Isus si eu

Isus si eu
(program juniori)

 

CUPRINS:

1.    Deschidere 213 – 1.3.4
2.    Rugăciune
3.    COR: Zi cerească
4.    Poezie: Cunosc un drum
5.    COR Îl voi urma
6.    Tema II
7.    Tema III
8.    Extrase Isus
9.    COR Îmi amintesc
10.    Poezie: Isus şi eu
11.    Extrase
12.    COR: Drum ceresc
13.    Poezie: Cui să mă-nchin?
14.    COR: Sunt copil
15.    Experienţă
16.    Poezie: Isus şi eu
17.    COR: Fără hotar
18.    Închidere 257
19.    Rugăciune
20.    COR: Shalom
21.    Postludiu – ieşire

CUNOSC   UN   DRUM

Cunosc un drum între pământ şi cer
Şi-aşa-s de fericit că îl cunosc
În fiecare zi alerg pe el
În fiecare zi cu Domnul mă-ntâlnesc

Şi-alerg în zori
Căci ştiu că El m-aşteaptă
Apoi pornim spre sus
Şi mâna mea-n puternica Lui dreaptă
Îmi e tărie pentru înc-o treaptă

Şi-mi e de-ajuns
Căci la cetatea slavei
Aş vrea s-ajung până-n apus

Şi-aştept o zi
Când pe-acest drum vom fi departe
Departe de pământ
De cer aproape
Ca la un pas…
Când Domnul îmi va spune
Ca lui Enoh cel drept
E cer-aşa de-aproape
VIN ACAS’!

TEMA   I
ÎNTÂLNIRE

A apărut deodată în viaţa mea, într-un moment în care preocupările mele erau îndreptate spre alt făgaş, cel puţin aşa îmi plăcea să cred. Mai târziu am înţeles că de fapt mă aflam la un început de drum. Căutam o ţintă care să îmi aducă o satisfacţie în fiecare moment al călătoriei în necunoscutul ce-mi stătea în faţă.

Pot spune ca locul în care a apărut era un loc neimportant. Mi-a atras atenţia doar că era un necunoscut. Am făcut apoi o constatare: purta părul lung, neobişnuit pentru mine şi pentru cei care urmăreau o ţintă serioasă.

… L-am revăzut apoi în casă la noi, dar nu aveam timp pentru El. Nu-mi explic de ce, dar Îl evitam. Când Îl găseam acasă lăsam ghiozdanul şi plecam în vecini … la altele.

Într-o seară, simţind că va pleca repede, am rămas. Atunci, înainte de a pleca mi-a făcut o propunere surprinzătoare: “N-ai dori să accepţi printre visurile şi preocupările tale una care să ne-o împărtăşim din când în când? Ai primi să ne mai întâlnim şi să studiem împreună?”

Îl priveam: Era tânăr şi avea un aer serios. Îmi vorbea cu totul altfel decât ceilalţi de atunci. Mi-am coborât privirea pentru că am simţit că era o dorinţă adâncă, izvorâtă din inimă. Am simţit că ţine la mine, mă stimează şi doreşte să mă ajute într-un fel oarecare să-mi găsesc un drum adevărat.

Am zis: “Da”! Şi de atunci, viaţa mea s-a împletit cu-a Lui. Nu a fost ceva brusc în apropierea noastră ci totul s-a petrecut treptat, plăcut şi liber. Păşeam alături din ce în ce mai des. Gândurile şi preocupările comune se înmulţiră. Păşind alături pe primele mele experienţe îmi descoperea lucruri plăcute despre care până atunci nu ştiam că există. Mă ajuta să cunosc lumea şi mă ajuta să mă cunosc pe mine. De atunci El este mereu cu mine, lipit de sufletul meu.

Învăţ să-i imit demnitatea, vorba şi liniştea Lui netulburată în orice împrejurare. Şi nu cred că există pe pământ şi dincolo o bucurie mai mare decât să fim împreună: Isus şi eu.


