Cum se raporteaza scrierile lui Ellen G. White la Biblie?

Cum se raporteaza scrierile lui Ellen G. White la Biblie?

 

Sunt scrierile lui Ellen G. White egale cu Biblia? Cu a inteles ea relatia pe care le are scrierile ei cu Scriptura? Care este diferenta dintre profetii canonici si cei ne-canonici?

Adventistii de ziua a saptea cred ca ” scrierile lui Ellen White nu sunt un substituient al Scripturilor. Acestea nu pot fi plasate pe acelasi nivel. Sfintele Scripturi stau singure, unicul standard prin care scrierile ei sau ale altora trebuie judecate si din care sa-si imprumute subiectele” (Seventh-day Adventists Believe . . . , pag. 227). Ellen White insasi a afirmat ca “se acorda o mica atentie Bibliei, iar Domnul a dat o lumina mai mica care sa conduca pe oameni la lumina mai mare” (periodicul Review and Herald, 20 ianuarie 1903). Cum trebuie inteleasa aceasta afirmatie? S-a considerat cumva ea pe sine a fi la egalitate cu profetii Bibliei? Exista cumva “grade” de inspiratie?

In urmatoarele pagini se pot gasi raspunsuri la acestea intrebari si altele asemanatoare care au legatura cu Ellen G. White alaturi de diferite materiale adventiste de ziua a saptea. Prima pagina este “Cum intelegea Ellen G. White relatia dintre scrierile ei si Scriptura” si consta in doua pasaje importante din scrierile doamnei White cu privire la acest subiect. Urmatoarea este “Cum intelege Biserica Adventista de Ziua a Saptea autoritatea lui Ellen G. White” consta in doua afirmatii extrase din documente oficiale ale bisericii. In Biblioteca de referinte, cititorii interesati vor putea gasi o expunere larga a acestor subiecte in “Relatia dintre scrierile lui Ellen G. White si Biblie.”
Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White

Modul in care intelegea Ellen G. White relatia dintre scrierile ei si Scriptura

 

Prima parte. Extras din lucrarea The Great Controversy, paginile vii-ix.

In Cuvantul Sau, Dumnezeu a transmis oamenilor cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi trebuiesc acceptate ca pe o revelatie infailibila si plina de autoritate a vointei Sale. Ele trebuie sa fie standardul caracterului, revelatoarele doctrinelor si testul experientei. “Toata Scriptura este inspirata de Dumnezeu si de folos sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa instruiasca in ceea ce priveste neprihanirea; astfel ca omul lui Dumnezeu sa fie complet si pe deplin destoinic pentru orice lucrare buna” (2 Timotei 3:16, 17,  textele biblice citate sunt traduse din versiunea biblica R.V. n.t.).

Cu toate ca Dumnezeu si-a revelat vointa Sa oamenilor prin Cuvantul Sau, aceasta nu a facut inutila prezenta continua si calauzirea Duhului Sfant. Dimpotriva, Duhul a fost promis chiar de catre Mantuitorul nostru spre a deschide servilor Sai intelesul Cuvantului Sau, pentru a-i ilumina si pentru a pune in aplicare invataturile. Iar pentru ca Duhul lui Dumnezeu este Cel care a inspirat Biblia, este imposibil ca invatatura Duhului sa fie vreo data contrara celei din Cuvant.

Duhul nu a fost dat- si nici nu poate fi dat vreo data -pentru a inlocui Biblia; pentru ca Scripturile afirma in modul cel mai explicit faptul ca acest Cuvant al lui Dumnezeu este standardul cu ajutorul caruia toate invataturile si experientele trebuie sa fie testate. Apostolul Ioan spune: “Nu dati crezare oricarui spirit, ci cercetati spiritele spre a vedea daca ele sunt de la Dumnezeu: pentru ca in lume au iesit multi profeti falsi ” (1 Ioan 4:1). Iar Isaia declara: “La lege si la marturie: daca nu vor vorbi in acord cu acest cuvant, este pentru ca nu este nici o lumina in ei” (Isaia 8:20).

