Este cineva care crede in Isus ?

Este cineva care crede in Isus ?

 

CUPRINS:

1.    Deschidere 74   1.3
2.    Rugăciune
3.    COR Domnul să fie lăudat
4.    Introducere
5.    COR+COM 32 FL
6.    Tema: Baza tăgăduirii
7.    COR+COM 6 1.2.4
8.    Tema I: Dovezi istorice
9.    COR+COM 352
10.   Tema II: Dovezi arheologice
11.   COR+Com 257
12.   Tema III: Dovezi raţionale
13.   Tema IV: Dovezi raţionale (continuare)
14.   COR+COM  70
15.    Poezie: Pace vouă
16.    COR+COM 429
17.    Încheiere A
18.    Încheiere B
19.    Încheiere C
20.    Poezie: Paza
21.    COR: 8 TA
22.    Închidere 261   1.4.6
23.    Rugăciune
24.    Postludiu – ieşire


INTRODUCERE
POT SĂ CRED ÎN ISTORICITATEA DOMNULUI ISUS?

Una din cele mai înverşunate bătălii împotriva Bibliei, s-a dat în jurul persoanei Domnului Isus. De fapt, aşa a proorocit bătrânul Simeon: „Iată copilul acesta… va stârni împotrivire”. Şi El Însuşi a spus ucenicilor: “veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu”.

Oamenii au încercat să combată Biblia, s-o tăgăduiască pentru ca să-L poată doborî pe El, Hristos Domnul, din inima oamenilor.
Astfel, unii oameni au crezut că pot doborî pe Isus prin tăgăduirea istoricităţii Lui. Ei susţin că Isus n-a existat niciodată iar ceea ce scriu Evangheliile, e doar un mit.

În secolul XVII şi XVIII au vieţuit câţiva oameni de seamă dar necredincioşi, care au formulat aşa numita teorie a “mitului lui Isus”. Ei susţineau că Isus n-a existat niciodată, că ceea ce scriu Evangheliile despre naşterea, minunile, suferinţele, moartea şi învierea Sa sunt simple poveşti.

Deci, dacă Hristos n-a existat, n-ai de ce să te închini Lui, n-ai în cine să crezi. Pe noi ne interesează: a trăit sau nu a trăit Isus? Unii susţin că Isus e un mit, Evangheliile însă aduc dovada existenţei Lui. Pot eu, ca om modern al secolului XXI să mă conving că Isus a existat?…


BAZA   TĂGĂDUIRII

Cei ce susţin teoria mitului, au formulat un argument, care spunea “Despre Isus nu pomeneşte nimic Plutarh, istoric grec care a trăit între anii 46-126 d.Hr. Nu pomeneşte nimic Suetoniu, istoric roman care a trăit între anii 70-160 d.Hr. De El nu scriu nimic poeţii romani Juvenal (60-127), Marţial (40-102) şi Perseu (34-62). Nu pomeneşte nimic filozoful Seneca şi nici naturalistul Pliniu cel Bătrân… Deci, fiindcă aceştia nu-L pomenesc, Isus n-a existat!

Şubrezenia tăgăduirii:

Argumentarea pare frumoasă dar pare şubredă; ea este greşită prin însăşi formularea ei. Cum adică, dacă un om n-a fost pomenit de aceştia, n-a existat? Numai oamenii ale căror nume au fost înscrise în lucrările acestor oameni, au existat? Faptul că Juvenal sau Marţial sau Perseu tac în privinţa lui Isus, aceasta poate constitui o dovadă că El n-a existat?

În vremea aceea mijloacele de informare erau foarte reduse şi ele practic nici nu existau în mod organizat. Doar negustorii erau cei care mai purtau veşti. Ne întrebăm: ce aveau locuitorii Romei cu dulgherul din sătucul Nazaret, cu acest om simplu care a adunat în jurul Lui câţiva pescari săraci? Ce să scrie poeţii despre El, un răzvrătit, când ei susţineau şi îi cântau în versuri pe cei ce erau la putere, delecţii împărăţiei cu mieroasele lor cuvinte.

