Epistola soborniceasca a lui Iacov

Epistola soborniceasca a lui Iacov

       

1.Titlu. La inceput, ca si celelalte epistole ale Noului Testament, aceasta, fiind o scrisoare, nu purta nici un titlu. Unul dintre cele mai timpurii manuscrise, cuprinzand Epistola lui Iacov, Codex Sinaiticus, nu are nici un titlu la inceputul scrisorii, dar se incheie cu semnatura: „Epistola lui Iacov”. Alte manuscrise timpurii poarta titlul simplu, ca in greceste, Iacobou Epistole („Epistola lui Iacov”). Manuscrise ulterioare o numesc o epistola generala, sau catolica [„soborniceasca”], in sensul ca este adresata bisericii in general, si nu unei anumite biserici sau persoane.

Epistola lui Iacov este mentionata de Eusebiu ca prima din cele sapte epistole numite „catolice”, adica „generale” sau „universale” (Ecclesiastical History, ii, 23). Ele erau numite astfel deoarece erau adresate bisericii in general, desi lucrul acesta e cu totul nepotrivit pentru 2 si 3 Ioan, care sunt adresate unor persoane individuale. In toate manuscrisele timpurii cele sapte epistole de la Iacov la Iuda erau asezate impreuna dupa Faptele Apostolilor, precedand epistolele lui Pavel. Ordinea epistolelor generale, asa cum apare in Biblia noastra, este cea intalnita de obicei in cele mai importante manuscrise.

       2. Paternitatea. In Epistola lui Iacov nu exista dovezi suficiente pentru a trage o concluzie precisa cu privire la identitatea autorului. In Noul Testament se gasesc mai multe referinte la barbati cu numele Iacov. Numele acesta era foarte obisnuit printre evrei, deoarece reprezinta echivalentul grec la numele ebraic Iacov. Frecventa folosire a acestui nume este ilustrata in lista celor doisprezece apostoli (Matei 10,2.3; Marcu 3,16–19; Luca 6,14–16). Unul dintre acesti apostoli era Iacov, fiul lui Zebedei, fratele lui Ioan. Al doilea ucenic cu acest nume era Iacov, fiul lui Alfeu. O alta personalitate biblica cu numele Iacov era tatal unui ucenic din cei doisprezece, identificat ca Iuda, „fiul lui Iacov”, mai degraba decat „fratele lui Iacov”, asa cum apare in KJV (Luca 6,16).

Este logic sa presupunem ca autorul Epistolei lui Iacov este una dintre persoanele deja mentionate in raportul Scripturii, decat un alt Iacov, necunoscut. Tonul introducerii din capitolul 1,1 implica faptul ca scriitorul vorbeste ca unul care era bine cunoscut de cei carora li se adreseaza si ca autoritatea lui era recunoscuta.

Desi potrivit cu relatarile din Evanghelii toti cei doisprezece erau tovarasi apropiati ai Domnului Isus, Iacov, fiul lui Zebedei, era cel mai distins dintre cei doi apostoli cu numele acesta. Numai foarte putini scriitori i-au atribuit lui aceasta epistola. Dar si aceasta posibilitate pare sa fie anulata de data timpurie a mortii sale (anul 44) si de faptul ca din capitolul 1,1 reiese ca pe vremea cand a fost scrisa epistola in biserica nu erau doua persoane de vaza cu numele Iacov, ci doar una.

Al doilea apostol numit Iacov era fiul lui Alfeu. El este clar identificat de patru ori prin folosirea numelui tatalui sau (Matei 10,3; Marcu 3,18; Luca 6,15; Faptele Apostolilor 1,13). Au existat multe discutii cu privire la posibilitatea ca acest Iacov sa fie acelasi cu „Iacov cel mic” (Marcu 15,40). Daca lucrurile stau asa, atunci nu numai ca tatal lui se numea Alfeu, ci si pe mama lui o chema Maria si avea un frate Iose (Matei 27,56; Marcu 15,47; 16,1; Luca 24,10).

