Judecata divina asupra Babilonului

Judecata divina asupra Babilonului

.Am ajuns cu studiul nostru la a doua parte a capitolului 17, care începe cu versetul 7 si se continua pîna la versetul 14 inclusiv. Va invit pentru aceasta sa urmarim împreuna ce ne spun aceste versete: “Si îngerul mi-a zis: ‘De ce te miri? îti voi spune taina acestei femei si a fiarei care o poarta si care are cele sapte capete si cele zece coarne. Fiara pe care ai vazut-o era si nu mai este. Ea are sa se ridice din adînc si are sa se duca la pierzare; si locuitorii pamîntului ale caror nume nu au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vietii se vor mira cînd vor vedea ca fiara este, nu mai este, si va veni. Aici este mintea plina de întelepciune; cele sapte capete sînt sapte munti pe care sade femeia; sînt si sapte împarati. Cinci au cazut, unul este si celalalt n-a venit înca. Si cînd va veni, el va ramîne putina vreme. Si fiara care era si nu mai este, ea însasi este al optulea împarat, este din numarul celor sapte si merge la pierzare. Cele zece coarne pe care le-ai vazut sînt zece împarati care n-au primit înca împaratia ci vor primi putere împarateasca timp de un ceas împreuna cu fiara. Toti au acelasi gînd si dau fiarei puterea si stapînirea lor. Ei se vor razboi cu Mielul, dar Mielul îi va birui pentru ca El este Domnul Domnilor si împaratul împaratilor. Si cei chemati, alesi si credinciosi, care sînt cu El, de asemenea vor birui”.

Cred ca toti care au urmarit cu atentie versetele acestea îsi pot da seama cît de figurativ, cît de simbolic este limbajul pe care Duhul lui Dumnezeu îl foloseste în Apocalipsa atunci cînd ne vorbeste despre lucruri care au fost si care vor fi. Cu adevarat ca detaliile cuprinse în aceasta a doua parte a capitolului 17, asa cum i-a spus îngerul lui Ioan, cer o minte plina de întelepciune; dar nu întelepciune omeneasca ci întelepciune de sus. Dar, chiar cînd sînt luminate de sus, mintile noastre nu pot sa patrunda în tainele lui Dumnezeu decît atît cît Dumnezeu socoteste ca este necesar sa cunoastem, asa încît vrînd nevrînd unele lucruri vor continua sa ramîna taine pentru noi.

Poate ca stînd astazi fata în fata cu aceasta parte a capitolului 17 plina de taine, este mult mai bine sa admitem marele adevar spus cîndva de apostolul Pavel ca “acum vedem ca într-o oglinda în chip întunecos, dar atunci vom vedea fata în fata; acum cunoastem în parte, dar atunci vom cunoaste pe deplin”. Fiti siguri ca în zilele acelea care nu sînt deloc departe de noi, cînd vom sta fata în fata cu cele profetizate aici în capitolul 17, vom întelege totul pe deplin.

Dar, mai înainte de a depana întelesurile profetiei din a doua parte a capitolului 17, as dori sa trecem putin în revista cele prezentate în prelegerea trecuta. În prima parte a capitolului 17 cuprinsa în primele 6 versete, apostolul Ioan ne prezinta viziunea pe care unul din cei sapte îngeri aducatori ai plagilor, i-a dat-o. În partea a doua cuprinsa în versetele citite astazi, avem explicatia îngerului referitoare la acea viziune a Babilonului. Iar în partea a treia avem aplicarea judecatii divine asupra Babilonului. Babilonul, dupa cum am vazut în studiul din prelegerea trecuta, este simbolizat în acest capitol prin doua imagini total diferite; prima, este aceea a unei femei desfrînate, iar a doua este imaginea unei cetati, a unei metropole.

