Poezii de Benone Burtescu

Poezii de Benone Burtescu

Lada cu cantece

.
Asezata sub lumina de taina a unei ferestre
Sedea lada mamei mele de zestre
Si mai inainte ca tacerea cea mare s-o taca
Fiindca ceva etern de frumos o grabea
Mama, atat a apucat sa mai faca
Sa rastoarne toate cantecele din ea
In inima mea;
Si fiindca le avea de la Dumnezeu
Le-a trecut pe toate pe numele meu
Iar eu le-am cantat pe numele ei
Printre vrabii si miei
Aburind oglinzile livezilor
Din iia zorilor pentru bucuria amiezilor.

Dar inima mi-era prea mica
Si ochii prea mirati de bucurie si de frica
Si cantecele-au dat pe dinafara
Pe drumuri de tara, de netara
Si mai ales pe drumuri fara de tara.

Acum, desi aproape s-a-nserat
Nu le-am terminat de cantat
Ma rostogolesc prin lume ghemotoc
Si parca-mi vine sa le-adun
Si sa le pun in lada mamei mele de zestre,
La loc,
Sub fereastra aceleaisi tainice lumini
In care vad imparatia trecand incet printre arini
Sub salcia soaptei
Unde miazaziua da binete miazanoaptei
Sa ma-ntalnesc cu mama mea
Si eu sa tac, sa cante ea.

 

Portret pentru cer

Cum ar trebui s-arate
Ochiul care peste-o clipă
Va ajunge să privească
Slava Domnului Isus,
Chip de slavă-mpărătească?
Prin ce lacrimi de iubire
Se va face limpezire?

Cum ar trebui să cânte
Biruinţa-n văi de jale,
Limba care peste-o clipă
Va fi pusă ca să strige
Aleluia, osanale?
Vorba cum o să rostească
Pentru lumea îngerească?

Din noian de glasuri multe
Ce ar trebui s-asculte
Cel ce peste-o clipă poate
Dinspre muntele dreptăţii
Invitat va fi s-asculte
Vocile eternităţii?

Cum ar trebui să bată
Cu ce foc, cu ce iubire
Inima ce de îndată
Va începe nemurire?
Inima spre ceruri duce
Ritmul stabilit pe cruce?

Cum ar trebui să fie
Haina albă-n curăţie
Pentru cel ce va începe
Sărbători de veşnicie?
Cum ar trebui s-arate
Fără pată, fără vină
Cel ce vrea cu îngeri parte
În vecia de lumină?

Fiecare, fiecare
Trebuie să treacă focul
Probelor de-asemănare
Cât Sinaiul, cât Golgota
Pentru cer înfăţişare.

Doamne, de minuni eterne
Doar un ceas ne mai desparte
Şi de chipul slavei Tale
Suntem încă prea departe…

Să renaştem din ruine
Rugă înălţăm spre Tine:
Fă ca-n ziua cercetării
Glasul Tău să nu condamne
După chipul slavei Tale
Chipul nostru schimbă-l, Doamne…

Benone Burtescu, Poezii, pag. 85

 Cetatea inimii tale

Vezi dacă cetatea inimii tale
Stânca Golgotei mai are drept temelie
Vezi dacă în turnuri mai şti conştiinţa de veghe
Şi dacă mai arde a rugii făclie
Vezi daca zidul nălţat
E numai din pietre curate
Şi dacă mai flutură steagul
În culori de credinţă, iubire, dreptate

Vezi dacă Legea în templul de cuget
E încă întreagă
Şi daci braţul tău drept la nevoie
Mai ştie, mai poate spărtura să dreagă
Vezi dacă porţile toate
Sunt încă bine păzite
Şi dacă rezistă ispititoarelor lumi
Ce izbesc cu putere în zăvoare să intre
Vezi dacă ferestrele ei spre lumină
Sunt încă destul de curate
Şi dacă oglindesc minunea crucii
Şi jertfa pentru-atâtea frumuseţi răscumpărate

Caută Domnul cetate-ntre cetăţi
S-o-mbrace-n nemurire ca pentru cer mireasă
Cum şi-a ales Sionul altădată
Cetatea inimii tale să fie aleasă

Vezi dacă cetatea inimii tale
Stânca Golgotei mai are drept temelie
Vezi dacă-n turnuri mai stă conştiinţa de veghe
Şi dacă mai arde a rugii făclie…

Benone Burtescu, Poezii

Pilat

Pilat,
Eu sunt Pilat
Cât de groaznic!
O, daţi-mi alt nume.
Nu, nu vreau Pilat,
De ce tocmai eu sunt Pilat?

