Cum sa inteleg adolescenta? Varsta misterioasa

Cum sa inteleg adolescenta? Varsta misterioasa

Expresia adolescenţă semnifică o perioadă de creştere şi de dezvoltare către maturitate. Ea începe la pubertate şi se extinde până târziu, la sfârşitul decadei a doua şi începutul celei de a treia decade a vieţii. Un terapeut (Nicholi, apud Gary Collins)i a numit adolescenţa drept cea mai confuză, cea mai provocatoare, cea mai frustrantă, dar şi cea mai fascinantă fază a dezvoltării umane. În acest timp de conflict şi de dezvoltare, adolescenţii se modifică sub aspect biologic, sexual, emoţional, intelectual şi social.ii Ei aspiră de la dependenţă şi protecţie în familie către o relativă independenţă şi productivitate socială. Viaţa adolescenţilor este populată de prieteni, televiziune, sporturi, studiu, activităţi profesionale, hobby‑uri şi, uneori, o cantitate imensă de stres, precum şi de preocupări psihologice, filosofice.

Sub aspect psihologic, viaţa adolescentului constă într‑o multitudine de culmi şi de genuni emoţionale, care se manifestă printr‑o oarecare labilitate. Deseori, lumea adolescentului este confuză, schimbându-se atât de repede, încât aceste conştiinţe fragede nu sunt capabile de fiecare dată să se adapteze în mod eficient. Aceasta poate să conducă la ceea ce a definit adolescenţa ca una dintre perioadele cele mai tulburătoare, la răzvrătire, la perioade furtunoase de stres şi de probleme. Acest punct de vedere nu este întotdeauna susţinut şi de literatura de specialitate.

Multe studii şi cercetări au confirmat că adolescenţa este o perioadă de creştere rapidă şi de schimbări frecvente, dar, luată în ansamblu, ea nu este neapărat însoţită de tulburări; adolescenţii nu se află la cheremul propriilor impulsuri, nu sunt neapărat împotriva valorilor părinteşti şi nu se manifestă neapărat ca răzvrătiţi. Un studiu asupra adolescenţilor a constatat că majoritatea sunt lipsiţi de probleme. Doar 15% au dificultăţi.

Totuşi, adolescenţii parcurg perioade semnificative de schimbare. Mai întâi, ei trebuie să se adapteze la o diversitate de schimbări biologice; în al doilea rând, se află sub influenţa unor presiuni sociale importante şi, în al treilea rând, trebuie să ia o mulţime de hotărâri privind viaţa, valorile, convingerile, identitatea, cariera, stilul de viaţă, relaţia cu ceilalţi, inclusiv cu persoane de sex opus.

Deseori, adolescenţa a fost divizată în trei perioade care se suprapun, în parte. Preadolescenţa, numită şi pubescenţa sau adolescenţa timpurie, începe în jurul vârstei de 10 ani şi continuă până la 12‑14 ani. Adolescenţa medie ar fi cuprinsă între 14 şi 18 ani, perioada liceului şi postadolescenţa sau adolescenţa târzie, perioada iniţială a tinereţii, care include sfârşitul decadei a doua şi începutul decadei a treia.iii

Preadolescenţa este caracterizată, în primul rând, de schimbări biologice care provoacă simţăminte de anxietate, dar şi de încântare. În această perioadă, apar caracterele sexuale primare şi secundare, schimbări în proporţiile corporale şi dezvoltarea organelor genitale. Toate acestea presupun adaptări emoţionale; apar menarha şi primele poluţii. De asemenea, apar preocupările sexuale. În această perioadă, mulţi adolescenţi devin conştienţi de valoarea lor însă frecvent nu sunt mulţumiţi de ei înşişi. Ei trebuie să facă faţă dificultăţii de a rezista impulsurilor sexuale, adesea, simţindu-se jenaţi de aceste caracteristici noi. Presiunile anturajului, influenţa colegilor de aceeaşi vârstă, sentimentul de insecuritate, prieteniile din ce în ce mai strânse, imaginile eroilor, relaţia cu sexul opus, toate acestea indică efortul de adaptare socială, caracteristic acestei perioade. Apare, din ce în ce mai pregnant, un spirit de independenţă faţă de părinţi, uneori acompaniat de un conflict crescând în familie. Dezvoltarea gândirii către forme mai abstracte, autocritice şi reflective conduce la probarea valorilor părinţilor şi la creşterea capacităţii de a face faţă anxietăţii.