Un mare repros a fost pronuntat de Duhul Sfant asupra erorilor in care se afla o anumita categorie de oameni care, pretinzand ca sunt iluminati, dovedesc mai departe ca nu au nevoie de calauzirea Cuvantului lui Dumnezeu. Ei sunt guvernati de impresii pe care le percep a fi vocea lui Dumnezeu in sufletul lor. Dar spiritul care-i controleaza pe acestia nu este Spiritul lui Dumnezeu. Aceasta urmarire de impresii, pentru ca mai apoi Scripturile sa fie neglijate, nu poate conduce decat la confuzie, la inselaciune si ruina. Aceasta nu serveste decat scopurilor celui rau. Si intrucat lucrarea Duhului Sfant este de o importanta vitala pentru Biserica lui Hristos, una din inselaciunile lui Satana este ca prin intermediul erorilor aduse de extremisti si fanatici, sa se arunce dispret asupra lucrarii Duhului, asupra cauzei poporului lui Dumnezeu, pentru ca aceasta sursa de putere pe care Insusi Domnul a pus-o la dispozitie sa fie neglijata.

In armonie cu Cuvantul lui Dumnezeu, Duhul Sau a venit spre a-i continua lucrarea de-a lungul dispensatiunii Evangheliei. De-a lungul secolelor in care au fost scrise Scripturile Noului si Vechiului Testament, Duhul Sfant nu a incetat sa comunice lumina mintilor individuale, in afara revelatiilor cuprinse in Canonul Sfant. Insasi Biblia relateaza cum, prin Duhul Sfant, oamenii au primit avertizari, reprosuri, sfaturi si instruire, in chestiuni care nu au legatura cu cele scrise in Scripturi. Si sunt mentionati profeti din diferite perioade, a caror cuvinte nu au fost consemnate in scris. In acelasi fel, dupa incheierea canonului Scripturii, Duhul Sfant a continuat aceasta lucrare, pentru a ilumina, avertiza si mangaia pe copiii lui Dumnezeu.

Isus a promis ucenicilor Sai ca: “Mangaietorul, care este Duhul Sfant, pe care Tatal I-l va trimite in numele Meu, va va invata toate lucrurile si va aduce aminte toate lucrurile pe care vi le-am spus.” “Cand El, Duhul Adevarului, va veni, va va calauzi in tot adevarul: . . . si va va arata lucrurile ce vor veni” (Ioan 14:26; 16:13). Scriptura invata cu claritate faptul ca aceste fagaduinte, nu sunt nici pe departe limitate la zilele apostolice, ele extinzandu-se asupra bisericii lui Hristos din toate timpurile. Mantuitorul ii asigura pe urmasii Sai: “Si Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul lumii” (Matei 28:20). Iar Pavel declara faptul ca darurile si manifestarile Spiritului au fost date bisericii: “pentru perfectionarea sfintilor, pentru lucrarea de slujire, pentru edificarea corpului lui Hristos: pana cand vom ajunge cu totii la unitatea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, pana la omul perfect, pana la statura plinatatii lui Hristos” (Efeseni 4:12, 13).

Apostolul s-a rugat pentru credinciosii din Efes: “Ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatal gloriei, sa va dea Spiritul intelepciunii si descoperirea cunostintei Sale: fie ca ochii intelegerii voastre sa fie iluminati; fie ca voi sa stiti care este speranta chemarii Sale, si . . . nespus de marea stralucire a puterii Sale in care credem” (Efeseni 1:17-19). Lucrarea Spiritului divin este aceea de a ilumina intelegerea si de a deschide inaintea mintii lucrurile profunde ale Cuvantului lui Dumnezeu, aceasta fiind chiar binecuvantarea pe care Pavel o pronunta asupra bisericii crestine din Efes.

Dupa manifestarea miraculoasa a Duhului Sfant din Ziua Cincizecimii, Petru a indemnat oamenii la pocainta si la botez in numele lui Hristos, pentru iertarea pacatelor; si a spus ca: “Trebuie sa primiti darul Duhului Sfant, pentru ca v-a fost promis voua si copiilor vostrii, si tuturor acelora care vor mai veni, in oricat de mare numar ii va chema Domnul Dumnezeul nostru” (Fapte 2:38, 39).