Ce gloată agitată din somn mă trezeşte.
Cu urlete, iată
mi-aduc un legat
„Condamnă-L!, condamnă-L!”
De ce să-L condamn?
De ce tocmai eu sunt Pilat?
Să-L judec; dar nu pot.
Îl ştiu, Îl cunosc, e nevinovat…

Ce urlet, ce strigăt!
Ah, ce pot să fac?…
Ce rea e mulţimea,
Mă rupe-n bucăţi
Pe El Îl sfâşie.
Soldaţi n-am destui
S-o aduc la tăcere,
Ah, ce pot să fac?…

Să-L trimit la Irod, să-l judece el.
Dar nu, nu se poate.
Căci eu sunt Pilat.
Da, eu să-L condamn…
De ce tocmai eu să-L condamn?…

Să-L slobod,
Să-I dau drumul, acuma de Paşti,
Mă duc să le spun…
Dar cât sunt de orbi, fără minte
Îl vor pe Baraba,
Ah, nu-i înţeleg, îl vor pe Baraba,
De ce pe Baraba?…

Aduceţi-mi apă,
Aduceţi-mi multă
Turnaţi-mi…
Dar apă,
De ce apa aceasta e sânge?…
O, mâinile mele-s pătate de sânge,
Şi inima, totul…
Zadarnic încerc, nu se spală…

Nu, nu e în El nici o vină,
Dar nu pot vorbi
Cât urlă mulţimea,
La moarte, la moarte…
Nu e în El nici o vină,
Să facă ce vor, treaba lor…
Dar cum treaba lor?
Căci eu Îl condamn;
De ce tocmai eu sunt Pilat?…

Răstignit El, Isus, Împăratul…
Ce este Adevărul?
O, eu L-am răstignit…
Ba nu, nu eu, eu nu sunt Pilat,
Eu vreau un alt nume…
O, daţi-mi alt nume,
Nu, nu vreau Pilat!

De vină e Iuda,
Sunt preoţii, gloata,
Ei toţi sunt de vină…
Ba nu, nu sunt ei
Pilat e de vină
Dar cine-i Pilat…?
Ah, eu sunt Pilat.
Da, eu sunt de vină…

Lăsaţi-mă, sunt obosit, plecaţi…
„Ce-am scris… am scris!…”

Benone Burtescu, Poezii, pag. 43

Marele moment

Doamne,
Niciodată nu m-ai iubit mai mult ca acum
Desculţ de orice pretenţie
Urc dealul suferinţelor
Dar Te simt lângă mine pe drum
Simei
Vântură ţărână în văzduh în urma mea
Şi bleastemă de nu mai tace
Dar nu-l opresc, urc înainte tăcând
Tu-l priveşti şi pe el şi pe mine, şi-Ţi place
Ce-i regele?
Un vreasc
O dată cu popoarele strivit în teasc
Ce e coroana?
O veştejire
Când nu mai e apă şi pâine pentru cei duşi în robire
Şi urc mai departe
Zdrenţuit în orice mândrie
Ca cel mai de pe urmă în împărăţie
Văile vuiesc de-nvingători
Dar ce deşertăciune
Soarele se-mpotmoleşte-ntr-o furtună de nori
Ca un tăciune
Ce-i omul?
Un ciorchine de dureri
Ce nu-şi găseşte pacea pe lume nicăieri
Ce-i cerul?
Ceva ce-i prea departe când împrejur e-atâta sânge şi moarte
Şi urc şi plâng şi-mi este cald în suflet
Tu, Doamne, eşti lângă mine
Mă priveşti şi mă auzi
Şi dinspre nălţimi parcă lumină s-ar face
Deşi nu preţuiesc mai mult ca firul de fum
Simt
Că niciodată Doamne
Nu m-ai iubit mai minunat ca acum.

Benone Burtescu

Un pas mai sus

Când înălţimile te cheamă
De ce te pierzi în văi adânci
În pieptul tău de ce e teamă
Către seninul de pe stânci?

De ce ţi-adăpi în mlaştini dorul
Ce nu pot setea potoli?
Mai sus, mai sus este izvorul
Cel dătător de ape vii

Dacă albastrul te îmbie
Cu strălucirea lui de veci
De ce-ţi legi inima pustie
De-ale pământului poteci?

De laşi privirea să se-ndrepte
Cercetătoare-n viaţa ta
Găseşti şi-n tine însuţi trepte
Pe care să le poţi urca

Un pas mai sus, lumina creşte
Inundă culmile-n iubire
Un pas mai sus, aceasta este
Şi dor, şi ţintă şi menire

Benone Burtescu, Poezii, pag. 84

Toata casa mea

Doamne,
Ce minunat ai putut să fii
Când Te-ai gândit să faci o mică-mpărăţie de iubire
Din bunici,
Din tată şi mamă şi nişte copii
Sărbătoare a vieţii,
I-ai adunat în jurul unei vetre,
I-ai strâns în jurul unei pâini…
Este lucrul cel mai frumos ce Ţi-a ieşit din mâini
Şi pentru cine ştie să-nţeleagă,
Această minune pe care-o numim „casa noastră”
Este frumoasă numai întreagă.

