Neprihănirea prin credinţă văzută prin prisma Sabatului

Neprihănirea prin credinţă văzută prin prisma Sabatului

Dacă lumea s-ar fi putut descurca fără sabatul zilei a șaptea timp de câteva milenii, înainte de Sinai, atunci s-ar putea descurca foarte bine fără el şi după moartea lui Hristos. Dacă premiza aceasta ar fi adevărată, păzitorii sabatului ar întâmpina o mare problemă. Ce este important de ştiut? Cartea Apocalipsei îi descrie pe cei ce vor trăi ultimele zile ale acestui pământ, înaintea revenirii lui Hristos, ca „ţinând poruncile.” (Apoc. 12:17; 14:12; 22:14)

Evanghelia

Vestea bună a Evangheliei este aceea că orice ar fi putut cere Dumnezeu de la tine, a fost deja împlinit în Hristos și atunci când Îl accepți ca Mântuitor, devii beneficiar al acestor succese. Acest lucru este numitneprihănire prin credință. Se spune că prin fapte ești salvat, da – faptele lui Hristos. Când este pătrunsă această simplitate a adevărului, orice creștin nerăbdător de a sta în fața lui Dumnezeu intră în odihnă, știind că este acceptat și fără condamnare. Acest adevăr depozitat în inimă este cel mai mare motor de acțiune pentru supunerea față de Dumnezeu. Rezultatul este întotdeauna o ascultare imediată de Legea lui Dumnezeu.

Pentru Evanghelici

Vestea bună a neprihănirii este înglobată în sabatul zilei a șaptea. Dacă sabatul poate atrage cumva atenția azi în rândul evanghelicilor, el trebuie să fie înrădăcinat în istoria creației, Golgotei și a Noului Pământ. Numai așa se poate spune că sabatul are în sine evanghelia atât de necesară oamenilor.
Vă invit să mă urmați într-una din cele mai fascinante călătorii care poate răspunde acestor întrebări.

Paralela între Calvar și Creație

Biblia oferă indicii de aur care fac posibilă legătura între grădina Ghețemani și grădina Eden, între lemnul de pe Golgota și Pomul vieții. Ne și așteptăm la asta pentru că Bilia îl descrie pe Hristos ca fiind al doilea Adam (Rom. 5:14-19). Iar dacă aceste conexiuni există cu adevărat, atunci ne așteptăm să descoperim și sabatul portretizat în aceste două evenimente.

Primul indiciu: Două Grădini

·      În grădina Eden, totul era nemaipomenit. În grădina Ghețemani, totul era groaznic.
·      În Eden, Adam a căzut, a păcătuit. În grădina Ghețemani, Hristos a biruit.
·      În prima grădină, umanitatea a suferit o înfrângere. În cea de-a doua, cel învins a fost Satan.
·      În Eden, războiul spiritual a fost dus ziua; în Ghețemani, acesta a fost dus noaptea.
·      În grădina Eden rasa umană a fost pierdută, prin păcat; în grădina Ghetsemani rasa umană a fost salvată.
·      În grădina de la început, Adam a luat fructul din mâna Evei; în Ghețemani, Isus a luat paharul din mâna Tatălui.
·      În Eden, Adam s-a ascuns; în Ghețemani, Isus s-a arătat.
·      La început, Dumnezeu s-a căutat pe Adam; în Ghețemani, Hristos Îl căuta pe Dumnezeu.
·      Din Eden a fost alungat Adam; din Ghețemani, Hristos a fost luat.
·      O sabie a fost ridicată în Eden; în Ghețemani, aceasta a fost pusă în teacă.
Acestea nu sunt doar procedee literare care i-ar fi venit cuiva în minte să le scrie. Vom vedea în continuare mai multe indicii.

Al doilea indiciu: Doi Pomi

·      Adesea Biblia descrie crucea ca find un pom, un lemn (Fapte 5:30; 10:39; 13:29; Gal. 3:13; 1 Petru 2:24).
·      În Eden, pomul a fost un instrument al blestemului. Pe lemnul Calvarului, Hristos a fost făcut blestem pentru noi, ca noi să primim neprihănirea.
·      Pomul din Eden a făcut posibilă descoperirea binelui și răului. Crucea a descoperit și ea același lucru.
·      Pomul din Eden a fost în mijlocul grădinii (Gen. 2:9), crucea lui Hristos a fost în mijloc, între celelalte două cruci (Ioan 19:18).
·      Pomul din Eden a fost un pom al vieții în mijlocul paradisului. Pe crucea de pe Calvar, Isus a devenit substitut pentru ca noi să intrăm în Paradis.
·      Pomul din Eden a fost plantat de Dumnezeu, crucea a fost făcută de către om.
·      Omului îi era interzis să mănânce din pomul din Eden. În schimb, Dumnezeu ne invită să mâncăm din Cel de pe Calvar.
·      În Eden, Satan a înșelat omul spunând: vino și mănâncă și vei fi binecuvântat. Pe Calvar, Dumnezeu ne invită la a mânca pentru a fi vindecați.
·      Adam a furat din pom și astfel și-a pierdut viața. Tâlharul căit de pe una dintre crucile de pe Calvar câștigă viața.
·      Pomul cunoștinței binelui și răului ar fi devenit unul al vieții dacă Adam și Eva ar fi crezut. Pomul de pe Calvar este unul al vieții pentru cel ce crede.