In legatura imediata cu scenele marii zi a lui Dumnezeu, Domnul a promis prin profetul Ioel o manifestare speciala a Spiritului Sau. (Vezi Ioel 2:28.) Aceasta profetie s-a implinit partial prin umplerea cu Duhul Sfant din Ziua Cincizecimii; insa isi va gasi deplina implinire in manifestarea harului divin care va insoti lucrarea de incheiere a predicarii Evangheliei.

Partea a doua. Extras din lucrarea Selected Messages, cartea a 3-a, paginile 29-31.

Primatul Cuvantului

Relatia scrierilor lui E. G. White cu Biblia este recunoscuta inca din prima ei carte.

I-ti recomand, draga cititorule, Cuvantul lui Dumnezeu ca regula pentru credinta si practica ta. Prin acest Cuvant vom fi judecati. Dumnezeu, in Cuvantul Sau, a promis sa dea viziuni in “ultimele zile”; nu pentru a aduce o noua norma de credinta, ci pentru a mangaia pe poporul Sau si pentru a corecta pe cei care au gresit fata de adevarul din Biblie. In acest fel s-a ocupat Dumnezeu si de Petru atunci cand El a dorit sa-l trimita spre a predica Neamurilor. (Din lucrarea A Sketch of the Christian Experience and Views of Ellen G. White, pag. 64 [ed. din 1851]. Material retiparit in lucrarea Early Writings, pag. 78.)

Nu pentru a lua locul Cuvantului.

Domnul doreste ca voi sa studiati Biblia. El nu a dat nici o lumina suplimentara spre a lua locul Cuvantului Sau. Aceasta lumina trebuie sa aduca mintile confuze la Cuvantul Sau care, daca este mancat si digerat, devine la fel de esential pentru suflet pe cat este si sangele pentru trup. Atunci vor fi vazute lucrari bune ce vor straluci asemenea luminilor prin intuneric. (Scrisoarea nr. 130, 1901.)

Dovezile sa fie luate din Biblie.

In lucrarea publica nu expuneti ca pe ceva proeminent citate din scrierile Sorei White, prezentandu-le ca autoritatea cu care va sustineti pozitia. Pentru ca facand aceasta nu veti mari increderea in marturi. Aduceti-va dovezile, simplu si clar, din Cuvantul lui Dumnezeu. Un [pag. 30] “Asa spune Domnul” este cea mai puternica marturie posibila pe care o puteti prezenta oamenilor. Fie ca nimeni sa nu fie educat sa astepte ceva de la Sora White, ci de la puternicul Dumnezeu, Acela care a dat instructiunile Sorei White. (Scrisoarea 11, 1894.) . . .

Relatia dintre scrierile lui E. G. White si Biblie-Lumina mai mica
.

Este acordata o mica atentie Bibliei, asa ca Domnul a dat o lumina mai mica pentru a conduce pe oameni la lumina mai mare. (Extras din publicatia The Review and Herald, 20 ianuarie 1903. Citata si in lucrarea Colporteur Ministry, pag. 125.) . . .

Nu cu scopul de a aduce o lumina noua.

Fratele J ar produce confuzie in mintile oamenilor daca ar cauta sa faca [pag. 31] sa para ca lumina data prin intermediul lucrarii Testimonies ar fi un adaos la Cuvantul lui Dumnezeu, caci facand astfel prezinta chestiunea intr-o lumina falsa. Dumnezeu a considerat nimerit ca in acest fel sa conduca mintile poporului Sau la Cuvantul Sau si sa le dea o mai clara intelegere cu privire la acesta.

Cuvantul lui Dumnezeu este suficient sa ilumineze si cea mai innourata minte si acest Cuvant poate fi inteles de catre oricine are o oarecare dorinta de a-l intelege. Dar in ciuda acestor lucruri, unii din cei care-si fac o profesiune de credinta din studiul Cuvantului lui Dumnezeu, ajung in directa opozitie cu cele mai clare invataturi ale acestuia. Astfel ca pentru a nu mai lasa nimanui vreo scuza, Dumnezeu a dat marturii clare si la obiect, pentru a-i aduce inapoi la Cuvantul pe care au neglijat sa-l urmeze.

Cuvantul lui Dumnezeu abunda de principii cu caracter general pentru formarea unor obiceiuri de viata corecte iar, la nivel general si personal, marturiile au fost astfel concepute spre a le atrage mai puternic atentia fata de aceste principii. (Testimonies, vol. 5, pag. 663, 664.)

