Devotionale despre viata

Reţeta pentru cumpărături


“Faceti-va rost de pungi, care nu se invechesc, o comoara nesecata in ceruri, unde nu se apropie hotul, si unde nu roade molia”. (Luca 12:33)

Fiecaruia dintre noi ne place sa facem cumparaturi. Unii prefera piata de legume, altii – Metro, iar altii se simt in largul lor printre articolele tehnice.

Inainte sa citesti mai departe, trebuie sa te supui unui mic test. Rezultatul il vei vedea la sfarsit.
Deci: care sunt metodele tale de a face cumparaturi? (piata, ABC, Supermarket) Cum iti place sa-ti cumperi orez? ( la pungi, la sac sau varsat). Ce fel de baterii de lanterna folosesti? (ieftine, ce gasesti, de calitate) In ce pui cumparaturile? (pungi de plastic, pungi de hartie, sacose).

John E. Young, ecologist si cercetator, a facut un studiu pentru a vedea care sunt acele programe prin care populatia ar putea fi indemnata sa-si schimbe modul de trai, care este tot o problema ecologica.

Eseistul Wendel Berry argumenteaza ca la baza problemei noastre de reducere a deseurilor se afla o serie de valori prost intelese: “Economia este in asa fel construita, incat nu ne putem permite sa avem grija de lucruri. Munca este scumpa, timpul este scump, dar materialele, care constituie rodul creatiei noastre, sunt atat de ieftine incat nu ne putem permite sa avem grija de ele.”

Cateva reguli generale de bun simt gospodaresc ii pot ajuta pe oameni sa-si schimbe viata. Iata cateva din regulile care conduc la evitarea deseurilor si ne pot usura viata:

1.     Sa cumperi cat mai putin.

2.     Sa eviti bunurile superambalate (de exemplu, cumparand zahar sau orez varsat se reduce cantitatea de ambalaje aruncate la gunoi)

3.     Sa cumperi lucruri de calitate (in cazul unor bunuri durabile, cumparatorii ar trebui sa compare ofertele durabilitatii chiar daca sunt mai scumpe.)

4.     Sa eviti cumparaturile inutile (pentru a duce cumparaturile acasa, cea mai buna solutie este o sacosa solida si nu pungi de hartie sau de material plastic, care dupa o singura folosire se rup si se arunca).

Aceste “strategii usoare” de utilizare a materialelor contribuie nu numai la micsorarea cantitatii finale de deseuri, dar mai ales la realizarea unor economii viabile, mai flexibile, sustinute prin forte proprii.

Cum ai raspuns la intrebarile testului? A sosit timpul sa faci anumite schimbari in modul tau de viata. Ce ar fi daca ar trebui sa incepi cu schimbarile chiar de astazi?

P.S. Si daca ai de gand sa mergi astazi la cumparaturi, nu uita sa iei cu tine o sacosa rezistenta!

© Viorel Dascalu 2011

Paratrasnetul

Stii cine este inventatorul paratrasnetului, cel caruia ii datoram faptul ca acum o furtuna cu trasnete nu mai este o catastrofa?

Sau poate ca stii ceva despre cel ce a intemeiat prima biblioteca publica, de unde se puteau imprumuta cartile care nu puteau fi tiparite de tipografiile unui Americi tinere.

Dar stii cine a fost cel care a pus bazele serviciului pompierilor? Dar mai stii cine … a pus pe roate o paza de noapte pentru cetatenii orasului sau, Philadelphia, a editat mult timp primul almanah care oferea informatii deosebit de pretioase pentru fiecare fermier, a propus infiintarea primului spital public, pavarea strazilor si a intocmit chiar un plan pentru curatenia Londrei, oras pe care-l vizita adesea. Ti-ai dat seama ca este vorba despre Benjamin Franklin?

S-a nascut in anul 1706, al zecelea copil al unei familii sarace. Nimic nu promitea ca din el va „inflori” un mare savant.

Iata experimentul decisiv in lupta impotriva trasnetelor: Franklin a construit un zmeu din panza subtire, in varf i-a asezat o sarma scurta care sa atraga fulgerul, iar ca sa-si izoleze mana de sfoara prin care se inalta zmeul a folosit un ghemotoc de matase. Sfoara era prevazuta si cu un intrerupator.

In dupa-amiaza aceea s-a starnit o furtuna puternica. Zmeul se urca tot mai sus, ploaia cadea, iar daca ghemotocul de matase s-ar fi udat, electricitatea coborata prin firul zmeului l-ar fi putut ucide. Lasand zmeul sa se apropie tot mai mult de norii zgomotosi, s-a retras sub un sopron. Se parea ca nu se intampla nimic, dar deodata Franklin a observat ca firul intepenise. Cu mare grija, si-a apropiat mana de intrerupator. Dinspre acesta a sarit o scanteie. Aceasta era tot ce dorea sa stie – ca fulgerele erau de fapt descarcari electrice. De aici pana la primul paratrasnet nu mai era decat un pas.

Primul paratrasnet a fost montat pe o casa din Philadelphia si era alcatuit dintr-un drug de fier lung de 3 metri si lat de 27 de centimetri, complet izolat de locuinta si pus in legatura cu un fir de metal ingropat in pamant, pentru a permite descarcarea tensiunii electrice. Astazi, orice constructie este protejata de paratrasnet.

Mai este insa cineva care ar vrea sa ne “trasneasca”. Si acesta nu este Dumnezeu.Efeseni 6:16:   “Luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau.

Daca ai parte de protectia pe care ti-o ofera Isus, nu trebuie sa te temi niciodata de fulgerele pe care le arunca asupra ta cel rau. Ramai azi langa Cel care te apara in ispite.

© Viorel Dascalu 2010

Painea de Burundi

 

Ioan 6:35 : “Isus le-a zis: Eu Sunt Painea vietii. Cine vine la Mine, nu va flamanzi niciodata; si cine crede in Mine, nu va inseta niciodata.”

Ti-a lipsit vreodata painea de la masa? Probabil lucrul acesta ti s-a intamplat pentru ca ai avut mamaliga sau pentru ca ceea ce aveai in fata se servea fara paine! Dar daca nu ai avut deloc paine in casa la o masa sau doua, cum te-ai simtit? Ai inceput sa faci galagie?

Exista oameni care nu stiu gustul painii de grau pe care noi o mancam regulat. Maniocul (Manihot utilissima) este unul dintre alimentele reprezentative in Burundi. De la el se folosesc atat tuberculii, cat si frunzele. Din frunze se prepara, asemenea spanacului, o mancare cu sos ce serveste ca garnitura la alte preparate.