Dar in alta parte Maria aceasta este numita nevasta lui Clopa (Ioan 19,25). Desi au fost facute incercari de a arata ca acest Clopa (sau Cleopa, Luca 24, 18) este acelasi cu Alfeu, prin aramaicul Chalpai, echivalent cu Alfeu, aceasta identificare ramane indoielnica. Se pare ca este preferabila concluzia ca numele Iacov, fiul lui Alfeu, si Iacov cel mic nu fac referire la acelasi om.

In afara de persoanele acestea cu numele Iacov, scriitorii Evangheliilor vorbesc si despre un alt Iacov, cel dintai numit si deci probabil cel mai mare dintre cei patru frati ai lui Isus (Matei 13,55; Marcu 6,3). Ca si Iacov cel mic, el avea un frate numit Iose, si mama lor (mai degraba mama vitrega, vezi Matei 12,46), era numita Maria. Dar este foarte improbabil ca aceste doua persoane cu numele de Iacov sa fie confundate. Este foarte improbabil ca mama lui Isus sa fie „Maria, mama lui Iacov si a lui Iose” (Matei 27,56). Singura data cand se face referire sigura la Iacov, fratele lui Isus, este Galateni 1,19, unde Pavel afirma ca, atunci cand a vizitat prima data Ierusalimul dupa convertire, dintre toti apostolii i-a vazut numai pe Chifa (Petru) si pe „Iacov, fratele Domnului”.

In alta parte in Noul Testament insa, se aminteste de un conducator al bisericii pe care il chema Iacov, al carui nume nu primeste nici o alta identificare. El iese in evidenta prima data in Faptele Apostolilor, dupa moartea lui Iacov, fiul lui Zebedei.

Dupa acest eveniment a ramas un singur conducator destul de important pentru a fi cunoscut ca Iacov, fara vreo alta identificare. Referirile ulterioare la acest Iacov il caracterizeaza ca o figura distinsa. Cand Petru, dupa ce a fost inchis de catre Irod, a fost eliberat, a cerut sa i se spuna lui Iacov de eliberarea lui (Faptele Apostolilor 12,17). Iacov a prezidat Conciliul de la Ierusalim si a pronuntat hotararea (Faptele Apostolilor 15,13.19).

Pavel i-a raportat lui Iacov despre lucrarea sa (Faptele Apostolilor 21,18). Iacov i-a trimis pe apostoli sa viziteze bisericile (Galateni 2,9). Acesta ar putea sa fie acelasi Iacov caruia Hristos i S-a aratat in mod special dupa inviere (1 Corinteni 15,7), poate pentru a-i da instructiuni speciale cu privire la responsabilitatile lui viitoare. In sfarsit, Pavel il mentioneaza mai intai ca unul din cei trei „stalpi” ai bisericii primare (Galateni 2,9). Luand in consideratie toate aceste lucruri, se pare ca este cel mai probabil ca acesta sa fi fost acel Iacov care se prezenta in general bisericii simplu, ca „Iacov, rob al lui Dumnezeu si al Domnului Isus Hristos” (Iacov 1,1).

Ramane atunci intrebarea daca acest Iacov era fiul lui Alfeu sau era fratele Domnului. In favoarea identificarii lui ca fiul lui Alfeu vine faptul ca ar parea ciudat ca un ucenic cu numele Iacov sa fie mentionat printre cei doisprezece (Faptele Apostolilor 1,13.14), numai pentru a disparea la scurt timp din raportul biblic fara a se mentiona macar moartea lui, in timp ce apare proeminent un alt om cu acelasi nume (Faptele Apostolilor 12,17) fara nici un cuvant de introducere.

Pe de alta parte, pot fi prezentate anumite dovezi si pentru a identifica persoana aceasta cu Iacov, fratele Domnului. Faptul ca in Galateni 2 Pavel se refera la Iacov, conducatorul bisericii, la scurt timp dupa mentionarea lui Iacov, fratele Domnului, in Galateni 1, da impresia – desi acest lucru nu poate fi dovedit – ca este vorba de aceeasi persoana.

