Iudaismul in Biserica crestina

Iudaismul in Biserica crestina

Problema.-Era inevitabil ca, de indata de biserica s-a angajat in lucrare misionara mondiala, sa apara dificultati si neintelegeri in randul membrilor ei. Primii crestini au fost iudei. Credinta iudaica era pentru ei singura credinta adevarata iar Dumnezeul caruia se inchinau, singurul Dumnezeu adevarat. Ei credeau cu totul in inspiratia si autoritatea spirituala a Scripturilor care ajunsesera la ei de la strabunii lor. Erau constienti de ceea ce insemna prozelitismul, insa aceasta insemna aducerea neamurilor in biserica iudaica, cu intelegerea ca acesti convertiti ar trebui sa pazeasca toate lucrurile cerute de iudei.

Isus Isi bizuise programul si invataturile pe Scripturi. In timp ce criticase adaosurile traditiei, formalismul, superficialitatea si ipocrizia conducatorilor religiosi pe care ii intalnise, Domnul Isus a insistat asupra faptului ca nu a venit ca sa schimbe Legea sau Proorocii, ci mai degraba sa faca invataturile acestora un succes spiritual in experienta poporului. Iudeii care L-au urmat pe Isus au tras concluzia in mod gresit ca acei care adera la invataturile lui Isus trebuie sa urmeze si practicile bisericii iudaice. Ca acestia, daca aveau sa devina membrii ai sectei crestine, trebuie sa devina si membrii ai marelui trup al iudaismului.

Conducatorii grupului crestin erau de aceea foarte atenti cu privire la ceea ce colegii lor aveau sa faca in privinta neamurilor. Filip l-a botezat pe etiopean, insa acest om era deja un inchinator pentru ca el se ducea la Ierusalim ca sa se inchine adevaratului Dumnezeu in Templul Sau cel sfant. Cand Petru l-a botezat pe Corneliu si familia lui, el a trebuit sa dea socoteala fratilor din Ierusalim pentru ceea ce facuse. Chiar daca Corneliu era deja recunoscut ca un credincios al adevaratului Dumnezeu, Petru a putut sa se justifice in fata fratilor sai doar pe baza faptului ca Duhul Sfant il acceptase deja pe Corneliu inainte ca Petru sa treaca la botezarea lui.

   Cerinte pentru convertitii dintre neamuri.-Pana la mentionarea diferentei de pareri din Fapte 15,1. 2, nu avem informatii cu privire la existenta vreunor probleme in Antiohia atunci cand grecii pagani de acolo fusesera adusi in biserica de catre misionarii din Cipru si Cirene. Insa cand Pavel si Barnaba au plecat in marile lor calatorii misionare, chestiunea tratarii neamurilor care aveau sa devina crestini a devenit critica. Barnaba si Pavel au botezat pagani in biserica crestina.

Trebuiau sa fie supusi acesti pagani vechiului ritual al circumciziunii, semnul loialitatii fata de legamantul iudaic cu Dumnezeu, care venea de la Avraam, “parintele credinciosilor”? Trebuiau acestia sa vina la Ierusalim ca sa pazeasca cele trei sarbatori principale, la care trebuiau sa participe toti barbatii evrei (Exod 23,14-17; Deuteronom 16,16. 17)? Trebuiau ei sa considere jertfele ca un mijloc de a-si exprima credinta in mantuire?

Pavel si Barnaba simteau ca raspunsul la aceste probleme era un definit si categoric Nu. Unii iudei crestini palestinieni credeau insa ca raspunsul trebuie sa fie in mod clar Da. Acesta a fost temeiul si ocazia tinerii Consiliului din Ierusalim, raportat in capitolul cincisprezece din Fapte.

Consiliul din Ierusalim.-Nu se stie cat de larga a fost reprezentarea diferitelor biserici care s-au adunat la Ierusalim pentru consiliu. Pavel si Barnaba au fost delegati din Antiohia. Ei au reprezentat si interesele bisericilor pe care tocmai le infiintasera in provinciile indepartate pe care le vizitasera. Prezbiterii mentionati (Faptele apostolilor 15,6) au reprezentat diferite biserici din Palestina (Vezi AA 190,196).