Adolescenţa medie este caracterizată de schimbări biologice ceva mai reduse, însă adolescentul trebuie să se adapteze noii sale identităţi, ca persoană care are un organism aproape adult. Impulsurile sexuale sunt mai intense, în special la băieţi, controlul este dificil, mai ales din cauza atitudinii anturajului, crescând nevoia de intimitate. De asemenea, ispitele, care provin dintr‑o societate hedonistică ce nu apreciază controlul de sine, îi supun unor tensiuni suplimentare. În consecinţă, mulţi adolescenţi devin activi din punct de vedere sexual, deşi aceasta atrage după sine nenumărate complicaţii, atât psihologice, precum sentimentul de vinovăţie morală, cât şi spirituală. Anturajul devine din ce în ce mai semnificativ în ceea ce priveşte efortul adolescenţilor de a se elibera de influenţele, valorile şi controlul părinţilor.

Totuşi, ei sunt încă dependenţi din punct de vedere financiar de părinţii lor, au nevoie de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă şi cheltuieli de transport, dorind să meargă împreună cu colegii în vacanţă, la distracţie sau la biserică. Comunicarea în familie poate ajunge uneori la limita minimală, apar reveriile. Încep să petreacă mult timp în conversaţii telefonice cu prietenii. Există o dorinţă intensă de a fi acceptaţi şi de a se identifica cu anturajul de aceeaşi vârstă, adoptând limbajul, eroii, muzica, stilul vestimentar şi alte forme de distracţie, ce convin dorinţelor lor „revoluţionare”.

Întâlnirile cu caracter sentimental devin extrem de semnificative, iar decepţiile sunt extrem de dureroase. În această perioadă, se manifestă trei influenţe importante, şi anume: preocuparea faţă de sex, faţă de droguri şi faţă de vehicule cu motor, atunci când preocupările financiare sunt peste o anumită limită. Nevoia de dragoste şi de acceptare, influenţată de hormonii sexuali şi de presiunea exercitată de mass-media, ca şi uşurinţa cu care se stabilesc raporturi în societatea modernă, pot conduce la greşeli de natură sexuală. Adesea acestea nasc, autocritică, sentimente de vinovăţie, complicaţii ca boli venerice şi sarcină.

De asemenea, imaturitatea poate conduce la utilizarea toxicelor uzuale, ca alcoolul, tutunul sau chiar drogurile. Deseori, doar curiozitatea şi dorinţa de a experimenta necunoscutul, de a scăpa de anxietate şi de plicitiseală, sau simpla dorinţă de a fi acceptaţi în societatea celor care practică astfel de lucruri îi determină pe adolescenţi să facă acest pas regretabil. Totuşi, în spatele interesului pentru sex, pentru droguri sau pentru vehicule, adolescenţii trebuie să facă faţă unor provocări mult mai importante, legate de viitor, cum ar fi pregătirea lor intelectuală şi profesională, părăsirea familiei părinteşti, adoptarea şi însuşirea responsabilităţii, capacitatea de a face faţă tendinţelor subtile, dar reale ale părinţilor de a‑i păstra lângă ei şi de a nu le acorda o independenţă reală.

Postadolescenţa începe la sfârşitul liceului, după bacalaureat, o dată cu admiterea la facultate. Aceasta presupune asumarea unor responsabilităţi de adult, a unui statut şi a unui stil de viaţă distinct. Planificarea viitorului, completarea educaţiei, alegerea unui partener de viaţă, însuşirea unei cariere, toate acestea sunt sarcini care necesită timp şi efort. Aceste provocări, ce devin din ce în ce mai evidente în perioada tinereţii, vor fi discutate într‑o secţiune ulterioară.

