Desăvârşiţi în Hristos

Desăvârşiţi în Hristos

„…spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.” (Efes. 1:6)
„Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
(Mat. 3:17)

Introducere

Biblia ne spune să ne aşteptăm la manifestarea darului profeţiei în zilele din urmă (Ioel 2:28-31) şi, de asemenea, că poporul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului va ţine poruncile lui Dumnezeu şi va avea mărturia lui Isus Hristos (Apoc. 12:17). Defineşte „mărturia lui Isus” ca fiind „duhul proorociei” (Apoc. 19:10). Duhul proorociei este Duhul Sfânt care lucrează pentru a aduce darul profetic, poporului lui Dumnezeu, aşa cum este numit „Duhul adevărului” pentru că tot El „conduce în tot adevărul” (Ioan 16:13). Mesajele pe care profeţii lui Dumnezeu le aduc sunt rezultatul lucrării Duhului profeţiei care aduce solia sau mărturia lui Hristos la poporul lui Dumnezeu.

Este acesta un adaos la Biblie sau poate chiar un înlocuitor al Scripturilor? Nu. Chiar dacă Dumnezeu a promis că va trimite profeţi în zilele din urmă, Biblia este deja completă; ea prezintă omenirii mesajul esenţial al lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Totodată, în mila Sa, Dumnezeu poate să trimită poporului Său din timpul sfârşitului mesaje profetice care să-l ajute să înţeleagă şi să aplice Cuvântul Sfânt la situaţiile cu care se va confrunta.

Ellen White scrie astfel: „Dragă cititorule, îţi recomand Cuvântul lui Dumnezeu ca regulă a ta de credinţă şi practică. Prin acest Cuvânt urmează ca să fim judecaţi. În acel Cuvânt a făgăduit Dumnezeu să dea viziuni în “zilele de pe urmă”; nu pentru o nouă regulă a credinţei, ci pentru mângâierea poporului Său şi pentru a-i îndrepta pe cei care se rătăcesc de la adevărul Bibliei.” (Experienţe şi viziuni, pag. 78).

Astăzi vom explora un subiect spre a ilustra funcţia acestor scrieri profetice. Este o zonă în care copiii credincioşi ai lui Dumnezeu au uneori nevoie de mângâiere şi unde se pot găsi în pericolul de a se abate de la adevăr. Are de-a face cu modul în care putem fi îndreptăţiţi şi cum putem şti că suntem îndreptăţiţi. Toţi suntem fiinţe omeneşti nedesăvârşite. Ne primeşte Dumnezeu? Care este atitudinea Lui faţă de noi? Cum putem umbla împreună cu El?

Biblia ne dă răspunsuri la aceste întrebări, dar uneori noi nu le vedem sau nu le înţelegem. Scrierile lui Ellen White ne ajută să vedem mai clar învăţătura Bibliei cu privire la această problemă. Ele ne aduc mângâierea atât de necesară cu privire la acest subiect dificil. De aceea vă invit la o călătorie prin Biblie şi scrierile lui Ellen White, pentru a vedea cum nişte fiinţe omeneşti păcătoase pot fi făcute „desăvârşite în Hristos”. Vom începe prin a vorbi despre necazul nostru.

I. Nimeni nu este neprihănit
Nimeni, indiferent de cât neprihănit ar deveni, nu poate fi suficient de neprihănit pentru a fi mântuit. Biblia spune despre oameni că „niciunul nu este neprihănit, niciunul măcar” (Rom. 3:10). Chiar şi giganţii spirituali, ca Moise, Daniel, Pavel sau Ioan, nu ar fi putut fi mântuiţi în virtutea neprihănirii lor abundente. Ei nu puteau fi atunci – şi nici noi, astăzi – suficient de neprihăniţi pentru a fi mântuiţi. Doar Hristos este îndeajuns de neprihănit, iar noi suntem neprihăniţi doar în neprihănirea Lui.

Aceasta este teologia speranţei, iar orice alt tip de teologie nu poate decât să conducă la disperare. Se cere neprihănire perfectă şi este nevoie de perfecţiune totală. Performanţele noastre cele mai bune, chiar şi cu ajutorul lui Dumnezeu, nu sunt suficient de bune. Prin urmare speranţa noastră cea mare este în neprihănirea Lui, dacă ne predăm lui Hristos şi umblăm împreună cu El. Biblia ne spune clar că „pe Cel care n-a cunoscut nici un păcat”, Dumnezeu „L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2Cor. 5:21).

