Insula Patmos

Insula Patmos

         O descriere a insulei Patmos. – Patmos este o insula mica in Marea Egee, una din cele doisprezece insule cunoscute sub numele de Dodecanez, si, uneori, sub numele de Sporade. Este situata la aproximativ 50 de mile la sud-este de ruinele Efesului, care se afla aproape de orasul modern de pe coasta Asiei Mici, Kus’adasi (vezi harta din fata p. 33, Vol. VI).

Insula Patmos are o forma asemanatoare cu cea unei potcoave sau a unui semilune, cu ambele capete indreptate catre Asia Mica. Lungimea insulei este de 10 mile, iar latimea maxima este de 6 mile. Are o suprafata de aproape 22 de mile patrate. Este atat de mica incat aproape ca nu are nici o insemnatate, exceptand faptul ca este mentionata in primul capitol al Apocalipsei. Punctul ei cel mai inalt, cam 750 picioare deasupra nivelului marii, este numit Muntele Sfantul Ilie. Vezi ilustratia din fata p. 736.

Candva Insula Patmos avea trei porturi, desi astazi mai este folosit doar unul din ele, Scala. Acest port este adapostit, vasele ancorand in rada, in loc de a trage la vreun chei. Barci mici vin in intampinarea vaselor si duc la tarm pasagerii si marfurile. O data ajunsi la tarm, spre surprinderea lor pasagerii descopera ca nu exista nici un hotel, dar printre cei 2000 sau 3000 de greci, singurii ei locuitori, se pot gasi cativa oameni ospitalieri.

Insula este muntoasa. Cea mai mare parte a ei este acoperita de stanci, iar pamantul sterp este crapat si plin de asperitati. Se pare ca este de origine vulcanica, si desi s-au construit cateva gradini pe terase, se produc doar putine lucruri de valoare. Hrana este adusa de pe insulele invecinate. Cateva fantani si bazine ofera necesarul zilnic de apa si face sa nu fie necesara importarea apei, desi unele din insulele invecinate nu au acest avantaj.

Desi pamantul nu este productiv, se pare ca in trecut pe insula cresteau cativa palmieri, deoarece mai demult ea se numea Palmosa. Astazi ea are foarte putini smochini, si aproape nimic altceva. Unii locuitori se ocupa cu pescuitul pentru a-si asigura o parte din hrana. Cativa cultiva o foarte mica cantitate de struguri de o calitate slaba. Pe insula cresc cateva capre, care ofera o cantitate de lapte si produse lactate. Iar femeile se mai ocupa cu impletitul.

Nu exista fabrici pe insula si nu se gaseste de lucru. Dar multi din locuitori au in Statele Unite rude care ii ajuta cu mici sume de bani. Insula Patmos a apartinut candva Turciei, apoi Italiei, iar acum Greciei. Locuitorii erau nemultumiti sub dominatia turca si s-au bucurat cand au fost eliberati de italienii. Dar cu timpul au ajuns sa-i urasca si pe acestia, si au incercat unirea cu Grecia.

Patmos este o insula singuratica. Exista cateva magazine, care sunt construite in piatra, dar sunt departe de a fi moderne. De asemenea exista un numar mic de olarii, foarte neinsemnate. Casele de pe insula au acoperisul plat si aproape toate sunt ingrijite si varuite in exterior. Strazile sunt putine, inguste si neregulate.

In secolul I, cand s-a construit manastirea principala, planul era sa nu se admita femei pe insula. Dar regula aceasta a fost incalcata cand pe insula au venit sa locuiasca pescari si alti oameni. Se spune ca la un moment dat ar fi trait acolo numai trei sute de barbati si ca femeile erau mult mai multe, in proportie de douazeci la unu. In ziua de azi pe insula sunt aproximativ trei sute de capele. Unele din acestea sunt extrem de mici si nu prea sunt folosite. Se spune despre Patmos ca era candva “plin de calugari si de pirati”. Piratii cei cruzi au disparut, dar pasnicii calugari ai Bisericii Greco-Ortodoxe au ramas.

Manastirea Sfantul Ioan de pe insula Patmos. – In 1088 imparatul bizantin Alexius Comnenus a facut o danie scrisa, sau un decret, numit Bula de Aur, prin care ii oferea Patmosul, pentru totdeauna, lui Christodulus si succesorilor sai. Insula avea sa fie proprietatea lor, fara ca ei sa plateasca vreun impozit. Unii sunt convinsi ca manastirea crestina a fost zidita pe locul unde pe vremuri se afla un templu al Artemisei. Ross a facut publica descoperirea unei inscriptii, desi mutilata, care arata ca vechea zeita a insulei era Artemisa scitica sau taurica. Corpul imbalsamat al lui Christodulus poate fi vazut intr-o mica incapere laterala a manastirii.

Puternicele turnuri ale zidurilor manastirii confirma credinta ca manastirea a fost construita in primul rand pentru a servi ca o locuinta care sa le ofere protectie calugarilor de la Sfantul Ioan si ca un loc unde alti locuitori ai insulelor sa se poata adaposti de pirati si alti intrusi. Se spune despre Christodulus ca a luat muncitori din Insula Cos pentru a ajuta la construirea manastirii, care a fost ridicata ca un monument in cinstea scriitorului Apocalipsei.
Exisa un drum modern care duce in sus pe urcusul prapastios din portul Scala, peste pestera apocaliptica, la manastire. Drumul acesta este folosit de cele doua vehicule cu motor cu care se mandreste insula.

