Cum să-ţi retrăieşti luna de miere

Cum să-ţi retrăieşti luna de miere

Luna de miere este timpul cel mai frumos din viaţa unui cuplu căsătorit. Expresia „lună de miere” pare să distileze prospeţimea şi fericirea tinereţii. Se pare că a fost inspirată de ideea că prima lună de căsătorie este – asemenea mierii – perioada cea mai dulce, cea mai satisfăcătoare. Pentru cei care urmează să se căsătorească, sfatul meu este să-şi plănuiască luna de miere cea mai frumoasă posibilă. Bucuraţi-vă la maxim de acest timp de intimitate şi cunoaştere reciprocă specială. Din nefericire, multe cupluri de astăzi se angajează în raporturi sexuale înainte de a se căsători şi se privează de marea bucurie pe care luna de miere ar trebui să le-o ofere.

Dar, chiar dacă a avea o lună de miere minunată este un lucru bun, căsătoria este mai mult decât atât, iar relaţia maritală a cuplului ar trebui să se îmbunătăţească cu fiecare zi şi cu fiecare lună care urmează. Fiecare lună ar trebui să fie şi mai dulce şi mai satisfăcătoare decât precedenta. Din păcate, multe căsătorii moderne curând încep să se deterioreze, uneori chiar înainte de terminarea lunii de miere. Probabil că prima lună e apogeul, după care lucrurile încep să se deterioreze. În această predică, vom căuta în experienţa lui Adam şi a Evei căi pe care am putea revoca procesul de degradare, pentru a recâştiga fericirea şi satisfacţia lunii de miere, pentru fiecare zi.

A început luna de miere!

Nu a existat lună de miere mai minunată decât cea a primului cuplu şi nimeni nu s-a mai bucurat de aşa intimitate maritală ca Adam şi Eva, în acele zile edenice. Căsătoria lor trebuie să fi fost una perfectă. Dacă vrem să găsim o căsătorie făurită în ceruri, aceasta a fost cu siguranţă. Căsătoria lor a fost plănuită şi executată de Dumnezeu.

Crearea omului. Mai întâi, Dumnezeu a făcut omul (Gen. 2:7). Adam a fost modelat de Maestrul Artizan cu un fizic fără defect. A fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Gen. 1:27), cu un intelect perfect, emoţii stabile, voinţă fără prihană. Avea o minte strălucită, şi nu degenerată de păcat. Emoţiile sale erau fără cusur şi printre ele se număra şi dragostea tandră şi neegosită – ca dragostea lui Dumnezeu.

Dumnezeu l-a făcut pe om neprihănit; El i-a dat trăsături nobile de caracter, fără nici un fel de tendinţe spre rău, spre păcat. El l-a înzestrat cu o deosebită putere intelectuală şi i-a prezentat cele mai puternice apeluri posibile pentru a fi credincios legământului său de supunere. Ascultarea, desăvârşită şi continuă, era condiţia fericirii veşnice. În această condiţie, el avea să aibă acces la pomul vieţii. (Ellen White, Patriarhi şi profeţi, pag. 49).

Câte tinere nu ar vrea să găsească un bărbat ca acesta – unul perfect mental, spiritual, fizic, emoţional, calificat în toate pentru o viaţă maritală ideală.

Apoi Dumnezeu a creat femeia. „Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” (Gen. 2:21-22). Adam trebuie să fi contemplat cu uimire figura feminină pe care i-a prezentat-o Dumnezeu. Expresie supremă a geniului creator al lui Dumnezeu, femeia era frumuseţe pură la chip şi trup. Eva nu putea fi decât creatura cea mai preţioasă care umblase vreodată pe faţa pământului.

La fel ca Adam, Eva era făcută după chipul lui Dumnezeu. Nici mintea, nici emoţiile ei, nici voinţa nu-i fuseseră afectate de păcat. Ce bărbat nu şi-ar dori o femeie ca ea? Adam a recunoscut imediat ce aveau în comun şi a spus: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie pentru că a fost luată din om.”