Bunătatea lui Dumnezeu ne conduce la pocăinţă (Rom. 2:4) şi în mila Lui, El ne dă pocăinţa (Fapte 5:31, 11:18). El ne asigură că „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1Ioan 1:9). Putem spune atunci cu încredere că suntem neprihăniţi în neprihănirea Lui, vrednici în vrednicia Lui şi desăvârşiţi în desăvârşirea Lui. Iar aceasta ne aduce la următorul punct din studiul nostru: poate găsi Dumnezeu vreodată plăcere în noi?

II. Dumnezeu găseşte plăcere în noi

Ellen White s-a pronunţat în mod echilibrat în această zonă crucială a îndreptăţirii şi neprihănirii. În mod cert a predicat o teologie a speranţei. Acest lucru este evident în comentariile sale atât de încurajatoare cu privire la plăcerea pe care Tatăl a găsit-o în Fiul, cu ocazia botezului, şi legătura pe care o are acest fapt cu fiecare dintre noi. Mat. 3:17 ne spune că atunci când Isus a fost botezat, un glas s-a auzit din ceruri spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”

Înainte, ori de câte ori citeam aceste cuvinte încurajatoare, mă simţeam oarecum exclus. La urma urmelor, această declaraţie minunată era adresată lui Isus cel desăvârşit, nu nedesăvârşitului de mine– sau poate că nu doar Lui? Ah, cât îmi doream să fiu pe placul Tatălui ceresc! Însă se părea că cu cât mai tare mă străduiam, cum atât mai greu îmi era să am în mod real această experienţă în viaţa mea. Mă întrebam de ce ar fi nevoie ca să aud cuvintele Lui încurajatoare spuse şi în dreptul meu? Puteam îndrăzni să-mi imaginez ceva aşa de glorios? Cine eram eu să gândesc măcar că Dumnezeu ar putea vreodată să găsească plăcere în mine aşa cum găseşte în Isus?

Apoi am descoperit afirmaţia încurajatoare din Hristos, Lumina lumii, pag. 114, care mi-a arătat clar că dorinţa mea arzătoare putea deveni o realitate. Observaţi cum aplică textul biblic la situaţia noastră specifică. Iată o afirmaţie care reflectă teologia speranţei predicată de Ellen White:

Cuvintele spuse lui Isus la Iordan – “Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” - cuprind întregul neam omenesc. Dumnezeu I-a vorbit lui Isus ca reprezentant al nostru. Oricât am fi de păcătoşi şi slabi, noi nu suntem aruncaţi ca fără valoare. El ne-a primit “în Preaiubitul Lui” (Efes. 1,6). Slava aşezată asupra lui Hristos este o chezăşie a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi… Prin păcat, pământul a fost despărţit de cer şi înstrăinat de legăturile cu el; dar Isus l-a legat din nou de tronul slavei. Iubirea Lui l-a înconjurat pe om şi a ajuns la cerurile preaînalte. Lumina, care prin porţile deschise ale cerului a venit asupra Mântuitorului nostru, va veni şi asupra noastră când ne rugăm pentru ajutor în a ne împotrivi ispitei. Glasul care i-a vorbit lui Isus îi spune fiecărui suflet credincios: “Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.

Aşadar, am văzut că (1) niciunul dintre noi nu este îndeajuns de neprihănit ca să fie mântuit, dar că Isus a asigurat neprihănirea de care avem nevoi şi (2) în Hristos, Dumnezeu poate spune despre noi ceea ce a spus despre Isus: „Acesta este copilul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea”. Aceasta ne aduce la partea a 3-a a studiului nostru, despre lupta pe care o purtăm pentru primirea, încrederea şi trăirea acestei relaţii cu Dumnezeu. În esenţă este o –

III. Luptă pentru încredere şi supunere

Această făgăduinţă minunată că Îl vom auzi pe Dumnezeu exprimându-şi aprobarea în dreptul nostru, al fiecăruia, este reală, însă – la fel ca toate făgăduinţele lui Dumnezeu – este condiţionată. Pentru a-I fi pe plac Tatălui, ca şi copii ai Săi, trebuie să ne încredem în Isus, să ne predăm pe noi înşine Lui şi să umblăm cu El zi de zi. Dificultatea şi provocarea constă în a rămâne în această relaţie vitală. Diavolul lucrează în permanenţă ca să submineze relaţia de încredere dintre Tatăl ceresc şi noi, copiii Lui preaiubiţi. Aceasta a încercat să facă şi cu Isus, în pustie, după botezul Lui.

