Fericirile

01, Golgota fericirilor

 

Fata in fata cu Muntele Fericirilor sta Golgota sau Dealul „Capatanii” (Ioan 19;17), pentru ca geografia adevaratei fericiri trece inevitabil pe la Cruce. Adunand „Ferice..” dupa „Ferice..” sufletul se imparte intre suferinta si speranta, iar mintea se umple de intelepciunea tainei lui Hristos Cel rastignit, care nu poate fi aflata decat „la locul zis al ‚capatanii’, care in evreieste se cheama ‚Golgota’.”

Complexitatea contextului politic, social si religios in care traim, ne determina sa ne intrebam cu uimire: de ce stradaniile noastre pentru bine si fericire trebuie sa fie atat de dureroase? Nu poti fi popular printre politicieni pana nu accepti sa faci compromisuri. Nu poti atrage interesul mas-mediei pana cand ceea ce ai facut nu poate fi caracterizat ca fiind ceva scandalos. Nu poti determina pe altii sa vada ca SIDA este o consecinta a imoralitatii.

Uneori, toate aceste nereusite par coplesitoare si devenim obositi. Orientandu-ne insa spre Muntele Fericirilor, descoperim dintr-odata ca aspiratiile si eforturile noastre pentru o viata mai buna, mai curata, ne scot din traficul cotidianului si ne conduc pasii pe calea spre Cruce. Pentru ca daca alegem sa fim fericiti in felul lui Iisus, atunci am ales deja Crucea.

Fericirile (Matei 5:1-12) sunt atat de diferite de idealurile indragite ale lumii, incat aceasta este gata sa rastigneasca pe oricine incearca sa atinga piscurile indicate de Iisus. Pentru ca a predicat valorile adevaratei fericiri, Iisus a fost condamnat sa moara. Golgota este pretul platit de El pentru proclamatia de pe Muntele Fericirilor. Compromisul, mediocritatea si culoarea gri au sanse sa supravietuiasca. Cei care spun negrului negru si albului alb sunt condamnati pentru intoleranta.

El, care a spus: „Ferice de cei saraci in duh …” sa vina in lumea care crede in importanta vitala a profitului economic; sa stea drept in piata de valori a lumii noastre, acolo unde unii alearga dupa profitul companiei lor, iar altii traiesc pentru castigul personal, si sa vada ce se intampla. Va fi atat de sarac, incat nu va avea unde sa-si plece capul (Matei 8:20). intr-o zi, va ajunge sa moara fara a lasa in urma nimic care sa insemne vreo valoare economica. in ultimele clipe ale vietii Sale va fi atat de dispretuit, incat pana si hainele de pe El ii vor fi smulse, iar locul oferit pentru inmormantare va fi mormantul unui strain, asa cum la nasterea Sa a avut parte de ieslea unui strain.

Sa vina Iisus in lumea care proclama evanghelia celor puternici, care invata ura fata de vrajmasi, care batjocoreste virtutile crestine ca fiind utopice si neputincioase, sa vina si sa spuna; „Ferice de cei blanzi …” si intr-o zi va resimti loviturile biciului roman nemilos, napustit asupra trupului Sau. Pumni batjocoritori il vor lovi in fata si va fi anchetat cu duritate. Apoi, va vedea agitatia pregatirilor pe dealul Golgotei, iar ciocanul si piroanele il vor tintui pe Cruce, pentru a testa blandetea Celui care suporta tot ce aveau mai rau pacatosii sa ofere. in final, tot ce a ramas din El, Iisus ne-a daruit cu generozitate – iubire.

Ce s-ar intampla daca Iisus ar pasi in lumea noastra, care ridiculizeaza ideea fatalitatii pacatului, care considera corectarea greselilor trecutului ca sindrom al complexului vinovatiei – si ar spune: „Ferice de cei ce plang” pentru pacatele si nevrednicia lor? Pe loc ar fi catalogat si huiduit ca anormal. Trupul Sau va fi sfartecat, pana ce oasele ii vor putea fi numarate. Capul ii va fi incoronat cu spini, iar El va plange cu lacrimi de sange, in timp ce gloata acuzatorilor va rade de slabiciunea Celui care nu Se poate da jos de pe Cruce.

intr-o lume care respinge ideea adevarului absolut, care afirma ca bun si rau, corect si gresit sunt doar puncte de vedere, iar orizontul mintii noastre ar trebui sa fie mult mai larg cu privire la ceea ce este virtute si viciu – in aceasta lume sa-L auzim pe Isus rostind: „Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire”, adica dupa absolut, dupa Cel care este Calea, Adevarul si Viata (Ioan 14:6). Atunci ei, cu mintea lor deschisa larg vor pune in fata multimii dubla optiune – Isus sau Baraba. Tot ei il vor rastigni intre talhari, incercand sa demonstreze ca Dumnezeu nu este diferit de o banda de talhari, caci toti sfarsesc la fel.

In lumea noastra, care vede in cel de alaturi un dusman, care sustine ca tot ce este diferit de mine trebuie sa dispara, iar ego-ul este tot ceea ce conteaza, vointa mea este legea suprema, deciziile mele sunt intotdeauna bune, in lumea care-ti cere sa uiti de vecinul tau si sa gandesti doar la tine insuti – sa vina Iisus spunand: „Ferice de cei milostivi …” Va constata ca nu va primi pic de mila. Izvoare de sange vor porni din trupul Sau strapuns, otet va fi turnat pe buzele Sale arse de sete si chiar dupa moartea Sa, sulita va fi infipta fara mila in inima Sa sfanta.

Sa vina Iisus in lumea nebuna de senzualitate, care confunda castitatea cu frigiditatea, puritatea cu frustrarea, abtinerea cu anormalitatea si unirea dintre barbat si femeie pana la moarte cu cea mai insuportabila plictiseala. in lumea care crede in casatoria care dureaza atat timp cat glandele functioneaza, care afirma ca poate fi desfacut ceea ce Dumnezeu a unit si rupt ceea ce Dumnezeu a pecetluit – sa vina Isus sa ne spuna; „Ferice de cei cu inima curata!” Va ajunge sa atarne dezbracat pe o Cruce, ca o priveliste pentru oameni si ingeri, in urletul salbatic al nebuniei care spune ca fericirea este nevroza, carnalitatea este buna, iar sfintenia este absurda.

Sa vina Isus pe planeta care crede ca este normal sa recurgi la orice duplicitate si necinste pentru a castiga lumea, care inalta porumbeii pacii cu pantece pline de bombe. Aici sa rosteasca Iisus; „Ferice de cei impaciuitori”, adica „Ferice de cei care indeparteaza pacatul, ca sa poate fi pace.” Dintr-odata Se va gasi inconjurat de fiinte umane angajate in cel mai nebunesc razboi din cate exista; razboiul contra Fiului lui Dumnezeu. Violenta lor este nestavilita. Fierul si lemnul, piroanele si ciocanul se unesc in a imobiliza pe Creatorul lumii. O garda este ordonata pentru mormantul Sau, in incercarea de a opri pe Cel care a fost supus intunericului mortii sa nu vada dimineata invierii.

Inca odata, sa vina Iisus intr-o lume care crede ca viata trebuie petrecuta in flatarea si manipularea oamenilor, de dragul castigului si popularitatii. Aici sa spuna; „Ferice de voi cand din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra” – si va vedea ca nu mai are nici un prieten pe lume. Va ajunge abandonat pe un deal, in timp ce gloata va cere moartea Sa iar carnea va atarna din trupul Sau, intr-o insangerata zdrentuire.

Fericirile nu au viata fara Cruce. Ele nu sunt idealuri, ci realitati dure, inseparabile de Cruce si Calvar. Iisus a vorbit despre auto-rastignire. Lepadarea de sine este inima invataturii Sale. Sa iubesti pe cel ce te uraste, sa-si scoti ochiul, sa-ti tai mana ca sa nu pacatuiesti; sa fii curat in interior, cand pasiunile striga dupa satisfacere in exterior, sa ierti pe cei care sunt gata sa te omoare; sa biruiesti raul prin bine; sa binecuvantezi pe cei ce te blastama; sa traiesti in lume si sa ramai neintinat; a renunta la orice, a-ti rastigni egoismul – toate acestea sunt sentinte care condamna omul vechi la moarte. Numai dupa aceea, cuvintele lui Isus pot fi adevarate. Atunci, mintea si inima se umplu de intelepciune si fericire. Si crede-ma, ca merita!

 

 

02. Dreptul la fericire


“Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug.”
Ioan 10:10

Extraordinara putere a lui Isus ne asteapta sa o exploram. Este vreo legatura intre viata Sa si viitorul nostru?

Uneori este greu sa deslusesti viitorul, din cauza prezentului. Totusi, unii din semenii nostri reusesc. Pentru ca au ajuns sa-L cunoasca pe Iisus ca niciodata mai inainte. Nerecunoasterea profesionala sau nereusitele personale sunt un teren fertil pentru amaraciune si resentimente.

Nu este ceva obisnuit sa auzi declatatii ca aceasta: “Ne-am rugat pentru vindecare. Dumnezeu nu ne-a dat sanatate, dar ne-a binecuvantat”. Te-ai intrebat cum ar fi sa inchei viata la 45 de ani? Cum ai putea sa-ti iei ramas bun dela copii si sotie sau sot si sa te gandesti la propria ta inmormantare? Putem folosi tragediile ca pe niste obstacole, sau ca pe niste trepte de urcare. Dumnezeu doreste sa ne incredem in El in zilele bune, ca si in zilele rele. Pentru ca, daca nu ne incredem in El permanent, nu ne incredem deloc.

Poate l-ati intalnit sau nu. Este un handicapat, paralizat, cu camasa adunata pe el cu benzi de scai si care marturiseste: “Am tot ce-mi trebuie pentru a fi fericit!”. Camasa ii este sustinuta prin benzi de scai, dar viata ii este sustinuta de fericire.

Secretul puterii de a strapunge norii viitorului spre seninul unei vieti pline de satisfactii nelimitate ramane Iisus. Merita sa ne apropiem de El, acum ca niciodata mai inainte. Ascultati-L cum proclama de la inaltimea Muntelui Fericirilor, marea carta a fericirii viitoare, dar si prezente (Matei 5:3-12):

“Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este imparatia cerurilor!
Ferice de ceice plang, caci ei vor fi mingaiati!
Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul!
Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati!
Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila!
Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este imparatia cerurilor!
Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!
Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri; caci tot asa au prigonit pe proorocii, cari au fost inainte de voi.”

Multumim lui Iisus, care ne-a recastigat dreptul la vesnicie. A strabatut cosmosul pentru a ne imnana personal fericirea. Nu o iluzie indepartata, ci realitatea care incepe chiar aici, in lumea aceasta.

Urmariti aceasta prezentare biografica: “Nimeni nu a avut mai multe motive sa se simta mizerabil, totusi, nimeni nu a fost mai fericit decat El. Primul Sau camin a fost un palat. Slujitorii erau inaintea Lui permanent. Cu un simplu gest schimba cursul istoriei. Numele Lui era cunoscut si iubit. El avea totul: bogatie, putere si respect.

Apoi, El nu a mai avut nimic. Cei care studiaza evenimentul, inca sunt uimiti. Istoricii se poticnesc, atunci cand incearca sa-l explice. Cum poate un rege sa piarda totul dintr-o data? La un moment era rege; in momentul urmator ajunge un sarac.

Patul Sau era, in cel mai bun caz, o perna de pescar, dar de obicei dormea direct pe pamant. Nu a avut niciodata un mijloc propriu de deplasare si depindea de mila altora pentru traiul zilnic. Era uneori atat de flamand, incat manca grau direct din spic sau fructe din copac. Stia ce inseamna sa fii plouat si sa induri frigul. Stia ce inseamna sa nu ai un camin.

Locul de unde venea era fara pata; acum era expus mizeriei. Nu a cunoscut niciodata boala; acum era inconjurat de boala. In imparatia sa era respectat; acum era ridiculizat. Vecinii Sai au incercat sa-L linseze; unii il numeau lunatic; familia Sa cauta sa-L retina acasa.

Cei care nu-L ridiculizau, cautau sa-L foloseasca. Ei cautau favoruri, tricuri si noutati. Ei doreau sa fie vazuti cu El, pana ce a umbla cu El s-a demodat. Apoi au dorit sa-L ucida. A fost acuzat de crime pe care nu le-a faptuit. Martorii au fost platiti sa minta, juratii erau corupti, nimeni nu L-a aparat, iar un procuror manjit de politica a rostit condamnarea la moarte.

Apoi L-au ucis. El a plecat, asa cum a venit: fara niciun ban. A fost ingropat intr-un mormant imprumutat, iar un prieten milos a suportat cheltuiala. Desi odata avea totul, a murit fara nimic.

Ar fi putut fi nefericit si amarat. Avea toate motivele sa fie un cazan fierband de manie. Dar nu a fost. El era fericit. Ursuzii nu atrag urmasi. Oamenii il urmau oriunde mergea. Copiii evita oamenii acri. Copiii se inghesuiau dupa El. Multimile nu se aduna pentru a asculta pe plangareti. Multimile tanjeau sa-L asculte.”

De ce? El era vesel. El era vesel cand era sarac. El era vesel cand era abandonat. El era vesel cand era tradat. El era fericit chiar si atunci cand atarna pe unealta de tortura, iar palmele sale erau strapunse de piroanele romane. Iisus a intruchipat o bucurie neabatuta. O bucurie care a refuzat sa se incline in timpurile grele. O bucurie care a rezistat durerii. O bucurie inradacinata adanc in solul vesniciei.

Acesta este locul unde putem invata fericirea. Acolo au invatat bucuria toti fericitii napastuiti. Ce fel de fericire este aceasta, care sfideaza adversitatile? Ce pasare este aceasta care canta si cand este intuneric? Care este sursa pacii care ignora durerea?

Eu raspund cu expresia: “dreptul la vesnicie”. Pentru ca este un drept, este de la Dumnezeu, pentru ca numai El ne stabileste hotarele existentei. Iar fericirea este de la Dumnezeu. Vesnicia este taramul altei lumi; ceea ce este vesnic, poate sa ne implineasca nevoile profunde si sa ne incante.

Vesnicie este atunci cand pastorii din Betleem sar de bucurie in jurul staulului.
Vesnicie este atunci cand Maria tine in brate pe Dumnezeul intrupat.
Vesnicie este atunci cand batranul Simeon lauda pe Dumnezeu, care vine la Templu adus in brate, ca prunc.
Vesnicie este atunci cand Iosif invata pe Creatorul universului cum sa manuie ferastraul.
Vesnicie este atunci cand Andrei vede ca navodul este tras mereu plin.
Vesnicie este atunci cand invitatii la nunta din Cana beau apa transformata in vin.
Vesnicie este atunci cand Isus merge pe ape, asa cum ai calca pe un covor.
Vesnicie este atunci cand leprosul vede un deget, acolo unde nu era decat un ciot.
Vesnicie este atunci cand vaduva da o petrecere, cu masa pregatita pentru inmormantare.
Vesnicie este atunci cand un paralitic face tumbe.
Vesnicie este atunci cand Isus face lucruri imposibile pe cai ciudate: vindecand un orb cu tina, sau platind taxele cu o moneda scoasa din gura pestelui.

Ce este dreptul la vesnicie? Este Dumnezeu care face lucruri pe care ceilalti zei nu le fac nici in cele mai dezlantuite imaginatii – purtand scutece, calarind pe magari, spaland picioarele si atipind in mijlocul furtunii. Vesnicie a fost ziua cand L-au acuzat ca se distreaza excesiv, participand la prea multe petreceri si consumand prea mult timp cu gloata de rand.

Vesnicie a fost cand cei care au lucrat o singura ora au primit plata pe o zi intreaga, cand tatal adulmeca mirosul de porci al fiului reintors acasa, cand pastorul face sarbatoare pentru ca si-a gasit oaia pierduta. Vesnicie este gasirea margaritarului de mare pret, inmultirea talantilor, un cersetor orientat spre cer, un talhar primit in imparatie. Vesnicie este surpriza de pe fetele oamenilor strazii care au fost invitati la ospatul Regelui.

