Isus, cel mai bun prieten ( II )

Isus, cel mai bun prieten

CUPRINS:

1.    Deschidere 70 (355)
2.    Rugăciune
3.    COR
4.    Introducere
5.    COR: Cel mai bun Prieten
6.    Lărgirea cercului de prieteni
7.    Un prieten puternic
8.    Poezie: Urmele paşilor Lui
9.    COR: Când totul piere
10.    Prietenul care a iubit cel mai mult
11.    Poezie: N-aş fi putut
12.    COR
13.    Un prieten înălţat…
14.    Poezie: Vâslim spre iubire
15.    COR: Nu îţi întoarce privirea
16.    Experienţă
17.    Concluzie: Cum se poate menţine o prietenie
18.    COR: Aş vrea
19.    Închidere 328
20.    Rugăciune
21.    COR: Pe cărarea vieţii
22.    Postludiu – ieşire


INTRODUCERE

Din nou cu ajutorul lui Dumnezeu suntem la o oră a tinerilor, unde dorim să abordăm subiectul început cu câtva timp în urmă, şi anume: Isus cel mai bun prieten al nostru! Azi dorim să studiem cum se poate menţine o prietenie, şi care este cel mai bun amic al nostru!

Cuvântul: “Isus e prietenul meu”, conţine în sine secretul adevăratei vieţi creştine. Fiecare copil, tânăr, sau mai în vârstă, fiecare creştin, se poate bucura de privilegiul de a se împrietenii personal cu Domnul Isus. Pentru prietenii lui Isus este garantată pacea, o pace netulburată în această lume plină de zbucium şi de frământare.

În palatul Pitti din Florenza, există un tablou care reprezintă marea furtunoasă cu valurile ei sălbatice, cu nori grei şi fulgere teribile despicând cerul, fărâmături de vase plutesc pe apele furioase; iar ici şi colo câte o faţă de om crispată, în luptă cu moartea. Din mijlocul valurilor se ridică o stâncă, de care apele puternice se izbesc în zadar.

Ea se înalţă sus, sus de tot, peste valurile mării şi nimic nu o face să se clatine. Într-o crăpătură a stâncii se vede verdeaţă şi flori plăcut mirositoare; iar în mijlocul lor, o porumbiţă pe cuib, stând liniştită şi netulburată de mânia sălbatică a valurilor, şi de urletul furtunii. Tabloul acesta prezintă în mod foarte potrivit, pacea adevăratului creştin în mijlocul încercărilor, a grijilor din lumea aceasta. El este ascuns în Domnul Isus, care este Stânca Veacurilor şi este cuibărit în siguranţă în sânul iubirii neschimbătoare a bunului Dumnezeu.

Cât de mângâiat te simţi şi fericit în faţa unui prieten care te iubeşte şi în care ai deplină încredere. Ajungi să înţelegi unul altuia până şi cugetele exprimate numai pe jumătate, şi chiar minutele de tăcere, nu dau loc la bănuieli…

Dar omul n-a ajuns să cunoască cele mai înalte bucurii ale fericirii, dacă n-a ajuns să ştie şi să simtă că, Domnul este cel mai bun prieten al său. Căci despre Domnul, David zice: “Înaintea feţei Tale este plinătatea bucuriei, iar la dreapta Ta sunt desfătări fără seamăn”.

Jurnalul ţinut de Henri Martin cuprinde şi fraza aceasta care redă aceeaşi idee ca şi a psalmistului, care zice: “cea mai mare bucurie a vieţii mele, a fost bucuria de prezenţa Domnului cu mine”.

Să ascultăm deci şi în această oră câteva din ideile cuprinse în subiectul:

„Arta de a-L avea pe Isus ca cel mai bun amic”


LĂRGIREA   CERCULUI   DE   PRIETENI

Dacă aruncăm o piatră într-un lac, observăm că din punctul mic din apa albastră se întinde un cerc mare, care ajunge în cele din urmă până la celălalt mal. Puţin sentiment de prietenie picurat în marele ocean al omenirii, se va întinde tot la fel formând continuu cercuri tot mai mari, ajungând până la malul cel mai îndepărtat.