Observaţi că la finalul relatării botezului, în Luca 3, Isus auzise glasul Tatălui reafirmând relaţia de încredere cu El, pentru ca la începutul cap. 4, să audă glasul diavolului aruncând umbre de îndoială asupra acestei relaţii de Tată-Fiu. „Dacă eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu….” (vers. 3). Aceeaşi strategie o aplică şi cu noi. Arhi-înşelătorul ştie prea bine că dacă reuşeşte să ne zdruncine încrederea în această relaţie, victoria va fi a lui. Şi încearcă iarăşi şi iarăşi, pândind momentul oportun.

Diavolul este atât de subtil că şi atunci când suntem în braţele iubitoare ale Tatălui, el vine să bată la uşa inimii noastre, insinuând îndoiala şi semănând descurajarea şi neîncrederea. El duce război asupra inimilor şi minţilor noastre deoarece „mii de ani, diavolul a făcut experimente cu proprietăţile minţii omeneşti şi a ajuns s-o cunoască foarte bine” (Selected Messages, 2, pag. 352-353).

El joacă jocuri psihologice subtile cu minţile noastre, mai ales acum că ştie că timpul lui e scurt. Armele preferate sunt îngrijorarea, anxietatea, regretul şi descurajarea – toate pentru a ne smulge de lângă Hristos. Ellen White ne atenţionează că „atunci când trecem prin încercări, nu trebuie să ne agităm şi să ne îngrijorăm. Să nu ne răzvrătim sau să ne desprindem din mâna lui Hristos prin îngrijorare.” (Signs of the Time, 5 feb. 1902). Este pe cât de uimitor, pe atât de adevărat că putem aluneca din braţele lui Hristos în braţele diavolului, doar prin nelinişte şi îngrijorare.

Atunci care este soluţia la această problemă? Citând Evrei 12:2, Elen White scria: „Priviţi la Isus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei voastre. Întoarceţi-vă atenţia de la subiectele care vă posomorăsc şi vă întristează, ca să nu deveniţi agenţi ai vrăjmaşului, sporind întunecarea şi întristarea…Chiar dacă încercări grave vor veni asupra voastră, voi trebuie să priviţi în sus şi să vedeţi lumina în Isus” (This Day With God, pag. 233).

Totodată, aduceţi-vă aminte că diavolul joacă rolul acuzatorului în curtea de judecată a marii lupte. Dar Biblia ne spune că „dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Apărător, pe Isus Hristos cel Neprihănit.” (1Ioan 2:1). Hristos este Avocatul nostru priceput; El nu va pierde nici un caz dacă noi vom continua să ne agăţăm de El şi să ne bizuim întru totul pe El. Iar preţul apărării noastre deja a fost plătit: sângele Lui preţios vărsat pe Golgota (vezi vers. 2)! Noi jucăm rolul acuzaţilor în această sală de judecată. Şi după cum în tribunalele pământeşti, acuzaţii nici nu ascultă, nici nu discută cu acuzatorii lor, nici noi să nu ascultăm, nici să nu discutăm cu acuzatorul nostru, decât să-i spunem: „Satano, vorbeşte cu Avocatul meu. Sângele preţios al lui Hristos este preţul apărării mele.”

