Faceti fierul sa pluteasca

Faceti fierul sa pluteasca

- Domnule pastor, învataturile acestea ar trebui strigate-n gura mare… – zise unul dintre ascultatori.
- Credeti? – i-am zis.
- Da cred, si stiu ca orice om ar trebui sa le cunoasca. Asta ar mai…
- Nu sunt usor de înteles – interveni un alt ascultator, functionar la o
Banca…
- Nu sunt, nu sunt, dar… trebuie sa pluteasca odata fierul asta… si
arata cu degetul la cap, insistand ca ce simtea ca adevarul trebuie proclamat.
- Da, asa este; uneori întelegerea noastra e greu de urnit, ca un fier
ruginit…, am zis eu ca sa temperez discutia.
- Chiar daca e greu domnule pastor, faceti fierul sa pluteasca!

Multa vreme mi-a sunat în minte îndemnul acelui ascultator: „Faceti fierul sa pluteasca!”.
Într-o zi am descoperit ca Domnul ne-a încredintat aceasta misiune.

În 2 Împ. 6,1-6 ni se relateaza o întâmplare care a avut loc pe vremea lui Elisei, în campusul fiilor proorocilor. Unii comentatori sugereaza ca ar fi vorba de locuinta batrânului profesor. Unuia dintre studenti i-a venit ideea unui TIN-SERV. Asa ca au plecat împreuna cu profetul, la Iordan, acolo unde se învolburau apele. În spiritul de concurenta tinereasca, fiecare alegea copacul cel mai bun, mai drept si mai usor… „Si pe când taia unul din ei o bârna, a cazut fierul de la secure în apa. El a strigat: „Ah domnul meu, era împrumutat…”.

Securea de fier nu sare din lemn, asa… deodata. Mai întâi se slabeste, îi sar penele, se misca. Adica da de veste ca ceva nu este bine…Atunci purtatorul securii de fier, trebuie sa se opreasca si sa ia masuri.

Tânarul slujitor n-a facut lucrul acesta. Poate din pricina competitiei cu ceilalti colegi, poate sa a primit ucigatoarea sugestie: „las’ ca merge si-asa…”. Oricum, a neglijat si avertismentul biblic din Deut 19,5: „Asa de pilda, un om se va duce sa taie lemne în padure cu un alt om; ridica securea cu mâna, ca sa taie copacul, fierul scapa din coada, loveste pe tovarasul lui, si-l omoara. Atunci el sa fuga într-una din cetatile acestea (de scapare) ca sa-si scape viata;”

Când a înteles pericolul prin care a trecut a strigat disperat la profetul Domnului. 2 Împarati 6:5: … „Ah! domnul meu, era împrumutat!” Abia atunci a înteles tânarul, ca un slujitor al Domnului, nu trebuie sa lucreze cu unelte împrumutate, oricât de ascutite si lucitoare ar fi. Orice marca ar avea. Nu poti face lucrarea Domnului cu spirit împrumutat, duh împrumutat, cuvânt împrumutat, imagine împrumutata, haine albe împrumutate, … El trebuie doar sa asculte invitatia „… te sfatuiesc sa cumperi de la Mine…” Este salvatoare întelepciunea ca stie la cine sa strige. Ca avea un „Domn” al lui, ca Domnul era Domnul lui, care nu era departe si pe care-l stia cu el.
„Omul lui Dumnezeu a zis: „Unde a cazut?” Si i-a aratat locul…”

Uneori nici omul lui Dumnezeu nu cunoaste locul unde au loc pierderi importante. Întelegem dar ca este important sa stim exact locul unde am pierdut ceva. Este grav sa nu stii unde ai pierdut ceva de pret. Sa nu stii unde ai pierdut legatura cu Dumnezeu, sau spiritul misionar, bunatatea, temerea de Domnul, siguranta, speranta si bucuria vietii. Daca nu stiu unde am pierdut pe Domnul, voi trai trista experienta a lui Iosif si a Mariei – care nu stiau unde l-au pierdut pe Isus. Asa ca l-au cautat disperati prin diferite locuri, trei zile, fara sa-l gaseasca – descoperindu-l în final, la Templu acolo unde de fapt îl si pierdusera.