Marturiile sunt pentru a oferi lectii clare din Cuvant.

In Scripturi Dumnezeu a enuntat lectii practice care sa guverneze viata si comportamentul sub toate aspectele; El a oferit in acest Cuvant puncte particulare in legatura cu caracterul, conversatiile si comportamentul nostru, dar cu toate acestea, lectiile Sale sunt trecute cu vederea si ignorate in mare masura. Pe langa instructiunile din Cuvantul Sau, Domnul a mai dat marturii speciale poporului Sau, nu ca o noua revelatie, ci pentru ca El sa poata desfasura inaintea noastra lectiile clare ale Cuvantului Sau, pentru ca erorile sa poata fi corectate, pentru ca sa poata fi aratat drumul corect si pentru ca nici un suflet sa nu mai poata avea nici o scuza. (Scrisoarea nr. 63, 1893.) (Vezi Testimonies, vol. 5, pag. 665.)

Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White

Sursa: www.adventist.ro

 

 

RELAŢIA DINTRE BIBLIE ŞI SCRIERILE LUI ELLEN WHITE

 

Biblia este Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis printr-un proces divin, supranatural şi conţine informaţii inaccesibile doar prin metode raţionale. În Biblie se gãseşte întreaga cunoştinţã necesarã pentru mântuire. Sfintele Scripturi constituie „standardul caracterului, testul experienţei, descoperirea cu autoritate a doctrinelor şi raportul demn de încredere al acţiunilor lui Dumnezeu în istorie”.

Biblia vorbeşte despre darurile Duhului Sfânt, printre care se aflã şi darul profetic, duhul proorociei (vezi 1 Corinteni 1,6.7; 12,4-11.28; Romani 12,4-8; Efeseni 4,11-15). Dumnezeu a promis cã în vremurile din urmã va trimite Duhul Sfânt peste orice credincios şi unii dintre aceştia vor prooroci (Ioel 2,28-32). Profeţia aceasta s-a împlinit la Cincizecime, dar nu în totalitate. Ceea ce nu s-a împlinit atunci urma sã se împlineascã înainte de revenirea lui Isus (Fapte 2,17-21). În Apocalipsa 12,17 şi 19,10, „mãrturia lui Isus” este identificatã cu „duhul proorociei” sau „spiritul profeţiei”, manifestat prin „fraţii” lui Ioan – proorocii (Apocalipsa 22,9).

Ideea cã dupã primul secol creştin urma sã nu mai existe prooroci nu are suport biblic. Apostolul Ioan, care scrie spre sfârşitul primului secol, ne îndeamnã: „cercetaţi duhurile dacã sunt de la Dumnezeu, cãci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi” (1 Ioan 4,1). Existenţa unor prooroci falşi implicã şi existenţa unor prooroci adevãraţi, care sã contracareze influenţa primilor. Mântuitorul a prezis existenţa proorocilor falşi în vremurile sfârşitului (Matei 24,24), ca şi a fãcãtorilor de minuni (Apocalipsa 13,13.14). Trebuie deci sã fie şi profeţi adevãraţi. Pe de altã parte scopurile urmãrite prin darurile date bisericii (vezi Efeseni 4,11-15) nu se limiteazã la primul secol creştin, ci au valabilitate pe tot parcursul istoriei creştinismului.

Aşadar, darurile spirituale în general şi profetismul în special ar fi trebuit sã se perpetueze şi dupã primul secol creştin. Dar creştinismul s-a îndepãrtat de Dumnezeu şi n-a mai simţit nevoia de cãlãuzire specialã din partea Lui. Astfel, profeţii aproape au dispãrut. Dar în timpul sfârşitului, darul profetic trebuie sã aparã, cãci „balaurul, mâniat pe femeie [bisericã], s-a dus sã facã rãzboi cu rãmãşiţa seminţei ei [cu cei rãmaşi credincioşi din segmentul final al istoriei], care pãzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mãrturia lui Isus, adicã duhul proorociei” (Apocalipsa 12,17; 19,10).

