Euthanasia – o soluţie?

Euthanasia – o soluţie?

Imaginea unui bolnav de cancer, care mai are de trait cateva saptamani sau zile, chinuit de dureri atroce alinate doar de morfina pentru putin timp si pentru care moartea este asteptata ca o izbavire poate fi terifianta pentru multi.

Poate ati vazut vreodata sau ati auzit de victima vreunui accident in urma caruia un om sufera un traumatism cerebral atat de putemic, incat creierul sau devine irecuperabil. EI este tinut in viata doar intr-un mod artificial, prin multele fire si tuburi care il conecteaza la aparate sofisticate. V-ati intrebat daca acesti oameni “traiesc”‘? Ce fel de viata este aceasta?

Exista vreo diferenta intre a fi in viata si a trai? A fi in viata este un fenomen pur biologic. Fluturii sau elefantii sunt vii. Copacii sunt vii, de asemenea. A trai insa nu inseamna numai a fi viu. A trai inseamna sa existi ca om, sa contezi pentru ceilalti, sa fii implicat in ceea ce se intampla. Un cal ranit, pe vremuri, era impuscat imediat! Putem noi refuza omului mila pe care nu o refuzam unui animal care sufera’?

Suntem obisnuiti cu termeni ca: viata, a trai, moarte, pe care ii folosim curent, dandu-le sensul lor de baza. Ignoram insa, din nestiinta sau din din dorinta de confort psihic, paradoxurile acestor notiuni ontologice. Acesti termeni devin astazi din ce in ce mai greu de definit exact, mai ales atunci cand decizia asupra vietii si mortii este luata de catre oameni. In acest context, o discutie despre euthanasie ridica multe intrebari, la care deseori este greu de raspuns, mai ales daca acest raspuns trebuie sa tina cont in acelasi timp de considerente morale, sociale, religioase si economice.

Asemenea realitati tragice, aparute frecvent in practica medicala, au dus la definirea euthanasiei. Euthanasia este o metoda de provocare de catre medic a unei morti precoce, nedureroase, unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferinta grea si prelungita. Termenul provine din grecescul euthanasia (eu: bine, thanatas: moarte) care semnifica “moarte usoara”. Euthanasia este de doua feluri: activa si pasivâ. Eutanasia voluntara.sau activa se face la cererea pacientului muribund, sau a persoanei care il reprezinta legal. Ea implica o actiune deliberata care produce moartea. Euthanasia pasiva sau negativa se manifesta prin abtinerea de la a face anumite gesturi terapeutice care ar putea preveni moartea imediata, sau ar prelungi viata celui aflat in suferinta.

Istoric

Euthanasia a fost acceptata legal si moral in forme variate, in diferitele etape de dezvoltare a civilizaliei. In Grecia si in Roma antica existau situatii cand era permis sa ajuti pe cineva sa moara. Scriitorul grec Plutarh mentioneaza ca, in Sparta, pruncuciderea era practicata asupra copiilor care nu erau suficient de “sanatosi si vigurosi”. Pe de alta parte, atat Socrate cat si Platon au sanctionat euthanasia in multe ocazii, desi in Atena magistrii vremii pastrau o rezerva de otrava pentru oricine dorea sa moara. Ei spuneau: “Daca viata a fost odioasa cu tine, mai bine sa mori; daca ai fost distrus de soarta, mai bine sa bei otrava”. Euthanasia voluntara la cei varstnici a fost un obicei aprobat la cele mai multe civilizalii antice.

Impunerea Bisericii pe plan social a facut ca euthanasia sa fie oficial interzisa. Crestinismul, iudaismul si islamismul, care considera, fiecare in felul lor, viata ca fiind sacra, au condamnat euthanasia sub orice forma. Urmand principiile traditionale religioase, legislalia multor tari considerd si astazi actul de a ajuta pe cineva sa moara drept omucidere supusa sanctiunii penale. Chiar si euthanasia pasiva a fost de multe ori condamnata. Ea insa a existat, nedeclarat, chiar si acolo unde a fost declarata ilegala. Este frecvent intalnita, de altfel, extemarea unor bolnavi la cererea familiei, sau la sugestia medicilor, atunci cand starea acestor bolnavi este considerata deasupra posibilitatilor actuale de tratament, situatie care este amiabila pentru ambele parti: pentru familie pentru ca evita complicatiile si cheltuielile presupuse de autopsie, transport, forrnalitati de natura administrativa; pentru asistenta medicala – pentru ca reduce cheltuielile, elibereaza un pat de spital si nu altereaza indicii statistici ai spitalului prin cresterea mortalitatii.

Cei care au criticat aceasta practica au adus in discutie asa-numitele Comitete ale euthanasiei, infiintate de Germania nazista, care erau imputernicite sa condamne si sa execute pe oricine era considerat ca fiind o povara pentru stat. Acest exemplu de abuz prin puterea de a decide asupra vietii si mortii a constituit mult timp un argument contra practicarii euthanasiei.