Tuberculii albi, care se aseamana cu niste sfecle lungi, in forma de fus, sunt mai intai curatati de coaja. Dupa aceea, se piseaza intr-o piua de lemn, cu un pisalog mare si gros, care se manevreaza cu ambele maini de catre persoana care trebuie sa stea in picioare. Imaginea femeilor care piseaza manioc este foarte des intalnita in mediul rural.

Dupa zdrobire, faina de manioc este acoperita cu apa si lasata cateva zile sa fermenteze. In acest timp, o substanta continuta in tubercul se descompune si degaja acid cianhidric. Cand toata substanta toxica s-a degajat, se scurge apa, se strecoara, iar coca se pune la uscat. Dupa ce s-a uscat, se prepara din ea un fel de terci care se consuma in loc de paine.

Astfel, painea cea de toate zilele este asigurata.Dumnezeu le da paine si celor care nu au grau sau alte cereale. Dar omul nu traieste numai cu paine. El are nevoie si de altfel de hrana. Foarte multi oameni mor de… inanitie spirituala.

Ioan 6:51:  “Eu Sunt Painea vie, care s-a pogorat din cer. Daca mananca cineva din painea aceasta, va trai in veac; si painea pe care o voi da Eu, este trupul Meu pe care il voi da pentru viata lumii. “

Esti gata sa le oferi celor din jur pe Isus? Vrei tu sa le astamperi foamea nestiuta vorbindu-le despre Dumnezeu? Asa ii vei putea salva de la moarte. Da-le macar sa guste si sa vada ce bun este El. Tu, cum stai cu ”painea” vietii vesnice? O mananci zilnic?

© Viorel Dascalu 2010

 

Joaca… cu cantec

 

In Australia, arma de lemn caracteristica bastinasilor este bumerangul. Manuirea lui incepe inca din copilarie si ramane una dintre probele cele mai dificile chiar si atunci cand copiii ajung adulti.

Ingenios construit, in forma de semicerc, din esenta de lemn tare (salcam sau eucalipt), bumerangul este subtiat catre margini. Curbura sa simetrica si foarte adanca depinde de lungimea bumerangului, care poate atinge pana la o jumatate de metru. In zbor, bumerangul poate realiza o viteza de pana la 264 de rotatii pe minut, aceasta in conditiile in care traiectoria lui este contra vantului.

Pentru unii, bumerangul nu este o arma, ci este considerat un obiect cu care se pot juca. El trebuie sa aiba o anumita greutate si sa fie azvarlit cu putere (in functie de taria vantului) pentru ca sa se intoarca, adus de forta lui de invartire si de vant, la picioarele celui care l-a aruncat.

Dar destinatia lui poate fi schimbata, el putand fi transformat intr-un obiect muzical. Doua bumeranguri folosite in acelasi timp produc anumite sunete, numai ca, pentru a putea realiza aceasta este nevoie de cunoasterea unei anumite tehnici, care se invata in asa-zisa „scoala a naturii”, ce de multe ori dura cativa ani.

Cand „profesorul” socotea ca „elevul” sau are suficiente cunostinte, urma ca acesta sa fie supus unor probe in prezenta intregului trib si a „consiliului batranilor”. In cinstea celor ce promovau aceste scoli se organiza o serbare ce incepea in timpul zilei, dar uneori dura pana la aparitia stelelor. Ea se incheia cu proba celor doua bumeranguri. Acestea produceau unul sau chiar mai multe sunete muzicale, atunci cand erau facute sa vibreze, in timp ce elevul le rotea manual.

Nu e usor sa canti cu bumerangul, dar poti sa canti cu vocea. Se spune ca cei care canta au o inima mai buna. Lui Dumnezeu ii place cantarea intr-un mod cu totul deosebit. In ceruri, se canta foarte mult.

2 Cronici 5:13: “ …si cand cei ce sunau din trambite si cei ce cantau, unindu-se intr-un glas ca sa mareasca si sa laude pe Domnul, au sunat din trambite, chimvale si celelalte instrumente, si au marit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Caci este bun, caci indurarea Lui tine in veci!” in clipa aceea, casa, si anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor.

Dumnezeu asteapta sa canti in fiecare zi, asa cum poti tu.

Pastor Viorel Dascalu

 

Da-mi doar libertatea

 

“Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ‘Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina;” Geneza 2:16

Cat de multe vointe incrancenate, cat de multe orgolii ranite, cat de multe frustrari si dezamagiri au tulburat omenirea de-a lungul existentei ei din pricina unui singur gand ce i-a framantat atat de des pe oameni: “DE CE?! De ce Dumnezeu nu ne permite sa…? De ce Dumnezeu ne obliga sa…? De ce ne incartiruieste? De ce nu ne ofera dreptul de a trai dupa placere, de ce ne obliga sa traim dupa regulile Lui pe care uneori nici nu le intelegem?”

Dragul meu, ai sub ochi tai acum, probabil unul dintre cele mai importante obstacole dintre om si Dumnezeu. Atat de simplu si cu efecte atat de distrugatoare! Este, de fapt, modelul dezbinarii creat cu abilitate de Lucifer, ingerul de lumina, care in implinirea planului sau a inteles cat de usor poti sa separi un om de Dumnezeu sau doi oameni unul de altul prin samanta neincrederii udata si intretinuta de lipsa de comunicare!

Omul Il acuza astazi pe Dumnezeu de exercitarea si impunerea unei vointe arbitrare si desi o face voluntar sau involuntar, mijlocit sau nemijlocit, cu rea vointa sau din bune intentii, intotdeauna efectul este tendinta de eliberare de sub influenta unui Dumnezeu care “tine prea din scurt”! Ma doare aceasta lipsa de intelegere, ma doare ca El este discreditat in timp ce cuvintele Lui rasuna pana astazi din paginile Cartii Sfinte: “Poti sa mananci dupa placere…”

Si cand citesti aceste cuvinte adu-ti aminte ca Adam si Eva au gustat din plin aceasta libertate pana cand, dupa o clipa de intrerupere a RELATIEI, au cazut ca robi in mainile dusmanului. Intr-adevar omul este un sclav si libertatea ii este ingradita dar, te rog, priveste cu atentie care este cauza…

Vrei libertatea? Si Dumnezeu vrea sa ti-o ofere! Pastreaza-te mereu in apropierea Sa si vei invata sa traiesti in libertate!

 

“Nu vom avea razboi!”

In trecut, pe vremea marilor confruntari armate din Europa medievala, trupele erau alcatuite din oameni pedestri si calareti, acestia din urma reprezentand armata „motorizata” a timpului.