TEMA   II
MĂRTURISIRE

Doresc să răspund la întrebarea care poate mai stăruie în mintea unora: “Oare ce lucru important ar putea spune un băiat ca mine”? Cred că ceea ce spun ne interesează pe toţi în măsura în care exprimă ceea ce aş putea deveni.

Pot exprima multe lucruri plin de însemnătate în cuvintele unui adolescent. Ca să fiu convingător iată: sunt la vârsta care nu cunoaşte lucruri neimportante; la vârsta când nu poţi trece nimic cu vederea, când totul te interesează pentru că eşti în căutarea singurului lucru care prezintă cu adevărat interes pentru viaţa care îţi stă înainte.

Şi iată acum “acel ceva” atât de important cu privire la care vreau să mă destăinui. Se leagă de o experienţă…
Cunosc un băiat, cam de vârsta mea; un băiat care a crescut cu mine într-o familie de credincioşi şi într-o comunitate. La fel Îl interesau florile, munţii, tainele şi ţinuturile de dincolo de mare. Se întreba, noaptea la fel ca mine, cu privire la stele şi la lumini nepământene. Iubea animalele, mişcarea, aerul, apa. Îi plăcea să facă un lucru bun, să îşi ajute părinţii.

Îi plăceau istorisirile Bibliei cu oameni viteji şi statornici, în credinţă, cu întâmplări din istoria poporului Său. Căuta un lucru, singurul lucru important pentru El, un lucru care să dea sens vieţii Sale, care să însemne un viitor şi un destin… la fel ca mine…

Şi într-o zi, plecă cu părinţii în capitală ca să ia parte la o aniversare însemnată. Sunt multe lucruri care pot atrage atenţia unui băiat într-o astfel de situaţie: drumul străbătând o ţară plină de amintiri, apoi oraşul cu templul, o splendoare nemaivăzută. Şi aici e mirarea, că din toate un singur lucru însă a fost găsit important pentru El Acolo, în curtea templului, a văzut un miel înjunghiat şi mistuit în flăcările altarului, şi a văzut sângele mielului slujit înaintea lui Dumnezeu.

Este singurul lucru pe care l-a găsit important într-atâta, încât zilele ce au urmat, apoi anii în şir, au slujit unui singur gând: de a se asemăna, de a se face una cu un miel… El – un adolescent ca mine. Oare nu existau jocuri în vremea Lui? Sau băieţi de o seamă cu El cu care să se întreacă la scăldat, şi alergări?

Faptul de a fi ştiut să afle chemarea Sa încă din primăvara vieţii, să dea rost anilor fremătând ai unui tinerel, mă pironeşte de-a dreptul! Iar în ce-a urmat nu a dezminţit nici o clipă alegerea Lui dintâi făcută la o vârsta ca a mea, nici în zilele Lui bune, nici în dezamăgirile amare ale respingerii Lui, nici chiar în faţa morţii. pe cruce. … Ca un miel…

Sunt la vârsta când păşunile înverzesc pentru mieii cei de curând luaţi la turmă. Tocmai acum, când lumea îşi deschide evantaiul de noutăţi cuceritoare şi când “marile pasiuni” sunt la ordinea zilei şi trec tot atât de repede ca norii în aprilie, experienţa Aceluia care a fost un băiat ca mine, mă stăpâneşte.

Întrevăd în ea chemarea mea, singura chemare de care nu m-aş dezice în anii de om mare. Înţeleg din ea că, decât ca OAIE sau BERBECE, Dumnezeu doreşte mai mult să mă vadă MIEL pe altar, cât încă blăniţa e albă şi neîntinată cu noroiul drumurilor.  MIEL… Isus şi cu mine ne simţim legaţi pentru acelaşi destin al cărei răscruce, o zărim încă de la prima poartă de staul.

TEMA   III

Pe măsură ce am crescut, şi întrebările cele mai complexe îmi sunt lămurite prin studierea Spiritului Profetic, cu privire la scopul venirii Lui pe pământ. În cartea “Hristos Lumina Lumii” la pag. 640 am citit: „În toată viaţa Sa, Hristos vestise unei lumi căzute, vestea cea buna a îndurării şi iubirii iertătoare a Tatălui, Tema Lui era mântuirea pentru păcătosul cel mare”.