Adeseori în Sfintele Scripturi descoperim ca Dumnezeu a ales sa reprezinte pe poporul Sau printr-o femeie, iar legamîntul sfînt cu poporul Sau prin legamîntul casatoriei. În scrierile proorocilor Vechiului Testament sotia Marelui (Iahve), Domnul, care a jurat lui Dumnezeu credinciosie este înlocuita în Noul Testament cu biserica crestina, cu mireasa Domnului Hristos, o expresie care apare foarte frecvent pe paginile Apocalipsei. Tot în Sfintele Scripturi atît ale Vechiului cît si ale Noului Testament descoperim acelasi simbol, dar de un caracter opus si anume, simbolul unei femei destrabalate. Acest simbol reprezinta biserica necredincioasa a Domnului, biserica apostaziata sau decazuta.

Asemenea unei femei maritate care a dat uitarii pe barbatul ei legitim si care în mod deliberat alege sa desfrîneze cu alti oameni, tot asa este considerata si biserica Sa apostaziata formata din toate bisericile crestine care desi poarta numele lui Iisus i-au întors în realitate spatele si se deda la idolatrie, necredinciosie fata de legea Sa, traire în pacat si în prietenie cu lumea.

Desi aceste biserici apostaziate pateaza onoarea Domnului Iisus si batjocoresc adevarurile Evangheliei Sale, ele pretind totusi ca apartin lui Iisus si ca se bucura din plin de binecuvîntarile spirituale ale legaturii lor speciale cu Dumnezeu. Privite din afara în mod superficial, ceea ce înseala pe multi este faptul ca aceste biserici pot prezenta destule dovezi exterioare de bun crestinism, însa trairea lor este declarata în Biblie a fi doar o forma de evlavie. Ele pot sa apara prinse în tot felul de activitati religioase, pot sa demonstreze niste sisteme administrative si de educatie foarte bine puse la punct. Dar ce folos atîta timp cît ele stînd fata în fata cu Cuvîntul lui Dumnezeu, în multe privinte dovedesc necredinciosie.

Bisericilor crestine apostaziate, numite în Apocalipsa cu un singur termen, Babilon, nu le plac adevarurile sfinte si clare ale Sfintelor Scripturi, drept pentru care ele le-au neglijat sau le-au dat la o parte. În locul lor însa, au asezat alte învataturi de obîrsie omeneasca. În realitate acestor biserici nu le place de Mîntuitorul lor. Ele calca în picioare sîngele legamîntului Lui si schimba, cum zice apostolul Iuda, schimba în desfrînare harul lui Dumnezeu folosind libertatea pe care le-o da Evanghelia pentru a trai cum le place, în pacatele lor. Si, ca si cum aceasta n-ar fi fost de ajuns, despre femeia desfrînata din Apocalipsa 17 sta scris la versetul 6 ca era îmbatata de sîngele sfintilor si de sîngele mucenicilor sau martirilor lui Iisus.

Aici este o profetie clara rezervata pentru vremea sfîrsitului. Aceasta înseamna ca bisericile crestine apostaziate se vor dovedi nu numai ostile adevarurilor Cuvîntului lui Dumnezeu, ci vor deveni ostile si fata de toti aceia care într-o vreme de totala decadere si dispretuire a voiei lui Dumnezeu vor îndrazni totusi sa stea, cum spune profetul Isaia la capitolul 8 cu versetul 2 0 “la lege si la marturie”. Aceste biserici, evident ca se vor împartasi de spiritul intolerant si crud al bisericii mame, biserica Romano-Catolica a carei istorie este patata de sîngele a milioane si milioane de crestini.

Spiritul care a dominat în aceasta biserica uriasa care va fi reînflacarat în vremea sfîrsitului si de care se vor înpartasi si fiicele Babilonului, nu este nevoie sa va mai spun ca este de fapt spiritul lui Satana. El a fost ucigas, a spus Domnul Iisus, chiar de la început. El a întemeiat cu ajutorul lui Cain un alt sistem de închinare, acela prin fapte, prin merite proprii si nu prin meritele jertfei Domnului Iisus.

