Cel pierdut a fost gasit

Cel pierdut a fost gasit

Introducere: Luca 15.
Trei parabole: oaia pierdută, banul pierdut si fiul risipitor.
Isus a predicat: cu autoritate, simplu şi cu putere.

I. Oaia pierdută
Oaia se pierde uşor. „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi”. Dacă păstorul nu caută oaia, aceasta moare.
O oaie – doar una. Cerul se bucură atunci când o oaie pierdută este regăsită şi salvată.

II. Drahma pierduta
Diferitele clase de oameni
A.     Oaia ştie că este pierdută – descumpănită, umilită, rănită
B.     Drahma – oamenii care nu ştiu că sunt pierduţi. Nu sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu şi nu ştiu.
C.    Drahma s-a acoperit cu praf, dar a purtat în continuare chipul lui Cezar. Omul este în păcat, dar amprenta lui Dumnezeu continuă să existe în fiecare.
D.     Lecţie pentru familii – drahma s-a pierdut în casă. Dacă membrii familiei noastre sunt pierduţi, noi trebuie să îi ajutăm să se întoarcă la Dumnezeu.
E.     Aprinde lumina – lăsaţi lumina voastră să strălucească.
F.     În fiecare zi ne întâlnim cu „drahme pierdute” care nu îşi cunosc nevoile. Ei nu arată niciun interes, dar Stăpânul încearcă permanent să le găsească.
Printre „drahmele pierdute” la locul tău de muncă – multe dintre ele au nevoie să fie găsite. Niciun om nu s-ar întoarce la Domnul Isus, dacă El nu ar face nimic pentru a-i recupera. Şi noi trebuie să facem acelaşi efort.
III. Fiul risipitor
A.     Parabola celor care voit cad în păcat. Ei l-au cunoscut pe Domnul Isus, dar acum s-au îndepărtat de El.
B.     Foarte mulţi tineri consideră că în biserică sunt prea multe reguli.
C.    Dă-mi ce mi se cuvine!
D.     A considerat că a trăit bine, dar de fapt a fost o perioadă grea.
E.     Bucuriile păcatului durează foarte puţin.
F.     Dacă ai ales o astfel de viaţă, ştii foarte bine că nu eşti fericit. „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Romani 7:24.
G.    El îşi vine în fire: „Mă voi întoarce la tatăl meu”. Romani 2. 4. El nu merită să fie fiul tatălui lui. Şi noi suntem la fel.

Cel pierdut a fost găsit
Luca 15  ne prezintă trei parabole: parabola oii pierdute, a drahmei pierdute şi a fiului risipitor:
Toţi vameşii şi toţi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Şi Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei. Dar El le-a spus pilda aceasta:

“Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; şi, când ajunge acasă, cheamă pe prietenii şi pe vecinii săi, şi le zice: Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută. Tot aşa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.

Sau care femeie, dacă are zece lei, de argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa, şi nu caută cu băgare de seamă până îl găseşte? După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei, şi zice: Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul, pe care-l pierdusem. Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.

El a mai spus: Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine. Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul dintre locuitorii tării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele, pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. Şi-a venit în fire, şi a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când încă era departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult. Fiul a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău. Dar tatăl a zis robilor săi: Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel pe deget, şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit. Şi au început să se veselească.”

Găsim aici cele trei parabole: a oii pierdute, ale drahmei pierdute şi a fiului risipitor. Înainte de a studiat în detaliu aceste trei parabole, să privim atent primele trei versete.

Toţi păcătoşii şi vameşii s-au strâns în jurul Domnului Isus pentru a-L asculta. Acest lucru i-a determinat pe unii dintre conducătorii religioşi să fie puţin geloşi şi supăraţi. Fariseii şi cărturarii au murmurat şi au spus: „Acest Om primeşte pe toţi păcătoşii şi mănâncă cu ei”. De aceea spuneau despre Domnul Isus că Îi place să stea cu păcătoşii. „Se simte bine cu păcătoşii; de aceea stau laolaltă, pentru că şi El este ca ei.” Bineînţeles că acest lucru nu era adevărat.

Isus nu a păcătuit nici măcar odată, nici măcar cu gândul. Dar El, care a venit din ceruri pentru a fi Mântuitorul nostru, îi acceptă pe toţi păcătoşii. Sunt foarte fericit pentru că aceasta înseamnă că mă primeşte şi pe mine. Va primi pe oricine vrea să vină la El. Vestea minunată a tuturor timpurilor este că Domnul Isus doreşte cu ardoare să-i primească pe toţi păcătoşii.

