Dar daca pacatuiesc?

 


Dar daca pacatuiesc?

In ultimele saptamani am privit impreuna la istoria lui Iosif si a ispitirii sale de catre nevasta lui Potifar. In primul nostru studiu am vazut natura si puterea ispitei, iar in al doilea studiu am vazut secretul vietii sale spirituale, care l-a ajutat pe Iosif sa nu pacatuiasca.

Cand citim o povestire ca aceasta, ne simtim incurajati. Avem aici istoria unei mari victorii. O victorie care, fara indoiala, e inregistrata atat in cer cat si pe paginile Cuvantului lui Dumnezeu pe care il avem inaintea noastra pentru studiu. Dar cand citim povestirea nu ne limitam la simpla lectura a unei mari victorii, pentru care ne bucuram si prin care suntem incurajati. O citim ca pe o relatare exacta din punct de vedere istoric a unui lucru ce s-a petrecut in viata unui om credincios care traia intr-o lume stricata.

De fapt, e vorba de un om nu chiar atat de diferit de noi, care traia intr-o lume nu chiar atat de diferita de lumea in care traim noi. Drept urmare, ajungem inevitabil sa ne comparam cu el. Uneori comparatia ne e favorabila. Privim in urma la vietile noastre si recunoastem ca, in calitatea noastra de crestini, au fost momente in care, prin harul lui Dumnezeu, am putut fi biruitori, asa cum a fost si Iosif.

Dar alteori, din pacate, comparatia nu ne e favorabila.. Privim in urma la vietile noastre si ne amintim de acele momente in care nu am fost ca Iosif. El a rezistat ispitei, iar noi ne amintim ocaziile cand am cedat. Intotdeauna exista tentatia, cand ne amintim de acele ocazii, sa ne spunem ca din acest motiv istoria lui Iosif nu e relevanta pentru noi. Astfel ca, daca ne putem identifica cu el in victoria sa, e in regula, dar daca am cazut, nu stiu cum se face dar toata istoria lui n-are nimic de-a face cu situatia noastra. Si ne trezim uneori cu un gand, venit fara indoiala de la diavol, care ne spune ca prin urmare putem la fel de bine sa continuam sa pacatuim. Pentru ca, pana la urma, noi am pierdut batalia si de-acum nu mai putem face nimic in privinta aceasta.

Din cauza acestui mod de gandire, as vrea sa intrerup studiul principal din Genesa 39 si sa trec la Psalmul 51, care ne arata raspunsul Regelui David la o situatie asemanatoare cu cele pe care ni le amintim din vietile noastre. Avem aici cazul unui om care, spre deosebire de Iosif, nu a rezistat ci a cazut. Marele Rege David, preacurvind cu Bet-Seba. Sa vedem, prin urmare, modul in care a raspuns el acestei situatii si, mai presus de toate, felul in care si-a marturisit pacatul si a fost ridicat de Dumnezeu, poate fi aplicat la fiecare dintre noi intr-un mod cat se poate de personal.

Acest psalm ne este prezentat ca fiind compus de David, cand profetul Natan a venit la el dupa ce David a preacurvit cu Bet-Seba. Cand Doamna Potifar l-a ispitit pe Iosif, Iosif a fugit din fata ispitei si a evitat capcana. David a facut exact invers. Ni se spune ca David se gasea odata in Ierusalim, pe acoperisul palatului sau, cand a privit peste drum la o alta cladire in care a vazut-o pe Bet-Seba scaldandu-se.

David s-a simtit atras de ea asa ca a trimis pe cineva sa se intereseze cine era femeia. In momentul in care a aflat ca era nevasta lui Urie Hetitul, David ar fi trebuit sa renunte sa se mai gandeasca la ea. Dar in loc sa renunte el a facut exact contrariul lucrului facut de Iosif. El a invitat-o pe Bat-Seba la palat si a preacurvit cu ea. Cand a aflat ca Bet-Seba a ramas insarcinata in urma relatiei lor, mai intai l-a adus pe Urie inapoi si l-a trimis sa stea cu nevasta-sa, ca sa creada ca copilul e al lui. Dar Urie, care avea un puternic simt al datoriei sale de soldat si care stia ca locul lui era impreuna cu ostirea Domnului pe campul de lupta, a refuzat sa se duca acasa si a dormit la poarta palatului. Atunci David n-a mai avut ce face si l-a trimis inapoi la lupta, cu mesajul ca Urie sa fie trimis in prima linie iar soldatii care lupta alaturi de el sa se retraga, astfel incat Urie se fie ucis. David nu l-a ucis personal pe Urie, dar cu siguranta a facut-o indirect, asa ca era vinovat nu doar pentru primul pacat, preacurvia, ci si pentru crima cu care a incercat sa isi acopere pacatul.

