Ilustratii despre suferinte si incercari

Ilustratii despre suferinte si incercari

O ceasca de cafea

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
“Spune-mi ce vezi?”

“Morcovi, oua si cafea”, a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: “Ce inseamna toate acestea, mama?”

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.

Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.
Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.
Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.

“Care dintre ele esti tu?” si-a intrebat fiica. “Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?”

Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil. Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?
Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?

In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.

Blaise Pascal

Blaise Pascal se întorcea într-o zi de la munca sa de cercetător. Era recunoscut drept un ‘‘șoarece de bibliotecă’’ renumit. De altfel, un creștin și un soț veritabil. Nici nu sosește bine în pragul casei, că soția l-a luat în primire. O rafală de cuvinte îndreptate împotriva omului de știință: ‘‘Toată ziua pierzi vremea… Nu știi să faci nimic, decât experimente și studii ciudate…’’

După ce a tunat și a fulgerat o vreme, provocată de lipsa de reacție a domnului savant, doamna Pascal se duce val-vârtej și aduce o găleată cu apă rece pe care o toarnă în capul soțului ei. Ud leoarcă, acesta, poate pentru mulți, prea slab de îngeri, exclamă stins: ‘‘După tunete și fulgere trebuia să urmeze și o ploaie bună’’.

Aligatorul

Acum cativa ani intr-o zi insorita de vara in sudul Floridei, un baietel s-a hotarat sa inoate in lacul din spatele casei sale. In graba sa de a se arunca cat mai repede in apa, a alergat pe usa din spatele casei, lasand in urma, pantofi, sosete si tricoul cu care venise. S-a aruncat in apa, fara sa realizeze ca in timp ce el inota spre mijlocul lacului, un aligator venea spre tarm.

In acest timp mama privea ingrozita pe fereastra si vedea cum cei doi se apropie tot mai mult. De frica, mama alerga catre apa, strigand la fiul sau cat putea de tare. Auzind vocea mamei, baiatul speriat s-a intors, inotand spre mama sa. Era prea tarziu. Chiar in momentul cand mama sa l-a inhatat de maini pe micul baiat aligatorul l-a insfacat de picior. A inceput o adevarata batalie intre ei. Aligatorul era mult mai puternic decat mama sa, dar care era foarte hotarata sa nu-i dea drumul baiatului cu nici un pret.

Un fermier s-a intamplat sa treaca prin apropiere. Auzind strigatele a alergat la locul respectiv apoi tintind a impuscat aligatorul. De necrezut, dupa saptamani si saptamani in spital baiatul a supravietuit. Picioarele sale erau pline de cicatrice facute de animalul feroce, iar pe maini avea urmele unor rani adanci facute de unghiile mamei in efortul ei de a-si salva fiul iubit.

Un reporter care l-a intervievat pe baiat dupa aceasta trauma, l-a intrebat daca vrea sa-i arate ranile. Baiatul i-a aratat ranile de pe picioare, dar cu o deosebita mandrie, i-a spus reporterului:
“Dar priveste la mainile mele. Am rani adanci si aici. Le am pentru ca mama nu m-a lasat sa pier.”

Tu si eu putem sa ne identificam cu micul baiat. Si noi avem rani. Nu de la un aligator sau ceva de genul acesta. Dar avem rani ale unui trecut dureros. Unele dintre ele sunt urate si au cauzat regrete adanci. Dar unele rani sunt pentru ca Dumnezeu nu te-a lasat sa cazi, sa te pierzi. In mijlocul incercarilor, El era acolo tinandu-te strans. Scriptura ne invata ca Dumnezeu ne iubeste. Tu esti un copil al lui Dumnezeu. El vrea sa ne protejeze si sa ne conduca pe caile Sale.

Dar uneori noi, cadem in situatii periculoase. Viata este plina de pericole si uitam de dusmanul care este gata sa ne atace. De aceea cand incepe lupta sa nu uiti ca poti avea rani ale dragostei Sale pe maini, sa fi foarte fericit si recunoscator. El nu te va lasa cu nici un pret. Spuneti mai departe aceasta povestioara, pentru ca nu stiti cine are nevoie de incurajare, cine trece printr-o lupta deosebit de grea.

Intelepciune din istorie


Printr-o serie de circumstante in afara vointei sale si prin masinariile unui nobil egoist, avid de putere, Lady Jane a devenit Regina Angliei pentru 9 zile. Piesele din viata ei, ca un joc de puzzle, puse laolalta ne dezvaluie un tablou al unei femei remarcabile. Taria ei de caracter si credinta miscatoare sunt o provocare si totodata o binecuvantare pentru noi toti.

Lady Jane era stranepoata Regelui Henry al VIII-lea. Parintii ei s-au ingrijit foarte putin pentru cea mai mare fiica si au vazut in ea doar un instrument pentru indeplinirea propriilor lor ambitii de putere si prestigiu. Ei sperau ca Printul Edward, varul ei de vita regeasca, sa o ia in casatorie. In cercurile regale ale secolului al XVI-lea, oamenii aranjau casatoriile pentru a-si asigura proprii aliati si pentru a se uni impotriva dusmanilor comuni. Nu era nevoie de dragoste.

Lady Jane era inteligenta, iar parintii ei, vazand marile ei abilitati, i-au facut rost de cei mai buni profesori. Ea a invatat Scripturile, iar Cuvantul lui Dumnezeu a devenit suportul moral din viata tinerei. Ea s-a nascut in 1537, in vremea cand Reformatiunea se intindea in tara. Biblia in engleza pe care William Tyndale o tradusese a fost introdusa ilegal in Anglia si a inceput sa schimbe vietile oamenilor.