Vesnicie este cand Samariteanca sta cu ochii mari si fara grai in fata lui Iisus, cand femeia pacatoasa pleaca neatinsa din locul plin de pietre, cand impetuosul Petru se arunca in apa rece pentru a fi mai aproape de Cel de care s-a lepadat.

Vesnicia este ceea intotdeauna ai visat, dar niciodata nu ai asteptat sa se intample. Este atunci cand ceea ce este prea frumos sa fie adevarat devine adevarat. Vesnicia este sa ai pe Dumnezeu avocatul tau, tatal tau, cea mai mare bucurie si cel mai bun prieten. Dumnezeu de partea ta, in inima ta, mergand inaintea ta si protejandu-ti spatele. Este speranta acolo unde ai asteptat-o cel mai putin: ca o floare pe margine drumului.

Fericirea este un drept, pentru ca numai Dumnezeu o poate oferi. Este vesnica, pentru ca te inspira. Fiind un drept, nu poate fi confiscata. Fiind vesnica, nu poate fi epuizata.

Aceasta fericire a trecut victorioasa prin Marea Rosie, a suflat din trambita la Ierihon. Acest secret a facut-o pe Maria sa cante. Este bucuria cerului. Este dreptul la vesnicie.

Ce ar putea umbri bucuria lui Dumnezeu? Este ea influentata de vremea proasta? Ea nu se tulbura nici cand sta la cozi lungi, nici cand se blocheaza circulatia. Refuza Dumnezeu vreodata sa mai roteasca pamantul, pentru ca simtamintele Sale au fost ranite? Nu. Bucuria Lui nu poate fi stinsa sau furata de circumstante. Este o fericire care vine de la Dumnezeu. Este dreptul tau la vesnicie.

Esti doar la distanta de o decizie de aceasta fericire. “Eu sunt Pastorul cel bun. Eu imi cunosc oile Mele, si ele Ma cunosc pe Mine,asa cum Ma cunoaste pe Mine Tatal, si cum cunosc Eu pe Tatal; si Eu imi dau viata pentru oile Mele. Mai am si alte oi, cari nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu si va fi o turma si un Pastor.” Ioan 10:14-16.

 

 

03. Care fericire ?


“Cind a vazut Isus noroadele, S-a suit pe munte; si dupace a sezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a inceput sa vorbeasca si sa-i invete astfel:
·         Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor!
·         Ferice de ceice pling, caci ei vor fi mingiiati!
·         Ferice de cei blinzi, caci ei vor mosteni pamintul!
·         Ferice de cei flaminzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati!
·         Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila!
·         Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!
·         Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!
·         Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor!
·         Ferice va fi de voi cind, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Bucurati-va si veseliti-va, pentruca rasplata voastra este mare in ceruri; caci tot asa au prigonit pe proorocii, cari au fost inainte de voi.”
Matei 5:1-12

Priviti-L pe Invatatorul divin. “Cand a vazut Iisus noroadele, S-a suit pe munte”. Observati surpriza: El nu Se duce in mijlocul multimii, nici nu incepe sa-i invete. Altadata a facut-o, insa nu acum. Inainte de a merge la norod, Iisus a mers pe munte. Inainte ca ucenicii sa intalneasca oamenii, ei L-au intalnit pe Hristos.

Veniti la Mine! Las in urma socoteli si taxe si program, pentru a urca cararea spre muntele intalnirii cu El. Piscul sacru, locul stabilitatii, intr-o lume aflata in marea trecere.Am citit despre un om care respira aerul piscurilor. Umblarea pe cararea spre munte a inceput-o in tinerete si tocmai aceasta l-a sustinut pana la sfarsitul vietii. Cu cateva zile inainte de moarte, duhovnicul care l-a vizitat a observat un scaun gol langa patul in care zacea acest vultur.

Intrebat daca a fost un vizitator la el, omul a raspuns ca pe acel scaun sta Iisus, cu care discuta indelung. Uimirea preotului a fost intampinata de explicatia ca un prieten de demult ii spusese ca rugaciunea este ca si deschiderea inimii catre un prieten. Deaceea, zilnic tragea scaunul langa pat si invita pe Iisus sa ia loc pentru discutie. Dupa citeva zile omul a murit, insa capul nu era pe perna, ci pe scaunul gol.

Daca sunt adolescent si citesc Predica de pe Munte (Mat. 5-7), sa presupun ca vreu sa actionez ca si Iisus. Ce sa fac cu asemenea sfaturi? Sa ma mutilez pentru ca imaginatia mea a luat-o razna? Sa-mi ofer trupul sa fie luat la pumni de tipii duri ai strazii? Sa-mi smulg limba dupa ce am rostit un cuvant aspru catre fratele meu?

Nici pentru adulti, crizele provocate de Predica de pe Munte nu sunt indepartate. Chiar daca unii le-ar putea considera niste excese retorice, rostirile lui Iisus sunt inima mesajului Sau catre lume. Daca nu reusesc sa inteleg invatatura Sa, nu voi reusi sa-L inteleg pe El, nici misiunea Sa unica.

Iisus tine discursul de pe munte la un moment cand popularitatea Sa era in crestere. Multimile Il urmau peste tot, obsedati de intrebarea: A venit, in sfarsit, Mesia? Cu aceasta ocazie, Isus renunta la folosirea parabolelor si prezinta ascultatorilor Sai ca un dus rece, o socanta filozofie de viata. Asemenea candidatilor la alegeri, Iisus Isi dezvaluie platforma electorala. Si ce platforma!

Iisus – lider mondial: este exact ceea ce avem nevoie? Dupa Furtuna Desertului si Kosovo, Iisus nu pare prea potrivit pentru situatiile prin care trecem. Va amintiti de generalul Schwarzkopf? Doar 100 de ore si victoria era castigata! Forta multinationala si un general iscusit au realizat o performanta formidabila. Nu poti sa nu recunosti: exact aceasta este persoana de care ai nevoie pentru a conduce un razboi!

Exact Fericirile inversate: ferice de cei puternici, este mesajul generalului Schwarzkopf. Ferice de biruitori. Ferice de armatele bogate, care isi permit sa foloseasca bombe inteligente si rachete Patriot. Ferice de soldatii cuceritori.

Fericirile au fost un soc real pentru ascultatorii din primul secol. Pentru o Palestina ingenunchiata de romani si clocotind de zelul eliberarii, Iisus a aparut total diferit de generalul Schwarzkopf, iar discursul Sau a fost considerat deranjant si neavenit: daca un soldat inamic te loveste peste un obraz, intoarce-l si pe celalal; bucura-te cand esti persecuta; fii fericit de saracia ta!…

Iraqienii, batuti pe campul de lupta, au incasat o razbunare indesata, pentru incendierea campurilor petroliere kuwaitiene. Insa Iisus promoveaza nu razbunarea, ci iubirea vrajmasilor. Cat ar putea supravietui in fata Romei, o imparatie intemeiata pe asemenea principii?

„Ferice de cei bombardati si de cei ramasi fara adapost”, ar putea sa insemne discursul lui Iisus. „Ferice de cei infrinti si de cei care pland pe camarazii cazuti in lupta. Ferice de kurzii care indura opresiunea iraqiana.” Cuvantul „ferice” pare prea sedat si beatific, pentru a avea forta percutoare, intentionta de Iisus. In greaca, cuvantul „ferice” seamana cu un scurt strigat de bucurie: „O, norocosilor!” In fond, Iisus spune: „Cat de fericiti sunt cei nefericiti!”

Esti preocupat de bunastarea noastra generala, ca cetateni ai Romaniei? Probabil ar fi o idee interesanta sa transpunem fericirile intr-un context contemporan.

Mai intai v-as sugera sa incetati a va mai ingrijora de starea economica si locurile de munca. Un venit national scazut este in realitate benefic pentru tara. Nu intelegeti ca fericiti si norocosi sunt saracii? Cu cat avem mai multi saraci in Romania, cu atat suntem mai binecuvantati. A lor este imparatia cerurilor.

Apoi, nu alocati prea multa atentie asistentei medicale. Vedeti, cei care plang sunt si ei fericiti, pentru ca vor fi mangaiati. Proteste, greve, arestari? Relaxati-va! Crestinii au o mare ocazie de a fi persecutati, deci – de a fi fericiti. Bucurati-va de ocaziile extraordinare care se deschid.

Ce semnificatie pot avea Fericirile, pentru o societate care onoreaza pe cei care se impun, pe cei aroganti si pe cei bogati? Noi credem ca fericiti sunt cei veseli si puternici. Ferice de cei flamanzi si insetati dupa ocazii profitabile, care cauta prilejul sa ajunga in capul listei..

Unii psihologi si psihiatri, urmandu-l pe Freud, sustin ca Fericirile sunt dovada dezechilibrului lui Iisus. Spiritul de sacrificiu de sine, atat de puternic imbibat in crestinism si foarte apreciat in viata practica a crestinului, este considerat un masochism acceptat cu moderatie. Fericirile – anuntand fericire pentru saraci si persecutati, pentru cei care intorc si celalalt obraz celui care ii loveste, pentru cei care fac bine celor ce le fac rau, pentru cei care iubesc pe cei care-i urasc – „promoveza masochismul”!

Ce este, masochism sau intelepciune profunda? Cei care se grabesc sa dea un raspuns superficial, dovedesc ca nu au luat inca Fericirile in serios. Punand intrebarea mai brutal, sunt adevarate Fericirile? Daca este asa, de ce bisericile nu incurajeaza saracia si plansul si bladetea si persecutia, straduindu-se in fapt impotriva acestora? Care este semnificatia reala a Fericirilor, esenta etica criptica a invataturii lui Isus?

Daca as fi fost in mijlocul ascultatorilor initiali ai lui Iisus, in timpul rostirii Fericirilor, cred ca as fi parasit evenimentul simtindu-ma confuz sau ofensat, si nu mangaiat. Astazi, dupa doua milenii, inca ne luptam sa le prindem intelesul.

Poate nu vom fi niciodata in stare sa declaram decisiv: aceasta este semnificatia Fericirilor! Insa este util sa abservam ca intelegerea lor urmeaza fazele dzvoltarii experientei noastre individuale. Treptat, aproape osmotic, ajungem sa le recunoastem ca fiind niste adevaruri importante.

Intorcandu-ne la existenta noastra cotidiana, este evident ca lumea nostra se grabeste. Timpul a crescut astronomic in valoare. Valoarea fiecarui produs depinde de raritatea lui. Iar timpul, care altadata era din belsug, atinge acum cele mai inalte preturi. Moda instant se extide in toate domniile vietii (pana si felicitarile sunt gata scrise!). Preferam scurtaturile si benzile rapide.

Avem cu adevarat mai putin timp, sau este doar imaginatia noastra? Un raport prezentat Senatului american in 1965 pronostica mai mult timp liber in viitor. Pentru 1985 se prezicea o saptamana de lucru de 22 de ore si pensionare la 38 de ani. Motivul? Computerele vor face totul. Acum, avem computere si faxuri, etc., insa ceasul bate mai departe si lumea este tot mai grabita. Ce a fost trecut cu vederea in pronosticuri? Apetitul consumatorului. In timp ce individualismul anilor 60 a dus la materialismul anilor 80, timpul liber castigat prin tehnologie nu ne-a facut sa ne relaxam, ci sa alergam si mai insistent. Tehnologia ne-a dat mai mult timp, iar mai mult timp inseamna mai multi bani; mai multi bani cer mai mult timp, si cercul continua ametitor la nesfarsit.

Este greu sa ne oprim. Este asemenea elevului de la clasa de pian, care nu reusea sa respecte pauzele din partitura. De ce sa nu faca nimic? Chiar daca profesorul i-a spus ca muzica este mai dulce dupa o pauza, dificultatea de a nu face nimic a ramas.

Avem dreptul sa avem timp. Acest drept la vesnicie a fost proclamat de Iisus in Fericiri. El il promite de noua ori, iar promisiunea este facuta unor beneficiari unici:

“Cei saraci in duh”. Cersetorii in bucataria lui Dumnezeu.
“Cei ce plang”. Pacatosii anonimi, legati prin salutul lor: “Sunt eu, pacatosul.”
“Cei blanzi”. Binevoitorii piosi care nu observa lipsurile maestrilor.
“Cei flamanti si insetati”. Orfanii infometati, care cunosc diferenta dintre un dineu TV si o masa calda la cantina bisericii.
“Cei milostivi”. Castigatorii concursului miliardelor, care impart premiul cu vrajmasii lor.
“Cei cu inima curata”. Medicii care iubesc leprosii si scapa de infectie.
“Cei impaciuitori”. Arhitectii care construiesc poduri, cu lemn dintr-o cruce romana.
“Cei prigoniti”. Cei care au grija sa tina un ochi indreptat spre cer, in timp ce merg prin iadul de pe pamant.

Acestei cete de nefericiti ii este promisa acesta binecuvantare speciala, dreptul la vesnicie. Aceasta fericire nu este ieftina. Matei 5 descrie o reconstructie radicala a inimii. Mai intai recunoastem ca suntem in nevoie, apoi ne pocaim de multumirea de sine. Ne predam conducerii lui Dumnezeu si tanjim dupa prezenta Sa. Iertam pe altii, ne schimbam infatisarea, iubim pe altii si suportam nedreptatea.

Nu este o modificare ocazionala de atitudine, ci demolarea totala a vechii structuri si crearea uneia noi. Cu cat mai radicala este schimbarea, cu atat mai mare este fericirea. Si merita, pentru ca este de la Dumnezeu. Ferice de cei care cred!

 

 

04. Om sarac, om bogat

 

“Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor!”  Matei 5:3

Promisiunile facute pentru viitor nu satisfac nevoile imediate. Insa  Fericirile nu descriu doar viitorul, ci si prezentul. Ele prezinta in contrast, metoda succesului in lumea aceasta si in lumea care va veni.

Fericirile, formulate din perspectiva lumii noastre, ne anunta triumfator:
·         Ferice de cei care dau din coate: ei isi fac loc in lume.
·         Ferice de cei duri: ei nu permit niciodata ca viata sa-i raneasca.
·         Ferice de cei ce se plang: ei obtin in cele din urma ceea ce doresc.
·         Ferice de cei abrutizati: ei nu se ingrijoreaza niciodata de pacatele lor.
·         Ferice de conducatorii de sclavi: ei obtin rezultate.
·         Ferice de inteleptii lumii: ei isi cunosc drumul in viata.
·         Ferice de tulburatori: ei fac pe oameni sa le acorde atentie.

Marea inversare
Societatea noastra traieste dupa regula: „Supravietuiste cel mai tare!” sau „Cel care moare cu cele mai multe jucarii, castiga!” Iata visul prosperitatii pamantene: sa jungi in viata ta la punctul in care sa poti sa nu faci ceea ce nu vrei sa faci si sa poti sa faci ceea ce vrei sa faci. Poate fi visul nostru, dar nu acesta era si visul lui Iisus. Fericirile ne arata clar ca Dumnezeu vede aceasta viata prin alte lentile. Dumnezeu prefera saracii si pe cei care plang, in locul miliardarilor si fotomodelelor. Ciudat, Rwanda este mai de dorit decat Monte-Carlo. Fericirile pot fi subintitulate nu „Supravietuirea celor mai tari”, ci „Triumful victimelor”.

Evangheliile ne ajuta sa observam ce fel de persoane au impresionat pe Iisus. Vaduva care da ultimii doi banuti. Un vames corupt, care cauta sa scape de neliniste, catarandu-se intr-un copac, pentru a a-L vedea mai bine pe Isus. Un copil anonim. O femeie cu stigmatul a cinci casatorii nereusite. Un cersetor orb. O prostiuata. Un lepros. Tarie, infatisare prezentabila, relatii si un instinct competitiv pot aduce succes intr-o societate ca a noastra, insa tocmai aceste „avantaje” pot bloca intrarea noastra in Imparatia lui Dumnezeu.

