Pana la marginile pamantului

Pana la marginile pamantului

“Ci voi veţi primi o putere când se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Faptele Apostolilor 1,8)

Această previziune cu privire la dezvoltarea bisericii în teritorii noi, este una dintre cele mai frumoase şi mai motivatoare făgăduinţe făcute de Isus Hristos ucenicilor Săi. Prin aceasta, viaţa şi experienţa lor au primit impulsul necesar împlinirii misiunii încredinţate de El. Un înalţător simţământ al  rostului divin, al chemarii şi aprobării lui Dumnezeu avea să asigure biserica de reuşită. Puterea Duhului Sfânt urma s-o calauzească în lucrarea ei.

Apostolii au fost mobilizaţi de această făgăduinţă a Mântuitorului şi au pornit să ducă Evanghelia la orice faptură. În timpul vieţii lor deja au fost atinse marginile pământului cunoscut de ei. Pavel se simţea liber să afirme că: „Evanghelia… a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer.” (Coloseni 1,23)

Potrivit aşteptării primilor creştini, Domnul ar fi trebuit sa vină curând, dar Dumnezeu mai avea în vedere încă „multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi”. (Apocalipsa 10,11.) Obosită de aşteptare, biserica şi-a pierdut treptat simţul misiunii, a devenit cu timpul o instituţie greoaie care s-a reorientat spre priorităţi străine de scopul iniţial. Urmaşii lui Hristos au uitat de misiunea externă, s-au concentrat asupra slujirii de sine şi au început să devină nemulţumiţi de ei şi de ceilalţi.

Atenţia s-a mutat de la creşterea Împărăţiei Cerurilor iar zelul misionar s-a transformat în dorinţă de putere politică şi dominaţie şi strălucire lumească chiar între zidurile propriei biseici. Odată cu epoca marilor descoperiri geografice, am asistat şi la o dezvoltare a misionarismului mondial. Ne-am fi aşteptat ca Evanghelia sa fi ajuns de mult la orice faptură, dar în realitate lucrurile nu stau chiar aşa. Să examinăm curajoşi aceasta situaţie şi să acceptam lucrurile aşa cum sunt, apoi să punem întrebări pertinente şi să căutăm răspunsuri cuvenite.

Care este astăzi situaţia lumii din perspectiva misionară?
Jon L. Dybdahl de la Institutul de Misiune Mondială care funcţionează în campusul Universităţii Andrews, Berrien Springs, statul Michigan, ne poate oferi câteva date, aşa cum sunt ele prezentate în cartea Paşaport pentru Misiune aflată în pregătire la Editura  Viaţă şi Sănătate.

El face observaţia că aproape patru miliarde de necreştini aşteaptă să meargă cineva la ei cu vestea cea bună a Evangheliei iar o parte însemnată dintre aceştia locuiesc în zone unde numai puţini se încumetă să meargă. Numai cineva dispus să depăşească barierele culturale face ceva semnificativ pentru aceştia. Numai o mică parte dintre necreştini se află în ţări unde pot fi în legătură cu fraţii lor creştini, dar chiar şi acolo, cine le acordă vreo importanţă?

O alta categorie declarată ca necredincioşi, numără aproape un miliard, la care se pot adăuga alt aproape un sfert de milioard de atei pentru a forma o mulţime impresionantă de  suflete candidate la mântuire. Nu este lipsit de importanţă faptul că ateii au crescut în număr de 30 de ori in ultima sută de ani. Unde se va ajunge dacă lucrurile se vor dezvolta în acelaşi ritm?

Al treielea grup masiv de populaţie este format din locuitorii oraşelor. Peste 45% dintre locuitorii lumii se află în această categorie, iar restul de 55% adesea sunt legeţi într-un fel sau altul de locuitorii din oraşe. Aceştia nu numai că nu sunt creştini, dar ei se pronunţă adesea vehement împotriva creştinismului.

A patra provocare a lumii o constituie sărăcia cu toate urmările ei încărcate de suferinţă şi deznădejde. Am putea evoca doar câteva cifre pentru a ne face o idee. Numărul copiilor străzii se ridică la 100 de milioane iar orfanii se apropie la o jumătate de miliard. În fiecare zi mor 25.000 de fiinţe omeneşti din cauza lipsei de apă potabilă şi a bolilor provocate de apa infectată.

Fereastra 10/40 constituie o altă provocare ce combină atât sărăcia şi greutăţile materiale cât şi lipsa de educaţie şi condiţiile politice şi culturale care limitează sau chiar interzic accesul la Evanghelie. In timp ce imensa majoritate  a celor dezavantajaţi trăiesc în această zonă geografică, doar sub 10% din efortul misionar al creştinilor se îndreaptă spre această direcţie. Ce strategii şi mijloace sunt necesare pentru a întâmpina nevoile sociale şi sufleteşti a locuitorilor dintre paralela 10 şi 40 a emisferi nordice. Biserica este datoare să găsească răspunsuri la această întrebare provocatoare.

