Cele 95 de teze ale îndreptăţirii prin credinţă

Cele 95 de teze ale îndreptăţirii prin credinţă

 

I. Faptele bune
1. Un creştin face ceea ce este drept, pentru că este creştin şi nu ca să devină creştin. Ioan 15.5
2. Neprihănirea = Isus, noi nu avem nici un fel de neprihănire în afară de Isus. Rom. 1.16-17
3. Singura cale de a căuta neprihănirea este calea de a căuta pe Isus. Rom 4,4-5
4. Creştinismul şi mântuirea se întemeiază nu pe ceea ce faci, ci pe cine cunoşti. Rom 3.28
5. A face bine prin a nu face rău nu însemnează a face binele. A fi bun prin a nu fi rău nu însemnează a fi bun. Mat. 23.27-28
6. Neprihanirea ne va face să fim morali în schimb moralitatea nu ne va face să fim neprihăniţi. Mat 5.20
7. Faptele noastre bune nu constituie motivul pentru care vom fi mântuiţi, după cum faptele noastre rele nu vor fi motivul pentru care vom fi pierduţi. Rom. 3.20

II. Păcatul
8. Orice om este născut păcătos sau centrat pe sine (egocentrat) pentru că s-a născut despărţit de Dumnezeu. Ps. 58.3
9. Dumnezeu nu ne pune în socoteala faptul ca ne-am născut păcătoşi. Ezech. 18.20, Ioan 1.9
10. Păcătuim pentru că suntem păcătoşi, noi nu suntem păcătoşi pentru că păcătuim. Rom 7,14-20
11. Păcatul (a fi despărţit de Dumnezeu) dă naştere la păcate (săvârşirea lucrurilor rele). 1 Ioan 3.6
12. Oricine trăieşte o viaţă despărţită de Dumnezeu, trăieşte în păcat. Ioan 16.8-9

III. Credinţa
13. Cea mai bună definiţie a credinţei este încrederea. Credinţa este a depinde de altcineva. Mat 15.21-28.
14. A cunoaşte pe Dumnezeu duce la a te încrede în Dumnezeu. Dacă nu-L cunoşti pe El nu te vei încrede în El. Dacă nu te încrezi în Domnul însemnează că nu-L cunoşti suficient pe Domnul. 2 Tim 1.12
15. Credinţa este roada Duhului şi nu rodul nostru. Nu este ceva la care să lucrăm sau ceva pe care noi s-o creem. Gal 5.22
16. O cugetare (gândire) corectă nu va produce credinţă adevărată, în schimb credinţa va produce o judecată corectă. Rom. 10.17

IV. Predarea
17. Predarea însemnează a ne da pe noi înşine şi nu a da păcatele noastre. Predarea păcatelor va fi rezultatul predării noastre şi a căutării lui Dumezeu. Rom 10.3-4
18. A te strădui să-ţi predai păcatele tale te va conduce inevitabil la a te reţine să te predai pe tine însuţi. Rom 9.31-32
19. Nimeni nu poate să se răstignască singur (să se aducă la predare) ci Altcineva trebuie să facă lucrul acesta pentru el. Gal 2.20
20. Noi suntem sub controlul fie al lui Dumnezeu, fie al diavolului. Singurul control pe care noi îl avem este să alegem cine anume ne va controla. Rom 6.16
21. Predarea voinţei însemnează predarea puterii de alegere. Dar noi folosim puterea de alege pentru a preda (nimici) voinţa. Noi cedăm (predăm puterea de alegere) în faţa obiceiurilor dar ne păstrăm puterea de alegere faţă în faţă cu părtăşia cu Dumnezeu.
22. Singurul efort voluntar şi deliberat în trăirea vieţii creştine este căutarea lui Dumnezeu. Ioan 15.5, Fil 4.13
23. O experienţă creştină în care predarea când este, când nu este, confirmă că uneori depind de Dumnezeu şi alterori de diavol. Mat 17.17
V. Convertirea
24. Convertirea este lucrarea Duhului Sfânt care produce o schimbare a atitudinii faţă de Dumnezeu şi cunoaşte o nouă capacitate de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Ioan 3.3-8
25. Convertirea conduce către o viaţă schimbată. Ezec 36, 26-27.
26. Convertirea ca şi pocăinţa, este o experienţă continuă. Luca 9.23
VI. Pocăinţa
27. Pocăinţa este întristare, părere de rău pentru păcat şi o îndepărtare de păcat. Pocăinţa este un dar, de aceea părerea de rău pentru păcat şi îndepărtarea de păcat este tot un dar. Fapte 5.31
28. Noi nu ne schimbăm vieţile cu scopul de a veni la Hristos. Noi venim la Hristos exact aşa cum suntem şi El ne transformă viaţa. Ioan 6.37
29. Dumnezeu ne dă pocăinţa înainte de a ne da iertarea. Fapte 3.19