Cu câtă devoţiune a primit-o Adam pe cea care avea să pună capăt singurătăţii lui şi să-i umple viaţa cu fericire. Era exact ce avea nevoie. Iar pe Eva nimic nu avea s-o satisfacă mai mult decât să ştie că soţul ei avea nevoie de ea. Ce plăcere intensă şi indescriptibilă au găsit fiecare în compania celuilalt. Se iubeau atât de mult unul pe altul!

Primul cămin. Casa lor era Edenul, locul perfect (Gen. 2:8). Cuvântul „Eden” înseamnă „desfătare”. Şi chiar o desfătare era, udat de patru râuri, locul visurilor oricărui om. Era un paradis îmbelşugat cu lucruri plăcute ochiului şi bune la gust (Gen. 2:9). Ţinutul nu avea ghimpi, nici mărăcini. Îngrijirea grădinii era o muncă uşoară, cu totul plăcută. Prima pereche omenească a trăit şi a lucrat împreună, în armonie perfectă, conştienţi de dependenţa lor reciprocă. Erau inseparabili pentru că vieţile lor erau unite de un curent profund de afecţiune.

Cerul albastru era acoperământul lui, pământul, cu delicatele lui flori şi cu covorul ierbii de un verde viu, era podeaua căminului, iar ramurile încărcate de frunze ale pomilor deosebit de frumoşi formau baldachinul lui. Pereţii lui erau plini cu cele mai strălucitoare podoabe – lucrarea mâinilor Marelui Artist. (Patriarhi şi profeţi, pag. 49).

Genesa 2:18 spune că femeia era „un ajutor potrivit” pentru Adam (ebraicul ezer kenegdo). Pentru ca aceasta să fie o realitate, ea trebuia să-şi împartă cu el întreaga existenţă. Ca ajutor, ea nu era slujnică, ci complementul lui. Eva îl completa pe Adam în viaţă şi muncă. Ea avea să muncească alături de el, avea să-l încurajeze, să-l sfătuiască, să-l inspire. Unul alături de celălalt au trăit într-un spirit de reciprocitate. Adam nu a refuzat niciodată ajutorul, nici sfatul ei. La urma urmelor, pentru asta i-a dat-o Dumnezeu!

Nici Eva nu a contestat conducerea lui Adam. Comportamentul lui nu era umflat de un sentiment de superioritate. Şi cum s-ar fi putut aceasta? Iubirea lui era perfectă. Eva era o persoană foarte specială pentru El şi el o trata ca atare, fără să aştepte ceva în schimb.

Textul spune: „Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” (Gen. 2:25). Relaţia lor era inocentă şi pură. Erau împăcaţi cu Dumnezeu, cu ei înşişi, unul cu celălalt, cu lumea lor. Acesta era cu adevărat un mariaj perfect, paradisiac. Cât ne-am fi dorit să dureze până în zilele noastre, ca şi noi să avem parte de acelaşi nivel de binecuvântare matrimonială de care s-au bucurat ei în zilele acelea glorioase. Apoi ceva s-a întâmplat.

Luna de miere întreruptă

Diavolul, în formă de şarpe, a făcut prima mişcare ca să întrerupă fericirea maritală a primului cuplu uman. Iată cum descrie Ellen White scena de la copacul din mijlocul grădinii:

Eva a fost surprinsă şi a tresărit, auzind parcă ecoul gândurilor ei. Dar şarpele a continuat cu o voce plină de muzicalitate să-i aducă laude subtile cu privire la neîntrecuta ei drăgălăşenie, iar cuvintele lui nu-i displăceau. În loc să fugă din locul acela, ea a întârziat, minunându-se că aude un şarpe vorbind. Dacă i s-ar fi adresat o fiinţă asemenea îngerilor, temerile ei ar fi fost trezite, dar ea nu s-a gândit niciodată că şarpele cel fascinant putea deveni un medium al vrăjmaşului căzut. (Patriarhi şi profeţi, pag. 54)

Diavolul a pus la îndoială cuvintele lui Dumnezeu: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?” (Gen. 3:1). După ce a pus la îndoială cuvântul lui Dumnezeu, l-a negat categoric: „Hotărât nu veţi muri.” (Gen. 3:15). Asta a fost minciuna cea mai seducătoare dintre toate, căci oamenii vor să creadă că nu vor muri. Când a terminat cu ridiculizarea lui Dumnezeu, Satan a distorsionat mai departe adevărul: „Căci Dumnezeu ştie că în ziua când veţi mânca, vi se vor deschide ochii şi veţi fi asemenea lui Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” (Gen. 3:15).