Lady Jane era una dintre persoanele care credea in mesajul Bibliei. Toate adevarurile Evangheliei erau la fel de importante pentru ea. Desi viata ei a fost lipsita de dragoste parinteasca, ea a invatat sa se increada in Dumnezeu inca de la o varsta frageda. Una dintre rugaciunile pastrate ne ajuta sa intelegem mai bine natura credintei acestei fete: “O, Dumnezeule plin de mila, Tu care cunosti totul, cerceteaza-ma; si fii Tu turnul meu puternic de scapare, aceasta Te rog cu umilinta. Ajuta-ma sa nu fiu ispitita de puterea mea, fii Tu Eliberatorul meu din pacat si da-mi harul Tau pentru a putea suporta mana Ta puternica si corectia Ta aspra.”

Cand avea aproape 15 ani, Lady Jane a fost fortata sa se marite cu Lord Gilford Dudley. Tatal lui Gilford, John Dudley, a aranjat casatoria. El avea o pozitie de suprematie ca Duce a Northumberland. El s-a inconjurat de suporteri in Consiliul de Administratie a ducatului. De asemenea, era prieten cu Regele Edward al VI-lea si l-a convins pe regele care se afla pe moarte sa scrie o dispozitie de succesiune. In ea, Edward le dezmostenea pe surorile lui, Mary si Elizabeth.

Logica pe care John Dudley a folosit-o a fost aceea ca Henry al VIII-lea, ca sa poata divorta de sotia lui, isi declarase copiii ca fiind ilegitimi. Mai mult, Dudley l-a speriat pe regele care se afla pe moarte sugerandu-i ca daca surorile lui s-ar marita cu niste straini, tara ar putea fi condusa de un rege strain, sau chiar ar putea anexa regatul propriului sau stat. Aceasta l-a condus pe habotnicul Rege Edward al VI-lea sa lase ca mostenire coroana verisoarei lui, Lady Jane, care ii impartasea convingerile.

Si asa, pe 6 iulie 1553, Lady Jane a devenit Regina Angliei. Aceasta a dus la o si mai dramatica intorsatura a evenimentelor in viata ei si la o mai mare  tulburare.

John Dudley a tinut secret informatiile despre moartea Regelui Edward pana a reusit sa aranjeze evenimentele astfel incat sa conduca la proclamarea lui Jane ca regina. Nici chiar Jane nu stia ca va fi regina. Ea, alaturi de toti ceilalti cetateni ai Angliei, credea ca Mary va mosteni coroana. Dar cand Jane era aproape de Londra, stirea mortii regelui Edward a fost facuta publica.

Abia atunci Jane si-a dat seama ca va fi regina. A fost, asa cum recunoaste chiar ea, “stupefiata si nelinistita”. A refuzat coroana. A plans si chiar a lesinat. Doar insistenta lui Dudley si a parintilor ei au convins-o ca aceasta a fost dorinta regelui Edward.

Dar din momentul in care s-a decis sa accepte coroana, ea a hotarat sa guvernze pentru slava lui Dumnezeu. Asezata pe genunchi, ea a spus, “daca ceea ce mi-a fost oferit este pe drept al meu, fie ca Majestatea Ta Divina sa-mi dea acea abilitate de a guverna pentru gloria si slava Ta, pentru binele acestei imparatii.”

In ziua urmatoare, vasul regal isi croia drum spre Turnul Londrei unde in mod obisnuit monarhii asteptau incoronarea. Dar nu se auzea nici un strigat de bucurie in multime. In schimb, Londra era plina de o liniste solemna. Foarte putini oameni o cunosteau pe Jane, insa ei cunosteau faptul ca ea nu era decat jucaria lui Dudley. Poporul o dorea pe Mary ca regina.

Cei care erau de partea lui Dudley au pus la cale o cavalerie care sa o prinda pe Mary si sa o apere pe Jane. Insa, incercarea a esuat, iar in schimb Jane a fost prinsa si inchisa. Jane i-a scris repede Reginei Mary si i-a explicat evenimentele care au condus-o ca sa fie incoronata. De asemenea, ea isi cerea iertarea de la Mary.
Regina ar fi vrut sa o lase in viata pe verisoara ei, insa a primit sfat sa nu o crute nici pe ea, nici pe sotul ei. Asa ca Jane a ramas prizoniera. Cei care o prinsesera i-au luat tot in afara de cartea de rugaciuni si Biblie.
Regina Mary l-a trimis pe capelanul ei, Dr. Feckenham, pentru a incerca sa o convinga pe Jane sa accepte credinta catolica. Insa Jane a refuzat, spunand, “Eu imi intemeiez credinta pe Cuvantul lui Dumnezeu si nu pe biserica; caci daca biserica ar fi dreapta, credinta bisericii ar trebui incercata prin Cuvantul lui Dumnezeu, si nu Cuvantul lui Dumnezeu prin biserica sau prin credinta mea.”

Dupa sase luni lungi petrecute in turn, Dr. Feckenham, care incepuse intr-adevar sa o iubeasca pe Jane si incercase sa-i salveze viata, a condus-o la esafod. La sosire, ea a ingenunchiat si a inceput sa recite Psalmul 51. O tacere adanca invaluia scena, pentru ca toti stiau ca ea este nevinovata. Si-a legat o batista la ochi si a ingenunchiat lasandu-si capul pe butuc.