Când privim la Isus în acest mod, încrezându-ne în El, supunându-ne Lui, umblând împreună cu El, aflăm o bucurie la care –

IV. Diavolul tremură şi fuge

Chiar şi atunci când simţim că suntem slabi, dacă ne bizuim pe Hristos şi rămânem supuşi Lui, slăbiciunile noastre devin tari în puterea Lui. Ioan a scris despre relaţia noastră cu Tatăl ceresc şi impactul asupra victoriei noastre asupra lui Satan. „Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu, şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume.” (1Ioan 4.4). Cu siguranţă că nu ne putem pune cu diavolul şi dacă încercăm să ne opunem prin propriile noastre puteri, el ne înfrânge fără excepţie. Însă în acest război spiritual, nu urmează să ne împotrivim lui singuri, ci împreună cu Hristos. Apostolul Iacov ne prezintă trei etape progresive în câştigarea biruinţei asupra diavolului, dintre care două implică lucruri pe care noi trebuie să le facem: „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7). Aplicarea acestui sfat ne asigură înfrângerea diavolului.

Mai întâi, ne supunem pe noi înşine lui Dumnezeu şi El ne va acoperi cu neprihănirea Lui şi ne va ocroti cu scutul Lui. Uniţi cu El, formăm un front formidabil. Isaia 59:19: „când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.” Este un steag puternic pe care El îl înalţă pentru noi împotriva vrăjmaşului şi care reprezintă tăria Lui, nu a noastră.

În al doilea rând, împreună cu Hristos (niciodată singuri) ne împotrivim diavolului. El ne spune la fel cum le-a spus şi copiilor lui Iuda şi lui Iosafat: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu…Aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.” (2Cr. 20:15,17). Şi din cauză că Hristos este mult mai abil decât noi, putem fi siguri de victorie. Tot ce cere El este să ne punem la dispoziţia priceperii şi puterii Lui. Ellen White a scris: „Cel plin de Duhul lui Hristos locuieşte în Hristos. Lovitura care a fost ţintită împotriva lui cade asupra Mântuitorului, care îl înconjoară cu prezenţa Sa.” (Gânduri de pe Muntele fericirilor, pag. 71).

În al treilea rând, rezultatul este că diavolul va fugi de la noi. Adesea se întâmplă ca de fapt copiii lui Dumnezeu să fugă dinaintea diavolului; ar fi timpul să o mai ia şi el la fugă. Căci atunci când Îl vede pe Isus în noi şi în jurul nostru, renunţă deoarece pentru a lupta împotriva noastră ar trebui să lupte împotriva lui Isus.

Gândiţi-vă la aceste cuvinte încurajatoare din Hristos, Lumina lumii, pag. 131: „Noi nu ne putem salva singuri din puterea ispititorului… atunci când încercăm să-i stăm împotrivă prin puterile noastre, ajungem cu siguranţă o pradă a vicleniei lui. Însă “Numele Domnului este un turn; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost” (Prov. 18,10). Satana tremură şi fuge din faţa celei mai slabe fiinţe care găseşte adăpost în numele acesta puternic.”

Simţi că eşti slab spiritual, că eşti cel mai slab dintre toţi? Atunci aşează-ţi încrederea în numele formidabil al lui Isus. Lasă-L să te acopere ca un scut inexpugnabil şi să te apere ca un turn puternic. Şi astfel am ajuns la ultima parte a acestui proces –

V. Dându-ne toată silinţa

Hristos face totul pentru a ne face desăvârşiţi în El; dar care este partea noastră în acest proces? Partea noastră este să cooperăm cu El, punându-ne cu totul la dispoziţia Lui. Rolul important pe care-l jucăm, prin harul şi puterea Lui, este să ne facem partea, ceea ce putem, dându-ne toată silinţa. Aceasta nu este o chestiune de „neprihănire însumată”, prin care noi am aduce o parte din neprihănire şi Dumnezeu ar completa restul. Nu, ci este neprihănirea lui Isus de la început la sfârşit.

„Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Biblia spune: „Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur,…, căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea.” (Fil. 2:12,13) În voire şi făptuire, noi nu putem face decât ceea ce El lucrează în noi. El este la lucru în noi pentru a produce orice bine pe care-l facem şi neprihănirea Lui este ceea ce compensează lipsurile noastre. În mila şi harul Lui, El vine la noi acolo unde ne găsim, ne schimbă vieţile în bine şi ne acoperă lipsurile.

