Intelegere si ajutor – elemente esentiale in pastorirea adolescentilor

Intelegere si ajutor – elemente esentiale in pastorirea adolescentilor

„Da, Doamne,” I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşti mieluşeii Mei.”

Păstorirea mieluşeilor este prima însărcinare primită de Petru la Marea Tiberiadei. La prima vedere, este şi cea mai uşoară chemare dintre cele trei oferite. Dar aceasta, numai la prima vedere. In realitate, păstorirea copiilor şi adolescenţilor, ridică probleme delicate datorita câtorva considerente.

In timp ce generaţia de vârsta pastorului este înţeleasă din interiorul ei, ca unul care se confrunta cu aceleaşi neajunsuri şi provocări,  generaţia celor mici este cu atât mai greu de înţeles cu cât distanţa în timp este mai mare. Mentalitatea şi orientarea personală a pastorului, pot atenua sau agrava această defazare a generaţiilor. Există moduri de gândire care se mlădiază mai uşor sau mai greu şi care pot trăi empatia  cu o generaţie diferită, mai mult sau mai puţin eficient.

In orice caz, îngrijirea pastorală a celor mici este departe de a fi un lucru care merge bine de la sine. Aflat şi în slujba copiilor şi adolescenţilor, pastorul se află într-o misiune care îi cere efort binevoitor şi liber ales, pentru a putea înţelege în mod corespunzător problematica specifică, şi cu atât mai mult, în ajutorarea de calitate a acestei categorii de membrii ai bisericii.

Cu ce se confruntă adolescenţii?
Am condus un mic studiu cu câţiva ani în urmă, pentru a-mi da seama care sunt cele mai mari motive de nemulţumire şi îngrijorare din rândul copiilor şi tinerilor noştri. Datele obţinute de testul meu, confirmă faptul că micuţii noştri fac parte dintr-o generaţie care se confruntă cu aceleaşi necazuri pe care le au în general, toţi adolescenţii din toată lumea.

Cei mai mulţi dintre copii noştri sunt nemulţumiţi de relaţiile pe care le constată şi în care sunt implicaţi, în propria lor familie, acasă, precum şi la nivelul familiei lărgite, la biserică. Fără să-şi dea seama că ei înşişi sunt o parte a supărărilor pe care le sesizează, adolescenţii sunt îngrijoraţi de nivelul slab de coeziune şi comuniune la nivelul căminelor lor. Acest factor de ne împlinire, îi conduce pe mulţi dintre ei să caute mai degrabă prietenia colegilor şi se orientează spre activităţi personale, cât se poate, în afara familiei.

Sigur că aici intră în discuţie şi un  anumit nivel de independenţă sănătoasă, dar cea mai puternică presiune pentru a părăsi familia părintească, sau cel puţin a reduce cât mai mult contactul cu ea, este furnizată de nemulţumirea tinerilor faţă de propria lor familie.

Procesul creşterii produce la adolescenţi trăiri emoţionale noi care pot conduce la o teamă şi nesiguranţă care aşteaptă să fie înţelese şi asistate în mod corespunzător. Atracţia naturală spre genul celălalt este o istorie întreagă şi se manifestă foarte diferit de la o fază la alta a creşterii. De la contemplare şi admiraţie până la confruntare şi abuz cu violenţă verbală şi fizică, întreaga serie de trăiri şi manifestări sunt prezente.

Starea de sănătate personală, sau teama că ceva nu este cum trebuie cu sine, pot conduce uneori pe copii şi adolescenţi la temeri şi îngrijorări trăite foarte intens şi dureros. Cine poate ajuta în asemenea situaţii, dacă nu înţelege mai întâi cum stau lucrurile.

Foarte de timpuriu, copii încep să înţeleagă diferenţierea sexuală şi încep să-şi pună tot felul de întrebări. Unele vor fi împărtăşite deschis cu părinţii. Altele vor fi discutate amplu cu prietenii, iar unele vor rămâne doar căutări confuze şi stânjenitoare. Potopul mediatic ce se abate nemilos cu reclamele presărate copios cu supra stimuli de conotaţie sexuală, contribuie din plin la alimentarea stării de perplexitate în care se găseşte uneori adolescentul din familia noastră.