Data trecută am citit diferite versete din Biblie despre bunătatea şi mila lui Dumnezeu, şi acum cred că suntem pregătiţi să mai citim câteva.

David a fost un mare păcătos. El a căzut în capcana păcatului, dar Dumnezeu l-a iertat. Psalmul 119 este un poem superb şi unul dintre cele mai frumoase poezii din Biblie. Dacă l-am putea citi în limba în care a fost scris, am putea observa mai bine frumuseţea şi armonia acestei minunate poezii. Mesajul este prezent, dar armonia limbii originale nu este aceeaşi.

Pe vremea când lucram în Japonia a trebuit să renunţ la toate poeziile din predicile mele pentru ca translatorului meu îi era foarte greu să le traducă. Dacă ar fi fost să recit o poezie, translatorul ar fi putut să prindă ideea, dar rima şi ritmul ar fi dispărut, iar frumuseţea acestei poezii ar fi fost pierdută pe parcursul traducerii. În Psalmul 119:176, David spune: „Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.” Cu toate păcatele lui, David a fost iertat de Dumnezeu.

Mica 7:18  „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea”. Aceasta este Dumnezeul căruia noi Îi slujim. Fariseii nu ştiau ce înseamnă mila. Ei obişnuiau să spună că Dumnezeu Se bucură ori de câte ori un păcătos era pedepsit. Bineînţeles că aceasta nu este în concordanţă cu Vechiului Testament. Nu aşa este Dumnezeul pe care îl ştim noi toţi. Niciunde în Biblie nu stă scris că El Se bucură când un om plăteşte pentru păcatele lui. Dumnezeu este fericit atunci când arată milă celui păcătos.

De foarte multe ori citim despre iertarea, dragostea, mila şi dorinţa Lui de a ne ierta şi de a ne avea alături de El din nou. Isaia 55:3   „Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi; căci Eu voi încheia cu voi un legământ veşnic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David”. Acum putem să citim versetul în care David spune că se simte ca o oaie pierdută. Dar Dumnezeu l-a iertat pentru păcatele lui.

Cum a păcătuit David? El s-a uitat într-o zi pe fereastra lui şi a văzut-o pe soţia altui bărbat. S-a gândit: Aş vrea ca această femeie să fie a mea. A făcut în aşa fel încât să o întâlnească. El a cucerit-o şi curând femeia a rămas însărcinată. Aceasta este o povestire foarte tristă, dar se repetă de foarte multe ori şi în zilele noastre.

Ce a făcut David? Pentru că bărbatul acestei femei era soldat, David a aranjat ca acesta să fie trimis pe câmpul de luptă, în prima linie, şi astfel să fie ucis. Prin aceasta David nu a fost vinovat doar de adulter, ci şi de crimă. Poate Dumnezeu să ierte aşa ceva? Da, poate. El poate să ierte totul, dacă noi Îi cerem.

În acest text se spune: „Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi; căci Eu voi încheia cu voi un legământ veşnic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David”. Ce înseamnă acest lucru? David era rege, asta înseamnă că şi noi putem deveni regi? Nu, nu acesta este înţelesul.

Versetul spune că Dumnezeu ne va arăta aceeaşi milă pe care a arătat-o lui David, când acesta a furat soţia altui bărbat şi a pus ca soţul ei să fie ucis. Domnul l-a iertat şi spune că ne va ierta şi pe noi pentru păcatele noastre. Care sunt păcatele care umbresc inima ta?

Atunci când citeşte povestea vieţii lui David poţi să spui: Dacă Dumnezeu poate să ierte un om pentru asemenea păcate, El poate să mă ierte şi pe mine pentru păcatele mele. Aceasta este concluzia la care doreşte Dumnezeu să ajungem. El a promis că oricare ar fi păcatele noastre, în orice timp, oriunde am fi, El va ierta păcatele noastre, cum a făcut şi cu păcatele lui David. El face o promisiune veşnică, prin care ne spune că ne va arăta aceeaşi milă, cum i-a arătat şi lui David.

Dacă te vei îndoi vreodată de faptul că Dumnezeu doreşte să îţi ierte păcatele, adu-ţi aminte de această promisiune. În Biblie sunt foarte multe astfel de făgăduinţe.
Isaia 55:7   „Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând”.