Întrebarea profetului: „Unde a cazut?” – este extrem de importanta, deoarece de acolo trebuie sa înceapa salvarea, ridicarea si plutirea, exact de unde a cazut.

„Si i-a aratat locul…”                                                                                                                                                 Ne miram poate, de ce a fost nevoie de o minune când puteau intra tinerii, buni înotatori si scormoneau fundul apei pâna-l gaseau – doar traiau pe malul raului.

Pierderea personala n-o poti lasa pe mâna altuia. Doar tu si Domnul tau puteti face ceva. Dar trebuie sa cunosti locul. Acolo unde a cazut trebuie cautat. Daca a cazut la capitolul studiu – de aici trebuie sa înceapa plutirea. Daca a cazut la cinste, sau la capitolul pofte, sau egoism, sau lacomie – de acolo trebuie sa înceapa ridicarea. E zadarnic sa cauti în alta parte.

„… Atunci Elisei a taiat o bucata de lemn, a aruncat-o în locul acela si fierul de la secure a plutit pe ape.”
Bucata de lemn arata oare ca chiar si fierul trebuie sa se întoarca la misiunea lui fireasca – de a fi de folos altora?
Taierea lemnului, desprinderea lui din radacina sa însemne oare ca pentru a face sa pluteasca fierul trebuie sacrificiu? Sa lasi la o parte familia, linistea ta, uneori placerile tale si chiar cresterea ta spre înalt – pentru a te arunca în valurile Iordanului pentru salvarea fierului?

Si deodata s-a întâmplat minunea. Fierul înfrânge gravitatia si se ridica deasupra. Puterea lui Dumnezeu îl ridica deasupra apei, miscata de ruga si dorinta fierbinte a tânarului profet, care dorea sa salveze fierul. Unei asemenea dorinte, puterea Domnului raspunde.

„Apoi a zis: „Ridica-l” si a întins mâna si l-a luat.”
Nu e destul ca sa pluteasca fierul. Nu aici se oprea ruga si dorinta profetului. Nu i-ar fi folosit la nimic daca ar fi vazut fierul plutind si dus mai departe de ape.

„Ridica-l!” – scoate-l din ape. În Scriptura „apa” simbolizeaza si lumea. Ajuta-l sa se desparta de cele lumesti. Nu-i destul sa pluteasca, trebuie sa se înalte…

„… a întins mâna si l-a luat…”
De obicei fierul e rece, dar se poate încalzi. El împrumuta caldura de la o mâna calda întinsa. Mâna l-a luat si l-a apropiat de sine, de inima. Ceilalti l-au înconjurat cu bucurie, cu prietenie, îl priveau si laudau pe Iehova. În fata lor se afla un fier care a pluti pe ape.

Cine este fierul? Pe cine simbolizeaza el?
Am numarat în Biblie 57 texte care folosesc cuvântul „fier” în descriere directa si metaforica. Simbolic este folosit sa sugereze: idoli, încercarea, asuprirea, robia, nimicirea, închisoarea, nelegiuirea, zgura sau ceea ce lepezi, mândria si orgoliul. Cele mai multe texte sunt în cartea lui Daniel, în legatura cu marele Imperiu Roman. În Daniel, fierul simbolizeaza: legea, autoritatea si Imperiul Roman.

Spiritul acestui imperiu este presarat din plin în societatea moderna. Autoritatea si justitia fierului Roman stau la baza autoritatii si justitiei moderne. Orice student la Drept, este familiarizat de la început cu „Dreptul Roman”.
Autoritatile si justitia „fierului” este azi reprezentata de autoritatile mari si mici ale tarii.

Relatia cu „fierul” – cu autoritatile sta la baza realizarii multor planuri ale noastre ca biserica… Cu aceasta începe orice program social, de aici porneste reusita programelor Radio sau T.V. sau oricare program de interventie social în afara bisericii.

Am convingerea ca a sosit timpul când biserica trebuie sa dea atentie sporita acestui segment de semeni ai nostri.

Face-ti fierul sa pluteasca, de uimire, de bucurie, de speranta! Apropiati-l de Profet, caci si Isus a fost numit Profet – Ioan 6,14!

Virgil Peicu

Sursa: www.cercetatiscripturile.org

This entry was posted in Articole diverse and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>