Apoi, Cain cultivînd în continuare spiritul lui Satana a devenit în cele din urma ucigasul fratelui sau Abel. Abel a ales sa ramîna la simplitatea Evangheliei, a ales sa asculte de Dumnezeu si sa umble pe calea poruncilor Sale divine fapt care a dus în cele din urma la prigonirea si moartea sa. Asa se va întîmpla si la vremea sfîrsitului, întocmai cum a subliniat si apostolul Pavel în 2 Timotei 3,12: “De altfel, toti cei ce doresc sa traiasca cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniti”. “Dar oamenii rai si înselatori vor merge din rau în mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei însisi.

Da, asa va fi. Bisericile apostaziate ale vremii sfîrsitului vor merge din rau în mai rau; vor da la moarte pe cei credinciosi si vor împlini prin purtarea lor criminala cuvintele spuse de Iisus în Evanghelia dupa Matei capitolul 24 versetul 9: “Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omorî si veti fi urîti de toate neamurile pentru numele Meu”.      

Despre Cain, primul ucigas, mai citim ca dupa ce a ucis pe fratele sau Abel, a fugit de fata Domnului si a zidit o cetate. Spiritul crimei si spiritul cetatii a caracterizat pe toti urmasii lui Cain. Acelasi spirit a fost dat pe fata si dupa potop de Nimrod, marele razvratit contra lui Dumnezeu. El este atît ctitorul spiritual al Babilonului de mai tîrziu cît si al Babilonului spiritual al vremii sfîrsitului. Spiritul idolatriei, razvratirii fata de Cuvîntul lui Dumnezeu si al persecutiei va fi semnul distinctiv prin care papalitatea si fiicele ei, celelalte biserici protestante, apostaziate vor zidi Babilonul spiritual al zilelor din urma. În capitolul 17, în ultimul verset, cuvîntul spune ca “femeia pe care ai vazut-o, este cetatea cea mare”.

Nu este nimic ciudat în aceasta analogie. Tot în Apocalipsa si adevarata biserica a lui Dumnezeu este descrisa prin acelasi simbol, numai ca mireasa Domnului Hristos nu este Babilonul ci Noul Ierusalim care are sa se coboare de sus de la Dumnezeu si despre care apostolul Pavel spune în Galateni 4,2 6 ca “Ierusalimul de sus este mama noastra”.

Scopul final al lui Dumnezeu cu aceasta planeta care a cazut cîndva în pacat si pentru a carei salvare El a sacrificat viata propriului Sai Fiu este ca tocmai pe aceasta planeta Dumnezeu sa-Si întemeieze împaratia Sa. Dar tot aici, pe aceasta planeta si diavolul este total interesat sa-si aseze împaratia sa. Si el va încerca sa-si realizeze visul atît cu ajutorul femeii cît si cu ajutorul fiarei. Dupa cum Dumnezeu doreste prin biserica Sa de pe pamînt sa largeasca din ce în ce mai mult granitele împaratiei Sale, tot asa si Satana prin femeia lui vrea sa aduca tot pamîntul sub stapînirea sa facînd din Babilon astfel, centrul pamîntului, metropola lumii. Cînd acea cetate a Babilonului zilelor din urma va începe sa persecute pe adevaratii crestini, atunci ea a atins punctul cel mai de jos al decaderii ei, si a atins totodata marginile rabdarii lui Dumnezeu.

Tocmai de aceea înainte de a fi cu totul prea tîrziu si înainte de a coborî asupra Babilonului urgiile Sale, Dumnezeu prin solii Sai va striga tuturor celor sinceri si tematori de El, care se mai gasesc înca în Babilon, “Iesiti, iesiti din ea poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei”. A doua parte a capitolului 17 am vazut ca se ocupa în mod special cu fiara peste care sedea femeia desfrînata. Evident, femeia este aliatul si unealta de seama a fiarei, dar, cine este fiara? În prelegerea trecuta am identificat corect fiara cu Satana. Desigur ca nu Satana în persoana. Satana, niciodata nu a preferat sa lucreze de unul singur. El întotdeauna s-a folosit de oameni si de toate evenimentele sau împrejurarile istoriei pentru a-si ajunge tinta.