Foarte puţine sunt cazurile în care poeţii au dovedit eroism scriind împotriva împăratului. Puteau ei să-L slăvească pe Hristos? Acest lucru ar fi echivalat cu pierderea capului! Dacă cineva nu a fost cântat în versurile unei poezii, asta nu înseamnă că nu a existat? Din contră, poeţii acelei vremi, au preferat să lase la o parte pe cei ce au existat şi au cântat pe cei ce nu au existat vreodată.

Cât de convingător poate fi acest argument? Pot să cred în istoricitatea lui Isus? Poate fi ea dovedită şi astfel Evangheliile să fie probate ca adevărate? Vom căuta să dăm câteva evidenţe istorice apoi câteva dovezi arheologice şi câteva argumente raţionale pe parcursul acestui program.

TEMA  I – DOVEZI   ISTORICE

Putem crede în istoricitatea lui Isus? Poate fi dovedită vieţuirea Lui şi astfel Evangheliile să fie probate ca adevărate?
Vom căuta să dăm câteva evidenţe istorice: Isus este amintit de istorici păgâni:

1. Pliniu cel tânăr, a trăit între anii 61-110, d.Hr. Fiind numit proconsul al Bitiniei el a fost într-o legătură permanentă cu împăratul Traian. În corespondenţa adresată acestui împărat el pomeneşte în două rânduri numele şi lui Hristos, evidenţiind şi caracterul fals al unor creştini ce se închinau zeităţilor. “Am poruncit - spunea Pliniu, să aducă insulte contra lui Hristos, ceea ce, adăuga el, n-ar fi putut face cu adevăraţii creştini.”

2. Un alt istoric roman – Tacitus, care a trăit tot cam în aceeaşi perioadă aminteşte de Hristos în “Analele sale, vol. XV.” El descrie cum Nero vrând să scape de vina incendierii Romei pomeneşte şi numele lui Hristos. Iată textul: “Cristos, căpetenia de la care îşi luaseră numele creştinii, fusese osândit de pe vremea împăratului Tiberiu de către procuratorul Pontius Pilatus”. Deci Tacitus afirmă existenţa: lui Hristos.

3. Thalus, despre care se crede că e primul scriitor păgân, aminteşte în scrierile sale de Hristos, prin anul 53 d.Hr. scrie o istorie, a Greciei şi a relaţiilor ei cu Asia, la războiul troian şi până în zilele sale. În vol.III, Thalus vorbeşte de întunericul care a fost în timpul răstignirii lui Isus, spunând că ar fi fost o eclipsă solară.

4. Iulian Apostolatul, împăratul roman ce se lepădase de credinţă vrând să restabilească cultul păgân, scrie cartea sa: “Contra galileenilor vânturând hule împotriva lui Isus.” El îi tăgăduieşte divinitatea dar nicidecum istoricitatea. Iulian Apostolatul scrie: “Ce fel de celebritate are Isus… Creştinii sunt de compătimit căci şi-au ales ca Dumnezeu un om simplu, ucis pe cruce…”

5. Iosif Flavius,
un alt istoric născut în Ierusalim în anul 37 d.Hr. intra în partida fariseilor la vârsta de 19 ani.
În anul 63 vizitează Roma. Trei ani mai târziu este numit comandant de trupe în Galileea, apoi ajunge interpretul lui Titus. El scrie două lucrări importante: “Istoria războaielor iudeii” cuprinzând perioada dintre anii 170 î.Hr, – 73 d.Hr. şi “Antichităţi iudaice”, o istorie a evreilor de la geneză până la vremea lui. În această ultimă lucrare, în vol. XVIII găsim aşa numita mărturie a lui Iosif Flavius, istorisind unele necazuri ce au marcat perioada guvernări lui Pilat, el scrie: “Cam în vremea aceasta s-a ridicat Isus, un om înţelept, dacă într-adevăr îl putem numi om, căci a fost un făcător de minuni şi de isprăvi minunate, un învăţător al oamenilor care iubeau adevărul…”