Specifică vârstei adolescenţei mai este şi întrebarea cu privire la identitatea proprie. „Cine sunt eu, sau cine aş fi fost dacă lucrurile s-ar fi întâmplat altfel şi m-aş fi născut într-o altă familie, sau într-o altă ţară?” Sunt apoi provocări privitoare la credinţă. Adolescenţii nu pot face faţă în mod raţional obiecţiunilor pe care sistemul de educaţie laic le are faţă de adevărurile biblice. Simpla lecţie de religie, o oră pe săptămână, este pentru mulţi copii, singura posibilitate de a găsi răspuns acestor întrebări. Această ocazie săptămânală poate deveni cauzatoare de dileme şi mai mari, în loc să le rezolve pe cele existente deja. Lumea şi biserica se află într-un război vechi şi perfid, iar lumea depune eforturi imense ca să câştige pe adolescentul de azi ca beneficiar şi consumator de mâine, în timp ce biserica abia se îndura sa facă ceva nesemnificativ pentru a face religia atrăgătoare şi rezonabilă şi pentru închinătorul foarte tânăr.

Una din cele mai mari provocări, şi cu cea mai înaltă rată de creştere, este dependenţa. Fie că este vorba de substanţe care promit marea descoperire a extazului, fie că este vorba de deprinderi şi comportamente de care nu se mai poate lăsa, tineretul este atras şi împins către consumul de droguri, pe calea banală a băuturilor cofeinate, apoi cafeaua însăşi cu tutunul şi alcoolul. De aici şi până la narcomanie este doar un singur pas. Unul pe care cei mai mulţi tineri sunt ispitiţi şi-l vor face.

Am trecut doar în revistă, lista de ameninţări reale  care înconjoară turma celor mici şi vulnerabili, pe care Mântuitorul i-a  încredinţat spre păstrare şi hrănire, lui Petru şi fraţilor lui de slujbă.

Ajutorul de care tinerii au nevoie
Dacă pentru înţelegerea nevoilor şi frământărilor cu care se confruntă tineretul, este nevoie de un efort conştient, iar simpla intuiţie nu ajută prea mult, asistarea acestor nevoi presupune şi pretinde un  efort mult mai calificat. In primul rând programul activităţilor desfăşurate la biserică necesită o schimbare astfel ca pentru copii şi tineri biserica să poată oferi ceva semnificativ. In unele biserici se obişnuieşte ca pastorul sau cineva cu experienţă şi har, să pregătească un program pentru copii, chiar înainte de predică.

Acest lucru este bun dar nu este suficient. Pentru că tot discutăm de ora de predică, trebuie să subliniez faptul că a desfăşura alte activităţi cu copiii în timpul acesta, nu mi se pare cea mai bună formulă. Este nevoie ca unele momente ale Sabatului să reunească întreaga] familie a bisericii, şi care să fie acest moment, dacă nu, ora de predică. Acest lucru va crea anumite dificultăţi predicatorului, dar atunci când cuvântarea este înţeleasă şi de un copil, avem siguranţa că şi cei mari o vor înţelege, altfel mă îndoiesc că lucrurile pe care nu le pot înţelege copii vor fi foarte ziditoare pentru adulţi. Dacă copiii se simţeau bine în jurul Marelui Invăţător când îi învăţa pe cei mari, este nevoie ca şi predicatorii noştri să   aibă harul acesta.

Predica pentru nevoile tineretului este clară, inspiratoare de viziune, înălţătoare de suflet şi entuziastă. Lungimea ei nu poate depăşi timpul în care atenţia poate fi menţinută trează. Practic, atunci când copiii şi tinerii încep să se plictisească la predică este semnul ca în curând şi părinţii lor vor face la fel dacă nu cumva au luat-o înaintea acestora.

