purta
Tu nu doar strălucești o nestemată
Tu ești chiar galaxia ce va sta.

Tu nu ai preț în ochii nimănui
Și nimeni nu te cumpără  pe tine
Tu nu ești de vânzare veacului
Ești fiica Celui ce te ține
Ca o comoară dată orișicui.

Să nu te schimbi, să fii la fel
Trăiește, simte, luminează
Rămâi  un dar cu veșnicia-n el
Ca soarele pe bolta de amiază
Căci Dumnezeu e singurul tău țel.

Daniel Chrileanu

Sursa: http://www.danielchirileanu.ro

Tu nici nu știi

Tu nici nu știi că ești un înger, mamă
Și palma ta cea mirosind a trudă e un cer
În ochii tăi mi-e noaptea fără teamă
În palma ta văd  galaxii de peste efemer.

Tu nici nu știi că glasul tău e-al Lui
Ești și chemarea și răspunsul de la Dumnezeu
Ești steaua mea, deși poți fi a orișicui
Ești darul neegal și te-am primit doar eu.

Tu nu te schimbi odată cu planeta
În sine tu ești ca un univers neplanetar
Tu nu ai sori și nu predai nicicând ștafeta
Îl porți pe Dumnezeu la mine pe hotar.

Tu ești și vie și neîndrăznita mea icoană
Un soi de răsărituri ningând peste amurg
Ar nămeți de lacrimi în primăvara pământeană
De nu ai fi căldura mea în toate câte curg.

Fără să vrei ești pe vecie  numai mamă
Din clipa când întâi m-ai alintat divin
Nu ai ceva mai nobil mai demn să ai în seamă
Să fii cu Dumnezeu iar eu la voi să vin.

Daniel Chrileanu

Sursa: http://www.danielchirileanu.ro

Rămân copil

Când m-am trezit tu mă vegheai de-o veșnicie
De parcă dinainte de-a mă fi născut mă cunoșteai
Parcă  din totdeauna Cerul te dăduse mie
Când nu venisem încă iar tu mă așteptai.

N-am întrebat nicicând ce ești de unde vii
Tu ești  așa cum este viața,  fără protocol
Ești strălucire-n zori și-n beznele târzii
De parcă-n fiecare zi dai singură pământului ocol.

N-am înțeles de ce nu-ți obosește mângâierea
Și nici din ce izvor aduni  tăcerile mereu
Și numai tu găsești fără oprit,  egală  cu durerea
Puterea de-a iubi  când ceasul cade greu.

Pe semne că ascunzi din Dumnezeu ceva
Ori tu te-ai cuibărit în El de neștiută vreme
Te văd cum mă veghezi   când trece careva
Când mă opresc te simt cum inima-ți se teme.

Și porți  pe umeri drumul să nu mă rătăcesc
Tu vrei să trec prin stele, iar  văile să-neci
Să nu văd  suferințe în tine cât  lovesc
Să aflu numai  bine prin lumea-n care-mi treci.

Când m-am trezit eram  ca tine dragă mamă
Dar  vreau să știi că pentru veci rămân copil
Să tot aud iubirea-ți cum mă chiamă
Să-I mulțumesc lui Dumnezeu, cu ruga mea umil.

Daniel Chrileanu

Sursa: http://www.danielchirileanu.ro

Neproprietate

Când mă uit spre tot ce vine
Dinspre necioplite veacuri
Văd doar visele-n ruine
Scrum, rugină, stinse vreascuri.

Tot mă uit și nu-mi răsare
Nici un soare nici o lună
Parcă umbra-mi călătoare
Se topește-n neagră spumă.

Singur, n-aș ciopli vreun drum
N-aș visa nici o icoană
Aș muri aici și-acum
Ca o torță mistuită de pomană.

Dar mă uit spre ce n-a fost
Nu prin mine, ci prin El
Și prin beznă văd un rost
Văd prin mâine drum spre țel.

Nu-i cărarea vrerii mele
Chipul urmei ce voi fi
Bolta mea cu mări de stele
E a Lui, iar El va ști.

Daniel Chirileanu

Sursa:http://www.danielchirileanu.ro

De la fereastră

Dacă mă uit de la fereastra vieții mele către mâine
Văd  negura țesută ca noaptea dintr-un hău
Mă dor secunde  ce vor fi în lupta pentru pâine
Mă tem de pe acum de încă necioplitul rău.

