Devotionale despre viata de camin

Cele sase fete ale intimitatii

 

„Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta”. (Matei 19,6)
Faptul ca Adam si Eva erau goi si ca nu le era rusine nu se refera doar la goliciunea fizica, ci si la o totala onestitate si deschidere. Intimitatea! Iata ce isi doreste orice cuplu, dar prea putine ajung la ea. De fapt, mirele si mireasa care ies din biserica dupa ce si-au jurat dragoste se indreapta spre izolare si insingurare, daca nu se iubesc neconditionat si nu se „hranesc” reciproc in fiecare zi. Casatoria se afla sub atac.

Separarea este foarte obisnuita, avand ca rezultat relatiile extraconjugale si divortul. Alte cupluri indura plictiseala unei relatii care a devenit o institutie, si nu o alianta. Datoriile fata de familie, locul de munca, biserica, parinti, prieteni, vecini si lucruri ii epuizeaza pe cei casatoriti. Inainte sa isi dea seama, ajung asemenea postasilor, care trec unul pe langa altul si doar se saluta. Poate ca simt ca se distanteaza, dar rezista asa pentru ca sunt prea ocupati, prea obositi sau prea egoisti ca sa depuna efortul de a ajunge la intimitate.

Adevarata intimitate este asemenea unui diamant cu sase fete. Pentru a experimenta apropierea si deschiderea pe care Dumnezeu le doreste pentru ei, sotii trebuie sase bucure de toate dimensiunile intimitatii.

(1) Intimitatea emotionala: impartasirea sentimentelor personale si ascultarea trairilor celuilalt ii ajuta pe parteneri sa se simta sprijiniti si iubiti.

(2) Intimitatea intelectuala: impartasirea ideilor, opiniilor si informatiilor fara teama sau stanjeneala este pe deplin satisfacatoare si stimulatoare.

(3) Intimitatea recreativa: A avea un prieten cu care sa-ti petreci timpul este ceea ce-si doreste orice barbat de la sotia lui. Dar si sotiile sunt incantate cand sotii lor le implica in activitatile lor recreative si sportive.

(4) Intimitatea sexuala: Cuplurile trebuie sa demonstreze un interes veritabil fata de implinirea nevoilor celuilalt si fata de discutiile despre dorintele si temerile personale.

(5) Intimitatea sociala: Este bine sa aveti prieteni comuni si sa va bucurati impreuna de compania lor.

(6) Intimitatea spirituala: Convingerile comune referitoare la Dumnezeu si capacitatea de a discuta sincer despre experienta spirituala personala ii transforma pe oameni in prieteni!

Doar in contextul acestui tip de intimitate pot sotii si sotiile sa experimenteze cu adevarat bucuria pe care Dumnezeu le-o doreste. Care este coeficientul tau de intimitate maritala (CIM)? Ce ai putea face astazi pentru a avea un coeficient mai mare?

Autori: Elaine si Willie Oliver

Complementari intr-un mod unic

 

„Domnul Dumnezeu a zis: ’Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Gen. 2,18)

Care este secretul unei casnicii sanatoase? Cum pot fi satisfacute cu adevarat cele mai adanci nevoi ale unui barbat de a fi masculin si ale unei femei de a fi feminina?

In lucrarea sa Pe o alta voce, Carol Gilligan spune ca un barbat se considera competent si matur daca poate sa traiasca in lumea lui ca un om de sine statator, liber de a lua decizii, si daca are un sentiment de siguranta. Prin contrast, o femeie este preocupata mai ales de cultivarea unor relatii stranse cu membrii familiei si cu prietenele. Pentru ea, a fi o femeie realizata depinde de atasamentul cald fata de altii.

Deosebirile dintre barbati si femei pot fi urmarite in trecut, pana in Gradina Eden. In cartea sa Barbati si femei: savurand deosebirile, Larry Crabb, scrie: „Judecata lui Dumnezeu asupra Evei a avut in vedere atat capacitatea ei, in mod unic feminina, de a naste copii, cat si relatia ei cu Adam. Cu alte cuvinte, atasamentul ei fizic fata de Adam avea sa duca la momente de durere extrem de intensa (in nasterea de copii), iar atasamentul de ordin personal urma sa implice durere si lupta sufleteasca.