Un observator din afară ar putea să considere comportamentele adolescentine ca lipsite de sens. Putem să înţelegem oscilaţiile între maturitate şi imaturitate, cele mai multe încercate şi de noi înşine, dar rareori putem înţelege natura adolescenţei, în special a aceleia târzii, dacă nu recunoaştem că aceşti tineri caută în mod febril un răspuns la cel puţin patru întrebări capitale, şi anume:iv

A. Problema identităţii. Cine sunt eu? Încă de timpuriu, copiii imită, identificându-se cu părinţii şi cu membrii familiei lor. Mai târziu, ei îşi modelează comportamentul după persoanele adulte pe care le admiră, dezvoltă relaţii cu prietenii, cu colegii, apoi intră în societate şi descoperă competiţia valorilor, conceptul de sine, caracterul lor unic şi propria identitate. Pentru fiecare dintre acestea, ei trebuie să aloce timp, frământări, experimente şi un stil de viaţă specific, pentru a abandona un comportament lipsit de scop.

B. Problema relaţiilor. Cum şi cu cine trebuie să mă împrietenesc? Pe lângă relaţia cu sexul opus, adolescenţii trebuie să înveţe să se adapteze nevoilor sociale, relaţiilor cu părinţii, să‑şi câştige independenţa. Deseori, ei au conflicte privind autoritatea, adoptă un comportament de stradă, au eroi sau relaţii de prietenie foarte strânse, se împotrivesc sugestiilor adulţilor şi sunt înclinaţi să urmeze îndemnurile colegilor. Toate acestea sunt tentative de a învăţa aptitudinile sociale şi semnificaţia relaţiilor cu ceilalţi.

C. Preocuparea pentru viitor. Cum va arăta viaţa mea de mâine? Răspunsul la această întrebare depinde de nivelul economic, de personalitatea şi de capacităţile individuale, precum şi de valorile şi aşteptările familiei. Alegerea unei cariere poate fi o hotărâre dificilă; deseori, în această perioadă sunt adoptate starturi, eronate pentru că adolescenţii sunt idealişti şi, uneori, sunt prea optimişti, adoptând direcţii nerealiste. Aceasta poate conduce mai târziu la frustrare, pesimism şi nevoia de a‑şi reevalua alegerile vocaţionale.

D. Problema ideologiei. În ce să mă încred? Aceasta presupune să depăşeşti problema religiei formale. Adulţii ori nu sunt capabili, ori nu doresc sau nu sunt binevoitori să ofere răspunsuri; însă, adolescenţii şi tinerii se frământă în legătură cu diferite aspecte ale existenţei, cum ar fi: De ce atât de multă lume este săracă? De ce mor atât de mulţi copii din cauza foametei, a lipsei de apă sau a lipsei de îngrijire medicală? De ce există atât de multă sărăcie şi contraste atât de multe şi profunde în lume? De ce există violenţă, armament nuclear, corupţie? Ce e rău în legătură cu sexualitatea premaritală şi de ce trebuie să acordăm credit şi autoritate Bibliei, bisericii sau autorităţilor politice? De ce trebuie să mergem la biserică?

Încercând să răspundă la aceste întrebări grele, generaţia tânără îşi conturează şi îşi structurează propriile valori, oarecum diferite de valorile precedente, în care, însă, ceea ce este peren şi absolut rămâne, iar ceea ce este trecător şi omenesc este supus schimbării. Deseori, generaţia în vârstă este prea puţin capabilă sau dispusă să ofere un ajutor practic în definirea clară a unui sistem de valori. De aceea, nu este surprinzător că mulţi adolescenţi au dificultăţi legate de simţămintele de goliciune, confuzie, tensiune şi anxietate.

Sfânta Scriptură şi adolescenţa

Conceptul de adolescenţă, aşa cum îl cunoaştem astăzi, nu apare în literatura ce se ocupă de dezvoltarea copilului şi a tânărului adult, decât în secolul al XIX‑lea, astfel încât expresia adolescent nu apare nicăieri în Biblie, însă referirile la copilărie şi la tineri sunt frecvente în Scriptură, ceea ce înseamnă că termenul de tineri înglobează şi perioada adolescentei. De pildă, Eclesiastul îl sfătuieşte pe tânăr să caute fericirea şi să aibă grijă, pentru că va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face. Tinerii sunt portretizaţi în Scriptură ca fiind puternici, capabili de viziune, de a‑şi însuşi Cuvântul lui Dumnezeu în viaţă, de a înfrânge ispitele lui Satana; lor li se cere să asculte de cei în vârstă, să exercite stăpânirea de sine şi să manifeste modestie. Toate aceste consideraţii sunt extrem de utile în frământările adolescentine ale tinerilor.

