Devotionale despre viata bisericii

Meditatii la terapie intensiva

 

„Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit?’ ’Nimeni, Doamne’, I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: ’Nici eu nu te osandesc. Du-te si sa nu mai pacatuiesti.” (Ioan 8,10.11)

Curatam curtea de zapada. Din cauza bolii de inima, fusesem avertizat ca nu am voie sa fac efort. Cu toate acestea, se pare ca incalcam foarte usor regulile ce urmaresc binele nostru. In problemele vremelnice, consideram ca e lipsa de judecata, neascultare sau sfidare. In privinta lucrurilor spirituale, consideram ca e pacat.
Dupa ce curatasem cam o jumatate din curte, am simtit ca niste maini uriase ma strangeau de piept cu o forta grozava.

Respirand din greu, abia am ajuns in casa, inainte de a-mi pierde cunostinta. Un medic mi-a facut injectii. Ambulanta m-a luat si, inainte de a-mi da seama, eram la sectia de terapie intensiva. Aici functionau niste legi bine stabilite. Eficienta si curatenia erau cuvintele de ordine. Ingrijirea personala si dragostea erau o prioritate. Am simtit o mana pe umar; am primit un cuvant de incurajare. Teama a disparut si am stiut ca sunt pe maini bune.
Stateam in pat, ca unul care am incalcat legile sanatatii. Suportam acum consecintele neascultarii. Ar fi trebuit sa ma astept la cuvinte de condamnare. Dar nu am auzit nici macar o interjectie dezaprobatoare din partea celor ce ma ingrijeau.

In spital, principalul interes este salvarea vietii pacientilor. Nu tot acesta ar trebui sa fie interesul primordial al bisericii? De ce atat de multi se simt condamnati sau respinsi? De ce le este atat de greu sa revina la biserica? Ne lipseste dragostea?

Acum, m-am intors acasa, incercand sa respect ce am invatat din aceasta experienta. Fiecare membru al bisericii are nevoie de o sectie de terapie intensiva. Isus ne cheama sa le oferim celor din jur din timpul nostru, din compasiunea si grija noastra. Salvarea vietii lor este primordiala.

La plecarea din spital, doctorul ce ma ingrijea mi-a spus cu fermitate, dar cu un zambet intelegator: „Acum, du-te si nu mai da cu lopata zapada din curte.”

Auzi acelasi mesaj din partea Mantuitorului? Este timpul sa mergi acasa.

Alfred C. Berger

Notele muzicale – inventie inteleapta

De cand crezi ca au inceput sa fie folosite notele muzicale pentru scrierea unei partituri? In orice caz, de foarte mult timp; dar notele nu au fost de la inceput asa cum le stim noi.

Cu 2600 de ani i.Hr., Huang-Ti incerca sa codifice muzica chineza. El a atribuit nume poetice diferitelor note. Astfel, do era numit clopotul galben, re – marele varf de sageata, sol – clopotul de lemn, si – clopotul ecoului etc.

In Grecia antica, s-a nascut ideea succesiunii celor sapte note muzicale. Primul sistem medieval de notatie a fost preluat in sec. VI de la greci, acestuia inlocuindu-se insa literele grecesti cu cele latine. Aceasta notatie nu exprima si durata sunetelor.

In Evul Mediu timpuriu (sec. IX) se folosea notatia cu semne. Deasupra sau dedesubtul textului erau puse linii si puncte pentru a arata cantaretilor ce sa cante.

Mai tarziu, in sec. XI, Guido d’Arezzo pune aceste semne pe linii. Fiecare linie, precum si spatiul dintre linii, reprezentau o nota diferita, deci cantaretul stia exact ce note sa cante. Primul portativ avea numai patru linii.
Inventarea tiparului de note muzicale in anul 1501, datorita italianului Ottavio Petrucci, constituie un salt remarcabil in evolutia scrisului muzical.

In secolele XVII-XVIII, se trece la folosirea notatiei rombice, in care notele erau foarte asemanatoare cu cele de astazi, doar ca in loc sa fie rotunde, erau rombice.