Tot în această lucrare, dar în vol. XX, Flaviu mai aminteşte încă odată numele lui Isus, El vorbeşte despre faptele marelui preot Anania care adunând Consiliul de judecată, aduce înaintea lui pe fratele lui Isus, numit Iacov, împreună cu alţi câţiva, şi îi acuză de stricarea legii, omorându-i apoi cu pietre.
Iată deci că marele istoric Iosif Flaviu confirmă existenţa lui Isus, adăugând chiar că ar fi avut un frate Iacov, care a devenit martir.

TEMA   II – DOVEZI   ARHEOLOGICE

În continuare vom aminti câteva din dovezile arheologice care atestă existenţa lui Isus. În anul 1897, doi arheologi, făcând săpături în Egipt (La Oxyrhynchus) au descoperit un papirus. Locul în care a fost găsit se află la 120 mile de Cairo şi pare a fi o importantă cetate antică. După 6 ani au mai fost dezgropate alte foi de papirus care se crede că fac parte dintr-o Evanghelie.

În 1908, aceeaşi arheologi descoperă un vellum, un fel de pergament conţinând un pasaj lung dintr-o Evanghelie necunoscută. Acest pasaj relatează o discuţie dintre un fariseu pe nume Levi şi Domnul Hristos, ultimele fragmente dezgropate au fost publicate în 1914 şi se pare că fac parte tot dintr-o Evanghelie apocrifă a lui Petru.

Iată o frântură din text: “cărturarii şi fariseii văzându-L s-au indignat că El stătea în mijlocul păcătoşilor. Şi Isus auzindu-i le-a zis: Cei sănătoşi n-au trebuinţă de doctor!”

Alte 4 fragmente ce se află la Muzeul Britanic, au fost publicate în 1975. Textul lor se aseamănă foarte mult cu cel al lui Ioan: “Întorcându-se către conducătorii poporului, El le-a zis: „Cercetaţi Scripturile în care voi presupuneţi că aveţi viaţa, ele sunt tocmai cele care poartă mărturie despre Mine…”

Şi încă o descoperire mai recentă trebuie menţionată. În septembrie 1945, prof. Sukenik de la Universitatea din Ierusalim, renumit datorită descoperirii sulurilor de la Marea Moartă, excavând la Talpioth, a găsit într-o cameră mortuară două pe care el citi numele lui Isus. O inscripţie pare a fi o rugăciune cerând ajutor lui Isus, iar a doua o cerere: “Isuse, fă-l să învieze!”. Profesorul Sukenik susţine ca aceste două inscripţii sunt cele mai vechi documente ale creştinismului. Cei ce au scris inscripţiile, L-au cunoscut pe Hristos şi puterea învierii Lui.
Arheologia confirmă istoricitatea lui Isus.


TEMA   III – DOVEZI   RAŢIONALE

Pot eu să cred în Isus chiar dacă el n-ar fi pomenit de nici un istoric şi dacă n-ar exista nici o dovadă arheologică?
DA! Pot să cred fără a avea teamă că mă înşel. Raţiunea mă îndreptăţeşte la aceasta. Relatarea simplă şi sinceră a celor patru Evanghelii mă obligă să cred, dacă şi eu sunt sincer.

Isus este prezentat în Evanghelii ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ceea ce la evrei era o blasfemie. A trebuit deci un curaj deosebit pentru a spune că Isus e Fiul lui Dumnezeu. Evangheliştii au riscat conştient a fi omorâţi cu pietre. Numai din acest punct de vedere privind lucrurile îţi poţi da seama că ce au scris oamenii aceştia e adevărat. Ar fi avut ei vreun câştig de pe urma operei lor?