Cauzele problemelor în adolescenţă

Deşi adolescenţa nu este lipsită de probleme, totuşi ea nu trebuie descrisă ca o perioadă supusă neapărat unor riscuri şi tendinţe centrifuge distructive. O asemenea abordare poate să crească gradul de anxietate a adolescenţilor, aceştia împlinind o profeţie a celor mai rele aşteptări din partea adulţilor. În ciuda schimbărilor rapide ce solicită eforturi de adaptare, adolescenţa are frumuseţea şi savoarea ei.

Iată câteva dintre problemele cu care se confruntă adolescenţii:v
1. Schimbările fizice. Caracterele sexuale primordiale şi secundare, maturizarea corporală, toate acestea sunt provocatoare. Adolescenţii sunt preocupaţii de această perioadă de disproporţie sau de tulburări temporare. Pentru ei, este foarte important să arate bine, orice tulburare în aspectul fizic putând genera jenă şi sentimente de insatisfacţie. Dacă ei sunt învăţaţi să aştepte cu răbdare până când îşi dobândesc proporţiile de adult şi până când acneea se vindecă de la sine, atunci simţămintele de inadaptare sau de respingere vor fi depăşite.

2. Schimbările sexuale. Mulţi adolescenţi sunt deosebit de anxioşi din cauza impulsurilor erotice. Ei sunt ispitiţi să trăiască fantezii sexuale, să se masturbeze, să înceapă viaţa sexuală premaritală, ceea ce le poate produce simţăminte de vinovăţie teribilă. De asemenea, mulţi dintre ei au temeri legate de afecţiunile venerice sau de contactul intim. Creşterea fizică rapidă generează confuzie, privind propria identitate, şi nesiguranţă, în legătură cu modul de a proceda corect ca bărbat sau femeie adultă. Întâlnirile pot să genereze teamă, dar şi dorinţă. Societatea de astăzi promovează libertinismul sexual, dar, în timp ce accesul în cadrul unor preocupări sexuale devine din ce în ce mai facil, fiind stimulat de produse subculturale cu caracter erotic sau pornografic, adevărata educaţie sexuală, morală şi religioasă, tinde să nu ţină pasul cu aceste provocări, ceea ce-i determină pe adolescenţi să se angajeze în experienţe sexuale impulsive. Acestea conduc la pierderea controlului, la simţăminte de vinovăţie, la sarcini nedorite şi la traume emoţionale.

3. Schimbări în relaţiile interpersonale. Aşa cum am văzut, adolescenţa este perioada în care au loc schimbări profunde în relaţiile cu părinţii, cu colegii şi cu ceilalţi adulţi sau cu restul societăţii. Este important ca adolescenţii să primească un feed‑back pozitiv, de acceptare şi de apreciere, să aibă simţământul că mediul lor este stabil oferindu-li-se încredere. Atunci când nu au parte de o călăuzire părintească clară şi înţeleaptă, ei pot dezvolta instabilitate afectivă, anxietate, mânie şi confuzie.

4. Schimbarea sistemului de valori, a valorilor morale şi a convingerilor religioase. Înainte de adolescenţă, copiii acceptă standardele părinţilor, fără a pune prea multe întrebări şi fără a deveni provocatori. Pe măsură ce se dezvoltă şi îşi descoperă propria personalitate, consideră că opţiunile personale trebuie să fie importante şi de aceea încep să pună la îndoială punctele de vedere ale părinţilor, împrumutând valorile propriei lor generaţii. Astfel, lucrul acesta se face într‑o manieră necontrolată, vulgară, în stilul gangului. Deseori clarificarea sistemului de valori parcurge perioade de confuzie şi de tulburare. Îndoielile religioase şi spirituale, reducerea activităţii şi a participării la serviciile divine, schimbarea cel puţin temporară a convingerilor sunt destul de frecvente în adolescenţă, generând stres, atât părinţilor, cât şi liderilor spirituali.vi

În mod frecvent, între o generaţie şi alta, se produc modificări semnificative în sistemul de valori. Rolul femeilor, utilizarea drogurilor, atitudinea faţă de sex, preocupările profesionale, toate acestea pot să dobândească intensităţi sau valori diferite, acestea ducând la schimbarea gândirii şi a comportamentului. Există, de asemenea, diferenţe culturale, etnice, sociale şi, uneori, rasiale. S‑a constatat că ceea ce consideră societatea adulţilor ca fiind important pentru adolescenţi nu coincide cu punctul de vedere al acestora.

