Meditatii despre suferinte si incercari

O ZI IN CASA DE JALE

Sunt de partea cealalta a baricadei. Lumea e dincolo. Eu stau ascunsa în mine, fara sa întrevad lumina. Oamenii vorbesc despre comuniune, despre bucuria de a fi împreuna. Dar uneori cuvintele par lipsite de sens si se izbesc de noi fara sa ne produca nici o reactie.

Locuiesc intr-o casa de jale. Dumnezeu spune ca e mai bine sa mergi intr-o casa de jale pentru ca devii mai intelept..

Intotdeauna am crezut ca o casa de jale te învata ca exista valori eterne, mai importante decât cele care trec. Dar lectia casei de jale arata diferit pentru cel care traieste în ea. Esti singur acolo. Ceilalti nu mai exista. Nu mai este decât mutenia durerii tale. Cuvintele devin poveri. Singurul mesaj care mai ajunge este cel al inimii. Al unei inimi la fel de ciobite ca si a ta.

Cum arata casa de jale? Are flori pe masa, perdele curate, rufe împaturate cu grija. Si totusi, îti vine sa fugi din ea. Te ustura inima. Simti ca se pravaleste totul pe tine. Casa de jale o porti tot timpul cu tine, ca melcul. Si când iesi din ea, îti ramâne, nu stiu cum, înauntru tau.

Mai sunt si multe întrebari. Pe lânga “de ce, mie?” mai este si “cum sa ies de aici?”. Exista scurtaturi, desigur. Dar ciudat, de când ma stiu am senzatia ca am ales calea cea mai dificila, calea cu spini. Ca ma doare, ma costa mult pentru ca am ales sa merg pe aici. Si totusi e singurul drum pe care pot merge. Se potriveste cu ceea ce este în mine.

Durerea e un drum cu sens unic. Nu vine nimeni din fata sa te întâlneasca. Esti singur cu lupta ta. Cum singur? Dar Dumnezeu nu e alaturi?  Ba da, sigur ca este. Dar intervine atunci când considera El ca este momentul. De multe ori, nu asa cum astept eu si nu atunci când astept. Si cum ramâne cu “Cheama-Ma în ziua necazului…”? Este în mod sigur valabil. Singura explicatie este ca Dumnezeu nu considera necaz tot ceea ce eu numesc necaz.
In casa de jale stau în liniste si-L astept. Iar daca Dumnezeu nu intervine nicidecum, probabil ca eu n-am necazuri.
Oare?…

“Bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu au ajuns la capat… Domnul este bun cu cine nadajduieste in El, cu sufletul care-L cauta”.- Plangeri 3 , scria Ieremia in timp ce in jurul lui se destrama tot ceea ce considerase important.

David scrie cel mai lung psalm – 119 – nu intr-un apogeu al carierei sale, ci atunci cand era: “ca o oaie pierduta, sufletul geme inlauntrul meu”-Ps 119Noi asociem textele acestea cu momente de bucurie si culme spirituala. Dar ele au fost scrise intr-o “casa de jale”. Oare cum suna psalmul meu?

 

 

LACRIMILE

 

Cineva si-a pus intrebarea: Oare ce sunt lacrimile? Iata o intrebare foarte interesanta.

Traim de mai mult timp pe aceasta planeta si poate ca nu ne-am pus inca aceasta intrebare. Din punct de vedere medical poate ca acestea sunt doar o solutie pentru spalarea ochilor si indepartarea impuritatilor, chiar daca este putin sarata, curatand ochiul si ajutandu-l sa vada mai bine dupa aceea (poate chiar mult mai bine). Dar numai atat? O functie pur biologica?

Totusi aceste lacrimi apar de multe ori in viata cuiva, sa fie oare vreun semn ca are probleme cu ochii? Sau are cumva legatura si cu sentimentele adanci ale unei persoane? Lacrimi apar in viata unei persoane la catva timp dupa ce se naste (mai ales atunci), oarecum mai rar dupa ce se maturizeaza, dar nu se opreste nici atunci cand “trece dincolo”, molipsindu-i oarecum si pe cei din jur in acele momente.

Oamenii plang de multe ori in timpul vietii lor pe pamant. Uneori din cauza unei bucurii deosebite, sau a unei surprize frumoase la care poate niciodata nu s-au gandit ca este posibil sa o aiba, dar si-au dorit-o in adancul sufletului lor. Alteori plang atunci cand au o rana in sufletul lor sau cand au pierdut o parte din ce au realizat pana atunci, sau cand cei dragi ii dezamagesc, sau pentru ceva pentru care au muncit mult dar la care dusmanul a pandit indelung, si sunt multe alte motive de acest fel.