Dacă ne-ar lipsi bunicii
Am fi fără glorie
Ca un popor fără istorie…
Dacă ne-ar lipsi ăştia mici
Ni s-ar stinge orice viitor
Căci noi ne auzim mereu spre cer în paşii lor…
Dacă nu s-ar mai întoarce tata
De la treburi, de-afară, pe umeri cu seninul, cu zloata
Cât de trist ar fi băiatul,
Cât de nemângâiată ar rămâne fata…
Stâlpul casei s-ar frânge
Privelişte de care şi îngerii ar plânge,
Dacă mama ar pleca sau n-ar mai veni
Inima casei s-ar opri…

Frumos ne amintim de Abraam care zicea
„Eu şi toată casa mea”…
Frumos ne amintim de Moise
Când repeta lui Faraon mereu
„Noi şi tot ce este al nostru
Vom merge să slujim lui Dumnezeu”…

Este-nserare
Şi parcă se-aud dinspre cer osanale
De ce-o fi printre îngeri atâta sărbătoare?…
Fiindcă pe pământ, un copil
Se roagă pentru sora lui mai mică
Pentru fratele lui mai mare…

Este spre miez de noapte
Dar ce bucurie o fi printre stele
De nu poate s-adoarmă niciuna dintre ele?
Fiindcă aud dinspre pământ nişte şoapte
E o mamă ce se roagă cu lacrimi fierbinţi
Să-i fie copiii cuminţi….

E de cu zori
Dar luceferii parcă abia acum se aprind
Ca nişte cereşti veghetori
Lumina, garanţie grăbesc să-şi trimită
Spre fruntea unui tată ce în rugă
Cere să-i fie casa ocrotită….

Doamne,
Mai mult decât pentru apă şi pentru pâine
Pentru ai mei care sunt
Pentru ai mei ce vor veni
Fiindcă ştiu că nu departe, într-o zi,
Tu mă vei întreba:
„Unde ţi-e turma pe care ţi-am încredinţat-o?”
Iar eu vreau să-Ţi răspuns frumos: „Doamne, iat-o”
Şi Tu să-i treci pe toţi la dreapta Ta….

Aşa adesea mă surprind plângând de bucurie,
Visând că sunt în marea Ta împărăţie
Şi casa mea întreagă acolo lângă Tine…
Bunicii, cu înţelepciunea lor despre ce-i bine
Şi tata, cel ce-a fost cu truda pe pământ
Şi mama, cu iubirea, şi fraţi, surori, toţi sunt
Şi copilaşii, iată-i, pe nume noi îi chem
Că le va fi vreun rău, nu mă mai tem….

Numai de-un singur gând m-aş tulbura
Că-mi va lipsi de-acolo cineva…

De-aceea-n fiecare seară şi-n fiecare zori de zi
În inimă mi-i strâng pe toţi
Şi-i fac mănunchi de bucurii….
Cu îngerii îi fac prieteni
Şi-i plimb frumos din stea în stea
Şi-i trec prin cântecul iubirii:
Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
Şi mută-n ceruri toată casa mea.

Benone Burtescu

Cand sufletu-mi senin

Când sufletu-mi senin spre ceruri suie-n zbor
Mereu mai sus spre magicele stele
Simt tălpile de glie că-s prinse şi mă dor
Şi-atunci m-ascund în lacrimile mele

De dincolo aud cântări ce-mi plac
Şi-aş vrea s-ajung acolo-ntr-o clipită
Păcatu-n cale însă se răzvrăteşte, tac
Şi-n cumpănă stă inima rănită

Să trec prin val de ce mi-e oare teamă?
Din valuri înspumate de ce nu-mi fac plutiri
Ci plâng pe mal? De dincolo mă cheamă
Liman de Canaan prin limpeziri

Un strigăt Doamne, strigăt de lumină
Îmi caut în supreme sfâşieri
Mai este viaţă chiar în a mea ruină
În ce-a rămas, mai sunt, mai sunt puteri

Pe ţărmul veşniciei du-mă, Doamne
Opreşte apa, sfarmă-mi stânci, fă-mi cale
Când totu-n jur se stinge… să înţeleg minune
Că izbăvirea mea e-n meritele Tale.

Benone Burtescu, Poezii, pag. 28

Iata-ne, Doamne !

Iată-ne Doamne aici, fără preţ sanctuar
Cu rosturile vieţii depuse pe altar
Arde-le Doamne-n iubire, zideşte-le Doamne în har

Iată-ne aici, inimi şi gânduri plecate-n genunchi
Unul de altul prinşi în aceeaşi lucrare mănunchi
Leagă-ne Doamne ramuri în veşnicul trunchi

Iată-ne Doamne aici fără vreun merit anume
Rodul iubirii, nume ascunse în marele-Ţi nume
Minuni ale Golgotei ce-s gata către lume

Iată-ne Doamne martorii crucii în orice cuvânt
Glas de credinţă şi Lege, glas de-nviat din mormânt
Dă-ne puterea să-l ducem să-l ştie întregul pământ

Iată-ne Doamne aici vasele Tale de lut
În care turnat-ai dragostea Ta. Le-ai umplut.
Binecuvântă acest mare sfârşit, alb început.

