Devotionale despre griji si ingrijorari

O lume nouă 

Cel care si-a inscris numele in istoria descoperirilor geografice ca fiind primul european care a strabatut Oceanul Atlantic prin partea sa centrala, in cautarea drumului spre “Indii”, a fost genovezul Cristofor Columb (1451-1506).

Acest om, plin de curaj a devenit autorul unui indraznet proiect respins de regele Portugaliei, dar acceptat de coroana spaniola. El a intreprins patru expeditii transatlantice, intre anii 1492-1504, in cursul carora a descoperit insulele Antilelor Mici si a inceput explorarea Americii Centrale si a continentului sud-american.

Desi nu si-a dat seama ca descoperise o “Lume Noua”, convins fiind chiar ca ajunsese in extremul Orient asiatic, de unde si numele de indieni dat localnicilor, Cristofor Columb este pe drept descoperitorul Americii.

In timpul ultimelor calatorii intreprinse de Columb si in deceniile urmatoare, spaniolii initiaza tot mai multe expeditii pentru cucerirea de noi pamanturi, generate indeosebi de “goana dupa aur”. Fara a consemna prea multe date geografice, ele incep sa contureze treptat pe hartile vremii tarmurile atlantice ale continentului aflat intre Europa si Asia.

Cum a reusit Columb sa inainteze in necunoscut? Unii presupun ca ar fi avut o harta a Antilelor inainte de a intreprinde prima dintre temerarele sale expeditii. Ce crezi ca este mai greu: sa strabati oceanele cu vaporul, pe orice vreme, sau sa-ti traiesti viata pe acest pamant, cu prapastiile si piscurile lui? Ambele lucruri sunt usoare daca mergi cu Dumnezeu.

Isus este prietenul nostru, si tot cerul este preocupat de viata noastra, iar ingrijorarea si teama noastra Il intristeaza pe Duhul Sfant.

Implinirea cu credinciosie a datoriilor zilei de azi reprezinta cea mai buna pregatire pentru provocarile zilei de maine. Doar ziua de azi ne apartine, si in aceasta zi trebuie sa traim pentru Dumnezeu. Noi trebuie sa incredintam in mana lui Hristos, prin consacrare solemna, toate planurile zilei respective, ca Domnul sa le implineasca in favoarea noastra, daca sunt conforme cu planul Sau.

“Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde.” (Ieremia 29:11)

© Viorel Dascalu 2010

Sursa: www.vioreldascalu.ro

Preocupat sau îngrijorat?

 

De mai multe ori pe parcursul unei saptamani (alteori, chiar pe parcursul aceleiasi zile), ne confruntam cu situatii pe care le-am numi delicate. Unele dintre ele cer o hotarare de moment, altele presupun un plan de bataie.

Majoritatea provocarilor (cand sunt cu adevarat provocari) ajung sa ne marcheze intr-o asemenea masura, incat pentru moment e posibil sa ne simtim coplesiti. Si asta chiar daca am mai avut de a face cu situatii asemanatoare sau chiar identice. Pana (sau mai ales) si starea fiziologica se schimba, corpul resimtind din plin o revarsare de adrenalina.

E posibil ca intr-o atare situatie sa gasesti rezolvarea problemei? Poate ca dezechilibrul interior este provocat de fapt de persoanele din exterior care, gandim noi, ar fi afectate intr-o oarecare masura, sau de relatia cu aceste persoane, care s-ar schimba in aceste conditii.

Cred insa ca fiecare din noi a experimentat seninul de dupa furtuna, cand am vazut de fapt ca norii ce pareau sa aduca grindina, au adus doar o ploaie de vara. Nu trebuie sa negam efectele uneori devastatoare ale furtunii, dar nici sa hiperbolizam dimensiunile ei.

Cati dintre noi, de exemplu, nu s-au ingrijorat la un moment dat cu privire la un lucru de importanta capitala pentru ei? Si daca am facut-o si recunoastem ca este o reactie normala, pentru ca in felul acesta omul este indemnat la actiune, ne spunem ca de fapt acesta este un insinct.
Asadar, ar trebui sa il aiba si fiintele ce apartin regnului animal. Si chiar daca am ajuns la aceasta concluzie, vom vedea ca ele, animalele, sunt lipsite de acest instinct, al ingrijorarii, si ca nici nu duc lipsa de el.

Acest fapt este perfect redat in cuvintele lui Isus Hristos:

„Uitati-va la pasarile cerului: ele nici nu seamana, nici nu secera, si nici nu strang nimic in granare; si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decat ele? Si apoi, cine dintre voi, chiar ingrijorandu-se, poate sa adauge un cot la inaltimea lui?”
(Matei 6:26-27)

Asadar, iata ca posedam un instinct pe care nu il avem in comun cu restul vietuitoarelor pe acest pamant si care nu ne este de folos in legatura cu acest pamant.

Daca imi ramane ceva de care sa ma ingrijorez este preocuparea pentru Imparatia viitoare si pentru cine va fi acolo.