Obligati sa poarte in spate zecile de kilograme ale cavalerului, armura de fier a celui ce-l calarea, plus propria lor greutate, animalele aveau nevoie de nutret de calitate pentru a nu cadea din picioare in timpul luptei sau a marsului spre locul de bataie.

Nutretul necesar era constituit din orz. Dar, de multe ori, recoltele de orz erau slabe. In acest caz, marile expeditii, puse foarte bine la punct mai dinainte, erau amanate fiindca lipsea orzul, „combustibilul” cailor.
Oamenii din popor rasuflau atunci usurati si ziceau: „Daca avem o recolta proasta de orz, inseamna ca nu va fi razboi”. Si asa era.

Razboiul nu avea loc. In acelasi timp, in lipsa recoltei de cereale, foametea isi facea aparitia in tara, secerand vieti aproape ca intr-un razboi adevarat. Insa, oamenii preferau foametea in locul razboiului.
Ce bine ar fi daca astazi nu ar fi nici o picatura de benzina sau de motorina si oamenii ar trebui sa renunte la razboi! Cred insa ca unii ar renunta mai usor la combustibilii traditionali, dar tot ar porni razboi.

De cine depinde daca incepe un razboi sau daca nu va incepe? De conducatorii tarii, de soldati, de cai sau de alte tipuri de „propulsoare” si transportoare, de orz, ovaz sau alte tipuri de combustibili, de vreme sau de anotimp? Da, si nu. Singurul care pune „viza” pentru a incepe un razboi este Dumnezeu. El este Cel care ingaduie sau nu tot ceea ce este pe acest pamant. Pot sa faca oamenii orice, daca Dumnezeu nu este de acord, atunci nu se intampla.

“Scoateti strigate de razboi cat voiti, popoare, caci tot veti fi zdrobite; luati aminte, toti cei ce locuiti departe! Pregatiti-va oricat de lupta, caci tot veti fi zdrobiti. Pregatiti-va oricat de lupta, caci tot veti fi zdrobiti. Faceti la planuri, cat voiti, caci nu se va alege nimic de ele! Luati la hotarari cat voiti, caci vor fi fara urmari! Caci Dumnezeu este cu noi, (Emanuel).” (Isaia 8:9-10)

Viorel Dascalu

 

Ardeii iuti

 

“Orice om sa fie grabnic la ascultare, incet la vorbire, zabavnic la manie, caci mania omului nu lucreza neprihanirea lui Dumnezeu” (Iacov 1:19-20).

Poate va ganditi, ca si mine, la ce ar putea sa ne invete un ardei iute. Nu are in el, zic unii, nimic bun. Nici o dulceata. Dar daca cineva cauta dulceata s-o caute in alta parte. Ceea ce ardeiul iute ne ofera este “iuteala”. De, fiecare da ce are! Ardeiul este un deliciu pentru multi, si mai ales pentru cei ce beau putin mai mult decat trebuie. Dar nu cred ca este chiar adevarat, caci si mie imi place ardeiul iute si nu beau.

Am fost surprinsa sa vad ca, o familie pe care am vizitat-o, in Perth, aveau cel putin 8 soiuri diferite de ardei iuti, si lungi si mai scurti si ca o biluta si ca o rozeta, si ce este si mai interesant fiecare are un anumit grad de “iuteala”. Cei mai iuti sunt unii mici si siluieti. Dar cand ajung la maturitate toti sunt rosii la culoare. Odata am vazut in Romania un soi violet la culoare.

Un lucru stiu ca pentru mine ardeiul iute proaspat nu-mi face rau si organismul il suporta foarte bine in comparatie cu cei conservati in otet. Cineva a spus ca ardeiul iute contine mai multa vitamina C decat citricele. Ar fi avut vreun sens ca Dumnezeu sa-l fi creat fara sa puna ceva bun in el? Mi-amintesc de cineva care zicea ca nu vrea sa manance ardei iute, pentru ca nu vrea sa fie iute la miscari.

Nu are nici o legatura una cu alta, desi ne face iuti pe dinlautru, nu ne face si in afara.Ce diferenta ar face daca ar putea influenta in vreun fel mersul cuiva sau graba de a face unele lucruri urgente!? Expertii in nutritie spun ca ardeiul iute ajuta la metabolism. S-ar putea sa fie adevarat. Unii chiar ziceau ca si cei cu ulcer pot manca linistiti ardei iute, pentru ca nu afecteaza rana de la stomac. Mari minunatii a mai creat Dumnezeu!

Dar s-ar putea la fel de bine, si multe invataturi pe care le ingeram in mintea noastra si care au un gust iute (piparat), sa nu produca nici o schimbare nici inlauntru si nici in afara. De obicei o schimbare reala in viata cuiva incepe intai inlauntru (in duh) si apoi se extinde si in afara. Am observat ca o caisa cand incepe sa se coaca, incepe sa se ingalbeneasca mai intai inlautru si merge catre suprafata.. Cele mai multe convertiri se fac cand oameni trec prin suferinta. Pe unii frica de moarte ii aduce la pocainta. Versetul de azi ne spune ca trebuie sa fim iuti, grabnici la ascultare, si cred ca acesta este cel mai greu lucru.

Oamenii nu asculta cand li se porunceste, si chiar cand stiu ce trebuie sa faca, nu se grabesc. Un lucru la care trebuie sa fim zabavnici este “mania”. La manie omul se aprinde, un om manios este un om iute din fire, zicem noi. Temperamentele iuti sunt ca si iuteala din ardei, nu ajuta la nimic, ba mai mult strica. Dar stim atat ca “mania omului” nu lucreaza neprihanirea lui Dumnezeu”. De aceea trebuie sa renuntam la iuteala din fire, chiar daca avem un apetit pentru ardei iute. Chiar daca dupa ce si-a varsat nervii, cineva se simte mult mai bine dupa aceasta, aceasta nu ajuta la neprihanirea lui. Iuteala temperementului este in firea pamanteasca, si leacul pentru a ne scapa de ea este s-o atarnam pe cruce. Totul e creiat in lume pentru intr-ajutorare.

Pentru ce e-n jurul sau, fiecare da… ce are.
Prieteni. Insa deodata cearta, ura, dezbinare.
Crediinciosul fals i-atata, deci, sarmanul da … ce are.
Mergi pe strada la un colt doi se cearta-n gura mare.
Unul dintre ei, injura. Omu-acesta da … ce are.
Omul bucuros in toate, si in bine si in rau,
Bucurie va transmite tuturor din jurul sau.

(Ioan Clapa -Fiecare da ce are)

Doamne, ajuta-ma sa fiu iute la ascultatre si inceata la manie. Fa sa dau doar ce e bun si este o binecuvantare pentru altii. Amin.