Nu, din contră, ei au lăsat tot. Matei a pierdut vama, Petru, Ioan şi ceilalţi au lăsat mrejele… Care ar fi putut fi câştigul lor? O poziţie socială? Din contră, au fost batjocoriţi, chinuiţi, omorâţi. Care a fost atunci mobilul care i-a determinat să scrie Evangheliile? Nu poate fi decât cel adevărat. Ei au scris ce au văzut şi auzit. Ei sunt sinceri în ceea ce spun şi nu-L prezintă pe eroul lor îmbrăcat în aureolă şi acceptat de tot poporul. Dimpotrivă, îl prezintă sărac, lepădat de toţi, neînţeles, neiubit, părăsit chiar de cei mai intimi. Ba chiar mărturisesc cum ei înşişi L-au părăsit lepădându-se de El; cum cei mai mari vroiau să-L omoare, şi cum până la urmă unul dintre ei îl vinde. De aici rezultă vizibil sinceritatea şi nu gândul de a induce în eroare.

Se spune că oamenii în faţa morţii spun adevărul. Dar ei sunt schingiuiţi până la moarte şi tot nu îşi tăgăduiesc scrierile, toţi mor mărturisindu-L pe El. Care a fost câştigul lor? Ce i-a determinat să scrie? Nimic altceva decât adevărul.

TEMA   IV   (continuare)

Şi cea mai mare dovadă raţională o găsim în schimbarea lui Saul din Tars. Cine poate explica cum Saul din duşman, având o pornire nebună împotriva lui Hristos, a devenit adept al Lui, ba chiar propovăduitor înfocat. Cine poate explica cum din prigonitor el devine prigonit? Cum a ajuns să urască tocmai ce iubea şi să iubească ce ura? Cum de îndură el chinurile, persecuţiile, închisoarea şi apoi moartea de martir? Iată răspunsul pe care el, Saul din Tars îl dă acestor întrebări: “pentru mine a trăi este Hristos, pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca pe un gunoi!”…

Sunt un şirag întreg de oameni care afirmă că L-au văzut pe Hristos. Iată câţiva dintre ei: Matei, Marcu, Luca, Ioan, Iacov, Iuda, Pavel Papias din Hieropolis, Policarp din Smirna, Irineu din Galia, martirul Justin, Clement din Roma, Tertulian, etc. Şi ce e mai uşor să crezi; martorii oculari sau pe cei din sec. XVIII care nu L-au văzut pe Isus şi vorbesc din auzite? Nu putem să nu-i credem pe cei ce L-au văzut şi-au ascultat glasul!

Balanţa justiţiei raţionale ne obligă să le acceptăm mărturiile! Pentru El oamenii s-au iubit şi s-au urât. Prin Dânsul au fost alinaţi, întăriţi, mângâiaţi… De El a depins soarta ştiinţei, a frumosului, a raţiunii. El este forţa interioară pe care veacurile n-au putut-o istovi, o lege supremă căreia totul se pleacă. El este marea problemă pe care a încercat-o omenirea.

În inima oamenilor, Isus este nesfârşit de mare. El scapă tuturor dimensiunilor obişnuite ale istoriei. Arheologia, raţiunea şi istoria pledează în favoarea lui Isus Hristos, confirmându-i istoricitatea Sa care la rându-i adevereşte Evangheliile; aceste minunate lucrări în care am găsit pe Isus şi am ajuns să-L cunoaştem, să-L iubim şi să-L slujim, dorind să facem aceasta până la capăt. Această trăire cu El constituie problema practică experimentală pe care oricine o poate face. Vrei să te convingi că Isus există? Apropie-te de El şi nu poate fi dovadă mai mare decât simţământul care-ţi inundă sufletul. Pe Domnul Îl putem cunoaşte trăind cu El zi de zi.
Atât este de ajuns. Vrei să ai cea mai bună dovadă? Vino la El! Acum!…    Amin.


