Ilustratii despre sinceritate

Etimologia cuvântului “sincer”

lat. sine cera = fără ceară.

În vechime olarii își fabricau vasele din lut. Acestea după ce erau așezate cu mare atenție, erau transportate la târg cu căruțele pe distanțe destul de considerabile. Din cauza zdruncinăturilor provocate de gropi și a bolovanilor de pe drumurile de piatră, se întâmpla adesea ca unele vase să se fisureze.

Unii comercianți nu vroiau să piardă nicio lețcaie, de aceea, înainte de a-și prezenta marfa pe tarabă, cosmetizau cu ceară crăpăturile vaselor, dându-le o formă comercială de invidiat. În momentul în care un client cerea să cumpere o farfurie sau o oală de lut, olarul necinstit îi oferea și vase crăpate dar polișate.

Dacă cumpărătorul era mai versat, de obicei, printre altele, întreba: ‘‘Sine cera?’’, adică: ‘‘E fără ceară?’’. Și ca să se asigure că este așa, unii dintre cei mai curajoși luau câte un vas în mâini și încercau să afle adevărul. Dacă era ceruit (nesincer), comerciantul se retrăgea cu tot cu vas încercând să vândă tot felul de gogoși.

Daniel Nitulescu

Poveste cu un laptar si un brutar

Intr-una din zile un negustor de produse lactate primeste o invitatie de a se prezenta  la judecatorie, fiindu-i intentat un proces de catre un brutar. Omul, foarte ingrijorat, se tot intreba cu ce o fi invinuit. Brutarul insa stia. Si inca cum. Il tot banuia pe laptar ca il inseala la cantar cand cumpara de la el unt. Asa ca nu o data, dupa ce laptarul ii aducea kilu’ de unt si pleca,  imediat cantarea marfa, in prezentza unor martori. Intr-adevar, banuielile sale erau justificate. Ba primea 900g, ba 800g, au fost cazuri cand a primit si 750g de unt in loc de 1 kg.

In ziua judecatii, judecatorul il intreaba pe negustorul de lactate:
- Spune, dumneata ai cantar cu care sa cantaresti untul ce-l vinzi?
- Nu, domnule judecator. Nu am.
- Pai, atuncea cum pretinzi ca vinzi untul cu kila?
- Pai, sa vedeti. Eu am o balanta, pun pe o parte a balantei kilu’ de paine ce o cumpar de la brutar, iar pe cealalta parte pun unt pana ce balanta se echilibreaza.

Morala: In viata primesti ceea ce dai.

This entry was posted in Ilustratii, intamplari and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>