Dar dacă  urc la geamul cerului atât de-nalt
Nu văd decât lumina dincolo de zare
Văd pașiii mei cu umbre de lumini peste asfalt
De ca și cum rămâne peste toate marea căutare

De la fereastra mea se văd războaiele gemând
De la fereastra Lui apusă-i lupta de demult
Doar orizontul meu  coboară sângerând
Împărăția Lui este deasupra  de tumult.

Prin ochii mei planeta a murit
În mâna Creatorului ea se cioplește nouă
Deși am transformat venirea Lui în secetă și mit
În fiecare zi El o transformă-n bob de rouă.

Îngeri se strâng la marele concert
Urechea mea aude numai plânsul lumii
Doar eu împart secundele în jumătăți de sfert
Pe mine mă vrăjește încă glasul spumii

De-aici de unde stau văd  numai noapte fără zori
El vede vreamea  la apusu-ntunecimii
De aceea voi pleca din propriii-mei nori
Și voi privi de unde El  îmi tot trimite-n cale heruvimii.

Daniel Chrileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Din nou se-ntoarce maine

Din nou se-ntoarce mâine către noi
Cu neștiutul lui, cu întrebări și vise
și iar nu știm dacă din soare ori noroi
se vor ciopli secundele de  prin culise

în timp ce nopțile aleargă după zile
se scurg cărări sub pașii noștri alergând
se macină secundele, îngălbenite file
până și viitorul s-a trezit trecând

mă uit acum la mâinele de ieri
și parcă nu l-am cunoscut îmi e străin
războiul meu țesut spre nicăieri
îmi stă pe drum și lacrimă și spin

dar începutul e mereu frumos
visez că voi fi bun că voi fi drept
deși mă tem de gândul orb, neputincios
promit că am să fiu ceva mai înțelept

dacă mă uit la urma mea pe cale
o văd când a mințit când a căzut
însă mă-ntreb cum ar fi fost prin vale
de nu visam  mai mult decât am vrut

de la răscrucea-n care stăm
putem încorona eșecul drept stăpân
sau am putea speranța s-o încoronăm
și să trăim veciile din clipe ce rămân

decât să plâng temându-mă să vreau
mai bine vreau să tot încerc plângând
nu-s clipe-n calea mea să stau
mă va găsi Împărăția alergând.

Daniel Chirileanu

Sursa: danielchirileanu.ro

Curaj

Nu știu nimic de ziua care vine
Dar nu mă tem deși e ca o noapte
Nu văd de câte ori în văile din mine
Vor răsări luminile din șoapte.

Dar nu mă tem, nu plâng de groază
Deși nu văd vreo stea dinspre atunci
Deși din soare nu s-a smuls vreo rază
În gândul meu e ca amiaza peste lunci.

Nu văd, dar simt că pe cărare
La fiece obstacol va fi zidită treptă
Și voi urca-n genunchi prin neștiuta zare
Cu mâna mea în mâna Lui cea dreaptă.

I-așa de beznă dinspre mâine
Că sunt de ca și cum lumina m-a orbit
Nu-o văd, dar îmi miroase-a pâine
Iar apa o aud curgând fără oprit.

Va fi război sau iarăși va fi pace?
Voi fi mai liber poate sau mai sclav?
Nu știu destul, dar gândul meu desface
Un fel de orizont ca un poem suav.

Nu-L văd, doar Îl aud în vise
În gânduri încă-mi este Dumnezeu
Și dacă astăzi plec spre clipele promise
E fiindcă El mă ține și nu eu.