Dacă ai vreodată îndoieli despre felul în care Dumnezeu te iartă, deschide Scriptura şi citeşte, apoi îngenunchează şi în liniştea camerei tale spune: „Doamne, Te rog ţine-Ţi promisiunea şi iartă-mi păcatele. Te rog să îmi ierţi păcatele”. Dumnezeu va asculta întotdeauna această rugăciune.

La fel cum Bartimeu a strigat: „Doamne ai milă de mine”, aşa şi noi putem să înălţăm aceeaşi rugăciune, iar Dumnezeu o va asculta. Să se lase cel păcătos de calea lui şi cel rău de gândurile lui şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi El va avea milă de ei. Cine dintre noi are nevoie de milă? Toţi avem nevoie de această dovadă de dragoste.

Odată un soldat a fost condamnat la moarte. În timp ce era condus pe drumul ce ducea de la închisoare la locul execuţiei, el a văzut un general al armatei călare pe calul său. El a strigat:
- Domnule, aveţi milă de mine.
Generalul a răspuns:
- Nu meriţi să trăieşti.
Şi soldatul a răspuns:
- Domnule, nu cer ceea ce merit, eu cer să aveţi milă de mine.
Această cerere a atins sufletul generalului. El a spus celor care îl însoţeau pe soldat:
- Lăsaţi-l să plece, a fost iertat.

Dacă inima unui om poate fi atinsă de cererea altui om, mult mai mult poate fi atins Dumnezeu de cererile noastre. El a promis că ne va acorda mila Lui. El a spus că ne va ierta întotdeauna. De acest lucru am nevoie acum. Am nevoie de mila Lui, pentru toate păcatele mele, şi Dumnezeu spune că ne va ierta, oricine am fi noi, dacă suntem sinceri în cererile noastre.

Oamenii s-au strâns în jurul Domnului Isus. Ori de câte ori Domnul Isus începea să vorbească, oamenii se strângeau în jurul Lui. Fariseii erau foarte invidioşi pe Domnul Isus, pentru că oamenii nu se adunau să-i asculte pe ei. Dar oamenii tânjeau să audă mesajul important al milei lui Dumnezeu. Ei doreau să audă mesajul speranţei. Nu vroiau să audă despre condamnarea pentru păcatele lor. Ei doreau să fie iertaţi. Mesajul pe care Domnul Isus îl transmite era întotdeauna încurajator, înălţător şi blând.

Într-o zi, un grup de oameni a adus o femeie la Domnul Isus. Oamenii spuneau că a fost prinsă comiţând adulter şi că prin legea lui Moise ea trebuia să fie omorâtă cu pietre. O mare mulţime de oameni s-a strâns în jurul Domnului Isus, curioasă să audă ce va răspunde El.

Femeia stătea trântită la pământ, în praful străzii şi toată gloata aceea de oameni se uita şi aştepta să vadă ce se va întâmpla. Isus a spus: „Cel care se consideră fără de păcat să arunce primul cu piatra”. Cu alte cuvinte, cine nu a păcătuit niciodată putea să arunce primul cu piatra în ea. Isus a îngenuncheat şi a început să scrie în praful de pe drum. El scria păcatele oamenilor care se aflau în acea gloată, gata să arunce cu pietre în femeia adulterină. În timp ce scria păcatele, unul după altul, oamenii se uitau în jos şi se simţeau vizaţi. Domnul Isus le cunoştea toate păcatele. În linişte, oamenii au plecat spre casele lor. Într-un final. Domnul Isus a spus femeii:
- Unde sunt acuzatorii tăi? Nu mai este niciunul. Ea s-a uitat de jur împrejur şi a spus:
- Nu, Doamne, nu mai este niciunul.
- Du-te şi nu mai păcătui.

Acesta este Dumnezeul nostru. De fiecare dată El ne arată milă. Este gata să ne ierte păcatele. Oamenii se adunau în jurul Domnului Isus pentru că ştia că El este gata să îi primească pe păcătoşi. La o astfel de întâlnire, El a spus următoarele trei pilde: oaia pierdută, drahma pierdută şi fiul risipitor.

Prima a fost despre o oaie pierdută. Mă întreb dacă vreunul dintre voi a avut vreodată grijă de oi, dacă a fost vreodată păstor. Cunoaşteţi câte ceva despre oi? Dintre toate animalele care trăiesc pe pământ, cred că sunt cele mai neajutorate.