Sa ne indreptam acum spre tanarul negociator din Noul Testament – Matei 19:16-26. El este bogat. Poarta pantofi italienesti. Are costum de comanda. Cont in banca. El traieste asa cum calatoreste – numai la clasa I!

Este tanar. Isi alunga oboseala la sala de gimnastica si trece tantos pe langa cei in varsta. Este siluet si are privire ascutita. Energia este cartea sa de vizita, iar moartea este la departare de… o vesnicie.

El este puternic. Nu crezi? Intreaba-l. Ai dileme? El are raspunsuri. Ai neczuri? El are solutii. Ai framantari? El are opinii. El stie incotro merge si maine va fi exact acolo. El este noua generatie, generatia X. Asa ca batranii ar trebui sa mareasca pasul, sau sa-si faca bagajele.

El a obtinut toate licentele superioritatii: prosperitate, posteritate si putere. El este bogat… tanar… conducator. Pana azi, viata i-a fost o plimbare lina, pe o alee luminata cu neoanele reusitei. Insa, astazi are o intrebare. Este o preocupare trecatoare, sau o temere adevarata? Nu stim. Stim doar ca a venit sa ceara sfat.

Pentru cineva obisnuit sa dea mereu replici, este foarte greu sa ceara sfat de la Fiul tamplarului. Pentru o persoana de rangul sau, a cauta sfat la un dascal de provincie, nu este o procedura conform conventiilor. Insa el nu are o intrebare conventionala.

“Invatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?”
Formularea intrebarii tradeaza gresita lui intelegere. Crede ca poti obtine viata vesnica, asa cum obtii orice altceva – prin stradanii proprii. “Ce trebuie sa fac?”

“Care sunt cerintele, Iisuse?… Te rog, fara menajamente: care este baremul? Cat de mult ar trebui sa investesc, pentru a fi sigur de castig?”

Raspunsul lui Iisus cauta sa-l infioreze: “Daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile”. Un om cu jumatate de constiinta, ar fi inceput sa-si frece mainile la acest raspuns. “Sa pazesc poruncile? Stii cat de multe porunci sunt? Ai verificat legislatia de ultima ora? Am incercat, cinstit, dar nu pot!”

Aceasta ar fi trebuit sa spuna tanarul bogat, insa marturisirea este departe de mintea lui. In loc de a cere ajutor, el cere creion si hartie pentru a face o lista. “Care?” Cu sprinceana arcuita, este gata sa scrie. Iisus este intelegator cu el. “Sa nu ucizi; sa nu preacurvesti; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa; sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta; si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”.

“Foarte bine…; sa vedem daca am trecut testul” – se arunca victorios tanarul teribil. “Crima? Desigur, nu. Adulter? Nimeni cu sange nobil nu si-ar permite. Furt? Putina exploatare, insa justificabila. Minciuna? Hmmm… sa trecem mai departe. Sa cinstesti pe tata si mama? Ii vad de sarbatori. Sa iubesc pe aproapele meu ca pe mine insumi…?!
Perfec! Am facut toate acestea. De fapt, asa fac de cand eram copil. Ai alta porunca sa-mi prezinti?”

Cum poate Iisus sa nu rada, sau sa nu planga? Intrebarea care trebuia sa-l faca sa roseasca, il face sa fie si mai semet. El este baiatul ud leoarca, din care siroieste apa pe podea, dar spune mamei ca nu a fost in ploaie.

Acum, Iisus trage direct la tinta: “Daca vrei sa fii desavirsit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, da la saraci si vei avea o comoara in cer! Apoi vino si urmeaza-Ma”. Aceasta declaratie il lasa pe tanarul bogat pe ganduri, iar pe ucenici buimaciti. Intrebarea lor poate fi si a noastra: “Atunci, cine poate fi mantuit?”

Raspunsul lui Iisus vine ca un soc: „La oameni lucrul acesta este cu neputinta…”. Imposibil. El nu spune: nesigur. El nici macar nu spune ca este foarte greu. El spune doar atat: imposibil. Fara sansa. Fara iesire. Fara speranta. Imposibil. Este imposibil sa treci Pacificul innotand. Este imposibil sa ajungi la luna pe coada unei pisici. Nu poti urca Everestul cu cosul de piata si un baston in mana. Si daca altcineva nu intervine, nu ai nici o sansa sa mergi la cer.

Pare ciudat? Toata viata ai fost recompensat dupa realizari. Ai luat note dupa cat ai invatat. Ai promovat dupa succesele obtinute. Ai luat bani pentru ca ai muncit.

De aceea tanarul bogat gandea ca cerul este ceva platit. Lucrezi din greu, platesti taxele si contul tau creste, apoi vine ziua cand primesti totul inapoi. Iisus spune ca nu-i asa. Ceea ce vrei sa obtii este cu mult mai scump decat poti plati. Nu ai nevoie de un sistem, ci de un Salvator. Nu ai nevoie de un certificat, ci de un Mantuitor. Pentru ca “ ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu”.

Sa nu uitam solia acestui text: nu te poti mantui singur. Nici prin ritualuri corecte, nici prin doctrina corecta. Nici prin evlavie corecta. Iisus este clar: nici o fiinta omeneasca nu se poate salva prin eforturi proprii.

Vedeti, nu banii l-au tinut pe loc pe tanarul bogat, ci multumirea de sine. Nu averile, ci pompa, fala. Nu magaziile mari, ci capul mare. “Adevarat va spun, ca greu va intra un bogat in Imparatia cerurilor”. Nu doar bogatii au dificultati cu intrarea in Imparatie. La fel este si cu cei educati, cu cei puternici, cu cei prezentabili, populari sau religiosi. La fel este si pentru tine daca crezi ca evlavia sau puterea ta iti dau dreptul de admis in Imparatia cerurilor.

Daca este greu sa intelegem ce a spus Iisus tanarului bogat, atunci descrierea zilei judecatii ni se va opri in gat! Iisus continua: “Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?“. Mat. 7:21

Uimitor! Acesti oameni stau inaintea tronului lui Dumnezeu si fac parada de faptele lor. Ultima trambita a sunat si ei inca isi mangaie coarnele. In loc sa-L laude pe Dumnezeu, ei se lauda pe ei insisi. In loc sa se inchine Creatorului, ei isi citesc biografia. Cand ar trebui sa fie fara grai, ei vorbesc. Chiar in prezenta slavei Regelui, ei se lauda pe ei insisi. Ce este mai grav – aroganta lor sau orbirea lor?

Nu poti impresiona pe expertii de la NASA cu avioane de hartie. Nu te poti lauda cu schitele tale creionate in fata lui Picasso. Nu poti pretinde egalitate cu Einstein, pentru ca poti scrie H2O. Nu te poti lauda cu bunatatea ta in prezenta Celui Desavarsit.

“Atunci le voi spune curat: “Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelegea.”
Dumnezeu nu ne salveaza pentru ce am facut noi. Numai un zeu egocentric ar pute fi imptresionat de suferinta noastra. Numai un zeu temperamental ar pute fi multumit cu sacrificiile noastre. Numai un zeu fara inima ar putea vinde mantuirea celor care dau mai mult.

Numai un Dumnezeu plin de iubire poate face pentru copiii Sai ceea ce ei nu pot face pentri ei insisi. “Ferice de cei saraci in duh…”. Data viitoare cand cineva va zice – “saracul de el!”, voi fi mai fericit ca pana acum. Ce zici: iti place sa auzi spunandu-ti-se “saracul de tine!”?…Acum suna altfel. Si numai datorita lui Iisus.

05. Drumul aurului

 

„Arunca dar aurul in tarana, arunca aurul din Ofir in prundul paraielor! Si atunci Cel Atotputernic va fi aurul tau, argintul tau, bogatia ta.”Iov 22:24,25

Cu aproximativ 400 de ani in urma, Galileo argumenta ca Aristotel nu a avut dreptate in afirmatiile facute despre gravitate. Daca ai doua obiecte, unul de 1 Kg si altul de 10 ori mai greu – sustinea Aristotel – obiectul de 10 Kg va cadea de 10 ori mai repede. Insa Galileo spune “NU. Ele vor cadea cu aceeasi viteza.” Chiar daca este vorba de Galileo, nimeni nu a acordat atentie sustinerii sale. Contemporanii sai credeau ca el este putin cam excentric.Ei au respins afirmatia sa, pentru ca era asa de evident ca el este gresit. Apoi, Galileo s-a urcat in turnul inclinat din Pisa. A luat cu el doua obiecte, unul mai greu decat celalalt si le-a dat drumul jos din varful turnului. Spre uimirea multimii adunate, obiectul mai greu nu a cazut mai repede decat cel mai usor .

Desigur, nu vom face o lectie de fizica. Probabil ca uneori ai auzit si tu pe cineva afirmand ceva ce ai considerat a fi total eronat, naiv, ireal sau chiar stupid si ai refuzat sa crezi acea afirmatie. Dupa un oarecare timp, ai ajuns insa sa constati ca ceea ce s-a spus era perfect adevarat. In Fericiri, Iisus spune ceva care pare sa nu fie adevarat. De fapt, multe alte rostiri ale Mantuitorului sunt privite in acelasi fel. De fapt, daca altcineva in afara de Iisus ar fi rostit Fericirile, am fi fost ispititi sa le respingem, ca fiind niste exagerari ale unui extremist. Insa ele sunt stzudiate si apreciate, expuse in birouri sau in biserici. Si inima noastra este in disperata nevoie de a gazdui permanent aceasta expozitie a fericirii adevarate.

“Ferice de cei saraci…”
Piatra scumpa a fericirii este oferita, in primul rand, celor cu spiritul umil, nu celor infatuati. Bunavointa lui Dumnezeu ajunge la cel care se preda, nu la cel care se crede cuceritor. Primul pas spre fericire este strigatul dupa ajutor, recunoasterea saraciei interioare. Cei care simt prezenta lui Dumnezeu, isi declara propriul faliment si sunt constienti de criza spirituala in care se afla. Buzunarele lor sunt goale, optiunile s-au dus. Ei nu cer dreptate, ci striga dupa mila. Ei nu se falesc: ei implora mila. Ei cer lui Dumnezeu sa faca ceea ce nu pot face singuri. Ei au vazut cat de sfant este Dumnezeu si cat de pacatosi sunt ei si sunt de acord cu spusele lui Iisus: “La oameni… aceasta este cu neputinta!”

Paradoxul fericirii crestine: avantajati sunt cei neajutorati si nu cei realizati. Este o cale neobisnuita pe care trebuie sa mergem. Nu ne declaram prea des neputinta. Recunoasterea esecurilor nu face parte in mod obisnuit din capitolul “fericirire”. Insa Dumnezeu nu lucreaza pe cai obisnuite.

„Ferice de cei saraci cu duhul”,
a spus Iisus. Ei sunt disperati: fara nici o posibilitate de ajutor din alta parte, ei se indreapta spre Iisus, singurul care poate oferi eliberarea dupa care ei tanjesc. Iisus considera ca o persoana care este saraca in duh, sau care plange, sau este persecutata, sau flamanzeste si inseteaza dupa neprihanire, are un avantaj special fata de toti ceilalti.

Am putea fi de acord cu teza formulata de unii teologi – „optiunea preferentiala a lui Dumnezeu pentru saraci”- pentru a descrie fenomenul permanent prezent in Vechiul si Noul Testament: „partinirea” manifestata de Dumnezeu fata de cei saraci si dezavantajati. De ce saracii ne sunt prezentati ca fiind demni de o fericire speciala, inaintea oricarui alt grup? Iata cateva avantaje ale statutului de sarac:
1.                  Saracii stiu ca sunt in urgenta nevoie de salvare.
2.                  Saracii cunosc nu doar dependenta de Dumnezeu si de oamenii puternici, dar si interdependenta dintre ei.
3.                  Saracii isi bazeaza siguranta lor, nu pe lucruri, ci pe oameni.
4.                  Saracii nu au un sentiment exagerat al importantei lor si nici o nevoie exagerata de individualizare.
5.                  Saracii asteapta putin din competitie si mult din cooperare.
6.                  Saracii pot face distinctie intre necesitate si lux.
7.                  Saracii pot astepta, pentru ca si-au dezvoltat rabdarea, nascuta din recunoasterea dependentei.
8.                  Temerile saracilor sunt sunt mai realiste si mai putin exagerate, deoarece ei stiu ca se poate supravietui marilor suferinte si pierderi.
9.                  Cand Evanghelia este predicata saracilor, ea suna ca o veste buna pentru ei si nu ca o amenintare sau batjocora.
10.               Saracii pot raspunde la chemarea Evangheliei cu o abandonare imediata si deplinatate necomplicata, pentru ca ei au atat de putin de pierdut si sunt gata pentru orice.

Fara voia lor, desi pot alege oricand altfel, saracii se afla intr-o postura care beneficiaza cu prisosinta de harul lui Dumnezeu. In starea lor de nevoie, dependenta si insatisfactie in viata, ei sunt dispusi sa spuna bun venit darului gratuit al iubirii lui Dumnezeu.

Un exercitiu interesant ar fi sa substituim in lista anterioara, cuvantul „sarac” cu „bogat” si sa schimbam fiecare propozitie cu opusul ei. „Bogatii nu stiu ca sunt in urgenta nevoie de salvare… Bogatii isi bazeaza siguranta lor, nu pe oameni, ci pe lucruri…” In Fericirile din Evanghelia dupa Luca (6:20-26), Iisus face ceva similar, insa acest aspect nu este la fel de accentuat: „Vai de voi care sunteti bogati, pentru ca voi v-ati luat rasplata.”

Mai interesant, chiar amenintator, este sa inlocuim cuvantul „sarac” cu „eu”. Revizuind fiecare din cele zece declaratii, m-am intrebat daca atitudinea mea se aseamana mai mult cu cea a saracilor sau a bogatilor. Imi recunosc usor nevoile? Sunt gata sa depind de Dumnezeu si de semeni? Pe ce se bazeaza siguranta mea? Sunt inclinat spre competitie sau spre cooperare? Pot face distinctie intre necesitate si lux? Sunt rabdator? Fericirile suna pentru mine ca o veste buna sau ca o batjocora?

Disciplina lipsurilor este mult mai favorabila sfintilor. Dependenta, umilinta, simplitatea, cooperarea si abandonarea de sine sunt calitati foarte apreciate in domeniul spiritual, insa total neatractive pentru oamenii care traiesc mai mult pe taramul material. Pot fi si alte cai spre Dumnezeu, insa ele sunt foarte dificile, ca si trecerea camilei prin urechile acului. In marea inversare produsa in Imparatia lui Dumnezeu, sfintii cu multe averi sunt o raritate.

Saracii nu sunt mai virtuosi decat ceilalti oameni (desi ei se remarca a fi mult mai plini de compasiune si mai generosi), insa ei sunt ultimii care sa pretinda ca sunt virtuosi. Ei nu manifesta aroganta clasei de mijloc, care isi mascheaza usor neajunsurile sub fatada neprihanirii de sine. Ei sunt dependenti in mod natural, pentru ca nu au de ales: ei trebuie sa depinda pur si simplu de altii pentru ca sa supravietuiasca.

„Despartiti de Mine nu puteti face nimic”.
Ioan 15:5 Deaceea, „Pot totul in Hristos…!” Filipeni 4:13. La urma urmei, Fericirile nu sunt chiar asa de excentrice cum ar parea. Chiar ele ne ne aduc pe drumul cel bun. Dumul fericirii. Calatorie placuta!

 

 

06. Temnita mandriei

 

“Ferice de ceice plang, caci ei vor fi mangaiati!