Aşa am înţeles iubirea cea mare a Tatălui, arătată în planul de mântuire dovedită şi întregită cu iubirea Fiului, Domnul Hristos, are s-a jertfit la Golgota. Citez minunatul text de aur: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţa veşnică” Ce iubire!

Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a trebuit să fie şi Fiul Omului. Am înţeles că de la venirea Sa s-a înscris în planul divin, pentru ca nimeni să nu piară ci toţi să aibă viaţă veşnică.El a demonstrat umilinţa Sa acceptând să devină om. Eu, ca om, sunt umil? A fost ispitit ca mine, dar fără păcat. Rezist eu la toate ispitele? A fost batjocorit, lovit, scuipat. El a răbdat fără să spună nimic. În aceeaşi situaţie, eu ce aş face? A acceptat să Se sacrifice pentru toată omenirea, deci şi pentru mine. Sunt eu gata să-mi sacrific viaţa pentru vrăjmaşii mei?

Bunul Isus, Mântuitorul meu, a murit pentru mine; dar a înviat! Acum stă la dreapta Tatălui meu ceresc ca Mijlocitor pentru mine. Îl rog din toată inima să mă ajute să fiu ca El, blând, umil şi să rămân ascultător şi credincios până la sfârşit, ca să-L pot privi cu bucurie când va veni plin de slavă pe norii cerului.
Amin!


ISUS
(extrase din HLL)

Isus şi-a petrecut, tinereţea şi copilăria într-un sătuleţ de munte. Pe cât de simplă este biografia Lui, pe atât de minunată… Sufletul Lui era stăpânit de o răbdare pe care nimeni n-o tulbura şi de o iubire pentru care niciodată n-ar fi sacrificat cinstea…

Neurmând căile lipsite de sfinţenie ale lumii, El a adunat comori de ştiinţă din natură. Viaţa lui Isus a fost în deplină armonie cu Dumnezeu. Cu toate acestea n-a fost lipsit de ispite. Cât a fost copil a vorbit şi a gândit ca un copil, dar nici o umbră de păcat n-a umbrit chipul lui Dumnezeu din El…

Nici câştigul, nici plăcerea, nici laudele, nici mustrările nu-L puteau face ca să consimtă la ceva rău. Era înţelept ca să observe răul şi puternic pentru a-i rezista… El n-a căutat poziţii înalte nici câştigarea de titluri. Voinţa Lui liniştită şi simplă, şi însăşi tăcerea Sfintelor Scripturi, asupra primei părţi a vieţii Sale, ne învaţă un lucru foarte important: cu cât viaţa unui copil este mai liniştită şi mai simplă, cu atât e mai liberă de excitări artificiale şi cu cât e mai în armonie cu natura, cu atât e mai favorabilă dezvoltării puterilor minţii şi tăriei de caracter…

În copilărie purtarea Lui era foarte atrăgătoare. Mâinile Lui erau gata să dea ajutor şi să servească pe oricine…
Tare ca stânca în ceea ce priveşte principiile, viaţa Lui se revarsă în fapte pline de iubire şi de o neegoistă curtenie… O singură ţintă a avut în viaţa şi anume: “A trăi pentru a face pe alţii fericiţi”…..

În viaţa Sa de muncă nu existau ceasuri fără lucru, care să dea ocazia la legături stricăcioase. Nu existau clipe, de lenevie care să invite ispita….  În tot timpul copilăriei şi tinereţii Sale, Isus a muncit. Era tot aşa de desăvârşit ca lucrător cum era desăvârşit în caracter. Isus nu S-a dat înapoi de la griji şi răspunderi cum fac mulţi care îşi dau numele că sunt urmaşi ai Lui.


ISUS   ŞI   EU

Am un prieten foarte bun
El mă iubeşte atât de mult
Şi-i foarte preţios
Şi atât de credincios
Nu pot trăi decât cu El
Să-L simt în jurul meu mereu
Şi suntem una amândoi
Isus şi eu.

