Inchiderea harului

Inchiderea harului

Expresia aceasta este una de uz intern, specifică adventiștilor de ziua a șaptea. O mică explicație este necesară pentru cititorii de altă confesiune.Intenția acestui articol este aceea de a pune în discuție o anumită înțelegere a acestui subiect. Din această interpretare particulară poate ieși un simț de neputință, o formă particulară de descurajare. O clarificare este deci necesară.

Prin ”închiderea harului” se înțelege încheierea pentru totdeauna a mijlocirii Domnului Hristos  în favoarea păcătoșilor care se pocăiesc. Este momentul când se anunță în ceruri: “Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe. Cine este fără prihană, să trăiască si mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe” (Apocalipsa 22,11) Prin comparație cu serviciul marelui preot din Vechiul Testament, acesta este momentul când Domnul Hristos dezbracă haina de Mare Preot.  Faza următoare a lucrării Domnului este aceea de recuperare a copiilor lui Dumnezeu și de judecată a neamurilor pământului.

Păcatele pot fi iertate numai prin mijlocirea Domnului Hristos. Nimeni altcineva nu poate ajuta. Credințele populare diferite de aceasta nu sunt susținute de Cuvântul lui Dumnezeu. “Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine ca jertfă …” (I Timotei 2,5.6). Din momentul în care această slujbă a Domnului s-a încheiat, nu mai există iertare de păcat. Soarta fiecăruia este sigilată pentru totdeauna.

Fiindcă suntem oameni supuși slăbiciunilor firești și erorilor de judecată, putem înțelege frământarea credincioșilor când, își vor da seama că s-a închis harul. Oricât de puțin ar dura aceasta, agonia poate să fie teribilă. Acești credincioși s-au încrezut în făgăduințele lui Dumnezeu și s-au bucurat în nădejdea întâlnirii cu Domnul.

Acum, înainte de citirea sentinței Curții Supreme a Universului, tensiunea se ridică la maximum. A fost pocăința lor sinceră? A fost ea completă? Nu au mai rămas păcate nemărturisite și nepărăsite, acum când s-au închis cărțile? Ei nu se îndoiesc de Dumnezeu, ci de ei înșiși. Starea lor de spirit este comparată cu a lui Iacov, în noaptea strâmtorării lui celei mai grele. Tot de acolo vine și asigurarea că asemenea lui Iacov, vor ieși cu bine din necaz (Ieremia 30,7. Geneza 32,8-12).

Nu e nicio problemă pentru cititorii Bibliei să accepte ideea unei judecăți preadvente. Vor fi două învieri și între ele o mie de ani. “Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere. Asupra lor a doua moarte nu are nicio putere” (Apocalipsa 20,6). La venirea Domnului Hristos, linia este trasă între cei mântuiți și cei rămași pe din afară. Îngerii lui Dumnezeu știu pe cine trebuie să cheme afară din morminte. De asemenea, cititorii serioși ai Bibliei nu au nicio problemă cu adevărul tulburător că aleșii lui Dumnezeu vor fi cei găsiți fără prihană și sfinți la data închiderii harului.

Definiția sfințeniei poate cerenele explicații. “Fără prihană” este acceptat de toți că înseamnă fără pată, fără reproș înaintea lui Dumnezeu. Gândul acesta provoacă o examinare de sine serioasă. Ceea ce apare discutabil pe această temă este starea sfinților sigilați pentru viața veșnică, între momentul închiderii harului și arătarea în slavă a Domnului Hristos. Se afirmă că aceștia și-au format un astfel de caracter încât vor fi în stare să treacă prin strâmtorarea finală fără Mijlocitor. Sugestia implicită este că fără Mijlocitor înseamnă fără asistență divină. Se lipește la acest subiect propoziția că ultima zi de pe pământ a credinciosului trebuie să fie la fel cu prima din cer. Din nou sugestia este că aceasta este condiția acceptării lui Dumnezeu.

Această concluzie provine dintr-o înțelegere limitată a noțiunii de har. Dacă prin har înțelegem numai disponibilitatea lui Dumnezeu de a ierta păcatele, putem accepta și această interpretare îngustă. Dacă însă observăm că harul lui Dumnezeu este mult mai cuprinzător, nu putem fi de acord cu această vedere.Petru vorbește de “Dumnezeul oricărui har” ( I Petru 4,19). Alți traducători au înțeles “harul de multe feluri”. Nu numai atât, în acest ultim caz, însăși sintagma “închiderea harului” devine discutabilă. Harul lui Dumnezeu nu se închide niciodată. Mijlocirea pentru iertarea păcatelor, da. Pământul nou nu va fi populat de păcătoși, care să-și ceară mereu iertare unui Mântuitor care să mijlocească pentru ei toată veșnicia.

Cuvântul “har” este prezent și în Vechiul Testament,  mai exact de 76 de ori în forma substantivală, adjectivală, sau adverbială (grace, gracious, graciously -NKJV). El este tradus în cuvinte diferite, ca milă, favoare, bunăvoință, trecere, îndurare, etc. “Noe găsit har înaintea Domnului” (Geneza 6,7),, la fel Lot în Sodoma (Geneza 19,19). După episodul vițelului de aur, Dumnezeu a dat har poporului rătăcit (Exodul 34,6.7).

Toți oamenii credinței din Evrei 11 au fost socotiți neprihăniți prin credință și aceasta este lucrarea harului (Romani 4,4). De fapt, după ce a păcătuit, Adam nu a murit datorită harului care i-a fost acordat. Apostolul Pavel se referă la ” harul care ne-a fost dat  în Hristos Isus înainte de veșnicii” I Timotei 1,9)   În El (în Hristos) Dumnezeu “ne-a ales înainte de întemeierea lumii … după buna plăcere a voiei Lui” (Efeseni 1,4.5). Observați că buna plăcere a voiei Lui este tocmai revărsarea harului Său mântuitor. Nici nu s-ar putea să fie altfel, fiindcă Dumnezeu este veșnic Același și pe caracterul Lui se poate conta.

Atitudinea de bunăvoință a lui Dumnezeu față de îngerii răzvrătiți se vede în cântecul de jale exprimat cu privire la căderea lui Lucifer (Ezechiel 28,12-17).  Același har se poate vedea în încercarea de a discuta cu Satana bazele guvernării lui Dumnezeu. Aceasta era tocmai  esența răzvrătirii (Iov 1,6-12).  Alte ocazii din Biblie pot fi  citate, de asemenea.

Pe acest fond mai larg al caracterului constant al lui Dumnezeu adăugăm asigurarea Lui că nu ne va lăsa niciodată singuri. ” Fiindcă Mă iubește  – zice Domnul, îl voi izbăvi …. voi fi cu el în strâmtorare” (Psalmul 91,14.15). “Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13,5). Domnul Hristos Însuși, pe pământ, a avut un singur moment când S-a temut că păcatul pus asupra Lui Îl desparte de Tatăl , dar niciun om nu va avea de trecut prin așa ceva.

Concluzia pare foarte clară. Credincioșii sigilați pentru viața veșnică vor avea de trăit un timp scurt fără mijlo”citor, dar niciodată fără harul susținător al lui Dumnezeu. “Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2,8).

Titus Cazan

Sursa: www.tituscazan.com

This entry was posted in Articole and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>