Daniel Chrileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Acest irepetabil inceput

acest irepetabil început e ca un drum
ce ți se dă când drumul l-ai  stricat
e ca  un leac după eclipse de scrum
te-mbăgățești  deși nu ești bogat.

să te oprești să uiți, și-apoi să pleci
e ca o naștere în care nimeni nu te doare
dezbraci poverile trecutelor poteci
și readuni nestinsa așteptare.

de dragul tău ți s-a lăsat hotar
și vremea, fără vârstă, se măsoară
de ca și cum ne cerne Dumnezeu un dar
ca un răgaz de scuturat  povară.

n-ar trebui să fim nepăsători cu astfel de-nceput
sfârșitul unui lucru e mai bun
și-așa ar fi dacă în  visul meu  de lut
cu gândul la sfârșit m-aș apuca s-adun.

acum se pot zidi secundele de mâine
ce ne vor fi sub gânduri azi
și fiecare gând e-un fel de pâine
e ca lumina care ninge pe obraz.

visează așadar spre când și unde
cioplește-ți rugăciunea ca un străjer în drum
iar Dumnezeu în palma Lui te va ascunde
căci mâine nu-i al tău , e-al  Lui acum.

Daniel Chrileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Iarna lui cuptor

I-o iarnă fără margini vara asta
Înţepeneşte pâinea sub viforul din soare
Şi curg prin noi nisipuri topite dinspre mâine
Ne-au îngheţat şi ochii de lacrimă şi sare
Ca-n albe anotimpuri zidite cu năpasta.

M-am întâlnit din nou cu nimeni
Venea de nicăieri, cu urme viscolite
Urca în valea umbrei ce nu-i de-o veşnicie
Şi-am priceput că văd istorii necioplite
Că eu şi toată lumea nu ne-am născut asemeni.

Parcă mi-i dor şi nu ştiu către unde
Parcă mi-i somn deşi nici azi nu m-am trezit
Visez că dorm şi uit din nou închipuiri ucise
Drept când alerg spre locul  nezidit
Deşi nu-ntreb, mereu mi se răspunde.

Tot simt că gerul curs din soare
Îmi toropeşte paşi desculţi prin clipe ninse
Şi nu-nţeleg spre unde şi ce mă cheamă totuşi
Când iernile din gânduri mă dor minuni aprinse
Şi ştiu că până niciodată sunt iarnă călătoare.

Da, eu sunt iarna mea din vara asta
Şi-ngheţ de teama arşiţei din gânduri
De-aceea trec doar noaptea  şi ning spre mine însumi
Ca să–ţi rămână ţie  răcoarea dintre rânduri
Să-mi ningă numai mie, atât; cu asta basta.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Recunoştinţă

Dacă ne-a fost pe masă pâinea o comoară
Şi dacă-am strâns firimituri din câtă a rămas
E numai fiindcă Tu  ai dus a zilelor povară
Şi ne-ai păzit la orişice popas.

Dacă suntem aici şi mic şi mare
Suntem doar fiindcă Tu în palmă ne-ai adus
Şi braţul Tău cel bun şi tare
A oglindit privirea noastră doar în sus.

Ne-ai fost şi untdelemn şi apă şi lumină
Ai fost din nou cărarea peste care am trecut
Deşi adesea inima străină
N-a mulţumit,a  murmurat şi a tăcut.

N-ai măsurat , ci doară ne-ai ţinut
Și-ai mers cu noi de mână printre clipe
Deşi noi Te-am minţit şi Te-a durut
Tu ne-ai purtat pe largile-ţi aripe.

Al tău  de pe genunchiul azi plecat
A Ta este cântarea nerostită
Te preamărim slăvitule-Mpărat
Ai Tăi suntem în clipa asta fericită.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Handicap

Prea ieftin cuvintele zboară din gând
Ca ascuţitele săgeţi spre inimi răvăşite
Prea mult mocnim până rostim un rând
Şi vorbele târzii sunt dulciuri otrăvite.

Prea scump se leagă verbul  despre bine
Prea larg deschidem poarta spre minciuni
Ne tot zgârcim la frazele prea rar senine
Şi ne-ntrebăm de ce nu se mai nasc minuni?

Izvorul de sub limbă s-a licitat la bursă
Tot ce rostim e un contract  bizar
Ce voi primi în schimb la vorba spusă,
Voi fi citat în titluri colorate de ziar?

Cioplim prevăzători la declaraţii elevate
Prin care spunem absolut  nimic
Căci vorbele devin imagini inserate
În epopei  cu un erou din ce în ce mai mic.

Nu mai rostim pe gratis adevărul nimănui
Din adevăr se pot ciopli realităţi ascunse
Şi nu-s urechi  spre care poţi încă să spui
Mărturisiri şi taine poate nepătrunse.