Cu toate că am avut numai vite în ferma noastră, a fost un timp când am avut şi oi. Am învăţat destul de multe lucruri despre ele. Dacă oile îşi pierd echilibru şi cad, le este foarte greu să se ridice. Sunt animale de care ne este întotdeauna milă. Dar mielul este din punctul meu de vedere unul dintre cele mai frumoase creaturi ale lumii. Ne este foarte greu să facem rău unui asemenea pui. Nu e de mirare că mielul este simbolul Domnului Isus. O pisică te poate zgâria, un câine te poate muşca, dar un mieluşel nu va putea niciodată să te rănească.

Când o oaie se rătăceşte sau se prinde în tufişuri de scaieţi sau cade într-o râpă, devine neajutorată. Ea trebuie căutată şi salvată. De aceea, atunci când Domnul Isus a vorbit despre El ca fiind Păstorul, a fost foarte sugestiv, pentru că noi, ca şi oile, am pierdut calea cea adevărată şi nu putem să o găsim singuri.

Domnul Isus spune parabola unui păstor care are o sută de oi. Într-o noapte, când le-a adus la staul şi le-a numărat, el a descoperit că erau două nouăzeci şi nouă. După ce a închis poarta, el le-a numărat din nou. Cu siguranţă, una lipsea.

Ce a făcut păstorul? El avea nouăzeci şi nouă de oi şi numai una lipsea. A uitat el de oaia pierdută şi s-a dus acasă ca să mănânce şi să se odihnească? Nu, nu acest păstor. De îndată ce a aflat că una dintre oi lipseşte, a închis poarta staulului în care se aflau cele nouăzeci şi nouă de oi şi a plecat să caute oaia pierdută.

O oaie înseamnă puţin. Asta înseamnă că Domnul Isus ar fi coborât din ceruri chiar şi dacă ar fi fost doar un singur păcătos. Numai eu, numai tu, doar un singur păcătos ar fi fost de ajuns pentru ca Domnul Isus să vină pe pământ pentru a-l salva. Aceasta este imaginea pe care Domnul Isus o arată păcătosului.

În timp ce păstorul părăsea staulul, nori negri s-au adunat pe cer şi a început să plouă. Fulgerele străpungeau întunericul nopţii, tunetele se auzeau aproape şi vântul bătea cu putere. Păstorul şi-a înfăşurat strâns haina pentru a se feri de rafalele vântului. Îşi striga oaia şi apoi ciulea urechile să prindă orice sunet, cât de slab. Într-un final l-a auzit. Era oaia pe care o pierduse.

Dacă nimeni nu încearcă să găsească oaia, aceasta poate fi pierdută pentru totdeauna. O oaie nu va putea niciodată să găsească calea spre staulul ei, dacă este pierdută sau a căzut.

Multe oi mor pe câmp pentru că nu au fost găsite la timp. Dar în această povestire, păstorul a reuşit să o găsească şi nu s-a întors acasă cu mâna goală. El a urmărit de unde vine behăitul slab al oii lui şi s-a apropiat marginea râpei, punându-şi în pericol propria viaţă. Şi-a croit drum spre oaie rănită şi a salvat-o. Apoi ce-a făcut? Nu a pornit imediat spre casă. Şi-a deschis pelerina şi a aşezat-o pe oaie aproape de inima lui, ca să o încălzească, apoi a pornit spre staul.

Aceasta este tabloul Dumnezeul nostru care se află în căutarea celor păcătoşi. Nu avem nicio şansă să ne salvăm singuri sau să găsim singuri drumul spre casă. Suntem prinşi în păcatele noastre şi în zadar încercăm să scăpăm singuri de ele. Încercăm degeaba să renunţăm la anumite obiceiuri proaste; fără să ne dăm seama, le repetăm. Nu putem să facem faţă singuri. Domnul Isus spune: Te voi ajuta. Îţi voi da puterea de care ai nevoie. Îţi voi da o inimă nouă.

Acesta este lucrul pe care îl face Dumnezeu pentru oaia Sa pierdută, adică pentru noi. Aceasta este tabloul oamenilor căzuţi, pierduţi şi a păstorului care iese să îşi caute oile. Sunt nouăzeci şi nouă de oi în staul, dar una este pierdută. Păstorul iese să caute această oaie. Ce exemplu minunat este Domnul Isus! El a coborât în întunericul acestei lumi, cu toate ca universul Lui cuprinde multe alte lumi, ca să-l salveze pe om din păcat.
Când studiezi astronomia, începi să observi ce lume mică avem, în comparaţie cu universul imens în care trăim. Lumina unei stele are nevoie de ani mulţi ca să ajungă până la noi. Acea lumină călătoreşte cu o viteză de 300.000 km/secundă, timp de sute de ani, şi în final ajunge la noi. Acest univers imens, cu toate planetele care îl alcătuiesc, are o planetă mică care a căzut în păcat. Iar Dumnezeu a lăsat tot universul pentru a salva această planetă. Atât de mult ne iubeşte El! Atât de nerăbdător este El să ajute o singură oaie!