El este fiara care a fost vazuta de apostolul Ioan la capitolul 11 ca iesind din adînc, si care da sa lupte împotriva celor doi martori, împotriva cuvîntului Vechiului si Noului Testament, pe care avea sa-i biruie si sa-i omoare. Dar el n-a luptat singur, pe fata, ci prin intermediul bisericii apostaziate, prin intermediul femeii decazute. Apoi Satana a creat propria sa copie, despre care gasim scris în capitolul 13, o fiara care iese din adîncul apelor marii, din valurile multimilor lumii. Dupa aceasta fiara care semana ca un leopard si care avea labe ca de urs si o gura ca de leu, Satana s-a slujit de o alta fiara cu coarne ca de miel, ce-i drept, dar care totusi era o fiara. Acestor doua fiare, sta scris, ca Satana le-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie si o stapînire mare. Fiara din Apocalipsa 11 si din Apocalipsa 17 este una si aceeasi – Satana, iar celelalte doua fiare carora el le-a dat putere, domnie, stapînire, sînt uneltele sale.

Este demn totusi de notat ca între Satana si uneltele sale este o armonie desavîrsita. În capitolul 13 citim ca toti locuitorii pamîntului se minunau de acea fiara iesita din apele marii. Erau surprinsi de aparitia ei, o admirau si i se închinau. În capitolul 17 citim despre locuitorii pamîntului ca de data aceasta, la aparitia fiarei din adînc, se minunau minune mare. În capitolul 13 citim ca aceia ale caror nume au fost scrise în cartea vietii Mielului nu au acceptat sa se închine fiarei care a iesit din mare, însa aici în capitolul 17 observam opusul situatiei. Tocmai aceia care n-au avut numele scris în cartea vietii s-au aratat dispusi sa se închine fiarei.

În capitolul 13 citim ca toti aceia care au refuzat sa se închine fiarei si sa primeasca semnul ei au devenit în final tinta prigoanei acelei fiare. Acum, în capitolul 17 citim ca aceia carora fiara le-a dat putere si stapînire au acelasi gînd cu fiara, adica gîndesc si fara îndoiala ca actioneaza în deplina armonie cu fiara. Versetul 14 chiar ne precizeaza acest lucru spunîndu-ne care este obiectivul lor comun: ei se vor razboi cu Mielul. Razboiul va fi împotriva Mielului în mod indirect, iar în mod direct împotriva tuturor care urmeaza pe Miel. Desi între fiara din capitolul 17 si fiara din capitolul 13 sînt multe asemanari, totusi între ele exista o diferenta esentiala – fiara din capitolul 17 este sursa existentei, puterii, domniei, trufiei, stapînirii, cruzimii si hulelor fiarei din capitolul 13.

Fiara din capitolul 13 este adusa în prim plan pentru a da pe fata teribila opozitie a lui Satana împotriva împaratiei Unsului lui Dumnezeu. Aceasta opozitie este de natura religioasa. În capitolul 17 aceasta opozitie religioasa este putin estompata, pentru a se adauga acum o opozitie si de natura sociala, economica si politica.

Aici în capitolul 17 Satana este zugravit fiind acela care stîrneste, mobilizeaza, întretine si conduce toate fortele anticrestine ale vremii sfîrsitului. În capitolul 13 descoperim, asa cum am spus, o opozitie mai de graba de natura religioasa în timp ce în capitolul 17 descoperim o opozitie de un caracter global în care fiara si femeia lucreaza împreuna cu toti locuitorii pamîntului; cu cei nescrisi în cartea vietii Mielului în aceeasi directie, în vederea atingerii aceluiasi scop, si anume, nimicirea Mielului si a urmasilor Lui.