Mai bine am ales tăcerea de pe stradă
Tăcerea spectatorului de reluări la meci
Am stins cuvintele din rugăciunea fadă
De parcă aşteptăm tăcerea cea de veci.

Ne-am învăţat să nici nu auzim vreun freamăt
Ca nişte surdo-muţi în drum spre nesfârşire
Deşi încă e plin de strigăte şi geamăt
Oare pe Dumnezeu Îl auzim în sunet de venire?

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Tacere

mă furişam
ca să m-ascund de TATA
visam că fug
şi cum în taină făcusem totul,
grăbit ca să nu-i dau de ştire
L-am observat târziu:
Tatăl meu, mă  întreba:
ai stat la masă?
am spus  DA
El a întrebat: CU CINE?
am tăcut.
mâncasem  fără El , din  fructul oprit.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Mi-i dor

Mi-i dor de-atunci când încă nu ştiam să mint
Ori nu puteam, din lipsă de cuvinte şi de mimă
Când rătăceam făr` să mă pierd prin labirint
Când floarea de secunde mai adia sublimă.

Mi-i dor şi plâng după atunci ce nici n-a fost
Deşi eu l-am trăit în visele în care încă dorm
Atunci când viitorul se trezea mereu cu rost
Când nerostitele rostiri spuneau enorm.

Tânjesc după ogorul încă neţesut de gânduri
Când nu ştiam şi eram totuşi mare înţelept
Aveam povestea mea ascunsă între rânduri
Şi ochii mei închişi mergeau pe drumul drept.

Mi-i dor de mama care încă nu strânsese-argint
Şi nu avea tranşeele din pălmi cioplite încă
Când glasul ei  ca o legendă diafană din Corint
Stătea la ţărmul meu cum stă cetatea dintr-o stâncă.

Mi-i dor de tata care-n orice zi pornea la un război
Cu muntele străin, cu drumuri fără bătătură
Şi aduna cioplind pădurile de ciungi de printre sloi
Tărâţa turtelor pe care mama le numea prescură.

Mi-i tare dor de orice n-am avut, că tot era sublim
Şi-aveam la ce visa în fiecare adiere de-nserare
Crezând că într-o zi  se va-ntâmpla să dăm şi să primim
Chiar şi comorile adânc pecetluite în visare.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Zarul

Prieteni aduceţi cămaşa de rege
A Celui ce se crede Fiu de dumnezeu
Şi s-o-mpărţim la zaruri după  lege
Poate va fi norocul chiar al meu
Şi chiar al meu a fost, am câştigat
Nu haina îmi părea fără de preţ
Ci El care plângea  întregul plâns al lumii
Parcă spăla planeta de  dispreţ
Când zarul a  căzut, am câştigat
Parcă aveam în palmă necuprinsul
Nu-nţelegeam de ce L-au condamnat
Dar eu primisem veşnicia de la Dânsul
Nu, nu mă simt nicicum  un vinovat;
Cămaşa Lui, o salopetă de tâmplar
Îmi e de-atunci un fel de talisman
Nu cred că stau în ea minuni, nu am habar
Dar ştiu că El avea în palma Lui minuni.

Din toate câte mi-au căzut la sorţi
Aş rămânea cu haina Lui de in dintr-o urzeală
Şi m-aş pleca în umbra  sfintei Sale morţi
Ca într-o cea mai scumpă închinare ideală
Şi nu mă tem că mi-ar lua câştigul înapoi
Că eu păstrez ce am în scumpa-I amintire
Ba poate că I-aş da şi inima-mi de sloi
să pună iar în ea întâia ei iubire.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Paradox

Când m-a salvat murea de-o mult mai veche moarte
Şi n-am putut decât să iau la sorţi cămaşa Lui
Era întâia oară soarele amestecat cu cer de noapte
Murea o rudă-a tuturor ca rudă-a nimănui.

Când L-am privit eu nu-L ştiam dar El pe mine da
Eu îmi săpam mormânt iar El mi l-a cerut
Şi I l-a m dat fără să ştiu că n-are timp a stat
n-am înţeles de ce atunci şi veşnicia a tăcut.