Cum stau lucrurile cu tine şi cu cercul tău de prieteni? Te izolezi având numai câţiva prieteni aleşi, cu care urmezi calea vieţii? Eşti gelos dacă acest prieten merge cu altcineva? Trebuie să fii alături de prietenul tău în tot ce face el? Te superi dacă un prieten te mustră? Eşti un imitator al prietenului tău? Cunosc oameni care fac aceste lucruri, prietenul tău poate nu doreşte să se mărginească numai la prietenia ta? Năzuinţa sa poate fi să lărgească cercul său de prieteni; şi este înţelept dacă o face, şi tu ai fi dacă ai face la fel.

Prietenii noştri pot contribui foarte mult la desăvârşirea noastră şi de aceea ar trebui să fim recunoscători pentru sfatul lor dat cu bune intenţii, trăgând foloase de aici. Ştim cu toţii că nu este tocmai uşor a spune cuiva greşelile în faţă. Este mult mai uşor să se istorisească greşelile tale unei alte persoane decât ţie însuţi; astfel fii bucuros dacă prietenul tău a fost sincer faţă de tine, preţuindu-te atât de mult, încât chiar el ţi-a arătat greşeala ta, nespunând-o la alţii, care poate nu o cunoşteau încă.

Nu imita ceea ce face prietenul tău, căci imitaţia strică chiar personalitatea ta. Prietenia cu oameni mai tineri poate fi o binecuvântare pentru tine, căci le poţi da ajutor. Însă ai nevoie şi de îndrumarea şi sfatul persoanelor mai în vârstă şi aceştia au nevoie de tineri. Noi suntem dependenţi unii de alţii.

Şi pe altă cale poţi lărgi cercul tău de prieteni. Cărţi bune aşteaptă să te împrieteneşti cu ele. Muzica bună poate deveni şi ea un prieten credincios. Un alt prieten de neînlocuit este natura cu toate varietăţile pe care le oferă – ne gândim de exemplu la flori şi arbori, la animalele din apă, de pe pământ şi de sub cer la măreţul răsărit şi apus de soare, la furtuni şi liniştea minunată din natură, şi alte colţuri plăcute din natură. Lărgeşte cercul prietenilor tăi, şi să ai pe ISUS ca centru.


UN   PRIETEN   PUTERNIC

Dacă te-ai făcut prieten cu Isus, trebuie să ştii că ai pe cel mai puternic prieten. Cu un prieten slab ai totdeauna teama că nu ar putea să te ajute în vreme de nevoie. Isus este cel mai puternic pentru că El a făcut cerul şi pământul şi El este Creatorul Universului. Când furtuna s-a ridicat pe mare încât ucenicii erau îngroziţi, El a certat vânturile şi a zis mării: “Taci! Fără gură!”. Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare.

Se poate întâmpla ca pe marea vieţii noastre să se ridice furtuna şi să ameninţe corăbioara noastră dar dacă Isus este prietenul nostru, El poate spune numai un cuvânt şi furtuna se poate linişti, chiar cel mai de temut duşman al nostru, moartea, a fost învins de Isus. El cheamă afară din mormânt pe Lazăr mort de patru zile, şi chiar El personal a înviat din morţi ca o puternică asigurare că poate să ne învieze şi pe noi. Toate elementele naturii şi chiar demonii Îi erau supuşi şi recunoşteau dumnezeirea Lui.

După învierea sa, El rezumă în câteva cuvinte puterea care i-a fost data de Tatăl: “Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. Ce bine te simţi când şti că ai un prieten aşa de puternic la care poţi alerga în vreme de nevoie şi la care găseşti un ajutor sigur. Isus nu te lasă niciodată. El este gata oricând să te ajute.

URMELE   PAŞILOR   LUI

Urmele paşilor Lui m-au însoţit mereu
Şi prin văile întunecoase ale descurajării
Şi pe dealurile însorite ale Speranţei
Şi niciodată stângăciile mele
Nu ne-au făcut să pierdem cărarea.