Perechea omenească avea să cunoască răul în mod sigur, dar ca Dumnezeu tot nu vor deveni. În realitate, contrariul avea să se împlinească. Asemănarea cu Dumnezeu avea să fie desfigurată şi coruptă în fiinţa lor. Metodele lui Satan nu s-au schimbat pe parcursul anilor. Le ştim prea bine: îndoieli, distorsiuni, jumătăţi de adevăr. În aceste zile, şi noi cădem pradă înşelăciunilor şi şmecheriilor lui. Poate că nu ar trebui s-o condamnăm pe Eva, căci ni se întâmplă şi nouă iarăşi şi iarăşi.

Vicleniile diavolului. Satana foloseşte chiar şi lucrurile bune ca să ne despartă de Dumnezeu. „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei care era lângă ea şi bărbatul a mâncat şi el.” (Gen 3:6). Experienţa Evei este comparabilă cu ispita descrisă în 1Ioan 2:16:
Pofta firii pământeşti – „bun de mâncat”
Pofta ochilor – „plăcut de privit”
Lăudăroşenia vieţii – „de dorit ca să deschidă mintea”

Acestea sunt cele mai mari ispite pe care diavolul le foloseşte ca să aducă în opoziţie cu Dumnezeu şi unul cu celălalt: dorinţa de a ne urma propriile pofte, dorinţa de a avea bunuri materiale, dorinţa de a-i impresiona pe oameni cu importanţa noastră.

Pofta. Eva, în loc să fugă de ispită, a început să flirteze cu ea. Avea tot ce am putea visa noi în viaţă – un soţ perfect, o casă perfectă, compania lui Dumnezeu, dar ea a rămas pe loc, concentrându-se asupra unui singur lucru – fructul copacului – care era interzis, până când a devenit obsesia distructivă care i-a adus luna de miere la capăt. De atunci încoace, acel tip de poftă vicioasă a pus capăt la multe luni de miere. Soţii poftesc şi risipesc banii destinaţi cumpărării de alimente pe ceva ce-şi doresc – aparate electronice, hobby-uri, maşini, haine. Soţiile poftesc şi cheltuiesc venitul familiei pe lucruri scumpe pentru ele, pentru casele lor, pentru copii. Sau îşi împing bărbaţii să câştige mai mulţi bani sau să-şi mai ia un serviciu pentru a-şi permite mai multe lucruri. În acest fel, posesiunile materiale introduc o diviziune între soţ şi soţie, care pune capăt lunii de miere.

De jur împrejurul perechii sfinte se găsea o lecţie valabilă pentru toate timpurile, şi anume că adevărata fericire nu se găseşte în satisfacerea mândriei şi luxului, ci în comuniunea cu Dumnezeu prin lucrările create de El. Dacă oamenii ar da mai puţină atenţie la ceea ce este artificial şi ar cultiva o mai mare simplitate, ar fi mult mai aproape în a corespunde scopului urmărit de Dumnezeu în crearea lor. Mândria şi ambiţia nu vor fi niciodată satisfăcute, dar aceia care sunt într-adevăr înţelepţi vor găsi suficiente şi înălţătoare plăceri în izvoarele de bucurie pe care Dumnezeu le-a aşezat şi le aşează la îndemâna tuturor.(Patriarhi şi profeţi, pag. 49-50).

Puterea influenţei. Din nefericire, şi Adam a mâncat din pom şi a căzut. Adam a neglijat să-i asigure sprijin spiritual soţiei lui, ci i-a permis acesteia să-l conducă în păcat. Ce influenţă puternică au soţii unul asupra celuilalt. Fiecare îşi poate folosi puterea pentru a-l stimula pe celălalt ca să atingă spiritualitatea cea mai înaltă sau pentru a-l târî în ruşine sau chiar moarte.