A fost o perioada ingrozitoare. Lunile au trecut una dupa alta. Aproape un an mai tarziu, Dumnezeu l-a trimis pe profetul Natan la David cu o pilda care l-a facut sa inteleaga adevarul si a descoperit vina regelui. Marele miracol in urma acelei intalniri este acela ca Dumnezeu a adus peste David o pocainta autentica, adanca si completa. Iar Psalmul 51 este rezultatul acesteia. In acest psalm David isi marturiseste pacatul si o face intr-o succesiune de idei care ne descopera calea de urmat atunci cand ne gasim intr-o situatie asemanatoare sau in oricare alta, cand am pacatuit. Are patru pasi. Mai intai e marturisirea pacatului. Apoi vine curatirea prin credinta si jertfa rascumparatoare. Pe urma e duhul nou creat inauntrul nostru iar ultima e comunicarea sau proclamarea harului lui Dumnezeu care a facut posibila o mantuire asa de mare.

Prima parte, cea a marturisirii, are la randul ei doua parti. Prima e apelul initial la mila lui Dumnezeu, care e baza marturisirii ce urmeaza, iar a doua e chiar marturisirea. David pune mila la inceput deoarece recunoaste ca daca Dumnezeu n-ar fi milostiv, n-ar mai avea ce cauta inaintea Lui. Observati cum o spune el. Versetul 1: “Ai mila de mine, Dumnezeule, in bunatatea Ta! Dupa indurarea Ta cea mare…”

De trei ori in trei randuri ale psalmului, David subliniaza mila lui Dumnezeu, ca si cum ar spune: “Doamne, daca nu ai mila de mine, nu mai am nici o speranta. Nici macar nu ma pot apropia sa-mi marturisesc pacatul.”
Asculta, dreptatea lui Dumnezeu te va trimite in iad. Asa e drept. Tu si cu mine nu vrem dreptatea lui Dumnezeu. Vrem mila lui Dumnezeu. Bazat pe aceasta se roaga David.

Vedeti, mila mai face inca ceva. Mila, atunci cand o intelegem pe deplin, ne face sa pretuim si sa iubim mila. Si, mai mult decat toate, sa Il pretuim pe Cel ce e milostiv. Marele Charles Haddon Spurgeon are un bun comentariu la aceasta parte a Psalmului 51 si explicatia lui demonstreaza ce am spus mai devreme. Spurgeon a scris astfel: “In vremea cand Il consideram pe Dumnezeu un tiran, ma gandeam la pacat ca la ceva nesemnificativ, dar cand L-am cunoscut ca Tata al meu, atunci am plans numai la gandul ca am putut sa ma impotrivesc Lui. Cand credeam ca Dumnezeu e aspru mi-era usor sa pacatuiesc, dar cand am aflat ca El e atat de bland, atat de bun, atat de plin de compasiune, m-am batut cu pumnii in piept de durere ca am putut sa ma razvratesc impotriva Celui care m-a iubit atat de mult si mi-a vrut binele.”

Cand am pacatuit si cand, prin harul lui Dumnezeu, ne-am venit in fire ca fiul risipitor intr-o tara indepartata, trebuie sa ne amintim ca Tatal nostru, Tatal nostru din ceruri este un Tata ceresc bun, iubitor si milostiv.
Daca te gasesti intr-o astfel de situatie, deschide la Psalmul 51 si citeste primul verset. “Ai mila de mine, Dumnezeule…” Dumnezeu e milostiv. “…in bunatatea Ta!” Dumnezeu e un Tata ceresc iubitor. “Dupa indurarea Ta cea mare, sterge faradelegile mele!”

Deci, dupa ce s-a apropiat de Dumnezeu bazandu-se pe mila Sa, David continua marturisindu-si pacatul. Versetele 3 la 5: “Caci imi cunosc bine faradelegile, si pacatul meu sta necurmat inaintea mea.Impotriva Ta, numai impotriva Ta, am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta; asa ca vei fi drept in hotararea Ta, si fara vina in judecata Ta. Iata ca sunt nascut in nelegiuire, si in pacat m-a zamislit mama mea.”