Iar când prăpastia ameţitoare rânjea la un pas
Şi furtuna se înverşuna împotriva noastră
Braţele Lui vânjoase m-au purtat ca pe un copil
Şi mă bucuram aşteptând mereu alte furtuni
Şi alte poteci înguste
Ştiam că El nu va aluneca
Şi că niciodată nu va uita de mine…

…Şi aşa, am început să-L iubesc…
Fără să pun întrebări
Fără s-aştept rezolvări
Fără să văd mai dinainte cum se va purta
Aşteptam doar furtunile şi prăpăstiile
Aşteptam să simt iar braţele Lui fierbinţi în jurul meu

Şi aşa a fost.
până când încrederea în El mi-a deschis ochii
Să pot vedea frumuseţea, liniştea şi pacea
unei lumi mai bune.

PRIETENUL CARE A IUBIT CEL MAI MULT

Se poate ca şi aici pe pământ există oameni care ne pot oferi prietenia lor sinceră şi adevărată, dar prietenul cel mai bun, care a iubit cel mai mult este Isus Hristos. Voind să arate cât de departe a mers iubirea Sa faţă de noi, El zice: “Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenul său“.“Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul ce bun îşi dă viaţa pentru oi.”

“Tatăl Mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi. Aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu”.
Ioan 15,13; 10,11.17.

Nu ştiu cine nu s-ar înduioşa şi care inimă ar rămâne împietrită citind despre suferinţele lui Isus din Ghetsemani şi de pe Golgota, îndurate pentru un neam de oameni neascultători şi răzvrătiţi. Dacă ascultăm de glasul Lui, dacă în inima noastră s-a născut dorinţa să urmăm, aceasta nu vine de la noi, ci iubirea Lui iertătoare şi mântuitoare ne constrânge şi ne face să ne apropiem de El. El este prietenul care a iubit şi iubeşte cel mai mult.

N – AŞ   FI   PUTUT
N-aş fi putut
să-nţeleg niciodată ce e cântecul,
dacă nu Ţi-aş fi cântat Ţie
Doamne.

N-aş fi înţeles
niciodată ce e plânsul,
dacă n-aş fi plâns pentru cauza Ta
Doamne,

N-aş fi putut
să-nţeleg niciodată ce e iubirea,
dacă nu mai fi iubit Tu,
Doamne,

N-aş fi putut
să-nţeleg niciodată ce e ura,
dacă nu mai fi cuprins în dragostea Ta,
Doamne.

Şi n-aş fi putut
să-nţeleg niciodată ce înseamnă mângâiere,
daca nu mai fi mângâiat Tu,
Doamne.

Acum e inestimabilă bucuria mea,
pentru că le înţeleg pe toate;
Nu pot însă să-nţeleg,
De ce mă iubeşti aşa de mult…


UN PRIETEN ÎNĂLŢAT MAI PRESUS DE CERURI

Ne bucurăm dacă avem un prieten într-un loc de răspundere, într-o funcţiune înaltă, pentru că putem apela la influenţa şi puterea lui. Isus Hristos, prietenul nostru cel sincer, după ce a biruit moartea, s-a înălţat la ceruri şi sade la dreapta lui Dumnezeu. Să ne punem toată încrederea în acest Prieten înălţat aşa de sus, al cărui ochi veghetor este ziua şi noaptea îndreptat asupra noastră. De acolo El ne trimite Duhul Sfânt, Mângâietorul promis şi îngerii sfinţi care ne ocrotesc în timp de primejdii. În rugăciunea preoţească El a arătat intenţiile Sale faţă de noi: “Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu…” Ioan 17,24.

Iubite tânăr şi tânără, dacă până acum nu ai ales pe Isus ca prieten al tău, fă-o chiar azi. El este cel mai bun prieten care te poate ajute. Nu întârzia în această hotărâre, ci spune acum, în acest moment: “Doresc ca Isus să fie prietenul meu nedespărţit, toată viaţa”.