In plus, istorisirea lui Josephus despre moartea lui Iacov, fratele Domnului, da de inteles ca el era un conducator al bisericii (Josephus, Antichitati iudaice, xx. 9. 1; compara cu Vol. V, pag. 71). Traditia crestina, cel putin cea din secolul al II-lea, il identifica pe Iacov, conducatorul bisericii din Ierusalim, cu fratele Domnului (Hegesippus, citat de Eusebiu, Ecclesiastical History, ii. 23).

Scriitorii crestini timpurii aduc numai confuzie cauzata de nepotriviri, contradictii si pareri personale cu privire la autorul acestei epistole. Erorile lor sunt bazate mai ales pe o incorecta identificare a lui Iacov „fiul lui Alfeu” cu Iacov „fiul lui Iose” si pe concluzia neintemeiata ca Iacov din Galateni 1,19 este identic cu Iacov din Galateni 2,9.

Josephus declara ca moartea lui Iacov, „fratele lui Isus,, care era numit Hristos”, a avut loc dupa moartea lui Festus si inainte de sosirea succesorului sau Albinus (anul 62 d.Hr.) si ca Iacov a fost ucis cu pietre (Antichitati iudaice, xx. 9. 1). Luate asa cum sunt scrise, acestea par sa fie un raport real al mortii lui Iacov „al lui Iose”, desi Eusebiu aplica aceasta la Iacov „cel drept”, conducatorul bisericii din Ierusalim (Ecclesiastical History, ii. 23) si foloseste un alt citat care nu e de gasit in nici un text cunoscut al lui Josephus.

Eusebiu declara mai departe ca scrierile inspirate il prezinta pe Iacov, care a primit episcopatul Ierusalimului de la Hristos si de la apostoli, ca „frate al lui Hristos” (ibid., vii. 19), si aminteste Biblia ca autoritate in acest sens. El il citeaza pe Pavel ca identificandu-l pe Iacov cel „drept” cu „fratele Domnului” (ibid., ii. 1), afirmand iarasi mai mult decat spune izvorul.

Totusi, intr-un alt loc Eusebiu se refera la Iacov ca fiind unul dintre pretinsii frati ai Mantuitorului si da de inteles ca era unul din cei saptezeci. El il identifica pe Iacov ca „frate al Domnului”, „copil al lui Iosif” si „cel drept” (ibid.). El declara ca Iacov a fost martirizat imediat inainte de cucerirea Ierusalimului (anul 70 d.Hr.) si spune ca Simon, fiul lui Clopa despre care unii zic ca a fi var al Mantuitorului, l-a urmat la conducerea diocezei Ierusalimului (ibid. iii. 11).

In felul acesta el contrazice data la care sustine Josephus ca ar fi murit Iacov. El face alte referiri la Simon ca fiu al lui Clopa, si Iuda ca frate al lui Hristos dupa trup (ibid. iii. 19, 20, 22, 32). Il citeaza pe Hegesippus pentru a-si apara concluzia ca Simon era fiul lui Clopa si ca acest Clopa era unchiul Domnului (ibid., iii. 32). Il citeaza din nou pe Hegesippus pentru a arata ca Simon era var al lui Iacov (ibid., iv. 22). Citeaza vestitul raport al lui Hegesippus, cu privire la viata si moartea lui Iacov, desi din context se observa repede ca acesta este ticluit si foarte mult exagerat (ibid., ii. 23).

Eusebiu il citeaza pe Clement pentru a-si sustine teoria celor doi barbati numiti Iacov, unul „cel drept”, batut pana la moarte cu un par din acelea cu care se bat stofele, si celalalt decapitat (ibid., ii. 1). Pe cel dintai il identifica ca fiind fratele Domnului, desi Clement nu declara asa ceva. In acelasi pasaj il citeaza pe Clement ca spunand: „Petru, Iacov [fiul lui Zebedei] si Ioan, dupa inaltarea Mantuitorului, nu s-au luptat pentru slava, deoarece li se daduse mai inainte onoare de catre Mantuitorul, ci l-au ales pe Iacov cel Drept ca episcop de Ierusalim”.