Apoi Domnul Isus spune parabola drahmei pierdute de o femeie în gospodărie. În vremea în care a trăit Domnul Isus pe pământ, casele oamenilor săraci nu aveau ferestre. Aveau o uşă, dar erau foarte întunecoase chiar şi în miezul zilei. Oamenii trebuiau să aprindă o lumânare ca să poată căuta ceva în casă. De îndată ce a văzut că îi lipseşte o monedă, femeia a aprins o candelă, a măturat podeaua cu atenţie şi nu s-a lăsat până nu a găsit moneda.

Ce a făcut după aceea? Şi-a chemat prietenele şi vecinele, care s-au bucurat alături de ea. Ştiau cât de importantă era acea monedă. Erau poate banii puşi deoparte pentru nunta ei şi toate s-au bucurat alături de ea că a găsit moneda pierdută.

Biblia spune că aşa se bucură şi cerul de salvarea sufletelor păcătoase. Moneda pierdută este altceva decât oaia pierdută. Aceasta ştie că este pierdută, pe când drahma nu realizează acest lucru. Există oameni care nu realizează că sunt pierduţi din cauza păcatului. Ei se simt aşa de confortabili cu viaţa lor, încât nu realizează că sunt căzuţi în păcat. Ei trebuie să intre în contact cu lucrurile spirituale. De aceea noi trebuie să le dăm o revistă sau o casetă, o Biblie ca să studieze sau să îi vizităm ca să explicăm ce întâmplă în lume, lucruri premergătoare celei de-a doua veniri a Domnului Isus. Trebuie să le spunem şi despre faptul că El a murit pentru păcatele fiecăruia dintre noi.

Unii oameni nu sunt conştienţi de faptul că sunt căzuţi în păcat. Aceştia sunt reprezentaţi de drahma pierdută. Moneda avea valoare, chiar dacă se pierduse. Putea să fie acoperită de praf, dar chipul lui Cezar era tot acolo, şi era făcută tot din argint.

Sufletele sunt pierdute în păcat, praful şi gunoiul acestei lumi le acoperă. Totuşi, în fiecare fiinţă umană există o urmă a imaginii lui Dumnezeu. De fiecare dată când vezi o faptă bună, este evident că Duhul Sfânt lucrează în viaţa aceea. În aceste momente doar adu-ţi aminte că Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi să realizeze că El este nerăbdător să-i ierte pe toţi păcătoşii acestei lumi. Deci, moneda se pierduse şi ea nu era conştientă de asta.
Să trecem acum la ultima parabolă, cea a fiului risipitor. Tatăl locuia împreună cu cei doi băieţi ai lui. Unul dintre aceştia a mers la tatăl lui şi i-a spus: „Tată, vreau să îmi dai partea mea de moştenire şi să mă laşi să plec de acasă pentru că m-am săturat să locuiesc aici. Sunt prea multe reguli de respectat”. Aţi auzit vreodată pe vreun tânăr spunând: „Prea multe reguli! Dă-mi nişte bani pentru că vreau să plec de acasă?”

Tatăl l-a implorat să rămână, dar fiul a insistat. Într-un final, tatăl i-a dat partea de moştenire, şi fiul a plecat spre un oraş mare. El a cheltuit toţi banii într-o viaţă de păcat şi s-a simţit bine pentru un timp foarte scurt. Atâta timp cât a avut bani, prietenii au roit în jurul lui.

Dar într-o zi, banii s-au terminat şi prietenii au dispărut. O foamete mare a lovit acea ţară, şi fiul risipitor nu a mai ştiut ce să facă. Nu mai avea bani şi nici prietenii lui nu îi mai erau aproape. Era aşa de disperat, încât a căutat o slujbă în care trebuia să aibă grijă de porci.