Toţi îngerii planetelor  parcă uitaseră de timp
Şi legiuni de heruvimi Îi aşteptau porunci
Dar El tăcea cioplind un altfel de răstimp
Ca într-o dramă unde criminalii sunt doar prunci.

De unde să pricep că-I El Acela , că-I Mesia
Că urma Lui e drumul răsărit  sub tălpile oricui
Când n-am visat că  s-a r putea  Împărăţia
Să fie şi a mea  pentru că e de fapt numai a Lui?

Nu m-am oprit  deloc  pe calea vindecării Sale
Şi nu-I ştiu predici, eu n-am cu El nici amintiri
Am fost de mult întemniţat în propria mea vale,
Îngenuncheat de-un veac, în mi de nesimţiri.

Poate că El mi-a cumpănit cândva neînţelesul
Dar noaptea mea n-avea deschisă nici o cale
Nici azi nu ştiu de ce L-am judecat  cu interesul
Când numai El mă căuta în ultima mea vale!

N-am înţeles nimic din tot ce I-am făcut
Şi nici din tot ce El mi-a dat fără măsură, gratuit
Eu toată viaţa L-am rănit şi L-am durut
El pân la moarte m-a găsit mereu   şi m-a iubit.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Concertul vietii

Concertele din acea noapte au tăcut
Parcă doar eu ştiam că cineva mai asculta
Priveam la Dumnezeu înveşmântat în chip de lut
Priveam la ucenicul  care se jura că nu L-a cunoscut
Şi aşteptam; cortina încă nu se ridica.

Concertele din univers au amuţit
În noaptea Lui de patimi era concertul meu
Doar mie Dumnezeu mi-a poruncit să cânt
O strofă ca un semn, un singur cântec frânt
Eram o lacrimă de Dumnezeu.

Un strigăt pentru mulţi neauzit  şi stins
Atât a fost a vieţii mele partitură
Dar cel ce asculta a tresărit şi l-a privit pe Dumnezeu
Era un vis pe care l-am ţesut cu renunţare, greu
Ca nimeni să nu vadă  decât a Cerului măsură.

Ascultătorul meu era înmărmurit
Eu nu ştiam că Mesia îl invitase
Dar el ştia programul tot  deşi părea surprins
M-a ascultat, s-a clătinat şi-a plâns de necuprins
De parcă veşnicia o trădase.

Ce altceva mi-aş mai putea dori
Decât prin rolul vieţii mele efemere
Să-ntorc  privirea celui slab spre Lacrima din cer
Ca să-i  dezlege  Dumnezeu orice mister
Şi să-i deschidă drum din ceasul de cădere.

Nici azi nu ştiu de ce doar eu
Am fost solist în noaptea  lumii de tăciune
Nici ce am spus că-atăt de-amarnic plâns porni
Când Dumnezeu pe trădător Îl reprimi
Dar ştiu că am primit  un rost cât o minune.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Cantec de cocosi

Tu ştii că-n viaţa mea au mai cântat cocoşi,
În despletit de zori şi-n aplecat de seară
Însă-am simţit atunci umbrit de păcătoşi
Durerea din privirea-Ţi trădată şi amară.

Nu Te-am trădat numai atunci, ştii bine
Şi-ai înţeles că nu greşeam doar din greşeală
Mereu Te-am dat la schimb pe orişicine
Şi nu mă mai durea o astfel de – nvoială.

Dar nici o sete n-a secat în mine mai adânc
Şi nu mi-a fost oţetul mai îndoit cu fiere
Decât atunci când Tu  prin gândurile-mi stânci
Ciopleai cu setea  împărăţie de putere.

Eu te-am durut  atunci când te durea
Şi Te-am străpuns cumplit în acea seară
Cocoşul   m-a trezit  mai mult decât o stea
Şi port  mereu de-atunci o galaxie de ocară.

M-ai mântuit cu-o singură privire din pridvor
Şi azi aud cum  cântă iar cocoşii
Şi încă mai tresar când glasul de norod  înşlător
Înscrie la cuvânt doar păcătoşii.