 

Elibereaza-ti viata de lucrurile inutile

„Iti mai lipseste un lucru: vinde tot ce ai, imparte la saraci, si vei avea o comoara in ceruri. Apoi, vino si urmeaza-Ma.(Luca 18,22)

Cat timp folosesti aranjand si punandu-ti lucrurile la loc, cautand ceva cu care abia ai umblat sau facand sapaturi prin sertare, ca sa gasesti o soseta? Stau teancuri intregi de corespondenta pe biroul tau? Iar dulapul tau arata ca un magazin second hand, plin cu haine care ti-au ramas mici?

Suntem o generatie bogata in posesiuni! Dar intrebarea este: te contro-leaza posesiunile sau le controlezi tu?

Poate ca ar trebui sa urmam sfatul dat de Domnul Hristos tanarului bogat – da-ti averea la saraci si incepe sa-ti eliberezi viata de vechituri.

Incearca aceste idei pentru a te elibera de obiectele folosite, uzate:

- De fiecare data cand cumperi o haina noua, scapa de una veche. Daca nu poti sa te desparti de o haina, pastreaz-o sase luni. Daca nu ai purtat-o in timpul acesta, trimite-o la un magazin de second hand.

- Stai langa cosul de gunoi cand iti sortezi corespondenta. Deschide scrisorile importante si organizeaza-le pe categorii – facturi de platit sau corespondenta la care trebuie sa raspunzi. Micsoreaza gramezile de reviste vechi, detasand articolele sau retetele pe care vrei sa le pastrezi si pune-le in dosare. Apoi, du ceea ce a ramas la centrul de colectare.

- Gaseste cateva familii sarace din localitatea ta, care au copii mai mici decat ai tai si care s-ar bucura de jucariile si hainele care nu va mai trebuie.

- O data pe an, scoate la vanzare obiectele pe care nu le mai folosesti. Vei fi uimit vazand cum se cumpara daca pretul este bun.

Are nevoie si viata ta sa fie eliberata de lucruri inutile? Multi crestini acumuleaza emotii negative – vinovatie si sete de razbunare. Altii, obiceiuri nesanatoase. Asemenea crestinului din cartea lui John Bunyan, Calatoria crestinului, poate ca este necesar sa vii la cruce si sa lasi sa-ti cada din spate povara apasatoare a pacatului. Hotaraste ca, de azi inainte, sa-ti eliberezi viata de lucrurile nefolositoare, indiferent daca este vorba despre emotii, obiceiuri sau lucruri care te incurca si te controleaza.

Ai ceva care iti pune viata in neoranduiala si de care probabil ca Domnul Isus iti cere sa te debarasezi?

Gordon Botting

 

Hrana pentru saraci

Meiul este o cereala la fel de „batrana” ca si graul sau orzul. El are vechi traditii in agricultura chineza, egipteana sau mesopotamiana, fiind cultivat chiar si astazi de catre unele popoare africane.

Pentru vechii chinezi, meiul reprezenta, alaturi de orez, principala cereala de consum. De mei depindea viata taranilor chinezi, pentru ca orezul sau graul era al stapanului pentru care munceau. Acelasi lucru se intampla si in India antica, unde meiul era hrana principala a saracilor.

Desi este o cereala din care nu se face paine, meiul macinat destul de grosolan intre doua pietre, apoi fiert cu apa, se transforma intr-un terci, nu prea gustos, dar care poate astampara gurile flamande a celor care au muncit o zi intreaga sub soarele arzator, pe vant ori pe ploaie.

Pe meleagurile noastre terciul de mei era numit „pasat” si era obtinut prin fierberea acestuia in apa sau lapte, dupa ce in prealabil era macinat cu morile de mana sau pisat in piua. Descoperirile de la Cucuteni demonstreaza ca si pe teritoriul tarii noastre, cu mult timp in urma, agricultorii insamantau si recoltau meiul.

Asadar, meiul a fost o cereala semanata exclusiv pentru consumul propriu al taranului sarac. Ea nu avea pret pe piata, turcii n-o primeau drept dare, iar boierii nu o consumau. Dar, odata cu introducerea in alimentatie a porumbului si cartofului aduse din Lumea Noua, meiul a pierdut treptat din importanta sa alimentara.

Dintotdeauna cei mai bogati, desi aveau, luau de la cei saraci. Astfel s-au accentuat diferentele dintre clasele sociale. Unii au devenit din ce in ce mai bogati, iar altii au saracit pana acolo ca nu au mai avut nici ce sa mai manance. Ba chiar unele alimente erau „predestinate” doar bogatilor.

Asuprirea celor saraci este un lucru pe care Dumnezeu il uraste peste masura. Domnul Isus Hristos S-a nascut, a crescut si a trait mai mult printre saraci. El a aratat o grija deosebita fata de cei nevoiasi.

“Vai de cei ce rostesc hotarari nelegiuite, si de cei ce scriu porunci nedrepte, ca sa nu faca dreptate saracilor, si sa rapeasca dreptul nenorocitilor poporului Meu, ca sa faca pe vaduve prada lor, si sa jefuiasca pe orfani! (Isaia 10:1-2)

Roaga-te lui Dumnezeu ca sa nu fii cuprins vreodata de aceasta tendinta de a-i exploata pe altii!

Viorel Dascalu

 

Lupta ca un joc

Pe tarmurile nisipoase ale marilor calde din regiunea Panama traiesc cateva specii de crabi din genul Uca. Unul dintre clestii masculului este foarte dezvoltat, iar structura lui difera de la o specie la alta. Cand animalele ies ziua din gaurile lor pentru a-si cauta mancarea, masculii ridica acest cleste enorm si-l agita permanent. In acelasi timp, isi modifica si culoarea celorlaltor picioare, in functie de specie (adica fiecare specie are o anumita culoare in care se coloreaza).

Aceste semnalizari au fost interpretate ca avertismente adresate eventualilor masculi care s-ar afla prin preajma, pentru a-i determina sa nu se apropie de vizuina celui care semnalizeaza. Asadar, agitarea bratului-cleste ar fi manifestarea comportamentului teritorial.

Sunt foarte multi cei care cred acest lucru, mai ales ca de multe ori au fost observate lupte corp la corp intre rivali, acestia inclestandu-se (la propriu) atat de puternic, incat clestii le zanganeau ca sabiile adevarate. De obicei, lupta dura numai cateva secunde, fara sa duca la raniri grave.

Cercetatoarea Jocelyn Crane a studiat cu atentie acesti crabi. Concluzia ei este ca aceste lupte ar avea un caracter mult mai „sportiv”, adica sunt un fel de joc, manifestare ce se intalneste nu numai la nevertebrate, ci si la pasari sau mamifere.