Viaţa şi activitatea lui Ellen White i-au convins pe adventiştii de ziua a şaptea (fragment din mişcarea adventã condusã de William Miller, pastor baptist de excepţie) cã Ellen White întruneşte caracteristicile profeţilor biblici şi poate fi consideratã un mesager special al lui Dumnezeu pentru vremurile din urmã. Dar care este raportul ei cu Sfintele Scripturi, din moment ce acestea conţin tot adevãrul necesar pentru mântuire? Sã încercãm o clarificare. Însã, mai întâi, sã facem câteva precizãri de ordin general:

l     Studiind cu atenţie scrierile lui Ellen White, constatãm cã în ele nu existã nici un adevãr esenţial, pe care sã nu-l gãsim în Sfintele Scripturi. Toate doctrinele fundamentale ale Bisericii Adventiste pot şi trebuie sã fie susţinute doar pe temeiul Bibliei.

l     Scrierile lui Ellen White nu sunt în contradicţie cu Biblia, mai presus de ea sau un adaos la aceasta. Biblia este atot-suficientã în calitatea ei de îndrumãtor spre mântuire. De aceea, Sfintele Scripturi constituie singura sursã de învãţãturã pentru credinţã şi viaţa practicã – Sola Scriptura.

Dacã Biblia este atotsuficientã, ca sursã a adevãrului necesar pentru credinţã şi practicã, de ce mai era nevoie de scrierile lui Ellen White? Sã vedem ce spunea ea însãşi în aceastã privinţã:

În Cuvântul Sãu, Dumnezeu a încredinţat oamenilor cunoştinţa necesarã pentru mântuire… Cu toate acestea, faptul cã Dumnezeu a descoperit voia Sa oamenilor prin Cuvântul Sãu n-a fãcut inutilã prezenţa şi cãlãuzirea continuã a Duhului Sfânt. Din contrã, Duhul a fost fãgãduit ca sã le descopere slujitorilor Sãi Cuvântul, sã lumineze şi sã aplice învãţãtura Lui. şi pentru cã Duhul lui Dumnezeu a fost acela care a inspirat Biblia, este cu neputinţã ca învãţãtura Duhului sã fie vreodatã contrarã aceleia a Cuvântului…

Însãşi Biblia descrie cum, prin Duhul Sfânt, oamenii au primit avertizãri, mustrãri, sfaturi şi îndrumãri în probleme care nu aveau nici o legãturã cu darea Scripturilor. Se menţioneazã prooroci din diferite veacuri, ale cãror rostiri n-au fost scrise niciodatã. În acelaşi fel, dupã încheierea canonului Scripturii, Duhul Sfânt avea sã-şi continue lucrarea, sã-i lumineze, sã-i avertizeze şi sã-i mângâie pe copiii lui Dumnezeu…

Prin iluminarea Duhului Sfânt, scenele luptei îndelun  gate dintre bine şi rãu au fost descoperite scriitoarei acestor pagini… În marea luptã finalã, Satana va folosi aceleaşi procedee ca şi în veacurile precedente… Când Duhul lui Dumnezeu a descoperit minţii mele marile adevãruri ale Cuvântului Sãu, cum şi scenele trecutului şi viitorului, am fost îndemnatã sã fac cunoscut şi altora  ce îmi fusese descoperit…

Deci, prin manifestarea darurilor Duhului Sfânt în bisericã, dupã încheierea canonului Sfintelor Scripturi, Dumnezeu a intenţionat sã le descopere slujitorilor Sãi adevãrul cuvântului Sãu, sã-l lumineze, sã-l aplice, sã-l explice, sã-l simplifice pentru a fi uşor înţeles; sã-i avertizeze, sã-i mustre, sã-i sfãtuiascã, sã-i îndrume sau sã-i mângâie şi sã-i încurajeze pe cei aflaţi în luptã cu forţele rãului. Prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu urma sã le descopere copiilor Sãi ultima bãtãlie a rãzboiului milenar dintre bine şi rãu, metodele lui Satana şi cursele pregãtite de el, ca sã înşele, dacã va fi cu putinţã, „chiar şi pe cei aleşi”.

