Iisus – de ce nu avem mărturii seculare de sec. I?

Iisus – de ce nu avem mărturii seculare de sec. I?

Pentru a-şi susţine afirmaţia că Iisus nu a existat niciodată*, Fitzgerald afirmă că niciun autor necreştin din secolul I. (excepţia fiind Josephus) nu-L menţionează pe Iisus. Secolul I ar fi fost foarte bine documentat de istoricii vremii, din care Fitzgerald “oferă doar câteva nume”: Plinius cel Bătrân, Philo din Alexandria, Nicolaus din Damasc, Justus din Tiberias.

Ca o paranteză – doar doi dintre cei patru autori amintiţi ar fi putut să amintească ceva despre Iisus. Restul scriitorilor secolului sunt complet lipsiţi de relevanţă.
Aşadar, ne putem aştepta ca Iisus să fi trezit atenţia presei seculare de secol I?

    “Din punctul de vedere al istoriei romane a primului secol, Iisus a fost un nimeni. Un bărbat fără o poziţie socială, care a atras puţină atenţie pe plan local, într-o îndepărtată şi puţin îndrăgită provincie, ca şi învăţător şi făcător de minuni şi care a fost executat legal prin ordinul unui neînsemnat guvernator de provincie, cu greu ne putem aştepta să fie menţionat printre capetele de afiş romane.” – R.T. France

Autorii secolului I.

Plinius cel Bătrân, preocupat de filozofie, fenomene geografice şi naturale (autorul “Istoriei naturale” – “o colecţie de fapte ciudate din lumea naturală”) nu ar fi avut cum să afle despre Iisus, nici nu ar fi fost interesat de El.
Philo din Alexandria (20-50 d. Hr.) a fost un scriitor iudeu elenizat din Alexandria, Egipt. Philo a folosit alegoria pentru a fuziona şi armoniza filozofia greacă şi iudaismul (wiki). Familia lui era una dintre cele mai bogate familii alexandrine. “Nu este prea surprinzător ca o asemenea persoană să nu acorde multă atenţie unui agitator ridicat dintre cei mai umili oameni, a cărui doctrină, dacă a avut vreuna, nu avea nicio legătură cu filozofia” – Daniel-Rops, Enciclopedia Britanică.

Nicolaus din Damasc (64. î.Hr. – ? d. Hr.) a fost un filozof şi un istoric grec, sfetnic al lui Irod cel Mare. După moartea regelui iudeu, a călătorit la Roma în anul 4 î. Hr. unde se pare că a rămas tot restul vieţii. Deşi anul morţii sale nu este cunoscut, se ştie că a murit la începutul secolului I, cu mult înainte ca Iisus să-şi fi început activitatea publică.

Justus din Tiberias este singurul autor menţionat de Fitzgerald care ar fi putut auzi despre activitatea lui Iisus. Acesta a fost un istoric evreu din Tiberias, un oraş galilean puternic elenizat. Născut în jurul morţii lui Iisus, a devenit mai târziu apropiat tetrarhului Agripa II.

“Este imposibil de spus dacă Iustus a ales în mod conştient să-L ignore pe Iisus din Nazaret, din moment ce lucrarea sa nu poate fi analizată [...] Poate că L-a ignorat pe Iisus dimpreună cu o grămadă de alţi pretendenţi mesianici care erau foarte obişnuiţi în acea vreme.” “Când un scriitor din antichitate căuta să discrediteze pe cineva, el folosea adesea procedeul obişnuit de a nu-l menţiona.” (vezi exemplul faraonilor egipteni) – Josh McDowell.

Încă un aspect demn de remarcat ar fi faptul că Iisus a călătorit preponderent în localităţile iudaice, evitând constant oraşele elenistice.

Pentru o trecere în revistă a celorlalţi autori antici ai secolului I (realizată de E. M. Blailock), recomand capitolul I al cărţii “He Walked Among Us”.**

Afirmaţia lui Fitzgerald, că secolul I a fost unul dintre cele mai bine documentate secole, nu prea e justificată.“Este surprinzător cât de puţine scrieri, comparativ vorbind, s-au păstrat din acei ani, de la care ne-am putea aştepta măcar pe departe să-l menţioneze pe Christos.” – F.F. Bruce (Excluzând scrierile Noului Testament).

Cât de mare vâlvă a făcut Iisus?

“Noul Testament confirmă că viaţa lui Iisus nu a trecut neobservată. Luca 23.8 spune: “Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.” Cu toate că, evident, pentru Irod, Iisus nu era cu mult mai mult decât un magician ambulant. În ciuda faptului că se vorbea că Iisus atrăgea adepţi, romanii şi cronicarii lor nu i-ar fi dat mare atenţie din cel puţin două motive.

În primul rând, ca şi în vremurile noastre, presa seculară din secolul I. nu lua în serios nicio mărturie despre fenomene supranaturale. Cei care scriau literatura seculară a Palestinei primului secol erau mult mai preocupaţi de evenimentele şi personalităţile politice majore. Pentru ei, Iisus nu ar fi fost nimic mai mult decât un obscur predicator itinerant, dintr-o localitate aproape necunoscută, Nazaret, care a fost răstignit pentru că a cauzat o tulburare minoră care l-a implicat, doar pentru scurt timp, pe guvernatorul roman. [...]