În urma testării preocupărilor şi a subiectelor importante pentru ei, s‑a constatat că mulţi adolescenţi consideră că:vii
a. Părinţii creştini şi liderii religioşi nu reuşesc să înţeleagă tensiunile intense şi problemele cu care se confruntă adolescenţii astăzi, inclusiv problemele legate de droguri şi de sex.
b. Adoptarea aparentă a standardelor adulţilor este percepută drept o dovadă de maturitate spirituală, când, de fapt ea nu este decât manifestarea impusă de dorinţa de a nu şoca pe cei apropiaţi sau de a nu crea tulburare şi îndoială.
c. Părinţii creştini nu sunt pregătiţi şi nici binevoitori să adopte o atitudine sănătoasă şi realistă faţă de problemele sexuale.
d. Adulţii nu reuşesc să manifeste încredere în adolescenţi şi refuză să le acorde responsabilităţi reale.
e. Mulţi conducători religioşi au atitudini demodate privind chestiuni importante sub aspect economic, social, politic, medical sau psihologic.
f. Adesea, există o neconcordanţă între teorie şi doctrină pe de o parte, şi comportarea concretă, practică a creştinilor în viaţa de fiecare zi, pe de altă parte, ceea ce îi conduce pe adolescenţi la neîncredere şi confuzie.
Aceste concluzii nu sunt bazate neapărat pe studii ştiinţifice, dar ele demonstrează frământările adolescenţilor. Consilierii ar trebui să fie mult mai vigilenţi în a recunoaşte că ignorarea problemelor adolescenţilor poate să agraveze situaţia acestora.

5. Dobândirea independenţei. Aşa cum am văzut, adolescenţa este o perioadă de dezvoltare către maturitate. Conştienţi că nu mai sunt copii, adolescenţii doresc din ce în ce mai multă libertate, dar ei nu pot să facă faţă acesteia decât dacă este însuşită în doze progresive. Este o mare diferenţă între potenţialul de care se cred ei în stare şi ceea ce părinţii sunt dispuşi să le ofere. Aceasta poate să le creeze tensiune, frustrare, răzvrătire şi o continuă luptă pentru putere. Un vechi slogan spune că este mai uşor să le ofere copiilor rădăcini decât să le dăruiască aripi.

6. Dobândirea competenţelor şi edificarea imaginii de sine pozitive. Potrivit lui James Dobson, adolescenţii cred nu pot să dobândească o stimă şi o imagine de sine pozitivă decât dacă se bucură de frumuseţe fizică, de inteligenţă şi de bani.

Rareori, adolescenţii se pot bucura de toate acestea şi, din această cauză, apar simţăminte de autocondamnare, de incompetenţă socială, academică sau atletică, de eşec spiritual, ceea ce duce la autocritică, respingere socială sau incapacitate de a reuşi în unele sarcini importante.

Problemele legate de stima de sine apar deseori din cauza faptului că adolescenţii nu sunt încă pregătiţi în relaţiile sociale. Fiecare dintre noi trebuie să înveţe să facă faţă stresului, să înveţe cum poate să-şi însuşească mai eficient unele cunoştinţe, să-şi administreze timpul, să interacţioneze într-o manieră paşnică cu ceilalţi, să reziste ispitelor, să-şi păstreze un loc de muncă, să se maturizeze spiritual, să relaţioneze cu sexul opus sau să-şi administreze banii.

Toate acestea sunt abilităţi de supravieţuire, pe care persoanele trebuie să le înveţe din mers în aşa‑numita şcoală a vieţii. Atunci când adolescenţii au ocazii limitate de a‑şi însuşi aceste aptitudini, adaptarea la viaţă devine dificilă.