© Viorel Dascalu 2010

Domnul poarta de grijă 



“Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” 
Matei 6:33

Iata o poveste interesanta despre nevoia de a privi in sus si despre credinta atat de necesara:

Era odata un om care nu avea nimic de mancare pentru familia lui. Avea doar o pusca veche si 3 gloante, asa ca s-a decis sa mearga in padure si sa vaneze ceva. Cum mergea el asa, a vazut un iepure. Fericit, a apasat repede pe tragaci, dar a ratat. Posomorat, a mers mai departe si nu dupa mult timp a vazut o veverita, dar cand s-o impuste aceasta a fugit. Un alt glont pierdut. Omul si-a continuat drumul si nu dupa mult timp a vazut un curcan salbatic intr-un copac – dar nu mai avea decat un glont. Apoi a auzit o voce care-i zicea: “Roaga-te mai intai, tinteste sus si concentreaza-te”.

Totusi, in acelasi timp, el a vazut o caprioara care in comparatie cu curcanul salbatic era o prada mult mai buna. A lasat curcanul si si-a indreptat pusca spre caprioara, dar apoi a vazut un sarpe cu clopotei apropiindu-se de piciorul lui, gata sa-l muste, asa ca automat a indreptat pusca spre el. Cand sa-l impuste, a auzit din nou acea voce care-i spunea: “Roaga-te mai intai, tinteste sus si concentreaza-te!”. Asa ca omul s-a hotarat sa asculte vocea.

S-a rugat, a tintit sus si a impuscat curcanul salbatic. Glontul a iesit din curcan si a omorat caprioara. Manerul pustii a cazut, a lovit sarpele in cap si acesta a murit. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Atunci cand arma s-a descarcat, forta impuscaturii l-a aruncat pe om intr-un lac. Cand s-a ridicat si s-a uitat in jur, a observat ca are buzunarele pline de pesti, o caprioara si un curcan. Iar sarpele era mort doar pentru faptul ca omul a ascultat.

De multe ori, ne gandim ca problemele noastre sunt prea mici pentru Dumnezeu sau ca El nu asculta rugaciunile noastre. Sarpele, Satana, vrea ca noi sa gandim in acest fel. El ne distrage atentia intotdeauna de la Domnul. Dar Dumnezeu ne-a promis ca toate lucrurile sunt posibile prin El.

Nu conteaza cat de grea ar putea fi o situatie. Trebuie sa fim constienti si increzatori ca prin Domnul ea ar putea avea o rezolvare miraculoasa.

Deci… roaga-te mai intai, tinteste sus si apoi vei birui!

Viorel Dascalu

Frunzele 

Te-ai intrebat vreodata de ce frunzele au forma pe care o au? Pentru a lamuri o parte din taina, iti propun un experiment. Alege o bucata de carton sau hartie mai groasa si taie din ea patru forme: (1) un dreptunghi, (2) un cerc si (3 si 4) doua forme de frunze. Cauta un pai sau un furtun mic, indoaie-i capatul si prinde-l cu scotch de una din „frunzele” de hartie – spre exemplu, de cea dreptunghiulara.

Asaza capatul celalalt al furtunului in dreptul unui un robinet si da drumul la apa astfel incat sa picure incet. Observa ce se intampla. Pe „frunzele” de forma rotunda sau dreptunghiulara, apa se aduna pana ce „frunza” se indoaie sau se rupe. Daca frunzele adevarate ar avea aceasta forma, ploaia le-ar strica destul de rau. Pana la sfarsitul unei veri ploioase nu ai mai deosebi frunza unui tei de cea a unui stejar! Insa formele frunzelor adevarate indreapta apa spre anumite puncte, de unde se scurge fara sa faca frunzei nici un rau. Fiecare frunza are propriul ei sistem de canalizare.

Poti repeta experimentul cu frunze adevarate.In fiecare zi, ai parte nu numai de vreme insorita, ci si de ceva ploaie – uneori doar cateva picaturi, alteori furtuni ingrozitoare. Cineva te inghionteste in autobuz – o picatura se prelinge rece peste buna ta dispozitie. Fratele mai mic ti-a pierdut pixul preferat – inca o picatura. Profesorul sau seful se rasteste la tine – deja se aduna cam multe. Si poate ca vine si o zi in care treci printr-un accident de masina sau cineva drag se imbolnaveste – o furtuna serioasa.

Ce faci cand aceste suvoaie reci se scurg peste tine, amenintand sa te indoaie, sa te rupa? Le lasi sa se adune pana ce tensiunea este insuportabila, pentru ca atunci deodata sa se sparga totul in capul celor din jur?

Gandeste-te azi la un canal de scurgere a tensiunii pe care ai putea sa-l folosesti in viata ta. Poate te vei hotari sa petreci minutele dinainte de culcare in compania Bibliei, sau sa te plimbi cateva minute in jurul casei. Nu uita nici sfatul dat de Domnul Isus in textul acesta:

Matei 6:34: ”Nu va ingrijorati dar de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei.”

Ingrijorarea te poate distruge. Nu o pastra pentru tine! Dar nici nu o da la altii!

© Viorel Dascalu 2010

Sursa www.vioreldascalu.ro

This entry was posted in Devotionale. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>