De câte ori sunt obosit
El mi-e susţinător
Atras de El la sânu-I scump
Eu caut ajutor.
El mă conduce-n netezi căi
Prin sfânt cuvântul Său,
Mereu vorbim noi amândoi
Isus şi eu

El ştie cât Îl iubesc eu
Ca pe-un prieten bun,
Dar cât de mult iubeşte El
Nici n-aş putea să spun.
Iubirea Lui durează-n veci
Şi-i nouă tot mereu
Şi aşa fel ne iubim noi doi
Isus şi eu

El ştie ce dorinţă am
Mereu să văd, s-atrag
La pocăinţă cât mai mulţi
Şi-mi spune cum să fac
S-arăt de mult ne-a mai iubit
Printr-Însul Dumnezeu
Şi aşa lucram într-una noi,
Isus şi eu.

Eu port acuma jugul Său
Cel lesne de purtat
Cu tot ce ar fi fost să duc eu
Tot El s-a încărcat.
De aceea ţin atât de mult
Să-L simt în jurul meu
Căci jugul ducem amândoi
Isus şi eu.


ISUS
(citate din HLL)

Isus căuta să fie plăcut celor cu care venea în contact purtându-se cât mai blând şi cât mai supus. Avea o demnitate şi o individualitate cu totul deosebită de îngâmfare şi închipuirile omeneşti; nu căuta mărire pământească, ci era mulţumit cu situaţia cea mai umilă…

Domnul Hristos, nu se ducea la petreceri, ci se bucura în învăţăturile lui Dumnezeu. Clipele Lui de fericire erau atunci când se găsea singur cu Dumnezeu şi natura. De câte ori avea ocazie, se retrăgea din scenele muncii Sale pentru a merge în câmpii unde să fie în strânsă legătură cu Dumnezeu.

Blând şi nepătat umbla printre oamenii nedeprinşi a cugeta. El spunea ici şi colo, cuvinte de mângâiere când vedea oameni obosiţi. Urmărind tinţa Sa cu nemaivăzuta stăruinţă, El făcea lucrul Său, acela de a fi LUMINA LUMII.
Isus iubea pe fraţii Săi şi totdeauna Se purta faţa de ei cu dragoste.

Din amărăciunile pe care au să le suporte oamenii n-a rămas niciuna pe care să n-o fi gustat Hristos. Fiecare ispită avea însă un singur răspuns: “STĂ SCRIS”! El nu Se lua cu nimeni la ceartă. Avea înfăţişarea unei persoane consacrate pentru ceva deosebit.

Viaţa Domnului Isus s-a deosebit prin respectul şi iubirea faţă de mama Lui. El împărtăşea greutăţile lor şi le spunea şi lor ce aflase El din natură despre iubirea, mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Dacă suntem ai Domnului Hristos, gândurile noastre cele mai plăcute se vor ocupa numai de El. Privind la frumuseţea caracterului Său, vom fi schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă. Isus Hristos este modelul nostru! Amin!

CUI   SĂ   MĂ – NCHIN?

Atâtea lucruri vin şi trec
În faţa căror să mă plec?
Atâtea lucruri trec şi vin
În faţa căror să mă-nchin?

De glasuri totul e tumult
Pe care oare să-l ascult?
În juru-mi de s-ar linişti
Ce vorbe-aş mai putea rosti?

Care-ncotro cărări se duc
Pe ce cărare să apuc?
Din ce-nţeleg şi nu-nţeleg
Ce rost ar trebui să-alerg?

Ocean de-atâtea întrebări
Cât valurile scaldă zări
În sus şi-n jos, de-a lung, de-a lat
Să tot întrebi, să fi-ntrebat

Dar unde este-acel răspuns
Ce poate fi îndeajuns
Oricărei vieţi, oricărui ins
Se-ascunde oare într-adins?