La prima vedere, Fericirile (Matei 5:1-12) pot parea doar o compensatie, oferita de Mantuitorul Iisus, celor nefericiti. „Pentru ca nu sunteti bogati, iar sanatatea voastra se degradeaza vizibil si fata va este brazdata de lacrimi, voi formula cateva fraze frumoase, ca sa va fac sa va simtiti mai bine!” Insa, pe masura ce ne eliberam de cinismul scepticismului, iar credinta prinde vigoare, ajungem sa privim Fericirile ca fiind promisiuni autentice, vitale pentru mesajul adus de Iisus

Spre deosebire de regii medievali, care aruncau monezi multimilor (sau politicienii moderni, care fac promisiuni saracilor, mai ales inainte de alegeri), Iisus era capabil sa ofere urmasilor Sai rasplatiri durabile, chiar vesnice. Dintre toti pamantenii, Isus este singurul care a trait „de partea cealalta”, deaceea, El – care S-a coborat din cer – stie foarte bine ca licaririle Imparatiei Cerurilor pot contrabalansa cu usurinta orice stare de mizerie pe care am putea-o intalni in viata aceasta. Cei care plang vor fi mangaiati, cei blanzi vor mosteni pamantul, cei flamanzi vor fi saturati, iar cei curati vor vedea pe Dumnezeu. Iisus putea rosti aceste promisiuni cu autoritate, pentru ca El venise sa intemeieze Imparatia lui Dumnezeu, care va dainui vesnic.

Crestinii dispusi sa urmeze pe Iisus in conditii de renuntare la confort si plata si infruntand dificultati severe, fac lucrul acesta cantand „Simt un dor nespus Iisuse, pe-a Ta cale sa urmez…” Este gresit a concluziona ca ei sacrifica fara nici o finalitate: rasplata este sigura; daca nu acum si aici, atunci sigur in Imparatia care vine.

O vizita la o clinica de tulburari de alimentatie din desertul Arizona, SUA, va va oferi imaginea unui rai in pustie: bazine olimpice de innot, sali de gimnastica aerobica, terenuri de sport, gradini exotice… Aici sunt tratati atletii si star-urile de la Holywood. Tot personalul are pregatire academica, detinand cele mai inalte titluri profesionale. Nu departe, este o baza misionara – baraci modeste, contrastand dur cu arhitectura grandioasa a clinicii. Aceasta institutie se straduie sa salveze suflete, sa pregateasca oameni pentru a sta alaturi de Dumnezeu aici si in vesnicie, iar cealalta se straduie sa salveze trupul, sa pregateasca pe oameni sa se bucure de viata aceasta. Este evident, care din cele doua institutii este cea mai pretuita in lumea noatra.

In Fericiri, Iisus onoreaza oamenii care nu au acces la multe privilegii in viata aceasta. Celor saraci, celor care plang, celor blanzi, celor flamanzi, celor persecutati, celor curati cu inima, El le-a dat asigurarea ca experienta lor nu va ramane nerecunoscuta si neresplatita. Rasplata lor va fi mare. Mai mult, cand incercam sa cuprindem dimensiunea uimitoare a rasplatirilor promise, ne dam seama ca Iisus ne surprinde cu dorinta mult prea slaba, nicidecum prea puternica. Suntem fiinte de pamant, innebunite dupa alcool, violenta, sex si ambitii, in timp ce ne sunt oferite bucurii vesnice. Suntem asemenea unui copil nestiutor, care continua sa se joace in noroiul unei baltoace, pentru ca nu-si poate imagina ce inseamna darul unei vacante la mare.

Desigur, este posibil ca pentru unii crestini ai zilelor noastre, insistenta asupra rasplatirii viitoare sa para demodata. Pe masura ce ei devin tot mai bogati si plini de succes, ajung la o bunastare care nu le mai permite sa se identifice cu starea umila, careia i se adresa Iisus in Fericiri – de aceea acestea suna ciudat pentru urechile lor.

„Nu doresc bogatie”, „Dor de tara”- sunt catecele care pot fi cantate doar de robi si saraci; in gura stapanilor si bogatilor, ele suna fals si ipocrit. Fericirile sunt pentru cei care isi pun putina speranta in lumea acesta, toata nadejdea lor fiind centrata in Iisus si in lumea care va veni.

Ce folos sa crezi in rasplata viitoare? Aceasta credinta il ajuta pe cel luat ostatec sa reziste inca putin, pentru ca stie ca este asteptat de familie, de locul de munca, de prieteni. Ii ajuta pe nedreptatitii vietii sa stie ca Dumnezeu nu este satisfacut cu regula ca unii sa lucreze neplatiti, iar altii sa profite. Ne ajuta sa credem ca mana lui Dumnezeu este destul de lunga ca sa faca dreptate in cele din urma. Speranta rasplatirii viitoare te tine viu in necaz si este ca un clopot care bate din alta lume, proclamand adevarul ca, indiferent de felul cum arata lucrurile acum, nu exista viitor pentru rau, ci numai pentru bine.

Cum mor cei mandri si cum mor cei umili? La fel! Insa unii nu au speranta, sunt nelinistiti, pe cand altii au linistea credintei in rasplatirile viitoare. Daca vreti sa auziti imagini contemporane ale cerului, participati la funeraliile crestinilor asteptatori ai Imparatiei lui Dumnezeu. Cu convingere, predicatorul va va descrie un cer linistit si plin de rasplatiri.Veti dori sa ajungeti cat mai repede acolo. Indoliatii simt durerea despartirii de cei dragi si plang, dar totul este doar o intrerupere, o umbra trecatoare, catre biruinta care a fost deja castigata.

Pentru totii sfintii neinsemnati, care – in ciuda dificultatilor – au invatat sa se bucure de relatia personala cu Dumnezeu, cerul va fi mai degraba ca un mult asteptat „Bun venit acasa!” si nu asemenea vizitarii unor locuri noi. Oamenilor prinsi de valul suferintei, care cunosc durerea, care vin din familii distruse, care au trecut prin haos economic si au simtit frica, ura si violenta – tuturor acestora, Iisus le ofera promisiunea unui timp incomparabil mai indelungat si mai bun decat timpul trait pe acest pamant, in care sa se bucure de sanatate, fericire, armonie si puritate. Un timp al rasplatirii.

„Ferice de cei ce plang”.
Cei care plang, pot sa ne intimideze cu intrebarile lor dureroase si greu de raspuns. Cei care plang se concentreaza asupra aspectelor fundamentale ale vietii. Pentru ei – moda, casa, masina, titlurile sau banii nu sunt prioritati. Desi nu toate „De ce ? –urile” lor primesc raspuns, durerea le intareste credinta ca cei ce plang vor fi mangaiati.

O mama, care isi avea unicul ei fiu bolnav de SIDA si nebenefiiciind de simpatia altora, pentru ca radacina bolii era infipta in viata imorala a acestui fiu, a initiat o actiune modesta de incurajare a parintilor aflati in situatii similare. Rezultatul a fost o adevarata binefacere pentru multe familii indurerate din aceleasi aceleasi motive penibile. „Societatea celor suferinzi” nu ofera redobandirea pierderii suferite, insa da o semnificatie durerii si nu ne mai simtim neajutorati in fata adversitatilor. Cel mai eficient vindecator este vindecatorul ranit.

Hanibal era intemnitat de doua ori. Odata din cauza crimei comise, iar a doua oara din cauza incapatanarii lui. Desi omorase un om si pastorul care il vizita in inchisoare ii aducea iertarea Evangheliei, el o refuza insistent. “De ce sa recunosc ca am gresit? De ce sa plang pentru pacatele mele? Fara lacrimi nu se poate?” O intemnitare era infaptuita de justitia tarii, celalalta de el insusi. Temnita lui nu era zidita din caramizi si mortar, ci din mandrie. El nu putea sa planga.

Nu conteaza ce se intampla: vreau sa fac ca mine, in felul meu! Nu vreau sa recunosc ca am
necazuri cu alcoolul, cu afacerile materiale sau sentimentale. Sa marturisesc ca am gresit? Da, nu sunt perfect, dar sunt mai bun decat Hitler sau Sadam Husein! Justificare, scuzare, rationalizare, comparatie – acestea sunt gratiile coliviei mandriei. Suna contemporan, este la moda, insa in Imparatia cerurilor suna sinistru.

Iisus spune ca adevarata fericire incepe cu profunda suferinta. Ferice de cei care stiu ca au dat de necaz si au destula putere sa recunoasca aceasta.

Apostolul Petru vrea o clarificare: daca Iisus este ceea ce pretinde, sa-l invite si pe el sa mearga pe apa, asa cum face Iisus. Cand incepe insa sa se duca la fund, mandria dispare si Petru incearca sa-si salveze capul. Acum este brusc constient de doua lucruri: el se duce la fund, iar Iisus ramane deasupra! Si nu are nevoie de mult timp pentru a se decide unde vrea sa fie: Iisuuuuuse!… Daca Tu esti aici, scapa-ma! Si Iisus il scapa.

Petru nu ezita. Optiunile sunt clare. Nu mergi pe apa in fiecare zi. Insa cand nu ai de ales decat intre moarte sigura si viata, stii foarte bine ce vrei.

Esti mai interesat de imaginea ta, decat de viata ta? Esti dispus sa te duci mai degraba la fund, decat sa ceri ajutor de la cei apropiati? Petru stie ca trebuie sa faca ceva mai bun decat sa numere dintii calului primit in dar. Petru stie ca trebuie sa faca ceva mai bun decat sa muste mana care-l salveaza. Strigatul lui Petru este lipsit de eticheta, insa Petru mai bine isi inghite mandria decat sa inghita apa!

Atat timp cat Iisus este “o posibilitate”, El nu este “posibilitatea”. Atat timp cat poti sa-ti duci si singur povara, nu ai nevoie de Cel care ridica pacatul lumii. Atat timp cat poti sa-L alegi pe El sau sa renunti la El, ai inima impartita, iar El nu accepta decat totul.

Cand un copil mic este speriat, parintele face orice ca sa-l linisteaca. Nu esti erou, superstar sau nemaipomenit, daca intervii in favoarea copilului tau. Pentru aceasta nu se percep taxe sau recompense. Nu esti geniu daca recunosti ca un copil nu este un adult. Nu esti psiholog daca stii ca cei mici sunt in crestere. Nu trebuie sa fii Solomon, ca sa stii ca laptele varsat se sterge, iar farfuriile sparte se inlocuiesc.

“Deci, daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru, care este in ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11).

Cu atat mai mult, Tatal nostru ceresc este dipus sa ne ajute!

De ce sa gandesc ca nu ma va asculta? Necazurile mele pot parea nimicuri, fata de cele ale infometatilor din India, insa El simte deopotriva cu fiecare.
De ce sa gandesc ca este prea ocupat sa mai aiba timp si pentru mine? Are un univers de tinut pe orbita, insa fara El, nici eu nu pot ramane pe orbita salvarii.
De ce sa gandesc ca S-a plictisit sa asculte aceleasi plangeri vechi?
De ce sa gandesc ca ofteaza, cand iar ma vede venind la El?
De ce sa gandesc ca-mi va atrage atentia ca merg cam des la izvor cu aceleasi pete?
De ce sa gandesc ca trebuie sa folosec un limbaj bisericesc si ca nu pot vorbi cu El in mod direct si natural?

“Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati!
” Esti unul din ei, dar inca nemangaiat? Ai gustat deja mangaierea lui Iisus si doresti mai mult? Nu zabovi: Iisus te asteapta, acum ca niciodata!

 

 

07.Talharul bucuriei

     

“Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul!” (Matei 5:5)

Cuvantul “bland” nu este unul din cuvintele onorabile ale zilelor noastre. Pentru generatia contemporana el are o semnificatie mai putin apreciata: docilitate, supusenie si ineficienta. Aristotel explica senmnificatia blandetei astfel: manie echilibrata – adica, nici prea multa, nici prea putina. Intr-o varianta aristoteliana, a treia fericire ar putea fi formulata astfel: “Ferice de cel care se manie intotdeauna la timpul potrivit si niciodata cand nu este potrivit”. Dar, cand este timpul potrivit? Tot Aristotel, ne explica: niciodata pentru motive personale, dar intotdeauna justificat pentru nedreptatea comisa fata de altii. Mania egoista este un viciu; mania altruista este o virtute. Asa sugereaza ganditorul antic.

In limba greaca, “bland” este folosit pentru a caracteriza un animal care a fost domesticit, care accepta sa se supuna autoritatii stapanului si executa comenzile date; este atitudinea cainelui bine dresat. Deaceea, ferice de omul care isi stapaneste orice impuls, pasiune si instinct; ferice de omul care are un control de sine total. Dar asa ceva este imposibil. Deaceea, cuvantul “bland”, folosit in fericirea rostita de Iisus, se refera la o persoana puternica, stapana pe sine, pentru ca este stapanita de Dumnezeu.

Ferice de omul care este stapanit de Dumnezeu! In slujba Sa avem deplina libertate; implinind vointa Sa avem adevarata pace. Este umilinta care alunga orice urma de mandrie. Blandetea sta in contrast cu semetia sau ingamfarea. Fara umilinta nu invatam (“Ei ar fi fara indoiala niste studenti excelenti, daca n-ar fi atat de convinsi de stiinta lor” – Quintilian), nu putem iubi – iubirea incepe cu sentimentul nevredniciei – si nu putem avea o adevarata legatura cu Dumnezeu, care incepe cu recunoasterea disperatei nostre nevoi dupa El. Adevarata demnitate se atinge prin blandete – recunoscand ca suntem creaturi, care nu putem realiza nimic fara interventia Creatorului nostru.

Ferice de cei blanzi! Pastorii Betleemului nu L-au intrebat pe Dumnezeu daca stie bine ce are de gand sa faca. Daca ingerii ar fi venit la teologi, acestia ar fi alergat mai intai sa consulte comentariile. Daca ar fi venit la elita, ei s-ar fi uitat in jur sa se asigure ca nu-i vede cineva. Daca ar fi venit la cei prosperi, ei s-ar fi uitat mai intai in calendar. Insa pastorii nu aveau reputatie de protejat sau scara de urcat. Ei nici macar nu stiau sa-I spuna lui Dumnezeu ca ingerii nu canta la oi, iar Mesia nu era de asteptat sa vina in scutece, intr-o iesle.

Biserica staulului iti cere sa intri in genunchi. Lumea poate sta semeata, insa inaintea Mantuitorului trebuie sa se plece. In timp ce teologii dormeau, iar elita visa si prosperii sforaiau, pastorii ingenunchiau. Cei blanzi au fost gata sa ureze Bun venit” lui Mesia.

Paul Johnson, in cartea sa Intelectualii,  ne ofera detalii despre ceea ce stim cu totii ca este adevarat: oamenii pe care-i aclamam, pe care-i incurajam, care apar pe copertile marilor reviste, nu sunt asa de impliniti, fericiti si echilibrati cum ne imaginam. Personajele lui Johnson (Ernest Hemingway, Bertrand Russell, Jean-Paul Sartre, Edmund Wilson, Bertolt Brecht, etc.) pot fi considerate ca avand succes, dupa standardele moderne, insa autorul cauta sa ne convinga despre o realitate incredibila: cu greu ar reusi cineva sa adune o companie mai mizerabila, mai egomaniaca, mai abuziva.

Personajele care domina mass-media – mari fotbalisti, actori de film, cantareti, autori renumiti, politicieni si personalitati populare, ne captiveaza atentia, iar noi ne focalizam spre amanuntele vietii lor: hainele pe care le poarta, felurile de mancare favorite, exercitiile aerobice practicate, oamenii pe care ii prefera, pasta de dinti folosita – pentru a redescoperi principiul lui Johnson, ca idolii nostri sunt grupul de oameni cel mai mizerabil cu putinta. Cei mai multi au probleme cu casatoria, familiile lor sunt distruse, aproape toti sunt incurabil dependenti de psihoterapie, iar acesti eroi mai mari decat normalul, ca o ironie a soartei, sunt chinuiti de indoieli.