Discutia a fost temeinica si serioasa, si poate chiar calda. Erau membri dintre fratii crestini care erau inca farisei si acestia insistau ca “este inca nevoie a se taia imprejur” convertitii dintre neamuri, “si sa li se porunceasca sa tina legea lui Moise” (Faptele apostolilor 15,5). Dupa ce disputa a durat ceva timp, s-a ridicat Petru si a vorbit si aceasta a avut un efect bun. El a reamintit experienta lui, cu viziunea pe care o avusese inainte de a se duce pentru a-l instrui pe Corneliu, sutasul din ceata Italiana. El a reamintit ca Duhul Sfant s-a coborat asupra lui Corneliu si a casei sale chiar inainte ca el sa fie botezat. El a stiut ca Dumnezeu “nu face nici o diferenta intre” iudei si crestini, “intrucat le-a curatit inimile prin credinta” (vers. 8,9). “De aceea, ” le-a spus Petru, “de ce ispititi voi pe Dumnezeu si puneti pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici parintii nostri, nici noi nu l-am putut purta? Ci credem ca noi, ca si ei, suntem mantuiti prin harului Domnului Isus Hristos” (vers. 10,11).

Barnaba si Pavel au facut atunci un raport complet al lucrarii pe care o facusera in recenta lor calatorie, au relatat experientele lor, au vorbit despre convertitii pe care i-au castigat si au descris minunile facute de ei prin puterea lui Dumnezeu. Se pare ca a fost o relatare intr-adevar convingatoare din moment ce indata dupa aceea consiliul a fost gata sa ia o decizie.

  Decizia consiliului.-Orezbiterul care conducea, Iacov, (vezi Faptele apostolilor 15,13), a tinut cuvantarea de incheiere. Confirmand punctul de vedere al lui Petru, Iacov a declarat ca profetii au vorbit despre rezidirea casei lui David pentru ca oameni de pretutindeni sa poata chema numele Domnului. “De aceea, ” a spus Iacov, “eu sunt de parere sa nu se puna greutati acelora dintre neamuri care se intorc la Dumnezeu; ci sa li se scrie sa se fereasca de pangaririle idolilor, de curvie, de dobitoace zugrumate si de sange” (vers. 19,20).

Ca raspuns la sugestia lui Iacov, a fost intocmita o scrisoare in care s-a explicat faptul ca desi existau unii care insistau ca cei convertiti dintre neamuri sa tina cerintele legii, fratii din Ierusalim nu au dat o asemenea porunca. De aceea, se spunea in scrisoare, Barnaba si Pavel aveau sa se intoarca cu decizia consiliului, insotiti de Iuda Barsaba si de Sila. “Caci S-a parut nimerit Duhului Sfant si noua sa nu mai punem peste voi nici o alta greutate decat ceea ce trebuie, adica: sa va feriti de lucrurile jertfite idolilor, de sange, de dobitoace zugrumate si de curvie, lucruri de care, daca va veti pazi, va fi bine de voi. Fiti sanatosi” (Faptele apostolilor 15,28.29).

Consiliul din Ierusalim a constituit unul din marile evenimente ale bisericii crestine. Decizia consiliului a fost prin toate efectele sale o mare proclamatie de emancipare. Ne putem inchipui care ar fi fost efectul asupra bisericii crestine daca trimisii lui Hristos, porniti in lume, ar fi cautat sa impuna asupra convertitilor ne-iudei cerintele legii iudaice. Doar superficial mentionam ca aceasta ar fi necesitat ca acesti convertiti sa ia asupra lor, intr-o lume ne-iudaica, toate problemele specifice de care sufereau iudeii la data aceea. Ar fi insemnat a pune asupra lor cu forta un program de ritualuri care, fara indoiala, ar fi impiedicat cresterea lor in acel moment de inceput al miscarii.

Prin natura lucrurilor, aceasta ar fi sters imaginea clara a lui Isus Hristos murind pe cruce, si inlocuind aceasta cu ceremonii care, in cel mai bun caz, nu erau decat un tip al jertfei Fiului lui Dumnezeu. Continuarea circumciziunii i-ar fi legat pe crestinii dintre neamuri de un rit specific unui anumit neam. In contrast cu acest lucru, geniul crestinismului trebuie sa accentueze relatia individuala cu Domnul Isus Hristos. Partasia personala trebuie sa fie o realitate care sa aiba la baza credinta, o credinta care nu trebuie sa fie in faza de pruncie ca atunci cand iudeii au aplicat semnul circumciziunii ca un semn pentru natiunea lor, ci o credinta in faza de responsabilitate inteligenta.