PACE   VOUĂ

Daţi la o parte noaptea
şi priviţi-Mă!
EU SUNT!
iată coasta mea împunsă
de o umbră;
priviţi palmele Mele
străpunse de întuneric;
Alungaţi teama şi durerea şi credeţi
Spălaţi-vă ochii de noroi
şi înveseliţi-vă inimile în seninătate
Pace vouă!…

Cu lacrimile Mele hrăniţi-vă,
Cu umilinţa Mea adăpaţi-vă!
Luaţi cuvintele Mele de sub cruce
şi îmbrăcaţi-vă cu ele.
Din gândurile Mele faceţi-vă pâine,
Din dragostea Mea – colibă sufletului.
Aveţi credinţă-n Mine
Pace vouă!

ÎNCHEIERE   A – ESTE OARE CINEVA CE MAI CREDE ÎN ISUS?

Luca 18.8 u.p.
„Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

La această întrebare, un mare poet român răspunde:
“De-ar veni a doua oară
Să-şi împrospăteze spinii
Pe născutul din fecioara
azi L-ar răstigni creştinii”

Analizând împreună atitudinea omului faţă de Dumnezeu, vom constata următoarele: De mai bine de 500 de ani, cei ce-şi spun drept “spirite libere” caută să-L răpună pe Isus a doua oară, să-L omoare în sufletele oamenilor. Abia ce s-a părut că prima agonie a lui Hristos se stingea, în răsuflarea-I de pe urmă, că aceştia necruţător s-au şi arătat.

Oamenii încrezuţi, luând bibliotecile drept staule, crezând că ating porţile cerului urcându-se în balonul zburător al filozofiei, profesori îmbătaţi cu metafizică, se înarmară împotriva lui Hristos. Unii încercară a dovedi cu orice preţ, cu o fantezie de care ar trebui să se ruşineze, că povestirea Evangheliilor ar fi o legendă, cu ajutorul cărora cel mult de s-ar putea înjgheba o viaţă, obişnuită a lui Isus, care a fost o treime prooroc, o treime negromant şi o treime răzvrătitor de noroade; că n-a săvârşit minuni afară de vindecarea hipnotică a câtorva obsedaţi, că n-a murit pe cruce, ci s-a trezit în îngheţul mormântului pentru a se arăta oamenilor cu care misterioase spre a-i face să creadă că ar fi înviat!

Alţii dovedeau matematic că Isus ar fi un mit născocit de pe vremea lui Augustus şi a lui Tiberiu, că toate Evangheliile nu ar fi decât peticiri nedibace de texte profetice.

Alţii îl înfăţişau pe Isus ca pe un eclectic care învăţase carte pe la greci, egipteni şi esenieni, însuşindu-şi cum putuse mai bine plagiatele spre a se da drept Mesia Israelului.  Alţii făcură din El un umanitarist premergător al lui J.J.Rouseau şi al divinei egalităţi, om admirabil pentru timpul său dar care astăzi ar fi depăşit! Alţii, în sfârşit, ca s-o isprăvească odată pentru totdeauna, reluară ideea mitului şi făcând tot felul de comparaţii, traseră concluzia că Isus nu se născuse niciodată, în nici o parte a lumii. Iată de ce se pune acum atât de imperios întrebarea:
„Este cineva ce mai crede în Isus?”


ÎNCHEIERE   B

Această întrebare cred că a trecut ca un fior rece prin mintea femeilor din jurul crucii când s-a răspândit prin norod vestea adeverită de soldaţii romani – că Isus a murit! În acele clipe, într-un colţ, departe de cruce, fiindu-le teamă de cei ce urlau, Maria, mama lui Isus, Maria Magdalena, Maria lui Cleopa Salomeea – mama lui Ioan şi a lui Iacov, Îi priveau înspăimântate sfârşitul. În mintea lor, mai răsunau încă sunetele ultimului strigăt: “S-a sfârşit”.