Benone Burtescu, „Poezii”, pag. 87

Ce sa fie oare ?

Ce să fie oare
De parcă cerul se strânge
De se-ntunecă soarele
De se face luna roşie ca sângele
Iar stelele îşi părăsesc hotarele?…

Ce să fie oare
Că pământului i se strâng făcliile
Că i se clatină temeliile
Şi oamenii se-ngrozesc ca de moarte
De ce va fi mai departe?…

Şi oare ce să mai fie
Că îngerii vestesc
Evanghelie de veşnicie
Peste întregul pământ
Anunţâmd puţinele clipe care mai sunt?…

Semne, semne, semne
Trec prin faţa noastră şi ne vestesc
Sfârşitul timpului de-aici
Sosirea timpului ceresc
Şi fiecare semn spre noi e mărturie
Că Domnul va să vie
Şi toate strigă spre noi deodată
„Isus într-o clipă pe nori se arată”

Cu fapte de-ascultare
Cu inimi de iubire
Venirii Tale toţi să facem pregătire

Benone Burtescu

În prag de ani

Tu Doamne-acum, în prag de ani
Cu-nţelepciune să-mi răsai,
Fă-mi casă vieţii-n Ghetsemani
Cu faţa pururi spre Sinai.

Pun astăzi piatră de hotar
Şi fac cu Tine legământ
Să-mi fie crucea Sanctuar,
Să-mi fie Legea templu sfânt.

Să-mi ie chivotul tărie
Când drumul către culmi va cere,
Golgota vindecare-mi fie
Din rana văii de durere.

Fă-mi Doamne gândul meu dreptate
Suind mereu către sfinţire,
De-aşa minuni nemeritate
Fă-mi Doamne inima iubire.

Şi fă-mi speranţa mea trăire
Şi viaţa fă-mi-o osanale
Şi fă-mă strop de nemurire
În planul veşniciei Tale.

Benone Burtescu, „Simplităţi uitate Simplităţi de neuitat”, pag. 195

Cantec de drum

Purtăm cu noi
un cânt frumos ca o minune
Un cânt străvechi
născut din lacrimă şi dor
Îl fredonăm
atunci când soarele apune
Îl trâmbiţăm
când zorii prind spre lume zbor
E cântul Golgotei
sub cerul de iubire
Prin lungi dureri
străbunii noştri l-au purtat
Şi-au suferit
privind spre răsplătire
Şi printre neguri
drum de slavă au aflat

Purtăm în noi
un cânt sublim ca o lumină
Trofeu al luptelor
în lumea de păcat
Îl fredonăm
şi-ndată cerul se-nsenină
Îl trâmbiţăm
speranţe-aleargă-n lung şi-n lat
E cântul crucii
lui Isus spre mântuire
În drumul nostru
ca eroi îl vom cânta
Pân’ s-or deschide
porţi de strălucire
Şi cântu-acesta-n veşnicii
va triumfa.

Benone Burtescu

Ruga

Doamne,
Dă-mi cuvântul cu care să pot vorbi
Despre Tine
Dă-mi lacrima în care să-mi ascund
Comoara durerilor Tale
Învredniceşte-mi privirile
Să pot poposi prin limpezimea lor
Asupra cununii Tale de spini.

Doamne,
Pune-mi în inimă făcliile cunoaşterii
Spre Emausul meu
Ca după ce-mi vei spune „Pace ţie”
Să-mi ardă-n suflet cuvânt despre Tine
La întoarcere
Peste stânci în noapte
Spre cetatea dragostei Tale
Ierusalim

Doamne,
Mi-e dor să-i găsesc pe fraţii mei
Adunaţi azi în camera lor de sus
Şi încă de pe trepte să le strig
„L-am văzut pe Isus…”

Benone Burtescu, Poezii, pag. 29

Adevarata inchinare

Dacă-ai plecat spre Canaan
Şi drumul prin pustie
Îţi pare lung şi dureros
Să fii cu-atât mai credincios
Închină-te lui Dumnezeu
Şi din cereasca-i bogăţie
El mana păcii va trimite

În urma ta, poate Egiptul
Ţi-oferă pâine din belşug
Dar este pâine blestemată
Să n-o doreşti, să fugi de ea
Iar dacă Faraon îţi lasă
Şi tron şi sceptru-mpărătesc
Să nu primeşti, să fugi departe
El e un om ce-aşteaptă-o moarte
Iar zeii lui nu simt nimic
Să nu te-nchini naintea lor
Lui Dumnezeu să te închini