Decizia consilului din Ierusalim a lasat biserica libera sa creasca, fara piedici rasiale sau nationale care sa o impiedice sa ajunga la toti oamenii. Emanciparea bisericii crestine realizata cu ocazia consiliului a constituit un factor semnificativ pentru cresterea ei puternica in randul neamurilor in timpul erei apostolice si aceasta a fost reflectata si prin spiritul ei de libertate si puterea lui Hristos.

Lucrarea iudaizantilor.-Totusi aceasta hotarare a consiliuluim conceputa atat de clar si formulata intr-un moment atat de vital in istoria bisericii nu a fost acceptata fara opozitie din partea acelora care voiau sa mentina iudaismul in biserica. Petru a vorbit in favoarea descatusarii neamurilor. Cand a insotit trimisii consiliului in Antiohia, el a avut o partasie deosebita cu convertitii dintre neamuri de acolo. Insa partida fariseilor dintre crestinii din Ierusalim nu a fost multumita. Acestia au trimis si ei reprezentanti ai lor in Antiohia, care au pretins ca veneau in numele lui Iacov si cu autoritatea bisericii din Ierusalim (Galateni 2,12).

  Pavel impotriva lui Petru.-Sub presiunea acestora, Petru “s-a prefacut” si a incetat sa stea impreuna cu cei dintre neamuri, aliindu-se cu partida ritualistica din Ierusalim. Chiar si Barnaba a fost “atras, ” si a luat pozitie impotriva lui Pavel (Galateni 2,13). Insa Pavel nu voia ca victoria castigata la Ierusalim sa fie fara roade. El “s-a impotrivit” lui Petru “pe fata” (v. 11), si l-a provocat cu cuvintele “stim ca omul nu este socotit neprihanit prin faptele legii, ci prin credinta in Isus Hristos” (v. 16), adaugand: “noi am crezut in Isus Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta in Hristos, iar nu prin faptele legii; pentru ca nimeni nu va fi socotit neprihanit prin faptele legii.”

Aceasta controversa l-a determinat pe Pavel cativa ani mai tarziu sa scrie epistola catre Galateni, pentru a contracara influenta iudaizantilor care mergeau pe urmele lui Pavel si lucrau cu cei pe care ii convertea el. Aceasta situatie trebuie socotita de asemenea ca motivatia pentru scrierea epistolei catre Romani, pe care Pavel a scris-o probabil cam in acelasi timp cu cea catre Galateni. De fapt, problema iudaismului a continuat sa dezorienteze si sa tulbure biserica crestina pentru mai mult de doua secole.

Intr-adevar, s-a generat o intreaga literatura cu privire la controversa de o viata dintre Petru si Pavel in problema iudaizantilor. Tipice pentru aceasta sunt asa-numitele Recognitions of Clement si Clementine Homilies. In aceste povesti Petru este descris ca fiind prins intr-o lupta cu Simon Magul; el isi invinge iar si iar dusmanul atat prin discutiile cat si prin minunile facute. Este posibil ca aceste documente sa fie produsul unui grup de iudaizanti care, recunoscandu-l pe Petru ca apostolul circumciziunii, au facut din el un erou in lupta pentru a pastra iudaismul in biserica crestina si l-au folosit pe Simon Magul drept opozant al lui Petru, cand de fapt ei il aveau in minte pe apostolul Pavel.

In orice caz, disputa a fost foarte reala si a avut ca urmare o inversunare tot mai mare intre cele doua fractiuni in biserica. Intr-adevar, este posibil ca partida iudaizantilor sa fi transmis mai departe ceva din simtamintele lor iudeilor in general. Aceasta a sporit fara indoiala inversunarea cu care iudeii priveau secta crestina. O ilustrare pentru aceasta il constituie atacul asupra lui Pavel in Ierusalim la intoarcerea lui in aceasta cetate dupa cea de-a treia calatorie, care a avut ca urmare arestarea, intemnitarea si ducerea lui la Roma.

O reactie naturala din partea bisericii crestine a fost efortul de a scapa cat de mult cu putinta de influentele iudaice si de a fi confundati cu iudeii. Asa cum se va vedea mai tarziu, aceasta dorinta de a evita asemanarile cu iudeii a atras dupa sine schimbari marcante in convingerile, formele si practicile crestine, in timp ce valuri-valuri dintre neamuri, care nu simpatizau cu iudeii, patrundeau tot mai mult in biserica.

   Sursa: Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

This entry was posted in Istoria bisericii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>