Pedeapsa lui Adam a fost diferita. Dumnezeu i-a cerut sa indure dificultati mai inainte necunoscute… Urma sa lucreze intr-un mediu ostil, adesea sa sufere esecuri si sa traiasca alaturi de o femeie mai preocupata de propriile nevoi decat de ale lui” (p. 134, 135).

Pedeapsa lui Adam viza munca lui, care urma sa fie mai grea. Dar pedeapsa Evei viza nevoia ei de a stabili relatii la un nivel adanc cu sotul ei. Dumnezeu l-a creat pe barbat pentru a satisface nevoia cea mai adanca de relatie a sotiei lui. Si pe femeie, pentru a satisface nevoia cea mai adanca a sotului ei – aceea de a fi aprobat, in timp ce el traieste in aceasta lume avand un scop. In planul lui Dumnezeu, ei se potrivesc minunat unul cu altul. Fiecare are de oferit exact ce ii trebuie celuilalt. Sunt complementari. Si pentru ca noi toti suntem diferiti intr-o maniera cu totul deosebita, fiecare cuplu are o „potrivire” unica, valabila doar pentru cei doi

Iti multumesc, Doamne, ca ne-ai creat barbati si femei, diferiti si complementari intr-un mod unic, remarcabil. Da-mi intelepciunea de a Te proslavi prin satisfacerea celor mai adanci nevoi ale sotului meu [sotiei mele].

Autor: Beverly Chilson Brandstater

Iubirea inseamna TIMP

„Izvorul tau sa fie binecuvantat si bucura-te de nevasta tineretii tale. Cerboaica iubita, caprioara placuta: fii imbatat tot timpul de dragalasiile ei, fii indragostit necurmat de dragostea ei!” (Prov. 5,18.19)

Cu ani in urma, am acceptat un post de profesor la un liceu adventist cu internat. Pe langa orele de curs, aveam un program de consiliere si de testare/evaluare, eram coordonator al activitatilor religioase din campus si consilier pentru asociatia elevilor. In felul acesta, mi-am consumat la scoala cea mai mare parte a zilelor, a serilor si a zilelor de la sfarsit de saptamana. Sotia mea, Peggy, era in convalescenta dupa o boala si nu avea serviciu, era singura in mediul acesta nou si departe de prieteni.

Intr-o zi, m-a luat de mana si mi-a spus: „Am nevoie sa vorbesc cu tine o clipa. Ma simt foarte singura si a nimanui.” Simplitatea linistita a mesajului ei mi-a strapuns inima. Ce era cu adevarat important in viata? Era slujba la fel de importanta ca relatia dintre noi?

Ne-am hotarat ca in acel sfarsit de saptamana sa plecam impreuna la munte. Altcineva trebuia sa preia o parte din indatoririle mele. scoala a supravietuit. Am petrecut cel mai minunat Sabat impreuna. Am mers de mana prin padure, cantand fiecare cor de lauda pe care il cunosteam, rugandu-ne impreuna si reinnoindu-ne angajamentul unul fata de celalalt.

Relatiile adanci sunt construite din timp. Unul dintre cele mai importante elemente ale unei casnicii bogate este timpul petrecut impreuna: pentru in-chinare impreuna, pentru a sta de vorba, pentru a lucra impreuna, pentru a ne juca. Noi ne-am fagaduit solemn sa nu lasam nimic sa ne impiedice sa-i acordam acestui timp o prioritate maxima in vietile noastre.

In fiecare zi, mergem impreuna la o plimbare, ne impartasim evenimentele din timpul zilei; facem altarul de seara, apoi, mergem cam trei kilometri, ca exercitiu fizic, lucram in curte, rezolvam treburile gospodaresti, scriem articole…

Cercetarile arata ca cei care se bucura de o casnicie fericita si au un grup de prieteni apropiati, traiesc mai mult si mai sanatos.

Ai o persoana iubita care are nevoie de TIMPUL tau astazi?