Oamenii plang uneori in fata unui esec evident, chiar daca au fost sinceri si au pus toata inima lor in joc pentru a reusi acolo. Oamenii plang de bucurie, atunci cand afla cu surprindere ca dincolo de toate aceste lucrurile este cineva care stie totul despre ei, care ii cunoaste pe nume, ii stie faptele bune si cele rele, lucrurile ascunse, dorintele lor si chiar intreaga inima.

Astfel, putem spune ca lacrimile, in cele mai multe din cauzuri detin informatiile secrete ale unei persoane. In aceste lacrimi pot fi lucruri ascunse din adancul inimii care la un moment dat din cauza unui anumit imbold nu mai pot suporta si incep sa iasa afara. Desi sunt numai cateva picaturi, mai mult sau mai putin, in sens semnificativ lacrimile unei persoane pot insemna mult mai mult si pot spune lucruri care nu se spun niciodata usor.
Biblia vorbeste si ea cu multa atentie despre lacrimi. Astfel putem vedea ca David insusi a plans in anumite momente din viata sa. Psalmul 56:8, ne arata ca fiecare lacrima este stransa intr-un burduf, dar nu numai atat. Motivul pentru fiecare lacrima care a curs, este descris intr-o anumita carte de aducere aminte. Daca pentru unele lacrimi nu ne aducem aminte motivul, acolo va scrie foarte clar si bine motivul.

Eclesiastul ne spune ca pentru fiecare lucru exista timpul sau. Daca pentru lacrimi exista un timp atunci si pentru bucurie exista un timp. Si Cel care va sterge in final orice lacrima este Domnul, Apocalipsa 21:4. Din acest moment nu va mai exista lacrimi de amaraciune, durere, etc. ci poate numai lacrimi de bucurie ptr cei ce il iubesc pe Domnul.

 

 

CINE ESTE VINOVAT PENTRU SUFERINTA MEA?

 

1Corinteni 11.32: “…suntem pedepsiti de Domnul, ca sa nu fim osanditi odata cu lumea”.

Cand esti in suferinta, cauta solutii si nu vinovati!

Iata intrebarea, vorba lui Shakespeare aceasta este intrebarea a fi sau a nu fi…vinovat. Pe umerii cui apasa povara vinovatiei? Cine este vinovat pentru toate durerile, suferintele, neplacerile, inconvenientele din viata ta. Si spui strigand: Cine-i vinovat pentru: durea mea de masea, salariul meu microscopic, spondiloza mea cervicala, problemele cu copilul cel mic, cresterea pretului la uleiul de floarea soarelui, ruperea pivotului de la masina, incalzirea globala, caderea parului meu, ridurile de pe fata mea, singuratatea mea, moartea persoanei pe care am iubit-o, cancerul meu, diabetul meu… cine este vinovat?

Aici incepe cautarea unui suspect iar primul pe lista este chiar Dumnezeu. Am mostenit prostul obicei de-a da vina pe Dumnezeu de la stra-strabunicul nostru Adam care prins fiind ca a pacatuit se eschiveaza spunInd: Doamne nu eu sunt vinovat, femeia pe care TU mi-ai dat-o e vinovata. O acuzatie prin ricoseu, adica: Tu m-ai insurat Doamne, eu eram un burlac convins.

Al doilea pe lista poate fi oricine de la vecinul de la etajul unu pana la presedintele tarii, absolut oricine.Unor parinti le-a murit in mod tragic lunile trecute cel mai mic copil. A murit subit fara ca cineva sa-si poata da seama de cauze. A fost jale mare. Au trecut de atunci cateva luni. Ce au facut parintii intre timp? Au facut o lista de vinovati.

Primul pe lista e chiar bunica copilului (care in realitate este o femeie credincioasa). De ce tocmai ea? Pe motiv ca ar fi facut vraji pentru omorarea propriului nepot. Altfel spus acea bunica credincioasa care si-a crescut patru copii in Biserica, e o satanista sub acoperire. Poate va intrebati cum au ajuns oamenii acestia la o asemenea concluzie traznita. Simplu, le-a fost sugerata de un individ ce se autodefineste ca fiind mesagerul Domnului. Ma intristez cand vad cu cata teama si respect il trateaza unii crestini pe Diavolul. Cat de naivi pot fi crezand ca Divolul ar avea puterea, asa de capul lui, sa faca si sa desfaca ceva in viata unui crestin. Ma intristez inca o data cand vad cu cata usurinta aruncam vinovatia propriei suferinte pe tot felul de povesti fanteziste cu vrajitori.