Poate e şi azi vreun Aaron
Ce-acum când aştepţi pe Domnul
Mai strânge aur ca să toarne
Un chip la fel de idolatru
Să nu te-nchini naintea lui
Căci precum Moise de pe munte
A coborât cu sfânta Lege
La fel curând veni-va Domnul
Cu slava Sa din înălţimi
Tu numai Lui să te închini

Sau poate pe câmpia vieţii
La fel ca-n vremuri de-altă dată
Înfăţişarea omenească
Şi azi se cere adorată
Şi poate vei simţi cuptorul
Încins cum n-a mai fost de fel
Rămâi cum au rămas cei trei
Închină-te şi tu ca ei
Lui Dumnezeu

Un nou Caiafa poate astăzi
Ţi-oferă şi şie arginţi
Ca-n schimbul lor să dai pe Domnul
Să vinzi pe-aproapele, să minţi
Sinedriul mai urlă poate
La fel ca-n vremuri de demult
Să nu-ţi faci din arginţi un idol
Şi nici din cărturari vreun zeu
Există-o singură-nchinare
Închină-te lui Dumnezeu

Un chip şi o icoană fiarei
Satan curând va înălţa
De te închini ei, un semn primi-vei
Pe frunte şi pe mâna ta
Dar dacă vei păstra Sabatul
Vei fi de Domnul sigilat
Şi pus deoparte pentru ceruri
Mărgăritar răscumpărat

Să nu te-nchini nici ţie însuţi
Priceperii c crezi c-o ai
Căci eşti ţărână şi ţărânii
Tributul şi tu o să-l dai
Cu litere de foc porunca
s-o porţi cu tine tot mereu
există-o singură-nchinare
ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU!

Benone Burtescu, Poezii, pg.100

Cui sa ma-nchin ?

Atâtea lucruri vin şi trec
În faţa căror să mă plec?
Atâtea lucruri trec şi vin
În faţa căror să mă-nchin?

De glasuri totul e tumult
Pe care oare să-l ascult?
În juru-mi de s-ar linişti
Ce vorbe-aş mai putea rosti?

Care-ncotro cărări se duc
Pe ce cărare să apuc?
Din ce-nţeleg şi nu-nţeleg
Ce rost ar trebui s-aleg?

Ocean de-atâtea întrebări
Cât valurile scaldă zări
În sus şi-n jos, de-a lung, de-a lat
Să tot întrebi, să fi-ntrebat

Dar unde este-acel răspuns
Ce poate fi îndeajuns
Oricărei vieţi, oricărui ins
Se-ascunde oare într-adins?

Ba nu. Când la răscruci de vremi
Minuni de cer în suflet chemi
Răspunsul rugii va veni
Din sfânt izvor de veşnicii

Va fi un Nume, un cuvânt
Ce umple ceruri şi pământ
Din lacrimi multe câte-au fost
Va limpezi al vieţii rost

Va fi un Nume, un prinos
A tot ce poate fi frumos
Din Betleem spre noi venind
Şi de pe cruce răsărind

Atâtea lucruri vin şi trec
Dar nu am cărui să mă plec
Atâtea lucruri trec şi vin
Dar nu am cărui să mă-nchin

Căci un Nume ce îl port
În pământescu-acesta cort
Mă cheamă, nu pot să m-ascund
Mă-ntreabă, cum să nu-i răspund?

Cântat în marile lumini
De fără număr heruvimi
Şi-n taina şoaptei mele spus
Mă plec, mă-nchin, este Isus.

Benone Burtescu, Poezii, pag. 70

În asteptare

Inimile noastre bat la cruce
Unde inima Domnului a-ncetat să mai bată
Noi am continuat să trăim la mormântul Său
De pe care piatra tăcerii eterne a fost răsturnată.
În Sanctuarul ceresc, în palmele dragostei Sale
Chipul mântuirii noastre se oglindeşte
Chipul nostru trecut prin focul de topitoare iubire
Prin sângele Său, în faţa Tatălui El ni-l străluceşte
Aici a venit şi aici a murit
Moartea Lui, viaţa noastră cea de ieri
Aici a-nviat şi de-aici S-a ‘nălţat
Şi tot aici, după făgăduinţă, va veni.
Întârziate, profeţiile îşi găsesc împlinirea
Istoria urcată-ncet din răsărit, coboară grabnic în apus
Totul aleargă să câştige clipa pierdută
Şi somnul nu fuge aşteptându-L pe Domnul Isus.
Între clopotele pământului şi trâmbiţele cerului
Marile semne profetice sunt pe sfârşite
Galileeni ai zilelor de-apoi suntem noi
După Domnul, cu privirile spre cer aţintite
Vino Doamne,
Inimile noastre nu bat nimănui altcuiva
Bat odată cu ceasul vremii, venirea Ta.

Benone Burtescu

Haina pestrita.