Roger Dudley

Bunica rasplatita pentru bunatate

„Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.”  (Rom. 5,8)

Bunica mea obisnuia sa ajute intotdeauna pe cineva. A facut multe lucruri bune, desi a ramas aproape oarba de tanara. In satul ei din preriile canadiene, cu aproape un secol in urma, era cunoscuta ca „asistenta medicala” a satului. Odata a ingrijit cateva zile un baietel foarte bolnav, despre care se credea ca va muri. I-a aplicat tratamente cu apa calda si rece si alte remedii, pana cand copilul a inceput sa-si revina. Membrii familiei, recunoscatori, i-au atribuit bunicii meritul de a-i fi salvat viata baiatului lor.

Dupa 30 sau 40 de ani, bunica si bunicul s-au retras de la ferma din prerie si s-au mutat la White Rock, B.C., langa Vancouver. Un chirurg oftalmolog a auzit despre bunica si a operat-o gratuit, redandu-i in mare masura vederea. Imi aduc aminte, de cand aveam 12 ani, cat entuziasm a fost la o reuniune de familie pentru ca bunica putea iarasi sa vada. In urma operatiei, ea i-a vazut pentru prima data pe multi dintre cei 11 copii ai sai, acum oameni mari, deoarece ii nascuse dupa ce orbise. Chirurgul oftalmolog era baiatul a carui viata o salvase ea cu atatia ani in urma.

Dar, inainte sa aplaudam compasiunea bunicii, sa spun restul istorisirii. Bunica avea asa de mult timp pentru altii pentru ca, in majoritatea timpului, o tinea acasa pe fiica ei cea mai mare, nelasand-o sa mearga la scoala; in fond, bunica se folosise de ea ca de o sluga neplatita pentru a tine gospodaria, a sta in casa si a-i creste pe cei zece copii mai mici.

Nu-i asa ca majoritatea dintre doi avem cel putin doua fatete in caracterul nostru? Eu Il iubesc pe Domnul Isus, dar ma alatur apostolului Pavel, intrebandu-ma de ce uneori fac ceea ce nu vreau sa fac (Rom. 7,15). Bunica uneori ii trata gresit pe cei dragi. Dar, in acelasi timp, viata ei demonstra compasiune, din dorinta de a-I sluji lui Dumnezeu.

Cand imi dau seama de realitatea propriei laturi negative, este incurajator sa imi aduc aminte ca Tatal nostru din cer, plin de indurare, S-a ingrijit chiar si de bunica mea tafnoasa, aducandu-i usurare la batranete, prin acel baiat pe care ea il ajutase cu asa mult timp inainte.

Adevarata masura a caracterului nu consta in felul cum ii tratezi pe straini, ci in felul cum ii tratezi pe membrii familiei tale. Exista vreo schimbare [sau mai multe] pe care trebuie sa o [le] faci in viata ta?

Leonard Br.

O porunca si o fagaduinta

„Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara, pe care ti-o da Domnul, Dumnezeul tau.” (Ex. 20,12)

Sunt uimita de puterea vindecatoare a unor relatii stranse, mai ales a relatiilor de familie. Multe studii au aratat ca, daca ai relatii apropiate, aceasta iti reduce susceptibilitatea la boala in general. Dar unul dintre cele mai interesante studii a inceput in 1952, cand dr. Stanley King si colegii lui au ales la intamplare 126 de barbati, studenti la Harvard, si i-au intrebat cat de bine isi cunosteau parintii si daca aveau sau nu o relatie buna cu ei.

Dupa 35 de ani, au fost obtinute rapoarte medicale despre participanti. Iata ce s-a descoperit: 91% dintre cei care nu au avut o relatie apropiata cu mamele lor aveau boli grave la mijlocul vietii, inclusiv boli ale arterelor coronare, hipertensiune, ulcer duodenal si alcoolism, pe cand, dintre cei care au avut relatii stranse cu mamele lor, doar 45% erau in aceasta situatie. Tot astfel, dintre cei care nu au avut o relatie stransa cu tatal lor, 82% aveau boli diagnosticate la mijlocul vietii, in comparatie cu doar 50% dintre cei care au avut o relatie buna cu tatal lor. Descoperirea cea mai incredibila a fost aceea ca 100% dintre cei care nu au avut relatii stranse nici cu mama, nici cu tata aveau boli diagnosticate la mijlocul vietii, dar, dintre cei care au avut relatii apropiate cu amandoi parintii lor, numai 47%.