Scrierile lui Ellen White sunt menite, de asemenea, sã scoatã la luminã adevãruri neglijate şi uitate de veacuri, îngropate sub molozul tradiţiilor omeneşti şi sã conducã biserica la curãţia credinţei „datã sfinţilor o datã pentru totdeauna” (Iuda 3). Stu-diul acestor scrieri contribuie la o mai bunã înţelegere a în-vãţãturilor din Biblie. Deşi aceste scrieri nu constituie singurele comentarii ale Sfintelor Scripturi şi nu epuizeazã toate sensurile acestora, ele reprezintã o valoare inestimabilã pentru cei ce le preţuiesc.

Deşi, cum am arãtat deja, scrierile lui Ellen White nu conţin adevãruri fundamentale noi, ele descoperã multe detalii legate de adevãrurile vechi, existente în Scripturã, care pun învãţãtura Bibliei într-o luminã proaspãtã şi instructivã, sporindu-i eficienţa. Nu, opera lui Ellen White nu constituie o nouã Biblie, dar ea aşazã Biblia noastrã veche în locul plin de demnitate care i se cuvine. Ea nu adaugã la învãţãtura esenţialã a Bibliei, dar ne face sã iubim Sfânta Scripturã şi sã-i aprofundãm înţelesul.

Dupã cum declarã însãşi Ellen White, scrierile ei reprezintã „o luminã mai micã”, menitã sã-i conducã pe oameni la „o luminã mai mare”, Biblia. Dupã cum luna îşi primeşte lumina de la soare, la fel scrierile lui Ellen White reflectã lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Lumina ei este „mai micã” nu pentru cã gradul ei de inspiraţie ar fi inferior şi autoritatea ei ar fi mai micã, ci pentru cã în Biblie vorbesc aproximativ patruzeci de scriitori, în timp ce ea este singurã; Biblia este pentru toţi oamenii din toate timpurile, în timp ce scrierile ei sunt valabile pentru segmentul final al bisericii creştine. Nu Biblia este evaluatã prin scrierile lui Ellen White, ci scrierile ei sunt evaluate dupã standardele Bibliei. Sfintele Scripturi constituie unitatea de mãsurã, standardul, iar scrierile lui Ellen White formeazã o unitate de mãsurã realizatã dupã acest model. Unitatea standard este termenul de referinţã pentru orice altã unitate fãcutã dupã ea.

Scrierile lui Ellen White au mai fost comparate şi cu o hartã regionalã, în raport cu o hartã naţionalã (Biblia). Harta regionalã – lumina mai micã – oferã detalii suplimentare faţã de harta naţionalã, dar harta naţionalã – lumina mai mare – reprezintã un teritoriu mai întins, dupã cum Biblia este un document valabil pentru orice timp şi împrejurãri. O altã metaforã pentru ilustrarea relaţiei dintre scrierile lui Ellen White şi Biblie este telescopul prin care privim cerul înstelat. Telescopul nu creeazã planete, stele, sisteme sau galaxii, ci le pune în evidenţã. Scrierile lui Ellen White nu conţin adevãruri fundamentale noi, ci pun în evidenţã adevãrurile existente în Biblie de multã vreme.

Pentru Ellen White, Biblia a fost cea mai importantã, cea mai studiatã, cea mai iubitã, cea mai recomandatã şi cea mai respectatã carte din lume. Când oamenii citau scrierile ei, dar nu erau dispuşi sã se conformeze principiilor biblice, era deranjatã. La o întâlnire cu reprezentanţi ai bisericii, care o apreciau în cuvinte, dar care nu fãcuserã schimbãrile necesare, cerute de Scripturã, Ellen White obiecta:

“Lãsaţi-o pe sora White la o parte… Nu citaţi tot timpul cuvintele mele, câtã vreme nu puteţi asculta de ceea ce spune Biblia. Când veţi lua Biblia şi vã veţi hrãni cu ea şi veţi transpune învãţãtura ei în caracter, atunci veţi putea face ceea ce ştiţi cã este bine, cum sã primiţi unele sfaturi de la Dumnezeu. Iatã cuvântul înãlţat astãzi înaintea voastrã… Nu repetaţi mereu ce a spus sora White… ci spuneţi: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel şi apoi faceţi întocmai ce face Domnul, Dumnezeul lui Israel, şi ce spune El”.