Consecinţe. Căderea omului a umplut cerul cu ruşine. Lumea creată de Dumnezeu a fost pătată de blestemul păcatului, locuitorii ei – condamnaţi la nefericire şi moarte. Se părea că nu era scăpare pentru cei care încălcaseră legea. Îngerii s-au oprit din imnurile lor de laudă. Pretutindeni în curţile cereşti erau lamentaţii pentru ruina pricinuită de păcat.

În locul înţelepciunii cu care i-a ispitit diavolul, o senzaţie oribilă de vină şi ruşine le-a invadat fiinţa. În trupurile lor fizice, a început un proces degenerativ care avea să strice frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu şi care avea să se încheie cu moartea. Apostolul Pavel spune astfel: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit.” (Rom. 5:12). Aceasta se întâmplă cu păcatul, promite mult şi oferă aşa de puţin.

Deodată, goliciunea lor a devenit un simbol al păcatului lor (cf. Gen. 3:7). Au încercat să-şi acopere trupurile cu frunze de smochin, dar nu au reuşit mare lucru. Mai târziu, Dumnezeu i-a îmbrăcat cu piei de animale, descoperindu-le astfel că singurul mod eficient de a se acoperi avea să implice vărsarea de sânge şi sacrificarea de viaţă pentru ei (cf. Evr. 9:22).

Au început să dea vina unul pe celălalt. Adam a dat vina pe Eva şi pe Dumnezeu. „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine – ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” La rândul ei, Eva a motivat că şarpele a făcut-o să mănânce (cf. Gen. 3:13). În cuvinte foarte asemănătoare, şi noi dăm repede vina pe altcineva pentru problemele noastre maritale: „Dacă n-ar mai fi atât de enervantă, atunci şi eu aş putea să…” „Dacă ar fi mai atent, aş putea să…” Aproape întotdeauna, într-o căsătorie cu probleme, fiecare a contribuit într-un fel sau altul la problemă. Fiecare trebuie să se gândească la ce poate face pentru a se schimba ca să fie un ajutor (ebr. Ezer) pentru celălalt.

Consecinţele păcatului lor au compromis întreaga existenţă a amândurora. Durerile naşterii şi o dorinţă profundă după timpul, atenţia, afecţiunea şi siguranţa unui soţ aveau să urmeze pentru femei. Pentru bărbat, povara câştigării pâinii pentru familie, efortul depus în lucrul câmpului aveau să devină foarte mari, obositoare, nesfârşite. În relaţia maritală afectată de păcat aveau să apară gelozii, nelinişti, agitaţii, iritabilitate şi conflict. Lucrul acesta avea să se vădească atunci când Adam şi Eva aveau să stea la primul mormânt din istorie – al celui de-al doilea fiu al lor ucis de fratele lui mai mare, Cain.

Luna de miere se sfârşise.

Reluarea lunii de miere

Aceasta ar fi fost cea mai tristă poveste spusă vreodată dacă nu ar fi fost raza de speranţa cu care Dumnezeu le-a iluminat existenţa. Referindu-se la diavol, Dumnezeu a spus: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Gen. 3:15). Dumnezeu i-a promis femeii că unul dintre copiii ei va nimici lucrările diavolului şi pustiirea pe care a adus-o păcatul asupra lumii. Aceasta este prima profeţie biblică despre Răscumpărătorul care avea să vină. Astăzi ne bucurăm că El a venit. El a murit pentru păcatele lumii şi sângele Lui neprihănit acoperă păcatele tuturor celor care se încred în El.

Izgonirea nefericirii din cămin. Dumnezeu şi-a trimis Fiul ca să izgonească nefericirile din familie şi căsătorie, realităţile triste din casele noastre supuse degenerării. În El este posibil ca soţii să aibă aceeaşi dragoste şi consideraţie pe care Adam le-a avut înainte de cădere pentru Eva. şi este posibil ca soţiile să aibă aceeaşi dispoziţie încurajatoare pe care Eva a avut-o faţă de Adam înainte de cădere.

