Noi agitaţii antitrinitare

Noi agitaţii antitrinitare

 

Tocmai am primit cu poşta electronică un mesaj intitulat „Matei 28,19: Câteva date legate de interpolarea expresiei:  ’în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh’ ”, care constă dintr-un articol teologic anonim (discutat şi pe forumul AZSMR), scris într-un stil semiacademic şi perfect înclinat antitrinitar. Articolul încearcă să construiască un argument credibil de critică textuală, susţinând că formula trinitariană din Mat 28:19 este o interpolare ortodoxă.

Este o ipoteză interesantă şi plauzibilă, care merită un studiu mai aprofundat (am s-o propun ca subiect de teză de licenţă), dar ceea ce este bine să se ştie, trinitarismul se întemeiază pe mult mai mult decât Mt 28:19, are explicaţiile cele mai satisfăcătoare pentru tot felul de texte referitoare la Dumnezeire, în timp ce arianismul este silit să fie extrem de selectiv şi să răstălmăcească sensul Scripturii în multe locuri, şi nici aceasta nu este destul, dacă nu presupune la tot pasul scenarii conspiraţioniste ale nelegiuiţilor de trinitarieni catolici, iezuiţi sau masoni care ar fi colaborat în scopul distrugerii textului sacru …

Adaosuri în Biblie?

Înainte de toate, este locul să recunoaştem că în manuscrisele biblice există  într-adevăr o serie de adaosuri probabile sau posibile. Cum manuscrisele bizantine tradiţionale, care s-au folosit în traducerile clasice, sunt în realitate mai târzii decât unele manuscrise descoperite mai recent, nu este de mirare că, în afară de câteva traduceri moderne (şi pe nedrept blamate!), cele clasice conţin aceste adaosuri, inclusiv în limba română. Iată câteva exemple: 1 In 5:7; In 5:4; Mat 17:21; Mc 7:8b; Ap 1:11a etc. (Se pot folosi pentru comparaţie, traducerile moderne TOB –Traduction Oecumenique de la Bible, NIV-New International Version, NJB-New Jerusalem Bible, NET-New English Translation etc.; şi TSBIR 2009 sau GBV 2001 pentru limba română).

Există şi secţiuni mai mari în discuţie, cum ar fi Ioan 8:2-11 (Femeia păcătoasă) şi Marcu 16:8-20 (Finalul Evangheliei). Ioan 8:2-11 apare ca o povestire independentă, al cărei loc exact nu s-a găsit în Evanghelii şi a fost aşezată în final în Evanghelia lui Ioan, în locul care a fost numerotat după multe secole, ca fiind capitolul 8. De aceea, unele traduceri pun acest capitol în paranteze () sau [].

Evanghelia lui Marcu ne-a parvenit cu două finaluri diferite. Unul din ele este în 16:8-20, celălalt existent în unele manuscrise, după v. 7: [„Şi ele au raportat celor din jurul lui Petru toate cele poruncite. Iar după acestea, Însuşi Iisus a trimis prin ei, de la răsărit până la apus, proclamaţia sacră şi nepieritoare a mântuirii veşnice. Amin.” Trebuie să spunem însă, că nu orice adaos este o interpolare şi nu orice variaţie scribală reflectă motive teologice. Lucrurile sunt mult mai complexe, şi cine vrea să le simplifice prin teorii conspiraţioniste, nu face decât o lucrare iresponsabilă, diletantisimă.

Seriozitatea argumentelor „interpolării” din Mt 28:19

Probabil că nimeni nu este interesat de absolut toate argumentele din articolul menţionat. Dar pentru că există credincioşi care pleacă urechea la o asemenea scriere cu aparenţă academică, ştiinţifică, mă voi ocupa puţin de argumentele aduse, chiar dacă vin de la un anonim.

Pentru început, pot spune că articole asemănătoare, formulate de obicei în engleză, adesea copy-pasted, se găsesc pe multe saituri antitrinitare. Interesant este că autorii citaţi, care au lansat aceste argumente, sunt de cele mai multe ori, nume obscure, care nu sunt recunoscute ca experţi în domeniu.