Intr-o clipita, viata lui Jane s-a sfarsit. Insa amintirea ei este vie.

In Galeria Nationala de Arte din Londra exista un tablou imens in ulei care infatiseaza executia ei. Te umple de emotie cand o vezi imbracata intr-o rochie alba pentru a-i arata inocenta, inconjurata de doamne care asteapta plangand si calaul muschiulos. Este una dintre cele mai celebre picturi din muzeu. Lady Jane ar fi fost o excelenta regina a Angliei, insa in schimb ea va primi o coroana a neprihanirii pe care nimeni nu i-o va putea lua.
Viata ei este deja plina de invataturi. Ea ne invata ca desi se poate ca viata sa nu fie tocmai dreapta, noi putem alege sa fim plini de amaraciune sau nu. Lady Jane a ales sa nu fie trista. De asemenea, viata ei ne arata ca, indiferent de varsta, Dumnezeu ne poate folosi. In 1 Timotei 4:12, Pavel ne indeamna, „Nimeni sa nu-ti dispretuiasca tineretea; ci fii o pilda pentru credinciosi: in vorbire, in purtare, in dragoste, in credinta, in curatie.” Si tocmi aceasta a facut Lady Jane.

Culegere si aranjament de: Ionica Raceala

Biruieste momentele de durere

Am citit despre un obicei practicat in multe sate din Rusia intr-o vreme cind multi copii nu supravetuiau dupa nastere. Foarte multi dintre nou-nascutii din acea vreme mureau in primii ani de viata. Multe mame care si-au pierdut copiii nu mai gaseau nicio motivatie pentru a trai. Ele petreceau fiecare zi in plins si desnadejde. Pentru a le pregati pentru viata si a le ajuta sa depaseasca aceasta stare, in afara fiecarei localitati au fost construite colibe de jale pentru aceste mame. In aceste colibe, mamele care si-au pierdut copiii trebuiau sa traiasca in singuratate, plangandu-i pe cei pierduti, timp de o luna de zile.

La sfirsitul lunii, coliba era incendiata. Inainte ca focul sa o cuprinda , femeia care era inauntru trebuia sa hotarasca daca alege sa traiasca sau sa moara in flacari. Daca femeia iesea afara din coliba de jale, aceasta arata tuturor ca a ales sa traiasca. Luand aceasta decizie, ea trebuia sa construiasca o noua coliba pentru urmatoarea mama care, pierzindu-i pe cei dragi, era supusa aceluiasi test.

In urma acestor experiente, generatiile care au urmat au inteles ca, pentru inaintasii lor , viata a fost dura si uneori cruda . Alegand sa traiasca, aceste mame au fost pregatite sa indure suferinte si necazuri uneori greu de imaginat. In acest fel ei au fost pregatiti spiritual pentru vremurile grele , ce stiau ca vor veni curind.

Spre deosebire de acesti locuitori ai satelor din Rusia, noi asteptam ca viata sa fie fara probleme. Din aceasta cauza suntem complet nepregatiti pentru vremea in care visurile noastre nu ne sunt implinite, iar planurile si sperantele ne sunt facute tandari.

Din aceasta cauza, atazi intilnim asa de multi oameni suferind de depresie nervoasa si, spre deosebire de generatiile anterioare, depindem atit e mult de medicamente. Suntem o generatie complet nepregatita pentru vremuri grele; de aceea atunci cind lipsurile si durerile vin , nu stim cum sa le depasim.

Chiar daca te consideri un copil a lui Dumnezeu, asta nu-ti va garanta ca inima nu-ti va fi frinta . Maria si Marta s-au suparat pentru ca Domnul Iisus n-a venit imediat pentru a-l vindeca pe fratele lor. Chiar daca Domnul Iisus a varsat lacrimi atunci cind a vazut durerea prietenilor Sai, a mers la mormint si l-a inviat pe Lazar , chemandu-l afara din mormint. Lazar, ridicat din moarte si mormint era acum pregatit pentru viata. Dupa aceasta experienta, pentru Maria, Marta si Lazar , viata n-a mai fost la fel. Ei erau pregatiti sa infrunte cu curaj si incredere toate problemele care aveau sa vina, stiind ca orice li s-ar putea intimpla, puterea lui Dumnezeu le este deajuns, iar pentru Domnul Iisus niciodata nu-i prea tarziu.

Transforma singuratatea in partasie

Dave Daravecky, un cunoscut jucator de baschet din SUA, a fost descoperit a fi bolnav de cancer. De cinci ori pe saptamina, timp de opt saptamini, el a condus timp de o ora si jumatate de la casa unde locuia , pina la un spital care trata afectiuni cancerigene din Cleveland.

Primele calatorii de acasa si pina la spital si inapoi spre casa i s-au parut lungi si interminabile. In urmatoarele zile insa, a inceput sa admire felul in care vegetatia incepea sa-si schimbe haina, dobindind un colorit fermecator specific zilelor de toamna .

In acest fel, monotonia calatoriilor din primele zile a trecut . Dave, a inceput sa urmareasca cu atentie ondulatiile dealurilor si schimbarile din natura, care nu mai avea aceeasi haina ca in ziua precedenta.

Aceste lucruri l-au fermecat; iar timpul petrecut in acele calatorii zilnice, pentru el a devenit o oportunitate pentru a creste in credinta. Ascultind casete ale celor mai indragiti predicatori , el a inceput sa se gindeasca la viata sa si sa se roage cu multa ardoare.