Ba nu. când la răscruci de vremi.
Minuni de cer în suflet chemi
Răspunsul rugii va veni
Din sfânt izvor de veşnicii

Va fi un Nume, un cuvânt
Ce umple ceruri, şi pământ
Din lacrimi multe câte-au fost
Va limpezi al vieţii rost

Va fi un Nume, un prinos
A tot ce poate fi frumos
Din Betleem spre noi venind
Şi de pe cruce răsărind

Atâtea lucruri vin şi trec
Dar nu am cărui să mă plec
Atâtea lucruri trec şi vin
Dar nu am cărui să mă-nchin

Căci un Nume ce îl port
În pământescu-acesta cort
Mă cheamă, nu pot să m-ascund
Mă-ntreabă, cum să nu-i răspund?

Cântat în marile lumini
De fără număr heruvimi
Şi-n taina şoaptei mele spus
Mă plec, mă-nchin, este Isus.

EXPERIENŢĂ
DUMNEZEU   TE   PRIVEŞTE

Experienţa a fost relatată în publicaţia trimestrială adventistă: “Veşti misionare” de Vivian C. Nickele.
Doresc să vă povestesc doar o experienţă a celei mai tinere misionare din Panama (America Centrală). Să nu credeţi că este cumva în rândul celor angajaţi, sau că cel puţin numele ei ar fi trecut în registrul comunităţii. Nu! Pentru că este…. prea tânără. Dar gândul că Isus a murit şi pentru ea i-a încărcat sufletul cu povara de a lucra pentru mântuirea celor din jur. Iar restul? N-au importanţă!

Silvia nu-şi cunoaşte părinţii adevăraţi. La vârsta de câteva luni, o familie de fraţi au găsit-o părăsită în micul port la mare, unde locuiau şi s-au hotărât să-i fie părinţi. De când îşi aduce aminte, Silvia a frecventat şcoala de sabat. Aici, mintea ei mică de copil a aflat multe şi încântătoare lucruri despre Bunul Isus şi despre apropiata Lui revenire.

Odată, mai demult, în orăşelul ei a fost instalat un cort mare, şi mai multe seri la rând s-au ţinut adunări. Mica noastră prietenă în vârstă de şase ani se ducea regulat în fiecare seară, a învăţat cântări noi şi a ascultat cu multă atenţie la predici. Vecinii ei, un croitor şi soţia sa, au luat şi ei parte regulat la adunări. Croitorul îşi aducea vioara şi ajuta la executarea cântărilor. În cele din urmă, sosi ceasul când cei de faţă au fost invitaţi să se hotărască de a primi solia ce le-a fost predicată seară după seară. Soţia croitorului a trecut cu hotărâre de partea Domnului, dar el s-a reţinut spre marea întristare a Silviei.

În sabatul următor toţi locuitorii casei s-au pregătit să ia parte la serviciul Şcolii de Sabat ce se ţine în cort… în afară de croitor. El era ocupat cu maşina de cusut din prăvălioara lui ce se găsea în partea din faţă a casei. Prin geam se vedea foarte bine că el începea o zi de lucru. Silvia s-a uitat la el cu o privire plină de reproş, în timp ce ieşea pe uşă, gata de plecare. Oprindu-se, ea l-a întrebat:
-    Dumneata, nu ştii că astăzi e Sabat?
-    Ba da, cred şi eu că azi e Sabat – veni răspunsul
-    Dumneata nu mergi la Şcoala de Sabat?
-    Nu, Silvia. Trebuie să stau astăzi acasă şi să lucrez – îi răspunse prietenul ei.

Ea a plecat cu paşi înceţi, dar pe când ceilalţi se depărtau de casă, ea s-a întors l-a chemat din nou şi cu voce serioasă i-a spus:
- Dumnezeu te priveşte! Şi a plecat mai departe.

Şi aşa, în timp ce se ţinea serviciul divin cu cântări, învăţături sfinte, croitorul nostru lucra înainte la maşina de cusut, sunându-i mereu în urechi ultimele cuvinte ale Silviei:
“Dumnezeu te priveşte!”

A sosit Sabatul următor. Din nou fetiţa se opri în pragul casei lui, punându-i înainte de a pleca aceeaşi întrebare, şi în timp ce cobora scările ea strigă din nou:
“Dumnezeu te priveşte!”