1. Argumentul dezacordului gramatical

Pretenţia autorului articolului este că, „studiind acest pasaj în textul grecesc, se observă că cuvintele ’botezându-i’ (pe ei, în greacă: autous, la masculin) şi ’învăţându-i’ (pe ei, în greacă: autous, la masculin), nu se acordă în gen cu ’naţiunile’ (în greacă: ta ethne, la neutru). Ca să fie un acord, în gen, în loc de ‘autous’, ar trebui să fie ‘auta’....Prin urmare, fie autorul cărţii, Matei, a greşit, fie acest pasaj a fost modificat ulterior, dar fără a se ţine seama de gen, atunci când s-a interpolat expresia "botezându-i în numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh’.”

Pe cei care-şi imaginează că limbile biblice trebuie să se supună perfect reglementărilor academice moderne, trebuie să-i dezamăgesc. Limbile biblice sunt influenţate uneori de limbajul colocvial, care este mai puţin riguros în ce priveşte acordul gramatical, aşa cum se întâmplă de fapt în orice limbă. În ebraica biblică există nu rareori dezacorduri, iar greaca Noului Testament, pe lângă faptul că are caracter popular prin definiţie (koiné = de rând, publică), este scrisă de autori evrei a căror limbă maternă era aramaica.

Nu am făcut un studiu exhaustiv al acordului gramatical în greaca NT, dar dezacordul semnalat în Mat 28:19 apare în mod exact şi în Ap 19:15 (πατάξῃ τὰ ἔθνη, καὶ αὐτὸς ποιμανεῖ αὐτοὺς = va lovi ‘neamurile’ şi ‘îi’ va paşte). Cazuri în care pluralul neutru ἔθνη stă în dezacord cu pronumele masculin αὐτούς se găsesc destul de frecvent, vezi  Ex 23:27; Dt 9:4; 12:29-30; 19:1; 31:3; Ios 23:9; Ps 117 (MT 118):10; Ioel 4:2; Is 30:28; 34:2; Ir 25:9.15; Ez 39:21; Mt 25:32; FA 15:17.

A se observa, de asemenea, diferenţa dintre acordul corect al predicatului în Ap 18:3 (πέπωκαν πάντα τὰ ἔθνη = AU băut [pl]. toate neamurile) şi în Ap 14:8 (πεπότικεν  πάντα τὰ ἔθνη = A băut [sg.] toate neamurile – ca în Teleorman !). În Mt 28:19, chiar şi traducerile neogreceşti (MGK, MET) păstrează acest dezacord, ceea ce arată că acest dezacord era atât de popular în greacă, încât a supravieţuit secolelor, ca formă preferată.

Parţial, dezacordul semnalat în Mt 28:19 se poate datora semnificaţiei speciale a substantivului ἔθνη („neamuri”) în NT. La origine, termenul însemna etnii, naţii, popoare. În NT însă, sub influenţa uzului ebraic târziu al termenului  גוייםgoyim (naţii > neevrei, păgâni), termenul grecesc ἔθνη este folosit de evrei, nu cu sensul de „popoare”, ci cu sensul de „neevrei” (care puteau fi doar câţiva), cf. Rom 11:13; Gal 2:12; Ef 3:1 (a se vedea, deasemenea, orice lexicon de greacă noutestamentară).

În Mt 28:19, termenul este clar intenţionat ca „indivizi din toate popoarele”, şi nu ca „popoare”. Acest sens, în limbajul popular poate atrage mai degrabă un acord logic (cu plural masculin), decât unul strict gramatical (cu neutru plural). Dar dezacordul acesta stă oricum în picioare, chiar şi fără un apel la acord logic. În Dt 7:22, de exemplu, traducătorul grec, referindu-se la ἔθνη („neamuri”), foloseşte ambele pronume la plural:  ταῦτα (la neutru) şi αὐτούς (la masculin). Prin urmare, suspiciunea că acest dezacord gramatical ar semnala o interpolare, nu are nici o bază.