Să nu vrem noi să ne dăm toată silinţa pentru un Dumnezeu atât de îndurător? Să nu fie acesta răspunsul inimii noastre la harul Lui? Isus cunoaşte aceste dorinţe ale inimii noastre. Cât de recunoscători ar trebui să fim că Domnul priveşte la inimă şi ne înţelege deplin motivele noastre cele mai adânci. Alţi oameni pot să ne înţeleagă greşit şi să ne conteste motivaţiile, dar noi putem avea încredere că Dumnezeul nostru atotştiutor şi atot-iubitor ne înţelege. Iar El se apropie de noi, în mila Sa, ca să ne acopere cu neprihănirea Fiului Său, primindu-ne ca desăvârşiţi şi compleţi în Preaiubitul Lui. „Când în inimă există dispoziţia de a asculta de Dumnezeu, când se depun eforturi în această direcţie, Isus primeşte această dispoziţie şi aceste eforturi drept slujirea cea mai bună a omului, suplinind deficienţele cu propriul Său merit divin.” (Selected Messages, 1, pag. 382).

Aşadar, ce înseamnă să fii îmbrăcat cu haina neprihănirii lui Hristos? Ellen White ne dă un răspuns foarte clar în această privinţă. „Hristos priveşte la duh şi atunci când ne vede purtându-ne povara cu credinţă, sfinţenia Lui desăvârşită face ispăşire pentru lipsurile noastre. Atunci când ne dăm toată străduinţa, El devine neprihănirea noastră” (ibid., pag. 368, italicele adăugate). Hristos a făcut totul cu toată puterea pentru noi. Cum nu am face şi noi la fel pentru El?

Apostolul Pavel îi asigura pe coloseni de o astfel de desăvârşire glorioasă în Hristos: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” (Col. 2:9,10). Această încredinţare se aplică şi la noi, cei de azi, când ne supunem vieţile cu toată inima, Lui, şi umblăm împreună cu El, la fel ca Enoh. Aceasta este singura cale pe care vom umbla cu El în ceruri – umblând cu El în această lume, iar atunci când va veni a doua oară, să ne putem continua umblarea cu El în slavă.

Însă pe acest pământ, nu ne vom simţi niciodată auto-suficienţi sau că am fi atins ţinta, ci mereu vom avea sentimentul insuficienţei noastre şi nevoia de desăvârşirea Lui. Sfinţirea nu este un obiectiv în sine, ci un mod de viaţă. Acum ascultaţi cu atenţie, căci „un glas îi vorbeşte din Cuvântul lui Dumnezeu. Cu uimire aude mesajul: ‚Eşti deplin în El’ (Col. 2:10). Acum sufletul lui este în pace. Nu mai trebuie să se căznească să găsească o vrednicie în el însuşi, o faptă meritorie prin care să câştige favoarea lui Dumnezeu.” (Reflecting God, pag. 76).

Prin urmare, vrednicia noastră este doar vrednicia Lui, neprihănirea noastră este doar neprihănirea Lui. Nu este o lucrare dificilă, ci o lucrare a inimii. Nu presupune trudă şi epuizare, ci revărsarea dragostei răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi a neprihănirii care ne împuterniceşte şi ne propulsează înainte şi în sus, cu Isus. Ce gândim atunci când auzim de nevoia de a fi îmbrăcaţi cu haina neprihănirii lui Isus? Cum funcţionează aceasta în viaţa cotidiană?

Iată ce ne spune Ellen White: „Când ne supunem Domnului Hristos, atunci inima noastră este unită cu inima Lui, voinţa noastră se cufundă în voinţa Lui, mintea noastră devine atunci una cu mintea Lui, iar gândurile sunt robite Lui. Atunci, noi trăim viaţa Lui. Aceasta înseamnă să fii îmbrăcat cu haina neprihănirii Sale.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 312, italicele adăugate).

Ne vom preda pe noi înşine lui Hristos, voinţa noastră voinţei Lui, unindu-ne gândul cu gândul Lui? Atunci vom fi primiţi în Preaiubitul, Dumnezeu ne va privi ca pe copiii Lui iubiţi, în care Îşi găseşte plăcerea, vieţile noastre vor fi transformate prin harul şi puterea Lui, noi vom fi desăvârşiţi în Hristos! Îi vom spune DA astăzi şi în fiecare zi, pentru ca această experienţă minunată a umblării cu Hristos să fie a noastră, personală?

Dr. Philip G. Samaan, Profesor Religie, Southern Adventist University

Sursa: http://resursepredici.blogspot.com

This entry was posted in Diverse and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>