Mai mult de 2000 de ani s-au perindat din ziua în care s-a auzit acel strigăt, iar oamenii au sporit de atunci larma vieţii lor ca să nu-l mai audă. Întrebarea: Este cineva ce mai crede în Isus? s-a lăsat ca o umbră apăsătoare asupra ucenicilor şi dintre toţi ucenicii, credeau că cel mai frământat de ea, a fost unul singur: Toma, zis Geamănul. Gândul învierii se învârtea în minţile lor mai învălmăşit ca oricând de alte gânduri, trecuseră astfel trei zile de zbucium şi suferinţă lăuntrică, când se răspândi zvonul că Isus a înviat şi s-a arătat pe rând la patru persoane. Dar cele patru arătări, cele patru mărturisiri, nu fuseseră în stare să înlăture toate îndoielile din inima tuturor.

Unora dintre ei, aceea înviere atât de pripită, atât de neobişnuită, întâmplător noaptea, în chip ascuns şi bănuitor li se părea, mai degrabă efectul durerii şi nu un adevăr. Cine spunea că-L văzuse? O femeie, un ucenic care-şi ieşise din minţi din clipa în care se lepădase de Învăţătorul Său, şi doi oameni simpli care nici măcar nu erau ucenici adevăraţi şi pe care acum i-ar fi îndrăgit Isus, cine ştie de ce, mai mult decât ca pe cei mai apropiaţi prieteni.

Pe Maria poate ar fi înşelat-o vreo vedenie… Simeon, ca să scape de ocară nu voise să se lase mai prejos… Ceilalţi doi din Emaus poate erau nişte mincinoşi!… De ar fi înviat Hristos cu tot din ‘n-adinsul nu s-ar fi arătat oare tuturor în vreme ce stăteau toţi strânşi la un loc?

De ce arătarea Lui era colo sau dincolo, adesea chiar departe de Ierusalim? Astfel gândeau în sinea lor unii din ucenicii care ascultaseră dar nu pricepuseră. Prevăzători, n-aveau curajul să se lepede răspicat de înviere, în faţa celor cu mintea mai aprinsă, ci se gândeau să-şi spună cuvântul de pe urmă mai târziu, doritori de o mărturie vădită în care nu se dovedeau în stare să nădăjduiască.

Toma, zis Geamănul, era dintre cei mai zdruncinaţi pană-n adâncul sufletului, de batjocura răstignirii, el era mai puţin ca oricând înclinat să creadă din auzite în înviere. În una din zile, auzi a cincia veste despre învierea lui Isus, chiar din gura tuturor celorlalţi ucenici.

- “L-am văzut pe Mântuitorul” îi spuneau ei, “L-am văzut cu ochii noştri şi a stat de vorbă cu noi, a mâncat la masă cu noi”. Dar cu prea multă necruţare îi fusese înşelată încrederea dintâi ca să mai poată avea încredere în tovarăşii săi. Aşa că celor ce împărtăşeau grăbiţi noua veste le răspunse:
- „Până nu voi vedea pe mâini rănile cuielor, până ce nu voi pune degetul în rana cuielor şi mâna între coaste, nu cred!”.

Nu mai are încredere în credinţa lui, nici în ochii lui, speră doar o convingere prin simţul pipăitului să pună el mâna. Dar acest răspuns al lui Toma a avut un răsunet atât de mare încât a ajuns până în zilele noastre. Toţi piticii mintii, toţi desprăfuiţii catedralelor şi ai academiilor, recii creştini vătuiţi cu prejudecăţi, toţi sofiştii, cinicii, exegeţii ştiinţei, cu un cuvânt – toţi pigmeii ce nu se pot împăca cu zborul şoimului, l-au ales drept ocrotitor şi preşedinte al lor pe Toma zis Geamănul. Despre El altceva însă habar n-au, atât ştiu – până nu ating cu mâna, nu cred.

