Dormi liniştit, El veghează!

Dormi liniştit, El veghează!

„Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.“ Psalmul 121, 3.4

Nu vreau ca titlul acestui scurt editorial să ne amintească de reclama mincinoasă al celor de la FNI care a ademenit mulți creduli din România. Vă amintiți reclama în care apare o familie liniștită care se odihnește fără griji, având asigurarea Fondului Național de Investiții că banii sunt în mâini sigure. Au rămas cu somnul (dacă au mai putut să doarmă) pentru că banii nu i-au mai văzut. Frauda lor a fost posibilă tocmai pentru că mulţi s-au încrezut în ei şi „au dormit liniştit“. Amară a fost însă trezirea lor la realitate.

Atunci când Dumnezeu veghează, lucrurile stau cu totul altfel. E plăcut să vezi un copil mic dormind în braţele mamei. El transmite pace şi încredere. Micuţul nu cunoaşte stresul şi iureşul ameţitor al vieţii. Pentru el important este să se ştie în preajma mamei şi lucrul acesta îi este de ajuns. Am întâlnit oameni care povestesc despre felul cum au perceput ei al doilea razboi mondial. Erau încă mici. Oraşele erau bombardate. În ultimii ani de război, adesea familia trebuia să se retragă în refugiu de două sau trei ori pe noapte. Toţi erau speriaţi. Fiecare noapte îşi avea primejdia ei. Singurii care contrastau din toate punctele de vedere cu adulţii erau tocmai pruncii, care, în ciuda infernului provocat de bombe, dormeau liniştiţi în braţele mamelor. Ei nu erau conştienţi nici de pericole şi nici de strădania mamei de a-i proteja. Atâta timp cât simţeau prezenţa mamei, ei erau liniştiţi. Abia când au ajuns la maturitate şi-au dat seama în ce condiţii şi cu ce eforturi asigura mama toate cele necesare.

La fel ar trebui să fie şi relaţia noastră cu Dumnezeu. El are grijă de toate nevoile noastre, mai mult decât o mamă. Mărturie stă anul încheiat nu de mult și iarna care a plecat din nou de la de noi, fără să ne înfrângă. Ghiocelul firav ce a penetrat încă odată pământul înghețat e din nou martorul fără cuvinte care ne prezintă puterea și gingășia Creatorului.

Pe marea periculoasă a vieţii ne confruntăm cu foarte multe pericole. Dacă le-am conştientiza, am fi plini de teamă şi cutremur. Ispita cea mai mare este ca mereu să acționăm când suntem în pericol sau ne lipsește ceva. În vreme de criză oamenii fac tot ce e posibil, iar la urmă, când se văd învinși, strigă către Dumnezeu. Ce bine ar fi dacă ar avea puterea să se încreadă în Cel de sus în orice situație. În fața ispitei uităm să ne rugăm „și nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău”. Dumnezeu doreşte însă să ne încredem pe deplin în El, la fel cum pruncii în braţele mamei, indiferent de condiţii, dorm liniştiţi. Ai încredere și așteaptă cu răbdare.
Cât timp veghează El, poţi dormi liniştit.

Pastor Otto Stănoiu

Sursa: http://adventist.at

This entry was posted in Editoriale. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>