Iata ca si animalele stiu sa se joace. Chiar si „inevitabila” lupta, pentru unele specii este doar o joaca.
Cercetatorii au constatat ca modul cum abordezi o anumita treaba este foarte important. Daca te apuci sa faci ceva, fara nici un fel de placere, atunci va fi greu si nu vei avea nici un fel de satisfactii. De exemplu, daca ai de prasit gradina si daca te apuci sa faci lucrul acesta ca un fel de joaca „serioasa”, vei fi mai putin obosit si vei termina mai repede decat daca vei privi aceasta datorie ca fiind o corvoada insuportabila.

Tot la fel stau lucrurile si cu viata de credinta. Daca totul ti se pare o povoara, atunci vei deveni, mai repede sau mai tarziu un fel de ateu. Dar, daca faci cu placere tot ce cere Dumnezeu, atunci vei avea satisfactii.

“Toti cei ce se lupta la jocurile de obste, se supun la tot felul de infranari. Si ei fac lucrul acesta ca sa capete o cununa, care se poate vesteji: noi sa facem lucrul acesta pentru o cununa, care nu se poate vesteji.” (1 Corinteni 9:25)

Viorel Dascalu

 

Picioare cu motor?

La multa vreme dupa ce au fost inventate patinele pentru alunecat pe gheata, si-au facut aparitia, pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, patinele cu rotile. Primele astfel de patine erau dotate cu 3-4 roti de diferite dimensiuni, destul de deosebite fata de cele cu rulmenti din zilele noastre.

De indata, patinele cu rotile au cucerit nu numai pe copii si tineri, ci si persoane mature. Unele modele dintre aceste patine erau un fel de triciclete, avand doua roti metalice mai mari, cu stabilitatea asigurata de o a treia, mai mica, montata pe spate. Alte patine foloseau patru roti metalice „imbracate” cu niste bandaje de cauciuc plin.

Insa, o mare curiozitate a starnit inventarea, de catre un ingenios francez, in 1906, a patinelor… automobil! Acestea au fost prezentate chiar la salonul automobilistic din acel an, organizat la Paris. Acest nastrusnic „vehicul” era dotat cu patru roti metalice prevazute cu anvelope din cauciuc, iar drept caroserie avea o patina obisnuita, pe care era montat mecanismul. Acesta masura 450 mm lungime si 240 mm inaltime. Cantarea 7 kg. Motorul, alimentat cu benzina, permitea atingerea unei viteze de pana la 40 km/h.

Patinatorul era incins peste mijloc cu o centura ce continea printre altele si rezervorul cu benzina. Cei doi litri de combustibil ii permiteau parcurgerea a 100 km fara alimentare. De la centura porneau spre patine doua tuburi de cauciuc (prin care benzina ajungea la motor) si cateva cabluri electrice conectate la o maneta ce comanda aprinderea.

Acestor patine le lipseau insa cateva „amanunte”: claxonul, farurile, numarul de inmatriculare si frana. Miscarea putea fi oprita doar prin… imbratisarea unui copac.

In timp ce patinele cu rotile au fost perfectionate pana la ceea ce cunoastem astazi sub numele de „role”, patinele-automobil au ramas doar in muzeul curiozitatilor tehnice.

Oamenii au cautat tot felul de solutii pentru ca sa poata merge mai mult, mai usor, mai economic, mai sigur si mai repede. Dar toate aceste inventii nu fac decat sa accentueze faptul ca oamenii sunt trecatori. Obosim si incet, incet, ne sfarsim. Dumnezeu promite ca intr-o zi, cei care-L iubesc cu adevarat vor deveni inepuizabili. Iata ce frumoasa fagaduinta avem pe paginile Sfintelor Scripturi:

“Flacaii obosesc si ostenesc, chiar tinerii se clatina; dar cei ce se incred in Domnul isi innoiesc puterea, ei zboara ca vulturii; alearga si nu obosesc, umbla, si nu ostenesc.” (Isaia 40:30-31)

Viorel Dascalu

 

Castelul de nisip

Venise vacanta de vara, iar Sorin plecase cu toata familia la mare. Ce bucurie pentru toti! Soarele stralucea puternic, nu era nici un nor pe cer, apa marii era calda, numai buna de baie.

De dimineata, Sorin incepuse sa construiasca un castel de nisip, asemanator cu acelea medievale din pozele pe care le vazuse in cartea de istorie a fratelui sau mai mare. I-a facut multe turnuri cu creneluri, ferestre si o poarta. Apoi, l-a impodobit cu scoici. Din batul de la o acadea si o bucata de hartie, a facut un steag pe care l-a infipt in cel mai inalt turn.

Castelul era aproape gata, cand Sorin observa ca valurile veneau din ce in ce mai aproape de el. cum sa-si protejeze castelul? Valurile amenintau sa-l distruga. I-a cerut ajutorul tatalui sau, dar acesta i-a spus ca va munci in zadar, pentru ca marea nu poate fi oprita.

Sorin, n-a vrut sa-l creada. A inceput sa sape un sant in jurul castelului, iar nisipul pe care-l scotea din sant il folosea pentru a face un zid inalt care sa protejeze castelul. Dar, a venit un val mai mare si s-a lovit cu putere de zid, care s-a surpat intr-o secunda. Valurile care au urmat au distrus si castelul, purtand nisipul inapoi in mare.
Amarat, Sorin se gandea ca toata ziua a muncit degeaba la castel, pentru ca apa l-a surpat in cateva minute.
Asa se intampla si cu lucrurile pe care le facem noi. Muncim, construim „castele”, dar ele nu dureaza vesnic. De fapt, nimic de pe pamant nu tine prea mult.

Acum stai putin si mediteaza. Esti cumva si tu ocupat cu lucruri fara de valoare? Te gandesti ce sa mai faci ca sa fii bogat, sa-ti cumperi haine frumoase, o masina straina, sa-ti faci o casa cu piscina in curte? Crezi ca toate acestea au mai mare valoare decat viata ta vesnica? Nu! Nimic din ce faci fara Isus nu este important.

Rugaciunea ta sa fie cea a inteleptului, care a scris in Proverbe:

“Departeaza de la mine neadevarul si cuvantul mincinos; nu-mi da nici saracie, nici bogatie, da-mi painea care-mi trebuie.
(Proverbe 30:8)

Mirela Dascalu

 

Animale perforator

Pentru a se hrani sau pentru a-si deschide drum in lemn sau chiar in piatra, unele animale rod si faramiteaza substratul cu diferite parti ale corpului, ori secreta substante chimice dizolvante. Astfel, aceste specii „perforatoare”, de la moluste la termite si pasari, sunt o amenintare nu doar pentru mobilier si arbori, ci chiar pentru cladiri si diguri.