Nu incetez sa ma minunez cand vad ce explicatii stupide gasim noi oamenii pentru suferinta noastra, evident intodeauna altii sunt de vina. C S Lewis spunea ca suferinta e portavocea lui Dumnezeu ca ea este modalitatea prin care El striga la noi oamenii atunci cand nu vrem sa-I auzim vocea. Altfel spus atunci cand suferim ar trebuii sa ne facem un inventar, un proces de constiinta, si sa ne intrebam: ce vrea oare Dumnezeu sa ma invete din incercarea aceasta? Ce vrea El sa schimb in viata mea? Dar noi nu, noi cautam mai departe vinovati.

Parintii carora le-a murit copilul si azi cauta un vinovat si nici o secunda macar nu s-au gandit sa-si faca un proces de constiinta. Cine este vinovat pentru suferita noastra?

Intodeauna altii poarta teribilul stigmat al vinovatiei, altii: vrajile facute de dusmani, strainii, parlamentarii, vecinul alcoolic, parintii, copiii, natura, mediul In care am crescut, masina care venea din sens invers, guvernul, profesorii, ploaia, ninsoarea, poleiul, canicula, Diavolul cu ingerii lui, prietenii…etc. pana la infinit.

Ce ironie ca nici macar o clipa, nu ne trece prin cap sa ne uitam in oglinda.

 

 

DRUMUL LACRIMII SPRE ZAMBET

 

“Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-L slujesc pe Dumnezeu”

DUMNEZEU m-a invatat lectia suferintei in acesta vara mai mult ca niciodata.Clipele in care inima era sub lantul greu al esecului predominau .Astazi am inteles valoarea lacrimilor de mijlocire ale crestinilor si am inteles ca un teren arid bine udat poate aduce rod.Omenirea e dezgustata de ceea ce azi noi pamanteni numim VIATA !

In clipele in care eram in praful deznadejdii si eram gata sa renunt din ochii Tatalui ceresc curgeau lacrimile puterii …. ma intrebam mereu aceleasi vesnice intrebari ” DE ce mie?” si”De ce acum?” raspunsul insa a intarziat si la ruga mea Domnul raspundea mai ASTEAPTA….serile erau umplute cu gustul amar al dezamagirii , in lupta cu neputinta ea era intodeauna biruitoare.

Am inteles ca neputinta nu era altceva decat firul de praf care ascuns in scoica creea o adevarata perla …Perla a carei valoare crestea cu fiecare durere ….au fost zile lungi si dureroase dar a meritat pretul .Mireasma placuta a biruintei este cununa castigata …acum simt bucuria invingatorului incununat de zambet ….

 

 

MINUNATA GARANTIE

 

“… Nu te teme, caci Eu sunt cu tine !” Isaia 41.10

Cand trecem prin suferinte sau suntem chemati in slujba Domnului cautam adesea sa facem provizii de puteri, deoarece bagam de seama ca puterea noastra pe care ne bizuim este limitata si insuficienta pentru nevoile noastre. Atunci sa ne pazim sa nu ne lasam doborati, caci aici avem fagaduit tot ce avem nevoie. Puterea lui Dumnezeu este nelimitata si chiar aceasta putere El vrea sa ne-o dea; si fagaduinta Lui este ca ne va fi data. El vrea sa ne fie hrana pentru suflet si sanatate pentru trup. Este cu neputinta sa se spuna cata putere poate sa puna El intr-un om; cand aceasta putere divina ne umple, slabiciunea omeneasca nu mai este o piedica.
Nu ne mai amintim noi de timpurile de lucru si incercari deosebite, cand am primit o putere de care ne miram noi insine? Eram linistiti, in pace in pericol, supusi incercarii, rabdatori in suferinta, indurand cu blandeþe dispretul sau opozitia. Intr-adevar, Dumnezeu ne da o putere neasteptata in incercarile mari, asa incat nu ne mai recunoastem pe noi insine; cei slabi ajung curajosi, cei neinvatati primesc intelepciune, cei timizi primesc la timpul potrivit ceea ce trebuie sa spuna. Sentimentul slabiciunii noastre ne poate clatina, dar fagaduinta lui Dumnezeu ne reda viata. Doamne, intareste-ma “dupa fagaduinta Ta”.