Dar setea Ta a pârjolit prin gândurile-mi stânci
Fără-opritul veacului ce vine peste mine
Şi n-am să fac decât să fiu venit atunci
În faţa Ta cu tot cu cei ce se întorc la Tine.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Calvar

Mai lung e drumul Golgotei din mine
fiindcă eu Ţi-am adunat mai mulţi duşmani
Te va durea mai rău decât ai pătimit cu orişicine
Eu nu-s şcolit în facultăţi de drept pe la romani.

Pilat din mine este mult mai crud şi mult mai laş
Acum şi preoţii sub care mă ascund nu te cunosc
Degeaba , eu sunt de-opotrivă şi Barabă şi sutaş
Şi-am învăţat să mint desăvârşit, nu recunosc.

Pe drumul pietruit din groapa gândurilor  mele
N-am aciuat Marii şi Simoni din Cirene sau Ioani
Piroanele prin care Te rănesc sunt mult mai grele
Sunt aliaj de dragoste amestecat cu gust de bani.

Spectacolul în care Te ucid nu-i astăzi la vedere
Te duc spre suferinţă pe drumul meu cel ocolit
Şi-Ţi dau oţet din propriul meu butoi de fiere
Să vezi de câte ori nebănuit am tot murit.

Mă doare că n-am timp să redeschid procesul
Sunt prea legat să stau, să mint, să-Ţi fiu calvar
Măcară Tu Te vei numi în calendar cândva Alesul
Dar eu voi rămânea mereu un anonim tâlhar.

La ce ar folosi dacă aş spune lumii adevărul
Mai crede cineva că martorii Te vând pe mai nimic?
Tu nu ai azi judecător, e o Barabă tot poporul
Suntem aproape toţi ca o Caiafă  într.un crez prea mic.

Ne vei ierta vreodată ne-nţelesul şi trădarea?
Vei spune despre noi că „n-am ştiut ce îţi făceam”?
De unde s-ar deschide pentru noi din nou cărarea?
Ne poţi lăsa să Te urmăm cum Te urmam?

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Al doilea cantec

Cocoşul a-ndrăznit şi a cântat a doua oară
Şi cei ce prea adânc dormeau încă visau
Pământul n-a-nţeles nicicum cântatul de afară
Şi n-au ştiut că el cânta atunci când ei trădau.

Nici  pasărea din zori trezită prea devreme
Nu a ştiut de unde a –nvăţat acel neînţeles poem
Cânta străin cocoşul simfonia unei teme
La moartea lui Isus Mântuitorul din Salem.

Cocoşul cântă iar în curtea mea din gânduri
Eu ştiu de câte ori şi unde L-am trădat
El îmi citeşte neştiutul dintre rânduri
El ştie când am spus şi ştie când L-am renegat.

Şi nu mă doare astăzi glasul aspru de cocoş
Eu sufăr de privirea Lui neîndrăznit de bună
Cu El mă voi privi când mă voi fi întors
De El mă ruşinez când faptele-mi se-adună.

La fiecare gând prin care Îl trădez de-atunci
Cocoşul cântă ca la un semn din alte galaxii
Şi-atunci cobor din gânduri în propriile-mi lunci
Şi plâng ca un copil la porţi de veşnicii.

Aştept privirea Lui să-mi spună încă-o dată
Că n-am să plâng, de-oi plânge în zadar
Că urma spre Calvar va fi mereu, mereu călcată
Şi ne va fi spre-mpărăţia Lui ca ultimul hotar.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Drumul

Drumul e-o pasare cu aripi prafuite
Si cu naravuri adunate  din furtuni
Când sa pasesti  le simti mereu trudite
Când sa te-nalti, coboara-n vagauni.
Adesea drumul nu-i decât  un cântec
Îl stii dar nu ti-l amintesti deloc
Si cauti tonuri de blestem ori de descântec
Uitând ca-s amândoua la un loc.

Drumul e-o vorba, parca înteleapta
Prin care tot alergi si cauti înteles
Dar te cufunzi în bezna, treapta dupa treapta
Iar rostul înca tot nu l-ai cules.

Da, drumul e o rugaciune nerostita
Nu o cioplesti, ti-i teama sa n-o strici
Si sta precum iubirea sade muta, nezidita
Cum stau poverile în spate la furnici.