De exemplu, orificiile facute de o molusca numita „viermele de corabii” in coca de lemn a unor ambarcatiuni, au fost cauza a numeroase naufragii de-a lungul istoriei, printre care se numara si scufundarea vaselor folosite de Columb in cea de a patra calatorie in America.

Alte moluste sapa galerii in calcar (mecanic sau prin proiectarea cu putere a unui jet de apa) sau chiar in granit (de exemplu Pholas dactylus, o scoica lunga de 15 cm, sapa galerii, de pana la 40 cm adancime, cu ajutorul cochiliei sale ce are o duritate comparabila cu a fontei). Insa, cel mai adesea, molustele se folosesc de niste secretii acide pentru a strapunge rocile, unele facand adancituri de pana la 5 cm, in care se ascund pentru a se proteja.

La fel face si ariciul de mare violet, care, cu ajutorul gurii si a tepilor, isi construieste adaposturi impotriva tariei valurilor.

Printre cele mai de temut sunt termitele. Ele nu ataca arborii vii, ci pe cei cazuti, precum si cladirile ori mobilierul. Periculozitatea actiunii lor distructive sporeste si prin viteza cu care se inmultesc: o termita regina poate depune pana la 10.000  de oua pe zi.

Lemnul, metalul, piatra si derivatele acestora pot fi usor afectate de ceva care sa le produca daune. Se poate spune ca pe pamant nimic nu este in siguranta. Totdeauna exista ceva mai mare sau mai mic care poate sa strice sau sa distruga si lucrurile „indestructibile”.

De aceea Domnul Isus Hristos ne da un sfat foarte pretios:

“Nu va strangeti comori pe pamant, unde le mananca moliile si rugina, si unde le sapa si le fura hotii; ci strangeti-va comori in cer, unde nu le mananca moliile si rugina si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura”. (Matei 6:19-20)

Mirela Dascalu

 

Casa ta si a lui Dumnezeu

Ai fost vreodata nemultumit de casa ta, de marimea pe care o are si de faptul ca are curtea prea mica? Ai vociferat atunci pentru ca nu poti sa ai un spatiu disponibil in apartamentul in care locuiesti? Ai vrut, cu orice chip, sa ai camera ta si sa poti face ce vrei tu cu acea camera?

Se povesteste despre o familie foarte numeroasa care locuia intr-o casa destul de mare. Timpurile au devenit insa nefavorabile acestei familii. Lipsurile si nevoile au devenit din ce in ce mai numeroase. Nu prea aveau ce sa mai manance, cu se sa se mai imbrace si nu mai aveau bani de cheltuiala. Intr-o zi, capul familiei i-a chemat pe toti, le-a explicat care este situatia reala si le-a spus, cu multa durere in glas: „Dragii mei, pentru ca nu mai avem bani si nu ne mai putem descurca, va trebui sa vindem casa noastra mare si sa cumparam una mult mai mica. Astfel ne vor mai ramane ceva bani pentru cheltuielile pe care le avem de facut.”

S-a facut o liniste solemna. Nimeni nu mai spunea nimic. Lasasera capul in jos si aproape ca ar fi plans. Dar, la un moment dat, unul dintre copilasi, plin de respect si-a intrebat parintele: „Tata, dar in casa aceea mai mica Dumnezeu nu poate locui?” Intrebarea aceasta pusa de copil i-a impresionat pe toti cei din casa. Cu ochii in lacrimi, parintii au privit spre micutul credincios, l-au imbratisat si au invatat lectia. Nu conta marimea casei, ci ca Dumnezeu sa poata locui in ea.

De cate ori nu suntem si noi in situatia acestei familii? Ne legam de anumite lucruri mai mult decat de Creatorul si Sustinatorul a tot ceea ce exista.

Ce este mai important pentru noi: cele materiale sau cele spirituale? Conteaza mai mult spatiul, sau atmosfera oferita de acel spatiu? Oricat de mult ai avea, fara Dumnezeu nu are nici o valoare. Intr-o zi tot ce este pamantesc se va pierde.

“Cine iubeste argintul, nu se satura niciodata din argint, si cine iubeste bogatia multa, nu trage folos din ea. Si aceasta este o desertaciune!” (Eclesiastul 5:10)

Viorel Dascalu

 

O familie unita

In craterul Ngorongoro din Tanzania, cercetatorii Hugo si Jane Lawick-Goodall au facut observatii de lunga durata asupra catorva specii de carnivore, in mod special asupra sacalului auriu. In cartea lor Din viata animalelor ei au relatat aspecte inedite din comportamentul acestor mamifere carnivore, prea putin cunoscute pana atunci.

Familia de sacali tinuta sub observatie era formata din cei doi parinti si patru pui. Pentru a usura notarea datelor, sacalii au capatat nume. Tatal a fost numit Jason, mama – Giuvaier, iar puii: Rufus, Nugget, Amba si Cinda.
Inca de mici, puii au dovedit personalitati distincte si adesea cercetatorii ii deosebeau mai usor dupa comportament decat dupa aspectul fizic.

Astfel, Rufus era cel mai indraznet si curios. El initia toate activitatile si nici o modificare de mediu nu-l lasa indiferent. Chiar si o planta care inflorea langa vizuina ii atragea atentia si el mergea sa o miroase. Nugget avea o inclinatie deosebita pentru joc, dovedind multa inventivitate. Amba era mare amatoare de purecat, activitate prin care se sudeaza mai bine relatiile familiale. Cinda, mai firava, era foarte timida. Se speria de orice, iar daca fratii ei se jucau mai brutal, se retragea la o parte.

Desi erau diferiti, in cazul unei primejdii se uneau pentru a-si da, reciproc, ajutor. De exemplu, intr-o zi Cinda a fost rapita de o acvila. Atunci, Jason a sarit fulgerator, ridicand capul si agitandu-se sub pasarea care se inalta in zbor. Dupa cateva minute, ea a scapat-o pe Cinda din gheare. Mama si sora ei au ingrijit-o multe zile, lingandu-i abcesul survenit in urma ranirii. Daca n-ar fi procedat in acest mod, sigur nu ar fi supravietuit, dar asa a fost salvata.