Pe lângă pasajul cu pomii din grădina Eden, următoare referire la pomi este cea din Gen. 18:4-5, unde aceștia sunt un simbol al odihnei și refacerii. A doua este în Ex. 15:23-25, unde este un simbol al transformării. A treia este în 2 Împ. 6:4-6, unde este redat ca simbol al învierii și înălțării. Crucea de pe Calvar este, pentru cei ce cred aceasta, odihnă, transformare, înviere și înălțare.

Al treilea indiciu: Cele două Creații

·      Cele mai mari evenimente din istoria omenirii sunt Creația și recrearea omului căzut.
·      La sfârșitul creării omului, lucrarea este descrisă ca fiind încheiată, finală. De asemenea, la încheierea lucrării de pe Calvar, aceasta este încheiată (Ioan 19:30).
·      Fiecare din aceste două lucrări a fost îndeplinită de Dumnezeu, fără participarea omului.
·      Fiecare dintre lucrări au respectat modelul de 6+1. Ținând cont de acest principiu, sabatul este contrar neprihănirii obținute prin fapte. Este o amintire săptămânală a unui alt drum spre ceruri decât cel instituit de farisei, unul ce ține de odihna pe care Dumnezeu o oferă.
·      Isus s-a odihnit  o zi întreagă în mormânt când, foarte bine, ar fi putut învia în a șaptea zi. De ce a făcut acest lucru? Pentru că acesta a fost primul sabat al unei noi ere, celebrând noua creație a mântuirii oamenilor, moartea Celui de-al Doilea Adam și nașterea primului. Fiecare săptămână de atunci înainte avea să comemoreze vechiul și noul calendar. Astfel sabatul este un memorial al salvării. Duminica vine prea târziu pentru a mai comemora ceva.

Al patrulea indiciu: cei doi Adami

·      În Eden, Adam, fiu al lui Dumnezeu, creat după chipul Lui, părinte al umanității, în după-amiaza celei de-a șasea zile a fost adormit pentru a-și putea primi soția, făcută din una din coastele lui.
La Calvar, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cap al Bisericii, a fost adormit tot într-o după-amiază de ziuă a șasea, pentru a-și putea primi Biserica (In. 19:34; Ef. 5:23-33; Apoc. 19:7-9).
·      Amândoi au întrat în odihna zilei a șaptea după ce lucrarea a fost terminată.
·      Isus a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om…“ (Mc. 2:27). În greacă, cuvântul om are articol – omul, cu referire la primul Adam și la toți cei ce urmează.

Al cincilea indiciu: numărul 7

·      De-a lungul Bibliei, acest număr apare în legătură cu Dumnezeu dar și cu ideea de odihnă, perfecțiune, întregire. Îl găsim pentru prima dată în Geneza, și apare de peste 50 de ori în Apocalipsa. De exemplu, Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile, zidurile Ierihonului au căzut după ce oamenii, coduși de 7 preoți cu 7 trâmbițe, au înconjurat orașul timp de 7 zile și de 7 ori în a 7-a zi. Naaman a fost vindecat de lepră după ce s-a scufundat de 7 ori în Iordan. Isus a trecut prin 7 procese. Pilat l-a întrebat 7 întrebări. În apărarea Lui au fost date 7 mărturii. El a făcut 7 declarații de pe cruce:

1.    Tată, iartă-i…
2.    Astăzi îți spun, vei fi cu mine în rai…
3.    Femeie, iată copilul tău…
4.    Dumnezeule, pentru ce m-ai părăsit…
5.    Mi-e sete…
6.    S-a sfârșit…
7.    În mâinile Tale îmi încredințez duhul…

·      Isus a suferit pe cruce timp de 6 ore apoi a spus s-a sfârșit.
·      Dumnezeu a lucrat șase zile la întemeierea lumii. În timpul ultimei săptămâni, Isus a lucrat intens șase zile iar în a șaptea s-a odihnit.
·      Modelul divin este acesta: muncă, finalizarea muncii și odihnă. Acesta este valabil și în domeniul salvării noastre. Salvarea a avut loc fără vreun pic de efort din partea noastră.
·      Sabatul zilei a șaptea este emblema lui Dumnezeu pusă în Evanghelie și, înțeles în mod adecvat, acesta devine cel mai vechi predicator de la Eden încoace, care i-a invitat pe oameni să accepte darul lui Dumnezeu.