Pentru un băiat evreu, aceasta era ultimul lucru pe care ar fi dorit vreodată să-l facă vreodată. Biblia spune despre porc că este un animal necurat. Acesta mănâncă orice. Acum, acest tânăr, dintr-o familie înstărită, a fost obligat să hrănească porcii. Era atât de flămând încât s-a gândit să mănânce din hrana porcilor. Biblia spune că era foarte abătut, până când i-a venit o idee salvatoare. Şi-a adus aminte de casa tatălui lui şi de belşugul de acolo. Şi-a amintit că servitorii tatălui lui sunt trataţi mult mai bine decât era el acum. Şi-a spus în sine lui: „Mă duc acasă. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul lui, dar mă întorc acasă, unde măcar pot fi un servitor al tatălui meu”.

Aşa cum arăta, jalnic şi murdar, a luat-o spre casă. Nu mai purta hainele bogate şi nici încălţămintea bună de altădată. Era desculţ şi zdrenţăros, dar a pornit spre casă cu un discurs în minte: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”.

Pe tot drumul spre casă a tot repetat cuvintele acestea, ca atunci când îl va vedea pe tatăl lui să ştie ce să-i spună. Biblia ne spune că tatăl lui l-a văzut din depărtare şi a fugit în întâmpinarea lui. Acest copil nu a avut habar de durerea, singurătatea şi tristeţea pe care a simţit-o tatăl lui atâta timp cât el a fost plecat. După plecarea fiului, în fiecare zi inima tatălui a fost profund îndurerată.

De multe ori, tinerii nu sunt conştienţi de durerea, singurătatea şi tristeţea din inima părinţilor lor atunci când copiii lor pleacă de acasă şi se îndepărtează de calea pe care au fost învăţaţi să o urmeze. În fiecare zi inima părinţilor este profund îndurerată, când ştiu că cei dragi lor, copiii, nu fac ceea ce trebuie.

Pentru aceia dintre noi care suntem părinţi, doar un lucru contează în această viaţă: să îi ajutăm pe copiii noştri să facă ce este bine. Un tată avea două fete. De când erau mici, acesta le-a spunea adeseori: „Veniţi la mine, am ceva important să vă spun”. Ele veneau, pregătite să audă ceva foarte important. El le spunea: „În viaţa aceasta, un singur lucru contează: să fii credincios lui Dumnezeu”.

Amândouă au crescut şi când tatăl le scria câte o scrisoare adăuga la sfârşit: „În viaţa aceasta, un singur lucru contează: să fii credincios lui Dumnezeu”. Una dintre fete i-a spus tatălui de curând: „Îţi mulţumesc pentru scrisoarea ta! Mesajul de la sfârşit a însemnat foarte mult pentru mine”.

Oricare alt părinte simte la fel. Atunci când copiii lor fac ce e bine, nu mai contează nimic. Uită de casă, de maşină şi de orice altceva, atunci când copiii lor fac ce e bine. În această relatare, tatăl a avut inima frântă şi a plâns în fiecare zi pentru fiul plecat. Atunci când acesta s-a întors, el l-a recunoscut de departe. A fugit în întâmpinarea lui, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat.

Tânărul a spus: „Nu mă mai pot chema fiul tău. Dar vreau să fiu unul dintre slujitorii tăi”. Tatăl nici nu a luat seama la vorbele lui. Băiatul nici prin minte nu-i trecea ce era în inima tatălui său. Acesta şi-a luat propria haină, l-a acoperit şi i-a chemat servitorii: „Aduceţi cea mai bună haină şi îmbrăcaţi-l. Chemaţi-i pe vecini şi tăiaţi cel mai gras viţel. Ne vom bucura împreună. Fiul meu era mort şi a înviat. Era pierdut, dar acum a fost regăsit. Chemaţi pe toată lumea, pentru că fiul meu este din nou acasă”.

Tatăl ceresc este nerăbdător ca fiii Lui să se întoarcă acasă. Vrea să vină în întâmpinarea fiecărui fiu păcătos care se căieşte. Orice păcat al nostru va fi uitat, iar noi vom fi primiţi cu bucurie în familia lui Dumnezeu.
Domnul Isus a spus aceste pilde ca să ilustreze milă nemăsurată a lui Dumnezeu pentru cei păcătoşi. Poate că este aici cineva care are nevoie de acceptarea darului lui Dumnezeu pentru salvarea noastră. Părintele ceresc te invită să te întorci acasă.

Pastor Pavel Memete

Sursa: http://resursepredici.blogspot.ro

This entry was posted in Parabolele Domnului and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>