De multe ori asculta casete cu mizica crestina si cinta impreuna cu interpretul. ” Vocea mea nu se potrivea cu cea a interpretului, a marturisit Dave, dar in acel timp dealurile prindeau viata , iar padurea cinta impreuna cu mine”. Erau cele mai inaltatoare momente pe care le petrecea in singuratate cu Dumnezeu , fara sa fie intrerupt de nimeni.

Cele opt saptamini de experiente zilnice petrecute in timpul calatoriilor spre spitalul din Cleveland , l-au inviorat spiritual si l-au intarit in credinta.

„ Am avut nevoie de acel timp de singuratate cu Domnul , spunea Dave, mai mult decit tratamentul cu radiatii pe care il faceam la spital . Daca radiatiile au tratat cancerul trupului, prezenta lui Dumnezeu si-a Duhului Sau , din timpul calatoriilor spre spital , a tratat cancerul sufletului meu ! Radiatiile prezentei lui Dumnezeu mi-au umplut inima de bucurie si m-au intarit in cele mai grele momente ale vietii „

Esti interesat de boala sufletului tau ? Daca doresti tratament si vindecare, reteta si leacul este la Dumnezeu!

Cum confrunti suferinta

Sunt doua istorisiri interesante despre doua persoane care fiecare in parte au suferit cite un accident , in urma caruia au paralizat :
Unul dintre acestia : Kenneth Eright, era un fotbalist celebru, ce juca in liga liceelor din SUA. Iubea si practica in acelasi timp, boxul si era pasionat de vinatoare. Un accident in care si-a fracturat gitul a facut sa-si piarda mobilitatea si sa ramina paralizat de la piept in jos. Supunindu-l terapiilor recuperatorii, medicii aveau nadejde ca intr-o zi el va reusi sa umble folosind cirjele.

Acest atlet nu s-a impacat insa cu noua sa situatie si starea de paralizie. A rugat pe doi dintre cei mai buni prieteni , sa-l duca undeva afara din oras intr-o padure in care obisnuia sa mearga la vinatoare. Acolo a scos un pistol si in vazul prietenilor si-a pus capat zilelor.

In cel de-al doilea caz: Jim Mc.Goan, la virsta de 19 ani tot intr-un acident a ramas si el paralizat de la piept in jos. De atunci si pina astazi viata lui a ramas legata de un carucior pentru persoane cu disabilitati locomotorii.

Recent insa el a aparut la rubrica de stiri a unui ziar, pentru ca a sarit cu parasuta la punct fix. El a sarit pe un ponton aflat in largul apelor unui lac. In articolul de stiri care a anuntat acest record, se mentionau inca multe alte lucruri despre el: Jim, locuieste singur; isi pregateste hrana, isi spala hainele , isi face curatenie si isi intretine casa, fara a fi ajutat de cineva.

Conduce o masina special echipata pentru persoane cu disabilitati, a scris trei carti si a facut pozele pentru primul album national al sportivilor ce participa in competitii sportive in carucior.

Doua persoane cu aceleasi probleme fizice : una a ales viata si a reusit in ciuda incercarilor si-a neputintelor de tot felul , iar cealalta persoana a ales sa moara si a pierdut totul !

Ce cale vei alege? Domnul Iisus te-a ales sa fii al Lui ;si chiar daca pacatul ti-a provocat infirmitati spirituale, alege calea vietii ca sa cistigi!

M-a muscat un sarpe

Intamplarea s-a petrecut in sud- vestul Floridei, intr-o dupa masa de duminica a lunii februarie. Mark Durrance, un baiat de 12 ani, se juca in apropierea casei, un loc mai salbatic unde uneori se furisau chiar si serpi veninosi. Deodata a calcat pe ceva rotund, ca in clipa urmatoare sa simta o muscatura foarte dureroasa ca si cum piciorul i-ar fi fost lovit de un topor. Un sarpe cu clopotei si-a infipt coltii in piciorul lui, strapungand gheata. Doar dupa atacurile repetate ale cainelui, sarpele a cedat. Aceasta se intampla la cca. 150 metri de casa.

Orice strigat de ajutor nu ar fi fost auzit. Mark si-a adus aminte de ceea ce i-au spus parintii, ca in masura in care otrava ajunge la inima, cu atat e mai periculos. Deci cauta sa nu faca miscari bruste, dar nici nu putea, era ca si paralizat. I-au pierit puterile, apoi dintr-o data totul s-a intunecat in fata ochilor. Mark nu stia ca sarpele a injectat o mare cantitate de venin direct in vena, atacandu-i sistemul respirator si inima. Trebuia sa se intample o minune ca tanarul sa parcurga cei 150 de metri si sa ajunga pana la usa casei.

Bobby Durrance, tatal, taia tufisurile din gradina cand fiul mai mare l-a anuntat: „Tata, Mark a fost muscat de un sarpe”. Lasand totul balta, tatal se napusteste in casa, unde il gaseste pe Mark inconstient, culcat pe podea; mama era alaturi de el. Cand Mark a pasit in casa a putut sa spuna doar atat: „M-a muscat un sarpe”, apoi a cazut la podea in convulsii puternice. Impreuna cu Mark, parintii au parcurs in cea mai mare viteza cei 27 km. pana la spital. In timp ce Mark respira tot mai slab si parea intepenit, mama rostea cuvintele Psalmului 23, pe care le stia din copilarie.