Al șaselea indiciu: două Aduceri-aminte
·      Porunca a patra oferă un motiv temeinic pentru păstrarea sabatului – puterea creatoare a lui Dumnezeu. Fiecare comemorare biblică începe cu un eveniment, același care este comemorat. Paștele a început cu prima ținere a lui. La fel și Sabatul.
·      Memorialul creației și evenimentul de pe Sinai au fost înainte să se fi născut poporul evreu. Prin urmare, sabatul nu este o sărbătoare evreiască.

Evanghelia sabatului detaliată în Evrei 3 și 4

Începând cu capitolul 3 și până la 4:11, cuvintele a intra și odihnă  sunt folosite de nenumărate ori și fac trimitere la Evanghelie, credință, creație și sabat. Aici sunt puse laolaltă toate aspectele menționate anterior.
Ce vrea să ne spună autorul? Unde este neprihănirea prin credință în sabatul zilei a șaptea? O veți găsi în Evrei 4:10
-       „Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihnește și el de lucrările lui, cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.“
Aici este Evanghelia. Aici este esența sabatului. El revine în fiecare săptămână pentru că suntem atât de înclinați să uităm de el și să alunecăm în legalism. De aceea porunca începe: adu-ți aminte… Sabatul are un temei legal, fiind inclus în poruncile divine dar nu respectat într-un mod legalist. Există o diferență. Sper că este legală căsătoria dumneavoastră, dar nu legalistă!

A fi sigur

Prima referință din Noul Testament cu privire la sabat se găsește în Matei 12:1 dar este urmată îndeaproape de cea din 11:28-30, care oferă adevărata esență a acestuia:
„Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.“

Acest lucru este esența zilei a șaptea. Folosind de două ori cuvântul odihnă în opoziție cu împovărarea noastră, Hristos vrea să ne învețe neprihănirea prin credință. Menționând odihna pentru sufletele voastre, El face referire la un alt fel de muncă. Sabatul are ca fundament acest lucru: odihnă pentru suflet pentru că Hristos și-a sfârșit lucrarea.

Nu poți fi un păzitor autentic al sabatului dacă nu teodihnești în Hristos și în timpul săptămânii, de duminică până vineri. Dacă odihna din sabat nu simbolizează odihna față de salvarea prin fapte, păstrarea lui este fără noimă, asemeni celei păstrate de Saul din Tars.

Sabatul este o emblemă a păcii pe care o avem în Hristos, de-a lungul lucrării de ispășire, un sigiliu al îndreptățirii prin credință. Esența credinței este îndepărtarea de la propria persoană și ațintirea atenției asupra Altcuiva.
Cei care văd semnificația crucii nu mai depind de dispoziția dată de faptele lor, nu se mai lasă încurajați sau descurajați de ele, ci au găsit odihnă de povara păcatului și a vinovăției. Încrezându-ne în această Evanghelie, noi intrăm în prezența lui Dumnezeu, acest lucru fiind simbolizat, încă de la începuturi, de odihna sabatului.

Rezumat

Lucrarea de salvare a Lui Hristos a făcut posibilă apariția unei noi creații. Aceasta este vizibilă în îndreptățirea lui Dumnezeu, răscumpărarea lumii.

Întărirea Împărăției, condamnarea lui Satan, înălțarea Legii, satisfacerea dreptății, împăcarea lui Dumnezeu, glorificarea Fiului, trimiterea Duhului Sfânt, distrugerea păcatului, și restaurarea păcătosului. Sabatul comemorează toate acestea. De aceea Dumnezeu ne-a cerut să îl păstrăm.

În acest articol ne-am propus să arătăm legăturile majore dintre re-crearea de pe Calvar și crearea sabatului la începuturi.

Ultima carte a Bibliei îi descrie pe creștinii din timpul sfârșitului, înaintea venirii Domnului ca fiind cei ce păzesc Legea (Apoc. 12:17; 14:12).

Herb Kersten

Sursa: http://resursepredici.blogspot.ro

This entry was posted in Diverse and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>