Unitatea este un lucru extraordinar. Iar unitatea adevarata vine numai de Sus. Dumnezeu a facut tot ce ii statea in putinta pentru ca oamenilor sa le fie placuta unitatea ca si intr-o familie. El a fost dispus sa dea tot ceea ce a avut mai scump spre beneficiul pacatosilor…

“…Ca sa li se imbarbateze inimile, sa fie uniti in dragoste, si sa capete toate bogatiile plinatatii de pricepere, ca sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos, in care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei.” (Coloseni 2:2-3)

Viorel Dascalu

 

Despre cunoastere

La scurt timp dupa ce s-au nascut, puii de animale prezinta un interes tot mai viu fata de ceea ce se intampla in jurul lor. Astfel, un catel care are varsta de aproximativ 5 saptamani, miroase cu mare atentie toate obiectele din jurul culcusului si retine mirosurile, apuca cu gura obiectele moi, le scutura si le musca. Daca are posibilitatea sa iasa afara, din luna a doua de viata incepe sa faca incursiuni prin imprejurimi si-si marcheaza teritoriul.
Si cainii de apartament  pastreaza asemenea obiceiuri. Locuinta stapanului este considerata drept teritoriu propriu de viata.

Daca un caine ajunge intr-un mediu nou, va incerca sa-l exploreze cu mare curiozitate. Intr-o noua locuinta, se va misca de-a lungul peretilor si va mirosi fiecare obiect in parte.

La fel este si in cazul cailor. Manzul incepe foarte curand dupa fatare sa „inspecteze” obiectele din jur, sa se plimbe prin grajd si in jurul acestuia. Slaba acuitate vizuala (vede bine numai pana la 20 m) il determina sa se apropie plin de curiozitate de obiectele pe care in mod gresit le considera a fi cai. Dupa prima saptamana de viata, manzul se orienteaza tot mai mult dupa chemarile iepei, pe care o recunoaste dupa nechezat, chiar de la distante mai mari, raspunzandu-i numai ei.

La pisicile tinere, recunoasterea mediului inconjurator incepe in a 5-a saptamana de viata. Pisoilor nu le scapa nimic din ceea ce este introdus nou in mediul lor. Iar curiozitatea aceasta ramane pe viata.

Un lucru este insa foarte interesant la animale: nu iau in gura ceva care le este daunator, chiar daca au mirosit lucrul respectiv. De exemplu, erbivorele evita sa pasca ierburile otravitoare si pasarile nu consuma insectele veninoase. Doar oamenii nu tin cont si calca regula instituita de Dumnezeu.

“Ci cercetati toate lucrurile, si pastrati ce este bun. Feriti-va de orice se pare rau”. (1 Tesaloniceni 5:21-22)

Poate ca esti curios din fire. Poate ca vrei sa gusti tot ceea ce-ti poate oferi viata. Nu are rost. Nu vei castiga nimic.

Esti dispus sa te feresti de tot ceea ce te-ar putea otravi din punct de vedere fizic si spiritual?

Viorel Dascalu

 

Cartoful I – intre rascoala si admiratie

“Ci cresteti in harul si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 3:18 p. p.)

Cartoful a devenit cunoscut de catre europeni din anul 1537, ca urmare a expeditiei intreprinse de Gonzalo Jimenes de Caza pe platourile Anzilor tropicali. Insa, a fost adus mai intai in Spania, de-abia in 1565, ca o curiozitate botanica.

In cultura alimentatiei europene a fost introdus, la scara mare, abia peste vreo 200 de ani. De ce i-au trebuit atat de multi ani? Deoarece, la inceputul calatoriei sale pe „continentul vechi”, cartoful a fost… blestemat de unii preoti ce credeau cu convingere ca este otravitor.

Taranilor, cartoful nu le inspira incredere. In unele regiuni circulau printre ei zvonuri ca ar produce diaree, ba chiar si lepra! Cum sa consumi o astfel de leguma, care nici macar nu era aspectuoasa?

Mai mult decat atat, s-a ajuns chiar la rascoale, pornite impotriva celor care-l consumau, in Prusia si intr-un tinut din Rusia.

Abia dupa ce s-a demonstrat ca nu este otravitor, ba, mai mult, ca este hranitor, oamenii au inceput sa invete sa-l cultive si sa-l gateasca.

Mai tarziu, manifestandu-si admiratia fata de marile calitati ale cartofului, oamenii i-au ridicat o statuie in Germania, iar la Bruxelles i-au dedicat un muzeu. In acest muzeu sunt pastrate, intre alte exponate, diferite lucrari muzicale inspirate de aceasta planta. Dintre acestea din urma, cea mai celebra este „Cantata cartofului”, compusa se Johann Sebastian Bach.

Lipsa de cunoastere duce la neincredere si naste prejudecati. Astfel, de multe ori ne trezim ca avem idei preconcepute despre un lucru, o mancare sau, mai grav, despre o anumita persoana. Si putem trai cu conceptii gresite mult timp. De ce se intampla toate acestea? Pentru ca inca din start am ales sa credem ca sunt rele.
Neincrederea, odata formata, este mai greu de doborat. De aceea, cel mai bine este sa incerci sa cunosti acea persoana sau acel lucru inainte de a-ti forma o parere. Sau, macar lasa loc de schimbare.

Mirela Dascalu

 

Cartoful II – porunca si reclama

Un moment deosebit in raspandirea cartofului a fost acceptarea lui de catre populatia Prusiei. Recunoscand importanta cartofului in hrana populatiei, Frederic al II-lea, regele Prusiei, a emis ordonante, staruind asupra extinderii campurilor cu cartofi.

Frederic al II-lea nu s-a limitat doar la obligarea taranilor sa cultive cartofi. Ca sa demonstreze utilitatea plantei, pe mosiile sale avea campuri intinse de cartofi, lucrate si pazite de militari. Uneori, ca sa fie vazut de populatie, el consuma aceasta leguma stand intr-un balcon, ceea ce era o buna reclama.

Se povesteste ca, prin 1745, ca sa faca reclama, regele a trimis in piata unui targ o caruta de cartofi. Dupa ce soldatii au adunat cu tobele oamenii si le-au impartit cartofii, i-au sfatuit sa-i cultive si sa pregateasca din ei mancare. Curiosi, oamenii luau fiecare cativa cartofi. Unii, nerabdatori, rupeau cartoful in doua, il miroseau si apoi il aruncau. Altii, ascultau sfaturile si plantau cartofii, fara sa-i ingrijeasca cum trebuie, asa ca plantele piereau. Putini erau cei care aveau grija de ei.

Insa, Frederic al II-lea nu s-a descurajat. A trimis un nou transport de cartofi si, o data cu el, oameni care sa-i indrume pe cultivatori. Si asa, treptat, convingand pe unii, fortand pe altii, cartoful a devenit pentru populatia din Prusia o a doua paine, iar in „razboiul de 7 ani”, cand transporturile de cereale nu mai puteau sa se desfasoare normal, noua leguma si-a demonstrat calitatile, demonstrand ca poate inlocui painea de grau.