Cel mai de seama document din biblioteca manastirii este Bula lui Alexius Comnenus, autorizand infiintarea acestei institutii. Ea are o lungime de 9 picioare (un picior este de aprox. 30 cm.) si o latime de aproape 16 inchi (un inch este de aprox. 2,5 cm.). Scrisul este mare si usor de citit. Printre alte manuscrise si documente din biblioteca se afla si o editie din secolul al VII-lea a cartii lui Iov, scrisa cu litere unciale, pe pergament. Manuscrisul acesta este infrumusetat cu ilustratii reprezentandu-i pe fiii si fiicele lui Iov, precum si intamplarile din viata patriarhului.

Un alt obiect de valoare este Porphyrios Codex, care contine cea mai mare parte din Evanghelia dupa Marcu. Henry Tozer sustinea ca alte parti ale aceluiasi manuscris, continand fragmente ale altor Evanghelii, se gasesc in Muzeul Vatican (sase foi) si la Viena (doua foi) (vezi Henry Fanshawe Tozer, The Islands of the Aegean, p. 190). El il numea Codex N si considera ca este un manuscris in-cvarto din secolul al VI-lea. Are doua coloane si este scris pe o varietate de pergament purpuriu, despre care se spune ca se gaseste rar. Numele lui Dumnezeu si al lui Hristos au fost scrise cu aur. Candva manastirea avea 600 de manuscrise pretioase, dar astazi in posesia ei se mai afla doar 240.

Calugarii din Patmos, ca si cei din Cipru si din multe alte locuri, cunosc prea putin despre Biblie. Unii vizitatori invatati au fost surprinsi sa descopere ca cea mai mare parte din calugari au foarte putine cunostinte sau chiar deloc. Un vizitator francez relata ca numai trei calugari din optzeci erau in stare sa citeasca. Tischendorf a fost uimit sa afle ca ei nu aveau nici macar un document care sa vorbeasca despre textul cartii Apocalipsa (vezi James Culross, John, Whom Jesus Loved,  p. 76 n.).

Comorile manastirii sunt bine pazite. Acestea constau din mitre, coroane, cruci, de diferite feluri – unele avand pietre pretioase – vesminte, carje preotesti si picturi religioase. In tezaurul manastirii se afla de asemenea relicve foarte pretioase. Calugarii pretind ca pe langa trupul lui Christodulus detin diferite oase sau parti de oase ale altor sfinti din trecut. Ei pastreaza incaltamintea si carja intemeietorului manastirii. De asemenea, calugarii prezinta uneori un lant cu care, zic ei, a fost legat acesta in timpul detentiei sale.

  Pestera Apocaliptica. - Cam pe la jumatatea drumului care coboara dinspre manastire se afla o pestera sapata in piatra, cam de marimea unui apartament. Conform unei traditii nedovedite inca, aici ar fi locuit Ioan in timpul sederii sale pe Insula Patmos. Astazi pestera este luminata cu ajutorul unor candele agatate, iar deasupra ei a fost construita o capela destul de mare. In tavanul pesterii sunt trei crapaturi mari, cu privire la care calugarii sustin, in mod superstitios, ca au fost cauzate de un cutremur de pamant, atunci cand Domnul a zis: “Eu sunt Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul”. Ei cred ca cele trei crapaturi reprezinta Sfanta Treime si considera ca intalnirea celor trei crapaturi in mijloc reprezinta unitatea Treimii.

Unui vizitator i-au fost aratate carligele de fier prinse in tavan si i s-a spus ca patul lui Ioan era agatat de ele. Conform unei alte traditii ciudate, o lespede de piatra, de-a lungul unuia din pereti, era pupitrul sau masa la care statea Ioan cand scria Apocalipsa. Despre o gaura in zid, aproape de podea, se spune ca era locul unde el isi rezema capul, atunci cand ingenunchea in rugaciune, iar despre o mica nisa scobita in zidul de piatra, cam la doua picioare de la podea, se zice ca era locul unde isi sprijinea mana cand se ridica de la rugaciune.

Alte lucruri de interes din interiorul pesterii sunt simbolurile apocaliptice pictate in culori, pe tavanul candva alb. Printre acestea sunt cei sapte ingeri varsand din potirele lor cele sapte plagi din vremurile de pe urma, femeia stand pe luna, purtand o coroana cu douasprezece stele, si fiara din Apocalipsa 13, iesind din pamant. Dar umezeala pesterii a facut ca vopseaua sa se umfle si sa se cojeasca atat de tare incat picturile s-au deteriorat foarte mult.

Pe un zid lateral se afla sapte tablii pe care sunt inscrise fagaduintele date celor sapte biserici. In afara pesterii, deasupra intrarii, se gaseste o placa pe care este scrisa o parte din Genesa 28,17: “Cat de infricosat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” Cuvintele acestea au fost rostite pentru prima data de catre Iacov, dupa ce a avut visul cu scara care ajungea la cer. Calugarii sustin ca locul unde se crede ca a primit Ioan in viziune cele raportate in Apocalipsa a fost pentru el ca “poarta cerurilor”.

   Sursa:  Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

This entry was posted in Istorie biblica and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>