Aspecte legale

Organizatii care au sustinut legalizarea euthanasiei au aparut in Marea Britanie in 1935 si in SUA in 1938. Aici a aparut Euthanasia Society of America, organizatie care considera ca “tinand cont de precautiile necesare, poate fi legal a permite bolnavilor incurabili sa aleaga imediat sa moara decat sa trdiasca in agonie”. In 1979, societatea EXIT din Marea Britanie a publicat primul ghid cu “prescriptii in vederea sinuciderii”, in care erau prezentate date detalii privitoare la modalitatile de sinucidere. EI a fost urmat de o alta carte, intitulata “Lasa-ma sa mor inainte de a ma trezi”.

Aceste organizatii au castigat un anumit suport de la o parte a opiniei publice, dar nu au fost in stare sa se impuna in intreaga lume. În ultimele decenii, legile impotriva eulhanasiei pasive si voluntare au devenit mai permisive, dar au ramas inca serioase intrebari de ordin moral si legal. Doua recente referendumuri care au avut loc in statele Washington si Califomia(SUA ) au autorizat medicii din aceste state sa practice eurhanasia activa, aceasta fiind considerata “o noua prestatie medicala `. Ea a fost aprobata de 64% dintre participanti si de 79% dintre cei care aveau varsta sub 35 de ani’.

In SUA exista, de altfel, o adevarata miscare pro-euthunasie, care promoveaza dreptul de a muri “cu demnitate” si care a primit o incurajare considerabila prin includerea in 1990, in legislatia a 40 de state, a recunoasterii dreptului legal al unei persoane de a lua singura “decizia de a trai”. Aceasta permite imputetnicirea medicului curant sa nu efectueze nici un act medical care ar prelungi viata unui bolnav aflat intr-un stadiu terminal de evolutie a unei boli incurabile. In 1989, prestigioasa revista medicala New England Journal of Medicine afirma ca “nu este imoral pentru un medic de a asista intr-un mod rational sinuciderea unui bolnav aflat in stadiul terminal al unei boli incurabile”‘

In revista medicala JAMA a fost descrisa intr-un articol anonim initiativa unui medic de a injecta unui tanar bolnav de cancer o doza letala de morfina, fara ca pacientul sa stie, fapt care a provocat o adevarata furtuna in lumea medicala. In replica, a fost publicat un alt articol, intitulat “Doctorii nu trebuie sa ucida” prin care “medicul ucigas” a fost acuzat ca a incalcat legile civile, nu a respectat protocoalele medicale si a violat cele mai sacre canoane medicale .

In Olanda, tara in care euthanasia este legiferata, anual au loc in jur de 5000 de cazuri de euthanasie activa “. Ea este facuta in urmatuarele conditii: pacientul este constient si isi da acordul liber, explicit si repetat; atat pacientul cat si medicul sunt de acord impreuna ca suferinta este extrem de greu tolerabila; alte posibilitati terapeutice au fost epuizate; exista acordul unui alt medic, complet neimplicat in acel caz; exista o decizie judecatoreasca individuala data in acest scop.Procedura completa este, insa, destul de greoaie si necesita mult timp pentru a se putea finaliza. De aceea, si aici ca si in alte parti se intalneste asa numitul “hrivate killing”, o euthanasie activa discreta in care cauza oficiala a decesului este stopul respirator. El este insa determinat de o doza masiva de narcotice, care, evident, nu este declarata si care creeaza impresia unei morti naturale. 1,8% din totalul deceselor care au loc in Olanda sunt rezultatul euthanusiei active, iar 54% dintre medicii olandezi au participat cel putin o data la o asemenea “executie”. Este curios faptul ca motivele care duc la acest gest sunt multiple: demnitatea, durerea, lipsa valorilor etice si morale, sentimentul dependentei de altii lipsa poftei de viata. In numai 10% din cazuri, durerea este elementul unic de decizie”.

Considerente medicale si etice

Asociatia Medicilor Americani a dat in 1933 o declaratie intitulata.,Medicul si pacientul muribund” care sustinea ca “scurtarea intentionata a vietii unei fiinte umane de catre o alta vine in contradictie cu etica profesiunii merlicale).
Profesiunea mcdicala a fost dintotdeauna situata in mijlocul controverselor privitoare la euthunusie. Unele guverne si grupari religioase accepta ideea ca pentru acesti bolnavi, aflati in stadii terminale ale unor boli incurabile si pentru care nu exista astazi nici o posibilitate de tratament medical, nu este justiticata apelarea la “mijloace exceptionale” pentru a le prelungi viata(pentru cat timp, cu ce calitate a vietii si cu ce pret?).

Progresele tehnicii medicale fac posibila utilizarea aparatelor de ventilatie mecanica, prin care se suplineste functia plamanior, a rinichiului artificial si a altor aparate care pot permite pastrarea “în viata” a unei persoane pentru o lunga perioada de timp, desi ea este intr-o stare de coma inconstienta) din care niciodata nu-ti vei reveni in conditiile cunostintelor medicale actuale, iar creierul are leziuni ireversibile, incompatibile cu o viata cat de cat normala (alimentatie, comunicare, miscare, etc). O asemenea situatie produce suferinta bolnavului, a familiei si este extrem de costisitoare, nefiind accesibila in orice spital.