Doctorul Michael Nycum relata mai tarziu: „Cand a ajuns la spital, Mark a incetat sa respire, practic era ca si mort”. Patru medici l-au asistat impreuna cu o ceata de asistente timp de 8 ore. Rinichii au incetat sa mai functioneze. Au aparut hemoragii interne. Toate partile corpului au fost atacate de venin. Medicii i-au injectat copilului un ser care se da pentru cai in cazuri similare. Din punct de vedere medical nu mai era nici o sansa de salvare. Doctor a declarat: „Intr-un caz extrem ca acesta, in interval de cateva ore, ar trebui sa se vada o imbunatatire, insa aceasta nu s-a intamplat la Mark.”

Dupa 8 ore, starea lui era tot atat de critica ca si la internare. Luni dimineata stare lui s-a imbunatatit, tensiunea s-a stabilizat, iar rinichii au inceput sa lucreze. Totusi starea de coma continua. Avea hemoragie prin gura, urechi si ochi. Mama a ramas tot timpul in spital; se ruga tot timpul mangaindu-si baiatul. Mai tarziu a declarat: „El zacea in coma, dar eu credeam ca el intelege cuvintele pe care le adresam lui Dumnezeu cat si lui.”

In a patra zi, Mark a inceput sa vorbeasca cu parintii. Desi cu voce ragusita, vorbirea sa era foarte clara, in timp ce povestea cum s-a intamplat tragedia. Pentru medici aceasta era dovada imbucuratoare ca sistemul nervos central n-a suferit nicio vatamare.

Cand a ramas singur cu parintii, le-a povestit ceva de-a dreptul miraculos. O persoana imbracata in alb a aparut chiar in clipa cand si-a dat seama ca nu poate ajunge pana acasa de la locul accidentului. Persoana aceasta l-a luat in brate si l-a dus pana la usa casei. „Eu stiu ca era Dumnezeu”, a spus Mark. „Avea o voce profunda, eram foarte linistit, iar El m-a asigurat ca voi scapa. Apoi a disparut. Imi aduc aminte doar ca am deschis usa.”

Baiatul care nu era deosebit de religios,si-a povestit experienta cu seriozitate care a impresionat intreaga familie. Parintii stiau cat de aproape fusese de pragul mortii, de aceea credeau fiecare cuvant. Nu exista o alta explicatie cum a putut parcurge cei 150 de metri si sa urce cele13 trepte. Din perspectiva sa doctorul Nycum spune: ”Din punct de vedere medical este inexplicabil cum a scapat.” Deasemenea medicul crede ca nu va suferi urmari remanente.

Das Beste Nr. 10 / octombrie 1988

Fericirea de a fi oarba

Cineva i-a spus lui Fanny Crosby: “Ce pacat ca esti oarba. Cu toate darurile pe care le ai, Dumnezeu nu ti-a dat vederea.”
Ea a raspuns: “Prima cerinta pe care as fi facut-o la nastere ar fi fost ca Dumnezeu sa-mi ia vederea.”
“De ce?”
“Pentru ca atunci cand voi ajunge in Cer, prima imagine pe care o voi vedea va fi fata Salvatorului meu.”

Necazul slefuieste caracterul

Intr-un articol de ziar , erau prezentate doua femei care erau internate intr-un centru pentru batrini din New Jersey. Numele lor era : Margarett Patrick si Ruth Eisenberg. Aceste doamne au fost pianiste vestite , care si-au investit viata predind cursuri de pian , pentru multi pianisti celebri.

Intre ele ,de multe ori au fost rivalitati si niciodata n-ar fi acceptat sa fie impreuna. Nimeni nu s-ar fi gindit vreodata ca ar putea sa le auda interpretind o piesa impreuna.

Cu 5 ani de zile in urma , fiecare insa a suferit cite un accident vascular cerebral. Margarett Patrick a fost aproape de moarte. A petrecut mai multe luni prin spitale si prin centrele de recuperare. Dupa toate acestea si-a recapatat mobilitatea, dar numai pentru partea stinga a corpului. Partea dreapta a corpului ei a ramas paralizata. Traind intr-un scaun rulant, ea a marturisit deseori spunind : „ Slava lui Dumnezeu , pentru ca mai sunt inca in viata” !

Ruth Eisenberg a fost insa mai norocoasa. Acum ea ride cind isi aduce aminte de momentul cind a suferit atacul cerebral. In acel moment de suferinta , a ramas intinsa pe podea fara sa fie descoperita de cineva, timp de doua zile. Si-a revenit foarte greu , dar nu poate folosi partea stinga a corpului.

Aceste doua femei incercate , s-au intilnit in acelasi centru pentru batrini, recomandat de doctorii lor. Cind s-au vazut, foarte repede au impartasit una alteia , dragostea lor pentru pian. Intr-o zi pe cind erau impreuna in holul acestui centru, s-au asezat cu carucioarele lor linga pianul vechi al acestei institutii si au inceput sa cinte.

Degetele lungi ale lui Margarett alunecau pe partea stinga a pianului , in timp ce degetele puternice ale lui Ruth, conduceau melodia, alunecind in partea dreapta a pianului.
Dupa ce au cintat o vreme, au incheiat prabusindu-se una peste cealalta. Margarett si Ruth , s-au imbratisat, stringind-o fiecare pe cealalta cu mina sanatoasa.