“Nu o citaţi pe sora White. Eu nu doresc acest lucru pânã când voi nu vã daţi seama unde vã aflaţi. Citaţi Biblia, discutaţi despre Biblie, este plinã de substanţã, aplicaţi-o în viaţã şi atunci o veţi cunoaşte mai mult decât acum.

Observaţia cã scrierile lui E. G. White au mai mult un caracter pastoral şi devoţional decât unul exegetic pare sã fie corectã, dar aceasta nu reduce cu nimic gradul lor de inspiraţie. De multe ori, autoarea pune accent pe doctrinã şi face comentarii excepţionale la textele Sfintelor Scripturi, din care citeazã de mii de ori. Dar ea nu şi-a propus sã comenteze fiecare verset biblic, ci s-a concentrat asupra acelor pasaje semnificative pentru elaborarea temei propuse – marea controversã dintre bine şi rãu.

Pentru Ellen White, aceasta este tema preferatã, în care se înscrie toatã producţia ei literarã. Tema aceasta furnizeazã un cadru coerent pentru gândirea teologicã a autoarei şi pentru principiile de educaţie, sãnãtate, misiune, probleme sociale şi de protecţie a mediului. Scrierile ei au ajutat la formarea unei gândiri biblice care a asigurat integritatea dezvoltãrii gândirii adventiste. Ellen White a ajutat biserica sã rãspundã la întrebãrile: Cum a început viaţa? De ce existã rãul şi cum se poate face deosebire între bine şi rãu? De ce existã suferinţã şi moarte? Ce se întâmplã dupã moarte? etc. Tema luptei dintre bine şi rãu, dintre adevãr şi rãtãcire furnizeazã cadrul necesar pentru a rãspunde la asemenea întrebãri, pentru a întemeia încrederea în Dumnezeu şi a-i încuraja pe oameni sã stabileascã o bunã relaţie cu El.

În special cele cinci cãrţi din seria Conflictul veacurilor (Patriarhi şi profeţi, Profeţi şi regi, Hristos, Lumina lumii, Faptele apostolilor şi Tragedia veacurilor) urmãresc dezvoltarea luptei de veacuri dintre bine şi rãu, ideile care se confruntã aici, aspectele teoretice şi practice implicate şi deznodãmântul final. Tema aceasta nu este atât de bine dezvoltatã de nici unul dintre scriitorii lumii. Ea a fost înţeleasã treptat de Ellen White, prin revelaţie progresivã, care a dezvãluit-o pe mãsura înţelegerii cãpãtate. Aceastã temã se aflã în Biblie, dar nimeni n-a vãzut-o atât de limpede ca acest mesager al lui Dumnezeu.

Întrucât Ellen White a înţeles limitele naturii umane, ea nu s-a considerat şi n-a aşteptat sã fie consideratã un comentator sau  un interpret infailibil. Ea i-a îndemnat pe contemporanii ei sã se asigure de relaţia lor cu Dumnezeu, cãci El le vorbea în mod individual:
“În vedenie, mi-a fost arãtat pericolul ca poporul lui Dumnezeu sã priveascã la fratele şi la sora White şi sã creadã cã trebuie sã vinã la ei cu poverile lor pentru a cãuta sfat. N-ar trebui sã fie aşa. Ei sunt invitaţi de milostivul şi iubitorul lor Mântuitor sã vinã la El când sunt trudiţi mult şi împovãraţi, şi El îi va uşura…

În scrierile sale, Ellen White a declarat cã „Biblia a fost datã pentru scopuri practice”.
Adevãrata educaţie înaltã se câştigã prin studierea şi ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, când Cuvântul lui Dumnezeu este lãsat la o parte pentru cãrţi care nu duc la Dumnezeu şi la Împãrãţia cerurilor, educaţia primitã este o pervertire a numelui…

Pentru Ellen White, studiul Bibliei şi dezvoltarea caracterului sunt inseparabile. Aceastã relaţie între Biblie, dezvoltarea caracterului şi tema marii controverse este una dintre caracteristicile de seamã ale scrierilor lui Ellen White. Aceastã întreitã legãturã defineşte modul în care trebuie înţelese scrierile ei în legãturã cu felul în care ea folosea Biblia.

Sursa: pcschop.3x.ro

This entry was posted in E. White - Viata si lucrarea. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>