Caci drumul este fluviul netrecut,
Caci drumul este ne-nflorita stea;
Sa stii ca drumul e o alba  aripa de lut
Caci drumul este  viata mea.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Copil trecut

N-am priceput din lacrimile tale nici o iota, mama
Si nu stiam de ce ti-i aspra palma, tatal meu,
Dar am aflat ca tu plângeai de propria mea teama,
Ca tu  trudeai sa nu gasesc în cale drumul greu.

Când ma certai n-am banuit ca-i o durere,
Când ma primeai credeam ca-i dreptul meu,
Si nu vedeam ca printre gânduri singura ta vrere
Eram ca o comoara, eu, si numai eu.

Argintul fara straluciri ce porti pe tâmple tata,
Nu banuiam ca eu l-as toarce fir cu fir;
Te judecam; parea ca-mbatrânisei prea de-odata
Si m-am ferit sa ti-l mângâi, atâtea secole în sir.

Când nu plângeai, credeam ca îti iubesti taria,
Mi se parea ca tatal meu ar vrea sa-mi fie zeu.
Si nu stiam ca plângi pe-ascuns, sa-mi lasi doar bucuria
În timp ce eu te-am ne`nteles   mereu.

Si daca azi mai esti, de nu vei fi plecat,
As vrea sa stii ca port în pe buze ca un dar
Sa-ti spun ceva ce n-am mai spus vreodata:
Îti spun c-am înteles, ca m-ai iubit si foarte clar.

Ce nu-nteleg e cum de am tacut atâta veac?
Si azi,  din prea târziu, ori prea departe,
Aud cum înca-n amintiri, ca într-un fara seaman leac
Ma tot astepti , sa-ti mai scurtez din noapte.

În gândul meu, chiar daca esti, chiar daca ai plecat,
Te duc spre Dumnezeu, ne-nchipuita multumire.
Si stiu ca un parinte ce iubeste ne-ncetat
A înteles de mult, ca-i rasplatit de propria-i iubire.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Sunt bine, mama !

Aud si-acum ca te mai rogi si te mai temi
De nestiutul care-mi da târcoale
Dar, azi îti spun sa nu mai gemi
Ca m-ai crescut la Dumnezeu în poale.

Înca mai simt cum tremuri netihnita
Cum ti se pare ca auzi, ca vezi,
Dar vreau sa stii ca astazi, troienita,
Esti numai tu sub tâmple de zapezi.

Opreste-te din întrebari si freamat,
Am mai crescut si merg asa cum stii
Am înteles al noptii tale geamat
Îmi luminezi prin codrii fruntii argintii.

Tu esti mereu cu mine la rascruce,
Tu îmi deschizi si poarta si carari
Dar lasa pleoapele sa se usuce;
M-ai învatat sa merg printre chemari.

Aseaza-te macar în gând o clipa
Si lasa lacrima sa limpezeasca-n zare
Sa vezi cum  am sub propria-mi aripa
Cararea ce-ai visat în ceasul de nascare.

Îti spun ca Dumnezeu e lânga mine
Asa cum L-ai rugat  demult, demult,
Iar azi Îl rog sa-ti fie ne-ndraznit de bine,
Ca binele din cer de neoprit tumult.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Menire

Pe tine Dumnezeu te cheama
Sa fi mai mult decât un bulgare  de mama
Tu esti un soi de drum prin univers
Cu vai de nemiscate stele
Ca o planeta într-un singur vers.
Tu stii chemarea  spre senin
Cum stiu luceferii sa arda pe deplin
Tu stralucesti în nopti de huma
Cât poarta unei galaxii
De parca esti a bunatatii suma.
Femeie, tu, aduni în tine zarea
Cu diminetile, cu neumbrita înserarea
Si cerni prin lanuri de taceri
Refrenul  vietii ca un leac
La tarm de ne-ntelese adieri.
Esti un liman al neschimbarii
Esti înca visul ce raspunde cautarii
Priveste cum  de la-nceput
Esti tot o coasta si-un întreg
Ca vasul dintr-o lacrima de lut.
Daca-ai uitat ce esti vreo clipa
Daca te stingi necumpanit în vreo risipa
Întoarce-te la Cel ce te-a zidit
Alege sa fi tu din planul Lui
Si tu si universul tau veti fi de neumbrit.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Mama mereu

Mereu  au fost mâinile tale mai calde, mai vecine
Si pâinea ce framânti a fost mai dulce mama
Din ochii tai truditi în noptile  departe si straine
A curs fara oprit lumina cea  fara de seama.