Puterea, popularitatea sau averea ne elibereaza de frica? Stalin ar fi trebuit sa fie fara frica. Insa avea frica sa mearga la culcare. Avea sapte dormitoare diferite, toate dotate cu siteme de blocare asemenea seifurilor. In fiecare noapte isi insela potentialul asasin, dormind in alt dormitor. Cinci limuzine il transportau in acelasi timp, cu perdelele trase, pentru a nu se sti in care este Stalin. Avea un servitor special angajat sa-i pazeasca ceasca de ceai sau vodca.

Ucenicii – cei blanzi- au infrant teama prin cuvintele lui Iisus. Inainte de a ajunge sfinti pictati pe biserici, ei au foast oameni simpli, vecinii de alaturi, luptand pentru existenta si intretinind o familie. Ei nu au fost taiati dintr-o tesatura teologica speciala, nici nu au fost hraniti cu lapte supranatural. Ei au fost trimisi de Iisus fara bani, ca niste oi intre lupi. Va fi un timp mai rau, inainte de a fi mai bine! Sa ne gandim la categoria de persoane pe care am putea sa o numim „slujitorii”. Medici, asistenti medicali, lucratori sociali, misionari si multi alti profesionisti cu cele mai inalte diplome si grade, slujesc omenirea in locurile defavorizate ale planetei, lasand in urma cariera, bani si pozitie.

Acestia sunt oamenii pe care nu pot sa nu-i admir, pe care nu pot sa nu-i urmez ca exemple si pe care nu pot sa-i invidiez. Asezand alaturi „star-urile” si „slujitorii”, nu pot sa nu constat ca slujitorii sunt cei privilegiati, cei fericiti. Fara indoiala, as petrece timpul cu slujitorii si nu cu star-urile. Slujitorii lucreaza pentru salarii mici, ore lungi, fara aplauze, risipind talentele si deprinderile lor printre saraci si needucati. Totusi, in mod miraculos, in procesul pierderii vietilor lor, ei tocmai le castiga.

Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul! Siguranta lumii noastre se bazeaza pe bogatie si putere. Insa bogatiile nu exista in cantitati nelimitate. Prin urmare, barbatii si femeile de pretutindeni se lupta pentru a pune mana pe ceea ce este „partea” lor, sau chiar mai mult decat atat. Deaceea, urmarile egoismului si lacomiei omenesti se vad la tot pasul.

Este greu de crezut ca cei blanzi vor mosteni ceea ce pe drept li se cuvine. Rasplata oferita Mantuitorului pentru munca Sa a fost o cruce, iar multi dintre urmasii Sai au fost batjocoriti, persecutati sau omorati. Stirile de ultima ora par sa contrazica indiscutabil afirmatia lui Iisus, ca cei blanzi vor mosteni pamantul. Perspectiva pamanteana cu privire la succes pare sa se reduca la legea junglei, confirmand spusele lui Darwin, ca supravietuirea apartine celui mai tare.

Realitatile materiale si vizibile nu sunt insa adevaratele realitati. Promisiunea din cea de-a treia fericire este o fagaduinta pentru viitor. Cei blanzi vor mosteni pamantul, insa nu in starea lui prezenta de degradare. Va fi un pamant readus la starea edenica. Un pamant pe care nu vor mai fi inimi frante, inmormantari sau spitale. Va fi un pamant pe care merita sa-l dobandesti. Nu doar aspectele fizice ale noului pamant vor fi diferite, ci si locuitorii lui vor fi oameni deosebiti. Blandetea va fi caracteristica tuturor. Doar cei plini de blandete vor mosteni pamantul.

Ferice de cei blanzi! Ai dori sa verifici cum stai la acest capitol? Care este atitudinea ta fata de mandrie, orgoliu, agresivitate, manipulare, pozitie, putere si privilegii? Aceste pretinse rute spre fericire nu-ti pot garanta decat nefericirea. Iti mai amintesti conturul fericirii, desenat de Iisus pe oglinda blindetii? Ferice de persoana stapana pe sine, pentru ca este stapanita de Dumnezeu! La Cruce, Il privim pe Iisus suferind fara sa murmure, fara sa ameninte, fara sa poarte resentimente. El Si-a incredintat intreaga viata in mana Tatalui. El putea sa cheme din cer zeci de mii de ingeri, insa ales sa Se roage: “Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!” Aceasta este blandetea: puterea infinita tinuta sub control.
I
Iata cateva intrebari, care te poate ajuta sa compari blandetea ta cu cea propusa de Iisus in Fericiri. Nu uita ca este de vorba chiar de fericirea ta.
·         Care este atitudinea mea in fata circumstantelor care se intersecteaza cu viata mea?
·         Cum actionez atunci cand am puterea sa tin sub control o persoana sau o situatie?
·         Care este convingerea mea fata de legea fericirii exprimata de Iisus?
·         Ce atitudine am fata de cei care nu sunt deacord cu mine?
·         Cum reactionez atunci cand sunt respins?
·         Cum imi construiesc relatiile cu cei din jur?
·         Cum intervin intr-un conflict?
·         Cum folosesc puterea mea emotionala sau personala?

Succes! Blandetea merita efortul obtinerii unui scor bun. La urma urmei, asa cum tocmai spuneam, este vorba de fericirea ta!

 

 

08.Cautatori in desert

      

  ” Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati! “ Matei 5:6

Intr-un anumit sens, toti cei nominalizati in Fericiri flamanzesc si inseteaza dupa neprihanire. „Slujitorii” care-si investesc viata in cei neajutorati, cei care se lupta sa se pastreze curati, toti adeptii nonviolentei, cei care reusesc sa treaca dincolo de durerea prezenta – toti acestia tanjesc dupa neprihanire. Toti primesc o rasplata, nu doar in viata viitoare, dar si in viata aceasta.

O maicuta albaneza a petrecut 16 ani predand geografie fiicelor celor mai bogate familii bengaleze si engleze din Calcutta. Intr-o zi, calatorind in tren spre Himalaya, a auzit o voce chemand-o sa slujeasca celor mai saraci dintre saraci. Se indoieste cineva, ca Maica Tereza a gasit mai multa implinire personala in ultima ei ocupatie, decat in prima? Acum intelegem mai bine de ce Evangheliile repeta preferential: „Oricine isi va pastra viata o va pierde si oricine isi va pierde viata pentru Mine, o va castiga” (Matei 10:39; 16:25; Marcu 8:35; Luca 9:24; 17:33; Ioan 12:25).

Iisus a venit ca noi sa avem viata din belsug (Ioan 10:10). Paradoxal, aceasta viata ajunge la noi pe cai inimaginabile. O obtinem investind-o in altii. In Fericiri, care pot parea absurde la prima vedere, Iisus ne-a oferit o cheie paradoxala catre viata din belsug. Ea este o comoara demna de cele mai intense eforturi ale noastre, deoarece ne aduce beneficii si aici, si in viata viitoare. Accentul lui Iisus nu cade pe ceea ce dam, ci pe ceea ce primim.

Fericirile nu sunt idealuri imposibile, generate de o mistica visatoare. Ele sunt realiste si pragmatice, ca si strategiile tactice ale generalului Schwarzkopf, evidentiate in Razboiul din Golf. Iisus cunoaste cum se deruleaza viata atat in Imparatia Cerurilor, cat si aici pe pamant. Intr-o viata plina de saracie, lacrimi, blandete, foame dupa neprihanire, mila, puritate, impaciuire si indurare a persecutiilor, Iisus a intruchipat Fericirile.

Cautatorul. Parabola urmatoare ni-l prezinta pe Cautator intr-o modalitate semnificativa. El iese din oras si mege in pustiu pentru a descoperi o alta viata si a gasi o fiinta care sa-i semene si sa-i ofere nemurirea. Rataceste zadarnic printre dunele de nisip, apoi este gasit de un strain, dus intr-o groapa foarte adanca, unde coboara pe o scara de funii, iar jos este o casa; o femeie ii da de mancare si-i arata un loc de culcare. Dimineata, scara nu mai este. A fost prins in cursa. Funia care coboara mancarea nu-l ajuta sa scape. Vantul aduce continu nisip in groapa. Regula este aceasta: scoti nisip cu galetile trase de funie – primesti mancare; nu iese nisip, nu vine mancare. Cautatorul este incurcat. Nu este un nonsens? Intorc nispul ca sa traiesc, traiesc ca sa intorc nisipul?!…

Intr-o noapte, Cautatorul scapa cu o funie facuta de el insusi. Insa curand cade din nou in nisipul miscator, striga dupa ajutor si este adus iarasi in groapa. Incet, isi pierde speranta. Apoi descopera in fundul gropii un izvor; apa din nisip, racoare din dogoare. A descoperit sensul vietii in soarta sa? In apa se reflecta chipul sau: este ceea ce cauta, sau speranta este dincolo de capatul funiei de la gura gropii? Interesanr: scara de funie este la locul ei din nou. Sa iasa? Trebuie?

Groapa este pamantul nostru. Dilema cautatorului este cea a umanitatii: care este sensul vietii? Trebuie sa-l cautam in noi sau dincolo de capatul scarii? Suntem hazard, sau Cineva ne-a creat si merita sa-I aducem inchinare?

Cautatorul poate avea multe fete. Ateul, credinciosul de forma, savantul, omul secular, eu si tu. Oricum, el se afla in desert si este in disperata nevoie de apa.

Desertul este aici – datoriile se aduna, inflatia diminueaza putinul agonisit, familia merge in deriva, societatea devine jungla. Nu poti zidi casa fericirii pe nisip. Nu mai avem fundamente morale durabile. Inainte de Hegel (1770-1831), universitatile europene predau logica clasica: opusul lui A este non-A; opusul adevarului este eroarea, etc. Marx (1818-1883) si Lenin (1870-1924) au dat impuls tezelor, antitezelor si sintezelor lui Hegel, instaurand materialismul dialectic, care desfiinta orice idee de absolut. Spune astazi unui student sa fie baiat bun, sau unei studente sa fie fata cuminte: ce inseamna aceasta? Ce inseamna sa fii bun cetatean? Care este baza pentru bun si rau? Pentru adevar si fals?

“Socul constatarii ca intreaga civilizatie nu se bazeaza pe nimic solid din punct de vedere moral, ca viata este urzita cu ipocrizie, ca nu are nimic care sa-i confere sens – a fost atat de coplesitor, incat l-a lasat pe omul zilelor noastre mut, indecis, confuz, incapabil de a supravietui. Literal, el nu poate fi sigur de nimic.” (David Klein)

Acest declin moral nu ocoleste insula crestinilor sau oamenilor religiosi. TV, radio, ziare, Internet – sunt conductele prin care desertul se scurge in sufletele, familiile, scolile si bisericile noastre. Ne trezim in groapa cu nisip, departe de fericirea lumii stelelor, separati de Prietenul care a coborat sa ne familiarizeze din nou cu realitatea. Ne rugam – “Amin, vino Domne Iisuse!” (Apocalipsa 22:19) – nu inainte insa de a ne mai bucura de cativa ani de bunastare aici, la… intors nisip!

Scara. Un fugutiv, incercand sa scape din groapa facuta de el insusi, a avut un vis intr-o noapte, in mijlocul desertului – “Iacov a plecat din Beer-Seba … A ajuns intr-un loc unde a ramas peste noapte, caci asfintise soarele. A luat o piatra de acolo, a pus-o capatai si s-a culcat in locul acela. Si a visat o scara rezemata de pamant, al carei varf ajungea pana la cer. Ingerii lui Dumnezeu se suiau si se pogorau pe scara aceea.” (Geneza 28:12-16). Stapanul vesniciei a coborat sa locuiasca cu creatura Sa. A fost ca noi – flamand, insetat, indurerat – a calcat nisipul alaturi de noi. A pasit in desert pentru a gasi fiinta care poarta chipul si asemanarea Sa. Iisus este scara vie.

Atatia oameni prinsi sub nisip vor sa afle cine este Dumnezeu. Ei te intreaba ce a facut Dumnezeu pentru tine – prietenul Lui – si ce poate face pentru ei – care au familia in deriva, copii care se drogheaza… Acolo unde nici nu ne-am imaginat, se rosteste: Domnul este aici si n-am stiut!

Apa. Apa rece, racoritoare, in mijlocul desertului incins: cum are loc minunea? Cautatorul se apleaca si isi vede fata: aceasta este ceea ce cauta? “Este tot mai evident ca nu foametea, nici microbii, nici cancerul, ci omul insusi este cel mai mare pericol pentru omenire.” (Karl Jung). Narcisismul, titanismul iluminismului ametit de reteta Homo per se, nu sunt iesiri, ci infundaturi in labirintul existential.

Cautatorul priveste apa si secolele devin fluide si curg: izvorul devine poarta de la intrarea in vechiul Sihem din Samaria. Langa fantana sta un Strain. Discutia care urmeaza, raspunde la obsesiile Cautatorului.

“Fiindca trebuia sa treaca prin Samaria, a ajuns langa o cetate din tinutul Samariei, numita Sihar, aproape de ogorul, pe care-l daduse Iacov fiului sau Iosif. Acolo se afla fantana lui Iacov. Isus, ostenit de calatorie, sedea langa fantana. Era cam pe la ceasul al saselea. A venit o femeie din Samaria sa scoata apa. „Da-Mi sa beau”, i-a zis Isus. Femeia Samariteanca I-a zis: „Cum Tu, Iudeu, ceri sa bei de la mine, femeie Samariteanca?” – Iudeii, in adevar, n-au legaturi cu Samaritenii. Drept raspuns, Isus i-a zis: „Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ti zice: «Da-Mi sa beau!» tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie”. „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce sa scoti apa, si fantana aste adanca; de unde ai putea sa ai dar aceasta apa vie? Esti Tu oare mai mare decat parintele nostru Iacov, care ne-a dat fantana aceasta, si a baut din ea el insusi si feciorii lui si vitele lui?” Isus i-a raspuns: „Oricui bea din apa aceasta, ii va fi iarasi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu-i va fi sete; ba inca apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface in el intr-un izvor de apa, care va tasni in viata vecinica.” „Doamne”, I-a zis femeia, „da-mi aceasta apa, ca sa nu-mi mai fie sete, si sa nu mai vin pana aici sa scot.” „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheama pe barbatul tau, si vino aici.” Femeia I-a raspuns: „N-am barbat”. Isus i-a zis: „Bine ai zis ca n-ai barbat. Pentruca cinci barbati ai avut; si acela, pe care-l ai acum, nu-ti este barbat. Aici ai spus adevarul. „Doamne”, I-a zis femeia, „vad ca esti prooroc.

Parintii nostri s-au inchinat pe muntele acesta; si voi ziceti ca in Ierusalim este locul unde trebuie sa se inchine oamenii”. „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Ma ca vine ceasul cand nu va veti inchina Tatalui, nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim. Voi va inchinati la ce nu cunoasteti; noi ne inchinam la ce cunoastem, caci mantuirea vine dela Iudei. Dar vine ceasul, si acum a si venit, cind inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal…” „Stiu”, i-a zis femeia, „ca are sa vina Mesia, (caruia I se zise Hristos); cand va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile.” Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4:4-26).

Apa vie si inchinarea in duh si adevar este nastere din nou si nu narcisism. Salvarea nu este in noi insine, nici in sisteme pamantesti, ci in Iisus. Umanismul, oricat de iluminat ar fi, te lasa ca si pe Aldous Huxley – “nascut ratacitor intre doua lumi, una moarta si cealalta neinstare a se naste si obtinand in mod curios, ce-i mai rau din ambele.”

Urca scara salvarii si du vestea buna a fericirii, familiei si prietenilor tai. Unde se potoleste setea? In pustie, Iisus a venit sa Se roage pentru creaturile chemate sa poarte Numele Sau (Matei 4:4-11). Din iad I se promite toata lumea, in schimbul deturnarii inchinarii catre Satan. Ceea ce nu a reusit cu Iisus, Satan a incercat cu crestinii. (Ioan 14:21; Marcu. 7:7,9.) Le-a oferit nisipul miscator al traditiei si teologiei speculative. Iisus a venit sa ne recreeze dupa chipul Sau, iar noi incercam sa-L facem dupa chipul nostru.