Observi? A fost nevoie de o porunca pentru ca oamenii sa introduca in alimentatia lor cartoful, iar porunca a fost cat se poate de intemeiata, deoarece cartoful nu era ceva rau. Regele Prusiei dorea doar binele celor pe care ii conducea.

Poate ca iti place sa fii independent si nu sa asculti de unele dintre poruncile lui Dumnezeu. Nu-ti plac regulile si interdictiile. Crezi ca El le-a dat degeaba? Crezi ca El iti vrea raul? Din contra! Insa, chiar daca pe moment iti pare ca poruncile sunt in plus, cand vei ajunge in momente de criza vei vedea cat de mult bine ti-au facut si de cat rau te-au scutit. Sa mai punem, oare, la socoteala si „pretul” neascultarii?

“Cine pazeste porunca, isi pazeste sufletul; cine nu vegheaza asupra caii sale, va muri”. (Proverbe 19:16)

Mirela Dascalu

 

Cartoful III – multa rabdare

Iti poti inchipui cum ar fi sa traiesti intr-o lume fara cartofi? Eu una nu. Si ma bucur ca Antoine Augustin Parmantier (1737-1813), agronom si farmacist francez nascut la Montdidier, s-a hotarat, in urma unui concurs pus la cale de Ludovic al XVI-lea, sa studieze mai mult „merele de pamant” – cum le numeau francezii. Tema concursului era: „Ce planta poate suplini in Franta, in timp de foamete, nutritia omului, si care este natura alimentului ei”.

Desi mai studiase cartoful si in Prusia, Parmantier a dovedit acum ca acesta constituie un aliment important si nu s-a multumit cu atat, ci a facut mult pentru raspandirea cultivarii si folosirii lui.

Peste tot pe unde mergea, Parmantier spunea tuturor ca leguma nu este deloc rea la gust si nici otravitoare, sfatuindu-i sa o cultive cu incredere. Pentru ca neincrederea oamenilor nu putea fi infranta numai cu vorba, el a apelat la un truc. Astfel, a cultivat cartofi pe o bucata mare de pamant, si a imprejmuit-o cu un gard inalt. A pus chiar si straji, dupa care a anuntat ca cei care vor fi prinsi furand din ogorul lui, vor suferi pedepse groaznice.

Peste noapte, insa, avea grija sa retraga paznicii, asa ca unii, curiosi, n-au stat pe ganduri si au sarit gardul, luand cati cartofi puteau ei sa duca. Pe unii ii consumau, dar pe altii ii puneau in pamant ca samanta. Folosind cativa ani acest truc, cartoful a fost adoptat si a capatat o extindere ce a depasit toate asteptarile. Dar, ca sa ajunga aici, i-au trebuit lui Parmantier patruzeci de ani.

Parmantier a dat dovada de intelepciune si de foarte multa rabdare. Secretul lui a stat intr-o motivatie puternica. Iubirea pentru oameni si increderea in calitatile cartofului au fost cele care l-au ajutat sa nu se descurajeze, ci sa continue lupta. In ciuda rezultatelor slabe de la inceput, el a asteptat cu rabdare ca oamenii sa se convinga ei insisi de adevar. Dar, a facut acest lucru nu stand degeaba, ci nascocind si punand in aplicare planuri ingenioase.

Tu cum stai cu rabdarea? Poti spune ca te asemeni cu Parmantier? Sau, spre deosebire de el, vrei ca rezultatul sa se vada pe loc? Sa stii ca nimic nu „creste” fara rabdare.

“Fiti, deci, indelung rabdatori, fratilor, pana la venirea Domnului. Iata ca plugarul asteapta roada scumpa a pamantului, si o asteapta cu rabdare, pana primeste ploaie timpurie si tarzie”. (Iacov 5:7)

Mirela Dascalu

 

Este banul radacina tuturor relelor?

Banul nu este radacina tuturor relelor, caci Biblia spune: “Iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, ravnind dupa bani, au ratacit de la credinta si s-au strapuns cu o multime de chinuri.” (1 Timotei 6:10). Intrebuintarea corecta a banilor poate fi vrednica de toata cinstea, de pilda, pentru construirea de orfelinate si spitale, pentru hranirea saracilor, predicarea Evangheliei, cladirea de scoli, universitati, educarea oamenilor in neprihanire, infiintarea de biserici si propagarea Evangheliei pe calea undelor. Ca sa tiparesti Biblii ai nevoie de bani. Tot asa, costa bani sa publici carti religioase, sa faci reclama la radio si TV pentru campanii evanghelistice. Asa dar, banii in sine nu constituie un rau.

Intrebarea pe care trebuie s-o punem este urmatoarea: In ce scop folosesti banii pe care-i posezi? Ii folosesti pentru slava lui Dumnezeu, sau doar pentru satisfacerea placerilor? Ii folosesti pentru hranirea orgoliului tau personal, pentru sustinerea la putere a dictatorilor, pentru cumpararea de arme cu care sa fie omorate atatea fiinte umane, sau pentru un scop nobil, util omenirii?

Iubirea de bani – iata unde e adevarata radacina a raului, deoarece unii oameni iubesc banul mai mult decat Il iubesc pe Dumnezeu. Isus a spus ca un om nu poate sluji si lui Dumnezeu si Mamonei (adica zeului fals al bogatiilor si avaritiei). (Matei 6:24).

Salariatul trebuie sa-si primeasca salariul, din care traieste. Numim aceasta “castigarea existentei”. In trecut, daca un om nu primea salar, realmente murea de foame. Plata salarului sau era in alimente, care ii alungau frica de moarte prin inanitie. Mai tarziu o anumita suma de bani a inlocuit mancarea si imbracamintea, ca forma de salar. Curand cei care au primit mai multi bani au uitat motivul pentru care au agonisit atata avere. Goana dupa bani a devenit un scop in sine – un statut social – etalonul dupa care se masura succesul lor. Intrebarea “Cat valoreaza el?” se refera intotdeauna la bani, nu la talentul muzical al cuiva sau la spiritualitatea sa.

Bogatul incepe sa se simta superior fatza de cei care trebuie sa “roboteasca” pentru castigarea zilnica a existentei. De pe acum el poate sa se bucure de o viata de huzur, care ii este inaccesibila omului de rand. De asemenea el acumuleaza o mare putere, caci prin intermediul banilor poate sa domine si sa manipuleze pe altii. Banii au devenit atat de importanti, incat oamenii fac orice ca sa-i castige: mint, insala, mituiesc, calomniaza si ucid. Iubirea de bani este forma suprema de idolatrie. Nu e de mirare ca Pavel a zis: “Iubirea de bani este radacina tuturor relelor.”

This entry was posted in Devotionale. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>