Deci n-a fost prea usor sa se ajunga la partiturile muzicale de pe care se canta astazi. Totul s-a facut cu rabdare, treptat si cu intelepciune de sus. Ceea ce este bun are nevoie de timp, perseverenta si multa inteligenta. Raul, in contrast cu binele, se dezvolta rapid. Nu este nevoie nici de timp, nici de intelepciune, nici de rabdare. Gandeste-te cat de mult solicita pe un compozitor sau un artist o capodopera si cat de usor se poate strica acea opera.

Si in privinta muzicii crestine – in ultima vreme se constata ca este mult mai usor sa se „strice” (sa modernizeze) o cantare decat sa se compuna una noua, cel putin la fel de inteleapta. Dar sa nu uitam: Dumnezeu vrea sa-i cantam intr-un mod inteligent.

“Cantati lui Dumnezeu, cantati! Cantati Imparatul nostru, cantati! Caci Dumnezeu este imparat peste tot pamantul: cantati o cantare inteleapta!” ( Psalmi 47: 6-7)

Viorel Dascalu

 

Spital pentru pacatosi

„Daca poporul Meu… se va smeri, se va ruga si va cauta fata Mea si se va abate de la caile lui rele, il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul si-i voi tamadui tara. (2 Cron. 7,14)

Mi-e teama de spitale si sunt dezgustata de ele. Le cunosc prea bine. De mica am respirat smogul din California si, fiindca sufeream de astm, ajungeam atat de des la Spitalul St. Francis, incat asistentele ma cunosteau si ne salutam pe nume. Am hotarat chiar sa nasc acasa. Astfel, cand a trebuit sa ma internez pentru o operatie, am oftat adanc si am inceput sa tremur. Anestezista m-a intrebat daca vreau sa spun ceva.

„Pai, da”, am raspuns eu cu o grimasa, in timp ce un student imi introducea in vena o perfuzie de grosimea unei crosete. „Nu fumez, nu beau si carne nu mananc, am doar 50 de kilograme si nu-mi plac medicamentele, asa ca ar fi bine sa-mi prescrieti cat mai putine.” Ea mi-a raspuns pe un ton grav: „Inteleg”. Si, inainte sa mai pot protesta, a golit in perfuzie continutul unei seringi mari. „Ce e aia?”, am intrebat. „Ceva sa va linistiti”, mi-a raspuns ea. Capul mi se incalzea si ma simteam slabita, iar contururile salonului se pierdeau. Toate teoriile unei conspiratii pe care le elaborasem de-a lungul anilor capatau noi forme. Ultimul gand aproape inconstient a fost: Nu m-au anesteziat inca, mai pot sa fug!

Am auzit deseori ca biserica nu este un loc pentru sfinti, ci un spital pentru pacatosi. Mi-a placut analogia. E adevarat ca fiecare dintre noi venim la biserica avand probleme morale sau afective, diferite boli. Este evident ca nu avem dreptul de a-i dispretui pe ceilalti pacienti pentru ca au alte deficiente (sau le oglindesc in mod stanjenitor pe ale noastre).

Pe de alta parte, m-am gandit si la faptul ca, daca biserica se aseamana cu un spital, nu toti pot fi pacienti – cel putin nu tot timpul. Ce multumita am fost ca existau in spital oameni care se simteau bine si erau in putere! Ce linistita eram cand o vedeam pe asistenta langa patul meu, gata sa ma ajute, cu un burete in mana ca sa-mi umezeasca buzele uscate!

Ma bucur ca biserica devine cer pentru sufletele ranite. Este bine sa simti cum raceala respingerii legaliste este inlocuita de caldura sinceritatii spirituale si emotionale. Imi doresc sa nu ne oprim din drumul spre recuperare!

Doamne, ajuta-ma sa vindec sufletele ranite din familia mea, din biserica mea si din localitatea mea!

Leslie Kay

 

This entry was posted in Devotionale and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>