Devotionale despre revenirea lui Hristos

Unde este casa ta?

“In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi”. (Ioan 14:2, 3)

Furnicile isi ocrotesc ouale si larvele in cuiburi. Insa, cuiburile difera de la o specie la alta.
Unele furnici isi amenajeaza adaposturile in cochilii, in vizuini, in fisurile stancilor sau zidurilor. Dar, cele mai multe isi construiesc in pamant cuiburi mari si complexe, ale caror varfuri se ridica deasupra solului.

De exemplu, la furnicile braziliene Atta, constructia este complicata, cu multe coridoare si numeroase camere situate la diferite adancimi in pamant. Se spune ca daca un astfel de cuib ar fi plasat sub o casa, acesta ar putea provoca daramarea ei.

Alte specii isi fac cuibul in plante vii (in scoarta copacilor, in bulbi de orhidee, in buturugi) care cu timpul ajung sa arate ca o bucata de svaiter.

In arhipelagul Malaez si in Insulele Moluce traieste o furnica ce isi face cuibul dintr-o substanta secretata de ele, care, atunci cand se intareste, seamana cu cartonul.

Furnicile verzi din sudul Asiei isi fac cuiburi temporare in copaci, tesand laolalta cateva zeci de frunze. Pentru aceasta, cateva furnici lucratoare mari se urca pe ramuri, iar de acolo pe o frunza pe care o prind cu picioarele. Apoi, se intind si prind cu mandibulele o alta frunza apropiata. Stau in aceasta pozitie pana cand ajung acolo cateva furnici mai mici, ce cara cate o larva. Larva secreta o substanta lipicioasa care se intareste in contact cu aerul. Furnicile mici misca larvele pe marginea celor doua frunze, ca si cand le-ar coase la masina. Cuibul este cusut astfel foarte repede. De departe, el pare un ghem de frunze ce atarna de o ramura.

Poate ca ai deja o casa a ta, poate ca stai cu chirie in casa altuia, ori stai la parinti. Indiferent de situatia in care te afli, Isus a promis ca-ti pregateste o locuinta noua, dar nu aici, pe pamant, ci in casa Tatalui Sau. El se tine totdeauna de cuvant. Singura conditie, pentru ca sa intri in posesia ei, este sa ai credinta in ceea ce a spus Dumnezeu.

Mirela Dascalu

 

Puterea de distrugere a unui tun

La Societatea pentru Istoria Tehnicii din Waldkraiburg a sosit ziua mult asteptata. Experimentul este gata sa inceapa. Cu ajutorul expertilor in armament, a fost construit un tun, copie fidela pana in cele mai mici detalii a celui folosit pe corabiile britanice ale secolului al XVI-lea. Tunul este mare, turnat, cu un diametru de aproximativ 20 de cm.

Echipa s-a plasat la o distanta suficient de mare, 25 de metri. Este aparata de saci cu ciment si de un perete blindat, gros de 25 mm. De ce au fost luate astfel de masuri? Relatarile martorilor din trecut descriu cat de mare era pericolul chiar si pentru tragatori. Tunurile, foarte grele, aveau un recul puternic si ieseau din locul unde fusesera fixate. Aproape nu exista tragator care sa nu aiba vreun deget lipsa sau sa nu fie pe jumatate surd din cauza zgomotului produs. Mai mult, 30% dintre ghiulele mergeau inapoi.

Dar, sa revenim la experiment. Tinta este pregatita: scanduri groase, asemenea celor de corabii, bine prinse unele de altele. Aparatul foto, care face 150 de fotografii pe minut, este la locul lui.

Expertul in armament umple teava tunului cu pulberea folosita in trecut, un amestec de sulf, salpetru si carbune sfaramat. Pulberea este bine apasata pe teava, apoi pune o ghiulea de fier. Dupa aceea, aprinde fitilul.
Liniste… Dintr-o data, se aude un zgomot ca de tunet, se vede o flacara, apoi ghiuleaua zboara ca si cum ar iesi dintr-un vulcan. Puterea exploziei este atat de mare, incat pamantul se cutremura. Desi a fost bine fixat, tunul s-a deplasat cu aproape 1 m inapoi. Tinta este sfaramata. Nici o corabie nu putea rezista unei asemenea lovituri.

Cum sa nu fie invinsa „invincibila” Armada spaniola cu astfel de arme puternice?

Oamenii se incred in armele lor din ce in ce mai sofisticate. Unii cred ca sunt chiar invincibili. Dar, vine o zi a razbunarii lui Dumnezeu. Armele nu vor mai avea nici un fel de importanta atunci.

„Iata ca lucrurile acestea vin si se intampla, zice Domnul Dumnezeu! Aceasta este ziua, despre care am vorbit. Atunci locuitorii cetatilor lui Israel vor iesi, vor arde si vor da prada flacarilor armele, pavezele si scuturile, arcurile si sagetile, lancile si sulitele… (Ezechiel 39:8-9)

Mirela Dascalu

 

Cunoscand vremea

Intr-o carte am gasit povestita o intamplare care mi s-a parut foarte interesanta, asa ca voi incerca sa ti-o redau si tie.