N-ar mai trebui sa subliniem faptul ca pacatul trebuie marturisit. Dar trebuie sa o facem, pentru ca orice marturisire e dificila pentru noi. Ne e greu sa o facem chiar la nivel uman. Ganditi-va la ultimele saptamani sau la anul trecut si intrebati-va de cate ori i-ati spus cuiva un sincer “Imi pare rau”. Banuiesc ca nu de prea multe ori, sau poate chiar niciodata. Iar apoi, dupa ce v-ati pus aceasta intrebare, continuati-va cercetarea cu inca o intrebare: De cate ori ar fi trebuit sa spun “Imi pare rau” saptamana trecuta sau anul trecut?

Cand veti pune cele doua statistici fata in fata, veti vedea cat de foarte, foarte greu ne este, ca fiinte umane, sa recunoastem ca am gresit in vreun lucru; chiar fata de alte fiinte umane, la fel de pacatoase ca si noi. Si daca acest lucru e adevarat in ce priveste ezitarea noastra in a marturisi raul facut altor fiinte umane, cu cat mai greu ne este sa marturisim raul facut impotriva lui Dumnezeu? Pur si simplu nu o facem in mod natural. Si totusi, trebuie sa o facem, sa o facem cum a facut-o si David. Fara retineri. Fara sa ne scuzam pacatul. Fara sa incercam sa iesim basma curata. Fara sa il motivam cu circumstante atenuante. Ci sa il marturisim in intregime, in totalitate si cu sinceritate, asa cum vedem in aceste versete.

Vedeti, noi facem adesea cum a facut Adam. Dumnezeu a venit la Adam in gradina si a spus: “Ce ai facut? Ai mancat din pomul din care ti-am spus sa nu mananci?” Adam stia ca nu putea nega faptul consumat, dar a dat vina pe imprejurari. El a spus: “Femeia pe care Tu ai pus-o in gradina impreuna cu mine, ea mi-a dat din fructul copacului si am mancat.” Prea adesea facem si noi la fel ca el.

David n-a facut asa. David si-a marturisit pacatul. Aceasta e semnificatia reala a versetului 4, in care el spune: “Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit…” Din cauza aceasta pacatul e atat de infricosator, el este o ofensa la adresa lui Dumnezeu. Acesta e punctul in care Iosif si-a incheiat protestul in discutia cu Doamna Potifar. El a aratat ca ar fi un rau facut impotriva lui Potifar, cu siguranta ar fi un rau impotriva ei si in mod cert era un lucru pe care el nu-l putea face. Dar mai presus de toate, el a spus: “Cum as putea eu sa fac un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu?” David a recunoscut aceasta, de aceea s-a aruncat cu fata la pamant inaintea lui Dumnezeu si si-a marturisit pacatul, cu sinceritate si in intregime.

El a mai facut ceva. Vedeti, nu era vorba de un singur pacat, ca si cum David ar fi spus: “Da, e adevarat. Am pacatuit in aceasta situatie, dar pana acum am fost un om destul de bun.” El n-a facut deloc asa ceva. Versetul 5. “Iata ca sunt nascut in nelegiuire, si in pacat m-a zamislit mama mea.”

Prin aceste cuvinte el spune ca n-a existat nici un moment in viata sa in care sa nu fi fost contaminat de pacat. Avea o natura pacatoasa inca inainte ca sa poata vorbi. De aceea nu se apropie incercand sa arate ca e un om cumsecade, ci dimpotriva. El e un pacatos. A pacatuit din nou, intr-un mod infricosator, iar daca va fi mantuit vreodata, va fi doar datorita milei lui Dumnezeu, cu care si-a inceput marturisirea.

Ajungem acum la a doua parte a acestui psalm, in care David vorbeste despre curatire. O gasim mentionata in versetul 7: “Curateste-ma cu isop, si voi fi curat; spala-ma si voi fi mai alb ca zapada.”

