Biserica medievala – Introducere

Biserica medievala – Introducere

Termenul “medieval” se refera la acea perioada a istoriei cunoscuta de obicei sub numele de Evul Mediu, cuprinsa intre perioada antica si cea moderna. De obicei istoricii considera caderea Imperiului Roman ca sfarsit al perioadei antice, iar Renasterea si Reforma ca inceput al perioadei moderne. Scopul acestui articol este de a oferi un fundal pentru studiul acelor profetii din Apocalipsa care se ocupa cu aceasta perioada a istoriei.

Lucrul acesta este valabil si pentru articolul urmator, Reforma si mai departe. In ce priveste perioada mai timpurie a istoriei bisericesti, vezi Vol. VI, pp. 17-70, iar in ce priveste biserica din timpul Reformei si din vremurile mai recente, vezi Vol. VIII, pp. 41-79.

  Declinul Imperiului Roman. – Declinul si caderea Imperiului Roman se intind pe o perioada de cateva secole. Domnia stralucita a primului imparat, Augustus (27 i.d.Hr.-14 d.Hr., vezi Vol. VI, pp. 72-75), a marcat epoca de aur a istoriei romane.

Cu cateva exceptii de seama, cum ar fi Traian (98-117 d.Hr.), Adrian (117-138), Marcus Aurelius (161-180), Diocletian (284-305), Constantin (306-337) si Teodosiu (379-395), imparatii de la Augustus la Romulus Augustus (detronat in 476) rareori au depasit mediocritatea, iar istoria Imperiului Roman de Apus, aproape de-a lungul intregii sale existente de cateva secole, mai ales incepand de la Marcus Aurelius, a dat pe fata un declin continuu.

La sfarsitul secolului al III-lea d.Hr., procesul dezintegrarii ajunsese la un stadiu avansat. Este adevarat ca reorganizarea imperiului de catre Diocletian si Constantin (vezi subcapitolul Ascensiunea Papalitatii), a servit, pentru un timp, la oprirea tendintei de declin, dar mai apoi procesul dezintegrarii a continuat intr-un ritm extrem de rapid. O data cu secolul al IV-lea a inceput lunga serie a navalirilor barbare dinspre nord (vezi subcapitolul amintit mai sus, la Invaziile barbare), care au accelerat foarte mult acest proces.

Desi ultimul imparat din Apus a fost detronat in 476, in Rasarit, la Constantinopol, a ramas la tron un imparat, lucrul acesta petrecandu-se incepand cu anul 330, cand Constantin a mutat sediul guvernului de la Roma la Constantinopol. De fapt, Imperiul Roman de Rasarit a mai dainuit timp de aproape o mie de ani, pana in 1453. E adevarat ca anul 476 este data traditionala pentru caderea Romei antice, si deci pentru inceputul Evului Mediu, dar este evident faptul ca inceputul acestuia poate fi considerat oricare alt eveniment insemnat fie de inainte, fie de dupa acest an.

De aceea, unii sustin ca domnia lui Constantin cel Mare (primul dintr-o lunga serie de asa-zisi imparati crestini) este un hotar intre perioada antica si cea medievala, si tinand cont de faptul ca in Vol. VI articolul care se ocupa de biserica timpurie traseaza evenimentele aproximativ pana la domnia lui Constantin, articolul de fata va continua sirul evenimentelor incepand cu aceasta data. Altii sugereaza ca domnia lui Iustinian cel Mare (527-565) desparte istoria antica de cea medievala.

Totusi, istoricii in general considera ca pontificatul papei Grigore cel Mare (590-604, vezi subcapitolul Evul Mediu Timpuriu) este cel mai potrivit eveniment pentru inceputul Evului Mediu. Cele mai importante doua institutii din perioada medievala au fost Biserica Romano-Catolica, si, incepand cu anul 800, Sfantul Imperiu Roman.

Dezvoltarea Bisericii. - Pe masura ce Imperiul Roman apunea treptat, biserica se intindea si crestea in putere. Asa cum fusese infiintata de Fondatorul ei Divin, biserica a fost caracterizata la inceput printr-o admirabila puritate si prin claritatea doctrinei (vezi comentariul de la Apocalipsa 2,2-6).

In contrast cu sistemul complicat monarhic care a caracterizat papalitatea medievala, ea era organizata destul de simplu si eficient. Incepand ca o secta proscrisa, lepadata si hartuita de iudei, batjocorita si defaimata de paganii culti si persecutata intermitent de guvernul roman pagan hotarat sa o extermine, biserica crestina a crescut totusi numeric, s-a raspandit (vezi hartile din fata p. 289, Vol. VI si din fata p. 17,193, Vol. VII) si a castigat stima ganditorilor vremii. Vezi Vol. IV, pp. 834-838; Vol. VI p. 61.

Din secolul al III-lea biserica a inceput sa aiba propriile ei locasuri de inchinare si, desi nu era recunoscuta legal, a inceput sa detina proprietati. Organizatia ei a devenit mai complicata. Prezbiterii care prezidau congregatiile din orasele mari au capatat o pozitie aparte, ca “supraveghetori” si apoi ca episcopi conducatori, stalpi ai autoritatii ecleziastice in dezvoltare (vezi Vol. VI, pp. 37-43).

Cand neintelegerile cu privire la doctrina au sfasiat biserica si au aparut secte, episcopii au inceput sa fie priviti ca modele ale perfectiunii si fiecare la randul sau a inceput sa priveasca inapoi la predecesori, cautand precedente in interpretarea si aplicarea traditiilor bisericii.

In disputele doctrinale care au devenit tot mai numeroase si au luat amploare tot mai mare, increderea in Biblie, ca unica autoritate doctrinara, a slabit si s-a apelat din ce in ce mai mult la traditie. Pe masura ce se extindea, biserica a imprumutat, constient sau inconstient, diferite elemente de la paganii pe care ii cucerea, iar unele practici cu totul necunoscute in timpurile apostolice au devenit parte din viata bisericeasca (vezi Vol. VI, pp. 64-67).

In felul acesta, in timp ce pe plan extern biserica se consolida si se extindea, pe plan intern ea a inceput sa-si piarda simplitatea si curatia apostolica, si chiar inainte de a ajunge la un statut legal fusesera deja puse temeliile a ceea ce avea sa fie ea in Evul Mediu: o biserica ingamfata si inclinata spre cele lumesti.

Sursa: Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania

This entry was posted in Istoria bisericii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>