VÂSLIM   SPRE   IUBIRE…

Prin negura păcatului vâslim spre ţintă…
Spre-acel liman al iubirii cereşti…
E drumul prea lung şi prea greu
Dar vâslim spre iubire…
Secretul simplu… “Isus e prietenul meu”…

Catarge de vise deşarte se rup
Furtuna distruge speranţele slabe
Pe cheiul dreptăţii, acolo… aşteaptă,
Acel ce-a spus mării vorbă-nţeleaptă…
Pe cheiul de sus…
E Isus…

Vor pieri cei ce merg fără rost… fără ţintă
Căci apele vin… şi vânturi se duc
Seninul de-o clipă dispare sub nor
Dar, mai e cineva ce aşteaptă cu dor,
Şi timpul se duce şi clipele mor…

Dar iată…
În noaptea uitării se aude-ntreită chemare
Solia iubirii curate încearcă în clipa din urmă
S-arate realul în contrast cu-acea crudă eroare

Treziţi-vă, oameni… Pe arca iubirii Isus e la cârmă…
Putea-veţi ajunge la El… aprindeţi lumină
Căci Domnul vieţii e gata să vină…

E drumul prea lung şi prea greu?
Şoptiţi între voi, repetaţi adevărul:
“Isus e prietenul meu!”

EXPERIENŢĂ
DOI   PRIETEN   ADEVĂRAŢI

Am să vă povestesc acum o întâmplare adevărată în care se poate vedea prietenia dintre doi tineri. Damon şi Pitias, doi tineri din Siracuza, erau buni prieteni. Prietenia lor se înfiripase pe urma plăcutei potriviri de sentimente nobile. Ea fusese întărită prin cultivarea celor mai alese virtuţi.

Pe vremea aceea Siracuza era condusă de un tiran pe nume Dionisie. Orice virtute omenească îl făcea să fie bănuitor. Pe un motiv cu totul netemeinic osândi la moarte pe Damon.

Mama şi sora lui Damon locuiau într-un oraş situat la oarecare distanţă de Siracuza. Damon se rugă de tiran să-i îngăduie să se ducă să le îmbrăţişeze pentru ultima oară, şi-i făgădui că în cel puţin 4 zile de la plecarea sa se va întoarce spre a-şi primi osânda.

Cererea păru tiranului atât de extraordinară încât îl pufni râsul de naivitatea lui.

- Mă crezi tu atât de naiv, spuse el, ca să mă încred în ceea ce spui tu? Şi cine va fi chezaş că te vei întoarce, dacă te las să pleci?

- Eu, spuse Pitias care îşi însoţea prietenul în faţa tiranului. De nu se va întoarce în ziua şi la ora rânduită de tine primesc eu să fiu dat în locul lui, morţii.

Tiranul se învoi bucuros, orice i s-ar întâmpla, unul tot va cădea. Căci amândoi aceşti tineri îi erau la fel de nesuferiţi, fiind oameni la fel de virtuoşi.

Judecând pe oameni după inima sa, era sigur că Damon odată scăpat din mâna sa, nu se va mai întoarce. Şi astfel unul din aceşti doi tineri, atât de vestiţi prin virtuţile lor, ar fi sacrificat, iar celălalt şi-ar pierde onoarea.

Trecură trei zile. Veni şi ziua a patra. Ora fatală se apropia. Toţi locuitorii din Siracuza se adunară în locul unde se ridicase eşafodul şi aşteptau înfriguraţi să vadă sfârşitul. Damon nu se întoarse încă… Pitias în închisoare se ruga lui Dumnezeu din toată inima ca să împiedice reîntoarcerea prietenului său.

În sfârşit sosi şi ora, hotărâtă. Se trimise oameni să îl aducă din închisoare, şi în timp ce poporul fremăta de durere, iar tiranul se îmbăta de o crudă bucurie, Pytias urcă pe eşafod, gata pentru execuţie.

Dar deodată, când tăcerea era mai mare, se auzi un strigăt: – Iată-l! E Damon! Şi numele lui Damon trecu din gură în gură.
Gâfâind din greu, Damon, care nu putuse veni mai curând din pricina unui râu întâlnit în cale, ce se revărsase, se repezi prin mulţimea adunată, urcă pe eşafod şi strânse în braţe pe prietenul său, lăsând să-i picure din ochi lacrimi pe obrazul lui.

Atunci, între cei doi prieteni a avut loc o adevărată întrecere în mărinimie, care ar fi putut smulge lacrimi şi inimilor celor mai împietrite.
- Ora hotărâtă a trecut, spuse Pytias; se cade ca eu să fiu dat morţii!