Al doilea motiv [...] este faptul că romanii aveau alte probleme mai presante. Dacă mulţimile din Galilea ar fi constituit o îngrijorare pentru ei, cu siguranţă că aceasta nu ar fi venit de la grupurile de ţărani neînarmaţi care veneau din când în când să-L vadă pe Iisus în împrejurimile Capernaumului.

La câţiva km de Capernaum [...] erau fortăreţele zelote Gamala şi Arbel. Romanii ar fi fost mult mai preocupaţi de activităţile acestor locuri decât ar fi fost de oricare învăţători religioşi care colindau regiunea. [...]

Romanii nu vedeau deci în Iisus şi adepţii lui o ameninţare militară. Dacă ar fi văzut, i-ar fi răstignit şi pe ucenicii lui Iisus odată cu El. De aceea [...] ei îi categoriseau pe zeloţi drept “sub observaţie” şi pe Iisus drept “inofensiv”.
Iisus avea grijă să nu atragă atenţia mulţimilor asupra Lui Însuşi pe linia aşteptărilor mesianice populare. El spunea mereu evreilor pe care-i vindeca să nu spună nimănui. Când oamenii au vrut să-L facă împărat, El a plecat de la ei. El nu a vorbit despre Sine ca fiind “Mesia” în faţa unor grupuri mari, căci conducătorii evrei credeau că Mesia trebuia să fie un împărat [...] care-şi va elibera poporul de sub opresiune. Şi romanii erau conştienţi de această aşteptare a evreilor!

Este într-un contrast marcant faptul că Iisus îi spune omului demonizat, pe care-l vindecase, să se ducă acasă în comunitatea sa de neevrei şi să le spună ce i-a făcut Dumnezeu lui. Ei nu aveau aceleaşi aşteptări mesianice ca şi poporul evreu.

Când mulţimile au devenit prea mari, Iisus s-a retras cu ucenicii săi “de cealaltă parte” a Mării Galileii. Se pare că Iisus şi-a trăit viaţa de pe pământ cu profundă conştienţă a pildei sămânţei de muştar. În timpul vieţii sale împărăţia lui trebuia să fie mică şi relativ neobservată. Mai târziu ea va deveni ca un copac care-şi întinde ramurile deasupra tuturor celorlalte plante din grădină.” – Josh McDowell

Care era ştirea senzaţională?

“Cronicarii primului secol [...] arată că ei erau preocupaţi de evenimentele politice majore ale vremii lor. Citiţi porţiuni ale lucrărilor lui Tacit, Suetoniu, chiar şi Iosif Flaviu [...] şi veţi observa că ei se preocupă aproape în întregime de evenimentele politice şi internaţionale majore ale vremii lor. Când se ajunge la evenimentele religioase, sunt menţionate doar acele evenimente care au legătură cu “cele mai importante” probleme naţionale şi internaţionale.

Un exemplu perfect este Faptele Apostolilor 25.19, unde Festus, una din figurile cele mai strâns legate de evenimentele creştinismului primului secol, spune, atunci când vorbeşte despre evrei şi despre Pavel: “Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri, cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus, care a murit, şi despre care Pavel spunea că este viu. “

Ceea ce păstrează Luca aici este importanţa minoră pe care oficialităţile conducătoare o acordau evenimentelor religioase din Palestina primului secol, cel puţin acelora care nu aveau consecinţe politice.
[...] Presa seculară din Roma se preocupa mai mult de încercările romane de a-şi proteja graniţele, decât de ceea ce era considerat a fi neînţelegeri minore cu privire la religie.” – Josh McDowell.

Este absenţa dovezii o dovadă a absenţei?

În cazul lui Iisus, combinaţi rapoartele indirecte (atât creştine cât şi necreştine) cu relatările martorilor oculari consemnate în Evanghelii şi devine destul de evident că Iisus se poate compara extrem de favorabil cu alţi oameni din istorie a căror istoricitate nu este pusă la îndoială.

“O mare parte din istoria antică se bazează pe mult mai puţine surse, care sunt mult ulterioare evenimentelor pe care le consemnează.” – Gary Habermas

Pentru a demonstra că Iisus nu a fost decât un mit, Fitzgerald spune că Evangheliile se contrazic cu privire la naşterea lui Iisus, copilăria Lui, botezul, apostolii, miracolele, personalitatea lui. Totuşi, nu oferă decât patru exemple concrete de contradicţii, care n-au de-a face cu niciuna din categoriile enumerate: “cine a mers la mormânt? era piatra dată la o parte sau nu? cine era lângă mormânt – un om sau doi (oameni sau îngeri)? era cutremur sau nu?” Am scris mai demult un articol (Contradicţii în Evanghelii?) în care tratez aceste obiecţii, printre altele.

Pentru cei interesaţi de referirile scriitorilor antici seculari cu privire la Iisus, găsesc o expunere a acestora în capitolul 2 al aceleiaşi cărţi** şi pe forumul softpedia. Poate voi reveni cu un articol despre Flavius Josephus, care a scris in secolul I şi cu care Fitzgerald se pare că nu este tocmai confortabil.

* despre obiecţiile lui Fitzgerald cu privire la apostolul Pavel am scris în articolul precedent
** acest articol este în mare parte conţine pasaje din acelaşi capitol (cap. 1) al cărţii, pe care îl recomand integral.

Mihai Bala

Sursa:http://mihaibala.wordpress.com

This entry was posted in Iisus Christos and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>