Aceasta corelare semnificativa dintre relatiile bune cu parintii si sanatatea pe termen lung a fost independenta de istoricul familial de boala, fumat, stres emotional, de sanatatea de mai tarziu sau divortul parintilor si chiar de situatia matrimoniala a studentilor. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca simplul fapt ca o persoana te cunoaste indeaproape, te iubeste si manifesta interes pentru tine iti intareste imunitatea si grabeste vindecarea.

Cand a scris porunca a cincea, Dumnezeu a poruncit sa pastram o relatie buna cu parintii nostri. si nu este interesant ca aceasta este singura porunca insotita de fagaduinta unei vieti lungi? In mod evident, Dumnezeu, Creatorul nostru, stia ca avem nevoie de acest factor protector. Cat de diferita ar fi aceasta lume daca L-am crede pe Dumnezeu pe cuvant!

Nu cumva este timpul sa ascultam de porunca lui Dumnezeu, iertandu-i pe parintii nostri si fiind buni fata de ei, indiferent de ranile din trecut, si sa incepem sa ne bucuram de avantajele care privesc sanatatea?

Kathleen Liwidjaja-Kuntaraf

Renunta la comori!

„… Ati fost invatati… sa va dezbracati de omul cel vechi, care se strica dupa poftele inselatoare, si sa va innoiti in duhul mintii voastre si sa va imbracati in omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul.” (Efes. 4,21-24)

Pastram in memorie o amintire placuta si inca proaspata, de parca s-ar fi intamplat chiar ieri. Recent casatoriti, ne indreptam nerabdatori spre primul nostru apartament, intr-un Pontiac cu remorca, inchiriat cu 50 de dolari, cel mai mic disponibil, incarcat cu toate darurile de nunta si cu alte lucruri personale.

In peste 34 ani, ne-am mutat de 22 ori, dar nu aveam multe lucruri, decat atatea cat sa umple o remorca! In toata aceasta perioada, fie in studentie, fie in activitatea pastorala, am adunat multe comori – suveniruri din partea copiilor, carti, mobila, vase din portelan, imbracaminte si altele.

Am incercat de cateva ori sa scapam de lucrurile care nu ne mai foloseau, dar a fost o sarcina aproape imposibila. Cand s-au casatorit fetele noastre, le-am dat ca zestre ceea ce le era util; am dat si la altii, am donat pentru cei nevoiasi, iar lucrurile deteriorate le-am aruncat. Sfatul lui Dumnezeu in acest caz este: „Nu va strangeti comori pe pamant, unde le mananca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii.” (Matei 6,19).

Multi dintre noi aduna lucruri nefolositoare de alt gen: amaraciune, irascibilitate, manie, rautate, cearta si clevetire – despre care Pavel spune ca ar trebui „sa piara din mijlocul vostru” (Efeseni 4,31). Aceste sentimente si atitudini ajung asemenea unor idoli. Alteori, ne atasam de oameni si le cerem sa ne ofere protectie si siguranta si sa ne implineasca nevoile. Toate acestea – obiecte, atitudini si oameni – ne dezamagesc teribil si ne despart de Dumnezeu, Singurul care poate sa ne implineasca nevoile.

Ti se pare greu sa renunti la toate aceste comori? Ti-e teama ca, daca abandonezi vechile atitudini, vei fi prea vulnerabil? Modul in care obisnuiesti sa-ti implinesti nevoile a devenit o parte din caracterul tau si, daca ar fi sa renunti, ti-e teama ca ti-ai pierde si identitatea?

In realitate, daca esti hotarat sa arunci lucrurile inutile, Dumnezeu le va inlocui cu bogatia dragostei Sale, care te va transforma intr-un om nou.

Te-ai atasat de ceva care te impiedica sa devii ceea ce Dumnezeu doreste de la tine?

Ron si Nancy Rockey

This entry was posted in Devotionale and tagged , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>