Muzica usoara si inchinarea

Muzica usoara si inchinarea

Moto:
“Cu aceasta metoda, muzica ‘usoara’ devine o scoala de trivialitate. Tinere generatii ascultand asemenea produceri, se pervertesc, isi pierd inaltul instinct al iubirii ce innobileaza pe om. Ciripitul vrabiilor e mult mai aproape de poezie decat mieunatul absurd si cvasipermanent al bandelor de muzica usoara.” (George Calinescu):

Muzica usoara, folk, sau ambientala, cum mai este numita, a penetrat in societatea contenporana in asa grad, incat nu mai poti scapa der ea nici macar la biserica. Tineretul supra plin de acest gen de muzica, o promoveaza cu sarg in activitatile sacre, spre indignarea parintilor si a bunicilor conservatori.

Este foarte ciudat insa ca acestia din urma, neidraznind sa protesteze din motive de jena sau de teama de a nu fi ridicoli, neavand nici argumente muzicologice necesare, incep treptat-treptat sa-si obisnuiasca auzul cu aceste productii pentru ca in final, chiar sa le indrageasca!!

Astfel muzica usoara religioasa castiga teren, inlocuind vechile imnuri, din inestimabilul patrimoniu bisericesc, cu un surogat ieftin si nociv deopotriva, care in loc sa purifice, ii distreaza si ii amuza pe inchinatorii amagiti ca Il lauda pe Domnul, conform versurilor, cind de fapt, ei se distreaza ca la orice spectacol profan.

Primii pasi se fac pe neobservate, introducandu-se mici aluzii sonore, anumite formule ritmico-melodice din repertoriul distractiv, in cadrul serviciului de inchinare. Apoi urmeaza pasii mari, cand se preiau melodii intregi carora li se adapteaza textul religios. In anumite biserici protestante, se practica, la ora actuala, fara retinere, o adevarata betie din vinul babilonian.

Daca deschizi aparatul de radio pe lungimea de unda pe care emit aceste biserici sau daca cumperi o caseta cu muzica asa zis religioasa, inregistrata la posturile de radio crestine, vei avea surpriza sa intalnesti genuri noi de muzica “religioasa”in locul celor traditionale. Nu vei mai auzi imnurile solemne de alta data,nici psalmi, nici motete, nici mise, ci folk crestin, rok nou-testamental, blues neo-protestant, romante apostolico-tiganesti, valsuri evanghelice etc., toate cu texte religioase despre jertfa lui Isus, despre revenirea Sa, despre mantuire s.a.

In biserici au patruns rokeri ,rapsozi, chitarozi, folkisti, facand sa dispara vechiul diacon muzical, cantorul sau capel-maestrul.

De fapt si formatiunile corale sunt pe cale de disparitie. Se prefera solistii si grupurile speciale, acompaniati de chitari si orgi electronice sau si mai simplu, acompaniati de “negative”dupa model american. De ce asa? E mai pragmatic, mai interesant, mai modern. Muzica valoroasa de factura clasica necesita repetitii, exigenta profesionala, inalta calificare. Muzica distractiva se realizeaza mult mai usor. Ea nu pretinde decat trei conditii, care se pot realiza destul de repede: Forta (statii de amplificare). Ritmuri tari dominatoare (grupul ritmic)… si Glasuri noi nonconformiste (sintetizatorul)… Restul, insailarea, de vorbe, este “floare la ureche”. Ca accentele ritmice si cele melodice nu corespund, ca versificatia este amatoristica sau ca pronuntia este afectata sentimental, acestea nu deranjaza pe nimeni.

Promotorii noului stil muzical bisericesc argumenteaza demersul lor cu necesitatea de a le vorbi oamenilor in limbajul pe care acestia il inteleg cel mai bine. Acesta este nivelul lor estetic-muzical, spun ei, cu aceasta ne si adresam pentru a le putea inpartasi cuvantul Evangheliei. Ma intreb in acest caz, unde mai este rolul educativ al bisericii, daca standardul artistic si moral a fost coborat atat de jos. Nu mai ramane de facut decat sa se adapteze si Biblia la limbajul omului de pe strada, pentru a fi inteleasa si acceptata si de acesta. Predicile ar urma sa fie un fel de sezatori cu cimilituri, glume, mima, pantomima, in care publicul sa se distreze copios, ca la spectacolele de satira si umor. In acest caz se intelege ca ar trebui sa se schimbe si firma locasului de adunare.

In incheiere iata cinci adevaruri evidente, ca niste axiome, care pot sintetiza incompatibilitatea dintre spiritul lumesc si spiritul religios autentic in muzica sacra:

1.Muzica este un limbaj care creeaza stari afective si comportamentale, indiferent daca este insotita de text sau nu.

2. Mesajul muzical si mesajul literar trebuie sa aiba acelasi caracter, sa fie in concordanta,nu in discordanta.

3.Intre lume si biserica trebuie sa existe o linie de demarcatie si in ce priveste muzica.Muzica lumeasca este prin definitie,contrara idealurilor crestine.

4.Muzica distractiva,unita cu textele religioase,constituie capodopera lui Satana ptr.generatiile sfarsitului,in ce priveste degradarea simtului religios si inducerea unei atitudini permanente de usuratate.

5.Muzica usoara isi are arsenalul ei specific prin care se exprima, cum ar fi: compartimentul ritmic, chitara electrica, saxofonul, acele timbruri noi ale sintetizatorului care dau o nota de ironie, de umor, de grotesc, acordurile “picante”de septima micsorata, de nona, de undecima ,de tertdecima, folosite in exces,ca si abuzul de acorduri secundare, evitandu-se stalpii tonali principali armonici.

Utilizarea acestor mijloace de expresie in cadrul muzicii religioase inseamna deturnarea scopului acesteia de la solemnitate la divertisment.

Cezar Geanta, profesor de muzica

Sursa: www.crestin.org

This entry was posted in Articole and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>