Ce strategie trebuie adoptată?
Încercând sa simplificăm lucrurile, putem considera lumea actuală distribuită în 10 unităţi distincte. O zecime din locuitorii lumii pot fi consideraţi cu o anumita îngăduinţă, creştini care trăiesc principiile Bibliei şi iau în serios marea însărcinare de a duce lumii Evanghelia. Următoarele două zecimi sunt constituite de  creştini cu numele care nu au nici un fel de preocupare nici pentru adevărata închinare, nici pentru extinderea lucrării. Al treielea grup formează 30% din populaţia lumii şi se consideră a fi necreştini, în timp ce locuiesc laolaltă cu primele două grupuri menţionate mai înainte. Grupul cel mai semnificativ îl constituie ultimile patru zecimi ale populaţiei care se află dincolo de zona de influenţă zilnică a creştinilor practicanţi.

Strategia misionară a bisericii trebuie să fie adaptată grupului de referinţă, astfel că pentru creştinii fără viaţă, este necesară o acţiune de redeşteptare spirituală. Adventiştii se remarcă mai ales prin acest fel de misionarism.
Faţă de grupul necreştinilor şi necredincioşilor, biserica trebuie să dezvolte strategii misionare care să facă Evanghelia relevantă minţii sceptice şi secularizate. O ilustraţie dură pe carte am văzut-o zilele acestea pe un  site creştin pe internet sună cam aşa: „Ai avut Ghetsemaniul tău personal?” întreabă cineva pe o tânără femeie care priveşte nedumerită şi încearcă să răspundă cât mai aproape de aşteptările interlocutorului. „Am avut numai câteva avorturi, un divorţ şi o mulţime de încurcături şi decepţii, dar încă Ghetsemani n-am apucat” răspunde ea cu naivitate evidentă.

Morala nu este greu de înţeles. Pentru tot mai mulţi oameni din jurul nostru noţiunile şi experienţa religioasă fac parte dintr-o altă lume, despre care nu au nici cea mai vagă idee. Trebuie să recunoaştem că biserica noastră a dovedit doar rezultate modeste în acest tip de evanghelizare. Sunt necesari paşi mult mai curajoşi în această lucrare pentru mulţimile neştiutoare şi ignorante plutind în derivă, la discreţia valurilor de patimi nimicitoare.

Cea mai mare provocare vine însă din partea grupului majoritar de populaţie aflat peste mări şi ţări, la care nu se poate ajunge decât printr-un efort considerabil de voinţă şi sacrificiu care nu este la îndemâna oricui. Acest efort se numeşte misiune transculturală  şi presupune nu numai aptiutdini de comunicare într-un context cultural străin, ci şi capacitatea adoptării critice a noii culturi.

Experţii în domeniu preferă termenul de întrupare misionară, cuvânt care este deosebit  de puternic şi sugestiv. In acest domeniu biserica noastră a înregistrat succese importante în convertirea unor triburi din populaţiile native ale Pacificului, şi se remarcă uneori prin curajul de a angaja dialoguri şi comunicare transculturală, dar de la acestea până la îndeplinirea misiunii poruncite de Domnul, de a ajunge până la marginile pământului, mai este încă foarte mult de făcut.

Întrebări care aşteaptă un răspuns personal
În care din cele patru grupe de populaţie crezi că faci parte? Care sunt argumentele prin care dovedeşti că faci parte din grupul ales de tine? Faţă de care din cele patru grupe ai manifestat un interes misionar până în prezent? La care grup, la ce cultură sau religie, la ce segment de populaţie crezi că ai putea începe să te gândeşti mai serios? Ce te atrage în mod deosebit la aceşti oameni? Crezi că i-ai putea înţelege, iubi şi ai putea trăi în mijlocul lor ca ei păstrându-ţi convingerile şi identitatea actuală?

Poţi descoperi la tine daruri spirituale care să te facă potrivit pentru misiunea pe care crezi că ţi-o încredinţează Dumnezeu?  Ce poţi face chiar acum, imediat, pentru oamenii la care ai început să te gândeşti? Ce deprinderi şi cunoştinţe ai mai avea nevoie să dezvolţi pentru a începe să lucrezi semnificativ şi eficient pentru grupul ţintă? Cu cine ţi-ar plăcea să te asociezi în misiune pentru ani de zile? Pe cine ai mai putea convinge să se alăture în proiectul la care te gândeşti? Unde ai putea căuta sprijin financiar şi susţinere morală în eventualitatea unui plan misionar serios? Cum îţi imagineţi viaţa peste zece ani? Dar peste cinci sau doi?

Cuvinte de trimitere, făgăduinţă şi asigurare divină
„Însărcinarea Evangheliei este marele hrisov misionar al Împărăţiei lui Hristos. Ucenicii urmau să lucreze cu sârguinţă pentru suflete, adresând invitaţia harului. Ei nu trebuiau să aştepte ca oamenii să vină la ei, ci trebuiau să ducă oamenilor solia…Credinţa lor trebuia să se concentreze asupra lui Hristos care este izvorul îndurării şi al puterii. In Numele Lui ei trebuiau să prezinte Tatălui cererile lor, şi aveau să primească răspuns…Mântuitorul ştia că ucenicii Săi trebuiau să fie înzestrati cu putere cerească şi că Evanghelia îşi va împlini lucrarea numai atunci când va fi vestită din inimi încălzite şi buze elocvente, printr-o cunoaştere vie a Aceluia care este Cale, Adevărul şi Viaţa.” (Faptele Apostolilor, ed.1994, pag. 25-27)

Ion Buciuman

Sursa: www.cercetatiscripturile.org

This entry was posted in Misiunea bisericii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>