7. Preocupările legate de viitor. Adolescenţa târzie a fost numită şi perioada moratoriului psiho-social, deoarece tinerii sunt liberi să se regrupeze psihologic şi social, în timp ce îşi caută nişa proprie în societate. În această perioadă, mulţi adolescenţi simt presiunea de a lua decizii legate de cariera profesională, de studii, de valori, de propriul stil de viaţă, de scopul existenţei lor. Nici o decizie nu este neapărat permanentă, ci poate fi schimbată ulterior. Totuşi, unele pot avea implicaţii de‑a lungul întregii vieţi. Un răspuns pozitiv şi conştienţa acestei presiuni şi anxietăţi ajută la înţelegerea acestei perioade şi la adoptarea unei atitudini înţelepte.

Efectele problemelor din adolescenţă

Deşi cei mai mulţi adolescenţi reuşesc să depăşească dificultăţile acestei perioade de tranziţie către o stare de relativă normalitate a adultului tânăr, totuşi, presiunile din această perioadă sunt teribile. Simţământul de nesiguranţă, de vinovăţie, complexele de inferioritate, singurătatea, sentimentul de respingere pot să persiste, chiar şi în perioada tinereţii şi a stării de adult.

1. Persistenţa unor tulburări. Unii adolescenţi se luptă singuri cu problemele lor, fără a fi sprijiniţi. Ei se confruntă cu singurătatea, cu reveria, cu apatia, cu pierderea interesului faţă de anumite activităţi sau cu tulburarea lăuntrică perpetuă, sub forma afecţiunilor psihosomatice, a anxietăţii, a eşecului şcolar, a tulburărilor emoţionale sau de personalitate. Depresia, anxietatea, schimbări inexplicabile în dispoziţie sau în comportament tind să fie comune în adolescenţă, însă acestea nu sunt neapărat patologice, decât dacă se prelungesc şi depăşesc o anumită intensitate. Cele mai multe nu sunt decât reacţii de adaptare ale adolescentului. Acestea sunt răspunsul lor specific la situaţiile de stres şi se caracterizează prin irascibilitate, depresie persistentă şi izbucniri de mânie.

2. Manifestările problemelor adolescenţilor. Deseori, adolescenţii exteriorizează problemele lăuntrice într‑o manieră inacceptabilă social, în felul acesta afirmându‑şi independenţa în raport cu părinţii şi cu educatorii. Consumul de alcool, abuzul de droguri, minciuna, furtul, crimele, comportamentul de bandă şi multe alte forme de delicvenţă şi de răzvrătire dau adolescenţilor un simţământ de putere, de independenţă, de provocare a autorităţii, de atragere a atenţiei, obţinând astfel acceptarea din partea prietenilor. Uneori aceste manifestări pot lua alte forme.

Eşecul şcolar, respingerea convingerilor religioase ale părinţilor sunt moduri de exprimare a independenţei. Sinuciderea, crimele, accidentele de circulaţie ca rezultat al vitezei sau sub influenţa alcoolului sau a drogurilor sunt cauze majore de invaliditate şi de moarte în perioada adolescenţei. Opt din zece decese, la această vârstă, sunt de natură violentă. Aceste acte sunt un mod de a‑şi exprima dezacordul faţă de un sistem pe care îl consideră împovărător şi nedrept şi mijlocul de a‑şi exprima originalitatea.

De asemenea, experimentele sexuale devin o modalitate prin care adolescenţii vor să se manifeste ca adulţi şi să câştige acceptarea colegilor. Deseori, adolescenţii se află sub presiuni sociale intense de a experimenta activitatea sexuală. Uneori, comportamentul sexual nu este neapărat manifestarea unei tulburări, în schimb, el poate deveni o modalitate de a înfrânge inhibiţiile, de a stabili relaţii semnificative, de a dovedi virilitatea, de a‑şi manifesta sau de a‑şi verifica imaginea de sine sau, pur şi simplu, de a scăpa de singurătate.