Dumnezeu nu ne cere sa fim religiosi, ci sa ne luam crucea si sa-L urmam. Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati! Asa vom recastiga puritatea absoluta a Mielului, spulberand dialectica nefericirii. „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela!”

 

 

09. Radacini


“Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila!”
Matei 5:7

Ai o rana in inima? Poate este vorba de un parinte care s-a purtat rau cu tine, un profesor care te-a nedreptatit, un partener care te-a tradat, un asociat care te-a lasat cu datorii si falimentar. Poate, prietenul care iti datoreaza bani, conduce o masina noua; seful care ti-a promis avansarea, a uitat sa-ti pronunte numele; prietenii tai au organizat o intalnire si tu ai fost omis; copiii pe care i-ai crescut, par sa fi uitat ca inca existi.

Inima ta este in parte ranita, in parte amara. Cu o parte plangi, cu alta cauti razbunare. Resentimentul este transformarea ranirii in ura. Urmariti confesiunea unei persoane care a parcurs acest traseu nefericit.      “L-am surprins pe sotul meu cu o alta femeie. El a jurat ca nu se va mai intampla niciodata. M-a implorat sa-l iert, dar nu am putut si nu am vrut. Eram atat de amarata si atat de incapabila sa-mi infrang mandria, incat nu puteam sa gandesc la altceva, decat la razbunare. Voiam sa-l fac sa platesca cu varf si indesat. Am si eu firea mea.

Am deschis divortul, desi copii au insistat sa nu o fac. Chiar dupa divort, timp de doi ani, sotul meu a incercat sa ma recastige. Am refuzat sa mai am ceva de-a face cu el. El a lovit prima data; acum eu loveam inapoi. Tot ce doream era sa-l fac sa plateaca.

In cele din urma, el a renuntat si s-a casatorit cu o vaduva foarte placuta, care avea doi copii. El a inceput sa-si refaca viata fara mine. Ocazional ii intalnesc si arata foarte fericiti. Cu totii. Iar eu sunt aici – o femeie insingurata, batrana si nenorocita, care a lasat ca propria-i mandrie egoista si incapatanarea nebuneasca, sa-i ruineze viata.”

Infidelitatea este ceva regretabil. Insa fara iertare, doar amaraciunea ne-a mai ramas. Resentimentul este cocaina emotiilor: sangele se agita si tensiunea creste. Ca si cocaina, cere mereu doze mai mari si mai dese. In cele din urma ea poate ucide, atat fizic, cat si emotional sau spiritual.

Ferice de cei milostivi! Cand iertam, incepem sa simtim ceea ce simte Dumnezeu. “Milos” inseamna sa te asezi in locul altuia si sa-l intelegi; sa vezi viata cu ochii lui; inseamna a experimenta impreuna, a merge in pantofii altuia. Crestinism si fericire reprezinta un proces in trei faze, si nu in doua faze, asa cum il percem noi adesea; nu “greseala-iertare, greseala-iertare”, s.a.m.d, ci “greseala-ieratre-uitare”. Punct. Ferice de cei milosi. Sa uiti raul care ti s-a facut, sa uiti binele care l-ai facut, este fericire; sa tii minte raul ce ti s-a facut si binele ce l-ai facut altora, este egoism, iar egoismul este nemilos: in cele din urma, ucide si ne transmite chipul primului ucigas – Satana.

Ferice de cei milostivi. Un profesor universitar crestin, paraseste academia pentru a ingriji de un handicapat, bolnav de epilepsie si paralizat. Intrebat de ce renunta la cariera si nu lasa ca alcineva sa ingrijeasca de aceasta persoana, el a replicat ca a fost total gresit inteles: „Nu am renuntat la nimic; eu – si nu pacientul meu, este cel care este castigat din aceasta prietenie”. Lista sa cuprinde: pacea sufleteasca si constientizarea modelului propriu al succesului – bazat pe rivalitate, competitie si obsesie.

Ceea ce ne face umani, nu este capul, ci inima; nu abilitatea de a gandi, ci capacitatea de a iubi. Mila este indicatorul prezentei divine in viata si lumea noastra.

Iata intrebarea centrala a erei moderne: unde este acum Dumnezeu? Nietzsche, Marx, Freud, Camus si Beckett ne spun ca El ne-a abandonat, lasandu-ne sa ne facem singuri legile existentei. Dumnezeu este Deus absconditus – Dumnezeul care Se ascunde. Auschwitz si Rwanda sunt date ca exemple vii ale renuntarii la credinta in suveranitatea lui Dumnezeu. Iar daca nu exista Dumnezeu, totul este permis. Putem sa ne permitem sa fim chiar si nemilosi!

Parabola oilor si caprelor (Matei 25:31-46) este puternica, dar si tulburatoare. Ea se adreseaza intrebarii legate de absenta Stapanului, de lipsa lui Dumnezeu de pe scena vietii noastre. Dintr-o data, se deschide scena zilei judecatii, cand se fac ultimile socoteli. Dumnezeu – “Cel izolat si indepartat de noi” – revine in slava pentru a face dreptate, revizuind toate evenimentele derulate pe pamant.

Parabola raspunde intr-un mod socant si profund la problema absentei lui Dumnezeu. Dumnezeu nu S-a ascuns total de noi. Mai degraba, El S-a travestit in cea mai neasteptata ipostaza – strain, sarac, flamand, intemnitat, bolnav si zdrentaros. “Atunci Imparatul va zice celor dela dreapta Lui: «Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita dela intemeierea lumii. Caci am fost flamand si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit; am fost gol si M-ati imbracat; am fost bolnav si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita si ati venit pe la Mine.» (…) «Adevarat va spun ca, oridecateori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut.» (Matei 25:34-40).

Daca nu putem detecta prezenta lui Dumnezeu in lume, inseamna ca am privit intr-o directie gresita. Dumnezeu a desemnat pe cei saraci sa fie reprezentantii Sai. Deoarece noi nu putem sa ne exprimam iubirea noastra catre Dumnezeu, aducandu-I un profit direct, Dumnezeu doreste sa facem ceva profitabil pentru cei saraci, care au misiunea de a fi primitorii iubirii crestine.

De ce permite Dumnezeu sa se nasca copii langa raul mortii in Rwanda, sau aiurea? De sunt inchisori si azile si spitale? De ce nu a curatat Dumnezeu lumea noastra de suferinta, cand a fost pe pamant? Iisus stia ca lumea care ramanea in urma Sa va include saraci, flamanzi, detinuti si bolnavi.

El nu este surprins de imaginea lumii noastre. El a facut planuri sa intervina: planuri immediate si planuri pe termen lung. Planurile de lunga durata includ revenirea Sa in putere si slava pentru indreptarea definitiva a situatiei lumii noastre. Oridecateori rostim “ Si iarasi va sa vie, cu marire si slava…” ne referim la finalul Planului Salvarii omenirii. Planurile immediate prevad repetarea anticipativa a revenirii lui Iisus, fata de cei chemati sa beneficieze de eliberarea finala. El S-a inaltat tocmai pentru ca aceasta repetitie a adventului sa poata avea loc.

Unde este Dumnezeu cand viata te loveste? Viziunea noastra despre Dumnezeu a fost acoperita de praful materialismului, insa si aurul poate sa o acopere, adica, tocmai religiozitatea eronata ne poate intuneca chipul lui Iisus. “Ce pacat, ca pe calcaiele lui Iisus merg crestinii!” si “Doresc un cer imbunatatit – adica fara crestini!” sunt expeimari amare ale acelora care se simt impiedicati tocmai de practica crestinilor, in acceptarea adevarului crestin.

De ce biserica se aseamana tot mai putin lui Iisus? Cum putem atribui chipului lui Iisus cruciadele, inchizitia, comertul cu sclavi, aparthaid-ul… ? Desigur, eu insumi sunt o parte a acestei probleme: de ce ma aseman Lui dupa un model atat de deformat? Cum poate o companie extrem de diversa si nesfanta sa devina trupul – biserica – lui Hristos? Raspunsul este o alta intrebare: cum pot eu, o fiinta pacatoasa, sa fiu acceptat ca fiu sau fiica a lui Dumnezeu? O minune face posibila cealalta minune. Pavel vorbea despre “trupul” lui Hristos, despre “mireasa” lui Hristos, avand in fata o audienta formata din indivizi extrem de degradati moral. “Purtam o comoara inestimabila in vase de lut…”.

“Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre, in care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii. Intre ei eram si noi toti odinioara, cand traiam in poftele firii noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre si eram din fire copii ai maniei, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti). El ne-a inviat impreuna si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus, ca sa arate in veacurile viitoare nemarginita bogatie a harului Sau, in bunatatea Lui fata de noi in Hristos Isus. Caci prin har ati fost mintuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:1-8).

Intreaga noastra natura se opune harului, pentru ca el ne schimba, iar schimbarea este dureroasa. Ferice de cei milostivi, care sunt gata sa primeasca darul divin de a simti cu altii, de a simti dumnezeieste. Cum pot primi acest dar? Cersetorii care cer sunt de fapt niste neajutorati, care pot doar sa ridice mainile. Nu putem castiga fericirea prin eforturile noastre. Putem doar sa ne ridicam mainile si sa incredintam nevoile noastre lui Iisus. Este atat de linistitor sa te sprijini pe El. Vrei sa faci acest lucru chiar acum? El este milostiv. Si tu poti fi milostiv. Poti primi mila chiar acum. Ferice de cei milostivi!

 

 

10. Uralele cerului


“Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri!”

Acasa! Nu exista nici o usa ca usa casei tale. Nu este un loc mai bun unde sa-ti intinzi picioarele, decat sub masa de acasa. Nici o mancare nu-i mai buna ca cea de acasa. Nu este nici o imbratisare ca a celor dragi. Cea mai lunga parte a drumului spre casa este ultima parte. Odata ajuns, fiecare chip drag este o rasplata. Deaceea Iisus a lasat pentru finalul Fericirilor aceasta irezistibila promisiune: “Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri.”

Cartea Apocalipsei poate fi numita “Cartea intoarcerii acasa”, pentru ca ea ne ofera o imagine a caminului ceresc. Descrierea viitorului, prezentata de apostolul Ioan in viziunile Apocalipsei, iti taie respiratia. Binele se infrunta cu raul; sfintii cu pacatosii. Peisajul este plin de strigatele balaurului si fumul adancului cel mare. Insa, in mijlocul conflagratiei cosmice apare o floare:

“Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou; pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera, si marea nu mai era. Si eu am vazut coborandu-se din cer dela Dumnezeu, cetatea sfanta, noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas tare, care iesea din scaunul de domnie si zicea: „Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tinguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut. Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis: „Iata, Eu fac toate lucrurile noi” (Apocalipsa 21:1-5).

Ca o mireasa!

Ioan este batran cand scrie aceste cuvinte. Trupul sau este epuizat. Prietenii sai s-au dus: Petru este mort; Pavel a fost martirizat; Andrei, Iacov, Natanael … sunt figuri indepartate, dintr-o era timpurie.

Cand aude vocea din tron, Ioan si-a amintit ziua cand a auzit aceeasi voce pe munte. Este acelasi Ioan si acelasi Iisus. Aceleasi picioare care L-au urmat pe munte, sunt gata sa-L urmeze din nou. Aceiasi ochi care L-au privit pe Nazarinean predicand, Il urmaresc din nou. Aceleasi urechi care au auzit pentru prima data proclamarea dreptului la vesnicie pe Muntele Fericirilor, aud din nou chemare vesniciei.

Aruncandu-si privirea catre Tara sfanta, Ioan ne spune ca este “ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei.” Ce poate fi mai minunat decat o mireasa? Nu am vazut mireasa urata. Albul se agata de ea ca roua de trandafiri. Ochii ii sclipesc ca diamantele. Iubirea ii imbujoreaza obrajii si buchetul multicolor al sperantelor ii lumineaza calea. Mireasa este cea mai pura frumusete cu care lumea se poate mandri.

Mireasa. Un legamant invesmantat in eleganta. Iubire pentru totdeauna. Casa noastra din cer – daca este asemenea unei mirese – nu-i asa ca vreti sa mergem acasa? Lumea in care m-am trezit azi dimineata nu este lumea aceea.

Aici nu suntem acasa!

Lumea in care m-am trezit este indurerata. Un adolescent si-a curmt viata in zori. Fara explicatii. Parintii sunt nauciti de durere si intrebari fara raspuns. Lumea noastra este dezamagita. Un nou scandal de coruptie si lideri importanti sunt acuzati. Crime, boli, nedreptati: nu vreti sa mergeti acasa?

Profetul Ioan ne spune ca atunci cand vom merge acasa, Insusi Dumnezeu ne va sterge lacrimile. Am avut in viata multe persoane care sa ne sterga lacrimile: mama, matusile, doicile, fratii si surorile; dar cand tata sterge lacrimile cu mainile lui aspre, pare ca indeparteaza nu numai durerea, dar si teama. Aceleasi maini care au intins cerul, ne vor atinge obrajii. Aceleasi maini care au facut muntii, ne vor mangaia fata. Aceleasi maini care s-au framantat de durere, cand sulita a strapuns coasta, vor indeparta lacrimile pentru totdeauna.

O lume in care nu mai ai motive sa plangi: nu vrei sa mergi acasa? Nu va mai fi moarte. O lume fara cimitire, morgi, sicrie si cruci? Fara gropi, doliu, nume sapate in marmora si servicii funebre? Daca cel mai minunat lucru este o mireasa in fata altarului, cel mai tragic este un sicriu in fata gropii, cand trebuie sa spui “La revedere!” sau “Adio!” In lumea noua nu vor mai fi departiri.

“Iata, Eu fac toate lucrurile noi.”
Este greu sa vezi cum totul imbatraneste: parintii, casa, cunoscutii. Multi dintre cei dragi sunt morti; unii au disparut prematur. Cat as da sa fac din nou toate lucrurile noi, sa suflu praful vremii, sa vad fetele si locurile de odinioara. Sa arunc carjele unora, ochelarii altora, sa reunesc familiile despartite, sa fie ca la inceput – familii fericite, parinti si copii. Sa alung ridurile de pe chipul mamei. Sa-i redau primavara din mersul ei sprinten de altadata.

Nu-i asa ca vreti sa mergeti acasa? Sa tinem mai mult la cateva vechituri de pe pamant, decat la aceste comori vesnice? Putem alege o viata de robie fata de placeri, in locul libertatii vesnice? Vom renunta la casa din cer pentru o camera soioasa de motel de categoria a doua, aici pe pamint?

Vei intalni pe cei dragi. Vei vedea pe Cel care a ales mai degraba sa moara, decat sa stea in cer fara tine. Isi va intinde mainile Sale strapunse si te va imbratisa; va flutura steagul mantuirii peste tine. Inchide ochii si asculta uralele cerului: Bun venit acasa! – pentru ca niciodata sa nu mai pleci.

Renunta, ca sa castigi!

Fericirile nu stralucesc ca niste stele tacute pe firmamentul cernit al vietii de crestin. Ele sunt asemeni unor explozii de lumina cereasca, urmate de tunetele exclamatiilor nostre de surpriza si uimire. Ele prind standardele considerate normale de lumea noastra si le rastoarna definitiv. Oamenii numiti fericiti de Iisus, sunt numiti de lume ratati. Iar cei despre care Iisus zice “Vai!”, lumea ii numeste fericiti.

Daca te straduiesti sa castigi lucrurile pe care lumea le considera valoroase, le vei castiga. Insa aceasta va fi tot ce ai obtinut. Daca te vei stradui sa ramai loial lui Iisus, vei intra in tot felul de necazuri. Dupa aprecierea lumii, vei fi nefericit, insa rasplata ta nu a venit inca: bucuria vesnica te asteapta. Stai alaturi de proorocii credinciosi de alta data.