Evanghelia dupa Evrei apocrifa, care afirma ca Iacov cel Drept se jurase sa nu manance paine de la data cand Domnul Isus bause paharul pana cand L-a vazut inviat dintre morti, evident ca il asaza printre cei doisprezece la Sfanta Cina. Apoi se relateaza ca Isus i s-a aratat in felul urmator: Isus „a luat paine, a binecuvantat si a frant-o si i-a dat lui Iacov cel Drept, si i-a zis: ’Fratele Meu, mananca-ti painea, caci Fiul omului a inviat dintre morti’”. Folosirea cuvintelor „fratele Meu”, e interpretata ca o referire la faptul ca Iacov era fratele Domnului. Evident, nici unul din materialele acestea nebiblice nu poate fi de prea mare ajutor in identificarea scriitorului acestei epistole.

Poate ca cea mai serioasa problema cuprinsa in identificarea autorului epistolei cu fratele Domnului este faptul ca limbajul si stilul epistolei arata ca autorul ei era un om destul de competent, care scria bine in greaca. Nu numai ca vocabularul lui este bogat, dar in stilul sau foloseste forma literara cunoscut cu numele de diatriba – o cuvantare populara, etica.

Nimic din cele care se stiu despre fratele Domnului nu ar indica faptul ca el avea pregatirea necesara pentru o asemenea lucrare – era fiul unui dulgher galileean si fusese educat in cultura iudaica. Totusi nu se poate trage o concluzie categorica in aceasta privinta, deoarece argumentele folosite sunt bazate mai mult pe ceea ce nu se stie, decat pe ceea ce se stie.

In concluzie, se poate spune ca paternitatea epistolei lui Iacov ramane o problema nerezolvata. Probabil ca autorul a fost unul din cei trei barbati de seama, cu numele Iacov, mentionati in Noul Testament.

3. Cadrul istoric. Aluziile geografice din epistola aceasta sugereaza ca a fost scrisa in Palestina. Se poate presupune ca scriitorul a trait intr-o tara binecuvantata cu ulei, vin si smochine, ca nu era departe de mare, ca in apropiere erau izvoare sarate si amare, ca tara era expusa la seceta si ca ploaia era foarte importanta.

Nu se poate determina cu siguranta data scrierii epistolei. Asa cum s-a aratat mai sus, se pare ca a fost scrisa dupa ce ramasese un singur Iacov ca fruntas in biserica, deci dupa anul 44 d.Hr., cand a fost ucis Iacov, fiul lui Zebedei. Dovezile interne sugereaza o data timpurie.

Nu exista nici o referire la vreo grupa mare de crestini dintre neamuri si nici la vreo problema cu privire la neamuri. Sinagoga era inca locul unde se adunau credinciosii, dar crestinismul era raspandit (vezi Faptele Apostolilor 2,9–11; 4,36; 9,2.10.14.19.26; 11,19.20). Nota generala a epistolei este ca religia crestina este apogeul oricarei forme de iudaism adevarat.

   4. Tema. Epistola aceasta se ocupa de crestinismul practic, aratand ce rezultate va produce in viata ucenicului o credinta adevarata si vie. In tot cuprinsul ei este scos in evidenta contrastul dintre manifestarile, efectele sau rezultatele adevaratei religii si acelea ale falsei religii. Aceasta epistola omiletica este plina de ilustratii frumoase si impresionante. Stilul este simplu si direct, cu ideile clar delimitate unele de altele, si nu aranjate dupa vreun plan evident. Iacov scrie liber din plinatatea inimii sale, abordand subiectele asa cum i le sugereaza mintea sa.

In epistola aceasta sunt multe paralele la scrierile lui Pavel (de exemplu Iacov 1,22; compara cu Romani 2,13) si la scrierile lui Petru (de exemplu Iacov 4,7; compara cu 1 Petru 5,8.9).

Sursa:Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

This entry was posted in Cartile Bibliei. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>