 

 

ATUNCI SI ACUM

Evrei 11:36-40 “Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferestraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, ei, de care lumea nu era vrednica – au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamântului. Toti acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le fusese fagaduit; pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa n-ajunga ei la desavârsire fara noi.”

Doamne cu ce suntem noi mai vrednici decât acestia sa ne bucuram de dragostea Lui Dumnezeu? Cu ce suntem noi mai buni sa ne bucuram de prosperitatea si abundenta de binecuvântari din ziua de azi? Cât de bun esti Tu Doamne si cât de mult ne iubesti!

O comparatie intre vremea de atunci si cea de azi, scoate in evidenta bunatatea lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii mântuiti ai secolului 21.

Atunci, au suferit batjocori, astazi se tem cei din jurul nostru sa ne batjocoreasca, pentru a nu fi dati in judecata.

Atunci, in lanturi si in inchisoare, astazi mai liberi ca niciodata.Atunci, au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferestraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, astazi se mai pomenesc doar de asemenea cazuri doar in tarile unde crestinusmul este minoritar, iar Dumnezeu, Tatal, Isus si Duhul Sfânt este considerat ca unul dintre dusmanii acestor religii.

Atunci, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, astazi ne sunt pline dulapurile de haine care mai de care mai “la moda” si mai comode, cu un nume cât mai bun si calitate cât se poate de buna.
Atunci, lipsiti de toate, astazi avem de toate, ba mai mult, avem prea mult. Daca pe vremea aceea, oamenii lui Dumnezeu, nu aveau o coaja de pâine cu care sa isi hraneasca copii, astazi ne ferim sa nu mâncam “fast food” sau mâncaruri slabe in grasimi sau in carbohidrate.

Atunci, prigoniti, astazi liberi, ba mai mult, suntem priviti cu respect dar câteodata suntem urâti pentru crezul nostru in jertfa mântuitoare a lui Hristos.

Atunci, munciti, astazi, la fel, munciti, insa suntem respectati pentru calitatile noastre si recompensati pentru efortul nostru.

Atunci, au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamântului, astazi ne folosim de aotovehicolele cele mai moderne si locuim in case tot mai incapatoare si cât mai mari si luxoase.
Si totusi, Dumnezeu ne-a facut egali cu acestia, prin moartea pe cruce a lui Hristos si invierea Lui glorioasa. “Toti acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le fusese fagaduit; pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa n-ajunga ei la desavârsire fara noi.”.

Asadar, data viitoare, când cârtim despre greutatile prin care trecem in aceasta viata, pe acest pamânt, sa ne gândim la cei care au fost inaintea noastra si a caror viata a fost mult mai grea decât a noastra.

 

 

PE CAND VORBEA EL INCA…”

 

Iov 1:2: “Era in tara Ut un om care se numea Iov. Si omul acesta era fara prihana si curat la suflet.El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau”.

Ce caracterizare minunata! Sa fii
-fara prihana
-curat la suflet
-sa te temi de Dumnezeu
-sa te abati de la rau

Toti am dori sa poata spune Domnul si despre noi asemenea lucruri.  Iov avea si insusiri spirituale atat e frumoase, dar era si foarte bogat din punct de vedere material.

Iov 1:3: “Avea sapte mii de oi, trei mii de camile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de magarite si un foarte mare numar de slujitori”.

Mai rar asa ceva! Un om bogat si atat de credincios! Intr-adevar, o raritate! Nici nu ne inchipuim ca ar fi posibil sa existe si in vremea noastra un asemenea om… Si cu toate ca era un om asa de sfant, Dumnezeu a ingaduit sa vina atatea nenorociri peste el. Si au venit unele dupa altele…

Iov 1:15,16: “A venit la Iov un sol, care a zis:”Boii arau si magaritele pasteau langa ei. Si s-au aruncat niste sabeeni asupra lor , i-au luat, si au trecut pe slujitori prin ascutisul sabiei….Pe cand vorbea el inca, a venit un altul si a zis: “Focul lui Dumnezeu a cazut din cer si a aprins oile si pe slujitorii tai. Si i-a ars de tot.
Pe cand vorbea el inca, a venit un altul si a zis:”Niste haldeeni, insirati in cete, s-au aruncat asupra camilelor, le-au luat si au trecut pe slujitori prin ascutisul sabiei.
Pe cand vorbea el inca…”
Pe cand vorbea el inca…