Fericirile ne aseaza la rascrucea destinului: vom alege calea usoara, drumul cel mai scurt catre placere si profit, sau vom pasi pe calea ingusta a suferintei si incercarilor? Ne vom indrepta spre rasplatirile lumii, sau spre rasplatirile lui Hristos? Valorile lumii si valorile lui Hristos nu pot calatori pe acelasi drum.

Iisus stie fara gres spre fericire. Cu toata onestitatea, El ne-a anuntat de la inceput ca ne vom afla in mod constant in necazuri si vom fi absurd de fericiti. Insa, ceea ce aparent este absurd, este in realitate glorios: crestinii nu ocolesc apa fierbinte; aceasta ii mentine curati. Iisus a repetat asigurarea ca bucuria cerului va rasplati cu prisosinta necazurile indurate pentru El pe pamant. “Caci intristarile noastre usoare de o clipa lucreaza pentru noi tot mai mult o greutate vesnica de slava” (2 Corinteni 4:17). Somatia fericirilor este aceasta: alegi sa fii fericit in felul lumii, sau in felul lui Iisus?

Festivitatea rasplatirii vine dupa focul incercarii. Va fi stramtorare pe pamant, insa in vremea aceasta Se va scula marele Voievod Mihail. Priviti spre Cel care vine pe nor si departati-va de ceata lumeasca. Ceasul bucuriei si veseliei mantuirii este chiar in fata noastra.

Priveste in sus!
Tatal a facut o evidenta greseala, lasand scara rezemata de peretele casei. Fetita de cinci ani face un lucru curajos si incepe sa urce scara, insa cand ajunge in varf face si ea o greseala teribila: priveste in jos. Inlemneste de groaza. Incepe sa planga. Tata si mama se grabesc s-o ajute, insa cand tata incearca sa urce treptele scarii, aceasta se misca si fetita este gata sa-si piarda echilibrul si sa cada. Mama ii striga: “Nu mai privi in jos; priveste in sus!” Tata ia o scara de la un vecin, o aseza de partea cealalta a casei si ajunge in virful acoprisului. Fetita, privind in sus si vazand pe tatal venind spre ea, ii dispare frica si se linisteste. Fetita este salvata.

Timpul sta inca inaintea noastra. Ce ne rezerva viitorul? Nu priviti in jos, la lucrurile care va pot ingrozi. Nu priviti in jos, priviti in sus: Iisus vine! Sa fim asteptatori. Sa asteptam invierea mortilor si viata veacului care va veni. Sa asteptam fericita noastra nadejde. Apartinem Regelui. Sa prindem Fericirea – chiar in eXtremis! Ocazia aceasta are un singur nume – IISUS. Merita sa nu treci pe alaturi! Nu crezi ca ar fi bine sa-I scrii cateva randuri? El intelege orice grai, mai ales al celor de pe Planeta suferintei, deaceea, vorbeste-I de la inima, iar El iti va raspunde din inima Sa, care a fost strapunsa pentru tine si care continua sa bata pentru tine.

 

 

11. Iluzia puterii


“Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu.”

Vrei sa vezi o minune? Ia o samanta cat un pistrui. Ascunde-o sub cativa centrimetri de tarana, ud-o si ofera-i caldura si lumina. Apoi fii gata. Chiar si un munte va fi mutat din loc. Nu conteaza ca pamantul este de milioane de ori mai greu decat samanta. Ea il va da laoparte.

In fiecare primavara, saditorii de visuri din jurul lumii seamana firave seminte de speranta in pamantul rascolit. Si de fiecare data, sperantele lor infrang obstacole imposibil de depasit si infloresc. Nu subestima niciodata puterea unei seminte.

“Si roada neprihanirii este semanata in pace pentru cei ce fac pace”
(Iacov 3:18). Apostolul Iacov cunostea puterea semintei semanata in sol bun. Principiul pacii este identic cu principiul rodirii. Deaceea, niciodata nu subestima puterea semintei.

Iisus a adus principiul pacii in inima. El nu a fost implicat in negocieri si medieri de conflicte sociale. El cultiva armonia prin tot ce facea. El a spalat picioarele celui pe care il cunostea deja ca va fi vanzatorul Sau; a stat la masa cu un vames corupt; a apreciat pe femeia pacatoasa, pe care societatea o dispretuia. El a intins poduri, vindecand ranile. El a prevenit conflictele, atingand inima.

Vrei o minune? Seamana cuvinte de iubire in inima cuiva. Uda-le cu zambete si rugaciuni. Apoi, vezi ce se intampla. Iisus este samanta. El a crescut intr-un pamant uscat. O piatra a fost pravalita asupra mormantului Lui, insa, „a treia zi, dupa Scripturi”, aceasta a fost data laoparte. Pamantul s-a cutremurat si… Hristos a inviat! Niciodata, nu subestima puterea unei seminte.

“Ferice de cei impaciuitori”
ne vorbeste despre facatorii de pace, nu despre iubitorii de pace. Impaciuitorii de dragul pacii pot evita rezolvarea tensiunilor, acumuland motive de necaz pentru viitor. A nu interveni in cusul unei actiuni gresite, nu inseamna a iubi pacea, ci a garanta necazuri pentru viitor. Pacea nu vine din evitarea tensiunilor, ci din rezolvarea lor. Fericirea aceasta nu promoveaza acceptarea pasiva a necazurilor, gandind ca abordarea lor ne arunca in necaz, ci interventia hotarata, actionand pentru pace, chiar si atunci cand drumul pacii trece prin durere.

Sensul fericirii este de a face ca existenta noastra sa devina mai buna. Ferice de cei care fac din lumea noastra un loc mai bun de trait. Lincoln obisnuia sa spuna: “As dori sa se spuna dupa ce voi muri, ca intotdeauna am smuls o buruiana si am plantat o floare, acolo unde am crezut ca floarea va putea creste.”

Ferice de cei care fac pace in inima lor. Noi suntem mereu trasi in doua directii. Fiecare din noi este un razboi civil umblator. Ferice de cel care a pus capat razboiului launtric!

Facatorii de pace stabilesc relatii bune si trainice: cu ei insisi, cu semenii si cu Dumnezeu. Cei care aduc lupta in suflete, fac lucrarea vrajmasului. Cei care unesc sufletele, fac lucrarea lui Dumnezeu. Cei care promoveaza pacea, actioneza asemenea lui Dumnezeu.

Iisus este pacea noastra. Prin trupul Sau a inlaturat vrajmasia. Crucea este locul pacii. Pacea Imparatiei Sale se obtine prin necaz. Ferice de facatorii de pace! Ei sunt pontonierii cerului si cetatenii lumii fara haturi si prapastii de netrecut.

… caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!
“Manierele te vor duce acolo unde banii nu pot”, afirma “Regina Curtuoaziei”” – Marjabelle Stewart. Sase mii de dolari este plata participarii la seminarul care te invata cum sa-ti croiesti drum cu … dintii, adica cum sa te comporti la o masa, ca sa atingi succesul. Iata cateva reguli:

Niciodata nu va prindeti servetelul la guler
Niciodata nu lasati amprenta buzelor pe marginea paharului
Niciodata nu terciuiti mancarea
Niciodata nu va tocmiti cu privire la nota de plata
Niciodata, niciodata nu oferiti va farfuria celui care urmeaza la rand
Niciodata nu cititi meniul ca pe Biblie. Afacerile, nu mancarea sunt importante
Niciodata nu va aplecati sa ridicati tacamurile cazute

De fapt, prima regula in lupta pentru putere este sa nu te apleci niciodata pentru nimic. Nu te apleca, pentru a nu parea ca esti slab. Niciodata nu te pleca pentru a-ti recunoaste greselile. Niciodata nu te pleca pentru a ajuta pe cineva, care nu te poate ajuta pe tine. Niciodata nu te pleca peste nicio treapta care ar putea sa-ti afecteze urcusul catre varful scarii. Dai din coate, impingi ca sa ajungi sus, iar cand ai reusit, nu te relaxezi, ci lupti sa te mentii. O clipa de neatentie… si ajungi la picioarele scarii; apoi trebuie sa o parcurgi iar de la capat.

Prima lupta pentru putere a vut loc intr-o gradina. Satan a stiut ce sa ofere Evei pentru a manca din fruct: vei fi ca Dumnezeu! Sarpele a dat la o parte perdeaua salii tronului si Eva se aseaza pe tron, ia sceptrul in mana si isi pune coroana. Simte ca are putere, faima si renume. Asa a inghitit carligul si iluzia puterii i-a intunecat imaginea despre Dumnezeu. Apoi, ecoul muscaturii din fruct a facut ocolul Universului.

Iluzia puterii apare in multe feluri. Este seful care nu spune complimente angajatilor: ei trebuie sa stea la locul lor si sa-si vada de treaba. Este sotul care refuza sa fie amabil cu sotia sa: astfel si-ar pierde arma cea mai eficace – frica ei de fi respinsa. Este angajatul care pune ambitia personala mai pe sus de integritatea personala. Este atunci cand iei viata cuiva, sau locul altuia. Este manipularea cu pistolul sau cu bosumflarea. Este dominarea unei natiuni de un politician, sau a unei biserici de un cleric. Toate poarta numele de PUTERE. Tinta este mereu aceeasi: voi obtine ce doresc pe cheltuiala ta. Strategia este aceeasi: impinge, ia, minte. Finalul? Desertaciune! Piscul puterii este alunecos.

Regele ceresc ne considera fratii Sai. “Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu”. Lupta-te pentru putere si vei fi ca Dumnezeu – spune sarpele. Ce alegi? Sa fii regele desertaciunii pentru o zi, sau sa fii un copil al lui Dumnezeu pentru vesnicie? Gandeste-te: peste o mie de ani nu va conta ce titlu ti-a oferit acum lumea, dar va conta al cui fiu esti. Nu titlul, ci apartenenta este esentiala. “Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celorce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

Unde ne regasim puterea pierduta? Istoria omenirii incepe si se termina cu o gradina. Crucea este atat pomul cunostintei binelui si raului, cat si pomul vietii. Pomul Golgotei ne asteapta sa revenim acasa. In Eden s-a spus “sa nu mananci!”; la Cruce s-a spus: “luati, mincati!” Prima data ne-am pierdut dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu. A doua oara ni-l recastigam, pentru ca sa avem realitatea puterii lui Iisus, traind o viata noua si cu adevarat fericita. Prima data, un pacatos – Adam -   fost izgonit din rai; la Cruce, talharul este primul care intra in Imparatie. Acum, pentru mine si pentru tine, puterea nu mai este o iluzie!

 

 

12. Cetatenia viitorului

    

“Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor! Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!” Matei 5:10,11

Daca Dumnezeu este bun, de ce eu sufar atat de rau? Daca El este acolo, sus, de ce eu sunt aici, jos?… Indoiala apare cand asteptarile noastre sunt intampinate de tacerea lui Dumnezeu. Suntem straini si calatori, insa casa multa dorita pare sa se departeze, in loc sa se apropie de noi.

Asa rasplateste Dumnezeu?

El era copilul desertului. Fata lui era arsa de soare si uscata de vant, hainele-I erau aspre, din par de camila. Tot ce avea incapea in traista sa. Zidurile sale erau muntii si tavanul era format din stele.

Acum insa nu mai este asa. Orizontul s-a ascuns, stelele sunt amintiri, aerul proaspat este uitat si miasmele temnitei ii aduc aminte ca nu mai este copilul desertului, ci prizonierul regelui Irod.

Oricine poate recunoaste ca Ioan Botezatorul – ruda lui Iisus, inainte mergatorul lui Mesia, glasul curajos al pocaintei – merita ceva mai bun. Divortul si recasatorirea lui Irod cu cumnata sa erau mana pentru ziaristi, insa Ioan era furios. Irodiada reuseste sa-l vada pe Ioan inchis si apoi decapitat. Imaginea personala era mai importanta decat capul profetului. Ioan moare pentru ca Irod pofteste.

Asa rasplateste Dumnezeu pe cel uns cu Duhul Sfant inainte de a se naste? Asa onoreaza El pe cei credinciosi? Asa ii incoroneaza pe cei alesi: cu temnita si sabie?

Ioan se apropia de final si indoiala il macina: “El este, sau sa asteptam pe altul?” De ce ajunge Ioan la indoiala? Nu din cauza inchisorii sau a mortii, ci din cauza asteptarilor neimplinite. Ioan era in necaz, iar Iisus Isi vede de treaba, ca de obicei.

Daca Biblia ar fi fost scrisa de o agentie crestina de relatii publice, nu ar fi mentionat acest aspect. Insa Biblia este inspirata de Dumnezeul vesnic, care stia ca urmasii Sai vor trece prin valea indoielii.

Cand Dumnezeu spune “Nu!”

Este greu sa iubesti pe cineva care te tranteste la pamant. Asa procedam si cu Dumnezeu, care ne-a raspuns “Nu!” la rugaciunile noastre, cel putin odata. Te-ai rugat pentru sanatate si… nimic; ai fost concediat, desi ai sperat sa se intample o minune; ai cerut ajutor, dar ai avut parte de cancer, infarct si pierderi. Este greu sa iubesti pe cineva care te tranteste. Chiar si atunci cand este vorba despre Dumnezeu. Ce faci cand Dumnezeu spune “Nu”?

Multe din rugaciunile noastre au ideea ca Dumnezeu poate fi manipulat. “Doamne, daca esti de acord cu targul acesta, Te voi sluji! Daca ma ocrotesti, daca esti cu mine pe sosea, daca imi pazesti casa si copii si nu mi se intampla nimic rau…” Apoi vine dezastrul si devenim deziluzionati. Urmarea este ca voi renunta la credinta in Dumnezeu, sau nu ma voi mai increde in El cu toata imina, asa cum am facut-o mai inainte.

Este incorect sa acuzam pe Dumnezeu ca nu-Si respecta promisiunile pe care niciodata nu le-a facut. Dumnezeu nu trebuie manipulat, nici dirijat. El nu raspunde la ceea ce crezi ca ai nevoie, ci la ceea ce ai cu adevarat nevoie.

Ce a promis si ce nu a promis Dumnezeu? Dumnezeu nu a promis scutire de necazuri. El fagaduieste ajutor in necazuri si crestere prin suferinta. Este incorect sa acuzam pe Dumnezeu de nerespectarea a ceea ce nu a promis. El nu promis scutire permanenta de necazuri. “De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana, dar Domnul il scapa totdeauna din ea” (Psalmii 34:19). Fagaduinta nu este de scutire, ci de eliberare. Mai multe necazuri, mai multa eliberare!

Cand suntem in necaz, suntem inclinati sa reactionam in trei moduri:

Eu nu sunt bun; Dumnezeu ma trece prin suferinta pentru rautatea mea. Ideea nu este total adevarata. Iisus a fost perfect, dar a avut necazuri. In copilarie a fost ridiculizat pentru nasterea Sa, apoi a fost tradat de un ucenic, a fost rastignit, insa El nu a esuat in misiunea Sa din cauza necazurilor, ci a reusit, in ciuda necazurilor. Data viitoare, cand diavolul vine si iti spune ca ai necazuri pentru ca nu esti bun, spune-i ca Iisus a avut necazuri, desi a fost desavarsit de bun.

Dumnezeu nu ma iubeste! Iubirea nu elimina disciplina. Cat de mult ar trebui parintii sa-si iubeasca copiii, incat sa nu-i disciplineze niciodata? Nu ne pedepsim copiii din razbunare sau manie, ci pentru ca ii iubim si vrem sa obtinem ceva bun din ei. Dumnezeu nu ne pedepseste pentru ca nu ne mai iubeste, ci pentru ca vrea sa faca ceva minunat din noi.