Predicarea este doar o parte a lucrării pe care responsabilii spirituali o au faţă de membrii de toate vârstele şi cu atât mai mult faţă de tineret. Departamentul de tineret are un program complet care cuprinde toate activităţile necesare pentru a întâmpina nevoile specifice, dar acest lucru nu poate face pe pastor să considere că el nu mai are nimic de făcut.  Este o obligaţie profesională să fie familiarizat cu aceste programe chiar dacă activităţile cu tineretul nu sunt cea mai tare parte a competenţei sale. Tinerii vor aprecia foarte mult fiecare ocazie pe care pastorul o are de a discuta cu ei şi a răspunde la întrebările lor, dar mai ales la nevoile lor. Unii dintre noi ne aducem aminte aproape cu veneraţie de pastorii care ne-au povăţuit la vremea copilăriei şi tinereţii noastre. Uneori câteva cuvinte adresate personal valorează mai mult decât un întreg ciclu de predici ţinute de la amvon. Orice pastor care îşi respectă chemarea sa divină va asculta porunca Maestrului de a păstori mieluşeii atunci când face o vizită în familie. El va fi uimit de gradul foarte mare de deschidere şi încredere şi de lipsa de prejudecăţi din partea tinerilor şi copiilor cărora li se acordă atenţie şi importanţă cuvenită.

In ciuda aparenţelor,  conform cercetărilor de specialitate, copii şi tinerii  apreciază tot aşa de mult ca şi adulţii, înaltul privilegiu al rugăciunii. Dacă pastorii noştri vor putea oferii tinerei generaţii cele mai bune modele şi căi de exprimare a evlaviei personale, biserica nu ar avea prea multe motive de îngrijorare, nici cu privire la viitorul bisericii, şi nici cu privire la calitatea spirituală a tineretului nostru. Când copii şi tinerii noştri  vor prinde drag de studiu şi rugăciune, lucrarea pastorului şi a bisericii va fi scutită de multe neajunsuri şi va beneficia de o resursă inepuizabilă de energie proaspătă şi plină de viaţă.

Câteva cuvinte se cade să spunem aici despre metodele de lucru cu tineretul. Uneori, privite de pe margine, ocaziile şi  întrunirile tineretului sunt pline de haz fără rost şi chiar cu anumite nuanţe de vinovăţie. Dacă se ajunge acolo cu adevărat, este un abuz şi o denaturare, dar metodele creative au cu totul alt scop. Jocul poate deveni un scop în sine, sau în cel mai fericit caz o sursă de bună dispoziţie, dar metoda jocului este un lucru cât se poate de serios, dacă este folosit cu iscusinţă şi clarviziune. Într-un context de entuziasm şi bucurie, realităţile din viaţă sunt probate şi exersate într-un mod care atinge mult mai bine analiza şi gândirea sănătoasă, decât ar face acest lucru, o prezentare orală liniară.

Am afirmat ceva mai de vreme că orele de religie sunt singurele ocazii pentru mulţii copii de a  avea de a face cu educaţia religioasă. Este regretabil dacă este aşa, iar dacă ar fi, atunci, cum ar trebui să fie aceste ore? Profesorul de religie, care este cel mai recomandabil a fi pastorul, trebuie să considere ca fiind cea mai mare ocazie pentru el de a forma obiceiuri corecte de studiu şi devoţiune. Practic, profesorul trebuie să-i asiste pe copii să-L descopere pe Dumnezeu în mod personal. Integrarea instituţională este, mai puţin importantă pentru educaţia religioasă, decât orientarea personală în raport cu Dumnezeu. Ştiu că există o programă care trebuie avută în vedere. Eu nu protestez împotriva programei ci a manierei lipsită de responsabilitate în care educaţia religioasă este săvârşită uneori. Când religia ajunge să fie privită ca o obligaţie de serviciu pentru profesorul de religie şi ca o obligaţie şcolară pentru elev, sistemul este falimentar din capul locului. Numai pasiunea şi chemarea personală mai pot îndrepta aceste lucruri strâmbe din capul locului.

Ceea ce vreau să spun în concluzie este că, nevoii de Dumnezeu a tinerilor, trebuie să răspundem competent şi responsabil. Cel mai mare câştig este să-i conducem eficient la Dumnezeu care îi va păzi de orice rău de care ne temem pentru ei.

Ion Buciuman

This entry was posted in Pastoratie and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>