Asa au tot venit nenorocirile, una dupa alta, ca valurile marii, fara sa-i dea ragaz sa-si revina dupa cea dinainte, pana cand, din atatea bogatii, a ramas fara nimic. Mai mult de-atat, i-au murit si toti copiii. “A venit un vant de dincolo de pustie si a lovit in cele patru colturi ale casei. Casa s-a prabusit peste tineri si au murit [1:19].
Si totusi, dupa atatea nenorociri, Iov n-a zis decat: “Domnul a dat, si Domnul a luat,-binecuvantat fie numele Domnului!”, desi a suferit mult, caci “si-a sfasiat mantaua, si si-a tuns capul.Apoi, aruncandu-se la pamant, s-a inchinat. Iov a dovedit ca toate aceste calitati ce i-au fost atribuite, au fost reale.

Iov 2:10: “In toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc cu buzele lui.”

Intr-adevar a fost un “om fara prihana si curat la suflet, care se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau.”
Tactica diavolului este aceeasi si astazi. El ne paraste si pe noi Domnului, asa cum il para si pe Iov.

Iov 2:9: “Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui , si tot ce este al lui?”

Apoi, dupa toate nenorocirile care au navalit peste el, diavolul gaseste totusi inca ceva de comentat:

Iov 2:5 “Piele pentru piele !Omul da tot ce are pentru viata lui. Dar ia atinge-Te de oasele lui si de carnea lui, si sunt incredintat ca Te va blestema in fata”.

Dumnezeu ingaduie Satanei sa se atinga si de corpul lui, imbolnavindu-l cu “o buba rea, din talpa piciorului pana in crestetul capului”. Dar, dupa toate acestea, Iov isi pastreaza credinta. Chiar si sotia lui vrea sa-i ruineze aceasta credinta, dar el ramane statornic mai departe.

Sa ne intrebam si noi, ce atitudine avem , atunci cand si peste noi , necazurile vin valuri-valuri? Putem spune ca si Iov”Domnul a dat , Domnul a luat, binecuvantat fie numele Domnului? Sau ne razvratim si ne certam cu Dumnezeu?

Am cunoscut o femeie pe care Dumnezeu a lovit-o cu nuiaua, pentru a o atentiona asupra modului ei de viata.
Desi cunostea voia Domnului, n-a vrut s-o implineasca in viata ei. Dumnezeu a ingaduit sa vina peste ea necazuri; i-a murit sotul, a avut probleme mari cu unul din copii, un baiat, apoi i-a si murit o fata.

Dar dupa fiecare necaz, ea s-a departat si mai mult de Dumnezeu, s-a indarjit si si-a impietrit inima tot mai mult.
A devenit o persoana rautacioasa, razvratita si nemultumita ,cu care abia mai poti schimba cateva cuvinte, dar nicidecum despre Dumnezeu, de care nu vrea sa mai auda.

In schimb, un credincios plin de dragoste pentru Dumnezeu, trecand si el prin multe necazuri, a devenit si mai credincios. A fost inchis pentru credinta ani multi, in regimul trecut, timp in care si familia lui a avut multe de indurat din aceasta cauza. Unul din copii i s-a imbolnavit si, desi boala s-a mai ameliorat, a ramas cu urmari ale bolii; are nevoie sa fie ingrijit de altcineva-de cine altcineva, decat de tatal sau iubitor?

Desi a imbatrinit si are si el probleme de sanatate, a ramas acelasi om, la fel de vesel, plin de ravna pentru Domnul,gata sa inteleaga si sa ajute pe altii, fara ca el sa solicite ajutor, desi ar avea nevoie. Totdeauna , cei care stau in preajma lui, sunt inviorati, intariti. Ai totdeauna ce sa inveti de la el, desi el ramane totdeauna smerit.
Desi traieste modest, dintr-o pensie mica, are in suflet o imensa bogatie, din care daruieste tuturor.

Simti totdeauna o placere deosebita si o bucurie sa stai de vorba cu acest batranel firav, dar cu un suflet urias. De fiecare data ramai imbogatit sufleteste, si o pace adanca, ce pare a iesi din el, te patrunde. Cu el se implineste atat de bine cuvantul Domnului Isus, care zice:”Din inima lui vor curge rauri de apa vie”!

O, de-am fi toti asemenea lui si asemenea lui Iov, sa crestem sufleteste, cu fiecare necaz , ori probleme care vine peste viata noastra! Tu cum reactionezi cand treci prin necazuri?

 

 

 

This entry was posted in Meditatii spirituale and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>