2. Argumentul citatului lui Eusebiu

Savantul anonim pe care Gabi B mi-l recomandă cu aplomb, spune că „în unele scrieri ale lui Eusebiu”, Mt 28:19 este citat diferit („…în numele Meu”, în loc de „în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”). Nu dă referinţe, nu precizează la care Eusebiu se referă. Studiat mai serios, acest argument referitor la integritatea textului din Mt 28:19 s-ar putea dovedi corect.

Originalul grecesc al Istoriei Eclesiastice a lui Eusebius se poate găsi şi online. Nu am la îndemână alte texte greceşti ale scrierilor lui Eusebius, nici nu am cunoştinţă despre o critică serioasă (istorică şi textuală) a scrierilor lui, dar după cum am verificat parţial, datele care se găsesc pe internet, din traduceri în engleză ale unora din scrierile lui Eusebius (A, B, C) atestă, că Eusebius poate să fi avut la dispoziţie un manuscris mateian în care expresia din Mt 28:19 era redată: «πορευθέντες μαθητεύσατε πάντα τὰ ἔθνη ἐν τῷ ὀνόματί μου» (Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, în numele Meu”), aşa cum citează el în mod repetat porunca Domnului, în 16-19 locuri: I, 3:6 (a), 5, 9 (a), 6, 24 (c); III, 6:132 (a); 7:136 (a-d), 138 (c); IX, 11:445 (c) etc.

Este foarte probabil că Eusebius citează varianta textuală cu care era el familiarizat. Să nu uităm însă că Eusebius a fost contemporan cu disputa ariană şi că, cel puţin în răsărit, tendinţe semiariene şi chiar ariene au persistat, nu fără concursul unor oameni ai Bisericii.

Autorul nostru anonim afirmă că „acest indiciu este oferit de asa numitul  ‘aparat critic al Noului testament în limba greaca’, de la ediţia 1 la 25, redactat de Nestle si Aland”. Singura ediţie critică a NT grecesc pe care o am acum la îndemână, este ultima (a 27-a, revizuită), adică cea mai bună. Nu se face în ea nici o referire la citatele lui Eusebius, aşa încât situaţia mi se pare suspectă. Experţii în critică textuală sunt, de regulă, foarte liberali în teologie, iar liberalismul, care este dominant, este şi antitrinitar, sau cel puţin sceptic.

Este extrem de greu de crezut că ultimele ediţii critice ale NT grecesc ar fi fost reconvertite la trinitarism, ştergându-se toate urmele evidenţei eusebiene. Ce interes ar fi avut nişte sceptici să facă o asemenea schimbare? Deocamdată mă abţin să trag concluzii definitive asupra citatului repetat al lui Eusebius, dar în scenarii conspiraţioniste nu cred. Găsesc că este lipsită de temei presupunerea că trinitarienii ar fi interpolat în NT expresii care să introducă în Biserică o credinţă care nu existase. Chiar dacă Mat 28:19 ar fi fost la origine în forma sugerată de Eusebius, aceasta nu dovedeşte că învăţătura trinitariană este greşită. Trinitarismul este o teologie care se sprijină pe trei afirmaţii biblice paradoxale, care se găsesc în multe locuri, inclusiv în VT:

1. Dumnezeu este Unul;

2. Christos (Fiul) este Dumnezeu deasemenea, în cel mai înalt sens;

3. Duhul (Tatălui şi al Fiului) este o personalitate distinctă, de esenţă divină, care reprezintă în cel mai înalt grad pe Tatăl şi pe Fiul.

Chiar dacă am admite că formula din Mt 28:19 ar fi un adaos mai târziu, formula trinitară deja exista în Matei în manuscrise contemporane cu Eusebiu: Codex Sinaiticus, Codex Vaticanus (sec. IV), fiind cunoscută încă din Didaché (7:1.3), o scriere datată în secolul II, înainte de controversa ariană.    Eusebius a scris pe la anii 310-337, iar Sinaiticus este datat între anii 325-360. Nu se poate susţine că, în mod necesar, citatul repetat al lui Eusebius este anterior Codexului Sinaitic.