- Eu sunt cel dat morţii, cel osândit, răspunse Damon. Tu trebuie să trăieşti.

- Eu sunt tânăr, nu am pe nimeni, iar tu ai bunii copii ce trebuie să îi creşti în temerea cea sfântă de Dumnezeul, spuse din nou primul, la care cel de al doilea răspunse:

- Şi tu trebuie să trăieşti spre slava lui Dumnezeu.

Şi unul de altul se rugau care să fie liberatorul celuilalt. Oricât de sălbatic şi de crud ar fi fost tiranul, el nu putu să rămână nemişcat la o asemenea privelişte şi nici să se împotrivească admiraţiei şi înduioşării ce izbucniseră în toate părţile. De aceea cruţă şi pe unul şi pe celălalt iar mulţimea scoţând mii de strigăte de bucurie, îi duse în triumf la casele lor.

Cuvântul Sfintelor Scripturi declară: “Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, încât ne dete pe singurul Său Fiu ca să moară, iar noi să trăim”.

Da! Isus, bunul nostru prieten, Şi-a dat (deci S-a jertfit, nu numai a voit) viaţa Sa cea scumpă pentru a putea fi şi noi mântuiţi. Deci şi noi se cade să-L iubim pe El ca cel mai bun prieten al nostru.


CUM SE POATE MENŢINE O PRIETENIE

În proverbele lui Solomon ni se arată mai clar ca în orice carte a literaturii clasice ce este o adevărată prietenie sinceră şi în ce constă marea valoare a ei. Cu toate că proverbele ne arată slăbiciunile oamenilor şi cu toate că descoperă desele făţărnicii ale prieteniei, pe de altă parte, însă tot în această carte este preamărită adevărata prietenie, în cuvinte măreţe: “Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate”. Prov.17,17  “Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui”. Prov. 27,6 “Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten”. Prov. 27,9.

Această carte, cea mai bună din toate, ne spune mai departe: “Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate”, Prov.18,24.  Cu toate că proverbele sunt severe şi tăioase, totuşi nu tind spre extremism, zicând că toţi oamenii ar fi prefăcu-i şi nu s-ar putea găsi adevăr şi credincioşie.

Cuvântul de “prieteni” s-a întrebuinţat fără deosebire încât şi-a pierdut aproape adevăratul înţeles al său. Avem legături şi cunoştinţe numindu-le prietenii. Cei mai mulţi: dintre noi se împrietenesc foarte repede, dar nu păstrează totdeauna această prietenie. Ne plângem că n-avem prieteni credincioşi uitând că am arătat prea puţină iubire pentru a putea câştiga un astfel de prieten, secretul prieteniei este secretul tuturor binecuvântărilor spirituale. Dacă voim să primim, trebuie să dăm. Egoismul întâlneşte egoism, cel aspru întâlneşte asprime. Ni se măsoară cu aceeaşi măsura cu care măsurăm noi.

Cel mai bun mijloc de întreţinere a prieteniei este aplicarea regulii de aur: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi la fel.” Matei 7,12 Încrederea este prima cerinţă pentru a putea intra în legături de prietenie. Neîncrederea şi bănuiala vatămă prietenia. În timp ce încrederea reciprocă este prima necesitate de a-ţi crea prieteni, credincioşia este prima cerinţă pentru menţinerea lor. Dacă voim să avem prieteni, trebuie să fim înşine prieteni, valoarea prieteniei se găseşte în ocaziile de servire pe care le oferă; şi neglijând aceste ocazii, n-avem altceva de aşteptat, decât că ni se va lua acest dar.

Prieteniile noastre ar trebui să fie reflexul prieteniei noastre cu Dumnezeu. Prietenia va fi numai atunci permanentă, dacă este spirituală – trebuie să fie o legătură strânsă sau comuniune în sentimentele mai profunde şi a sufletului şi a cugete lor mai înalte ale spiritului Prin prietenie, prietenii pot creşte în har, ba chiar trebuie să se străduiască s-o realizeze şi să devină mai răbdători şi mai tari în credinţă învăţând bucuria servirii dezinteresate. Şi Domnul să ne ajute tuturor la aceasta!

Sursa: www.cercetatiscripturile.org

This entry was posted in Programe tineret and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>