VII. Iertarea
30. Întristarea în felul lumii constă în a fi trist pentru că ai călcat o lege şi urmează pedeapsa. Întristarea în felul lui Dumnezeu constă în a fi trist pentru că ai frânt o inimă şi ai rănit pe Cel mai bun Prieten.
31. Singurul păcat cunoscut care nu poate fi iertat este păcatul pentru care nu ne pocăim şi nu cerem iertare.
32. Iertarea nu este de nici un folos penrtu păcătos decât dacă ea este acceptată de către păcătos
33. Iertarea lui Dumnezeu este nelimitată dar acceptarea noastră a iertării Lui, poate fi limitată.
34. Acelora cărora li s-a iertat mult vor iubi mult şi aceeia care vor iubi mult, vor asculta mult. Luc.7.41-43
35. Iertarea este gratuită dar nu este ieftină, ea a costat viaţa iubitului Fiu al lui Dumnezeu.
36. Dumnezeu nu iartă păcate, iartă doar păcătoşi.
37. Hristos a murit pentru păcatele noastre după scripturi.
38. Crucea a făcut posibil pentru Dumnezeu să fie drept şi în acelaşi timp să ierte pe oricine.
39. Moartea Domnului Hristos a fost necesară pentru ca noi să putem fi iertaţi.
40. Nu putem adăuga nimic la ceea ce Isus a făcut pe cruce, Dumnezeu însă poate să adauge plinătatea.

VIII. Siguranţa mântuirii
41. A rămâne cu Isus este tot atât de important ca şi a veni la El. Ioan 15.4
42. Asigurarea mântuirii continuă printr-o relaţie zilnică personală cu Isus. 1 Ioan 5.11-12
43. Creştinii trebuie să ştie că au asigurarea mântuirii astăzi.
44. Biblia învaţă „o dată mântuit pe veci mântuit” numai în măsura în care te păstrezi salvat.
45. Pacea nu vine din biruinţă ci biruinţa vine din pace.
46. Un motiv pentru care noi întreţinem păcătuirea este acela că nu credem că suntem iertaţi. Asigurearea ne conduce la biruinţă în timp ce nesiguranţa ne conduce la înfrângere.
47. Neprihănirea prin credinţă este o experienţă nu doar o simplă teorie.
48. Viaţa devoţională a creştinului nu este opţională, părtăşia cu Dumnezeu este întrega temelie a înaintării vieţii creştine.
49. Dacă nu ne luăm timp pentru Biblie şi rugăciune vom muri din punct de vedere spiritual.
50. Faptul că citim Biblia şi ne rugăm nu însemnează că automat avem părtăşie cu Dumnezeu dar nu vom avea părtăşie dacă nu citim Biblia şi nu ne rugăm.

IX. Rugăciunea
51. Primul obiectiv al rugăciunii este nu de-a primi răspunsuri ci comunicarea, al-L cunoaşte pe Isus.
52. Obiectivul principal al studiului Biblic este nu de-a căpăta informaţii ci comunicarea, pentru a-L cunoaşte pe Isus.
53. Până nu învăţăm să-L căutăm pe Isus de dragul lui şi nu pentru interesul nostru, adeseori ne va merge rău atunci când ne rugăm.
54. Oricine ajunge descurajat privind părtăşia, din pricina defectelor comportamentului său, dă pe faţă faptul că este un legalist.

X. Ascultarea
55.
56. Adevărata ascultare este un dar al lui Dumnezeu. Haina de nuntă e gratuită.
57. Adevărata ascultare vine din lăuntru şi nu din afară.
58. Adevărate ascultare este firească şi spontană.
59. Acela care este dependent de Dumnezeu pentru putere, acela nu va trebui să se străduiască din greu ca să asculte ci el ar trebui să se străduiască mult, ca să nu asculte.
60. Ascultarea care este doar din afaară este o ascultare falsă.
61. Când ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeu, după cum este privilegiul nostru să-L cunoaştem pe El, atunci viaţa noastră va ajunge o viaţă de continuă ascultare.

XI. Legea
62. Oricine încearcă să trăiască o viaţă creştină despărţit de Hristos, nu este un creştin ci un legalist fie conservator, fie liberal.
63. Nu există nici o putere în lege pentru ascultare autentică.
64. Hristos este fârşitul legii în vederea căpătării neprihănirii prin lege. Dar nu este sfârşitul legii.
65. Faptele bune făcute despărţit de Hristos, sunt fapte rele.
66. Scopul faptelor bune nu este acela de a ne mântui pe noi ci acela de a aduce slavă lui Dumnezeu.
67. Când se ajunge la adevărata credinţă şi adevăratele fapte bune, atunci nu vom putea avea una fără celelalte.