Cu multi ani in urma, in Laboratorul de Studii Agrochimice din Oradea, cativa lucratori au fost martorii unui lucru extraordinar, mai ales ca personajul principal era o… arahnida.

Se pare ca, de cateva zile, un paianjen incepuse o noua lucrare. In coltul geamului, in exteriorul lui, el tesea o panza pentru prins insecte.

Intr-o dupa amiaza, cerul a inceput sa se innoreze. Era semn ca se apropia sigur furtuna. Gandindu-se ca ploaia si vantul i-ar putea pune in pericol „opera”, paianjenul a trecut la lucru.

Din intamplare, un om se uitase pe geam si prinsese acest moment. El i-a facut atenti si pe ceilalti doi colegi ai lui. Spre surprinderea lor, ai au putut vedea cum paianjenul a inceput sa-si stranga plasa, de la extremitate spre interior, dupa care s-a retras in ascunzatoare cu plasa cu tot.

Nu au putut sa-si dea seama daca paianjenul a consumat efectiv firele, daca le-a facut ghem sau daca le-a infasurat pe un fel de mosor. Cert este ca, peste aproximativ o ora, afara s-a intunecat si a inceput o furtuna puternica, insotita de o ploaie torentiala. De abia dupa ce a trecut furtuna, iar geamul s-a uscat, paianjenul a iesit din nou afara si a inceput, cu truda, sa-si intinda iarasi plasa.

Este extraordinar ce capacitate de presimtire a avut paianjenul, si de cata intelepciune a dat dovada. Dumnezeu i-a oferit capacitatea de a sti cum este vremea si de a se proteja. Poate ca invatase din experienta ca este mai usor sa previi, decat sa repari o stricaciune.

Aproape toate creaturile sunt inzestrate cu capacitatea de a sti cum va fi vremea pentru a se adaposti. Ele se feresc din calea fenomenelor meteorologice nedorite.

Si oamenii pot sa intuiasca cum va fi vremea. Dar in ceea ce priveste vremurile?

“Drept raspuns, Isus le-a zis: „Cand se insereaza, voi ziceti: „Are sa fie vreme frumoasa, caci cerul este rosu.” Si dimineata, ziceti: „Astazi are sa fie furtuna, caci cerul este rosu-posomorat.” Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o deosebiti, si semnele vremurilor nu le puteti deosebi?” (Matei 16:2-3)

Poti sa-ti dai seama ce fel de vremuri vor veni? Esti gata sa faci fata timpului de criza care este gata sa se apropie?

Mirela Dascalu

 

Vegheaza!

La o departare de aproximativ douazeci de kilometri de un oras troneaza Vezuviul. Nu arata a fi periculos. Varful, desi are 1277 metri, este in ceata. O priveliste probabil obisnuita pentru servitorii si sclavii de aici. Si totusi, acesta a fost muntele care i-a distrus intr-o singura zi pe comerciantii din Pompei, pe oamenii aflati in cura la Herculaneum si pe aristocratii din Oplontis. Casele au fost ingropate sub un strat gros de cenusa si noroi, de aproape sapte metri.

Ce or fi simtit oamenii cand Vezuviul a inceput sa erupa pe neasteptate?

Dimineata de 24 august, anul 79 d.Hr. a fost pentru cei care locuiau in Pompei o dimineata ca oricare alta. Strazile erau pline de oameni. In centrul orasului era aceeasi aglomeratie ca in fiecare zi. Sclavii se grabeau in toate partile, pentru a indeplini misiunile incredintate de stapani. Adunati in grupuri, cativa oameni discutau ultimele noutati. In piata, tarabele erau incarcate cu marfuri de toate felurile, pentru toate gusturile.

In portul militar situat la cativa kilometri departare, o parte a flotei a aruncat ancora. Comandantul flotei, Pliniu cel Batran, are 80 de ani. Impreuna cu nepotul sau, Pliniu cel Tanar, este martor al catastrofei abatute asupra orasului. Insa, din curiozitate iese afara si moare dupa cateva minute, sufocat de gazele incandescente iesite din vulcanul in eruptie. Nepotul vede totul de la distanta. El este cel care a notat cu lux de amanunte cum a erupt vulcanul, insemnari care s-au pastrat pana astazi.

Nimic nu a prevestit ceea ce avea sa se intample. Oamenii isi duceau traiul linistit pana la un moment dat. Atunci totul a fost deja prea tarziu.

Asa va fi si la venirea Fiului Omului. Oamenii vor fi luati prin surprindere. De aceea Domnul Hristos ne avertizeaza. Iar sfatul Sau trebuie luat in serios:

“Luati seama la voi insiva, ca nu cumva sa vi se ingreuieze inimile cu imbuibare de mancare si bautura, si cu ingrijorarile vietii acesteia, si astfel ziua aceea sa vina fara veste asupra voastra. Caci ziua aceea va veni ca un lat peste toti cei ce locuiesc pe toata fata pamantului. Vegheati, deci, in tot timpul, si rugati-va, ca sa aveti putere sa scapati de toate lucrurile acestea, care se vor intampla, si sa stati in picioare inaintea Fiului omului.” (Luca 21:34-36)

Viorel Dascalu

This entry was posted in Devotionale and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>