Potrivit unui studiu Harvardix, permisivitatea sexuală conduce totuşi la simţăminte intense de vinovăţie, la diminuarea încrederii şi a mulţumirii de sine, la sentimente de devalorizare, la relaţii nesemnificative şi golite de afecţiune, punându-şi întrebarea dacă nu cumva au fost folosiţi sau au folosit pe ceilalţi ca simple obiecte sexuale. Toate acestea sunt însoţite, de asemenea, de tulburări venerice, epidemice şi de sarcini nedorite. Copiii proveniţi din părinţi adolescenţi, urmăriţi în studii de cohortă, au condus la concluzia că atât părinţii, cât şi copiii dobândesc standarde minime, atât în pregătirea intelectuală, cât şi ca standard social, profesional sau spiritual.x Cu siguranţă că aceste rezultate nefericite au o cauzalitate mai complexă, dar evidenţa statistică arată că efectul pe termen lung al activităţii sexuale premaritale este dăunător, confirmându-se astfel standardul creştin al castităţii premaritale şi, bineînţeles, al fidelităţii conjugale.

3. Atitudinea escapistă. Deseori, în ultima vreme şi în România, copiii şi adolescenţii care nu sunt bine trataţi în propriile familii, dar şi în situaţii în care au toate condiţiile, părăsesc căminul. Acesta este un mod infantil, imatur de a încerca să scape de probleme. Alteori, retragerea are loc sub altă formă, prin cufundarea în consumul de toxice uzuale, alcool sau droguri sau prin tentativa de sinucidere. Deseori, aceasta este principala cauză de deces la această vârstă, tentativa de sinucidere exprimând o dorinţă reală de a muri, tulburări depresive sau, pur şi simplu, un strigăt de ajutor.

Potrivit psihiatrului Robert Koles, cauza este profund morală şi spirituală. Adolescenţa este o perioadă de cercetare de sine, iar, atunci când tinerii nu găsesc răspuns la problemele lor existenţiale şi moral‑spirituale, consideră că viaţa nu merită trăită; dezamăgiţi în dorinţele lor de puritate idealistă, ei refuză această existenţă ce li se pare ternă şi inadecvată. Uneori, aceste tendinţe autodistructive sunt mult mai subtile. Ele conduc la atitudini dăunătoare, fie privind toxicele uzuale, fie implicarea în activităţi riscante, accidente, efectele fiind la fel de devastatoare. Depresia, mânia, confuzia, imaginea de sine scăzută şi simţămintele de respingere sunt rezultatul acestor comportamente.

4. Confruntarea sau abordarea pozitivă a problemelor. Nu toţi adolescenţii manifestă tulburări, ci mulţi dintre ei fac faţă în mod pozitiv; reuşesc să se adapteze, trăiesc într‑un climat în care îşi fac prieteni, se încred în adulţi, citesc literatură, solicită consiliere şi reacţionează pozitiv în faţa eşecurilor, încercând să se oţelească pentru viitor, învăţând chiar din propriile greşeli, într‑o manieră destul de paşnică şi de elegantă. Aceşti adolescenţi, ca şi părinţii lor, pot beneficia de consilierea preventivă, educativă şi suportivă. De obicei, consilierul creştin este confruntat cu adolescenţi sau părinţi care au probleme de adaptare, care manifestă tulburări, dar care rareori solicită ajutorul acestuia.

Consilierea în problemele adolescenţilor

Problemele adolescenţei pot fi tratate prin consilierea acordată atât părinţilor, cât şi adolescenţilor. În ambele cazuri, consilierul care înţelege problemele cu care se confruntă cele două categorii de consiliaţi şi care nu ia neapărat partea cuiva, poate să aibă succes în demersul său.

1. Consilierea acordată părinţilor are ca obiective acordarea de suport şi de încurajare, stabilirea de reguli în acord cu adolescenţii, respectarea acestora de către ambele părţi, precum şi îndreptarea atenţiei spre ajutorul pe care-l pot primi din partea lui Dumnezeu, ca singură soluţie a tuturor problemelor.