XII. Creşterea
68. Credinţa creşte în cantitate niciodată în calitate. Creşterea are în vedere continuitatea dependenţei noastre de Dumnezeu.
69. Noi nu vom creşte prin încercarea de a creşte (strădanie).
70. Creştinul creşte mai puternic înţelegându-şi slăbiciunile. Când noi suntem slabi atunci suntem tari.

XIII. Dependenţa
71. Noi putem face toate lucrurile prin Hristos care ne întăreşte, dar fără Hristos noi nu putem face nimic.
72. Satana nu are putere să determine pe cei ce depind de Dumnezeu să păcătuiască. Dar aceia care depind de ei înşişi sunt lesne înfrânţi.
73. Zilnica şi statornica noatră părtăşie cu Dumnezeu, ne conduce la o statornică predare, la o dependenţă clipă de clipă de Isus.
74. A privi la tine însuţi (la sine) este întotdeauna punctul separării de Dumnezeu care frânge dependenţa de El.
75. Dumnezeu niciodată nu se va despărţi de noi dar noi putem alege să ne despărţim de Dumnezeu.

XIV. Mărturia misionară
76. Motivul pentru care Dumnezeu doreşte ca noi să dăm mărturie este în primul rând pentru binele nostru.
77. Dorinţa de a mărturisi izvorăşte natural pentru un adevărat creştin.
78. Cel mai fericit om în lume este acela a cărui viaţă este cel mai mult implicată în slujirea altora. Cel mai mizerabil om este acela a cărui viaţă este cel mai mult implicată în slujirea de sine.
79. Solia misionară se cuprinde în Evanghelia Împărăţiei, iar această Evanghelie este Vestea Bună a îndreptăţirii prin credinţă.

XV. Lupta credinţei
80. Adevărata sursă a ispitei este de a trăi o viaţă despărţită de Hristos.
81. Ispitele devin păcate în clipa în care consimţim faţă de ele în mintea noastră.
82. Isus a fost ispitit să facă binele dar în propria Sa putere, şi aşa suntem ispitiţi şi noi.
83. Dumnezeu ştie să izbăvească pe cei evavioşi, nu pe cei neevlavioşi, din ispită.
84. Ispitele sunt depăşite nu în momentul ispitirii ci întotdeauna înainte de ceasul ispitirii.
85. Ispita nu este biruită în momentul ispitirii, ci întotdeauna înainte ca
ea să se manifeste.
86. Biruinţa nu este lucrarea mâinilor noastre, ci o primim de la Dumnezeu.
87. În conflictul în care suntem angajaţi în calitate de creştini, trebuie
să fim activi în lupta credinţei şi pasivi în lupta păcatului.
88. Adevărata biruinţă stă în a birui obiceiul de a depune eforturi pentru
a fi victorios.

XVI. Desăvârşirea
89. Desăvârşirea de caracter nu este lucrarea noastră ci ea este lucrarea lui Dumnezeu în noi.
90. Desăvârşirea poate fi o noţiune periculoasă în cazul în care ne aţinteşte atenţia asupra noastră şi a propriilor noastre fapte.

XVII. Neprihănirea lui Isus
91. Isus a fost ca şi Adam înainte de cădere în ce priveşte condiţia lui nepăcătoasă, adică El nu s-a născut despărţit de Dumnezeu. Dar Isus a fost ca şi Adam după cădere în ce priveşte puterea fizică, tăria minţii şi valoarea morală. Luca 1.35
92. Domnul Hristos nu a avut nici un avantaj faţă de noi pentru biruirea ispitelor. Ev.4.15
93. Isus a biruit ispita în acelaşi mod în care şi noi putem birui şi anume prin Putrea de deasupra Lui.
94. Pentru Mântuitorul păcatul a fost respingător, atât timp cât şi noi vom fi dependenţi de Dumnezeu, vom considera şi noi păcatul ca fiind respingător.
95. Noi nu vom putea fi niciodată cum a fost Isus, noi vom putea însă să facem ce a făcut Isus.
Concluzie
96. Problema păcatului constă într-o relaţie întreruptă între om şi Dumnezeu. Iar ţinta mântuirii constă în a reface relaţia, părtăşia între Dumnezeu şi om.

Morris Venden

Sursa: http://rochristian.org/article.php?id=491

This entry was posted in Articole and tagged . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>