În Hristos, luna de miere poate începe din nou, însă mai întâi soţul şi soţia trebuie să-l primească pe Hristos ca Mântuitor personal. Fără El nu este speranţă pentru căsătoriile noastre. Iar căsătoria îşi va atinge potenţialul maxim doar atunci când soţul şi soţia sunt siguri că au fost iertaţi şi împăcaţi cu Dumnezeu.

Pregătire pentru recuperarea lunii de miere

Recunoaşteţi ruşinea realităţii voastre. Fără recunoaşterea goliciunii noastre nu este posibilă repararea problemei. Adam şi Eva şi-au dat seama de condiţia lor şi, la fel ca atâţia alţii care încearcă să-şi rezolve singuri problemele, au încercat şi ei cu frunze de smochin. Dumnezeu le-a venit în ajutor. Doar Dumnezeu poate oferi soluţii adevărate şi eficiente.

Recunoaşteţi că departe de Dumnezeu aveţi să vă răniţi reciproc. Adam şi Eva au încercat să dea vina unul pe celălalt. Cu siguranţă că a trebuit ceva timp ca să se vindece acele răni. Fără Dumnezeu nu este ceva neobişnuit ca doi oameni care se iubesc să se şi rănească. Nimeni nu poate răni o femeie mai tare decât soţul ei şi nimeni nu poate răni un bărbat aşa cum o poate face nevasta lui. Intimitatea fără iubire şi har poate fi dureroasă. Aceasta este legea păcatului. De aceea avem nevoie să mergem la izvorul iubirii pentru a da înapoi acest proces degenerativ.

Recunoaşteţi că ajutorul lui Dumnezeu este singura soluţie pentru problemele voastre. Dumnezeu a promis că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui (Gen. 3:15). Sămânţa (cuvântul ebraic este la masculin) se referă la Hristos, care avea să sufere o muşcătură de călcâi (moartea pe cruce), dar va da o lovitură zdrobitoare şarpelui (sfârşitul pedepsei păcatului, a puterii lui şi, în curând, a prezenţei lui)). Prin moartea pe cruce, acest incredibil act de reconciliere, păcătoşii pot primi acum iertarea. Sângele lui Isus ne curăţă de orice păcat. Aici începe adevărata reconstrucţie a căminului.

Recunoaşteţi că mariajul este pentru totdeauna. Adam şi Eva nu şi-au încălcat niciodată jurământul unul faţă de celălalt, cu toate problemele cu care s-au confruntat. Au rămas împreună până la moarte. Înţelegerea iubirii ca principiu şi înţelegerea căsătoriei ca angajament pe viaţă sunt cruciale în garantarea fericirii şi unităţii familiale.

Recunoaşteţi că vă puteţi bucura de fericirea maritală chiar şi cu trecerea anilor. Înţeleptul scria: „Izvorul tău să fie binecuvântat şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei.” (Prov. 5:18,19). Expresia „nevasta tinereţii tale” apare aici şi în alte câteva locuri în Scriptură pentru a le aminti bărbaţilor de jurământul lor de căsătorie, chiar şi după ce soţiile lor îmbătrânesc. Biblia vede fericirea maritală, în toate aspectele ei, continuând în toate anotimpurile vieţii.

Concluzie

Fericirea întreruptă de păcat în Eden poate reveni prin intervenţia lui Dumnezeu în viaţa fiecărui partener şi a fiecărui cuplu. Dumnezeu poate restaura ceea ce s-a pierdut; vă puteţi întoarce la bucuria simţită cândva în paradisul căsătoriei voastre. Milioane de cupluri creştine dau mărturie că este adevărat. Ei au trăit miracolul iertării şi al reconcilierii. Ei au recuperat strălucirea cunoscută înainte. Fără Hristos nu este soluţie, dar dacă El este suveran în vieţile noastre, speranţa reapare, dragostea înverzeşte şi fericirea înfloreşte. Dumnezeu v-a împăcat cu El. Împăcaţi-vă şi voi cu Dumnezeu şi El vă va da o lună de miere fără sfârşit.

Edison Choque, Director Departamentul Familie, Diviziunea Sud-Americană

Sursa: http://resursepredici.blogspot.com

This entry was posted in Familie, educatie and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>