3. Citarea unor autorităţi nerelevante

Ca orice ştiinţă, filologia biblică a făcut şi ea progrese de-a lungul timpului. Nu este acceptabil academic să se citeze autorităţi de pe vremea străbunicilor noştri (e.g. Scribners, Hastings, Gregory etc.), aşa cum face anonimul autor din mesajul lui Gabi B. Deasemenea nu este acceptabil să se citeze, într-o dispută atât de importantă, traduceri biblice obscure, cum ar fi a lui Viorel Raţiu (baptist), profesor economist din Arad (2007, p. 37).

Nu dispreţuiesc valoarea muncii fratelui Raţiu, dar dincolo de gustul său excentric pentru literalism („Iesus”, „discipolizaţi” etc.), care îşi poate găsi oarecare utilitate printre cei obsedaţi de forma „exactă” a textului, VR semnalează dezacordul despre care am vorbit mai sus, arătând că ar fi suspect, indicând modificarea textului original. Autori ca Brian Hoeck (un obscur apologet de la oarecare „Church of God”, o grupare antitrinitară) este prezentat deasemenea, ca o sursă importantă !

4. Evanghelia lui Matei în ebraică

Au pretins unii autori antici, apoi alţii mai târziu, că Evanghelia după Matei ar fi fost scrisă iniţial în ebraică. Dar oricât de plauzibilă ar fi ideea aceasta, nu există nici măcar un singur fragment de manuscris care să confirme. Traduceri ale evangheliilor în iudeo-aramaică s-au făcut, într-adevăr, dar cercetările arată că au fost traduse din textul grecesc. Vom reveni mai târziu asupra acestui argument, dacă vom găsi dovezi relevante de partea validităţii formulei eusebiene în alte manuscrise biblice.

5. Evanghelia lui Şem-Tov

Rabinul Şem-Tov, care a trăit în sec. 14, este improbabil să fi deţinut un exemplar al evangheliei „originale” ebraice a lui Matei. Dacă admitem pledoaria unor „nazareni” în favoarea ideii că Şem-Tov a avut un text ebraic vechi pe care a lucrat, aceasta ar fi o explicaţie posibilă a formulării din scrierile eusebiene.  Mateiul lui Şem-Tov, dacă este cât de cât autentic, provine mai degrabă din mediul ebionit (iudeo-creştin sectar, antipaulin şi arian), deoarece la Mt 24:14-15 afirmă că predicarea evangheliei la toate neamurile este lucrarea (semnul) lui antichrist, urâciunea pustiirii. Or, dacă cineva admite formula de la Matei 28:19 a lui Şem-Tov, de ce n-ar admite-o şi pe aceasta, din 24:14? Foarte posibil că au circulat şi variante antitrinitare, provenite din mediul iudaizant ebionitic, iar Eusebiu, cunoscând un asemenea manuscris, l-a luat drept original ebraic de la Matei (Evanghelia pentru Evrei).

Pentru moment, încheiem cu ideea că, indiferent de formula baptismală (care este liturgică, deci convenţională, reflectând un accent teologic istoric, şi nu imuabilă), aceasta nu confirmă nici formularea niceeană a doctrinei Trinităţii, nici teoriile antitrinitare. Şi chiar dacă în Matei 28 formula trinitară s-ar dovedi ca fiind un adaos liturgic (aşa cum este finalul Rugăciunii Domneşti în Matei şi în Didaché), avem dovezi că această formulare este deasemenea foarte veche, cel puţin din secolul al doilea, iar numirea persoanelor Dumnezeirii împreună, sub forme de salut era obişnuită încă de pe la anii 60 e.n. :

„Harul Domnului Iisus Christos, dragostea lui Dumnezeu şi comuniunea Spiritului Sfânt să fie cu voi toţi!” 
(2 Cor 13:14)!

„Har vouă şi pace din partea ’Celui ce Este-Era-şi-Vine’, şi din partea  ’Celor Şapte Duhuri’, care stau înaintea tronului Său, şi din partea lui Iisus Christos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului!” (Ap 1:4-5)

Florin Laiu

Sursa: www.florinlaiu.com

This entry was posted in Articole and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>