Prima melodie cintata impreuna a fost o revelatie pentru amindoua si o motivatie, pentru a pune impreuna un intreg repetoriu. Dupa aceea au cintat de multe ori pentru batrinii din acel centru si in spitale penru veterani. Au fost invitate chiar si la o emisiune de televiziune. Astfel au ajuns sa fie un motiv de inspiratie , pentru toti cei care le-au vazut si auzit cintind.

Margarett a spus: „N-am crezut niciodata ca Dumnezeu ne va folosi in acest fel „ ! Daca relatiile dintre noi o vreme n-au existat, acum suntem nedespartite. Suntem asa de fericite si multumim lui Dumnezeu pentru fiecare zi !

Taietorul de lemne

Cu mult timp in urma traia un taietor de lemne impreuna cu fiul sau. Amandoi erau foarte saraci; singura lor avere era un cal alb, deosebit de frumos. In fiecare zi cei doi barbati se ducea la padure pentru a aduna lemne de foc, pe care le vindeau apoi in sat pentru cativa banuti. Satenii dadea din cap dupa el.

-Batrane, obijnuiuau sa-i spuna, de ce nu vinzi calul? Contele ti-a oferit o avere pe el. Tu si fiul tau ati putea trai ca niste regi.
- Cu oamenii astai, nu este nimic de facut. Mereu aceeasi poveste, isi zicea batranul in sine lui. Calul acesta este mai mult deacat un animal, suna de fiecare data raspunsul lui. El este prietenul meu. I-a spuneti-mi, cum as putea sa imi vand prietenul. In regula au replicat satenii, dar poate candva, cineva iti va fura calul. Si-o sa-ti para rau.

Si intr-adevar: intr-o dimineata calul nu mai era in grajd. Batranul si fiul l-au cautat peste tot, dar nu l-au gasit.
-Ai vazut, am avut dreptate! isi bateau joc satenii. Cineva ti-a furat calul.Trebuia sa asculti de noi, si sa-ti fii luat banii, atata timp cat aveai posibilitatea sa o faci. Prin propia-ti prostie, ceea ce ti-ar fi putut deveni o binecuvantarte, ti s-a luat, trasformandu-se intr-un blestem.

Batranul a replicat linistit:
-Daca este binecuvantare sau blestem eu nu pot sa-mi dau seama. Un lucru este cer: astazi calul nu mai este in grajudul meu.

Cateva zile mai tarziu, calul a revenit acasa insotit de o herghelie intreaga de cai. Satenii au ramas cu gura cascata de mirare, si l-au felicitat pe batran pentru „norocul” lui nesperat.
-Ai avut totusi dreptate, batrane, au spus ei.
-N-ar fi trebuit sa judecam asa pripit. Ceea ce  noi am crezut ca este un blestem s-a dovedit a fi o binecuvantare. Cu acesti cai poti castiga acum o avere!

Batranul taietor de lemne a scuturat din cap fara sa-i inteleaga.
Nu vor pricepe niciodata acesti oameni?
-Daca este binecuvantare sau blestem, eu nu pot sa-mi dau seama. Un lucru este cert: calul meu s-a intors acasa impreuna cu alti zece cai salbatici.

Cateva zile mai tarziu, incercand sa dreseze caii salbatici, fiul taietorului de lemne si-a fracturat ambele picioare.
Din nou s-au mirat satenii de intelepciunea batranului.
-Si de data aceasta ai avut dreptate, au spus ei. Ceea ce noi am crezut ca este o binecuvantare s-a dovedit a fi un blestem. Baiatul tau zace acum in pat si nu te mai poate ajuta.

Cu un suspin adanc taietorul de lemne le raspunse:
-Nu va dumiriti niciodata? Daca este binecuvantare sau blestem, eu nu pot sa-mi dau seama. Nu stiu decat ca fiul meu si-a fracturat amandoua picioarele.
-Omul acesta este nebun. si-au zis satenii si au plecat. Oare el nu vede ce se intampla?

Dupa cateva zile, imparatul a declarat razboi altei tari, si toti tinerii din sat au fost chemati sub arme. Sa vi vazut atunci vaiete si plansete intre sateni cand si-au vazut fiii plecand la oaste.
-Copiii nostri vor cadea cu siguranta in acest razboi cumplit, se vaitau ei. Nu-i vom mai vedea niciodata! Ce noroc pentru tine ca fiul tau si-a fracutrat picioarele! Ce noi am crezut ca este un blestem s-a dovedit, totusi, in cele din urma, a fi o binecuvantare!

Batranul, din nou, nu a avut alt raspuns, decat sa dea din cap. Rabdator, a incercat sa le explice:
-Voi nu aveti cum sa va dati seama daca este binecuvantare sau blestem, singurul lucru pe care-l puteti vedea este ca fiii vostri au plecat la razboi, iar baiatul meu a ramas acasa. Numai Dumnezeu stie ce va fi pana la sfarsit.

Poate si dumneavoastra treceti printr-o perioada grea, pe care s-ar putea chiar sa o simtiti ca pe un blestem. Si totusi, Dumnezeu poate schimba orice lucru in bine. Caci: caile Lui sunt mai sus decat caile noastre, iar gandurile Lui sunt deasupra gandurilor noastre. Cuvantul Sau ne spune in Romani 8:28: “Pe de alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza împreuna spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celorce sunt chemati dupa planul Sau.”

De aceea, pana in ziua in care Dumnezeu ne va descoperi totul, ar trebui sa ne abtinem sa judecam prea repede un lucru si sa avem rabdare, ca si batranul taietor de lemne, care a invatat de la un alt „specialist forestier”, adica de la tamplarul Iisus din Nazaret.