Tata, te framanta o taina,
Umbli toata ziua printre piei de iezi si de miei,
Nu cumva vrei sa-mi faci o haina?…
Daca e-asa,
Fa-mi-o sa semene cu ale fratilor mei,
Cum e a lui Aser sau a lui Gad,
Haina de pastor, de nomad…

Uite, roabele tale
Au trecut toata noaptea prin ite
Niste fire pestrite…
Tata, daca vrei sa-mi faci o manta,
Fa-mi-o sa semene cu a ta.

Stii ce-am visat?…
Ca pe camp, la secerat,
Snopii vostri de grau
Se plecasera in fata snopului meu ce sta in picioare…
Tata, m-auzi?… ce-i cu tine?…
Parca ceva neinteles te doare…
Si stii ce-am mai visat?…
Ca soarele, luna si unsprezece stele…
De ce nu m-asculti, tata?…
Ce faci cu cosul acesta de nuiele,
Ma trimiti cu mancare la fratii mei la pasune?
De ce ai pus in el atatea lucruri bune?…
Iata-ma, plec indata, n-ai teama, stiu cararile.
Adu-mi cojocul tau cel vechi si incaltarile…
Despre ei, despre turme iti voi aduce vesti.
Tata, de ce taci?… imi ascunzi ceva…
La ce te gandesti?…

Te rog, nu-mi pune haina aceasta pestrita,
E prea de om bogat, de ne-am imparatesc,
Eu sunt inca un copil, trebuie sa mai cresc;
Si pe urma… n-o vezi? E patata de sange…
De ce ai tresarit tata?… cine plange?…

Stii, pe drumul spre Efrata
I-am promis mamei, pe cand murea,
Ca o sa fiu cuminte si-o sa te-ascult…
Da-mi haina pestrita, o sa ma-mbrac cu ea
Daca tu vrei si-ti place-asa de mult;
Sa fie un legamant intre noi
Ca ti-o voi aduce curand inapoi.
Ramai cu bine, tata,
As vrea sa ma intorc mai repede ca niciodata…

Ce singur sunt…
De ce-mi par fratii mei asa departe?…
De ce asa departe-mi pare tata?…
Si drumul acesta
Prea seamana cu drumul mamei spre Efrata…
Si haina pestrita desi frumoasa, mi se pare un chin…
Ce-o fi facand acum fratele meu Beniamin?…
L-am sarutat cand am plecat si l-am lasat dormind…
Dar tata?… ce-o mai fi gandind?…

Benone Burtescu

Trece Isus

Trece Isus iara pe drumul de sange,
Greul pacat inima iara I-o frange
Oare de ce pana-n Golgota sa urce?…
Trece Isus, vino si vezi-L sub cruce…

Cer si pamant haina tacerii imbraca
Ingerii toti plini de uimire se pleaca
Trece Isus… oare pe cine sa scape?…
Trece Isus, vino si vezi-L de-aproape…

Noaptea-i sub zari, noaptea pacatului oarba
Trece Isus cupa durerii s-o soarba
In locul tau pretul nu-i oare prea mare?…
Trece Isus, vino si vezi-L cum moare…

Benone Burtescu

Cumpanire

Călătorule om
Nu te lăsa prins în mrejele indiferenţei
Atras de farmecul unor ceasuri fugare
Vor trece toate ca fulgerul de iute
Mereu depărtare

Nu zăbovi căutând fără rost
Căci mai este puţin
Până la marginea lumii
Unde aşteaptă sfârşitul de cale
Ieşi cât mai este vreme
Din viziunea amăgirilor tale

Nu fugi de tine însuţi
Ci ai mereu conştiinţa trează
Ca să nu te risipeşti
Ca stropii de ploaie
În bătaia vântului de amiază

Şi nu te liniştii
Gândindu-te că vei cuprinde necuprinsul
Cu mult mai mult
Dumnezeu şi-a desfăşurat peste toate
Întinsul

Nu te lăsa orbit de ochiul mulţimii
Ca să nu-ţi putrezească ochii
În orbitele lor
Fă-ţi ochii din razele Orionului
Şi vei prinde minunile universului din zbor

Nu te lăsa asurzit de strigătul gloatei
Urechi să-ţi faci
Din vuietul planetei
Din clopotele timpului
Ce-ţi bat în memorie
Obosite de atâta istorie

Nu te avânta prea vesel la drum
Ca să nu te-afunzi în ispite
În nesfârşitele lor nisipuri mişcătoare
Şi nici prea trist
Ca să n-aluneci
Împovărat de atâtea eroare

De vei ajunge la răscruce
Nu te grăbi s-apuci vreo cărare
Aşteaptă mai întâi
Să se nalţe pe boltă regele soare
Căci altfel
Vei intra în labirinturi întunecoase şi reci
Fără să cunoşti vreodată
Ale lumii poteci

Apoi, când soarele s-o înălţa
În mijlocul cerului
Poţi să porneşti la drum
- Drumul spre Cruce –
Singurul drum
Celelalte
Vor fi doar iluzii deşarte
Pentru puţin în scoarţa pământului săpate
Fum.

