Exista o campanie evanghelistica romano-catolica indreptata in mod special impotriva adventistilor de ziua a saptea?

Exista o campanie evanghelistica romano-catolica indreptata in mod special impotriva adventistilor de ziua a saptea?

 

Din 1999, a început să circule un document care probabil îşi are originea undeva în America Latină, probabil America Centrală. Acest document se consideră a fi un program organizat pe zece puncte (sau chiar mai mult de zece puncte) al Vaticanului având ca obiectiv special evanghelizarea adventiştilor de ziua a şaptea. După câte ştim noi, documentul este contrafăcut.

Este elaborat cu stângăcie şi arată destul de primitiv. Unele dintre expresii sună mai mult a terminologie adventistă trunchiată şi nu seamănă cu modul în care catolicii se exprimă. Chiar şi Vaticanul a declarat că nu are nici un motiv să creadă că documentul este autentic. Impresia noastră este că documentul a fost plăsmuit sau schimbat de către duşmani aflaţi la marginea sau în afara bisericii.

Acestea fiind zise, trebuie să spunem că, în ceea ce-i priveşte pe catolici, ei au toate drepturile să evanghelizeze orice regiune sau grup de oameni din lume.

Acesta este un principiu al libertăţii religioase. Mai mult, orice biserică care pierde membri în favoarea altei biserici are dreptul să folosească mijloace evanghelistice legitime pentru a se proteja şi a stopa hemoragia de membri. Destul de mulţi catolici, adesea doar membri nominali, au devenit adventişti.

Este de aşteptat ca orice episcop catolic sau membru local sincer să fie preocupat de astfel de evoluţii şi să reacţioneze în dioceza sa. Cu toate acestea, nu există dovezi credibile în sprijinul unei campanii mondiale sponsorizate de Vatican care să aibă ca obiectiv specific câştigarea adventiştilor de ziua a şaptea.

În Strategia de Lucru a Conferinţei Generale 0/100, noi ne exprimăm dreptul şi însărcinarea divină de a “îndrepta atenţia tuturor oamenilor de pretutindeni” asupra Evangheliei. Deşi credem că avem un mesaj ce conţine adevăr evanghelic prezent, noi recunoaştem de asemenea că alte biserici, inclusiv Biserica Romei, au acelaşi drept al libertăţii religioase în cadrul societăţii civile. După cum spune zicala, ceea ce este bun pentru gâscă este bun şi pentru gânsac. Libertatea religioasă este importantă pentru gâscă, în mod special atunci când ea face ouă evanghelistice de aur.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Sursa: www.adventist.ro

This entry was posted in Relatia cu alte culte. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>