Dumnezeu nu a promis scutire de necazuri, ci ajutor in necazuri. In capitolul 3 din Daniel aflam despre statornicia celor trei prieteni ai lui Daniel, care au refuzat sa se inchine chipului de aur al imparatului Nebucadnetar. Aruncati in cuptorul incins de sapte ori mai mult, ei nu sfarsesc prin a fi arsi, ci au o intalnire de neuitat cu Iisus. Domnul focului stinge puterea focului. Dumnezeu nu i-a scutit de foc, dar a intrat cu ei in foc. La fel se poate intampla si cu tine.

Dumnezeu ingaduie necazurile ca sa ne debarasam de pacat. Instinctiv, firea noastra alege placerile de scurta durata. Este in firea noastra sa traim mai degraba pentru acum, decat pentru vesnicie. Ce Dumnezeu iubitor avem, care vrea sa ne desparta de pacat! Pentru ca daca nu am avea necazuri cu pacatul, atunci nu ne mai dezlipim de el. De aceea, El ingaduie uneori sa vedem ca pacatul este un lucru serios, care raneste si ucide. Si Dumnezeu sufera cand suferim noi. Sa nu ne mai suparam pe Dumnezeu cand El ne ajuta sa divortam de pacat.

Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii! Necazurile ne pot invata sa iubim pe Iisus. “Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat oranduirile Tale” (Psalmii 119:71). Lumina este mai apreciata atunci cand este intuneric. In mijlocul luminii este greu sa apreciezi ceea ce te va ajuta in intuneric. Doar in intuneric invatam sa apreciem total lumina. Ne-am invatat sa avem camara plina, sa nu ne culcam flamamzi, sa avem iarna caldura si vara racoare, iar cand suferinta vine, ne agitam. Nu suntem bucurosi de necazuri, insa intotdeauna, marile treziri spirituale nu au venit in timp de prosperitate, ci de lipsa. Traiesc o reinviere spirituala oridecate ori am gripa; sunt mai religios la spital decat la biserica. “Doamne, daca ma ajuti sa trec cu bine prin noapte, te voi iubi in veci!” Doar in intuneric ne indreptam instictiv catre lumina. Necazurile ne ajuta sa crestem.

Nu intotdeauna crestem in necazuri, insa atunci cand acceptam schimbarea, ea se produce cel mai repede in mijlocul necazurilor. Dupa un necaz, suntem mai mari sau mai mici, dar nu mai ramanem aceiasi. Necazurile ne ajuta sau ne ranesc: depinde de reactia noastra fata de ele. Acelasi foc, poate produce efecte diferite – ceara si lutul ne confirma acest adevar.

I-am cerut lui Dumnezeu sa ma scuteasca de necazuri, dar El a spus: nu! Suferinta de departeaza de grijile lumii si te atrage mai mult spre Mine. I-am cerut lui Dumnezeu sa ma scape de mandrie si El a spus: nu! Mandria nu este ceva ce El sa-mi ia, ci ceva la care eu trebuie sa renunt! Mama s-a rugat pentru vindecarea copilului ei handicapat si Dumnezeu a spus: nu! – Spiritul lui este sanatos, iar trupul este doar temporar!… Am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare. Nu! Rabdarea este rezultatul necazurilor; nu se ofera, ci se castiga! Am cerut fericire. Nu! Mi-a dat binecuvintari – fericirea depinde de mine. Am cerut sa ma ajute sa cresc. Nu! Trebuie sa cresc singur, iar El ma va curata sa fiu roditor. L-am intrebat pe Dumnezeu daca ma iubeste. El a raspuns: Da! A dat pe Fiul Sau sa moara pentru mine ca sa ajung intr-o zi in cer, daca ma incred in El. I-am cerut lui Dumnezeu sa ma ajute sa iubesc pe altii ca pe mine insumi. Dumnezeu a raspuns: “ In sfarsit! Acum ai inteles!”

Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor! Dumnezeu nu promite scutire de necazuri, ci ajutor, ca sa crestem. Cand Dumnezeu va ingadui diavolului sa te necajeasca data viitoare, nu uita sa urasti mai mult pacatul, sa iubesti mai mult pe Dumnezeu si sa tanjesti dupa cer.

Cand nu obtii ceea ce vrei, este pentru ca Dumnezeu vrea sa-ti dea ceva mai bun decat ai dorit tu. Cand pare ca Dumnezeu iti intoarce spatele, si esti ranit, el igaduie o mica intepatura ca sa te fereasca de moarte, de viata fara sens si fara speranta.

Cetatenia viitorului

Iata raspunsul lui Iisus la framantarea lui Ioan: „Duceti-va de spuneti lui Ioan ce auziti si ce vedeti: Orbii isi capata vederea, schiopii umbla, leprosii sunt curatiti, surzii aud, mortii inviaza si saracilor li se propovaduieste Evanghelia.” Matei 11:5,6
Desi Iisus nu l-a salvat pe Ioan de moarte, El nu a tratat cu nepasare intrebarea cautatorului sincer. “Spune-ti lui Ioan ca totul se deruleaza conform planului. Imparatia este inaugurata”. Aceasta Imparatie are trei caracteristici distincte:

Imparatia in care cei respinsi sunt acceptati. Orbii, schiopii, surzii si leprosii erau categoriile cele mai dispretuite, fara nume sau valoare. Cei numiti “gunoi” de lume, erau insa valorosi pentru Iisus. Mai aveti vreo haina facuta de mama? Probabil nu mai este buna de purtat, dar nu este fara valoare, pentru ca valoarea ei nu este data de utilitatea ei, ci de persoana care a facut-o. Noi nu suntem un accident, ci rezultatul interventiei unice a lui Dumnezeu. Iisus ii raspunde lui Ioan ca in Imparatia care vine, oamenii au valoare nu pentru ceea ce fac, ci datorita Celui caruia Ii apartin. Esentialul nu este “ce ai facut?”, ci “al cui esti?”

Mortii au viata. Mormantul nu mai are putere. El este Invierea si viata. Iisus a privit in ochii trimisilor lui Ioan: “Spuneti-i ca… mortii inviaza”. Iisus nu era nepasator fata de suferinta lui Ioan. Insa El se ocupa de eliberarea dintr-o temnita mai mare decat cea a lui Irod: El Se ocupa de temnita mortii.

Evanghelia se predica saracilor. Cu exceptia crestinismului autentic, toate religiile se bazeaza pe fapte, ritualuri sau experiente meritorii – tu faci aceasta si Dumnezeu va face aceasta. Rezultatul: aroganta sau teama. Imparatia lui Iisus este total diferita. Cetatenia este oferita, nu cumparata. Adoptia ca fiu sau fiica a lui Dumnezeu se realizeaza nu cand ai facut destul, ci cand recunosti ca nu poti face nimic. Nu se castiga, ci se accepta. Astfel, slujesti lui Iisus, nu din aroganta sau frica, ci din iubire.

Ioan a inteles. Asa va fi Imparatia pe care Iisus o intemeiaza. Asa ceva are Iisus de gand sa faca. Iisus nu tacea; insa Ioan cauta un raspuns gresit. El astepta raspuns la problemele sale pamantesti, iar Iisus era ocupat cu rezolvarea celor vesnice. Daca te-ai rugat pentru un partener de viata si esti tot singur, daca astepti un copil si nu vine inca, daca ceri sanatate si esti tot bolnav…, nu considera ca Dumnezeu nu asculta. El raspunde chiar la rugaciuni pe care nu le-am facut.

Ioan nu cerea prea mult; el cerea prea putin. El cerea lui Dumnezeu sa-i rezolve situatia temporara, in timp ce Dumnezeu ii rezolva situatia vesnica. Ioan cerea o solutie imediata. Iisus orchestra o solutie vesnica.

Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii! Aceasta nu inseamna ca Iisus nu este sensibil la nedreptate si persecutie. El cunoaste cel mai bine continutul expresiei “Nu este drept”. Pentru ca nu a fost drept ca oameii sa scuipe in ochii care au plans pentru ei, sa sfartece spatele Facatorului lor, sa strapunga cu piroane palmele Celui care a facut pamamtul. Dumnezeu a tacut, cand pacatele lumii erau asezate asupra Fiului Sau. Si nu a intervenit de loc la strigatul de un milion de ori mai dureros decat cel al lui Ioan: “Dumenzeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” Nu a fost drept, dar s-a intamplat. Din iubire pentru om. Pentru o lume a nedreptatii, exista speranta. Speranta unei lumi ideale, in care toti traiesc in armonie perfecta. Cetatenia viitorului te asteapta. Granitele mai sunt deschise pentru putina vreme. Grabeste-te!

 

 

 

13. Palat fara rege


“Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu”.
Matei 5:8
Inima este mai mult decat locul emotiilor. Cand Iisus a spus “Ferice de cei cu inima curata”, El a vorbit intr-un context mai amplu. Pentru ascultatorii lui Iisus, inima era totalitatea persoanei launtrice – turnul de control, statul major, locul caracterului si izvorul dorintelor, emotiilor, rationamentelor, imaginatiei, constiintei, vointei si credintei.

Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii. (Prov.4:23). Inima este o intersectie, in care starile sufletesti, ideile, convingerile si aspiratiile se intalnesc. Este asemenea unui triaj, in care vagoanele afectivitatii si intelepciunii sunt dirijate pe liniile corecte.

Faptele rele si gandurile necurate ne obliga sa ne gandim la starea inimii noastre. “Dar, ce iese din gura, vine din inima si aceea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele” (Mat. 15:18,19). “Omul bun scoate lucruri bune din vistieria buna a inimii lui, iar omul rau scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; caci din prisosul inimii vorbeste gura” (Luca 6:45).

Inima este centrul vietii spirituale. Daca fructele sunt rele, nu tratam fructele. Pomul cu fructe rele este tratat la radacina. Daca actiunile sunt rele, nu este deajuns sa schimbi obiceiurile. Trebuie sa mergi mai profund. Inima problemei este o problema de inima!

Starea inimii dicteaza reactia: cand cineva te musca, musti inapoi, sau iti musti limba? Depinde de starea inimii. Cand programul este prea incarcat, iar lista “de facut” este prea lunga, iti pierzi cumpatul, sau ti-l pastrezi? Depinde de starea inimii tale. Cand ti se ofera un cotor de barfa, marinat in rautate, il arunci la gunoi, sau il dai mai departe? Depinde de starea inimii tale. Ea decide daca cersetorii sunt o plaga sociala, sau o ocazie oferita de Dumnezeu.

Nu circumstantele, ci starea inimii te face nemultumit sau plin de har, cautand compatimirea altora, sau cautand pe Hristos. Ea decide daca alegi sa sorbi nenorocire umana, sau sa te adapi din fericirea divina, atat de disponibila pentru oricine.

Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu. Mai intai curatim inima si apoi vedem pe Dumnezeu. Curatirea deplina se face din interior spre exterior. De obicei, inversam ordinea. Vrem sa schimbam interiorul, modificand exteriorul. Insa schimbarile cosmetice nu sunt mai adanci decat pielea. Viata se schimba schimband inima. Isus este specialist in inima si te invita: “Fiule, da-mi inima ta si sa gaseasca placere ochii tai in caile Mele” (Proverbe 23:26). El stie sa o trateze corect: din interior spre exterior!

In final, exista un singur argument in favoarea puritatii si acesta este prezentat in Fericiri: „Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu”. Impuritatea ne separa de Dumnezeu. Viata spirituala se supune unor legi verificabile, intocmai ca si lumea fizica. Puritatea este conditia pentru o iubire mai inalta – iubirea lui Dumnezeu, mai valoroasa decat toate valorile. Iubirea pe care Dumnezeu ne-o rezerva, cere ca facultatile noastre sa fie curatite si innobilate, inainte de a primi aceasta iubire mai inalta, pe care nu o putem atinge in nici un alt mod. Dand frau liber poftei, imi limitez propria mea intimitate cu Dumnezeu.

Una din legendele Taj Mahal este foarte semnificativa. Sotia iubita a sahului mongol Jahan moare si doliul sotului se transforma in dorinta contruirii unui templu ca mormant. Sicriul a fost asezat in mijlocul unei parcele intinse de pamant, iar contructia a inceput in jurul lui. Nici o cheltuiala nu fost crutata, pentru ca templul sa fie cat mai maret. Cu timpul, doliul a fost inlocuit cu pasiunea pentru proiect. Intr-o zi, printul care tocmai mergea pe santierul templului, se impiedica, lovindu-se cu piciorul de o cutie veche de lemn. Deranjat, isi scutura praful de pe piciooare si porunceste lucratorilor sa indeparteze cutia. Nu stia ca indepartase chiar sicriul, uitat sub straturi de moloz si timp. Printesa, in onoarea carei se ridicase templul, fusese uitata, insa templul a fost ridicat oricum.

Geu de crezut? Sa cladesti un templu si sa nu stii de ce? Sa inalti un palat si sa uiti de rege? Sa sculptezi o statuie si sa uiti eroul? Ce raspundem noi?

Mergeti in biserica, priviti oamenii si decideti: puteti spune care din ei isi amintesc de Cel pironit si ucis pentru pacatele noastre? Acestia privesc atenti, ca niste copii care asteapta despachetarea unui dar; sunt ca slujitorii care stau linistiti, in timp ce Regele trece: nu te framanti, nici nu casti, cand esti in prezenta Regelui, care iti ofera un dar.

Apoi puteti spune, care dintre inchinatori, vad doar templul: ochii lor alearga, mainile si picioarele nu stau linistite, iar gura si-o deschid nu pentru a lauda, ci pentru a casca! Ei incearca sa ramana extaziati, insa elanul scade, pentru ca orice templu, chiar si Taj Mahal, isi pierde stralucirea dupa un timp. Adoratorii templului sunt seriosi cu programul religios, se imbraca frumos si vin regulat la biserica, insa ceva lipseste: Cel pe care si-au pus in gand sa-L cinsteasca, nu a fost vazut de multa vreme.

Cei care L-au vazut, nu-L pot uita usor. EiIl gasesc mai degraba in ciuda templului, decat datorita templului. Ei isi scutura praful si stau mereu patrunsi de adorare in fata mormantului Sau – in fata mormantului gol!

Ziditori de templesau cautatori dupa Mantuitorul! Stau in aceeasi biserica, pe aceleasi locuri, in aceleasi haine: unii vad templul si exclama “ce ziduri!”, iar ceilalti Il vad pe Iisus si striga “ce Mantuitor iubitor!”

Stam incaodata in fata mormantului gol: Hristos a inviat! Viitorul, speranta, credinta, fericirea ta a inviat. El, Cel mort, este viu si are cheile pentru orice. Atingeti-I mainile strapunse si credeti ca El este Domnul vostru si Dumnezeul vostru.

Esti curat cu inima?Am aflat ca doar cei cu inima curata vor vedea pe Dumnezeu, iar a vedea pe Dumnezeu este culmea fericirii. Este potrivit sa ne consultam din cand in cand inima, pentru a afla starea adevarata a fericirii noastre. Iata cateva sugestii utile in acest sens:
Tanjesti dupa curatia inimii? Probabil, te rogi lui Dumnezeu pentru multe lucruri – note bune, slujba buna, un partener de viata bun, etc. Insa, te-ai rugat vreadata ca David, pentru o inima curata? El o facea in felul urmator: “Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, pune in mine un duh nou si statornic!” (Psalmii 51:10).

Iti examinezi viata, pentru a-ti identifica greselile? Tot David, se exprima astfel: “Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma, si cunoaste-mi gandurile! Vezi daca sunt pe o cale rea si du-ma pe calea vesniciei!” (Psalmii 139:23,24).

Cauti compania persoanelor curate? Inteleptul Solomon face aceasta remarca plina de sens: “Cine umbla cu inteleptii se face intelept, dar cui ii place sa se insoteasca cu nebunii o duce rau” (Proverbele 13:20).

Inima curata nu este o iluzie. Daca ai avut aceasta convingere, a sosit timpul sa renunti la ea si sa primesti cheia fericirii: curatirea propriei tale inimi, prin sangele lui Iisus.

Teodor Hutanu

Sursa: www.cercetatiscripturile.org

This entry was posted in Seriale and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>