Răspunsul său li se pare Himalaia judecăţii omeneşti. Dar de le-ar trece odată prin minte să citească cele întâmplate după rostirea acelui răspuns, poate c-ar fi gata să se îndoiască şi de cel ce n-a crezut în înviere…După ce-au trecut opt zile, ucenicii erau la un loc adunaţi, toţi, dar de data aceasta era şi Toma cu ei. În răstimpul acelor zile nădăjduise că-i va fi şi lui îngăduit să-L vadă pe Cel înviat, ba uneori se cutremurase la gândul că nu se arăta poate din pricina răspunsului său!

Şi iată că deodată, în faţa lor apăru înalt şi orbitor – ISUS! Se uită la ei, unul câte unul, iar glasul Lui duios şi blând zice: „Pace vouă”. Isus e acolo şi-l caută din ochi pe Toma. A venit pentru el, numai pentru el, căci dragostea ce-i păstrează e mai tare ca toate jignirile. Îi spune pe nume, se apropie de el, să-l vadă bine, faţă în fată. „Pune-mi degetul şi vezi-Mi mâinile, pune mâna pe coasta şi nu mai fii necredincios!”

Toma se supuse tremurând şi strigă:“Doamne, Dumnezeul Meu!” Prin aceste cuvinte Toma îşi mărturisi înfrângerea mai frumoasă ca orice biruinţa! Până atunci se închinase lui Isus ca unui om desăvârşit, acum îl recunoaşte ca Dumnezeu, ba mai mult, drept – Dumnezeul său! Atunci cu această ocazie a rostit Isus pe cea din urmă dintre fericiri şi poate pe cea mai mare: “Ferice cei ce cred fără să fi văzut”; „Fericiţi cei ce cred…”

ÎNCHEIERE   C

Dar ne-am întrebat la început: “Poate oare cineva să mai creadă în Isus?” Lumea umblă astăzi după pace, dar nu e pace neîndoielnică decât la Hristos. Flămândul îşi închipuie că umblă după pâine dar lui îi e forme de Pâinea vieţii. Însetatul crede că vrea să bea, dar lui îi e sete de apa veşnică, apa vieţii. Bolnavul se mângâie să râvnească sănătatea, dar boala lui nu-i decât lipsa Marelui Vindecător. Orice s-ar spune, putem concluziona că Hristos rămâne un sfârşit şi un început.

De-alungul veacurilor, oamenii au crezut şi s-au îndoit, au căzut şi s-au ridicat, s-au împotrivit şi s-au aruncat smeriţi la picioarele Salvatorului. Mai mult decât o Persoană a dumnezeirii, Isus este pentru lume o problemă, mai mult decât atât, o întrebare la care putem răspunde fiecare în dreptul său:
Fericit cel ce poate răspunde: „POT ŞI CRED!” Şi să fie aşa! Amin !

PAZA
Pe cel mai înalt loc din mine stau de pază
cu toate cuvintele Tale sub tâmplă.
Inima mi-a lucrat-o Hristos
şi luceşte ca un câmp proaspăt
sub lumina de lună
a credinţei.
Vând şi umbre din afara universului
dau târcoale ţarinei mele
îngrădită cu crengile poruncilor.
Stau la marginea sufletului
şi pândesc ivirea întunericului
Păzesc sacul păcatului
să nu-ţi verse pe furiş neghina.
Stau la capătul câmpiei din mine,
cu sabia gândului Tău în mână,
să retez capul şarpelui
ce azvârle seminţe din abis
peste ogorul zilelor mele…

Ajută-mă Tu Doamne
să-mi păzesc neştirbită credinţa!

Sursa: www.cercetatiscripturile.org

This entry was posted in Programe tineret. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>