Şi după acestea, în sfârşit
Călătorule om
O fântână de adevăr de crezi că ai găsit
Ascunde-o în adâncurile înţelepciunii
Numai aşa va izvorî până departe
Ca o mijire de lumină
Vestindu-şi biruinţa peste întuneric
Peste moarte.

Benone Burtescu, Poezii, pag. 89

Încearca !

Când eşti provocat să vorbeşti la mânie
Şi firea deşartă la ceartă te-mbie
De-ocară pe alţii să faci,
Opreşte-ţi şuvoiul de gânduri murdare
Ce vrei s’ le-arunci în a ta exprimare;
încearcă să taci!

Când toţi te lovesc cu săgeţi otrăvite
Şi mii de batjocuri spre tine-s pornite;
De ură tu poate să cazi;
Dar nu lovi încă-n mâna ta mare,
încearcă spre bine o altă scăpare,
încearcă să rabzi!

Când fratele tău ţi-a adus o jignire
Şi simţi că mai sângerează-această rănire,
Iar firea nu vrea ca să-l cruţi;
Deşi întâmplarea îţi vine în minte
Şi fapta ţi-apare mereu înainte,
încearcă să uiţi!

Şi chiar dacă-ai tăi îţi provoacă durerea
Şi-n ce-ţi aparţine e legea lor vrere,
Cu lacrimi să-cerci să-i îndrepţi,
încearcă să uiţi câte rele ţi-am spus
Şi câtă ocară asupră-ţi au pus,
încearcă să ierţi!

Benone Burtescu

Aproapele

Nu sânger de nimic din ce n-am eu;
Mă doare însă ce-ţi lipseşte ţie.
Eu ştiu să-mi fie rău, să-mi fie greu,
Dar n-aş fi vrut şi altor să le fie!

M-aş aşeza la urmă, nu m-aş băga în faţă,
Dacă ar fi pe rând salvare să se dea.
Ceva de nu ştiu unde, aşa parcă mă-nvaţă,
Să nu mai fie nimeni rămas în urma mea.

Treci tu `nainte, ţie se cuvine.
Eu după tine-s mult mai liniştit
Şi dacă-ţi pare greu ceea ce vine,
E amândoi de-odată de pornit.

Căci nu-s puse medalii la-mpărţire,
Ci unul celuilalt de dat iubire.

Cunosc un drum

Cunosc un drum între pământ şi cer
Şi-aşa-s de fericit că îl cunosc…
În fiecare zi alerg pe el,
Pe el
În fiecare zi cu Domnul mă-ntâlnesc.

Şi-alerg în zori,
Căci ştiu că El m-aşteaptă;
Apoi pornim spre sus
Şi mâna mea-n puternica Lui dreaptă
Îmi e tărie pentru încă-o treaptă
Şi mi-e de-ajuns,
Căci la cetatea slavei
Aş vrea s-ajung până-n apus.

Şi-aştept o zi,
Când pe-acest drum vom fi departe,
Departe de pământ,
De cer aproape,
Ca la un pas…
Când Domnul îmi va spune,
Ca lui Enoh cel drept:
“E ceru-aşa aproape,
VIN` ACAS`!”

Benone Burtescu

În fiecare zi

În fiecare zi stau de vorbă cu mâinile mele
Despre lucrurile minunate de dincolo de stele
Ne închipuim atingerea cu porţile cetăţii de slavă
Ne vedem parcă mângâind ca o dulce lumină
Florile din cea mai miresmată dumbravă
Din razele ce cresc pe drumurile frumuseţii
Noi împletim panere
În care s-adunăm fructele pomului vieţii
Şi prin osanale cu îngerii-n răgaz
Noi învăţăm să punem safir lângă topaz
Şiraguri să le prindem pe trepte şi pe praguri
Să-mpodobim cu ele ale veciei steaguri
Şi tot aşa le povestesc, le povestesc
Până ce într-un gest de ardoare se unesc
Să-Ţi mulţumească, Doamne
Că le-ai deprins cu lucrul Tău ceresc.