Prima data cand gasim mentionat isopul in Biblie este in legatura cu exodul poporului Israel din Egipt. In al 12-lea capitol din Exod veti gasi urmatoarele reguli: “Duceti-va de luati un miel pentru familiile voastre, si injunghiati Pastele. Sa luati apoi un manunchi de isop, sa-l muiati in sangele din strachina, si sa ungeti pragul de sus si cei doi stalpi ai usii cu sangele din strachina. Nimeni din voi sa nu iasa din casa pana dimineata. Cand va trece Domnul ca sa loveasca Egiptul, si va vedea sangele pe pragul de sus si pe cei doi stalpi ai usii, Domnul va trece pe langa usa, si nu va ingadui Nimicitorului sa intre in casele voastre ca sa va loveasca.”
La aceasta se refera David. Deci, atunci cand spune: “Curateste-ma cu isop” el de fapt declara ca numai calea jertfei e calea spre mantuire. David spune: “Nu gasesc nimic bun in mine. Nu sunt capabil sa-mi ispasesc pacatul. David recunoaste ca plata pacatului este moartea si ca merita moartea spirituala si fizica. Dar”, spune el, “Tu ai descoperit, Dumnezeule, in Legea Ta ca exista o metoda prin care pacatosul se poate apropia.” Pacatosul poate veni pe baza unui inlocuitor nevinovat care sa moara in locul lui. Sistemul jertfelor. Era simbolizat de un animal si de sangele animalului care era dovada mortii lui. Pacatosul trebuia stropit cu acel sange ca sa poata fi mantuit. Sistemul jertfelor din Vechiul Testament arata spre Domnul Isus Hristos, Mielul fara cusur al lui Dumnezeu, care avea sa Isi verse sangele pe cruce pentru mantuirea intregului Sau popor.

Pe aceasta cale se apropie David. Ce spune David aici in acest verset este acelasi lucru pe care il spune si Apostolul Ioan in prima sa epistola, in capitolul 1, versetele 8 si 9: “Daca zicem ca n-avem pacat, ne inselam singuri, si adevarul nu este in noi. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios” (credincios promisiunilor Sale) “si drept,” (pentru ca a asigurat un inlocuitor) “ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire.”

A treia parte a acestui Psalm vorbeste despre crearea unui duh nou inauntru. Si avem nevoie de asa ceva. Avem nevoie de acest lucru in ce priveste mantuirea, dar avem nevoie de el si in cazul reinnoirii, dupa ce am pacatuit. David spune: “Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, si pune in mine un duh nou si statornic. Nu ma lepada de la Fata Ta, si nu lua de la mine Duhul Tau cel Sfant. Da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale, si sprijineste-ma cu un duh de bunavointa!”

E foarte interesant ca in versetul 10 cuvantul “zideste” in limba ebraica este puternicul cuvant “bara”. E cuvantul care apare in primul capitol din Genesa, in versetul 1 iar apoi in versetul 27. “La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.” Nu se refera la transformarea vreunui lucru care exista deja ci mai degraba la crearea unui lucru din nimic. Din acest motiv bara este un cuvant deosebit folosit numai de Dumnezeu, pentru ca numai Dumnezeu poate crea ceva din nimic. Iar ce spune David prin aceste cuvinte, dupa parerea mea, este: “Dumnezeule, nu te rog pur si simplu sa remodelezi materialul pe care Il ai deja la dispozitie. Acest material, asa cum am marturisit deja, este contaminat de pacat. Pacatul este inauntrul meu inca din momentul in care m-am nascut. Ce am eu nevoie este un duh nou, o noua natura.. Pe aceasta numai Tu mi-o poti da.”

Deci David, recunoscandu-si marea nevoie, se intoarce catre Dumnezeu, nu numai pentru iertarea pacatului sau ci si pentru crearea unui duh nou inauntrul lui. O viata noua pe care de-acum inainte sa o poata trai pentru Dumnezeu intr-un mod placut Lui.

Ultima parte a psalmului vorbeste despre comunicare sau marturisire. Pentru ca, dupa ce a experimentat binecuvantarea lui Dumnezeu intr-o asa de mare masura, David in mod natural se indreapta spre responsabilitatea pe care o are de-acum sa comunice acest lucru si altora. “Atunci“, spune David, “voi invata caile Tale pe cei ce le calca, si pacatosii se vor intoarce la Tine.” Versetul 15: “Doamne, deschide-mi buzele, si gura mea va vesti lauda Ta.”