Pentru a ameliora problemele de etica si de morala produse de euthanasia activa, a fost proiectat chiar un aparat care sa asiste sinuciderea unor asemenea pacienti. Primul dintre ei care I-a folosit a fost o femeie la care a debutat boala Alzheimer (o forma de dementa progresiva) si care, de teama ca in viitor nu va fi in stare sa ia singura decizia privitoare la sinucidere, a ales sa o faca in acest mod. Inventatorului acestui aparat i s-a retras insa ulterior dreptul de practica medicala.

Pe de alta parte, progresele rapide pe care le face medicina, indeosebi in transplantele de organe, pot conduce la abuzuri in ceea ce priveste euthanasia, stiut fiind faptul ca marea majoritate a organelor transplantate sunt recoltate de la bolnavi considerati fara nici o sansa de supravietuire, al caror creier este complet mort (fapt demonstrat prin criterii de stabilire a mortii creierului bine standardizate), dar la care activitatea celorlalte organe este menlinuta artificial, prin mijloace medicale a caror intrerupere duce imediat la moartea biologica propriu-zisa. Interesul nedeclarat al celor care recolteaza organele pentru transplantare este evident, acela de a avea cât mai multi donatori. Cu toate acestea, cel de la care s-a recoltat un organ pentru transplantare “traieste” intr-un anumit fel in corpul celuilalt, are pastrata proptia lui zestre genetica si “ajuta” un alt om sa traiasca.

Noile definitii ale mortii, privite din punct de, vedere medical si legal, precum si responsabilitatile rnedicale incearca sa lamureasca aceasta noua realitate. Majoritatea tarilor au acceptat notiunea de moarte cerebrala punctul in care centrii nervosi cei mai importanti nu mai functioneaza – moment in care este sau poate deveni “legala” oprirea, cu permisiunea familiei,a unui aparat care mentine “viata”.

In 1985, in SUA s-au adoptat asa-numitele Drepturi ale Bolnavului in Sladiul Terminal. Acestea ii permit sa opteze pentru euthanasie pasiva, daca ia aceasta hotarare liber si este informat de consecinte. Controversele legate de euthanasia activa raman inca deschise, datorita activitatii miscarilor religioase si a multor apartinatori ai profesiei medicale.

Considerente religioase

Un mare filozof si medic al culturii iudaice, pe nume Maimonides (1135-1204), pe care contemporanii sai l-au supranumit “AI doilea Moise” a scris: “O persoana care este pe moarte trebuie sa fie privita cu respectul ce i se cuvine unei persoane care este in viata.”‘

Coranul stipuleaza faptul ca euthanasia, chiar daca este solicitata de bolnav, este un pacat, iar cei care o fac vor fi “exclusi din ceruri”.

In anul 1958 a fost emisa “Declaratia Vaticanului privind Euthanasia” care sustinea ca “Biserica, acum si intotdeauna a fost impotriva luarii unei vieti, indiferent de circumstante”".

De altfel, luarca vietii unui om, indiferent de circumstantele pe care ni le putem argumenta, este o incalcare a legii lui Dumnezeu, care spune clar: “Sa nu ucizi !”. Argumentele care vin in favoarea euthanasiei trebuie filtrate prin prisma urmatoarelor intrebari: Dreptul de a alege trebuie respectat mai mult decat viata insasi’? Cat este de obiectiva alegerea pacientului? Nu este ea influentata de faptul ca el ar vrea sa traiasca, dar stie ca va muri” Teama de moarte este mai mare sau mai mica decat teama de suferinta, de durere? Este moartea un loc de evadare sau un loc de “parcare”?

Doar Dumnezeu poate decide cand anume viata nu mai are nici o valoare. Daca acceptam faptul ca un om sau un grup de oameni, indiferent cat ar fi de calificati in acest domeniu, pot decide cine trebuie sa traiasca si cine trebuie sau poate sa moara, prerogativele de Creator ale lui Dumnezeu sunt preluate de creaturile Sale. lstoria a experimentat aceasta substituire in numele unor idealuri declarat nobile, iar “purificarea rasei”, atat de elitist declarata, a fost un fiasco. A ucide este o “boala contagioasa” indeosebi pentru acest secol, greu de tinut in frau si cu mari tendinte de multiplicare.

Moartea este cel mai privat aspect al vietii. Intimitatea ei este din ce in ce mai mult violata. Punctul terminus in care ajunge un om este si momentul ultimei sale posibile intalniri cu Dumnezeu. Tehnologia medicala de astazi a adus nu numai beneficii pacientiilor, dar si schimbari si modificari etice, legale si religioase, a creat dileme pentru bolnavi, pentru familiile acestora si penttu personalul medical. Este euthanasia o solutie? Este ea ultima solutie? Categoric, nu! Ea este requiem-ul celor lipsiti de orice speranta, dar si provocarea acelora ce cred ca “suferintele de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare” (Rom. 8,18).

Dr. Leonard Azamfirei

Sursa: http://sanatatesiviata.blogspot.ro

This entry was posted in Fiinta umana and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>