În fiecare zi spun ochilor mei
Despre mărirea împărăţiei promise
Despre armonia formelor şi culorilor ei
Ca şi cum strălucirile cetăţii de aur
Înfiorând nesfârşirea apelor albastre
Ar fi deja ale noastre
Privim norii albi desprinşi parcă din cerul de glorie
Ca nişte vulturi de lumină
Pe drumurile aştrilor într-o plutire senină
Trec prin faţa privirilor de uimire-ncărcate
Munţii cei sfinţi, mărturii de adevăr şi dreptate
Pe toate râurile de iubire
Se oglindesc imagini din sfânta noastră mântuire
Şi aşa le povestesc, le povestesc ochilor mei înainte
Până ce lăcrimează-ntr-o rugă cuminte
Un aleluia pentru că Tu Doamne îi iubeşti
Şi îi înveţi de pe acum cu priveliştile cereşti

În fiecare zi stau de vorbă cu inima mea
Ca pasărea peste zbaterea puilor în cuib
Mă plec peste ea
O fac să audă cum bate Orionul în univers
Cum îşi transmit constelaţiile viaţa în mers
O fac să simtă pulsul regesc al luminii
Legând nemurire de nemurire
O fac să înţeleagă cum bat în lumile nevăzute
Inima împărăţiei de iubire
Lângă inimile îngerilor mi-o aşez
Şi ascultând-o, de fericire-ngenunchiez
Doamne, îţi mulţumesc
Inima mea a început să bată ceresc.

Benone Burtescu, Poezii, pag. 9


Cercetarea ta 

Numele tău cuvânt va să se cheme
În faţa hotărârilor supreme
Căci toate câte sunt, au o măsură
Tu poţi fi diamant sau poţi fi zgură.

Să-l cercetăm – o voce se aude.
Sub haina aparenţei ce se-ascunde?
Se dă răspuns: „Să plece, e pătat”.
Sau alt răspuns: „Să vină, e curat!”

„Să-l cântărim, în cumpăna cea dreaptă
Să-i punem orice gând şi orice faptă”.
„E prea uşor, e pleavă, deci zvârliţi-l!”
Sau, „Este bun, e plin de rod, primiţi-l”.

„Şi să-l probăm în foc de încercare.
Cuptorul să se încingă tot mai tare”.
„E lut, priviţi-l cum se prăbuşeşte!”
„E aur, strălucirea-i mai mult creşte!”

Numele tău curând va să se cheme
În faţa hotărârilor supreme.
În faţa judecăţilor cereşti
E vremea să te întrebi şi tu, ce eşti?

Căci toate câte sunt, au o măsură
Tu poţi fi diamant sau poţi fi zgură!

Benone Burtescu, pag. 38

Adevarul

Adevărul
Nu are nevoie de aprobarea mulţimii,
El străluceşte din sine
Ca soarele,
Ca sabia de foc
Pe care o învârt la porţile planetei heruvimii.

Adevărul
E ca o stâncă
De care valurile popoarelor înfuriate se sparg,
El se sprijină pe propria-i tărie
Mai înalt ca orice înălţime
Şi mai cuprinzător ca orice larg.

Adevărul e un fluviu de lumină
Ce strigă-n drumul său
Că Domnul va să vină;
Ce gloate-ar putea să-l oprească din cale
Când ori încotro
Sub cele patru vânturi
El duce osanale?…

Adevărul
E ca un cer înstelat
A cărui frumuseţe nu-i ştirbită
De freamătul norilor de sub el în furtună.

Adevărul
Străluceşte mai presus de mizeria lumii
Ca o nemuritoare cunună
Care îi caută pe cei drepţi
Şi pentru cer îi adună.

Oriunde ne-ar chema,
Oriunde ne-ar trimite
Sub steagul lui, mereu noi să fim primii;
Să nu ne înspăimânte gloatele ce-i sunt împotrivă;
Adevărul
Nu are nevoie de aprobarea mulţimii.

Benone Burtescu, Poezii, pag.14

 

Clipele

Ingramaditi la poarta
La poarta ultimului tau ceas
Stau negustorii lumii si asteapta
Ei vor sa-ti cumpere vremea.
In schimbul unei clipe
Unul iti numara-n palme nestematele sale
Altu-si desarta desagii cu aur
La picioarele tale.
In schimbul unei clipe
Altul va face
Placerile sa te poarte pe brate.
Da, in schimbul unei clipe
Ti se da un tron
Mai mult ca unui rege
Ca la un semn al tau
Nenumaratii tai supusi sa vina, sa plece
In schimbul unei singure clipe
Un altul iti preface coliba-ntr-un palat
Se bat negustorii lumii la porti
Pentru clipele tale se bat
Si bate ceasul ritmic, netulburat
Si fara de intoarcere, dar tu …
Iti numeri clipele vandute, multe
Si prea putine cele ce-au ramas
Iar negustorii lumii la porti
Parca-s mai multi
Cui sa le dai ? cum sa le-mparti ? …
Pe cine sa asculti ?
Doar un strain alaturi
Priveste trist, dar demn, este Iisus
Din cele cateva clipe ramase, inima, tie
Iti vrea cununa pentru vesnicie
Parca toate glasurile Universului azi ti-ar striga
Nu-ti vinde clipele pe nimic altceva !
La tronul de slava candva
Fiecare clipa nevanduta lumii acum
Ci data lui Iisus, se va preface-ntr-o stea
Doamne, ajuta-ne sa fie asa



This entry was posted in Dupa autor. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>