Inchinarea crestina

Inchinarea crestina

Nu este descris niciunde in Noul Testament un serviciu crestin de inchinare. Sunt ceva indicatii in Faptele apostolilor 2 si 20, si 1 Corinteni 11 si 14, insa in ce priveste programul de inchinare trebuie sa facem referinta la surse extra-biblice.

Pliniu si inchinarea crestina.-Cea mai timpurie descriere facuta unui serviciu crestin de inchinare este din pana unui scriitor pagan. Pliniu cel Tanar era guvernator in Pont, pe malul de sud al Marii Negre. El fusese numit in acea functie de imparatul Traian. Pliniu este cel mai bine cunoscut ca un om al scrisorilor, si el a scris excelent in limba latina, astfel ca epistolele lui au fost pastrate.

Printre acestea se afla o vasta corespondenta cu imparatul. In aceasta este o scrisoare scrisa de el, in care descrie experienta sa din Pont o data cu ridicarea sectei crestinilor (Letters x. 96), si in care arata imparatului ce facea el ca sa opreasca cresterea sectei. In acest raport, el a descris un serviciu crestin de inchinare, folosind informatii de la unii pe care i-a arestat, deoarece acestia fusesera acuzati ca ar fi urmasi ai lui Hristos.

  Surse crestine.-Sunt si doua surse crestine care spun ce se intampla cand se adunau crestinii ca sa se inchine Domnului lor. Didahiile constituie una dintre aceste surse, documentul anonim deja citat. Acestea nu ofera o secventa sau un program al exercitiului exterior al inchinarii, ci ofera informatii pretioase legate de ceea ce faceau crestinii de la jumatatea secolului al doilea. Cealalta sursa este First Apology a lui Iustin Martirul (67), adresata imparatului roman care domnea atunci, Antoninus Pius (138-161 d.Hr.). Aceasta ofera o descriere clara, secventiala a inchinarii crestine, asa cum se desfasura la acel timp in cetatea Romei, care era probabil asemanatoare cu serviciile de inchinare crestine de pretutindeni.

Asa cum s-a spus mai devreme, crestinii, fiind o secta ilegala, nu puteau detine proprietati si se intalneau in casele membrilor (Romani 16,5; 1 Corinteni 16,19; Coloseni 4,15) sau in sali inchiriate. Adunarile, cel putin in vremuri de persecutie, se tineau devreme dimineata (Pliniu), probabil pentru a evita detectarea. Intalnirile saptamanale erau destinate in primul rand membrilor bisericii si celor sincer interesati. La inceput se facea, cu siguranta, putina publicitate intrunirilor crestine, si nu se dorea ca acestea sa fie adunari publice generale. Pliniu descrie ca adunarile de inchinare se tineau “intr-o anumita zi fixata” (Letters x. 96; Loeb ed., vol. 2, p. 403), fara a identifica ziua.

Desfasurarea serviciului.-Serviciul de inchinare era foarte simplu, cu o pregatire si formalizare minime. Intrunirea se deschidea cu o cantare, fara indoiala ce folosea psalmi (Efeseni 5,19), si probabil cu cantarea sau recitarea unui simplu crez crestin, asa cum sugereaza poate pasaje ca cele din Scriptura din 1 Timotei 3,16; 2 Timotei 2,11-13. Pliniu raporteaza ca “ei se legau printr-un juramant solemn sa nu faca nici un fel de fapte nelegiuite, sa nu comita nici o inselatorie, furt sau adulter, niciodata sa nu-si schimbe cuvantul dat sau sa nege adevarul” (idem).

Potrivit lui Iustin Martirul, se citea un pasaj din Scriptura care in secolul al doilea includea cel putin portiuni din Noul Testament. Aceasta citire din Scriptura, evident nu era numai un pasaj, ci mai degraba fragmente mai lungi. Aceasta nevoie este usor de inteles daca ne amintim ca toate exemplarele Scripturii la data aceea erau scrise de mana si doar putini membri ai bisericii puteau detine asemenea exemplare.

Crestinii dobandeau cunostinte din Scriptura din ceea ce auzeau citindu-li-se. Citirea Scripturii era urmata de comentarii asupra portiunilor selectate, facute de o persoana desemnata pentru ziua respectiva-fara indoiala de obicei prezbiterul conducator, daca era prezent la acea adunare sau de catre unul din prezbiterii care erau ajutoarele lui. Cand se incheia predica, adunarea se ridica in picioare si se ruga.

O comparatie intre acest serviciu divin crestin din acea perioada de inceput cu cel de la sinagoga iudaica (vezi Vol. V, pp. 57,58) evidentiaza asemanatori izbitoare si astfel se poate concluziona ca in multe privinte desfasurarea unui serviciu divin crestin era luata dupa modelul iudaic.

Conform celor relatate de Pliniu, dupa ce se termina aceasta parte adunarea era libera. Dupa o mica pauza se adunau din nou numai aceia care erau membrii botezati ai bisericii. Apoi acestia celebrau Cina Domnului. Potrivit lui Iustin Martirul, in acest moment erau luate daruri.

Este greu de spus in ce masura materialele aduse ca daruri erau folosite pentru masa de partasie. Dupa 1 Corinteni 11,18-22 se pare ca membrii isi aduceau ei insisi hrana pe care o mancau la masa agape ce preceda Cina Domnului. Iustin Martirul se pare ca ar sugera ca unele din cele aduse ca daruri erau folosite chiar la Cina Domnului.

O parte din paine si vin erau duse celor bolnavi; bani, mancare si imbracaminte primite prin daruri erau impartite strainilor, saracilor si celor intemnitati pentru credinta lor. Responsabilitatea pentru distribuirea lor era asupra prezbiterului conducator.

Se pare ca timp de multi ani unii, cel putin, dintre crestinii iudei, continuau sa se intalneasca sabat dupa sabat in sinagogile iudaice (Faptele apostolilor 15,21). Este de inteles, ei nu doreau sa se desparta de fratii lor iudei necrestini.

Alte descrieri ale serviciului divin crestin de inchinare se gasesc in documentele de mai tarziu, ca si in scrierile lui Tertulian si in Constitutiile anonime ale Sfintilor apostoli, toate din secolul al treilea si mai tarziu.

    Sursa:Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

This entry was posted in Istoria bisericii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>