2. Consilierea acordată adolescenţilor este, poate, mai dificilă decât cea acordată părinţilor. Şi aceasta, pentru că unii dintre ei nu recunosc nevoia de a fi consiliaţi şi manifestă o atitudine de respingere. De aceea, cei mai importanţi paşi în consilierea acestora sunt stabilirea unei relaţii de încredere şi conştientizarea, în mintea lor, a nevoii de a fi ajutaţi. De asemenea, trebuie eliminată tendinţa transferării de simţăminte negative legate de o persoană din trecut sau din prezent. Această tendinţă există atât la consiliat (de exemplu, un adolescent care îşi urăşte tatăl poate să transfere această ură asupra consilierului, dacă acesta este bărbat), cât şi la consilier (în cazul acestuia, poartă numele de contratransfer), când acesta, de exemplu, îşi aduce aminte de propriul copil şi transferă simţămintele negative asupra consiliatului.

Prevenirea problemelor adolescenţei

Adolescenţa este o perioadă de lupte, de tulburări şi de transformări profunde. Uneori, acestea nu sunt deloc comode. Adolescentul poate fi ajutat de părinţi, de profesori sau de alţi adulţi mai degrabă să se maturizeze pentru a fi scutit pe termen lung de dureri şi de consecinţe inutile, decât, să evite eşecuri şi probleme pe termen scurt.

1. Un rol important îl are clădirea unui fundament spiritual. Edificând abilităţi de comunicare, respect, preocupare altruistă şi atitudini deschise faţă de probleme, părinţii pot să îşi ajute copiii să facă faţă în mod onest şi mediat problemelor care apar. Adolescenţii sunt impresionaţi de părinţii care manifestă în viaţa lor o trăire autentică a unei credinţe vii, caracterizate printr-o consacrare sinceră faţă de Isus Hristos şi prin dispoziţia zilnică de închinare şi slujire a lui Dumnezeu. Atunci când părinţii sunt în stare să transmită aceste valori prin viaţa lor practică şi când, în cămin, se manifestă iubire, stabilitate, acceptare şi iertare din belşug, adolescentul creşte într-o atmosferă propice creării unei baze ferme pentru un caracter valoros, pregătit să înfrunte problemele şi să facă proiecte de viitor.

2. Educaţia are două aspecte, unul informal şi altul practic. Pe lângă informaţiile pe care un adolescent le poate primi pe mai multe căi (vizual, auditiv, în scris), el trebuie să fie educat să dezvolte împotrivire, să spună „nu” atunci când trebuie.

În legătură cu relaţiile sexuale, controlul naşterilor, consumul de droguri şi de alcool, masturbarea, sarcina în adolescenţă, educaţia trebuie făcută de oameni competenţi, care lucrează în domeniu şi care au experienţă. Deseori, în mediile creştine, se afirmă că Dumnezeu ne va proteja copiii dacă ne rugăm pentru ei în mod regulat. Acest lucru este adevărat, însă a ignora apariţia unor probleme, a nu face nimic pentru a le preveni nu reprezintă o scuză care să justifice atitudinea de pasivitate. Toate aceste aspecte trebuie discutate deschis înainte ca ele să-şi facă apariţia, pentru ca adolescenţii să fie înarmaţi cu o atitudine constructivă faţă de ele.

3.Un alt rol important îl au exemplul şi suportul interpersonal. Cele mai multe medii şi colectivităţi religioase sunt conştiente că anturajul, la vârsta adolescenţei, este de o importanţă crucială. Modelarea prin exemplul personal este un mijloc foarte important de transmitere a valorilor. Dacă liderii adolescenţilor pot să le ofere exemple prin care să le câştige încrederea şi respectul, aceştia vor aduce modificări semnificativ îmbunătăţite în viaţa lor.

Adolescenţii sunt deja prea mari pentru a fi urecheaţi, dar sunt suficient de maturi să înţeleagă, să răspundă la logică, interes, corectitudine, persuasiune, dragoste, exemplu şi puterea rugăciunii. În loc să îi forţeze şi să îi modeleze după propriul lor chip, sarcina părinţilor, a consilierilor şi a liderilor este aceea de a-i ajuta să crească şi să se dezvolte conform propriei personalităţi. Puţine alte sarcini pot fi mai provocatoare, mai importante şi cu rezultate mai evidente, din punctul de vedere al împlinirii interioare.

dr. Sorin Săndulache

Sursa: http://www.bisericaonline.ro/Cum-sa-inteleg-adolescenta–Varsta-misterioasa-113.html

This entry was posted in Fiinta umana and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>