Întotdeauna tu  ai spus mai mult în lacrimi si taceri
Ca jarul din apusuri ce-nvaluie  miresmele din lunci
În mâinile firave au stat mereu, mereu, puteri
Ce-au împlinit ascunse  visarea unor prunci.

Si versul tau a fost ca o cereasca rugaciune
Când nu stiam de ce  si pentru cine te plecai
Si m-ai lasat  sa trec lipsit de orice-amaraciune
De ca si cum m-as fi nascut mai mult în rai.

Ca nimeni altul mi-ai citit neîndraznitul de pe buze
Si-ai auzit oceanele din gând cum rascoleau
Tu ai stiut sa-mi fii metafora dintâi cu tot cu muze
Ca un poem pe care altii poate nu-l stiau.

Te-a zugravit Maestrul ca pe un tablou cuminte
Cu uliti, cu padure fermecata si cu luna
În care tot aud un cântec de deasupra de cuvinte
Si unde nu-s amurguri care sa-mi  apuna.

Din mâna Lui, tu, ca un bulgare de taina
Aduci la viata rostul  înca nefiintei
Si dai împaratiei de lumina pamânteasca haina
De parca ai ciopli un chip credintei.

Ne-ar fi departe si  anevoie întelesul poate
Si Dumnezeu ne-ar fi strain cât nu vom sti
De nu ne-ai fi iubit  mai sus de lucrurile toate
De nu erai, nici noi vreodata nu am fi.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Vechitura

Sa-i zicem GLOSA – pentru „vechituri”

De când ne stim suntem la fel de-n alta vreme
La fel de multi, la fel de singuri, noi cei noi
Când ne-am nascut am început muri si geme
Pornim de fapt numaratoarea  înapoi.

Si ce s-ar cuveni ma rog a se-ntâmpla
Sa nu mai fim ce-am fost în mezozoic?
Daca si-atunci si-acum tot ne-nteles urla
Visam la viitor iar azi doar la trecut eroic!?

Eu cred ca mâine voi fi fost la fel ca ieri
Acelasi eu umbrit de poate înca-o seara
Îmbatrânit de-atâtea viitoare primaveri
Si prafuit precum statuile de ceara.

Ma voi simti la fel de prafuit pe dinauntru
Cum am tot fost de-un secol si ceva
Dar nimenea nu stie daca plec ori intru
Nici daca gem  pe-o treapta undeva.

Asa ca vezi, stimata „vechitura” cum îti spui
Ne nastem vechi, pensionari din prima zi.
Iar daca Dumnezeu n-ar rezidi ceva oricui
Noi, noi, probabil niciodata n-am mai înfrunzi.

Ca mântuirea si credinta, daca-am spune  drept
Nu stau în ceea ce as face eu sau tu vreodata
Ci sta în Dumnezeu; ce face El e întelept
E ca o floare care trebuie primita si udata.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Dorinţă

As vrea când mor, sa mor în cer
În umbra dintre stele
Macara una dintre ele
Sa vesniceasca rostu-mi efemer.

As vrea sa mor, când mor,  în zbor
Cu aripile largi în soare
S-adun cometele într-o ninsoare,
Sa nu-mi mai treaca trecatorul dor.

As vrea oricum sa mor în viata
Cum moare steaua pe orbita
Lumina sa-mi ramâna rascolita
S-o prinda ceasul dinspre dimineata.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

Nemerit

Doamne,
În satele din inima mea nu au venit înca romanii,
Nu i-am primit.
Stiam ca daca vin îi vor chema pe toti
La numarat;
Si-atunci aveai sa vii si Tu.

În popasul gândurilor mele
Nu s-a împlinit nici o profetie
Nu s-a nascut,
n-a fost ucis nimeni;
am concediat preotii,
am alungat magii,
am adormit pastorii.

Acum, astept
Sa nu vii.

Oricum nu am nici tamâie,
Nici aur,
Nici credinta,
Nici turma si nici iesle.

Asadar, ai veni pentru asa saracul de mine?

Daniel Chrileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro

 

 


This entry was posted in Dupa autor. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>