Un raspuns genial dat de Anne Graham …..

Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, într-un interviu în emisiunea “Early Show” (Program matinal), a fost intrebată de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 şi i s-a pus o întrebare la care mulți ar fi dat răspunsuri nesatisfăcătoare: “Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întâmple aşa ceva şi să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?”

Anne Graham, după ce a meditat câteva clipe, a dat un răspuns magistral: a răspuns cu nişte replici foarte logice, profunde şi inspirate, nepregătite dinainte (se poate vedea pe videoclipul înregistrat). Dânsa a zis foarte calm si explicit, precizând următoarele:

“Si eu mi-am pus deseori această întrebare şi am găsit următoarele răspunsuri: Cred – nu cred, dar sunt profund convinsă – că Dumnezeu a fost şi rămâne adânc întristat de aceasta, la fel ca şi noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem şi chiar Ii poruncim să iasă din şcolile noastre, din guvernul şi din viețile noastre, că ne descurcăm şi singuri, fără ajutorul Lui… Si, fiind El un adevărat gentleman, cred că pur şi simplu S-a dat calm la o parte…

Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvântarea, mila şi protecția, dacă Ii cerem să ne lase în pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate în şcoli etc.)

Cred că totul a început când Madeleine Murray O’Hare (doamna care a cerut ca America să devină o țară atee şi care a fost ucisă, iar
corpul ei a fost găsit recent) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobată şi a devenit lege obligatorie în SUA…

Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în şcoli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi şi să-ți iubeşti aproapele ca pe tine însuți), iar noi am spus O.K..

Apoi, dr.Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că aceasta le-ar afecta mica lor personalitate şi stima de sine (fiul dr.Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ă un expert trebuie să ştie ce vorbeşte, asa că am spus O.K.

Apoi, altcineva a spus că profesorii şi diriginții nu ar trebui să-i disciplineze pe copii atunci când greşesc. Iar conducătorii de şcoli au spus că nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că şcolile nu au nevoie de publicitate proastă şi în nici un caz de procese. (Totuşi, există o mare diferență între a disciplina şi a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.

Apoi, cine ştie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei şcoli a spus, că băieții fiind băieți, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noştri prezervative. Aşa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu va trebui să le spunem părinților că le-au primit de la şcoală. Iar noi am spus O.K.

Apoi, unii dintre aleşii noştri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viața lor privată, atâta timp cât îşi fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare dintre noi. Mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele în viața sa privată, atâta timp cât am o slujbă şi economia merge bine.

Apoi, nişte libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect şi apreciere a frumuseții feminine. Iar noi am spus O.K.

Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, şi încă mai departe, afişându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.

Apoi, industria show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV şi filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violența şi sexul ilicit, să inregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea şi temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât entertainment-amuzament, nu are efecte adverse şi, oricum, nu o ia nimeni în serios, aşa că totul a mers înainte.

Iar acum ne întrebăm speriați de ce copiii nostri nu au conştiință, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înşişi. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce.Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei şi culege.

Noi Ii spunem lui Dumnezeu: “Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiță ucisă în clasă?” Iar Dumnezeu răspunde: “Dragul meu, Eu am fost alungat din şcoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam fi Eu acolo, când voi mi-ați spus să plec din şcoli? ”

E ciudat cum oamenii Il disprețuiesc pe Dumnezeu, şi apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost? Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia.

E ciudat cum de toți oamenii vor să meargă în ceruri, deşi nu cred, nu gândesc, şi nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie.

Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu şi de fapt îl urmează pe Satana, care, se ştie că, la rândul lui, crede şi el în Dumnezeu…

E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecati. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail şi ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi să trimiți mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori înainte de a le trimite si altora.

E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyber-space, dar orice discuție publică despre Dumnezeu este împiedicată la şcoală şi la locul de muncă?

Este, în sfârşit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Hristos, fiind în acelasi timp un creştin invizibil in timpul săptămânii.”

Vase sfaramate

Am stat odata sa reflectez asupra valorii inestimabile care se gaseste in “lucrurile sfaramate”.  Ulcioarele sfaramate au dat la iveala lumina necesara biruintei (Jud. 7:19-21); painea franta a saturat multimile flamande (Matei 14:19-21); vasul de alabastru spart a raspandit parfumul care a umplut casa (Marcu 14:3,9); iar trupul frant a adus salvarea tuturor ce cred si-L primesc ca Mantuitor (Isaia 53:5-6, 12; 1 Cor. 11:24) si cate alte lucruri ar putea face CEL ce s-a frant daca I-am da LUI nadejdile noastre spulberate, visele noastre sparte si inimile noastre zdrobite?

Persecutii in fosta URSS

In fosta URSS credinciosii erau de multe ori bagati in ospicii, unde erau tinuti multi ani.

Un astfel de caz este cel al unui crestin care a fost tinut in ospiciu timp de 16 ani, timp in care i s-a administrat un asemenea tratament, incat dupa 16 ani nu-si mai recunostea copii, nu mai stia nici cine este Hristos.

Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi

Doi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb le-au oferit o camaruta la subsol.

In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat. Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns: “Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi”.

In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui. Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, ei i-au lasat pe ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie. Cand s-au trezit a doua zi, ingerii au gasit pe taran si pe sotia lui plangand.