Prezenta si activitatea acestor forte anticrestine s-a facut simtita pe parcursul întregei istorii pentru ca fiara din capitolul 17 are 7 capete care sînt 7 munti si care la rîndul lor sînt 7 împarati, unii comentatori au cautat sa identifice în istoria lumii aceste 7 împaratii sau imperii, care pe parcursul istoriei au dat pe fata în modul cel mai vadit împotrivire fata de Dumnezeu. Concluzia acestor comentatori este ca aceste sapte imperii sînt: Egiptul, Asiria, Babilonia, Medo-Persia, Grecia, Roma si în final al saptelea cap fiind Roma papala, care la data aceea, pe buna dreptate asa cum spunea profetia, nu venise înca. Unii comentatori însa, au mers mai departe în dorinta lor de a dezlega toate tainele profetiei si au cautat sa identifice si cele zece coarne ale fiarei, cei zece împarati care nu si-au primit înca împaratia dar despre care sta scris ca în ultimele zile vor primi putere împarateasca împreuna cu fiara timp de o ora.

As putea sa mentionez aici în acest sens cîteva variante de interpretare, dar cred ca nu este cazul sa ne ocupam timpul nostru atît de pretios cu niste simple presupuneri omenesti. Cred ca mai bine ar fi sa ne aducem aminte ca în Apocalipsa atît numarul 7 cît si numarul 10 au mai degraba o valoare simbolica decît o valoare numerica.

Desi unele interpretari ar putea contine mult adevar, totusi, nimeni nu poate spune cu certitudine unde este adevarul total. Daca cifra 7 este un numar care simbolizeaza deplinatate, atunci întelesul conflictului global al ultimelor zile împotriva Mielului si urmasilor Lui capata în aceasta profetie dimensiuni si mai precise, si mai reale. Iar daca ne aducem aminte ca 10 este numarul simbolic care reprezinta omenescul, societatea umana, lumea necrestina, atunci si acest numar poate sa ne sugereze cît de populara va fi împotrivirea întregului pamînt fata de Iisus.

În acele zile toata lumea va fi de partea fiarei si femeii. Toti vor avea acelasi gînd cu fiara, toti se vor aseza în linie de bataie contra lui Iisus încercînd cea mai disperata si mai irationala lupta, aceea de a nimici pe Miel. Dar cuvîntul spune clar ca Mielul, pentru ca este Domnul Domnilor si împaratul împaratilor nu va fi biruit, ci El va fi Biruitorul. Fiara nu va lupta singura si nici Mielul nu va lupta singur. Cei chemati, alesi si credinciosi, care sînt cu Iisus vor lupta alaturi de Miel si vor birui si ei. Curînd, foarte curînd lumea se va aseza pe linia de bataie. Curînd poporul lui Dumnezeu va iesi în fata întregei lumi.

Iubite prieten, de partea cui vei sta atunci, de partea cui vei lupta în acele zile? Daca doresti sa fii unul din aceia care vor purta laurii biruintei, atunci te invit cu aceasta ocazie sa treci de partea lui Iisus, chiar acum. Nu stii daca nu cumva aceasta este ultima ta ocazie, ultima chemare a cerului pe lînga inima ta. De aceea nu o refuza! Si tu esti chemat, si tu esti ales de Iisus. Chiar daca unii dintre chematii si alesii Sai se afla astazi înca în Babilon, El totusi îi iubeste si continua sa-i numeasca ‘poporul Meu’. El îi cunoaste pe toti pe nume. Da, va veni în curînd ziua cînd El va scoate din Babilon pe toti alesii Sai, întarind si mai mult tabara Sa biruitoare. Prietene drag, doresti cu adevarat sa te numeri în acea zi printre biruitorii cu Iisus? Atunci nu uita, Iisus te asteapta. El te asteapta chiar azi. Care este raspunsul tau?
Octavian Cureteu

This entry was posted in Comentarii ( II ) and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>