I-a fost greu să gonească din minte gândul că într-adevăr Dumnezeu îl priveşte, şi la acest gând nu l-a părăsit toată săptămâna, măcar că inima lui îndărătnică nu voia să recunoască. A urmat un alt Sabat în care a avut loc aceeaşi scenă… şi apoi a trecut încă unul, până ce gândul că Ochii Domnului sunt mereu asupra lui nu l-a mai putut părăsi.

Şi iată! În cele din urmă a sosit şi Sabatul cel fericit, al cinci-lea, când maşina de cusut a rămas închisă la locul ei şi… croitorul cel pocăit, împreună cu mica misionară mergeau alături pe stradă. Feţele lor trădau o nespusă bucurie. El, pentru că pacea ce i-o dăduse hotărârea mult timp amânată, iar Silvia la gândul că o oaie din o sută a fost găsită.

Aţi vrea să gustaţi din bucuria ei? Ne vom putea întâlni cu ea la tronul lui Dumnezeu, dacă suntem născuţi în Împărăţia Lui ca misionari, dacă slujim singurului scop al vieţii de creştin – acela de a lumina ca torţă de iubire pe cărarea unei lumi rătăcitoare, înapoi la Dumnezeul ei!


ISUS   ŞI   EU

Isus şi eu păşim în câmp alături
Ca buni prieteni noi vorbim lucrăm
De mână prinşi cu glasu-n voioşie
Isus şi eu nedespărţiţi umblăm.

Îmi spune El în anii din-nainte
C-am fost cuprins în planul cel ceresc
Şi eu de-atunci din negura de vreme
Mă faci să fiu mândrul plan ceresc

Isus şi eu noi pururea alături
Prieteni buni nespus de fericiţi
Trecut va fi necaz, cercări, ispite,
Dar eu şi Tu rămâne-vom uniţi.


TEMA   III

1 Ioan 2,1: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.

Luând aminte la apelul acestui text, mă simt fericit să am un Tată ceresc şi ca Mijlocitor un Frate mai mare, pe nume Isus Hristos. Din fragedă copilărie m-am bucurat de razele Cuvântului lui Dumnezeu care au început să-mi lumineze de pe atunci mintea şi inima, prin intermediul mamei ce-mi citea sau îmi povestea despre Domnul Isus. Aflând astfel, că El este sus în ceruri, stăteam adesea la fereastră seara, şi priveam firmamentul înstelat. Căutam să străbat înălţimile cu privirea şi să-L găsesc. Seară de seară admiram strălucirea stelelor. Ştiam că e lucrarea lui Dumnezeu. Îmi plăcea foarte mult, dar nu înţelegeam unde e Domnul Hristos, pentru că nu-L vedeam.

Crescând am învăţat să citesc şi lumina Cuvântului începea să destrame nedumerirea din mintea mea. Am înţeles că nu trebuie să-L caut pe Domnul departe printre stele sau străbătând cu privirea înălţimile. Îl voi putea vedea faţă în faţă când va veni El dacă voi rămâne credincios. Acestea le-am înţeles cercetând Sfânta Scriptură, de la filele ei am descoperit copilăria Lui. El a crescut într-o casa modestă, era ascultător, plin de respect şi iubire, ajutând pe părinţii săi. Sunt eu asemenea Lui? Îmi iubesc părinţii? Sunt ascultător şi caut să-i ajut? Iată întrebări la care aş dori din toată inima să pot răspunde afirmativ.

L-am privit apoi cu admiraţie când avea 12 ani. Plăcerea Lui era studierea Scripturilor. O înţelepciune deosebită îl ajuta la înţelegerea lor, în aşa fel că le putea explica şi cărturarilor, şi învăţătorilor de la templu. Evanghelistul Luca, în cartea sa, la capitolul 2, v. 47 ne spune: “Toţi care-L auzeau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.” Studiez şi eu, ca El, cu stăruinţă Scripturile? Permanenta legătură cu Domnul în rugăciune mă poate ajuta la aceasta.

Sursa: www.cercetatiscripturile.org

This entry was posted in Programe tineret and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>