Singura lor vaca, al carei lapte era singurul lor venit, murise pe camp. Ingerul cel tanar s-a intristat si l-a intrebat pe cel batran, cum se poate intampla un asemenea lucru?
“Primul om avea tot, si totusi l-ai ajutat”, a spus el. “A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul, si tu le-ai lasat vaca sa moara”.

“Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi”, i-a raspuns ingerul cel batran.”Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si nu era capabil sa-si imparta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o gaseasca. Noaptea trecuta cand am dormit in patul familiei de taran ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb vaca. Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi”.

APLICATIE:
Uneori chiar asa se intampla cand lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui. Daca ai credinta, e nevoie doar sa crezi ca orice intamplare e intotdeauna in avantajul tau (Romani 8:28). S-ar putea sa nu stii pana foarte tarziu… Unii oameni intra in viata noastra si pleaca repede…lasand minunate amprente asupra inimii noastre… Iar noi nu mai suntem aceiasi pentru ca ne-am facut un prieten bun!!!

Ieri a trecut. Maine este un mister. Astazi este un dar. De aceea se cheama prezent! Viata aceasta este deosebita… traieste si savureza fiecare moment…ca si cum ar fi ultimul. Aceasta nu este o repetitie generala! Fiecare clipa alaturi de Isus e unica!

Cescuta

O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurora le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:

- ”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:
- “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie…

Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat:  “Nu face asta!” “Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace”, dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: “Încă nu!”

Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, vârtită.
”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: ”Încă nu.”

M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa ….

“Ajutor! Scoate-mă de aici!”
Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: ”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ” Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc.

“O, te rog, încetează, încetează”, am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!”
Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa.

Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”

O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu, aceea nu pot fi eu .. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!

El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat.. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine…”

Morala este aceasta:
Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.

Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă, când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.
|

Patania magarului batran

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul si- asa era batran, iar ca fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. El a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei. Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat.

Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematind…

Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati… Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus.

Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti.

Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte. Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica si egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai mult si … scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia…. nu problema.

 

70.000 de creştini, în lagărele de exterminare din Coreea de Nord

Venirea la putere a lui Kim Jong Il, după o perioadă în care tatăl său (Kim Jong Un) a condus ţara cu mână de fier, a însemnat o libertate ceva mai mare pentru nord-coreeni. Din păcate, pentru creştini persecuţiile au rămas la fel de aspre şi de frecvente.

În condiţiile în care lipsa alimentelor face ca majoritatea populaţiei să mănânce iarbă şi diferite coji găsite pe câmp, informarea oficialităţilor cu privire la existenţa sau activitatea unui creştin îţi poate asigura o masă bogată. Mărturie sunt cei 70.000 de creştini din Coreea de Nord, care sunt închişi şi persecutaţi în lagărele de concentrare.

Persecuţia este atât de strictă încât un creştin, familia lui şi încă trei generaţii sunt condamnate la închisoare pe viaţă doar pentru posesia unei Biblii!

În Coreea de Nord, creştinii sunt consideraţi trădători pentru că nu se închină conducătorului. Totodată, ei sunt consideraţi o ameninţare la siguranţa naţională şi sunt trataţi în consecinţă (bătuţi, torturaţi, iar cei care supravieţuiesc rămân condamnaţi la  închisoare pe viaţă).

Coreea de Nord este pe locul 1 în lume în ceea ce priveşte persecutarea creştinilor, într-un clasament realizat de organizaţia non profit Open Doors.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro

Povestea celor trei copaci

A fost odata ca niciodata un deal, si pe dealul acesta cresteau trei copaci inalti. Cum e vorba de o poveste, copacii aveau si ei visurile lor, pe care si le povesteau unul altuia.

Primul a spus:

-Eu vreau sa fiu transformat in corabie, sa duc pe mare printii si printesele lumii.

-Eu, a zis al doilea copac, as vrea sa fiu transformat intr-un sipet care sa tina comorile cele mai mari ale lumii.

-Eu, zise ultimul copac, vreau sa ajung cel mai mare si mai falnic copac de pe dealul asta si sa se uite cu respect spre mine toti oamenii.

Intr-o zi au venit acolo taietorii de lemne. Primul copac jubila cand a fost taiat, caci se vedea cea mai mare corabie construita vreodata.

Al doilea la fel, caci se vedea o lada plina de aur curat.

Al treilea era ingrozit, dar a fost si el taiat.

 

Primul copac a fost dus intr-un sat de pescari si transformat in cateva barci de pescuit. Al doilea, in loc de lada cu comori, a fost facut iesle pentru animale. Al treilea a fost taiat in doua bucati si lasat intr-un grajd, vreme de multi ani.

Visurile copacilor pareau sa fi fost sfaramate. Corabiile, comorile si semetia pareau acum atat de departe. Dar… Peste ani, o femeie insarcinata nu a avut unde sa nasca si a nascut in ieslea facuta din trunchiul celui de-al doilea copac.

Mai tarziu, fiul ei a iesit pe mare intr-o zi cu barcile facute din primul copac si s-a facut furtuna mare. El a spus furtunii sa stea si furtuna L-a ascultat. Dupa o vreme, omul acela a carat in spate lemnele facute din cel de-al treilea copac si a fost rastignit pe o cruce facuta din lemnul acestuia.

O iesle poate sa tina cea mai mare comoara, o barca de pescuit poate sa il transporte pe cel mai mare rege, iar doua lemne pot fi copacul cel mai inalt vazut vreodata.

 

This entry was posted in Ilustratii, intamplari. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>