Cum ajunge David in acel punct? Raspunsul il gasim in versetul 17, unde el vorbeste despre un duh zdrobit, o inima zdrobita si mahnita. Vedeti, cata vreme tu si cu mine stam inaintea lui Dumnezeu cu un duh mandru si o inima impietrita, putina slava va ajunge la Dumnezeu pentru ca, pana la urma, ne consideram pe noi insine capabili sa realizam tot ce-am realizat pana acum. Poate acesta e motivul pentru care Dumnezeu permite sa cadem in pacat, ca sa ne dam seama de materialul din care suntem facuti si cat de slabi suntem. Dar, dupa ce cadem in pacat, asa cum ni se intampla tuturor, dupa ce recunoastem ca nu suntem altceva decat tarana, dupa ce ne intoarcem de la pacatul nostru prin harul lui Dumnezeu si gasim curatirea si reinnoirea langa acel mare izvor, atunci avem despre ce marturisi si pentru ce da slava lui Dumnezeu.

Catre sfarsitul vietii Domnului Isus Hristos, a avut loc un incident in care a fost implicata o femeie, care in trecut era cunoscuta de toti ca o pacatoasa renumita, dar care acum s-a apropiat de El cu un vas cu parfum, un vas de alabastru plin cu un mir foarte scump. Ni se spune ca, stiind ca El avea sa moara, femeia a spart vasul si L-a uns pe Isus pregatindu-L pentru ingropare. Acel mir, care picura pe picioarele Sale si cu care I-a fost uns capul, era nu numai pe persoana Domnului Isus Hristos dar fireste a ajuns si pe ea, iar aroma lui s-a raspandit in intreaga casa.

Cred ca e o istorisire semnificativa. S-a raspandit in toata casa pentru ca vasul a fost spart. Cand tu si cu mine venim la Dumnezeu cu inimile zdrobite, cu duhurile smerite si mahnite, dupa ce mandria ne-a fost zdrobita si ne-am smerit, atunci acel parfum dulce al harului lui Dumnezeu se poate raspandi in jurul nostru umpland intreaga casa, locul in care ne gasim.

O, de multe ori nu reusim prea bine acest lucru in viata aceasta. Cred ca seamana putin, presupun, cu acordarea instrumentelor pentru un concert.. Toate instrumentele canta in acelasi timp, unele sunt putin dezacordate iar cei ce asculta spun: “Se pare ca nu reusesc sa cante prea bine impreuna.” Dar o ureche antrenata intelege ca e vorba de acordarea instrumentelor si aceasta e preludiul simfoniei. Intr-o zi vom fi in prezenta lui Dumnezeu si vom fi simfonia Lui. Iar acolo, in prezenta lui Dumnezeu, se va intampla ca unul care era betiv dar si-a marturisit pacatul si a primit har sa si-l biruiasca prin Isus Hristos; unul care a fost un preacurvar ca David dar care si-a marturisit pacatul si a primit har ca sa-l biruiasca prin Isus Hristos; acel materialist care a tanjit si a trait pentru lucrurile acestei lumi dar care si-a marturisit pacatul si a primit har ca sa-l biruiasca prin Isus Hristos; toate celelalte pacate pe care tu si cu mine le facem si le putem mentiona, acolo, impreuna in prezenta lui Dumnezeu, poporul rascumparat al lui Dumnezeu vom canta laude, nu pentru ce am facut noi ci pentru harul lui Dumnezeu. Iar cata vreme mai suntem aici trebuie sa cantam aceeasi cantare, pentru ca pacatosii sa se poata intoarce de la caile lor si sa-L gaseasca pe Isus.

Haideti sa ne rugam.
Tatal nostru, ne apropiem bazandu-ne pe mila Ta, nu pe vreo presupusa realizare a noastra. Venim sa ne marturisim pacatul. Doamne, nu-l ascundem de Tine. Suntem vinovati de pacate in gandire, in vorbire si in fapte, din momentul in care am fost conceputi. Si, Tatal nostru, venim la Tine nu numai ca sa le marturism ci ca sa cautam acea curatire care este oferita prin sangele lui Hristos, acea reinnoire care urmeaza prin puterea Duhului Tau Sfant dinauntrul nostru. Iar acum, dupa ce ne-am marturisit pacatul si am venit la Tine pentru curatire si reinnoire, fa ca duhul nostru sa fie inaltat iar noi sa fim constienti de marele Tau har intr-o asa masura incat sa devenim martori prin care si altii sa poata veni sa Il cunoasca pe Isus Hristos ca Mantuitor.
Te rugam aceste lucruri in Numele lui Hristos, Mantuitorul nostru. Amin.

James Montgomery Boice, Tradus de Florin Vidu

Sursa: www.cercetatiscripturile.org

This entry was posted in Lupta credintei. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>